miercuri, 31 iulie 2013

Crearea ingerilor

Crearea îngerilor

Dumnezeu Creatorul a făcut mai întâi lumea îngerilor, a duhurilor slujitoare (Psalm 103,5), ca să slujească voii Sale Dumnezeiesti Prea Sfinte. Toti îngerii au fost creati de Dumnezeu în acelasi timp.
Scopurile principale pentru care au fost creati îngerii care formează lumea nevăzută sunt: pentru a-L slăvi pe Dumnezeu (Is. 6,3; Lc. 2,14); pentru a împlini voia lui Dumnezeu cea Sfântă (Mt. 4,11; 25,31; 1 Tim. 3,16); pentru a vesti oamenilor tainele si voia lui Dumnezeu (Mt. 1,20; 2,13; 28,2; Lc. 1,26); pentru a-i ajuta pe oameni să se mântuiască (Ev. 1,14); pentru a ajuta sufletele oamenilor după moartea trupească si a le duce în Rai (Lc. 16,22).
Sfânta Scriptură ne spune că sunt nouă cete îngeresti si trei ceruri (II Cor. 12,4), conform cu descoperirea avută de Sfântul Apostol Pavel. Sfântul Dionisie Areopagitul, în cartea sa "Despre ierarhia cerească" spune că cetele îngeresti se împart în trei grupe triadice: 1. prima grupă triadică îngerească: serafimii, heruvimii si tronurile; 2. a doua grupă triadică îngerească: domniile, stăpâniile si puterile; 3. a treia grupă triadică îngerească: îngerii, arhanghelii si începătoriile.
Dumnezeu îsi descoperă vointa Sa la îngerii din ceata superioară, iar acestia, la rândul lor, o comunică celorlalti îngeri. In felul acesta, tainele si puterile lui Dumnezeu urmează în ordine descendentă, de la serafim la înger si fiecare ierarhie ulterioară este consacrată numai cu acele cunostinte, pe care este capabilă să le cuprindă la nivelul respectiv al dezvoltării spirituale.
Cuvântul "înger" înseamnă sol sau trimis. Ingerii au căpătat acest nume datorită slujirii lor, îndreptată de la Atotmilostivul Dumnezeu către mântuirea oamenilor. Sfântul Apostol Pavel ne spune: "Ingerii nu sunt, oare, toti duhuri slujitoare, trimise să slujească pentr cei ce vor mosteni mântuirea?" (Evrei 1,14). Sfântul Grigorie Teologul precizează: "Ingerii, fiind slujitori ai vointei dumnezeiesti, ei nu numai prin facultatea firească, dar si în virtutea harului îmbelsugat se deplasează ca gândul peste tot. Si, pretutindeni, sunt alături de fiecare, atât datorită iutimii cu care îsi îndeplinesc slujirea, cât si datorită subtilitătii esentei lor. Crearea îngerilor a precedat crearea lumii materiale a omului" (Iov 38,7). Sfânul Ierarh Dimitrie al Rostovului scrie: "Ingerii au fost făcuti după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, asa cum a fost creat mai târziu omul". Iar Sfântul Ignatie Brianceaninov ne asigură că: "Chipul dumnezeiesc la îngeri si la om, constă în întelegerea din care emană duhul, ce ajută gândul si-l însufleteste. Acest chip este asemenea prototipului si este nevăzut, asa cum nevăzut este si la oameni. El conduce întreaga făptură a îngerului si a omului. Ingerii sunt, deci, fiinte vii, rationale, imateriale, nemuritoare, capabile să slăvească în imnuri pe Dumnezeu, făpturi limitate în timp si în spatiu si ca urmare au o înfâtisare proprie".
Sfântul Apostol Pavel ne limpezeste scopul creatiei: "Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri si cele de pe pământ, cele văzute si cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El si pentru El" (1 Coloseni 1,16). Din Apocalipsă aflăm că nu putem cunoaste exact numărul îngerilor: "Si era numărul îngerilor zeci de mii de zeci de mii si mii de mii" (Apoc. 5,11).
Fără a cunoste exact firea îngerilor, putem însă să fim siguri că, îngerii nu au trup material ca oamenii, ci sunt duhuri de lumină, care răspândesc strălucirea dumnezeiască. Când, însă, primesc porunca de la Dumnezeu, ei se pot arăta si trupeste, pentru a fi perceputi de oameni, păstrându-si însusirile suprafiresti.
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor1.htm
-VA URMA-

Prima expediţie românească pe Nanga Parbat! Amintiri care dor: "Sub zăpadă erau camarazii mei. M-am cutremurat!"


PRELUAT:prosport.ro

*Marius Gane a cucerit din a doua tentativă muntele Nanga Parbat (8.126 m). În 1996, la prima sa încercare, doi dintre membrii echipei au fost îngropaţi de o avalanşă, trupurile lor nefiind niciodată descoperite

*Primul român care a cucerit Nanga Parbat a fost Mihai Cioroianu, în 1997

Alpinismul oferă poveşti teribile de viaţă. Cum ar fi să urci pe un „optmiar“ ştiind că sub stratul de zăpadă pe care calci se află trupurile a doi dintre camarazii tăi dispăruţi în urmă cu 16 ani în timpul unei avalanşe? „Ţi se face pielea de găină“, este singura explicaţie care se poate da la o astfel de întrebare. Răspunsul îi aparţine lui Marius Gane (44 de ani, foto), unul dintre cei cinci alpinişti români care au cucerit pe 19 iulie 2013 muntele Nanga Parbat (8.126 m) din Himalaya.

O mână de bărbaţi cu chipurile tăiate parcă în piatră zâmbesc cald în faţa camerelor de luat vederi. Românii care au cucerit unul dintre cei mai dificili „optimiari“ din lume îşi trăiesc momentele de glorie. Cel mai important, s-au întors cu bine din Himalaya, unde au bifat o premieră: prima expediţie românească pe Nanga Parbat. Ca parte dintr-o expediţie internaţională, regretatul Mihai Cioroianu a fost cel dintâi român care a pus piciorul de vârful nemilos, în 1997.

„Am mai găsit doar mănuşile şi pufoaica“

Dintre temerari de acum, Marius Gane a purtat în rucsac, pe tot timpul ascensiunii, o amintire teribilă. În 1996 el a făcut parte din prima expediţie pur-tricoloră care a atacat Nanga Parbat. Au plecat cinci, dar s-au întors trei, doi rămânând pe vecie sub stratul de zăpadă. „Am urcat până la 8.000 de metri, eram la un pas de vârf, dar vremea s-a înrăutăţit şi am fost obligaţi să renunţăm. Am coborât, dar Răzvan Petcu şi Gabi Stana au rămas în urmă, iar pe la 6.000 de metri au fost surprinşi de o avalanşă. Am mai găsit doar mănuşile şi pufoaica lui Gabi... Acum m-am cutremurat ştiind că sunt acolo, sub stratul de zăpadă“, povesteşte Marius. Pentru el, Nanga Parbat este al treilea optmiar, anteriorii cucerindu-i în 2003 (Everest) şi 2008 (Gasherbrum II). „Eu urc pe un optmiar odată la cinci ani. Poate mai încerc unul în 2018. Vârsta nu este o problemă, din contră, îţi permite să te acomodezi mai repede cu altitudinea“, mai spune cel care este tată a doi copii.

Cei cinci alpinişti români care au făcut parte din expediţie au fost Zsolt Török, Teo Vlad, Marius Gane, Aurel Sălăşan şi Bruno Adamcsek. Doar ultimul nu a putut atinge vârful, din cauza unor probleme de sănătate.

Şerpaşii nepalezi spun că, atunci când vântul se potoleşte, brusc la altitudini mari, vremea devine frumoasă şi iese soarele, înseamnă că muntele a luat o viaţă

Zsolt Török: „Copilul nu mi-a schimbat priorităţile“

La conferinţa de presă de ieri de la MTS, Zsolt Török i-a avut alături pe soţia sa, Minerva, şi pe băiatul său de 11 luni, David. Întrebat dacă naşterea copilului nu i-a schimbat priorităţile, alpinistul din Arad a replicat: „Eu nu sunt adeptul conceptului clasic, că viaţa se termină odată cu apariţia copilului. Sunt la fel de atent când urc pe munte ca şi înainte, sunt la fel de prudent când conduc maşina. Voi continua să fac expediţii, pentru că asta este viaţa mea. Iar pe copil îl voi încuraja să facă tot ce am făcut eu sau poate chiar să mă depăşească“.

Sursa:http://ro.stiri.yahoo.com/prima-expediţie-românească-pe-nanga-parbat-amintiri-care-054615683.html



Cele mai întinse parcuri naționale din Carpați


România are 14 arii protejate declarate parcuri naționale în 2000, respectiv 2005, şi înființate începând cu 1938. 12 dintre acestea sunt situate de-a lungul arcului Carpatic, de la Munții Aninei, din Carpații Occidentali, la Munții Rodnei, în nordul Carpaților Orientali.

Cel mai mic parc național, Buila-Vânturarița din Munții Căpățânii, are aproape 4.200 de hectare, în timp ce unele dintre cele mai întinse arii protejate depășesc 35.000 de hectare.

Parcul Național Domogled - Valea Cernei

Cel mai mare parc național al României după Delta Dunării, Domogled - Valea Cernei, are o suprafață totală de 61.211 hectare şi se întinde de-a lungul bazinului râului Cerna, de la izvor până la confluența cu râul Belareca, peste masivul Munților Godeanu și al Munților Cernei (pe versantul drept), respectiv în zona Munților Vâlcanului și Munților Mehedinți. Parcul a fost înființat în 1990, iar din punct de vedere teritorial-administrativ, este cuprins în granițele a trei județe, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj. Parcul Domogled - Valea Cernei conține peșteri termale unice în România, izvoare termominerale, abrupturi şi vârfuri calcaroase, lacuri de acumulare montane, chei şi prăpăstii calcaroase, dar şi cătune izolate în munte.

Parcul Național Munții Rodnei

Situat pe teritoriul administrativ al județelor Bistrița-Năsăud, Maramureș și Suceava, în zona centrală a Munților Rodnei, Parcul Național cu acelaşi nume se întinde pe aproximativ 47.000 de hectare. Înființat, ca arie protejată, în 1990, parcul a fost desemnat mai târziu Rezervație a Biosferei de către Comitetul UNESCO „Omul și Biosfera”. Relieful Parcului se remarcă prin bogăția formelor glaciare și crionivale, cu soluri permanent îngheţate, 67 de lacuri, văi şi circuri glaciare. O formă carstică deosebită din Munții Rodnei este peștera Izvorul Albastru al Izei, cu o lungime de 2,5 km, unde se găsesc galerii și cascade spectaculoase. Tot aici se află Rezervația botanică Poiana cu narcise din Muntele Saca şi rezervațiile științifice Pietrosu Mare şi Piatra Rea.

Parcul Național Retezat

Înființat în 1938 şi recunoscut ca Rezervație a Biosferei din anul 1979, Parcul Național Retezat, situat în partea de vest a Carpaților Meridionali, cuprinde o suprafață de 38.047 de hectare din Masivul Retezat-Godeanu şi este situat pe teritoriul administrativ al județului Hunedoara. Unicitatea sa constă în existența unor spectaculoase creste alpine care depășesc 2000 de metri înălțime și a unui relief sculptural, în care s-au imprimat urmele a două mari glaciații (Riss și Würm). Parcul conține peste 20 de vârfuri mai înalte de 2000 de metri, dar şi 80 de lacuri şi tăuri, printre care şi cel mai întins lac glaciar din România, Bucura, şi cel mai adânc lac glaciar din ţara noastră, Zănoaga. Retezatul este renumit şi pentru diversitatea sa floristică și faunistică. Aici pot fi găsite 1190 de specii de plante, dintre care 90 sunt endemice (nu mai pot fi văzute nicăieri în altă parte), şi 185 de specii de păsări.

Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița

Cu o suprafață de 36.758 de hectare, Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița este situat la limita sud-vestică a ţării, în sudul Munţilor Aninei, pe teritoriul județului Caraş – Severin. Aria naturală cuprinde o zonă carstică de pe cursul mijlociu al râului Nera, care constituie şi coloana vertebrală a Parcului. Pe lângă cheile Nerei, zona se remarcă prin Masivul Pleşiva, cu abrupturile sale calcaroase, Valea Beuşniţei, cu patul albiei compus din marmite şi depuneri de carbonat de calciu, cascadele Beuşnitei, Izbucul Iordanului, lacurile carstice unicat în ţară Ochiul Beiului şi Lacul Dracului, dar şi cu numeroase peşteri şi avene.

Parcul Național Semenic - Cheile Carașului

Parcul Semenic - Cheile Carașului se întinde pe o suprafață de 36.664 de hectare, în județul Caraş – Severin şi este unul dintre ultimele parcuri naționale înființate (anul 2000). În perimetrul ariei protejate sunt incluse opt rezervaţii naturale, constituite în zone de conservare specială strict protejate: Cheile Caraşului, Izvoarele Nerei, Cheile Gârlistei , Izvoarele Carasului, Peştera şi lacul Buhui, Pestera Comarnic, Pestera Popovaţ.

Sursa:http://ro.stiri.yahoo.com/cele-mai-întinse-parcuri-naționale-din-carpați-083212773.html

luni, 29 iulie 2013

Complexul carstic Cetatile Ponorului*muntii Apuseni


Complexul carstic Cetăţile Ponorului
*Drumetie


Cetăţile Ponorului reprezintă fără îndoiala cel mai grandios fenomen carstic al României, cunoscut şi apreciat în întreaga lume.
Cetăţile Ponorului sunt constituite din trei circuri mari de stâncă, aflate într-o imensă depresiune împădurită, adâncă de 300 m, partea ei superioară având un diametru de peste 1 km. Culmile înconjurătoare care închid circular depresiunea sunt tăiate doar într-un singur loc de canionul Văii Cetăţilor.
Poteca de acces porneşte de la drumul forestier şi coboară treptat prin pădure, pe un teren accidentat, paralel cu Valea Cetăţilor până în Dolina I.
Peretele lateral de vest, înalt de peste 150 m este perforat de un portal ce depăşeşte 70 m înălţime la baza căruia se pierde Valea Cetăţilor.
Imensul portal al Cetăţilor Ponorului, sugerează o ogivă gotică devenită un fel de simbol al carstului Munţilor Apuseni. Molizii aninati în pereţi sunt singurul termen de comparaţie pentru uriaşa dimensiune a portalului şi a peretelui în care este săpat. În partea stângă se zăreşte partea superioară a unui perete şi mai înalt ce străjuieşte Dolina III, cu cele două balcoane de bârne aninate deasupra prăpastiei.
În partea dreapta a portalului, o limba de grohotiş urcă pe sub o arcadă în Dolina II. Aceasta este de fapt un aven circular de 200 m înălţime, având la bază două ferestre: porţiunea de acces dinspre Dolina I pe sub Portal şi o fereastră spre tunelul subteran al Peşterii Cetăţile Ponorului.
Tot sub Portal, în partea stângă, un tunel inundat aduce la lumină pentru puţin timp apa ce provine din Lumea Pierdută şi care se pierde la mai puţin de 1 km mai sus în Peştera Căput.
În Dolina III se poate pătrunde din Dolina I, urcând pe scările metalice din stânga Portalului şi depăşind pragul ce separă cele doua circuri. Dolina III are formă de triunghi cu latura de 300 m, având în mijloc un portal spre care coboară imense limbi de grohotiş. În partea sa vestică, deasupra galeriei de acces spre sectorul subteran, se înalţă un perete perfect vertical de peste 200 m, cu mici brâne inundate de vegetaţie, în partea sa superioară fiind amenajate două balcoane din lemn. În partea sudică, poteca turistică urcă costiş pe panta abruptă a unui vâlcel spălat de torenţi, spre balcoane.
Balcoanele, în număr de patru, două deasupra Dolinei III şi două deasupra Dolinei II, permit contemplarea dimensiunilor impresionantului complex carstic al Cetăţilor Ponorului.
Sursa:http://www.parcapuseni.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=72&Itemid=79&lang=ro


Gara Sarmizegetusa-Satul Clopotiva-Valea Raului Mare-Cantonul silvic-Casa Verde-Cabana Gura Zlata*muntii Retezat


5.Gara Sarmizegetusa (530 m) — satul Clopotiva (490 m) —valea Riului Mare — cantonul silvic Casa Verde (650 m) — cabana Gura Zlata(775 m).

Marcaj: banda rosie.                                                                                                                              

Timp de mers: 6—7 ore.


  Alegind Sarmizegetusa ca localitate de pornire si folosind drumul forestier de pe valea Riului Mare, intregul traseu poate fi parcurs cu automobilul, Cu mijloace de transport in comun se poate ajunge la cabana Gura Zlata numai in sezonul de vara si numai simbata si duminica, atunci cind autobuzele l.T.A. circula pe traseul Hateg—Gura Apei. In restul anului, autobuzele circula numai pina la Clopotiva, fie pe traseul amintit mai inainte, fie pe ruta Hateg—Riu de Mori—Clopotiva. Pentru posesorii de autovehicule notam distantele ce se parcurg pe aceste trasee: Hateg (0 km)— Cirnesti (12 km) — Clopotiva (20 km) — Casa Verde (29 km) — Gura Zlata (36 km) — Gura Apei (47 km) si Hateg (0 km) — Riu de Mori (19 km) — Clopotiva (26 km).
Pentru mersul pe jos, traseul marcat porneste chiar din spatele garii Sarmizegetusa unde se afla plantat un stilp indicator. Spre deosebire de ruta ce foloseste soseaua dintre garasi Clopotiva, marcajul turistic, dupa ce strabate comuna Sarmizegetusa, urmeaza o carare ce trece peste o serie de coline scunde, scurtind astfel drumul. La Clopotiva, intilnim soseaua comunala ce vine dinspre Sarmizegetusa si, dupa ce depaseste satul, la Gureni, ne intilnim cu drumul forestier ce urca in susul Riului Mare. Putin mai departe, la Grebla, acolo unde riul iese dintre munti, ne aflam intr-o zona in care valea s-a ingustat mult iar steiurile aninate de peretii prapastiosi par a fi o armie de uriasi ce stau gata sa se arunce in asalt pentru a stavili riul.
Tinind mereu stinga vaii, depasim curind grupul de gospodarii de la Balanu si, dincolo de citeva constructii izolate, cotim odata cu valea, catre dreapta. Dupa o buna bucata de vreme, soseaua, urmind cu rigurozitate serpuirile vaii, coteste inca o data: spre stinga, de data aceasta. Ajungem astfel la cantonul silvic Casa Verde (650 m). De aici mai departe, trecem pe linga citeva dintre gospodariile situate izolat, departe una de alta. Soseaua continua sa copieze fara abatere toate cotiturile riului, de data aceasta desfasurindu-se insa pe dreapta vaii. Strabatind o zona impadurita si urcind mai din greu, ajungem apoi la cabana Gura Zlata (775 m), capatul din amonte al marcajului banda rosie. Cabana este construita pe pragul inalt al malului sting al vaii, la confluenta Riului Mare cu valea Zlata. Situata la mica altitudine si la o mare departare de zona centrala a masivului, cabana este potrivita, in principal, pentru petrecerea concediului si, obisnuit, ca baza pentru practicarea pescuitului sportiv. Traseele turistice care trec pe aici sint indicate, mai ales, pentru coborirea din Retezat si nu pentru urcusul in masiv.
Sursa:http://www.scrigroup.com/geografie/TRASEE-DE-PATRUNDERE-IN-MASIV-34579.php





S-a descoperit documentul prin care Hitler a facut pact cu diavolul


Un document incredibil, care încearcă să explice ascensiunea fulminantă a lui Hitler, a fost expus opiniei publice. Specialiștii îl studiază de mai multă vreme și au fost de-a dreptul uluiți cu privire la cele descoperite. Este vorba despre un contract redactat și semnat de Adolf Hitler, pe care l-a încheiat cu Diavolul.
Documentul a fost semnat în noaptea de 30 aprilie 1932 și Hitler în schimbul sufletului său primește putere maximă timp de 13 ani. Chiar dacă pare ireal, contractul a fost supus mai multor teste care în cele din urmă au confirmat faptul că este autentic. În dreptul celor două semnături mai sunt și amprentele de sânge a două degete. Una a fost confirmată că a aparținut lui Hitler, în timp ce cealaltă se presupune că a fost marcată de Satana.
Prin acest document, Hitler renunță la sufletul său după 13 ani de glorie. După cum ne spune și istoria, Hitler înainte de anul 1933 a fost un om mediocru, exmatriculat din liceu, respins de două ori de la Academia de Arte și chiar a cochetat cu pușcăria. Imediat după ce și-a vândut sufletul Satanei lucrurile s-au schimbat dramatic pentru Hitler și a cunoscut succesul pentru cei 13 ani, când a fost găsit mort în buncărul său de sub Berlin.
Acestea nu pot fi simple coincidențe pentru că totul pare de-a dreptul incredibil, mai ales că actul a fost atestat ca fiind veridic. Pe lângă aceste fapte se mai adaugă și altele incredibile, cum ar fi numeroasele atentate din care Hitler a supraviețuit. Este puțin probabil ca un om lipsit de orice influență malefică să scape cu viață din peste 50 de conspirații de a fi ucis. De fiecare dată când se mai petrecea câte un atentat, Hitler le mărturisea apropiaților că este protejat și din această cauză nu i se întâmplă nimic. Cu siguranță că era vorba despre protecția primită din partea Satanei pentru cei 13 ani, în care a primit putere maximă și a reușit să reducă la tăcere peste 12 milioane de oameni, plătind la schimb cu sufletul său.
La 30 aprilie 1945, când s-au împlinit 13 ani de șa încheierea acestui pact straniu, Hitler s-a sinucis în buncărul său și astfel sufletul a ajuns în posesia forței malefice. În acest fel, istoricii își pot explica cum un om mediocru, fără nicio pregătire strălucitoare, a reușit să ajungă într-un timp atât de scurt în fruntea Germaniei și a reușit să însămânțeze raul suprem în inimile oamenilor.
Sursa:http://www.efemeride.ro/s-a-descoperit-documentul-prin-care-hitler-a-facut-pact-cu-diavolul

Românii îşi afirmă dreptul la viaţă unitară



Românii îşi afirmă dreptul la viaţă unitară

de Cicerone Ionitoiu


În timp ce Principatele se uniseră în 1859 şi ochii tuturor românilor erau aţintiţi spre Alexandru loan Cuza, fraţii ardeleni treceau prin clipe grele. Curtea de la Viena a decretat, pe 27 decembrie 1860, încorporarea Banatului la Ungaria, fapt ce a iscat numeroase proteste ce au rămas fără rezultat. Intelectualitatea ardeleană continua să fie, din ce în ce mai mult preocupată de soarta neamului lor asuprit ca pe timpul barbarilor.
 În anul 1861 se va înfiinţa „ASTRA" (Asociaţia transilvană pentru literatură şi cultura poporului) care va promova dezvoltarea conştiinţei naţionale şi strângerea legăturii cu românii de pretutindeni pentru păstrarea fiinţei naţionale ameninţate.
 Dar politica maghiară de subjugare a celorlalte naţiuni a făcut ca Dieta transilvană, la 6 decembrie 1865, să decreteze uniunea acestei provincii cu Ungaria, încorporând-o şi desfiinţându-i autonomia. Prin acest act samavolnic săvârşit peste voinţa poporului băştinaş şi majoritar, s-a comis o mare nedreptate istorică ce a declanşat reacţiuni imediate din partea fruntaşilor români.
 La numai doi ani, pe data de 8 iunie 1867, împăratul Frantz losif s-a încoronat ca rege al Ungariei consfinţind dualismul austro-ungar, în timp ce Italia îşi întregea unitatea prin obţinerea Veneţiei de la habsburgi. Austria, învinsă la Sadova, unde s-a pus capăt federaţiei germanice, urmărea prin acest act să-şi întărească autoritatea împotriva recrudescentei nemulţumirilor naţionalităţilor din imperiu, dând mână liberă aristocraţiei maghiare să menţină cu forţa popoarele în sclavie.
 Imediat la Budapesta s-au votat legi drastice printre care legea /XLIV/ a naţionalităţilor, proclamând existenţa unei singure naţiuni „naţiunea maghiară unitară şi indivizibilă", precum şi legea privitoare la învăţământ prin care se instituia limba maghiară oficială, celelalte limbi materne nemaiputându-se folosi deoarece funcţionarii şi justiţia refuzau să ţină cont de ele.
Avram lancu, „Craiul munţilor", fiind solicitat de împărat să-l vadă, îi va da un răspuns ţâşnit din adânca inteligenţă a celui ce bătuse şi cutreierase drumurile pentru a cere dreptate celor năpăstuiţi: „Ce au să-şi spună un mincinos şi un nebun?"
 Ca protest, în 1867, llie Măcelariu, preşedintele Partidului Naţional Român, a vorbit în limba română spunând peste vociferările deputaţilor unguri: „Dacă am început să vorbesc în limba maternă credeam că nu voi provoca agitaţie şi indignare, dar durere, lucrul aşa s-a întâmplat. Ca patriot din Ardeal şi ca român, văzând că Ungaria şi nobilimea maghiară şi-au redobândit independenţa şi Constituţia, nu pot decât să mă bucur.
Că doar şi naţiunea mea de secole tocmai pentru redobândirea libertăţii patriei a luptat şi va lupta totdeauna, pentru că ştie că fără patrie nu există libertate... fără întrebuinţarea limbii materne, patrie şi naţionalitate sunt numai iluziune..." iar mai târziu a adăugat că „dreptul de a folosi limba maternă, deşi a fost interzis, el nu poate fi şters niciodată din inima naţiunii române."
Deşi activitatea Partidului Naţional Român din Transilvania se făcuse simţită după 1848, când Simion Bărnuţiu şi Mitropolitul Andrei Şaguna iniţiaseră lupta ideologică a drepturilor româneşti, între 24 februarie şi 8 martie 1869 cei 400 de delegaţi au oficializat existenţa acestui partid sub preşedinţia lui Mie Măcelariu, hotărându-se cu acea ocazie tactica abţinerii de la alegerile parlamentare, din cauza legii electorale care se baza atât pe censul intelectual, cât şi pe cel material.
 În anul 1875 guvernul Coloman Tisza a început o politică de asuprire şi deznaţionalizare, prin toate mijloacele, încătuşând dezvoltarea culturii naţionalităţilor.
 Conferinţele Partidului Naţional Român au adoptat, în continuare, tactica pasivităţii în anii 1872, 1875 şi 1878. în schimb s-a trecut la o luptă aprigă împotriva oprimării maghiare, înfiinţându-se asociaţii şi ziare prin care intelectualii români se ocupau de luminarea poporului.
 Urmărindu-se consolidarea luptei de rezistenţă, în luna mai 1881 s-a unificat Partidul Naţional din Transilvania cu cel din Banat şi s-a hotărât ca alegătorii din părţile Banatului, Crişanei şi Maramureşului să participe la alegeri pentru ca cineva să poată protesta în parlament. Cu acea ocazie s-a hotărât redactarea unui memoriu de către Victor Babeş şi George Bariţiu, care a fost publicat în anul următor în limba română (2 000 exemplare), în maghiară (700), în germană (600) şi în franceză (750), în scopul lămuririi Occidentului asupra situaţiei disperate a românilor din Transilvania şi Banat.
Importanţa şi ecoul acestui document sunt subliniate în ziarul austriac „Insbrucker Nachrichten": „Memorandul acesta descrie istoria patimilor de o mie de ani ale poporului român, într-o limbă aleasă, serioasă, bărbătească si convingătoare, combătând pe adversari tocmai cu armele lor..."
Dar în anul 1883 ungurii au votat o lege şi mai drastică mergându-se pe linia deznaţionalizării şi mai în profunzime. Astfel, guvernul măreşte numărul orelor de predare în limba maghiară, în liceele naţionalităţilor şi-şi asumă dreptul de a numi comisii de examinare.
Cu această ocazie a avut loc o mare adunare românească la Sibiu, sub conducerea lui Gheorghe Bariţiu, votându-se moţiunea prin care se spunea:„...Protestăm contra proiectului numit ca în contra unuia prin care este atacată instrucţiunea în principiile ei vitale, biserica în autonomia ei, naţiunea în drepturile ei... contra proiectului de lege privitor la şcolile medii, ca în contra unui atentat la bazele pe care s-au constituit raporturile popoarelor din Ungaria si Transilvania, ca în contra izvorului de nefericire pentru toţi locuitorii de pe tieritoriul coroanei ungare..." („Telegraful român", pag. 115, din 24 martie 1883.)
Gheorghe Bariţiu ocupând şi el un timp funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Român, rămăsese consecvent atitudinii de pe timpul când, în calitate de co-referent al proiectului către monarh, în 1863 a apărat cu dârzenie drepturile poporului român: „...Alt teren istoric caut eu, pe care-l aflu, iar acela este pământul în care zac osemintele străbunilor noştri de 1 750 ani! Mie, ca român, nu-mi este iertat a trece acest adevăr cu vederea în această patrie despre care ştiu prea bine că seminţii împreună cu celelalte popoare conlocuitoare, aici au petrecut vărsându-şi sângele şi aici voiesc să petreacă în veacuri şi în veacuri. Acest teren istoric e sfânta mea datorie a-l apăra, şi cred că şi tot oricare alt român va simţi în sine asemenea dorinţă."(„Concordia", anul III, nr.'67 (214) din 8/20 august 1883).
În sânul intelectualităţii române din Transilvania s-a produs o confuzie când s-a aflat că, în luna august 1883, Regatul Român a aderat la Tripla Alianţă, făcându-se o apropiere de Austro-Ungaria, asupritoarea românilor ardeleni. Este drept că acest act a rămas un petec de hârtie, fără conţinut, nefiind niciodată prezentat Parlamentului pentru ratificare, dar el a produs o profundă îngrijorare.
 Ultimul deceniu al secolului a însemnat declanşarea luptei ideologice a intelectualităţii transilvănene şi bănăţene prin folosirea argumentării istorice, sociale şi de drept pentru demonstrarea drepturilor autohtone asupra teritoriului pe care trăia populaţia majoritară românească supusă deznaţionalizării prin metodele barbare ale minorităţii maghiare.
„Liga culturală" de la Bucureşti, în 1891, la iniţiativa transilvănenilor, a redactat şi înaintat opiniei publice din apusul Europei un „Memoriu" în limba franceză prin care se arătau suferinţele la care erau supuşi locuitorii băştinaşi şi majoritari din Ardeal: „Indreptaţi-vă privirile spre Orient, daţi-vă silinţa de a vă încredinţa voi înşivă prin ai noştri români de încredere despre cele ce se petrec în regatul Ungariei şi stăruiţi prin viu grai şi în scris ca adevărul să iasă la iveală. Atunci când va vedea că Europa ştie cele ce se petrece, reacţiunea din Ungaria se va pleca şi ea, se va supune şi va face act de liberalism şi va scuti astfel naţionalitatea de o încordare pregătitoare progresului şi păcii... Iar dacă reacţiunea din Ungaria nu va asculta glasul timpului... nouă românilor ni se impune o grea luptă, pe care am fi dorit-o s-o înlăturăm, dar pe care o primim în interesul luminei şi al libertăţii..."(„Memoriul studenţilor universitari români privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria" - Studiu de 52 de pagini.)
Studenţii unguri prin intermediul unei iude româneşti -G. Moldovan - au răspuns studenţilor de la Bucureşti, în iulie 1891. Imediat, studentul medicinist Aurel C. Popovici, în numele studenţilor români de la Cluj, Budapesta, Viena şi Graz a răspuns în 1892.
 Răspunsul cunoscut sub numele de „Replica", tradus în limbile italiană, germană, ungară, engleză, franceză a avut un mare răsunet în Europa Occidentală iar ungurii s-au simţit „ofensaţi" pentru că apărea în timpul când îşi serbau mileniul de la venirea lor în pustă.
Ecoul „Replicii" a stârnit solidaritatea cu suferinţa fraţilor noştri din Transilvania şi merită citat comentariul din bisăptămânalul „Corrispondenze Internazionale" de la Parma din 4.07.1893: „Parcurgând paginile acestei cărţi, se încearcă un sentiment de vie durere pentru aspra soartă a acestor fraţi ai noştri, de la Dunărea de Jos, constrânşi la o luptă atât de sălbatică pentru apărarea propriei naţionalităţi..."
Aurel C. Popovici a fost dat în judecată şi Tribunalul din Cluj l-a condamnat la 4 ani închisoare şi a fost nevoit să se refugieze în România. De fapt între 1886-1896 regimul represiv maghiar a condamnat 363 de români pentru opiniile lor politice şi apărarea drepturilor lor nesocotite.




CICERONE IONITOIU-Viaţa politică-PROCESUL IULIU MANIU-Volumul I (A-002)

Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php/832-Românii-îşi-afirmă-dreptul-la-viaţă-unitară

sâmbătă, 20 iulie 2013

Dupa somn pe raul Mures

Dupa somn pe raul Mures

O zi superba de iulie (18 iulie 2013) numai buna de pescuit.Solunarul nu pare prea favorabil:
*SOLUNAR
Joi ,
18 Iulie 2013
Luna in crestere
Ore bune: 20:46 : 23:16
Sanse: 2.48 din 5
 2,48 din 5 arata ca am sanse destul de mici ca sa fac capturi rezonabile.Desi cunosc aceste date totusi am luat hotararea sa merg la pescuit pe raul Mures ,unde stiu un loc in care se prinde somn.Avand momeala potrivita (rame negre groase si lipitori)am inceput ziua de pescuit in jurul orei 05.45 si surpriza, somoteii au inceput sa apara.Am prins la lipitoare 4 somotei in jur de 250g/buc.Pentru o zi destul de calduroasa si in care solunarul nu-mi dadea sanse prea mari .am fost multumit cu capturile facute.

Autor :George "six-ray" ACIN

marți, 16 iulie 2013

Comuna Pui-Satul Rau Barbat-Satul Hobita-Cabana Baleia-Cleantul Cozmei-Stana de Rau-Vf.Custura-Saua Plaiului Mic-Vf.Dragsanu-Vf.Albele-Piatra Iorgovanului*muntii Retezat

4. Comuna Pui (411 m) — satul Riu Barbat (494 m) — satul Hobita (534m) — cabana Baleia (1410 rn)—Cleantu Cozmei (1862 m) — Stina de Riu (1563 m) — vf. Custura(2457m) —saua Plaiului Mic (1879 m) —vf. Dragsanu (2080 m) — vf. Albele (2013 m) — Piatra Iorgovanului (1997m). (Din saua Plaiului Mic, o varianta a traseului conduce la cabana Buta).

Marcaj: triunghi albastru.                                                                                                                      

Timp de mers: 19 —20 ore, dintre care 4½ — 5 ore se consuma pentru a ajunge la cabana Baleia si 8—9 ore sint necesare pentru a strabate distanta dintre Baleia si cabana Buta.


Daca am calatorit cu trenul, dupa coborirea in gara Pui, parcurgem un scurt drum local care, de la gara, ne scoate in soseaua asfaltata Petrosani — Hateg (DN 66). De la bifurcatie, ne indreptam catre stinga, pe sosea, strabatem in intregime comuna Pui si, catre periferia estica a acestei localitati, cotim la dreapta, pe un drum local care, trecind prin satul Riu Barbat, ne conduce la Hobita. Pina aici putem calatori si cu autobuzele I.T.A. care, de trei ori pe zi, circula intre gara Pui si satul Hobita (distanta 7 km).
Din Hobita, urcusul pina la cabana Baleia se poate face in doua variante: fie urmind neabatut soseaua forestiera veche (18 km pina la cabana, traseu pentru autovehicule), fie folosind o carare care se desprinde din soseaua forestiera de pe Riu Barbat si scurteaza cu 6—7 km distanta dintre Hobita si Baleia.
Pornirea pe a doua varianta a traseului se face tot din Hobita, pe noul drum forestier ce urca in sudul vaii Riu Barbat. Parasim aceasta sosea dupa ce, de la Hobita, vom fi parcurs pe ea circa 2 km, loc din care marcajul triunghi albastru insoteste in sus firul si versantii unei vaiugi in capatul careia, dupa ce am urcat aproximativ 200 m diferenta de nivel, intilnim vechea sosea forestiera amintita mai inainte, aceea care, pornind din Hobita, conduce la cabana Baleia. In mersul pe jos, avem inca prilejul sa mai scurtam din drum folosind cararile care taie serpentinele soselei. In cale, intilnim zone din care privelistea spre Tara Hategului si cea catre Muntii Retezat (abruptul nordic al acestora si culmea Tulisa) sint larg cuprinzatoare si nespus de frumoase. Dupa serpentinele ce urca pe culmea Serei, soseaua continua inca 3—4 km, in panta lina, pe linga „Fintina Rece', pina la vf. Baleia (1498 m) dincolo de care, prin citeva serpentine scurte, coboara pe versantul opus, intr-o poiana larga, la cabana Baleia (1410 m). Daca distanta mare care o separa de zona centrala a Muntilor Retezat o face potrivita mai mult pentru un drum de iesire decit pentru unul de intrare in masiv, cabana Baleia este mult cautata ca loc de sejur si, iarna, ca baza pentru practicarea schiului.
De la cabana, continuarea traseului se face revenind pe culmea catre care ne conduce un marcaj triplu: triunghi albastru, triunghi rosu si banda rosie. Vristele de marcaj insotesc cararea, lata mai cit un drum de caruta, ce urca inspre Cleantu Cozmei (1862 m) de unde ni se deschide in fata o larga panorama ale carei privelisti depasesc cu mult limitele celor admirate de pe soseaua pe care am calatorit urcind la cabana.
Intre Cleantu Cozmei si vf. Lancita (2100 m), dupa un urcus domol, ajungem in saua Gruvii, loc de bifurcare a marcajelor: banda si triunghiul rosu marcheaza in continuare poteca de pe culmea Lancitei, inspre zona centrala a Muntilor Retezat; triunghiul albastru este pus de-a lungul cararii care, de aici mai departe, coboara inspre firul vaii Riului Barbat, intrind in padure. In cale, vom intilni citeva poteci ce se lasa catre stinga; angajarea pe aceste carari ne scoate departe de traseul nostru, astfel incit vom evita a le folosi. Odata cu intilnirea apei, ajungem si in zona in care se afla Stina de Riu, intocmire pastorala situata pe dreapta vaii, sub poala de padure, loc unde, la nevoie, putem afla adapost.
De la Stina de Riu mai departe, dupa ce traversam firul de apa al piriului Pinului, incepem un urcus de-a coasta, prin iarba si printre pietroaie, urcus care, curind, devinedestul de priporos. Trecem pe linga Fintina lui Pomana (1800 m alt.), ultimul izvor de la care ne mai putem aproviziona cu apa inainte de a trece peste culme. Apoi, urcind pe serpentinele largi care se rasucesc prin bolovanis, ajungem dupa doua ore in Fereastra Custurii (2255 m), pe culmea Custura Papusii, cumpana de ape intre bazinul Riului Barbat si cel al Lapusnicului Mare (lasam in dreapta. Ia 2205 m alt., saua Custurii, cea mai joasa adincitura a culmii). De aici mai departe, pe poteca inca destul de vizibila prin bolovanis, urcam mereu, de-a coasta si catre sud, inspre vf. Custura (2457m) pe care il lasam in stinga.In aceasta zona, ajunge marcajul banda rosie (traseul nr. 7, Uricani — Bai le Herculane).
Cotind la dreapta, incepem de aici un coboris ce dureaza aproape o ora, coboris ce foloseste cararea care, ne scoate in saua Plaiului Mic, intr-o zona de jnepenisuri si de poieni. Lasind in urma cararea ce ne taie drumul si care urca dinspre Gura Bucurei pentru a cobori apoi la cabana Buta, ne indreptam catre SV, pe spinarea culmii Dragsanu. Drumeagul urca domol, printre zidurile de jnepeni care, de-o parte si de alta, isi inalta spre lumina ramurile groase cit piciorul, arcuite elegant in brat de candelabru. Mai urcind si, uneori, coborind mai acatarii, ajungem la un ochi micut de apa, izbuc intins cit o piele de vita mare. Coborim in continuare pina in saua de la obirsia vaii Dragsanu.
Urmeaza apoi un suis in lungul zanoagei Albelor. Am intrat intr-o zona in care trecerea d in domeniul pietrei granitice in cel al calcarelor este deosebit de evidenta. Ajunsi la obirsia vilcelului de-a lungul caruia am urcat, ne aflam in locul unde calcarul tisneste din iarba in chip de steiuri mari. Trecem curind pe sub Stanuletii Mici (1970 m), ocolind virful pe la dreapta lui, si poposim pe un tapsan larg dominat de Piatra Iorgovanului (1997 m), punct terminus al marcajului triunghi albastru.
De aici mai departe, catre vest, in lungul culmii Paltina— Godeanu, traseul catre Baile Herculane (nr. 7) este marcat numai cu banda rosie.
Sursa:http://www.scrigroup.com/geografie/TRASEE-DE-PATRUNDERE-IN-MASIV-34579.php




luni, 15 iulie 2013

Despre iad



DESPRE IAD
de parintele Cleopa

Vom vorbi câteva cuvinte despre iad. De-atâtea ori auziţi cuvântul iad în dumnezeiasca Evanghelie, în Sfânta Scriptură, în învăţăturile Sfinţilor Părinţi, şi în tradiţia Bisericii Ortodoxe. Dar v-aţi pus vreodată întrebarea ce este iadul?

Ce este iadul? Să ştiţi că iadul este împărăţia morţii; iadul este locul acela unde se chinuiesc, după dreptatea lui Dumnezeu, dracii şi toţi care au mâniat pe Dumnezeu şi au făcut voile lor în această lume.

Iadul este împărăţia dracilor, a cărui poartă este deznădejdea, curte sunt legăturile; ferestre, întunericul; masă, reaua împuţiciune şi putoare; mâncare este foamea, băutură este setea, ceasornic este plânsul, aşternut este văpaia, orânduială este tulburarea cea fără rânduială a prăpastiei acelea groaznice.

Dar ştiţi dumneavoastră câte feluri de munci are iadul? Nouă feluri de munci sunt în iad şi toate sunt veşnice şi foarte grele.

Prima muncă este întunericul, cum arată marele prooroc Isaia. Dar nu întunericul acesta, pe care-l vedem noi pe pământ. Întuneric pipăibil. Ai văzut în Egipt, în pământul Ghesem, că unde erau evreii, era lumină şi în tot Egiptul era întuneric?

Nimeni nu ştia pe unde să meargă. Dumnezeu ce nu poate? Toate-s la Dânsul. Întuneric pe lumea asta, dar celălalt întuneric îi veşnic.

Acolo este întuneric aşa de tare, încât îl poţi pipăi cu mâna. Aceasta o zice dumnezeiescul Iov: Mă voi coborî în pământul întunericului celui veşnic, care nu are lumină, dar nici tămăduire în veac.

De întunericul acela a amintit şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa, când zice: Legaţi-i mâinile şi picioarele şi aruncaţi-l pe el întru întunericul cel mai dinafară, arătând prin aceasta, cum zice şi dumnezeiescul părinte Efrem Sirul că este un întuneric greu.

Deci, cea dintâi muncă ce stăpâneşte iadul este întunericul acela negrăit şi neînchipuit.

A doua muncă, după întuneric, este plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atâtea lacrimi se varsă în iad într-o singură zi, că, dacă s-ar aduna pe faţa pământului ar face un ocean mai mare ca Oceanul Pacific. Oceanul Pacific are 48.000 km lungime, de la Polul Nord până la Polul Sud; are 18.500 km lăţime şi, la Insulele Mariane, are 11 km adâncime. Şi numai în iad, într-o singură zi, lacrimile care se varsă acolo, ar face un ocean mai mare ca Pacificul. Atâta plângere este în iad.

A treia muncă este putoarea cea rea. Dacă s-ar aduna toate putorile de pe faţa pământului la un loc n-ar face nici un miligram faţă de putoarea care este acolo. Ca să vă daţi seama ce putoare este în iad, am să vă spun o istorioară.

Doi fraţi de la o mamă s-au dus la mânăstire să se facă călugări. Şi unul s-a dus în mânăstire şi a avut răbdare multă, smerenie multă, ascultare fără cârtire şi a rămas în mânăstire până la moartea lui. Iar altul şi-a pierdut răbdarea şi a spus că se duce în lume înapoi la tată şi mamă. Fratele cel care a rămas în mânăstire îl sfătuia:
- Frate, nu te duce înapoi. Auzi ce spune Evanghelia: Nimeni, punând mâna pe plug, să nu mai privească înapoi. Deci, nu te duce, frate, în lume, pentru că mare primejdie este să laşi mânăstirea şi să te duci din nou în lume.

Iar el a zis:
- Nu, eu mă duc!
- Dar nu te temi de chinurile iadului?
- Nu cred, frate, că sunt chiar atât de grele muncile iadului, cum spune Sfânta Scriptură sau cum spun oamenii. Aşa s-a scris în cărţi ca să ne sperie.

Şi s-a dus acasă şi s-a căsătorit şi şi-a făcut de cap. Dar n-a trăit mult, decât trei ani, şi a murit. Auzind călugărul că fratele său, care s-a întors în lume, a murit, a început să se roage cu foc lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, arată-mi să văd unde este fratele meu; în iad sau în rai!"

După o vreme destul de îndelungată, într-o noapte o umbră neagră a intrat în chilia lui. Şi când s-a uitat el bine la lumina lumânării, l-a cunoscut. Umbra i-a zis, plângând şi suspinând:
- Mă cunoşti? Eu sunt fratele tău.

Era negru ca un cărbune. Doar după glas l-a cunoscut. Şi atunci acesta, văzându-l într-o stare jalnică ca aceea, l-a întrebat:
- Frate, de unde vii?
- Din iad, că am lăsat mânăstirea şi m-am dus în lume şi mi-am făcut de cap; am murit în păcate şi m-am dus pentru păcatele mele în muncile iadului.

Şi atunci acesta a început să întrebe:
- Măi, frate, ştii ce-mi spuneai tu mie, că muncile iadului nu-s aşa de grele, ci s-au scris aşa numai să sperie lumea şi să înficoşeze pe oameni. Chiar aşa este de greu în iad?
- De mii de ori sunt mai cumplite chinurile iadului decât cum sunt scrise; şi de ar avea tot codrul limbă şi toată iarba pământului de ar vorbi, n-ar putea spune cât de greu este în iad!

Dar fratele se făcea că nu-l înţelege.
- Frate, oare voi putea să le încerc şi eu puţin, ca să mă încredinţez de adevăr?
- Nu poţi auzi răcnetele şi ţipetele şi vaietele din iad, că tot atunci mori.
- Dar, n-aş putea măcar să pipăi iadul?
- Nu poţi, că acolo este foc care arde de miliarde de ori mai tare ca acesta şi tot atunci te-ai topi, fiind în trup material.
- Nu pot nici să văd?
- Nu poţi, că mori de frică, văzând priveliştea aceea groaznică şi urgia mâniei lui Dumnezeu din iad!
- Dar cum aş putea eu să încerc măcar cât de puţin muncile iadului?
- Frate, ţine minte. Ai putea mirosi oleacă din putoarea iadului!

Cum era îmbrăcat cu haina, a scuturat mâneca hainei puţin şi s-a făcut nevăzut. Şi când a scuturat mâneca, atâta putoare a ieşit din mâneca hainei lui, încât acela a căzut mort jos şi trei zile nu a putut să iasă din chilie.

Greu de tot a deschis uşa şi s-a târât afară din chilie şi a ieşit acea putoare din chilia lui, încât s-a împrăştiat în toată mânăstirea.

Călugării au părăsit mânăstirea trei luni de zile din cauza putorii nesuferite, care a ieşit din chilia de unde a scuturat cel din iad mâneca hainei lui.

După trei luni, acel miros greu a dispărut. Călugării când s-au întors înapoi l-au găsit pe acela din chilia căruia ieşise acea putoare şi l-au întrebat:
- Ce a fost, frate, putoarea aceasta? De unde a venit?
Iar el a răspuns:
- Ştiţi, părinţilor, eu am avut un frate bun în mânăstire, care s-a dus în lume şi a murit după trei ani căsătorit. Eu m-am rugat Domnului să-mi arate unde este fratele meu.
După multă rugăciune, într-o noapte a venit la mine şi l-am întrebat unde este. Aflând că este în iad, curios, l-am întrebat cât de greu este în iad, deoarece îl ştiam nepăsător, zicând că nu crede că muncile iadului sunt chiar aşa de grele, cum scrie în cărţi.

Atunci el m-a încredinţat că nici nu poate spune limba de ţărână cât de greu este în iad şi ceea ce scrie în cărţi este foarte puţin spus.

Ca să vezi muncile iadului, a spus el, este imposibil, că tot atunci mori; nici nu poţi auzi ce este în iad că mori, nici nu poţi pipăi; şi mi-a dat să miros oleacă din putoarea care este în iad.

Atunci şi-a scuturat mâneca la haină şi iată sunt trei luni de zile de când putoarea aceasta stăpâneşte mânăstirea noastră şi aţi fugit; şi de-abia acum se poate veni, înapoi.

Şi a încredinţat tot soborul mânăstirii cât de mare putoare este în iad. Aceasta este a treia pedeapsă a iadului.

A patra muncă în iad este foamea şi setea. Aţi auzit ce spune proorocul Isaia: Vor flămânzi precum câinii şi vor urla şi se vor jeli, şi nimeni nu va potoli foamea lor. Şi Mântuitorul ne arată în Sfânta Evanghelie, în pilda cu bogatul şi Lazăr: Părinte Avraame, trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului său în apă, să vie să-mi răcorească limba, că rău mă chinuiesc în văpaia aceasta.

Ai auzit ce-i acolo? Un deget înmuiat în apă, cât de mare preţ are! Şi nouă aici nu ne place apa, vrem vin, rachiu, dresuri şi cutare. Vai de noi că nu cugetăm deloc ce ne aşteaptă. foamea şi setea sunt a patra muncă.

A cincea muncă a iadului este tartarul, gheaţa. Tartarul este un iezer fără fund, plin de gheaţă şi foarte rece. Aceasta este "scrâşnirea dinţilor", de care vorbeşte dumnezeiasca Scriptură, adică gerul acela nesuferit de care nu-şi poate închipui nimeni.

A şasea muncă este viermele cel neadormit. Acolo sunt viermi de foc care mănâncă trupurile oamenilor şi sufletele lor în vecii vecilor, şi niciodată oamenii nu mor. Acolo sunt balauri de foc şi şerpi de foc care înoată prin văpăile iadului, cum înoată peştii prin apă la noi şi nu se vatămă. Şi îi prind pe cei păcătoşi şi-i sug şi-i înţeapă şi-i mănâncă în vecii vecilor, împreună cu viermii cei neadormiţi. Asta este munca a şasea.

A şaptea muncă este gheena, adică focul cel nestins, care este cea mai grea dintre toate. Focul cel negru care arde în vecii vecilor cu întuneric.

De acela se tem şi dracii. Că ei se rugau Mântuitorului, când făcea minuni pe malul Mării Galileii, când a scos demonii din cei doi îndrăciţi: Te ştim pe Tine cine eşti, Fiul Celui Preaînalt; Te rugăm nu ne trimite pe noi în gheena! Acolo îi trimitea, că El avea putere. Şi dracii se tem de gheena, de care spune Mântuitorul în Evanghelie: Unde focul lor nu se stinge.

Dar nu este foc de acesta ca al nostru, care se face ca să dea lumină; focul acesta, chiar de ar arde pe cineva, dar dă lumină; acela, însă, este foc negru ca păcura şi de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta. Aşa spune fericitul Ieronim.

Cât de mare este focul unde se topeşte oţelul, totuşi este neînchipuit de slab faţă de focul iadului, ca şi cum ar fi zugrăvit pe pereţi. Ai vedea un foc zugrăvit pe perete cu vopsea şi nu te frigi.

Aşa este de slab focul acesta faţă de focul iadului. Focul nestins nu mai are acolo nevoie de materie, cum zice Sf. Efrem: "Că nu sunt oarecare care-l aprind cu materie din lumea aceasta". Acolo este foc nestins, nu este foc cu lemne aprinse, ci arde cu urgia mâniei lui Dumnezeu negrăită, către cei păcătoşi.

Acest iezer de foc de care spune la Apocalipsă, care nu are fund în veacul veacului, arede şi pe toate duhurile cele rele şi le chinuieşte în vecii vecilor.

De aceea spune dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur: "Nimenea din oamenii care îşi aduc aminte de gheenă, nu vor ajunge în gheenă". Că cine cugetă la iad scapă de iad. Cine îşi aduce aminte de gheena, scapă. Că nu există om care-şi aduce aminte de gheena, care este atâta de groaznică muncă, să ajungă în gheena.

Fiindcă îndată ce îşi aduce aminte de gheena el se fereşte de păcat şi începe a lucra fapta bună, se mărturiseşte, pune început bun, îşi face canonul şi îşi îndreaptă viaţa sa. Este ca acela de care se spune în Biblie: "Că nu mai este fapta ta ca ieri şi ca alaltăieri; poate să fie omul până azi un drac şi mâine se face înger luminat". Numai să-şi aducă aminte de iad şi de gheena; că dacă uită iadul ajunge în iad, iar dacă nu uită iadul nu ajunge acolo.

Iată, am să vă spun despre gheena şi despre veşnicia iadului printr-o minune care se găseşte scrisă într-o carte veche.

În Sfântul Munte al Atonului trăia un călugăr cu numele Andrei. Şi acesta ducea o viaţă sfântă, în feciorie, asceză, post, rugăciune şi priveghere; în meditaţii sfinte şi în cugetarea Sfintelor Scripturi. Dar s-a îmbolnăvit când era aproape de treizeci de ani şi a zăcut unsprezece ani şi nu mai murea.

Atunci, după dreptate, acest călugăr cu numele Andrei şi-a pus întrebarea: "De ce sufăr eu?" Pentru că nu se ştia cu păcate aşa de grele, ca să sufere pe pământ atât de groaznică boală. Şi a început săracul, ca tot omul care nu mai poate răbda, să se roage aşa la Dumnezeu:
"Doamne, cer de la Tine un singur lucru şi anume: sau să mor sau să mă fac sănătos, că nu mai pot răbda! Mi-au rămas numai oasele şi pielea!"

Rugându-se el aşa, într-una din nopţi, a strălucit o lumină uimitoare în chilia lui. El s-a temut să nu fie de la draci, căci şi diavolul se face în chipul lui Hristos, în chip de înger, în chip de sfînt ce străluceşte ca soarele şi poate să te înşele.

Este ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: Nu-i de mirare că însuşi satana se preface în chip de înger de lumină şi slujitor al dreptăţii. Adică, dracii se prefac în chip de slujitori ai dreptăţii.

Deci s-a temut călugărul şi a început să facă cruce. Şi înadată a văzut că intră pe uşa lui un tânăr foarte frumos la chip, foarte luminat, cu un toiag de aur în mână, cu o cunună de aur pe cap şi o cruce de aur pe frunte şi i-a zis:
- Nu te teme, părinte, nu-s diavol. eu sunt îngerul păzitor al vieţii tale şi m-a trimis Dumnezeu să-ţi spun un lucru. Eu totdeauna sunt cu tine; toate suspinele tale, toate lacrimile, toate oftările, toate durerile, toate necazurile tale eu le ştiu. Că tu dormi, eu nu dorm niciodată; tu mănânci, eu nu mănânc; tu bei, eu nu beau.

Adu-ţi aminte ce spune psalmistul: Tăbărî-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de dânsul şi-l va izbăvi pe el; şi ...nici să dormiteze cel ce te păzeşte.

Deci, părinte, eu ştiu necazurile tale. Dar iată, tu ai început să te rogi lui Dumnezeu aşa de la o vreme: "Doamne, sau să mor, sau să mă fac sănătos, că nu mai pot răbda!" Şi Dumnezeu m-a trimis să-ţi spun ţie două lucruri:
- Care?
- Iată ce spune Dumnezeu prin mine: "Vrei să mai rabzi boala un an pe pământ sau să stai trei ceasuri în iad?"

Dar el când a auzit, a zis:
- Doamne, îngerul Domnului, tu care ştii necazurile mele, să mai zac eu un an pe pământ? Nu ştii că o noapte îmi pare un an şi că toate bolile mai cu seamă noaptea sunt grele? Deci cum am să mai rabd eu un an această groaznică boală? Şi pentru ce rabd eu? Că eu ştiu ca om, că m-am silit, de când am venit aici în Sfântul Munte, să fac voia lui Dumnezeu.

Şi a zis îngerul Domnului:
- Tu nu suferi pentru tine. Tu suferi pentru neamurile tale, care sunt în iad şi Dumnezeu te-a găsit pe tine şi voieşte prin osteneala şi suferinţa ta să scoată din neamul tău, până la al nouălea neam din iad". Că aşa se întâmplă dacă un călugăr bun îşi face datoria, mulţi din neamul lui se mântuiesc prin el.

Nu ai auzit ce zice proorocul Ieremia? Dumnezeu răsplăteşte păcatele părinţilor asupra copiilor până la al patrulea neam.

Deci, tu suferi pentru strămoşii tăi. Dar dacă vrei să ieşi şi tu din iad şi ei, să mai zaci un an pe pământ sau trei ceasuri în iad. dar ia seama ce spui, i-a spus îngerul, că în clipa aceasta ţi-am şi luat sufletul!

A stat el şi s-a gândit.
- Gândeşte-te bine! i-a spus îngerul.
- Trei ceasuri în iad!

Cînd a zis aceste cuvinte, i-a şi luat sufletul. Şi unde l-a dus? L-a dus în gheena, de care v-am amintit înainte, cel mai greu loc din iad, de care se tem şi dracii.

Şi când l-a dus acolo şi l-a băgat în focul cel negru şi de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta, a fost cuprins de întunericul ce domnea pretutindeni şi a început a răcni şi a geme de durere, căci balaurii de foc au început să-l muşte şi să-l chinuiască; el, când s-a văzut acolo şi a văzut atâta deznădejde şi atâta strigăt şi atâta durere şi atâta spaimă şi atâta foc, a început să strige cât putea: "Doamne, miluieşte-mă! Doamne, iartă-mă!"

După trei minute, o lumină a despicat întunericul şi a apărut îngerul Domnului. Când l-a văzut, a început a bate din palme şi a striga aşa:
- Vai mie! Vai mie! Vai mie! Toate le-am crezut, dar una ca asta n-am crezut!
- Ce n-ai crezut, părinte Andrei?
- N-am crezut că un înger al Domnului poate să mintă!
- Cum se poate una ca asta, ca să spun eu minciuni? Eu nu sunt om păcătos, eu nu sunt duh rău, diavol. Eu nu pot face păcat, eu nu pot minţi. Cum pot eu să mint, dacă sunt rază de dumnezeire, sunt lumina a doua din lumina cea dintâi? Cum aş putea eu să spun minciuni?
- Dar cum ne-a fost vorba în chilie la mine?
- Cum? - N-a fost vorba că mă vei scoate de aici după trei ceasuri? Iată, au trecut mai mult de trei sutr de ani de când mă chinuiesc aici!

Îngerul i-a spus:
Adevărul este Hristos. De-abia a trecut o oră şi mai ai două ore de stat.
- Două ore? a strigat monahul cu groază. Este oare cu putinţă să fi trecut numai o oră până acum?
- Eu am venit să văd dacă poţi răbda.

Atunci a zis călugărul Andrei:
- Doamne, dacă acesta este adevărul, că de-abia a trecut un ceas de când mă chinuiesc aici în iad, du-mă înapoi în trupul meu cel rănit şi bolnav şi să sufăr acolo, nu un an, ci sute de ani, ba chiar până la ziua venirii lui Hristos, numai să nu mai stau o clipă aici în focul cel nestins!

Şi îndată, cu iuţeala gândului, l-a luat îngerul şi l-a dus înapoi în trup.

Cine a ştiut că a fost mort un ceas? Când a înviat a început a striga:
- Miluiţi-mă! Miluiţi-mă!

Şi a venit călugărul care îl îngrijea şi a întrebat:
- Ce este, părinte? De ce strigi?
- Să se adune tot soborul mânăstirii.

Erau trei sute de călugări acolo. Şi l-au pus într-un cerdac înalt şi le-a spus la toţi minunea care s-a petrecut cu el; că el a stat un ceas în iad şi i s-au părut mai mult de trei sute de ani. Atâta de greu a trecut timpul.

Să ne ferească mila şi îndurarea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pe toţi din câţi sunt aici să nu îngăduie Dumnezeu vreunul să încerce durerile şi chinurile iadului în vreun fel. Şi toţi, cu darul Mântuitorului şi cu mijlocirea Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a tuturor sfinţilor să ne mântuim, să ne uşurăm înainte de a ne duce din lumea aceasta şi să ne întâlnim cu toţii în veacul viitor la bucuria cea veşnică.

Munca a opta din iad este deznădejdea. Acolo toată lumea este deznădăjduită de mila lui Dumnezeu, aducându-şi aminte de cuvântul Evangheliei, că s-a închis uşa şi că pocăinţă în iad nu mai este.

Munca a noua din iad este veşnicia, care stăpâneşte atâtea miliarde şi miliarde de suflete. Nu mai există acolo o limită, că adică o să rabde omul o mie de ani sau o sută de mii de ani, ci în vecii vecilor.

Dar ca să le descrie cineva câte una singură, nimeni nu poate spune, numai una cât îi de grea, că este imposibil a descrie limba de ţărână.

Cine poate spune măcar una din munci câtă suferinţă aduce firii omeneşti. Că drepţii după sfârşit primesc cele patru însuşiri ale trupului şi păcătoşii primesc şi ei una: însuşirea nemuririi.

Primesc trupuri nemuritoare, ca să ardă în vecii vecilor şi să nu se mistuie; să se chinuiască în vecii vecilor şi să nu scape; să înseteze în vecii vecilor şi să nu aibă apă; să le fie foame în vecii vecilor şi să nu aibă mâncare.

Nemurirea o au de la judecată înainte, cum spune Hristos, spre a se chinui în vecii vecilor. Amin.

Părintele CLEOPA
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/despreiad.htm

Cea mai şocantă declaraţie a unui preot: Iadul e o invenţie a Bisericii care vrea să controleze minţile oamenilor


Acest preot american îşi mărturiseşte credinţa în Dumnezeu şi în viaţa de după moarte, dar contestă conceptele fundamentale ale Bisericii.
"Iadul e invenţia Bisericii"
"Nu cred că Iadul există. Cred că există viaţă după moarte, dar nu cred că are nimic de-a face cu pedeapsa cruntă. Religia este, dintotdeauna, o chestiune de control al maselor, iar acesta este un lucru pe care puţini oameni îl înţeleg. [...] Aşa că, dacă există Raiul în care eşti răsplătit pentru bunătatea ta, iar Iadul e locul în care eşti pedepsit pentru răutate, atunci obţii un fel de control asupra populaţiei. Aşa că au inventat acest loc înfricoşător (care este Iadul, nr) şi care îngrozeşte, la propriu, o mulţime de creştini. Iar aceasta nu e decât parte a unei tehnici de control".
"Bisericile au nevoie de oameni imaturi pe care să îi poată controla"
Iar preotul continuă cu declaraţiile şocante: "Biserica nu vrea ca oamenii să se maturizeze, pentru că nu îi mai poate controla. De-asta credincioşilor li se tot spune "să se nască din nou".. Când te naşti din nou, fie şi în credinţă, eşti tot un copil. Dar oamenii nu au nevoie să renască, oamenii trebuie să crească, să-şi accepte responsabilităţile. [...] Fiecare biserică susţine că deţine adevărul... Dumnezeu nu e creştin! Dumnezeu nu e evreu sau musulman sau budist.. Toate acestea sunt sisteme create de om pentru a putea înţelege misterul Divinităţii. Nu cred că tradiţiile îl definesc pe Dumnezeu, cred că te ajută să găseşti calea spre El"


Sursa:http://www.libertatea.ro/detalii/articol/666-preot-iadul-nu-exista-biserica-manipuleaza-368668.html 

Coincidente incredibile petrecute de-a lungul timpului



Viața este presărată cu diverse evenimente stranii și inexplicabile pe care le numim coincidențe. Unii compară coincidențele cu răspunsurile pe care Universul le oferă în anumite momente ale evoluției umane, alții cred că sunt doar pure întâmplări. Indiferent de percepția fiecăruia, coincidențele fac parte din viața noastră indiferent dacă le putem explica sau nu.

Pentru a înțelege cât mai bine acest fenomen straniu vă prezentăm o serie de coincidențe incredibile petrecute în decursul timpului pe glob.

Viață pentru viață

Într-o noapte de iulie a anului 1930, poliţistul Allan Folby din Texas a fost implicat într-un accident de maşină şi a fost rănit la un picior. A pierdut foarte mult sânge şi probabil că ar fi murit, dacă nu ar fi existat un trecător pe nume Alfred Smith care i-a salvat viaţa. Insănătoșindu-se, poliţistul şi-a continuat serviciul. Au trecut astfel cinci ani. La un moment dat, pe Folby l-au chemat la locul unui accident. Pe asfalt se găsea o persoană care suferise acelaşi accident că şi Folby în urmă cu mai mulţi ani. Acesta era Alfred Smith, cel care îl salvase pe poliţist în aceleași circumstanţe.

Mark Twain şi cometa Halley

Mark Twain s-a născut în 1835, în ziua în care a apărut cometa Halley şi a murit în ziua în care a reapărut, în 1910. În 1909, scriitorul chiar şi-a prezis propria moarte, declarând: „Am venit odată cu cometa Halley, în 1935. Se întoarce anul viitor şi mă aştept să mă ia cu ea.”

Misteriosul domn Paterson

În 15 octombrie 1952 Robert Paterson a încercat să urce la bordul trenului de Phoenix. Personalul de bord i-a comunicat că Robert Paterson este urcat deja la bordul trenului. Robert Paterson a fost surprins să afle că un alt Robert Paterson se afla în tren. Straniu sau nu, în timpul călătoriei trenul a făcut o oprire de urgența la Barstow, unde s-a urcat un alt pasager pe care îl chema Rober Paterson. Interesant este că toți cei trei Patersoni erau de aproximativ aceeași înălțime și vârstă.

Naufragiul

La 5 decembrie 1664, pe coastele Ţării Galilor s-a scufundat o corabie. La data de 5 decembrie 1785, în acelaşi loc, a naufragiat un alt vas. La data de 5 decembrie 1866, acolo a avut loc un al treilea eveniment similar. După fiecare accident a rămas în viaţa o singură persoană şi, de fiecare dată, aceasta se numea Hyu Williams.
Sursa:http://www.efemeride.ro/coincidente-incredibile-petrecute-de-a-lungul-timpului

Locuri secrete dar si fascinante



Continuam sa va prezentam alte cateva locuri din lume unde accesul “muritorilor de rand” este strict interzis. Faptul ca nu pot fi vizitate a creat in jurul lor nenumarate scenarii iar imaginatia unora a “inflorit”. Interzis este orasul Mezhgorye din Rusia, Metro 2 din aceeasi tara, Camera 39 din Coreea de Nord, Ise Grande Shrine din Japonia si cine stie cate asemenea locuri vor mai fi existand pe Planeta!
Ise Grand Shrine
Este locul cel mai sacru din Japonia si, dupa cum se presupune, ar fi alcatuit din peste 100 de altare fiind cunoscut sub denumirea de Altarul Ise Grand dedicat Zeitei Soarelui Amaterasu. Altarul principal este cel mai important si dateaza din anul 4 i.H, dar, la fiecare 20 de ani e demolat si reconstruit, in conformitate cu ideea Shinto a mortii si a renasterii. In acest altar, au acces doar preotul sau preoteasa, cu conditia ca acestia sa faca parte din familia imperiala japoneza.
Camera 39
Dupa cum se presupune, in acest birou isi are sediul una dintre cele mai misterioase organizatii din lume a carei misiune ar fi aceea de a obtine sustinere straina pentru regimul din Coreea de Nord. Potrivit expertilor, banii obtinuti din afaceri necurate sunt folositi pentru a cumpara loialitatea oficialilor de rang inalt.
Metro-2 din Moscova
Se crede ca ar fi un sistem de linii de metrou, paralele cu metroul public din Moscova si ca ar fi fost construit pe vremea lui Stalin. Chiar daca niciodata nu a fost confirmata sau infirmata existenta acestei dubluri a metroului moscovit, se zvoneste ca s-ar gasi la o adancime cuprinsa intre 50 si 200 m si ar uni Kremlinul cu aeroportul Vnukovo, cu sediul Serviciului Federal de Securitate si cu un mic orasel subteran, Ramenki. Si daca tot este secret, nimeni nu poate spune nimic mai mult sau ca l-a vizitat.
Orasul Mezhgorye
Situata in Republica Bashkortostan din Rusia langa Muntele Yamantau, aceasta localitate ar ascunde un adevarat proiect subteran in caz de razboi nuclear. Aici, si chiar sub Muntele Yamantau, ar fi adapostite cele mai mari secrete ale Rusiei. Cunoscuta si sub numele de Ufa-105, asezarea a trezit suspiciuni si intrebari dar raspunsurile au fost mereu altele. Potrivit sursei Dreyc.com, proiectul de sub Muntele Yamantau a fost asociat cu asa-zisa “Mana Moarta”, adica aici ar fi puterea de comanda nucleara si sistemul de control al rachetelor strategice.
Locuri secrete si la Vatican
Majoritatea locurilor din micul stat, inclusiv turnuri, apartamente, laboratoare de restaurare, morminte sau arhive nu pot fi vizitate fara un pasaport special dat de Vatican. Printre locurile secrete ale Vaticanului amintim: Biroul Papal, cu vedere spre Piata Sf. Petru, Depozitul de sub Vatican unde Garda Elvetiana, cea mai mica armata din lume, isi tine munitia, Croitoria Vaticanului, Buncarul care gazduieste arhivele secrete, formate din 80 kilometri de rafturi ce contin artefacte de valoare inestimabila, Turnul Vantului, construit in 1580, Grotele de sub Basilica Sf. Petru, presupusul mormant al Sfantului Petru si Camera Lacrimilor.
Poate mai sunt si alte locuri unde ochii curiosilor nu pot patrunde, de aceea, fascinatia si imaginatia unora este debordanta.
Sursa:http://www.efemeride.ro/locuri-secrete-dar-si-fascinante

Discul Schist: Artefactul egiptean provenit dintr-o tehnologie sofisticata



Un obiect misterios a fost descoperit la începutul lui 1936, la marginea platoului Saqqara, Egipt. Artefactul a ridicat mai multe semne de întrebare în rândul arheologilor pentru că este de-a dreptul ciudat.
Dispozitivul dezgropat poartă numele de Discul Schist și are circa 60 centimetri în diametru, un centimetru grosimea marginilor și 10,6 grosime în mijloc. Este un obiect straniu și inexplicabil pentru că datează de circa 5000 de ani vechime și nimeni nu își poate da seama la ce putea să fie utilizat. Materialul din care a fost executat este unul foarte fragil și a fost sculptat cu o finețe incredibilă.
Întrebarea care s-a regăsit pe buzele cercetătorilor de-a lungul timpului s-a referit la utilitatea acestui disc misterios. Oare la ce putea să fie folosit?
Chiar dacă la prima vedere discul Schist seamănă cu o roată, arheologii au scos din calcul această ipoteză pentru că roata în Egiptul antic a fost descoperită și folosită cu 1500 de ani mai târziu de când a fost sculptat respectivul disc. Dar dacă acest obiect ar fi fost o roată atunci cu siguranță că ar fi trebuit rescrise cărțile de istorie. Însă, aceasta teorie este controversată din cauza fragilității materialului din care a fost executat discul.
O altă teorie pe care au luat-o în calcul egiptologii este că discul Schist a fost utilizat fie ca o lampă de ulei sau pur și simplu precum o decorație. Aceste două teorii au fost contestate pentru că nu s-a văzut motivația de la sculpta un asemenea obiect complicat, dintr-un material atât de maleabil, doar pentru a fi folosit în scopuri atât de banale. Mai mult de atât, curburile bine definite din interiorul discului demonstrează că ar fi avut de îndeplinit funcții bine definite.
Cu toate acestea, există voci în rândul egiptologilor care susțin că discul Schist făcea parte dintr-o tehnologie surprinzător de avansată pe care o dețineau egiptenii antici. Această tehnologie nu ar fi fot 100% pământeană, cauză pentru care a fost bine păstrată de ochii curioși ai publicului larg. Cercetătorul Cyril Aldred este de părere că egiptenii de acum 5000 de ani aveau cunoștințe puternice despre lumea înconjurătoare și despre Univers și astfel este posibil ca Discul Schist să fi făcut parte dintr-o mașinărie importantă.
Nu s-a ajuns la o concluzie cu privire la misteriosul disc Schist, dar este cert că în trecutul îndepărtat, oamenii care trăiau în diverse locuri de pe Terra, nu erau chiar atât de înapoiați pe cum își doresc să creadă unii arheologi.
Sursa:http://www.efemeride.ro/discul-schist-artefactul-egiptean-provenit-dintr-o-tehnologie-sofisticata

Cetatile Radasei si Cheile Somesului Cald*muntii Apuseni


Cetăţile Rădesei şi Cheile Someşului Cald
*Drumetie

Cetăţile Rădesei se află la obârşia Someşului Cald. Peştera se află într-un stadiu avansat de evoluţie, exemplificând perfect modul în care are loc transformarea cavernamentelor în chei de amploare. Peştera are un portal înalt de peste 15 m şi lat de 7 m, de forma ogivală, în care intră pârâul Rădeasa.
Peştera are o galerie unică, de forma unui tunel lung de 212 m, cu săli de mari dimensiuni şi hornuri ce răzbat în tavanul peşterii până la suprafaţă. Cele cinci ferestre create de aceste hornuri, lasă să pătrundă în peşteră raze de lumină. În aval, tunelul se continuă cu un canion lung de circa 50 m şi foarte îngust.
  Peştera poate fi vizitată datorită amenajărilor efectuate (scări de lemn şi podeţe). Din aval se poate reveni în zona portalului pe deasupra peşterii.
După ieşirea din peştera şi canionul Rădesei, se pătrunde în Poiana Rădesei, înconjurată de stânci cu vegetaţie şi pante abrupte cu molizi de mari dimensiuni printre care se găsesc pâlcuri de afinişuri. Aici pârâul Rădeasa se uneşte cu Pârâul Feredeului şi dau naştere Someşului Cald. În continuare, Cheile Someşului Cald oferă privelişti extrem de pitoreşti ale abrupturilor calcaroase de peste 100 m ce coboară până în patul văii. Pe lângă numeroasele puncte de belvedere pot fi vizitate canionul Moloh, Peştera Uscată, Peştera Honu, Peştera Tunelul Mic, precum şi "zidul" de calcar de 110 m al Cuciulăţii peste care se zăreşte creasta ce leagă culmile Piatra Arsă, Piatra Grăitoare, Vârful Briţei şi Piatra Tâlharului, continuând spre Vlădeasa.
Sursa:http://www.parcapuseni.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=71&Itemid=79&lang=ro