Planeta dintre Marte si Jupiter

Intre Marte si Jupiter exista o masa imensa de milioane de asteroizi care impanzesc cerul. Sunt oare resturile unei planete disparuta in urma cu milioane de ani? Iata ce se intreaba astronomii. Oare aceasta planeta a fost locuita de fiinte inteligente? A explodat cumva ca urmare a unei catastrofe nucleare? Un lucru este sigur: intre Marte si Jupiter se invart mini-planete de roca in jurul Soarelui. Acesti asteroizi sunt cu miile. Cel mai are dintre ei, Ceres, are peste 1000 km în diametru, adica a 12-a parte din Terra si o miime din greutatea sa. In 1696 matematicianul german Johann Titius a remarcat faptul ca exista o anume relatie numerica intre distantele planetelor de Soare. Ideea lui a fost prelauta si populatizata de Johann Bode. Imaginati-va o serie de cifre de 1 si 2 ca fiind excluse si care vor fi dublul cifrei precedente; 0, 3, 6, 12, 24, 48, 96, etc. Se adauga 4 la fiecare cifra. Noua cifra este: 4, 7, 10, 16, 28, 52, 100. Daca distanta de la Pamint la Soare corespunde valorii 10 o putem decupa in 10 unitati, Mercur si Venus se vor situa precis in pozitia 4 si 7 din acest decupaj. Marte va fi la 15, adica foarte aproape de 16, Jupiter la 52 si Saturn la 95 mereu foarte aproape de 100. Jocul este destul de surprinzator, dar este si mai mult atunci cind ne intrebam de ce nu este nimic la pozitia 28 a decupajului facut de Titius Bode... In 1800, un grup de astonauti din Lilienthal, in nordul Germaniei a cazut de acord sa traseze pe cer planeta lipsa din pozitia 28. Este o prima tenativa de politie astronomica! Astrologul sicilian, Giuseppe Piazzi a descoperit Ceres, un an mai târziu. Miscarea acestui astru este invizibila cu ochiul liber si numai deplasarea sa luminoasa, noaptea, pe cer a permis de a se detecta. In 1802 a fost localizata o a doua planeta minuscula intre Marte si Jupiter, de catre Wilhelm Olbers, care a botezat-o Pallas. Dupa el, planeta ar fi fost candva mare, insa a explodat in mai multe bucati. Dupa cinci ani s-au observat alti patru asteroizi in aceasi zona. Al cincelea va fi descoperit citiva ani mai tarziu. La sfarsitul secolului XIX, astronomii, care dispuneau in sfarsit de telescoape uriase au detectat 12 noi mini planete intre Marte si Jupiter. Astazi se cunosc 2-3000, iar numarul lor total este estimat la cateva sute de mii, care se numesc centura de asteroizi. Este curios insa faptul ca ea se gaseste acolo unde a prevazut Titus Bode ca s-ar gasi o planeta. Teoria lui Olbers este deci reala? Acesti asteroizi provin cu adevarat de la explozia unei planete? O lume disparuta? Unii oameni de stiinta cred ca ea ar fi putut intra in coliziune cu Jupiter. Altii ca s-ar fi putut disloca prin impactul cu o cometa. Sau ca gravitia masei lui Jupiter ar fi putut smulge fragmente din aceasta planeta. Alta ipoteza: planeta ar fi putut diparea din cauza unui suflu venit din interior. S-a sugerat, mai exact, ca apele oceanelor sale s-ar fi putut devarsa brutal asupra miezului in fuziune, facind sa explodeze ansamblul, de genul unui vulcan sub-marin care explodeaza atunci când oceanul se deverseaza pe lava arzanda si se transforma in vapori. Academicianul rus Sergei Orloff i-a dat acestei planete numele de Phaeton. In mitologia greaca, Phaeton este fiul zeului Soare, deci isi permite de a conduce putin mai repede carul. In final, el ataca Terra si zeii, pentru a salva oamenii, decid sa il distruga.

Gaurile negre(6)

Centrul galaxiei noastre este deasemenea locuit de o gaura neagra care inghite progresiv toate stelele care ajung in apropierea sa. Acesata este concluzia lui Andrea Ghez, astronom la Universitatea din California, Los Angeles, unita in septembrie 1998. Este foarte dificil de a privi in directia centrului galactic. Dupa 1995 s-a observat cu meticulozitate cea mai mica miscare a circa 200 de stele care circula in centrul Caii Lactee. Traiectoria lor a fost serios perturbata de o sursa misterioasa ce exercita forte gravitationale intense. Este o gaura neagra.
S-a putut determina ca stelele din acest sector se invarteau cu o viteza mergand pana la 4,8km/h, adica de aproximativ doua ori cea a unei stele clasice. Si ca doar un obiect de 2,6 milioane de ori mai masiv ca propriul nostru soare era susceptibil de a propulsa o stea la o asemenea viteza. El nu putea fi decat o monstruoasa gaura neagra! Terra se afla la o departare de aproximativ 24.000 de ani lumina de centrul galaxiei noastre.

-TERMINAT-

Gaurile negre(5)

La 10 septembrie 1995, descoperirea a trei gauri negre in tot atatea galaxii-anunatat de o echipa internationala de astronomi a lasat sa se inteleaga ca aproape toate galaxiile sunt locuite de imense gauri negre. Prima gaura neagra se gaseste in cetrul galaxiei NGC 3379 (cunoscuta si sub numele de M105) si a doua se situeaza la NGC 3377. Aceste doua galaxii se gasesc la 32 de milioane de ani limina in directia constelatiei Fecioarei. Masa unei gauri negre este proportionala cu masa galaxiei careia ii apartine.

(va urma)

Gaurile negre(4)

Teoria relativitatii prezentata de Einstein in 1905 enuta ca viteza luminii este constanta, oricare ar fi viteza sursei care se deplaseaza catre ea. De asemenea timpul se incetineste daca am calatori repede. Intr-un vas spatial lansat cu o viteza mare timpul trece mai putin repede decat pe Terra. Un astronaut lansat cu viteza luminii se va intoarce pentru a-si imbratisa stranepotii! Intr-o gaura neagra, forta de graviatie este cea mai importanta din univers. Materia deformeaza spatiu-timpul.

In apropierea maselor mari spatiu-timpul se curbeaza net. Aceasta curbura influenteaza miscarea masei mai mici. Gaura neagra poseda o periferie care o delimiteaza. Atunci cand veti intra in ea veti fi atras de un punct de densitate infinita, singularitatea care se gaseste in mijlocul gaurii negre. Este imposibil insa de a scapa. Ar fi trebuit calatorit cu o viteza superioara celei a luminii care poseda proprietati geometrice foarte stranii: un obsrvator la adapost de o gaura neagra va zari periferia ca pe ceva static. Din contra, cel care va plonja in interior, va calatorii cu viteza luminii!

(va urma)

Gaurile negre(3)

Pentru a intelege nasterea unei gauri negre, trebuie sa se reprezinte nasterea unei stele. La origine se gasesc nori impresionanti de gaz difuz, care se aduna sub efectul propriului lor camp de gravitatie. In curentul acestei adunaturi, gazul aflat in permanenta miscare devine atat de des incat explodeaza in mai multe bucati: fiecare din aceste bucati va deveni o stea. Fiecare stea va inflama norul de gaz care o inconjoara, ceea ce va da nastere la nebuloase, ca actuala Nebuloasa din Orion.
Apoi, norul de gaz va sfarsi prin a se dispersa, in timp ce stelele se vor separa. In tot timpul duratei vietii sale, steaua se comporta ca o adevarata bomba cu hidrogen :ea isi schimba hidrogenul in heliu, in timp ce energia degajata va furniza o lumina intensa. Dar, putin cate putin, hidrogenul va lipsi iar heliul va abunda. Steaua va inepe sa se stinga: miezul ei se va raci.
Stelele cele mai mari au o durata de viata mai mica: isi ard oxigenul mult mai repede ca altele. Ele explodeaza producand o supernova. Apoi, miezul central al supernovei se va topi in el insusi si va da o stea de neutroni. Ea incepe sa se invarta in jurul sau si sa emita fascicule de unde radio. Este un pulsar. Daca restul stelei este superior, de 4 ori masei soarelui nostru, nu se va forma un pulsar ci o gaura neagra. Masa unei gauri negre este de aproximativ 10 ori mai mare decat cea a soarelui nostru.

(va urma)

Gaurile negre(2)

Termenul de "gaura neagra” a fost inventat de catre omul de stiinta american John Archibald Wheeler in 1969. In cartea sa Expozitia sistemului lumilor, aparuta in 1798, astronomul Laplace a fost primul care a avansat teoria dupa care stelele cele mai luminoase ar fi invizibile. In 1916, Albert Einstein, in Teoria generala a relativitatii, a inserat gaurile negre intr-un cadru matematic posibil, fara a le putea insa demonstra existenta. In 1933, Robert Oppenheimer, tatal bombei atomice si H. Snyder au demonstrat ca faimoasele gauri negre se pot forma in inima imploziei unei stele.
A trebuit sa se astepte anii 60 pentru ca primele gauri negre sa fie zarite in radiotelescoapele astronomilor, care au reperat obiecte ce emiteau enorme cantitati de radiatii, dar fara nici o lumina.
(va urma)

Gaurile negre(1)

Oamenii de stiinta aduc drept argument pentru lipsa existentei cu adevarat a OZN-urilor distantele astronomice intre sistemele solare, respectiv 2,50 FF. A fost confirmat insa faptul ca in mijlocul galaxiei exista un imens specimen de black holes.
Numerosi astonomi interpreteaza gaurile negre ca porti catre alte universuri in care timpul ar trece mai incet. Un calator stelar care ar trece printr-o gaura neagra va da peste o gaura alba. In acelasi mod in care o gaura neagra aspira totul catre interiorul sau, o gaura alba ar arunca totul catre exterior. Calatoriile intergalactice ar putea atunci sa fie realizabile!
(va urma)

Stiati ca...planetele-1

a. Galaxiile calatoresc in spatiu si cateodata se ciocnesc, galaxiile mai mici disparand si fiind “mancate” de cele mai mari. Galaxia din Andromeda se indreapta spre galaxia noastra, Calea Lactee.
 b. Daca ai calatori cu viteza luminii de la un capat la altul al galaxiei Calea Lactee, ti-ar trebui  100.000 ani ca sa termini calatoria.
c. Lumina este cel mai rapid lucru din univers si calatoreste cu 300.000 de km pe secunda.
d. Daca stii culoarea unei stele, iti poti da seama de temperatura ei: cele rosii sunt mai reci, cele cu temperaturi medii sunt galbene si cele cu temperaturile cele mai mari sunt albastre. Nu exista stele verzi…!!!
 e. Gaurile negre sunt invizibile. In ele nu exista timp sau spatiu si se crede ca ar fi poarta spre alte universuri; daca intri intr-o gaura neagra, vei simti ca esti turtit din parti si tras de cap si de picioare. Dar nimic nu supravietuieste acolo, ci este sfaramat in mici particule atomice.
f. Luminii de la Soare ii ia 8 minute pana atinge Pamantul; daca Soarele s-ar stinge acum, in 8 minute am ramane in intuneric.
g. Cea mai apropiata stea de Pamant este Proxima Centauri aflata la 4,23 de ani-lumina, adica 25 de milioane de milioane de km distanta de Soare. Asta inseamna, ca daca am avea o nava spatiala care ar calatori cu 50.000 de km pe ora, ne-ar trebui 88.000 de ani ca sa ajungem la ea.
h. Unele stele sunt de 600.000 de ori mai stralucitoare decat Soarele nostru. Soarele nostru se indreapta cu 20 km pe secunda spre un punct in directia constelatiei Hercules. Gazele dintr-o pata solara sunt cu 1.650 C° mai reci decat zonele inconjuratoare de pe Soare.
i. Cometa Haley se intoarce la fiecare 76 de ani.
j. Planetele se invartesc in jurul Soarelui si in jurul axei proprii in sensul acelor ceasornicului. Venus este planeta care se invarteste in jurul axei proprii contrar acelor ceasornicului. Pe Venus Soarele rasare la vest si apune la est. Venus este considerata sora geamana a Pamantului pentru ca amandoua au cam aceeasi marime, densitate si volum, este cel mai apropiat vecin al Pamantului. Dar Venus este cel mai fierbinte loc din sistemul solar dupa Soare si cel mai stralucitor obiect de pe cer dupa Soare si Luna.
k.Mercur orbiteaza Soarele mai repede decat orice alta planeta, in 88 de zile. Mercur, cea mai apropiata planeta de Soare, probabil are gheata la poli.
l. Luna noastra se departeaza de Pamant cu 3 cm pe an. Gravitatia Lunii este de 6 ori mai mica decat a Pamantului. De exemplu daca pe Pamant ai 42 de kg, pe Luna ai 7 kg.

SENZATIONAL-Meteoriti cazuti in Romania

Victor Stanciu şi Eugen Stoicovici au publicat la Cluj, în 1939, lucrarea „Meteoriţii din România“, carte care relatează cele şase episoade cosmice petrecute pe pământ românesc. Meteoriţii au fost observaţi de martori oculari şi identificaţi la faţa locului imediat după cădere. În ordine cronologică, aceştia au căzut în zonele: Madaraş, judeţul Mureş, la 4 septembrie 1852; Cacova, judeţul Caraş-Severin, la 19 mai 1857; Ohaba, judeţul Sibiu, la 10 octombrie 1857; Jadani, judeţul Timiş, la 31 martie 1875; Moci, judeţul Cluj, la 3 februarie 1882; Şopot, judeţul Dolj, la 27 aprilie 1927.
Meteoritul de la Madaraş, Mureş, a căzut în timpul zilei, pe o vreme frumoasă, caldă, cu cerul complet senin. El a produs în cădere un zgomot continuu, cu detunături mai puternice din timp în timp, rezultat al fragmentării lui, auzite pe o întindere de 80 de kilometri. Din acest meteorit au fost găsite peste 30 de fragmente, răspândite pe o suprafaţă de aproape 2 kilometri pătraţi, având greutăţi între 250 grame şi 5 kilograme.
Meteoritul de la Cacova, Caraş-Severin, s-a apropiat de sol cu o viteză foarte mare, la orele dimineţii, însoţit de zgomotele caracteristice. La impactul cu solul a produs o detunătură şi un nor de fum. S-a afundat în pământ 7 centimetri şi a ars iarba din zona înconjurătoare. Corpul ceresc avea temperatura ridicată şi după dezgropare. Meteoritul cântăreşte 510 grame şi are forma unui con turtit. În prezent, exemplarul este păstrat în colecţia de meteoriţi de la Hofmuzeum din Viena.
Meteoritul de la Ohaba, Sibiu, păstrat în prezent în acelaşi muzeu, a căzut noaptea, producând efecte luminoase şi sonore deosebite. El a fost găsit dimineaţa următoare, îngropat în pământ. Este acoperit cu o crustă neagră şi are o formă de piramidă neregulată patrulateră, cu înălţimea de 35 centimetri.
Meteoritul de la Jadani (Corneşti), Timiş, a căzut chiar în sat, în curtea unor ţărani. Au fost găsite în total 9 fragmente cu o greutate de 144,12 grame. Se presupune că fragmentele cele mai mari nu au fost găsite. Meteoritul a căzut în timpul zilei şi au fost înregistrate numai fenomene acustice. Fragmentele erau reci, cu toate că aveau crusta neagră şi răspândeau un puternic miros de pucioasă. Unul dintre fragmente (3,93 grame) se află la Muzeul Mineralogic din Cluj-Napoca.
Meteoritul de la Moci, Cluj, a căzut în jurul orei 15, fragmentele sale răspândindu-se pe o suprafaţă eliptică de 15 kilometri lungime şi 3 kilometri lăţime. Strălucirea orbitoare a globului de foc, având o culoare violetă, a putut fi văzută în toată partea nord-vestică a Transilvaniei. Dupa dispariţia meteoritului, pe firmament a rămas o dâră alb-cenuşie de la praf. Se apreciază existenţa a 2 000 de fragmente, în greutate totală de 300 kilograme. Acesta a fost exemplul tipic al unui meteorit de explozie. Exemplare din meteorit se găsesc răspândite la muzee şi colecţii din toată lumea. La muzeul din Cluj-Napoca se găsesc peste 42 de kilograme de fragmente căzute din cer în urma acestei ploi de pietre cosmice.
Meteoritul de la Şopot, Dolj, a căzut la ora amiezii în partea sud-vestică a comunei. Nici în cazul acestui meteorit nu a fost observată traiectoria luminoasă. S-a făcut remarcat doar prin zgomotul produs şi prin detunăturile auzite. Au putut fi găsite şi adunate 953,287 grame de astfel de fragmente, cea mai mare parte dintre acestea aflându-se la muzeul din Craiova. Fragmente ale acestui meteorit se află la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ al Municipiului Bucureşti, precum şi în unele colecţii particulare.
Sursa:”agenda.ro”

DUNELE MARTIENE

Sonda NASA aflată pe orbita lui Marte, Mars Reconnoissance Orbiter (MRO), folosind camera de înaltă rezoluție HiRISE, a reușit să pună în evidență deplasare unor dune de nisip de pe Marte, cu 2 metri în 3 luni și jumătate.
Sonda NASA aflată pe orbita lui Marte, Mars Reconnoissance Orbiter (MRO), folosind camera de înaltă rezoluție HiRISE, a reușit să pună în evidență deplasare unor dune de nisip de pe Marte, cu 2 metri în 3 luni și jumătate. Dunele sunt localizate în zona Nili Patera, emisfera nordică. Acest lucru demonstrează faptul că Marte este o planetă activă și în prezent, deși nu toate regiunile sunt afectate de vânt în același mod.
Pe suprafața Planetei Roșii există dune care au aceiași configurație ca acum 100 000 de ani, lucru explicat de o descoperire făcută de roverul Opportunity: se pare că în aceste zone, pe suprafața dunelor s-a format pietriș (bucați sferice de rocă cu diametrul de 1-3 mm) care nu este afectat de vânt și care astfel conservă forma dunei (fenomen care are loc în zona Meridiani Planum). Vântul modifică relieful marțian, după cum s-a putut oberva și din modificarea urmelor lăsate în sol de roverul opportunity, de-a lungul timpului.
SURSA:”Stiinta.info-Claudiu T”