Resita-Anina(prin Carasova)

RESITA—ANINA (PRIN CARASOVA)

Drum auto pietruit. Distanta: 34 km.



Din apropierea podului peste Birzava, acolo unde Resita noua se innadeste cu cea veche printr-un cot brusc, pe valea Domanului in sus porneste drumul spre Anina. Citeva case, tot mai razlete, stadionul cu tribunele sale aeriene, apoi carierele ce intra in piatra alba a muntelui alcatuiesc decorul acestui inceput de traseu.
Dealurile bine impadurite se apropie mult. Scapat de instalatiile industriale „galagioase' ale concasoarelor, unde se macina calcarul pentru furnale, drumul continua valurit, pe malul piriului Domanului ce are un coboris repede. Dupa 4 km valea se deschide, pe dealurile domoale se intind finete si culturi, si undeva in stinga se afla satul Doman.
Km 6. In serpentine usoare drumul a urcat pina in culmea apelor dintre valea Birzavei si un afluent al Carasului, valea Nermedului. A urcat printre finete si livezi. Din culme, perspectiva se deschide clara spre dealurile Resitei, in spatele carora se ridica fumul uzinelor. Spre sud apar dealurile inalte ce se inlantuie continuu pina la Anina.
Parasim aici ultimele semne — chiar indepartate — ale aglomerarii si zgomotului industrial, linistea instapinindu-se tot mai mult. Linga drum, in culme, apar citeva doline, simbol al unei regiuni intinse, bogate in fenomene carstice. Drumul continua intr-o suita de coborisuri si urcusuri, intr-un peisaj caracteristic, pe care indraznim a-l denumi peisaj carasovean. Sint framintari continue de relief, cu tufarisuri, cu bolovani de calcar la suprafata, impestritind pajistea, cu doline presarate enigmatic in peisaj.
Km 10. Din drumul spre Anina se ramifica un alt drum spre satul Iabalcea. La numai 2 km de aceasta ramificatie, satul Iabalcea se intinde intr-o zona intens dolinara, deosebit de interesanta, intreaga asezare este o imprastiere neregulata de case printre doline numeroase, un relief imprecis, o lume a misterelor, Iabalcea se afla in apropiere de cheile Carasului. In preajma satului, spre virful Patesan, se afla si un imens platou ciuruit de doline, cu stinca de calcar la suprafata, spalata si roasa de ape in forme curioase, caracteristicele cimpuri de lapiezuii ale carsturilor. De la ramificatia spre Iabalcea drumul coboara continuu spre valea Carasului, la care ajunge in comuna Carasova.
Km 14. Comuna Carasova. La ultima serpentina pe care o face drumul apare perspectiva intregii comune, foarte mare, ocupind o larga depresiune. Comuna este foarte veche si se pare ca istoria ei este strins legate de cea a cetatii din apropiere. Pe malul drept, abrupt al cheilor Carasului, intr-un loc de o frumoasa si intinsa perspectiva, la numai circa 4 km de comuna, se afla ruinele fostei cetati. Originea ei este foarte veche si nesigura. Avind in vedere pozitia sa strategica similara cu alte asemenea amplasari din Banat de pe timpul Dacicei romane, gindul ne-ar putea duce la plasarea ei in acele indepartate timpuri. Istoria vorbeste de ea insa abia in anul 1247, intr-un document de pe timpul acela. Este amintita adeseori in documente, pina in anul 1520, cind probabil a fost darimata de turci.
Riul cu numele de Caras este pomenit din anul 1129, cind, cu ocazia unei lupte dintre imparatul bizantin Ion Comnenul si regele maghiar Stefan al Il-lea, se spune ca batalia a fost asa de crincena de s-au inrosit apele Carasului.
Comuna este si ea foarte veche. Luindu-si numele de la cetate si de la riu, ea figureaza sub denumiri asemanatoare: Carasu, Crassov, Karassova, Krassovar, iar astazi Carasova. In trecut comuna a fost un centru insemnat. Pe la mijlocul veacului al XVI-lea este ridicata la rangul de oppidum, probabil dupa sporirea populatiei cu asa-numitii crasoveni. La recensamintul din 1717, Carasova avea 400 case, in timp ce Lugojul abia 218, iar Caransebesul 422.
Iesind din Carasova, drumul urca mult, in serpentine largi, pregatindu-se sa treaca in alte bazine. Din valea Jejnitei trece in valea Celnicului, ambele afluenti ai vaii Girlistei, tributara la rindul sau Carasului. Ajuns deasupra Carasovei, perspectiva se deschide frumoasa in special spre dealurile Dognecei. In jur, aceleasi versante despadurite, cu pasuni, cu albeata permanenta a pietrei de calcar. Dupa nai bine de 8 km drumul ajunge la padurile dese ce se intind compact spre Anina, pe care le va strabate pe mai multi kilometri in mers sinuos, bogat in curbe, la umbra fagilor si in mirosul discret al rasinoaselor.
Inainte de intrarea in Anina drumul se zbenguie in lumina citorva poieni, cu margini foarte regulate, contrastind puternic cu neregularitatea lizierelor intilnite in restul traseului. Intrarea in Anina se face prin colonia Celnic, la circa 2 km de centrul Aninei.
Sursa:scrigroup.com