Alexandru Ivasiuc * Desident politic in tinerete

Alexandru Ivasiuc (n. 12 iulie 1933, Sighet – d. 4 martie 1977)a fost un prozator contemporan, fiul lui Leon Ivasiuc, profesor de stiintele naturii

A murit lângă blocul Scala, care s-a prăbușit peste el la cutremurul di 4 martie 1977.
După absolvirea liceului a fost admis la Facultatea de Filozofie din București, de unde a fost exmatriculat după doi ani de studii, din motive ideologice.
După exmatriculare, Alexandru Ivasiuc s-a înscris la Facultatea de Medicină Generală din cadrul Institutului Medico-Farmaceutic Bucuresti. În perioada când era student în anul IV a participat la mișcările revendicative ale studenților din București în 1956 . A fost printre organizatorii unui miting de solidaritate în Piata Universitatii, programat pentru ziua de 15 noiembrie 1956. Studenții urmau să ceară satisfacerea unor revendicări cu caracter politic și social; era însă prevăzută și posibilitatea de transformare a mitingului într-o mișcare de răsturnare a regimului comunist, în cazul în care numărul participanților era mare. A fost arestat la 4 noiembrie 1956 fiind judecat în lotul care îi purta numele. Prin sentința nr. 481 din 1 aprilie 1957 a Tribunalului Militar București a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională pe care a executat-o la Jilava,Gherla și în lagărele de muncă Periprava, Stoenesti și Salcia. A fost eliberat, după executarea sentinței, însă prin decizia Ministerului Afacerilor Interne Nr 16264/1961 i s-a fixat domiciliu obligatoriu pe o durată de doi ani în localitatea Rubla (azi Valea Calmatuiului din judetul Braila).
În anul 1963, la terminarea perioadei de „domiciliu obligatoriu”, Ivasiuc a revenit la București. Acolo a lucrat, pentru scurt timp, la fabrica de medicamente Sintofarm și s-a căsătorit cu ziarista Tita Chiper. Spre mirarea cunoscuților, deși avea cazier, a fost transferat la Ambasada SUA, unde a lucrat până în 1968. Între 1968-1969 Ivasiuc a beneficiat de o bursă în SUA, unde a ținut o serie de conferințe la Columbia, Berkeley, călătorind și în Anglia, spre a susținut conferințe la Oxford. Este posibil ca Ivasiuc să fi semnat un act de colaborare cu serviciul de Securitate.
După întoarcerea din SUA, a ocupat de-a lungul timpului diverse funcții.
Între 1970 și 1973 a fost redactor șef și director adjunct al editura Cartea Romaneasca, secretar al Uniunii Scriitorilor iar între 1972 și 1974 a fost director al Casei de Filme 1.

Sursa:Wikipedia

Paul Goma * Disident roman

Paul Goma
*Disident roman
*Sursa:Wikipedia
*Foto:Licenta PEXELS

Considerat cea mai importantă figură a disidenței anti-comuniste din România, Paul Goma s-a născut în în 1935, Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de învățători români. După cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.Și-a început lupta cu regimul comunist încă din liceu. În 1952, pe vremea când era elev în clasa a X-a la unul dintre cele mai importante licee din SIbiu, „Gheorghe Lazăr”, Goma a fost reținut opt zile la Securitate și exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane arestate și anchetate sub acuzația de anticomunism. A reușit totuși să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a dat la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. L-a ales pe ultimul. Devenit membru al Uniunii Tineretului Muncitor (UTM), după înfrângerea revoluției maghiare din 1956, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM.
A fost arestat și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”.[, iar În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Apoi, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1963.
Romanul său devenit ulterior celebru „Ostinato”, a fost amplu cenzurat în România, dar publicat integral în Germania Federală, la editura Suhrkamp. Imediat a fost propus pentru excludere din PCR, în care se înscrisese în august 1968. În martie 1977, a publicat în revista „România literară” un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referea la urmăriele cutremurului din 4 martie 1977. În ianuarie 1977, Goma a trimis o scrisoare de solidarizare cu Charta 77 a cehoslovacilor, apoi o scrisoare deschisă lui Nicole Ceaușescu și, pe 8 februarie, o scrisoare deschisă adresată Conferinței de la Belgrad, semnată de peste 420 de persoane. Pentru aceste trei scrisori în care se cerea guvernului României respectarea drepturilor omului și care au fost difuzate de Radio Europa Liberă și de presa occidentală a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate dar eliberat la intervenții din Occident.
La 20 noiembrie 1977 lui Paul Goma, soției și copilului, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați din România. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a lui Nicolae Ceaușescu. A sprijinit înființarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unei tentative de asasinat – unui atac cu colet-capcană – pusă la cale de regimul de la București. (sursa: wikipedia).

Virgil Ierunca * Disident roman

 

Virgil Ierunca


Virgil Ierunca (pseudonimul lui Virgil Untaru, n. 16 august 1920, Lădeşti, Vâlcea – d. 28 septembrie 2006, Paris) a fost un critic literar, publicist şi poet român. A fost căsătorit cu Monica Lovinescu.

O dată cu studiile universitare, a debutat în ziaristică, în 1939, la ziarul Timpul, unul din cele mai importante cotidiane bucureştene din acea vreme. Între 1940 şi 1944 colaborează la principalele reviste literare şi la săptămânalul Vremea, cu o rubrică intitulată "Caiete franceze", în care îi prezintă pe scriitorii francezi din rezistenţa împotriva ocupaţiei naziste. Din anul 1943 deţine o rubrică asemănătoare în ziarul Ecoul şi colaborează la revistele Kalende şi Preocupări literare. În 1942, propria sa revistă literară, Albatros, este suprimată de cenzură pentru tendinţele ei democratice. După război, Virgil Ierunca scoate revista Agora împreună cu Ion Caraion, revistă de cultură internaţională, care este suprimată deja după primul număr de cenzura comunistă, din cauza unui articol al lui Titus Ştefănescu-Priboi intitulat Echinox, în care dădea ca exemple de platitudine a gândirii pasaje din scrierile lui Stalin.
Virgil Ierunca părăseşte ţara în 1947, primind o bursă din partea guvernului francez. Bursa purta numele cunoscutului scriitor anticomunist Arthur Koestler, autorul cărţii "Zero şi Infinit". Din 1951 şi până în 1974 este redactor al emisiunilor în limba română ale Radiodifuziunii franceze şi lucrează în acelaşi timp la "Centre national de la recherche scientifique" (CNRS), la secţia de filozofie şi estetică. Colaborează la două emisiuni culturale ale postului de radio "Europa Liberă": "Actualitatea Culturală Românească" şi "Povesta vorbei" (Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate).
În denunţarea dictaturii comuniste din România, Ierunca ia parte activă ca secretar de redacţie la apariţia ziarului Uniunea Română, editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, la care colaborează şi Grigore Gafencu. Scrie numeroase articole în publicaţiile româneşti din exil, în special în revista România, organul Comitetului Naţional Român de la Washington, editat de Constantin Vişoianu. În volumul Piteşti (1981) denunţă experienţa comunistă a terorii, folosită ca instrument de distrugere psihică. De când se află în Franţa, Virgil Ierunca a redactat o serie de reviste literare, ca Luceafărul (1948-1949), al cărei director a fost Mircea Eliade, Caiete de dor (1951-1957), Fiinţă românească (1963-1968), Ethos (care apare din anul 1973). Într-o serie de publicaţii din exil, a deţinut rubrica intitulată „Antologia ruşinii”, în care erau daţi la iveală intelectuali din România aserviţi slugarnic regimului comunist. Producţiile literare ale lui Virgil Ierunca figurează în mai multe antologii de poezie, printre care cea alcătuită de Vintilă Horia. Pentru activitatea sa democrată şi anticomunistă a fost distins cu medalia "Iuliu Maniu", iar pentru cea literară cu Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane de Artă şi Ştiinţă (1987). În 1994, biroul de la Paris al postului de radio Europa Libera e desfiinţat, stârnind protestele a mii de ascultători din România.

(Sursă: Wikipedia, Dec.2009).

                                                                         *VA URMA