duminică, 1 iulie 2012

Poiana Marului-Valea Sucului-Culmea Jigorei-a)Cuntu;b)Telescaunul din Valea Craiului(muntii Tarcu)



Poiana Mărului - valea Şucului - Culmea Jigorei - a. Cuntu; b. telescaunul din Valea Craiului

Marcaj: bandă galbenă
şi
bandă roşie                                            



Durata: 4 ½-5 ore, pentru ambele variante

Legături cu traseele: 1, 5, 7, 8, 9, 10 şi 15






De la hotelul ,,Scorilo" urmăm spre sud drumul carosabil, care traversează Bistra Mărului chiar lîngă postul hidrometric. După 200 m intersectăm un alt drum carosabil (construit pe terasamentul vechiului decovil ce însoţea pîrîul), apoi cotim la dreapta pentru a ocoli un mal. Drumul nostru se abate către stînga, rece printre cîteva gospodării, apoi pe lîngă cantonul silvic şi se angajează pe malul drept al văii Şucului. Din dreapta, traversînd Şucul, în-tîlnim traseul viitoarei şosele spre Oţelu Roşu. Tot aici întîlnim şi semnul de marcaj bandă galbenă. Pe distanţă de 3 km nu-1 vom mai întîlni, dar ulterior el apare din loc în loc. în schimb se întîlneşte marcajul bandă roşie care, urmînd cale de circa 7 km, conduce la vîrful Căleanu (traseul 7).

Drumul forestier urmează apa Şucului îndeaproape, prin pădure. Valea se îngustează treptat, iar versantul stîng, mai abrupt, devine stîncos şi fragmentat de vîlcele, fiind dominat de vîrful Cleanţu Boborăţii. Pe măsură ce înaintăm spre sud, Şucul capătă o pantă mai mare şi mai neregulată, iar apa spumoasă sare din treaptă în treaptă, formînd mici cascade. în curînd ajungem la gura pîrîului Şuculeţul (cu izvorul sub vîrful Căleanu), într-un luminiş, unde, pe dreapta drumului, întîlnim o clădire mică, părăsită. Traversăm Şuculeţul şi urmăm în continuare valea Şucului, cu izvoarele sub vîrful Ţarcu, care de aici în sus ia numele de Olteana. După 1 km trecem rîul pe partea stîngă şi, puţin mai sus, ajungem la un loc de răscruce, marcat pe stînca din marginea drumului. Bine vizibil la coborîre, el poate trece neobservat la urcuş, şi, câ atare, se impune o atenţie sporită. De aici se desprinde, către stînga, poteca ce trece rîul şi urcă pe culme, la vîrful Căleanu, marcată cu bandă roşie (traseul 7). Noi însă continuăm traseul înainte, pe drumul forestier marcat destul de des cu bandă gal-benă. După încă 1,5 km ajungem la confluenţa Oltenei cu Vîlsanul, unde întîlnim cabana forestieră “Olteana". De la cabană, drumul forestier principal însoţeşte Vîlsanul, iar noi, cotind la stînga, traversăm pîrîul şi intrăm pe un alt drum forestier. După cîteva zeci de metri zărim îndată, pe coasta din dreapta, un copac ce poartă pe el marcajul bandă galbenă. De aici începem urcuşul către Culmea Jigorei, urmînd linia de culme. Mai întîi poteca însoţeşte liziera pădurii de fag (în dreapta pădurea a fost tăiată), apoi intră în pădure. Urcusul se domoleşte treptat si după circa 1,5 km traversăm o poiană mică. Indreptîndu-ne jumătate stînga, din nou prin pădure, urcăm încă 20 m diferenţă de nivel şi ajungem pe Culmea Jigorei, în Poiana Prisaca (la 500 m sud de cabana Asociaţiei sportive “Dacia" din Caransebes), unde întîlnim un indicator de marcaj.

Sîntem la un nou punct de răscruce. Poteca ce urmează Culmea Jigorci, marcată cu bandă roşie, duce spre dreapta la Complexul turistic ,,Muntele Mic" (circa 1 ½ oră), iar spre stînga la Cuntu (tot 1 ½ oră). Inainte, poteca marcată cu bandă galbenă coboară în Valea Craiului si ajunge la telescaun (circa 1 ¼ oră). Descriem în continuare cele două variante ale traseului:

a). Varianta spre Cuntu (vezi şi traseul 5). De la indicatorul de marcaj, urmăm poteca bine bătută spre sud (stînga), marcată cu bandă roşie. Urcăm domol prin Poiana Prisaca, apoi prin pădure şi după aproape 2 km ajungem la vîrful Şeroni (1400 m), într-o poiană, de unde avem o frumoasă perspectivă spre Muntele Mic şi spre Masivul Ţarcu. După un eventual popas, continuăm drumul coborînd prin pădure şi ajunsem la un nou inclicator, de unde se desprinde spre drcapta o scurtătură folosită de schiori pentru a ajunge la staţia de jos a teleschiului (marcaj cruce albastră). Aceasta traversează curmătura dintre vîrfurilo Şeroni şi Văratica Mare (1 407 m) şi, mergînd pieziş pe coasta de vest a culmii, se întîlneşte cu poteca marcată cu bandă galbenă. Continuăm drumeţia pe traseul marcat cu bandă roşie şi urcăm prin pădure, ţinînd linia de culme. Ocolim vîrful Cuntu (1485 m), prin dreapta, şi ajungem în golul de munte, unde ne întîmpină staţia meteorologică şi cabana nPrietenii Munţilor".

b. Varianta spre telescaun. De la indicator, potcca marcată cu bandă galbenă se înscrie pe coasta nordică a unei culmi secundare, trecînd cînd prin pădure, cînd prin poieni şi rarişti. Deseori, panta fiind accentuată, poteca se desfăşoară chiar pe muchia relativ îngustă a culmii. Insoţiţi şi de marcajul cruce albastră, coborîm în Valea Craiului şi, după circa 1 km, ajungem în şoseaua ce urcă în serpentine la Muntele Mic. De aici, urmăm drumul în Jos şi, după circa 1 km, sosim la staţia telescaunului.
Sursa:guideromania.com




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu