Ghe NICA-Blog: Resita-Valiug(prin Cuptoare)muntii Semenicului

vineri, 2 noiembrie 2012

Resita-Valiug(prin Cuptoare)muntii Semenicului

RESITA—VALIUG (PRIN CUPTOARE)

Sosea partial asfaltata. Distanta 18 km. Linie de autobuz, cursa zilnica.

Resita veche, inghesuita de-a lungul Birzavei, intre dealurile calcaroase ce o coplesesc de ambele parti, incolacire continua de constructii-instalatii uzinale si cladiri de locuit, este strabatuta de drumul ce urca la Valiug. Aproape de capatul de sus al orasului, drumul paraseste apa Birzavei si urca in continuare pe un afluent mai mic, valea Riul Mare. La citeva sute de metri de ultimele case apare o bifurcatie de drumuri. In stinga — drumul spre Valiug, in dreapta — spre Anina prin Comarnic.
Drumul spre Valiug urmeaza inca putin firul unui piriias, apoi incepe sx urce, desfasurindu-se in curbe dese pe versant. Peisajul este comun, mozaic de finete si trupuri de padure, intr-o panorama ce creste mereu pe masura inaintarii. Un element deosebit il reprezinta canalul suspendat ce duce apele Birzavei la Resita, ce se observa sus pe versant, la citeva treceri peste piriiase.
Dupa un urcus nu prea lung, drumul ajunge pe o culme secundara, dupa care se deschide bazinul vaii Secu. In ocoluri mari, drumul urca continuu. Trecind prin localitatea Cuptoare, el se desfasoara pe la obirsia vaii Secu, cu o continua schimbare de perspectiva: in vale, comuna Secu, cu viaductul canalului de apa ce planeaza deasupra ei, in fund, valurarea de culmi inspre Resita si inca mult mai departe. La mica distanta dupa un canton silvic, padurea in care intra drumul curma perspectiva. De aici inainte, pina la marginea Valiugului, drumul trece numai prin padure.
Facem astfel cunostinta cu fenomenele padurii de amestec intre fag si brad, bine ingrijita si gospodarita. Mereu aceeasi si totusi plina de farmec, ca variatie de forme si linii, de imbinari si asocieri, ea odihneste ochiul. Drumul merge mult pe versant, in urcus lin, ocoleste piraie in bazinul Riului Alb. Dupa o mica poiana, singura ce-i apare in cale, el continua in coboris pina la Valiug.
Trece intii prin poiana Valiugului, pe linga citeva case izolate, iar intrarea in comuna si-o face pe sub uriasa conducta de apa ce porneste din lacul Valiug.

Sursa:scrigroup.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;