Ghe NICA-Blog: Dragonii

luni, 1 octombrie 2012

Dragonii

In mitologia egipteana zeul lumii de sub pamant (conform aceleiasi mitologii acesta era locul in care se duceau oamenii dupa ce mureau), Osiris era reprezentat de un dragon. In mitologia greaca, dragonii apareau intotdeauna ca aparatori ai unui lucru sau loc ori devorand pe cineva. In mitologia europeana un dragon arata ca un sarpe si era o creatura legendara. Atat in mitologia estului cat si in cea a vestului se credea ca dragonii sunt responsabili pentru producerea eclipselor.In legendele bulgare dragonii aveau corpuri de sarpe inaripat si posedau trei capete. Exista si un dragon alb care, conform acelor legende, putea sa se transforme intr-o pasare numita O-Goncho. Dragonul are un rol foarte important in legenda lui Arthur.
In folclorul romanesc sarpele care are puterea de a se transforma in dragon are un rol negativ. Vechii greci si romani venereau dragonii pentru intelepciunea lor si se temeau de ei din cauza puterilor pe care acestia le posedau. In miturile babiloniene Tiamat, intruchiparea haosului, era descris ca un dragon extrem de puternic. Dragonul este simbol al autoritatii.
Pentru a-si arata autoritatea si superioritatea in fata celorlalti, membrii familiilor imperiale si nobilii purtau mantii cu insemnul dragonului pe ele.
Dragonii au fost considerati pentru o perioada lunga de timp fiinte malefice, distrugatori de orase, bestii care scoteau flacari pe nari. Aceste "calitati" ale dragonilor au facut ca multi cavaleri sa incerce sa omoare dragonii, iar pe baza acestor lucruri s-au scris multe legende. Foarte multi cavaleri au inceput sa inventeze povesti despre cum s-au luptat sau cum au omorat dragoni...
Aproape orice tara din lume are cel putin o legenda cu sau despre un dragon. In cele mai multe dintre legende dragonii reprezinta forte ale raului sau sunt bestii care traiesc pentru a pedepsi oamenii. Ei nu pot fi multumiti decat prin sacrificiul uman.
Una dintre cele mai temute bestii din Grecia si Roma era Hydra, un dragon cu multe capete si a carui respiratie era otravitoare. In basmele si in poeziile medievale dragonii erau creaturi periculoase in care nu puteai avea incredere. Oamenilor care au trait in Epoca Medievala le placea sa se sperie unii pe ceilalti cu povesti despre dragoni.
Oamenii sunt fermecati de aura de mister pe care o dau dragonii, de magia lor, de miturile si legendele care s-au scris despre ei.
Sursa:portalroman.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;