Se afișează postările cu eticheta *POLITIE POLITICA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta *POLITIE POLITICA. Afișați toate postările

luni, 9 martie 2026

Petre NAIDIN * Politie politica



Petre Naidin (5 septembrie 1954 - 12 august 2021)
*Ghe NICA Blog
*Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_Naidin
*Foto:Licenta PEXELS

A fost un deputat roman în legislaturile 1992-1996, 1996-2000 și 2000-2004. În legislatura 1992-1996 Petre Naidin a fost validat ca deputat PDSR pe data de 9 februarie 1993 și l-a înlocuit pe deputatul Ion Neagu. În legislatura 1996-2000 Petre Naidin a fost ales ca deputat pe listele PDSR. În legislatura 2000-2004, Petre Naidin a fost deputat PDSR, PSD și PUR (Partidul Umanist din România). În ambele sale cadențe de deputat, Petre Naidin a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Austria și Republica Federală Iugoslavia.

În urma unei acțiuni juridice, s-a stabilit că Petre Naidin a fost informator al Securității în perioada 1971-1974.Conform biografiei sale oficiale, Petre Naidin a fost membru FSN în 1990.

                                                    *VA URMA



marți, 6 ianuarie 2026

Monica Octavia Musca * Informator al Securitatii

Mona Musca
*Informator al Securitatii
Foto:Licenta PEXELS
*Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Mona_Musc%C4%83


Monica Octavia Muscă (născută Stoian; n. 4 Mai 1949 Turda,Romania) este o fostă politiciană română, membră a Partidului National Liberal  și a Partidului Liberal Democrat În vara anului 2006 , Mona Muscă a intrat în centrul unor dezbateri publice legate de colaborarea ei cu fosta Securitate,CNSAS  considerând că a făcut poliție politică.
În martie 2007, ca urmare a deciziei definitive a Curții de Apel de a respinge contestația depusă asupra verdictului Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității, care a stabilit că Mona Muscă a făcut poliție politică, Muscă și-a anunțat demisia din Parlament și din Partidul Liberal Democrat.


sâmbătă, 8 noiembrie 2025

Stefan DAVID * Colaborator al Securitatii



Ștefan David (n. 7 Noiembrie 1932, Segarcea,Dolj) este un fost senator roman în legislatura 1992-1996 ales în judetul Caras-Severin pe listele partidului PN-PSM.

Așa cum a arătat CNSAS, Ștefan David a fost ofițer al Securiratii și a făcut poliție politică. El s-a aflat pe prima listă a celor care au făcut poliție politică, dată publicității de către CNSAS. Publicația "Evenimentul zilei" din 17 octombrie 2003 rezuma astfel informațiile de la CNSAS: "Colonel Ștefan David: de foarte tînăr, la doar 25 de ani, a ajuns șeful Serviciului Raional Oravița, iar pînă în 1989 a avansat și ca funcție și ca grad pînă la șefia Securității Caraș Severin. Ștefan David este cunoscut nu numai ca securist, ci și ca senator PRM, Tănase Tăvală, colegul său de parlament, fiind anchetat de el".



vineri, 10 octombrie 2025

Casian Craciun * Colaborator al Securitatii

Arhiepiscop Casian Craciun
Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Casian_Cr%C4%83ciun
Foto:Licenta PEXELS

Casian Crăciun, născut Costică Crăciun, (n. 18 Martie 1955, comuna Lopatari,judetul Buzau) este un cleric ortodox român ce deține în prezent funcția de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos, cu sediul la Galati. ÎPS Casian se numără între membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, pentru care CNSAS a constatat colaborarea cu fosta Securitate.



marți, 9 septembrie 2025

Nicolae Mihail Corneanu (Inalt Ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane) * Colaborator al Securitatii



Nicolae Corneanu-Inalt Ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

*Colaborator al Securitatii
*Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Corneanu
*Foto:Licenta PEXELS

Nicolae Mihail Corneanu (n. 21 noiembrie 1923, Caransebes, Caras-Severin, Romania – d. 28 septembrie 2014,Timisoara,Romania) a fost un înalt ierarh în Biserica Ortodoxa Romana, arhiepiscop al Timisoarei și mitropolit al Banatului din 1962 până în 2014. În anul 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Romane
În 1949 a devenit profesor suplinitor la Academia Teologică Ortodoxă Română din Caransebeș. Între anii 1956–1958 a fost profesor de greaca și franceza la Seminarul Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeș, iar în 1959 conferențiar la Institutul Teologic din Sibiu, unde a predat teologia simbolică și limba greacă. A conferențiat la Oxford,la Universitatea Humboldt din Berlin și la Fundația „Pro Oriente” din Viena
Începând din 1949 a activat în administrația Mitropoliei Banatului ca secretar și consilier. În 1960 a fost hirotonit preot de către viitorul patriarh Teoctist Arpasu pe atunci episcop vicar patriarhal. La 15 decembrie 1960 a fost ales episcop al Episcopiei Aradului  La 12 ianuarie 1961 s-a călugărit la Mănăstirea Cernica, păstrând numele de Nicolae. La 17 februarie 1962 a fost ales arhiepiscop  al Timisoarei și Caransebesului și mitropolit al Banatului. Înscăunarea a avut loc la 4 martie 1962. Odată cu reînființarea în 1994 a Episcopiei de Caransebes  funcția de episcop de Caransebeș a fost preluată de Emilian Birdas . Interimar, Corneanu a mai fost locțiitor de mitropolit al Ardealuli (câteva luni în 1967) și locțiitor de mitropolit al Olteniei  (în anii 1967–1968).
Între 25-30 mai 1981 a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la întrunirea de dialog cu Biserica Romano-Catolica de la Venetia. În data de 27 octombrie 1986  a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la întâlnirea de rugăciune de la Assisi.
La 4 martie 1990 l-a hirotonit ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei pe Daniel Ciubotea actualul patriarh  al BOR.

Colaborarea cu Securitatea

Nicolae Corneanu a fost printre primii ierarhi ortodocși români care și-au recunoscut colaborarea cu Securitatea regimului comunist.Rezoluția CNSAS dată în 2007, susține că Nicolae Corneanu a fost colaborator al poliției politice comuniste și că a furnizat, între 1950 și 1988, informații despre „dușmanii poporului”. În schimb, Securitatea l-ar fi ajutat să avanseze în ierarhia bisericească.



marți, 19 august 2025

Andrei CORBEA-HOISIE * Colaborator al Securitatii

Andrei CORBEA-HOISIE
*Colaborator al Securitatii
*Foto:Licenta PEXELS
*Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Corbea_Hoi%C8%99ie

Andrei Corbea-Hoișie (n. 15 Decembrie 1951, Iasi,Romania) este un diplomat, filolog, germanist și pedagog român, specialist în opera lui Paul Celan
În aprilie 2007 a primit din partea CNSAS verdictul de colaborator al poliției politice, în urma căruia și-a dat demisia din funcția de ambasador al României la Viena



joi, 17 iulie 2025

Gianu BUCURESCU * Politie politica



Gianu Bucurescu (n. 13 Iulie 1934, Domnesti,Ilfov,Romania– d. 29 Aprilie 2016, Bucuresti,Romania) 
*Ghe NICA Blog
*Sursa:    https://ro.wikipedia.org/wiki/Gianu_Bucurescu
*Foto:Licenta PEXELS    

 A fost un general român de securitate, care a îndeplinit funcția de șef al Securității Municipiului București (1985–1990) și adjunct al ministrului de interne (1989–1990).

Biografie

Gianu Bucurescu s-a născut la data de 13 Iulie 1934 în comuna Domnest-Ilfov , fiind fiul lui Nicolae și Florica Bucurescu. A fost înaintat la gradul de general-maior (cu o stea) începând cu data de 30 decembrie 1982.
A fost însărcinat în anul 1985 cu funcția de șef al Securității Municipiului București și a fost numit în paralel, pe 6 februarie 1989, adjunct al ministrului de interne. În urma schimbării regimului comunist prin Revolutia din Decembrie 1989, a fost eliberat din aceste funcții pe 6 ianuarie 1990, fiind trecut în rezervă în aceeași zi cu gradul de general-maior (cu 1 stea).


Prin comunicarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) din 16 octombrie 2003, Gianu Bucurescu a fost trecut în Lista Ofițerilor și Subofițerilor de Securitate care au desfășurat activități de Poliție politică.

                                                            *VA URMA
Uniforma unui maior de Securitate
purtand un pistol Carpati,Md.74


duminică, 22 iunie 2025

Andrei Blaier * Colaborator al Securitatii

Andrei Blaier
*Colaborator al Securitatii
*Sursa:Wikipedia
*Foto:Licenta PEXELS

Andrei Blaier (n. 16 Mai 1933, Bucuresti— d. 1 Decembrie 2011, Bucuresti) a fost un regizor și scenarist român. A absolvit cursurile Institutul National de Arta Teatrala si Cinematografica in 1956. În paralel cu filmele de ficțiune, a realizat numeroase producții documentare și utilitare în cadrul Studioului Cinematografic București.
Cineast îndeobște conformist, realizează un film surprinzător, original, în 1975 — Ilustrate cu flori de cîmp (pentru care primește premiul ACIN). Alte lungmetraje premiate au fost: Apoi s-a născut legenda, (Phnom Penh 1968), Prin cenusa imperiului (premiul ACIN, 1976), Lumini și umbre (premiul ACIN, 1982), Bătălia din umbră (premiul ACIN, 1986).
Andrei Blaier a decedat la 1 decembrie 2011. Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic.

În aprilie 2011, Andrei Blaier a fost acuzat de CNSAS că a fost recrutat de Securitate încă din 1956 și că ar fi dat mai multe note scrise care au dus la arestarea unor persoane. Andrei Blaier, care ar fi avut numele de cod „Brateș”, ar fi turnat actori, scenariști și regizori.



marți, 3 iunie 2025

Ion BESOIU * Colaborator al Securitatii



Ion Besoiu
*Colaborator al Securitatii.
*Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Besoiu
*Foto:Licenta PEXELS

Ion Besoiu (n. 11 martie 1931, Sibiu,Romania– d. 18 ianuarie 2017, Bucuresti,Romania) a fost un actor de film, radio, teatru și televiziune român. A absolvit Academia de Teatru și Muzică din Sibiu, a activat ca actor în multiple ocazii și a fost directorul teatrului Lucia Sturza Bulandra din Bucuresti.

Legatura cu Securitatea

În aprilie 2011 Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a cerut Curtii de Apel Bucuresti să constate calitatea de colaborator al fostei Securitati  a lui Ion Besoiu Conform Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Ion Besoiu a colaborat cu Poliția Politică a regimului comunist (Securitatea) având numele conspirativ de „Bogdan”. Ion Besoiu i-a denunțat la Securitate pe Ion Caramitru,Liviu Ciulei, Dinu Sararu, Gina Patrichi și Razva Theodorescu în perioada în care îndeplinea funcția de director al Teatrului Bulandra din Bucuresti. Pentru informațiile pe care le dădea persoanei de legătură, Besoiu era recompensat cu câteva sute de lei. Contactat de Realitatea TV, Ion Besoiu a declarat că vorbea cu un ofițer al Securității, dar că nu ar fi semnat niciodată vreun angajament cu acesta.

Prin decizia 3043 din 26 iunie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit faptul că Ion Besoiu nu a fost colaborator al fostei Securități. Toate acuzațiile aduse în dosar de către CNSAS nu au putut fi probate cu acte doveditoare.



luni, 12 mai 2025

Dan Berindei * Colaborator al Securitatii

DAN BERINDEI
*Colaborator al Securitatii
*Foto:Licenta PEXELS
*Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Berindei

Dan Berindei (n. 3 Noiembrie 1923, Bucurest,Romania – d. 23 Decembrie  2021, Bucuresti,Romania) a fost un istoric roman, licențiat în istorie și filosofie al Universitatii din Bucuresti (1945), doctor în istorie (1969), membru titular al Academiei Romane (din 1992). Din 1996 a fost președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române. Din 206 a fost vicepreședinte al Academiei Române.
Dan Berindei a fost colaborator al Securitatii R.S.R. din anuul 1962, având trista notorietate de a-și fi turnat propriul fiu, pe istoricul și publicistul francez de origine română Mihnea Berindei.

Berindei a fost recrutat ca agent al Securității în anul 1962, figurând sub numele de cod „Băleanu”, din cauza materialului compromițător privind activitatea sa politică din trecut. Materialul compromițător se referea la înscrierea sa într-o organizație legionară în 1940, când avea doar 16 ani, cu trei luni înainte ca Mișcarea Legionară să fie desființată. În ziua de 11 aprilie 1962, a fost recrutat prin constrângere și ulterior interogat cu privire la activitatea sa și legăturile sale cu diverși demnitari și politicieni. A recunoscut că a avut relații apropiate cu cei din F.D.C., a activat în cuibul condus de Mielu Georgescu, a participat la ședințele legionare, a cântat cântece legionare, a cotizat la ajutorul legionar și a fost împreună cu membrii cuibului în Muscel pentru propagandă. Totuși, el a susținut că nu-și dădea seama de scopul real al organizației legionare și a întrerupt orice legătură cu legionarii după asasinarea lui Nicolae Iorga.
A operat în legătură cu Unitatea Militară 0225 a DSS, furnizând 47 de note informative. Acestea se refereau atât la colegii săi de la Institutul de Istorie, cât și la români din exil sau la personal diplomatic. Notele date de el sunt însă pozitive, chiar protective în raport cu cei vizați, inclusiv în raport cu străinii care vizitau Institutul de Istorie, iar informările au un caracter neutru.Numele său este pe lista celor 200 de personalități culturale colaboratori ai Securității dezvăluită în aprilie 2018 de cercetătorul Madalin Hodor
Fiind un eminent istoric român, a fost trimis în străinătate pentru a reprezenta istoriografia românească la diverse conferințe internaționale. Cu toate acestea, comportamentul și acțiunile sale la aceste conferințe au fost adesea ridiculizate de colegii săi occidentali. De exemplu, la cel de-al 11-lea Congres Internațional de Heraldică de la Liège, în 1972, Berindei a prezentat șapte lucrări în afară de a sa. De asemenea, a prezentat lucrări ale altor colegi la cel de-al 10-lea Congres de la Viena și la alte conferințe internaționale. Prezența lui Berindei la aceste conferințe a evidențiat situația istoricilor români care au prezentat lucrări, dar nu au putut participa deoarece au fost împiedicați să părăsească țara.
Rolul de mesager științific al lui Berindei a sugerat că acesta era un informator al Securității române cu un angajament față de regim. Când Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a primit dosarele Securității despre Berindei, faptul că exista unul în rețeaua sa nu a surprins pe nimeni. Cu toate acestea, dosarele, împreună cu documentele de supraveghere, demonstrează că relația dintre istoric și Securitate este mult mai complexă decât s-a crezut inițial.
A căpătat trista notorietate de a-și fi turnat propriul fiu, pe istoricul și publicistul francez de origine română Mihnea Berindei, care devenise vicepreședinte al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului, organizație a exilului românesc.Mihnea Berindei era considerat drept unul dintre cei mai buni și mai eficienți lideri ai exilului românesc, precum și sufletul Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, de la Paris, conform lui Adrian Niculescu. Acest conflict era o poveste cu o încărcătură simbolică mare. Pentru Securitate, Dan Berindei era important datorită prestigiului său științific, a contribuției sale în cunoașterea istoriei țării noastre din secolul al XIX-lea și a faptului că nu a fost de acord cu acțiunile fiului său împotriva statului român și s-a distanțat de acesta.
Relațiile dintre tată și fiu au rămas distante, dar spre sfârșitul vieții lui Mihnea Berindei, au devenit mai puțin aspre.



marți, 22 aprilie 2025

Constantin BALACEANU-STOLNICI *Colaborator al Securitatii

Constantin Balaceanu-Stolnici
*Colaborator al Securitatii
*Wikipedia-Sursa
*Foto:Licenta PEXELS

Constantin Bălăceanu-Stolnici (n. 6 Iulie 1923, Bucuresti,Romania) –( d. 20 August 2023, Bucuresti,Romania) a fost un om de știință român, medic neurolog, profesor de neuropsihologie și anatomie a sistemului nervos ,membru de onoare al Academiei Romane, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România. Bălăceanu-Stolnici a fost un informator al Securității, acuzat de a fi avut o activitate cu urmări grave pentru victimele delațiunii sale.

Activitatea de informator al Securitatii

În 24 Aprilie 2007 ziarul "Cotidianul" a dezvăluit faptul că Bălăceanu-Stolnici a fost informator al Securitatii începând cu anul 1974 ,având numele de cod "Laurențiu".Acesta a recunoscut că a semnat notele informative cu pseudonimul Laurențiu, ca informator, pe vremea când era șef de secție în cadrul Institutului Ana Aslan (1974-1993). Chiar dacă legătura sa cu Securitatea a fost făcută cunoscută după 1989, dosarele din arhivele CNSAS au scos însă la iveală că delațiunile semnate de academician cu numele de cod „Laurențiu” nu se refereau doar la pacienții săi străini de la Spitalul „Elias”, așa cum a mărturisit, ci și „la Regele Mihai, la legionari, la Ion Rațiu”.
În ediția Cotidianul din data de 28 Noiembrie 2007 articolul intitulat „Bălăceanu-Stolnici, complice la asasinatele de la Europa Liberă” prezintă documente (înscrisuri pe care era dactilografiat numele de cod „Laurențiu”), prin care planuri ale casei lui Vlad Georgescu au fost trimise către fosta conducere comunistă. CNSAS nu a confirmat autenticitatea acestor documente.
Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Cotidianul, Constantin Bălăceanu-Stolnici neagă însă aceste afirmații. Cu toate că recunoaște faptul că îl cunoștea pe Vlad Georgescu  acesta nu își explică cum au apărut aceste detalii în dosarul cu numele lui de cod ("Laurențiu") și neagă faptul că Securitatea i-ar fi cerut vreodată să ofere planul casei lui Vlad Georgescu.
Într-un articol demascator-satiric, jurnalistul Neculai Constantin Munteanu fost editor la Radio Europa Libera  îl plasează pe Bălăceanu-Stolnici pe locul 4 într-un Top 5 al celor mai scârboși informatori ai Securității: „A lucrat pentru Securitate până la revoluție. În decembrie 1989 era propus pentru trecerea la un nivel superior al muncii informative la Directia a III-a, Contraspionaj. Ironia sorții, revoluția a pus capăt carierei unui turnător cu vocație și cu perspective. Un destin frânt!

miercuri, 16 aprilie 2025

Francisc Baranyi * Colaborator al Securitati

Francisc BARANYI
*Colaborator al Securitatii

Francisc Bárányi (n. 13 Mai 1936 Sanicolau Mare – d. 10 Decembrie 2016,Budapesta) a fost un medic și politician maghiar din Romania, deputat de Timis  în trei legislaturi, din 1990 până în 2000, ales pe listele partidului UDMR  În cadrul activității sale parlamentare, Francisc Bárányi a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Elenă și Republica Chile. În legislatura 1996-2000, Francisc Bárányi a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Statul Kuwait și India.
În anul 1998 a deținut pentru 2 luni funcția de ministru al sănătății în Guvernul Radu Vasile  Ca ministru a declarat într-o conferință de presă că a semnat sub amenințare un angajament de colaborare cu Securitatea. În calitate de ministru al sănătății nu a fost de acord ca Ministerul Apărării Naționale, SRI și Ministerul de Interne să aibă o casă de asigurări de sănătate separată. Și-a dat demisia în urma unei campanii de presă, iar pentru resortul sănătății a fost numit avocatul Gabor Hajdu  (UDMR) Francisc Bárányi a fost căsătorit cu medicul Ildiko Bárányi, decedată în 2014.

Sursa:Wikipedia
Foto:Licenta PEXELS

joi, 10 aprilie 2025

ANDREI ANDREICUIT ( Mitropolit) * Colaborator al Securitatii



Andrei Andreicuț, pe numele de mirean Ioan Andreicuț, (n. 24 ianuarie 1949, Oarța de Sus, județul Sălaj (interbelic), în prezent în județul Maramureș) este din martie 2011 mitropolit al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului. În anul 1990, a devenit episcop al Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia în locul episcopului Emilian Birdaș. În anul 1998 episcopia de la Alba Iulia a fost ridicată la rangul de arhiepiscopie. În anul 2005 a fost unul din candidații propuși (la inițiativa arhiepiscopului de la Cluj, Bartolomeu Anania) a-i succeda mitropolitului Antonie Plămădeală. Nealegerea lui Andrei Andreicuț a dus la crearea unei noi mitropolii în nordului Transilvaniei, Mitropolia Clujului, Crișanei, Maramureșului și Sălajului, al cărei întâistătător a devenit Bartolomeu Anania, ca arhiepiscop și mitropolit. După moartea mitropolitului Bartolomeu Anania, succesorul acestuia la Cluj a fost ales arhiepiscopul de la Alba Iulia, Andrei Andreicuț.
*În anul 2007 a fost deconspirat ca fost colaborator al Securității, cunoscut cu numele de cod "Ionică". Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor fostei Securități a stabilit în ședința sa din 13 septembrie 2007 faptul că Andrei Andreicuț a făcut poliție politică. În data de 9 octombrie 2007 plenul CNSAS a respins contestația formulată de Andrei Andreicuț împotriva verdictului de colaborare. Totuși, Laurențiu Tănase, membru al CNSAS la propunerea Partidului Social-Democrat, a sugerat că notele furnizate de Andreicuț ar fi fost „total nevinovate”, iar unii ofițeri de securitate erau nemulțumiți de prestația lui ca informator — o scrisoare din 2018 consemnează anecdotic că la un colonel de Securitate ar fi spus că îi vine să-l împuște pe Andreicuț din cauza calității insuficiente a informațiilor furnizate.

SURSA:WIKIPEDIA
Foto:Licenta PEXELS