Prologul genocidului pe scara nationala a inceput cu Basarabenii
de Cicerone Ionitoiu
#1
După revenirea ruşilor în Basarabia şi Bucovina de Nord, ruşii au arestat mii de români, i-au torturat şi condamnat sub pretextul că au colaborat cu autorităţile româneşti, pe teritoriu românesc şi au fost trimişi în lagăre de muncă forţată iar familiile despărţite şi trimise în Siberia, la Tomsk, pe Amur până în Camciatka. Paralel, în Noiembrie au cerut verbal guvernului român ca să restituie pe toţi locuitorii acestor provincii, deşi aceasta nu se baza pe nici un articol al Convenţiei de Armistiţiu. Guvernul Sănătescu a răspuns printr-o notă diplomatică bazată pe principiile legii internaţionale prevăzând dreptul la opţiune, socotit un drept natural al fiecărui individ. Comisia Aliată de Control (adică ruşii) au respins sugestia. Autorităţile sovietice au obligat autorităţile de poliţie românească să treacă la ridicarea forţată a basarabenilor şi bucovinenilor, provocând printre ei panică şi grave tulburări, înregistrându-se numeroase sinucideri, nevoind să părăsească România. În unele judeţe oamenii au fost legaţi şi ţinuţi timp de câteva zile în trenuri pregătite pentru trimiterea forţată în URSS.
Guvernul român fără să-şi schimbe punctul de vedere privind respectarea dreptului la opţiune, a ridicat unele excepţii ce au fost înaintate Moscovei spre avizare urmând ca nici un transport să nu plece până la venirea răspunsului. Dar rusul, tot rus rămâne, fără cuvânt. Trenurile cu bucovineni si basarabeni au trecut frontiera si ducerea lor forţată a continuat, iar răspuns de la Moscova n-a venit. De reţinut că marea majoritate erau ţărani. Câteva zeci de mii.
O altă categorie de cetăţeni români: şvabii şi saşii. Tot Comisia Aliată de Control printr-o notă a cerut ca între 10 şi 20 Ianuarie 1945, toţi bărbaţii în vârsta de 17 la 45 ani şi femeile de la 18 la 30 de ani, de origine etnică germană, indiferent de cetăţenie, să fie mobilizaţi la muncă. Deşi nu se spunea unde ei au fost ridicaţi si trimişi în URSS. Aceşti cetăţeni care numărau circa 500.000 persoane erau stabiliţi de secole (în Banat de 2 veacuri, în Transilvania de 7 secole) făcând parte din existenţa reală a naţiunii române, de care sunt legaţi în întregime şi ridicarea lor ar perturba în mod foarte serios toate ramurile de activitate a Ţării (armată, industrie, comerţ, activitate bancară, agricultură...) prejudiciind obligaţiile ce decurg din obligaţiile de armistiţiu. Guvernul român printr-o notă înaintată Comisiei Aliate de Control (adică ruşilor) au motivat greutăţile ce survin din aplicarea acestei note de suferinţa mutării în plină iarnă" a unei populaţii la o distanţă atât de considerabilă de casele lor, sau suferinţa familiilor despărţite, şi a cerut diminuarea cât de mult cu putinţă. Bineînţeles că şi această notă a rămas fără răspuns, ca în cazul basarabenilor şi a urmat tragedia.
În "Cuvântul înainte" al prof. univ. Paul Philippi la broşura "VAGOANELE MORŢII" (de I. Mărginean) scrie: "În ianuarie, 1945 peste comunităţile germanilor îmbăştinaţi în România s-a prăvălit o catastrofă din care nu au reuşit să-şi revină nici până azi; în gerul Bobotezi, toţi bărbaţii între 17 şi 45 de ani şi toate femeile între 18 şi 30 de ani, în total în jur de 70.000 persoane au fost ridicaţi, adunaţi în centre de colectare, apoi înghesuiţi în vagoane de vite şi transportaţi în minele din Donbas sau Urali la muncă silnică de "reconstrucţie". Mulţi au murit acolo în urma inaniţiei, a bolilor sau în accidente..."
Cercetătorul Luziann Geier, în organul şvabilor bănăţeni "BANATAR POST", nr. 5/5-03-2004 în articolul "Când mint documentele oficiale" aduce rectificări la documentele oficiale care indică 5.132 şvabi găsiţi în Arhive din Timişoara, iar realitarea e alta. Iată: Din Biled deportaţi 558 iar în documente 260; din Varias real 370 iar oficial numai 194; Nitchişoara real 348 iar oficial 116; Lovrin real 328 şi oficial 109 şi continuă, în plus aducând ca exemple şi alte comune netrecute dar cu tribut de sute de şvabi deportaţi. Faţă de cifra oficială mincinoasă, Luzian Geier arată în articol că au fost deportaţi în URSS între 30.000-32.000 şvabi. Redactorul Franz Schuttack este de părere că în URSS au fost deportaţi 35.000 de şvabi bănăţeni, 15.000 de şvabi din regiunea Satu Mare şi 30.000 de saşi transilvăneni şi alte regiuni (Bucureştii propiu-zis, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova, etc.).
Pe drept cuvânt ne întrebăm "Când şi de ce mint documentele oficiale?" Răspunsul e clar, regimul comunist s-a bazat pe minciună, fals, învrăjbire, tortură, crimă ... pentru destrămarea statului.
Cei fără neam şi dumnezeu
" Cei fără neam şi dumnezeu " aşa cum i-a botezat poporul , au pornit să aprindă focul în ţară şi s-o înece în sânge. O mâna de inşi conduşi de doi venetici Ana Pauker şi ungurul Luca, caută prin teroare să supună neamul...", au fost cuvintele prin care Primul ministru, generalul Nicolae Rădescu s-a adresat poporului român, în ultimul discurs pe 24 Feb. 1945.
In ziarul Scânteia, Silviu Brucan caracteriza pe premierul Rădescu după intervenţia radiodifuzată, drept "un discipol al lui Himmler". Dar discipolii lui Stalin veneau la Bucureşti pe 7 Martie 1945 ca să pună în aplicare metodele lui Himler care erau staliniene.. In delegaţia moscovită venită să comunice începutul comunizării României prin impunerea planului de 3 ani, se afla şi Suiam Berezinschi, trimisul special al lui Stalin. Printre instrucţiunile primite de Ana Pauker şi Constantin Pârvulescu si care ne interesează în asaltul asupra ţărănimii se numără:
- Desăvârşirea reformei agrare prin confiscarea marilor moşii şi ruinarea moşierilor.
- Micile gospodării ţărăneşti trebuie desfiinţate pentru a-i lipsi pe ţăranii mici proprietari de pământ, de maşini şi vite. Aceasta va deschide calea spre absorbirea lor în sistemul colectivist.
- Abdicarea Regelui şi exilul Familiei Regale.
- Suprimarea partidelor istorice, prin arestarea, uciderea şi răpirea membrilor lor.
- îndreptarea populaţiei rurale spre industrie....
Ca după modelul sovietic ţărănimea trebuia înfrântă şi înfometată, ea fiind pătura majoritară, producătoare de bunuri alimentare, planificată să ajungă o masă de sclavi care să muncească pentru ocupant prin intermediul clasei conducătoare, al nomenclaturii româneşti instalate de Vâşinschi. În prima şedinţă a guvernului impus, Petre Groza a spus că prima prioritate este reforma agrară urmată de organizarea poliţiei şi jandarmeriei instrumentele de menţinerea ordinei la sate. Acestea însă erau "sabotate" chiar de sovietici care urmăreau reducerea efectivelor iar pe de altă parte refuzau să admită guvernului instalat de ei dreptul de a lua decizii legate de instituţiile de ordine publică. In Moldova de exemplu se înfiinţaseră la sate gărzi cetăţeneşti din oameni de proastă calitate numiţi de ocupant. Odată cu reducerea substanţială a jandarmeriei se amplificaseră dezordinile la sate unde nemulţumirile se observau printre gospodarii şi oamenii paşnici, ale căror agoniseli rămăseseră la discreţia răufăcătorilor.
Imixtiunea brutală a autorităţilor sovietice se făcea simţită mai ales în Moldova şi Ardealul de nord, cu toate că acesta fusese retrocedat. Revenirea autorităţilor româneşti era stânjenită. Oltenia era sub teroarea rusească creându-se o bază de aprovizionare a frontului din Iugoslavia şi pe lângă instalarea unui comandament NKVD condus de V. Petrov se mutase şi Divizia 5 aviaţie de garda condusă de mareşalul Golovanov dislocat cu personalul de la aerodromul Kalinovka la aeroportul Craiova, creându-se Comitetul de Stat al Aprovizionării sub direcţia Comisariatului Poporului pentru Apărare al URSS.
La desfăşurarea teroarei în teritoriu şi-au dat concursul Dănescu (şef Siguranţă, Ile Badica (zugrav) Cestorul Craiovei), popa Cumpănaşu (aceştia doi ajungând generali), av. Costel Dianu (ajuns colonel), şi alte cozi de topor. Pe aceste teritorii neeliberate de frică şi teamă, inoculate cu minciună, delaţiune şi trădare specifice comunismului s-a trecut la reforma agrară care s-a făcut cu abuzurile specifice sistemului. Ce le-a dat n-a fost de durată, după cum o să vedem, pentru că au fost obligaţi să intre în întovărăşii şi în continuare în colective, ducând în plus şi ce mai avuseseră înainte şi atelajele. La 6 săptămâni după reforma agrară s-a stabilit cadrul juridic pentru reprimarea "speculei ilicite şi sabotajului economic", reglementându-se pe 16 Iulie circulaţia si vânzarea produselor agricole, adică pe "ţărăneşte" statul devenea singurul cumpărător al produselor agricole, lăsând producătorului un disponibil pentru necesităţile gospodăriei şi ochii ca să plângă decăderea în care fusese aruncat.
După trei zile a urmat Decizia Preşedinţiei Consiliului de Miniştrii nr. 2339 prin care ţăranii erau obligaţi să predea statului grâu, orz, secară, orzoaică şi ovăz. Şi obligaţiile, fiindcă numai acestea erau oferite de stat au continuat cu predarea seminţelor Institutului Naţional al Cooperaţiei, şi vânzarea meiului, mazării, fasolii, lintei şi altor produse către armată. Pe 13 octombrie 1945 producătorii de seminţe oleaginoase erau tot obligaţi să predea cantităţile deţinute Institutului Naţional al Cooperaţiei şi de data aceasta prin Dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Domenilor nr. 2583 li se lăsa producătorilor numai 60 de Kg de seminţe pentru "consumul propriu". De subliniat că un prim pas se făcuse. Apăruse peste tot cuvântul de producător, al statului nu mai erau ţăranii Ţării. Aşa din dispoziţie în dispoziţie, la sfârşitul primului an al reformei agrare când au cules producătorii de toate numai pentru stat, pentru ei a rămas să ducă acasă mila comunistă.
Politiceşte la sate se înfiinţase Frontul Plugarilor o "întreprindere" pentru ţărani cu material comunist fiindcă aceştia "îngroşaseră" numărul membrilor şi le luase conducerea în multe sate şi judeţe. Dar cum se obişnuieşte în acest sistem au început certurile între tovarăşii de drum. La Deva unde-şi avea conac Petru Groza, în Noiembrie s-a adunat comisia agrară a frontului plugarilor din Hunedoara şi a decis să abandoneze două ferme model. La această veste minunată, 200 muncitori membri de partid s-au repezit distrugând casele proprietarilor, sigilând avutul, pe proprietari împreună cu copii i-au alungat în stradă iar vitele au fost vândute; Zaroni, ministrul agriculturii a declarat că astfel de fapte subminează autoritatea organizaţiei denumită Frontul Plugarilor, unde numărul membrilor a scăzut simţitor. De fapt s-au retras comuniştii care le îngroşaseră numărul.
Şi în Moldova multe organizaţii ale Partidului Comunist considerau că Frontul Plugarilor trebuie dizolvat fiindcă le încurcă lucrurile. La Breaza din Câmpulung Moldovenesc erau 200 comunişti în Frontul Plugarilor ca să inducă în eroare pe "producători" şi după mâna de ajutor dată de Vâşinschi era timpul să se afişeze ca membrii p.c.r., fapt ce a dus la pierderea influenţei asupra masei ţărăneşti şi a scăzut numărul membrilor de partid. La Gorj secretarul p.c.r. s-a prezentat la Congresul Frontului plugarilor şi a cerut ca preşedinte să fie ales un comunist fiindcă ei sunt marea majoritate în partidul lor. Congresul s-a închis. Cazuri de dizolvare a Frontului Plugarilor s-au petrecut şi la Rădăuţi, Dorohoi, Suceava, Botoşani.
Acesta era partidul, fără aderenţi, care-l susţinea pe P. Groza, de fapt ca toate formaţiunile fantomatice anexate. Aceste lucruri sunt consemnate şi de Ivan Susaicov, general-colonel, locţiitor al preşedintelui Comisiei Aliate de Control. Cu aceste roade de belşug încheiem anul intrării oficiale în sistemul model ce va duce pe "producători" în neagra mizerie.
Anul -1946
Ţăranii intraţi sub domnia minciunii, crimei şi furtului voinţei naţionale. Era anul când s-au trezit din minciună. Sătenii comunei Bonţaieni din apropierea Cavnicului au fost duşi cu zăhărelul. Zahărul adus cu ocazia Crăciunului se distribuise numai celor înscrişi în Frontul plugarilor şi tot ei erau ocoliţi atunci când se strângeau animalele pentru armistiţiu. In schimb fraţii lor din com. Siseşti, la 4 km. depărtare, deşi s-au înscris 215 persoane în Frontul plugarilor, nu au primit nici zahăr, opinci, bocanci, şina pentru roţi, bumbac ... Revoltaţi că fuseseră minţiţi s-au retras din partid rămânând vreo 15-20.
La Beliu lângă Ineu, jud. Arad într-o zi de târg oamenii au fost strânşi cu toba să asculte pe comunistul dr. Wexler care a început să le vorbească despre realizările F.N.D-ului, înainte de alegeri. Ţăranii auzind de ce este vorba au spart adunarea vociferând: Să ne laşi în pace cu revoluţia rusă. Mai bine spune-ne unde e bumbacul pe care ziceaţi că ni l-aţi adus de la ei, unde este sarea, petrolul, tutunul, îmbrăcămintea, încălţămintea, unde ne este libertatea, etc. Îi prinsese tocmai bine pe ţărani fiindcă pe 13 Septembrie după atâtea obligaţii ce le dăduse în 1945, Statul venise cu Legea nr. 212/1946 prin care stabilea sancţiuni penale, producătorilor care transportă cereale, făinuri şi produse supuse raţionalizării.
Situaţia era generală în ţară, nu exista judeţ exceptat. Şi mai mult. Ţăranii din sate începuseră să ascundă cerealele în gropi amenajate în pământ, ca urmare a zvonurilor că după alegeri se vor confisca cerealele şi se vor fixa impozite excesiv de mari ca să le poată lua pământul ce-1 dăduseră prin reformă. Groaza intrase în ţărani, pe bună dreptate, deoarece în multe părţi s-au produs crime. Pe 9 Aug. 1946 a fost împuşcat Gheorghe Mihai, omul satului Vâlsăneşti ajuns avocat şi venit să le vorbească consătenilor la Piteşti. A fost omorât în Tribunal, acolo unde ar fi trebuit să se împartă dreptate şi aceasta s-a făcut în timp ce pe trotuar se afla Constantin Doncea şi Nicolae Ceauşescu cap de listă la comunişti, în jud. Argeş. Şi cu această ocazie au mai fost morţi şi ţărani numeroşi răniţi.
La Suceava, în celălalt colţ de ţară fusese omorît în casă Traian Ţăranu,pe l9 Iunie 1946, fiindcă îl găzduise pe Ion Mihalache şi pe ziaristul american Ruben Markam. Acţiuni de o cruzime nemaiîntâlnită s-au produs în toata ţara şi la unele au luat parte şi sovietici. Pe ţărani, după ce au fixat alegerile într-o zi de lucru, Marţi 19 Nov. 1946, i-a împrăştiat la secţii de votare unele la 50 km sperând că nu se vor duce. S-au înşelat. Ştiind că este în joc situaţia lor viitoare, ţăranii s-au deplasat şi nu au părăsit secţiile de votare pînă după numărătoare, care s-a dovedit a fi o farsă... Ce a urmat a fost de neimaginat şi nemaîntâmplat în lume. A fost depăşită şi previziunea lui Stalin că rezultatul contează de cine număra voturile. N-a mai fost posibilă numărătoarea şi tot Moscova a găsit soluţia: s-a comunicat ambasadorului Serghei Kavtaradze să se inverseze cifrele şi s-au dat formaţiunilor comuniste procentul de 80% obţinut de Maniu. Votul Naţiunii române a fost furat cu neruşinare.
Indignat, Burton Berry, reprezentantul politic al Statelor Unite la Bucureşti, pe 23 Nov. 1946 trimitea telegrama cu conţinutul: "Guvernul Groza a falsificat alegerile şi şi-a bătut joc de notele noastre de protest. Aceasta ne obligă să refuzăm a accepta rezultatul acestor alegeri falsificate."
Cei doi Ctitori de Ţară impresionaţi de încrederea ce le-a acordat-o poporul român, i s-au adresat: Iuliu Maniu, prin Manifest: "Către voi, milioane de Cetăţeni si Cetăţene care, cu sufletul încălzit de dragostea de Neam şi Tară, v-aţi dus la urne să vă spuneţi voinţa voastră cinstită despre felul cum trebuie şi de către cine trebuie să fie cârmuită această Ţară, ne îndreptăm cuvântul nostru de mulţumire şi admiraţie. De mulţumire pentru că aţi dat ascultare chemării noastre, care s-a adeverit că este una cu voinţa Ţării, de admiraţie pentru că în vremurile acestea de grea prigoană a tuturor libertăţilor aţi mers ca nişte eroi legendari expunându-vă bunurile şi viaţa ... Acuzăm acest Guvern al terorii, dictaturii şi reacţiunii că a călcat în picioare legile Ţării, libertatea Neamului Românesc, drepturile individuale şi colective ale poporului... Toată admiraţia şi recunoştinţa noastră o închinăm ŢĂRĂNIMII care s-a ridicat, uriaş zăgaz de oţel, opunându-se celor care voiau să cheltuiască atât de ieftin independenţa noastră naţională..."
Tot printr-un Manifest s-a adresat şi Constantin C.I. Brătianu: "Vouă tuturor vă mulţumesc în numele Partidului Naţional Liberal... La capătul unui lung şir de fărădelegi, ameninţare, violenţe, arestări, crime, falsuri zdrobit de hotărârea cu care voi v-aţi apărat drepturile cetăţeneşti şi cu care aţi dat încrederea voastră opoziţiei naţionale, Guvernul, pe care ţara nu l-a vrut, a măsluit în Birourile Ministerului de Interne, nişte rezultate care să-i prelungească o şubredă existenţă..."
Au fost călcări peste trupul Ţării, dar faţă de această pângărire nemaiauzită şi nemaiîntâlnită de înaintaşii noştri urmaşii ajunşi producători pe pământul strămoşesc, n-au mai putut răbda şi au ripostat imediat ce au aflat de la radio că una au votat şi alta a ieşit din urnă. Miercuri 20 Noiembrie 1946, ţăranii de pe Valea Chiuieştilor (pârîu ce se varsă în Someş la nord de Dej) au pornit cu mic cu mare înarmaţi cu furci şi coase, ca strămoşii lor de la Bobâlna să-şi ceară drepturile la oraş. Revolta a pornit din satul Olimeşti, unde s-au descoperit buletine de vot falsificate. Şirul la început s-a îngroşat în drum spre Măgoaja în timp ce studentul Rusu Gavrilă cu învăţătorul Nicolae Boldur au trimis să se tragă clopotele pentru alarmarea ţăranilor din satele Boiereşti-Someş şi Strâmbu. Spre o mie de ţărani se adunaseră până la Chiuieşti, unde clopotele la biserica ortodoxă au fost trase de Gavril Boto, iar la biserica greco-catolică de Gavril Stamate.
Şeful postului de jandarmi Rohozeanu a încercat în zadar să-i oprească după cum zadarnică a fost şi încercarea de la podul din Căşei făcută de jandarmii alertaţi şi veniţi dinspre Dej cu maşina. Dar coloana s-a îngroşat şi cu ţăranii scurşi dinspre Catcău şi Săliştea făcând o mare de oameni la podul din Căşei. După ce s-au odihnit noaptea acolo, pe 21 Noiembrie au rupt firele telefonice, au scos stâlpi de telegraf din pământ şi au pornit spre Dej unde la podul de pe Someş îi aştepta generalul Victor Drăgănescu.
Revolta a fost potolită pe 27 Noiembrie când au fost arestaţi, învatatorul Ion Vesa din Căşeiu, preoteasa preotului Iorgu şi fostul ministru Ghiţă Popp, preşedintele organizaţiei judeţului Someş. Buletinele de vot falsificate, au fost coapte într-o pâine cât roata carului şi aduse plocon la legaţia americană. In acest an funest -1946- faţă de teama ţăranilor de colectivizare, partidul comunist a scos nişte instrucţiuni subliniind punctul de vedere al Anei Pauker care s-a dovedit mincinos: "Nimeni altul decât partidul comunist, atât de hulit de duşmani ca distrugător al proprietăţii, nimeni altul nu apără cu mai multă îndârjire proprietatea ţăranului, meşteşugarului, a micului comerciant... Trebuie risipită orice bănuială de intenţia de colectivizare a ţărănimii. S-a amestecat în aceste argumentări sterile acel "nătărău jovial... pungaş experimentat" cum era caracterizat de Archibald Clark Kerr(ambasadorul Marii Britanii la Moscova) care avea grijă să danseze cu râvnă şi voiciune la fiecare melodie pe care Vîsinscki are grijă să i-o fluiere şi acel Petru Groza declara şi el pe 2 Iunie 1946 în Scânteia: "...Datinile noastre strămoşeşti, trecutul nostru, Regele nostru, biserica noastră, proprietatea individuală sunt lucruri la care noi ţinem. Nu facem colhozuri, aşa cum vă sperie partidele istorice".
Toate aceste minciuni neruşinate erau spuse pentru adormirea autentică în vederea câştigării alegerilor, pentru ca tot Ana Pauker (cetăţeană sovietică şi colonel în armata roşie eliberatoare) uitând acele vorbe spuse-n vânt, va declara pe 2 Oct. 1948 că "victoria socialismului în România nu este de conceput fără îndeplinirea colectivizării". Dar până atunci, lacrimile din ochii ţăranilor şi mai ales ai ţărancelor nu se vor usca, iar brăzdarea obrazului se va adânci ca urmare a chinurilor şi durerilor prin care vor trece.
Nu este de uitat genocidul la care erau supuşi fraţii basarabeni şi bucovineni, la cele 22.648 persoane deportate în Iunie 1941 se adăugau cei 15.550 din 1946 şi 21707 din 1947, vinovaţi în mare parte pe lângă originea românească şi de "agitaţie antisovietică împotriva livrărilor de pâine către stat". Aceste cifre sunt în afara celor exterminaţi în timpul foametei din 1946-1947 datorită colectivizării forţate. In "CARTEA MEMORIEI" realizată de Muzeul Naţional de Istorie al Moldovei se spune un mare adevăr pe care ţăranul român l-a cunoscut pe trup şi sufletul lui: "În sat, cetatea rezistenţei de milenii a neamului românesc, comunismul a pătruns treptat, urmărindu-se degradarea acestui spaţiu spiritual, lichidarea proprietăţii şi colectivizarea gospodăriilor ţărăneşti".
Sursa:universulromanesc.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu