Istoria Fortelor Speciale in Romania

Antemergatorii Inca din antichitate, suveranii aveau grupuri de razboinici selectionati dupa anumite criterii, pregatiti mai indelungat decat ceilalti luptatori si inarmati cu cele mai perfectionate arme. Este vorba despre unitatile de elita. Romanii au avut Garda Pretoriana. Despre daci Eliade povesteste cum anumitit tineri erau initiati in arta razboiului prin “perioade” care puteau dura si un an in care traiau in padure, departe de asezari umane, supravietuind cum puteau. In Japonia au aparut vestitii samurai si apoi si celebrii ninja, cei care se apropie cel mai mult de ceea ce astazi se-ntele prin “forte speciale”. Pregatirea unui razboinic ninja dura ani intregi in care deprindea artele martiale (cu mainile goale sau cu diferite arme albe), dar si tehnici de camuflaj, de deplasare silentioasa, de razboi psihologic si de dezinformare, multe dintre acestea folosindu-se de catre diferite unitati militare si in ziua de azi. In timp, a aparut necesitatea specializarii anumitor unitati de infanterie si cavalerie si asa s-au nascut infanteria marina, unitatile montane sau cavaleria usoara. Aceste unitati puteau duce mai eficient luptele in spatii geografice greu accesibile, fiind totodata si mai mobile. In 1756, in timpul razboiului dintre Franta si Anglia pentru teritoriile din America, Robert Rogers creaza o unitate numita apoi Rogers’ Rangers, unitate care s-a inspirat din tacticile folosite de bastinasi intr-o vreme in care infanteria puterilor europene se imbraca total inadecvat (tuninci rosii, albastre), mergea cu peruci pudrate pe campul de lupta inclusiv in zilele calduroase de vara si forma linii compacte, o tinta usoara pentru inamic. In 1870 a avut loc razboiul franco-prusac. Armata franceza era formata din militari profesionisti care aveau experienta de lupta (luptasera deja in Italia impotriva austriecilor, in Crimeea impotriva rusilor si in Mexic). Francezii erau echipati cu o pusca revolutionara (Chassepot) si cu un fel de mitraliera. Armata lor era considerata cea mai buna armata din lume, lider incontestabil. Prusacii aveau o armata formata din oameni mobilizati, dotarea lasa de dorit, insa aveau un stat major eficient condus de von Moltke . Prusia a castigat. In acest razboi s-au folosit deci anumite tactici care se vor folosi pe scara larga in primul razboi mondial: transeele aparate cu mitralierele. Primul Razboi Mondial Din cauza acestei combinatii (transee + mitraliere) britanicii au pierdut la Somme doar in prima zi de lupte 57.000 oameni. Se ajunsese la un blocaj, un razboi de uzura in care armatele stateau fata in fata si se bombardau, cucereau cativa kilometri din teritoriul inamic in urma unui asalt sangeros, teritoriu pe care il pierdeau la urmatoarea contraofensiva. Si tot asa. Trebuia facut ceva. Astfel au aparut tancurile, lunetistii si unitatile specializate de asalt. Tancurile nu au (decat tangential) legatura cu fortele speciale, dar lunetistii si unitatile de asalt sunt precursorii fortelor speciale. Tot in primul razboi mondial, Lawrence a folosit in mod creativ fortele iregulare in Arabia, aruncand in aer poduri si sine de calea ferata, paralizand transporturile si atragand importante forte atat in urmarirea lui cat si pentru paza cailor ferate. Aceasta strategie de guerrilla va fi copiata mai tarziu si de sovietici in Spania si de Mao in China etc. In domeniul operatiilor navale, italienii au folosit asa-numitele mignatta, niste “torpile umane”, precursorii scafandrilor de lupta. Al Doilea Razboi Mondial Dupa razboi, lucrurile au mers rapid in directia crearii unor unitati speciale. Mai multe tari si-au creat unitati de parasutisti (o idee veche, dar multa vreme uitata) odata cu dezvoltarea aviatiei si crearea unor modele de avioane de transport si planoare. Paradoxal, Italia si Uniunea Sovietica, doua dintre tarile care n-au folosit intensiv parasutistii in al doilea razboi mondial, au avut cele mai dezvoltate unitati antebelice. In timpul razboiului, parasutistii au fost utilizati masiv de catre germania (la inceputul razboiului), apoi spre sfarsitul lui de catre S.U.A. si Marea Britanie . Fideli strategiilor indirecte enuntate de Liddell Hart si invatand din experienta lui Lawrence din Arabia, britanicii au creat Combined Ops, o structura care cuprindea comandourile, numite astfel dupa comandourile folosite de buri in Africa de Sud, concept de forte iregulare de unde s-au inspirat. Rolul comandourilor era sa execute raiduri si alaturi de SOE sa “dea foc Europei”, dupa expresia lui Churchill. Rezultatele au fost destul de mediocre, unele chiar tragice (cum a fost raidul esuat de la Dieppe, raid efectuat la ordinele lui Mountbatten care insa nu avea permisiunea sefilor lui ierarhici (acestia au aflat abia post factum). Tot in timpul acestui razboi s-au dezvoltat un alt tip de unitati militare, care nu actionau in grupuri mari precum parasutistii si comandourile, ci in mici grupe autonome, de multe ori aflate in legatura cu miscarile de rezistenta din acea tara. Acestia actionau atat in uniforma militara cat si in haine civile. Au existat mai multe unitati care pot fi caracterizate ca “speciale” : regimentul Brandenburg al lui Theodor von Hippel, unitatile OSNAZ ale NKVD-ului si partizanii lui Ilya Starinov, LRDG-ul lui Ralph Bagnold de la care SAS-ul va invatat atat de multe , The Special Boat Squadron al lui George Jellicoe (parte din SAS), The Royal Marines Boom Patrol Detachment al lui Blondie Hasler, Decima Flottiglia Mezzi d’Assalto a lui Teseo Tesei, Underwater Demolitions Teams ale U.S. Navy, Sonderverband z.b.V. Friedenthal a lui Skorzeny, chinditii lui Orde Wingate, echipele aliate Jedburgh, companiile independente australiene, unitatile sissi finlandeze (Erillinen Pataljoona) etc. Daca ar sa pomenim un singur om si o singura unitate militara care au influentat decisiv gandirea si intrebuintarea acestor unitati in domeniul pe atunci embrionar al fortelor speciale, fara indoiala ca ar fi vorba despre David Stirling si SAS, unitate din care avea sa faca parte si fiul lui Churchill. Multe dintre unitatile din zilele noastre s-au inspirat din tacticile, organizarea si principiile SAS de selectie, pregatire, dotare (Delta Force, KSK, Sayeret Matkal, 1er RPIMa, JTF2, SASR, pana si Alfa-creata in Uniunea Sovietica in cadrul KGB). Razboiul Rece Dupa al doilea razboi mondial, a urmat o perioada in care cele doua blocuri militare s-au pregatit intens pentru un eventual razboi. Infruntarea dintre NATO si OTV (Organizatia Tratatului de la Varsovia) s-a desfasurat “pe sub masa”, in lumea a treia, in Indochina, Malaya, Coreea, Oman, Vietnam, Angola sau Nicaragua. Scolile Fortele speciale din ambele organizatii au luat parte in mod activ la aceste conflicte. Si asa au luat fiinta scolile doctrinare moderne ale fortelor speciale, in Statele Unite, Marea Britanie, Uniunea Sovietica, Israel, Franta, mai tarziu si in Australia, Africa de Sud, Germania etc. In Regatul Unit, SAS-ul (desfiintat dupa razboi) a renascut in 1952 sub forma Malayan Scouts, redenumit 22nd SAS Regiment. Si SBS-ul a fost desfiintat, fiind reinfiintat ca o anexa in subordinea Royal Marines. Aceste doua unitati au ramas pana astazi cei doi stalpi ai fortelor speciale britanice, in timp SBS-ul trecand de la rangul de Squadron la cel de Service, pe picior de egalitate cu SAS-ul datorita faptului ca Marea Britanie e o insula si Royal Navy (o structura in care la varf de multe ori birocratia si gandirea obtuza sunt la ele acasa, dar care beneficiaza la nivelul marinarilor de un ethos care se intalneste doar pe nave ) este numit “Senior Service”. Scoala britanica poate fi caracterizata prin eficienta, polivalenta si versatilitate: o unitate indeplineste un spectru foarte larg de misiuni. In Statele Unite, in 1952 au fost create “Beretele Verzi” (U.S. Army Special Forces) in cadrul U.S. Army Psychological Warfare Center. Colonelul Aaron Bank este considerat parintele fortelor speciale americane (de notat ca americanii fac distinctia dintre special forces si special operations forces, spre deosebire de britanici). Unitati de operatii speciale (este corect ooperatii speciale, nu operatiuni speciale cum se numeste o emisiune) au aparut apoi si in U.S. Air Force (Special Tactics Teams), U.S. Navy (Seal Teams) si U.S. Marine Corps (Force Recon). Datorita resurselor superioare, scoala americana a adaugat la versatilitatea britanica si specializarea geografica. In Uniunea Sovietica, tot in 1952 a inceput formarea unor companii independente cu destinatie speciala- ORSN, Viktor Kharchenko fiind considerat parintele fortelor speciale sovietice. In anii ’60 s-au format astfel de companii (transformate apoi in batalioane) in mai multe districte militare si in marina militara sovietica (1957). Franta, a fost avantajata de faptul ca unul dintre fondatorul fortelor speciale, Georges Berge, cel care a creat the French SAS (in cadrul SAS), este considerat totodata si unul dintre cei cinci co-fondatori ai SAS-ului britanic. Spre deosebire de celelalte tari care si-au desfiintat in cea mai mare parte unitatile de misiuni speciale dupa razboi, Franta n-a facut acest lucru. Din contra. In 1946 a fost creata 1er bataillon de choc SAS (pe baza fostelor unitati SAS) dar si 11e bataillon parachutiste de choc (care avea sa fie comandat de Paul Aussaresses). In 1953 este creat 13e Regiment de dragons Parachutistes. Franta a pus accent de la inceput pe operatiile clandestine colaborand cu SDECE (sdeke). Tot in 1953 s-a nascut si o unitate de scafandri, Commando Hubert (respecializata). Datorita situatiei deosebite, Israelul si-a inceput constructia fortelor speciale inainte de declararea independentei (unitatile Palmach). Incepand cu 1948 au aparut mai multe unitati de elita (Shayetet 13, una de parasutisti- T’zanhanim, una de infanterie- Golani, cea din urma avand si o subunitate de cercetare speciala). In 1953 a fost creata Unit 101, o unitate de forte speciale comandata de Ariel Sharon, unitatea care avea sa fie insa desfiintata si contopita cu unitatea T’zanhanim. In 1958 s-a nascut Sayeret Matkal, unitate care avea sa-si puna amprenta pe toate fortele speciale israeliene si nu numai. Deci dupa razboi unitatile care executau misiuni speciale s-au dezvoltat in special pe linia luptei de partizani sau “unconventional warfare” . Law Enforcement Fortele speciale au existat nu numai in domeniul militar, ci si in domeniul law enforcement. Prima unitate sovietica OSNAZ destinata combaterii contrarevolutionarilor si a sabotorilor a aparut in 1921 (expresia “law enforcement” nu e cea mai potrivita, pe atunci era vorba mai curand de pedepsirea rasculatilor, a revoltelor etc.) In 1940 in Italia apare 1º Battaglione carabinieri reali paracadutisti (carabinierii fiind ceva intre politie militara si jandarmi). Mai spre zilele noastre, in 1971 se formeaza in Franta l’Escadron parachutiste d’intervention de la Gendarmerie nationale. Insa prima unitate de forte speciale in domeniul pe care il numim astazi “law enforcement” poate fi considerata LAPD SWAT, formata la Los Angeles de Daryl Gates, in 1968. Acronimul sWAT se referea la Special Weapons Assault Team, dar intrucat a fost considerat prea agresiv, a fost schimbat cu Special Weapons and Tactics. Multi dintre primii politisti care au facut parte din unitate erau “berete verzi” cu experienta Vietnamului. In 1972 in Franta in cadrul politiei apar les Groupes d’intervention de la police nationale. Terorismul Un eveniment avea sa schimbe radical abordarea autoritatilor in legatura cu fortele speciale: Olimpiada de la Munchen din 1972 cand mai multi sportivi din cadrul delegatiei israeliene au fost asasinati de catre membri ai organizatiei teroriste Septembrie Negru. Politia germana a esuat in incercarea de a interveni pentru a salva ostaticii. In urma acestor incidente, in 1973 a fost creata GSG9, o unitate antitero aflata in subordinea granicerilor germani. Modelul va fi preluat in toata lumea si asa au aparut GIGN in cadrul Jandarmeriei franceze in 1973, GEO in Spania, NOCS (“teste di cuoio”) in Italia etc. Daca unele state au ales sa formeze de la zero unitati in cadrul ministerelor de interne (politie, jandarmi etc.) dedicate luptei impotriva acestei noi amenintari, altele au delegat aceasta sarcina armatei. Marea Britanie a creat tot in 1973 in cadrul SAS, the Counter-Revolutionary Warfare Cell. Noua unitate antitero avea sa fie cunoscuta sub denumirea Special Patrol Team. Capitanul Andrew Massey a fost cel care a dezvoltat conceptul, scriin initial (in buna traditie lasata de David Stirling) un raport. Britanicii au hotarat mai tarziu sa nu aiba oameni specializati doar pe linia asta, ci sa-si roteasca escadroanele in acest rol pe anumite perioade. Modelul britanic a fost copiat de mai multe tari (Statele Unite- Delta Force, Israel- Sayeret Matkal, Olanda- BBE etc.) si astfel accentul a inceput sa se mute de pe “unconventional warfare” pe “counter-insurgency/counter-terrorism”. Comandamentele Un alt eveniment care avea sa schimbe directia urmata in lume de fortele speciale a fost misiunea americana esuata din Iran, in 1980. Dupa acest esec, americanii si-au regandit organizarea si tacticile, au creat unitati specializate si un comandament. In 1987 apare USSOCOM, un comandament unificat cu rostul de a aduna sub aceeasi umbrela si de a coordona toate unitatile SOF. Desi initial unitatile speciale ale US Marines Corps (Force Recon) n-au fost integrate, recent a fost creat MARSOC, comandament care face parte din USSOCOM. In 1987 si britanicii au creat United Kingdom Special Forces, o structura condusa de DSF (Director Special Forces) si care aducea la un loc SAS-ul si SBS-ul. In 1992 si francezii au creat un comandament, COS si de-atunci asemenea comandamente s-au creat prin toate armatele. In sfarsit, un alt gen de unitati de forte speciale au luat nastere in anii ’70-’80 in urma aparitiei terorismului: unitatile destinate sa execute misiuni de supraveghere in zone ostile, in “teritoriile indienilor”, sanctuarele teroriste. Astfel in 1974 apare 14th Intelligence and Security Company, unitate folosita de britanici intensiv in Irlanda de Nord si mai tarziu in Bosnia. In 1981, in urma regandirii strategiei si in S.U.A. se formeaza o unitate cu specific asemanator, numita ISA (“The Activity”, “Foreign Operations Group” etc.) care a actionat apoi impotriva narco-traficantilor din Columbia si Mexic. Privire de ansamblu In prezent exista forte speciale sub diverse denumiri in absolut toate tarile lumii (pana si in insulele Maldive). De cele mai multe ori este vorba insa de forma fara fond. Putine tari se pot lauda cu unitati speciale capabile sa actioneze ziua sau noaptea, in orice anotimp, in orice conditii meteo, in orice mediu (arctic, montan, desert, marin, jungla, urban), sa se infiltreze prin aer, apa sau pe pamant prin toate mijloacele (de exemplu HAHO sau prin submersibile). Si mai putine tari detin mijloacele necesare proiectarii acestor unitati la distanta (avioane de transport strategic, avioane de realimentare in zbor, elicoptere de transport capabile sa zboare in orice conditii meteo + echipajele corespunzatoare, submarine etc.) si sistemele de transmisiuni care sa pastreze legatura in orice conditii etc. In America de Nord, Statele Unite detin capabilitati complete, iar Canada a facut recent pasi importnti (au creat un comandament si doua unitati- JTF2 si CSOR). Mexicul are un corp de forte speciale ( 3 brigazi, o unitate numita GAFE etc.) dar mai curand sunt unitati de infanterie specializata de elita, misiunile lor recente fiind in misiuni tipice de law enforcement, in sprijinul poltiei federale. In America de Sud, Brazilia se remarca prin faptul ca este una dintre tarile cu cea mai mare expertiza in domeniul jungle warfare, avand o scoala renumita (Centro de Instrução de Guerra na Selva); in afara de asta, GRUMEC este singura unitate de scafandri de lupta din emisfera de sud care are capabilitati comparabile cu unitatile lidere in domeniu (COMSUBIN, SBS, Commando Hubert, Seal/SDV, Shayetet 13, OMRP, SEK M, A-dyk etc.). Cea mai celebra unitate este insa BOPE, o unitate de politie militara mai “nedusa la biserica”. Celebritatea vine in special din mass-media ( a aparut intr-o editie a unui serial popular prezentat de un fost membru SAS, Chris Ryan, despre fortele speciale din cadrul departamentelor de politie). Argentina are probabil cel mai bun centru de instructie pentru razboi in mediul alpin din emisfera sudica, Escula Militar de Montana (posibil chilienii sa fie de alta parere). O alta unitate care s-a remarcat este Buzos Tacticos, daca o sa cititi relatarile argentiniene despre razboiul din Malvine (cum e numit Falkland-ul la ei), o sa vedeti ca britanicii (inclusiv cateva patrule SAS) au avut mult de furca cu aceasta unitate. Si Columbia s-a remarcat in ultimii ani atat prin succesele in lupta impotriva traficantilor de droguri, cat si a organizatiilor teroriste sprijinite din exterior. Cei de la AFEUR, o unitate care a fost in primele randuri, au reusit sa castige “in timpul liber” si cateva editii “Commando Forces”, un concurs organizat de fortele speciale americane in America de Sud. In Africa vom mentiona doar doua tari: Rhodesia (actualul Zimbabwe), tara care a avut forte speciale cu un inalt standard ( “C” Squadron (Rhodesian) Special Air Service, Selous Scouts) si Africa de Sud prin unitatile “recces”, in ziua de azi purtand denumirea the South African Special Forces Brigade. Aceasta unitate a fost si poate inca mai este una dintre unitatile cele mai competente din lume in materie de special reconnaissance. In Australia si Oceania, exista unitati speciale (SAS) extrem de bine puse la punct provenind din scoala britanica (si in Australia si in Noua Zeelanda). Avad avantajul spatiului geografic si relatii privilegiate cu Marea Britanie si S.U.A., de la care au invatat mult, recum si experienta multor misiuni in Malaya, Vietnam, Timor, Somalia, Irak, sau Afghanistan, australienii si-au dezvoltat expertiza in toate domeniile si in aproape toate mediile (desert, jungla, maritim, urban) in momentul de fata avand o scoala doctrinara proprie. Neo-zeelandezii, beneficiind de militari deosebiti (maori) si de un relief variat, au iesit in evidenta prin aptitudinile legate de tracking. In domeniul fortelor speciale, Noua Zeelanda, prin NZ SAS este posibil tara cea mai eficienta si eficace din lume (a fi eficace, effective= a face ceea ce este bine; a fi eficient, efficient= a face lucrurile bine; Drucker) de asemena Noua Zeelanda fiind o tara care dupa cum se spune, “punch above their weight” oferind “best bang for buck”. In Asia exista mai multe tari cu forte speciale capabile. Japonia, le-a creat in mod oficial recent (Tokushu Sakusen Gun). Coreea de Sud are cateva unitati bine sudate (batalionul 707 misiuni speciale, batalioanele recon ale infanteriei marine etc.) dupa cum a demonstrat recent eliberand toti ostaticii de pe o nava ocupata de pirati somalezi (o actiune deosebit de dificila, mai ales cand are loc pe mare). India are un centru de instructie montan deosebit (High Altitude Warfare School- HAWS) si unul pentru jungla (Counter Insurgency and Jungle Warfare School-CIJWS), totusi fortele lor speciale (foarte numeroase) au aratat recent la Mumbai ca nu sunt inca la un nivel comparabil cu cele occidentale. Mai pot fi enumerate cu un nivel acceptabil in anumite domenii Kopassus (Indonezia), Royal Ranger Regiment (Malayesia), 101st Amphibious Reconnaissance Battalion (Taiwan), Đặc công nước (Vietnam), SSG (Pakistan), CDO-FN (Singapore), Royal Thai Navy Seals (Thailanda) etc. Pana si o tara cu resurse limitate precum Filipine are o expertiza consistenta in materie de contra-insurgenta si unitati destul de buna (Light Reaction Battalion) creditata numarul Tara creditata cu cele mai multe forte speciale din lume este Coreea de Nord. In realitate insa este vorba in mare parte de unitati de infanterie usoara. Pregatirea pune accent pe arte martiale, spart caramizi etc. O categorie aparte o reprezinta tarile asiatice din spatiul ex-sovietic care au mostenit know-how de la spetsnaz (de exemplu Kazahstan si Armenia au niste unitati decente). China necesita o abordare separata. Acum 20 de ani prezentau numai demonstrative cu spargeri de caramizi, militari care se aseaza pe un pat de cuie etc. Intre timp au inceput sa invete tehnicile occidentale de CQB, au trimis oameni la cursuri, au evoluat. Printre unitatile cele mai experimentate sunt “Sabiile sudului Chinei” din regiunea militara Guangzhou (creata in 1988) si unitatea din regiunea militara Beijing (nu se cunoaste denumirea). Dotarea s-a imbunatatit considerabil (GPS-uri, VVDH-uri, LLTV-uri, NVG-uri, UAV-uri etc.). In anumite aplicatii, aceste unitati au fost folosite in misiuni tipice razboiului informational (atacarea si bruiajul centrelor de comunicatii, a radarelor). In domeniul law enforcement, cea mai experimentata unitate este considerata Hong Kong Special Duites Unit. (Aceasta este dealtfel una dintre directiile in care se indreapta fortele speciale, francezii au in cadrul regimentului 54 transmisiuni asa-numitele équipes légères de guerre électronique (ELGE) la fel si britanicii in cadrul regimentului 14 transmisiuni- Light Electronic Warfare Teams, grupuri are actioneaza in adancimea dispozitivului inamic.) In Orientul Mijlociu, Iordania a inaugurat acum ceva vreme cel mai mare centru de pregatire pentru forte speciale, din lume (KASOTC), iar fortele lor speciale, desi nu sunt la nivelul celor israeliene, cele mai bune din regiune, sunt de calitate (mai ales in desert warfare). Absolut toate tarile din zona au investit mult in forte speciale (Irakul si le-a recladit cu sprijin american, Siria si le-a calit in razboaiele cu Israelul si in Liban, Egiptul, dupa un inceput dezastruos cu doua esecuri majore, a facut pasi mari inainte, Arabia Saudita a invatat de la SAS etc.). Pana si Libanul are un comandament pentru operatii speciale cu unitati destul de experimentate. Marea necunoscuta este Iranul, desi exista surse care sustin ca unitati speciale iraniene (apartinand garzilor revolutiei- Pasdaran) au fost foarte active in Bosnia si apoi recent, in Irak. Europa detine cea mai mare densitate de forte speciale competente din lume. Britanicii si francezii au intreaga gama de forte speciale (inclusiv in unitati de artilerie, transmisiuni, fortele aeriene-CSAR etc.) iar unitatile etalon ale celor doua tari (22nd SAS Regiment, 1er RPIM) sunt printre putinele din lume care pot executa aproape toate misiunile (de la actiuni directe, special reconnaissance la civil affairs, CSAR). Italienii au cea mai indelungata expertiza in materie de mijloace de atac subacvatice, de asemenea razboi in mediul montan. Germanii, multa vreme reticenti la adresa FS, au avut doar cateva companii de cercetare in dispozitiv (Fernspah) si o unitate de scafandri de lupta (Kamppfschwimmer). Apoi au creat KSK, dupa modelul SAS. Tarile acandinave exceleaza in domeniul arctic warfare si al infanteriei marine-cu specificul lor infanterie de coasta, elvetienii si austriecii in mountain warfare, tari ca Olanda, Belgia si Grecia au o indelungata experienta (inca din al doilea razboi mondial, pregatindu-se cu britanicii), Portugalia are scoala unor razboaie in colonii si a investit in acest domeniu fiind numita lider in UE in domeniul SOF, danezii sunt experti in domeniul FOS din fortele navale etc. Dintre tarile ex-comuniste, polonezii s-au remarcat cel mai mult, prin intermediul GROM. Mai exista si BOA in cadrul politiei, departamentul 5 din Agentia de securitate interna (ABW) etc. Si tari relativ mici ca Ungaria, Lituania, Slovenia sau Irlanda au pus accent pe unitatile FOS (ungurii se remarca prin instructori si prin centrele de pregatire). Iar Islanda, singura tara fara armata din NATO, are forte speciale care au fost si in Afghanistan (ICRU).                                                                                                  

(2012en.ro)