Partidul Donner
Cu ceva ani in urma, un grup de oameni a ramas blocat intr-o trecatoare printre munti, in timpul iernii, fara provizii si adapost. Astfel s-au petrecut lucruri oribile, unul dintre ei, Donner, i-a ucis pe toti membrii grupului si hranindu-se cu ei a reusit sa supravietuiasca. Ei bine, asta este o legenda….o legenda a trecatorii Donner. Si se vehiculeaza ca sangerosul Donner inca bantuie locurile respective. In prezent, o gasca de tineri prieteni alege ca loc de distractie pentru cateva zile cabana parintilor unuia dintre membrii grupului – Thomas, un baiat timid si suspect de linistit. Cabana este situata nicaieri altundeva decat in imediata apropiere a Trecatorii Donner. Ramane de vazut daca ceea ce se vehiculeaza ramane la stadiul de legenda sau Donner inca face victime si ce secrete ascunde timiditatea lui Thomas, scriu cei de la caplimpede.ro.
Regina vs. Dudley & Stephens
In 1884, yachtul englez Mignonette pleca din portul Southampton spre Sydney avand la bord un echipaj format din patru persoane: capitanul Tom Dudley, marinarii Edwin Stephens, Edmund Brooks si Richard Parker. Acesta din urma era la prima lui calatorie pe mare, avea 17 ani, era orfan, fara rude apropiate si indeplinea functia de “cabin boy” (nu stiu care e varianta corect in romana a acestui termen).
In apropiere de Capul Bunei Sperante, in 5 iulie, o furtuna scufunda yachtul, iar cei patru se salveaza cu ajutorul unei barci. Nu reusesc sa isi ia prea multa mancare sau apa cu ei, asa ca urmatoarele 18 zile le petrec rabdand foame si ajungand sa isi bea propria urina. Disperat, tanarul Parker nu tine cont de sfaturile celorlalti, bea apa de mare si se imbolnaveste.
In incercarea disperata de a se salva, Tom Dudley le propune celorlalti sa se traga la sorti care dintre ei sa moara pentru ca ceilalti sa-l manance si astfel sa supravietuiasca pana vor fi gasiti de un alt vas. Edmund Brooks refuza, desi nu se stie daca din teama de a nu iesi la sorti sau pentru ca nu i s-a parut moral acest lucru.
Vazand ca Parker se simte din ce in ce mai rau si avand certitudinea ca acesta nu va mai trai mult, in 23 sau 24 iulie, Dudley discuta cu Stephens si vine cu o noua propunere: sa fie Parker cel omorat si mancat. In afara faptului ca tanarul de 17 ani era bolnav, argumentul lui Dudley consta si in faptul ca restul echipajului aveau neveste si familii la care sa se intoarca, iar Parker nu. Zis si facut.
In timp ce Stephens ii imobilizeaza picioarele tanarului, Dudley spune o rugaciune si infige briceagul in vena jugulara a acestuia, omorandu-l. Mai apoi, cei trei se hranesc cu corpul lui Parker si ii beau sangele, Dudley si Brooks consumand cel mai mult, iar Stephens cel mai putin. Ei supravietuiesc astfel pana in 6 septembrie, cand sunt salvati de vasul german Moctezuma si adusi inapoi in Europa.
Ce se intampla de aici incolo necesita prea mult timp si detalii juridice, asa ca scurtez povestea: desi Dudley si Stephens cred cu tarie ca sunt nevinovati si faptele lor intra sub protectia Legii Marii, toti trei sunt adusi in fata completului de judecata sub acuzatia de crima. Mai apoi, Brooks este citat ca martor impotriva celorlati doi, desi se hranise si el cu carnea si sangele lui Parker. Trebuie precizat ca, pe tot parcursul procesului, publicul si presa au fost vadit de partea acuzatilor.
Civilizatia Maori
Locuitorii Maori au fost primii colonisti din Noua Zeelanda, care au sosit cu cateva secole inaintea europenilor. Cultura lor dateaza din era moderna timpurie. Ei practicau canibalismul in timpul razboaielor.
In 1809, o nava europeana a fost atacata de un grup de razboinici maori, ca razbunare pentru lipsa de respect aratata fiului unuia dintre sefii locali. I-au ucis pe majoritatea celor de la bordul vasului. Cativa supravietuitori norocosi au povestit infricosati despre ceea ce au vazut.
Leningrad
Cel mai cunoscut asediu din timpul celui de-al doilea razboi mondial este cel al Stalingradului. Insa in aceeasi ani, un alt oras sovietic era supus unei blocade care s-a dovedit a fi printre cele mai indelungate din istorie. La 8 septembrie 1941, germanii incercuisera Leningradul: incepeau cele 872 de zile de asediu. In interiorul orasului asediat, rationalizarea alimentelor devenea din ce in ce mai severa. Painea distribuita (cateva grame pentru fiecare) era facuta din faina indulcita cu celuloza, iar oamenii au ajuns sa manance inclusiv chitul de la ferestre, pielea de pe pantofi sau curele. Au fost raportate chiar si cazuri de canibalism. Mii de oameni au murit de foame; intre ianuarie si februarie 1942 s-au numarat peste 20.000 de victime. Cei care nu mureau de foame, frig sau diverse boli, fie mureau din cauza oboselii, fie innebuneau. Un maior al Armatei Rosii povestea: Mergeam putin, apoi trebuia sa ma opresc pentru a ma odihni. De mai multe ori am vazut oameni murind in zapada chiar in fata mea. Nu puteai sa faci nimic ca sa-i ajuti, trebuia sa-ti continui drumul.
Foametea ucraineana (1932-1933)
Cunoscuta si ca Holodomor (in limba ucraineana: Голодомор), a fost una dintre cele mai grave catastrofe nationale ale ucrainenilor din istoria moderna, cu un numar de morti estimat la cateva milioane. In timp ce foametea din Ucraina a fost parte a unei foamete care a afectat si alte regiuni ale Uniunii Sovietice, prin Holodomor se inteleg strict evenimentele care au afectat teritoriile locuite de etnicii ucraineni.
Cercetatorii sunt de acord ca foametea a fost cauzata mai degraba de politica agricola a guvernului sovietic si a lui Stalin decat din cauze naturale, iar Holodomorul este denumit si „genocidul ucrainean”, ceea ce ar implica faptul ca Holodomorul a fost pus la cale de guvern, cu scopul distrugerii natiunii ucrainene ca factor politic si entitate sociala. Istoricii inca mai discuta daca politicile care au dus la Holodomor cad sau nu sub incidenta prevederilor Conventiei asupra genocidului, iar mai multe tari au recunoscut intre timp Holodomorul ca genocid. La 28 noiembrie 2006, parlamentul Ucrainei a aprobat o rezolutie care afirma ca foametea fortata din perioada sovietica a fost un act de genocid impotriva poporului ucrainean.
Foametea din China din 1959
Aproape 40 de milioane de chinezi morti de foame: ziaristul Yang Jisheng a publicat cartea “Memoriale”, dupa douazeci de ani de anchete, primul document istoric complet asupra celei mai mari foamete din istorie, provocata de regimul comunist intre 1958 si 1961 in China, scrie AFP.
“Aceasta carte este un memorial pentru tatal meu, mort de foame in 1959, un memorial pentru cei 36 de milioane de chinezi victime ale foametei, un memorial pentru sistemul vinovat de dezastru”, scrie autorul, in prefata lucrarii, publicata in franceza la Seuil.
Aceasta analiza despre ravagiile publicate de “Marele salt inainte “, lansat de Mao Zedong la finele anilor 1950, a fost publicata in 2008 in Hong Kong dar nu a aparut niciodata in China. O versiune in limba engleza va fi publicata in octombrie.
Nascut in 1940, Yang Jisheng a fost in intreaga sa cariera ziarist la agentia oficiala China Noua. Era redactor sef adjunct la Yanhuang Chunqiu (Analele chinezesti).
Rod a 20 de ani de cercetari pe teren si bazata pe mii de pagini de surse locale si numeroase marturii, “Memoriale” povesteste nebunia acestei colectivizari in mars rapid.
Intreaga societate rurala a fost atunci distrusa. Pentru a hrani orasele, au fost infometati taranii. Zelul cadrelor locale ale partidului se amesteca cu teroarea pe care o inspira ierarhia, povestete autorul. Informatii false (exagerari ale recoltelor, ascunderea numarului de morti) sunt transmise si dau astfel nastere la ordine lipsite de sens. Nimeni nu indrazneste sa-l previna pe Mao de tragedie, pentru a nu fi declarat contrarevolutionar.
La finele anului 1958, peisajul este oribil: sate intregi sunt rase de pe harta de foamete, cazurile de canibalism se multiplica, supravietuitorii devin nebuni. La mortii de foamete se adauga violentele, sinuciderile, abandonarea a mii de copii.
Zeci de milioane de fiinte umane “au disparut asa, fara niciun zgomot, fara un suspin, in indiferenta sau prostie”, scrie Yang Jisheng, care isi aminteste ca, la acea epoca, nici macar nu a conceput ideea de a reprosa moartea tatalui sau guvernului comunist.
Sursa:http://cultural.bzi.ro/intamplari-uluitoare-despre-foamete-si-canibalism-4907
Cu ceva ani in urma, un grup de oameni a ramas blocat intr-o trecatoare printre munti, in timpul iernii, fara provizii si adapost. Astfel s-au petrecut lucruri oribile, unul dintre ei, Donner, i-a ucis pe toti membrii grupului si hranindu-se cu ei a reusit sa supravietuiasca. Ei bine, asta este o legenda….o legenda a trecatorii Donner. Si se vehiculeaza ca sangerosul Donner inca bantuie locurile respective. In prezent, o gasca de tineri prieteni alege ca loc de distractie pentru cateva zile cabana parintilor unuia dintre membrii grupului – Thomas, un baiat timid si suspect de linistit. Cabana este situata nicaieri altundeva decat in imediata apropiere a Trecatorii Donner. Ramane de vazut daca ceea ce se vehiculeaza ramane la stadiul de legenda sau Donner inca face victime si ce secrete ascunde timiditatea lui Thomas, scriu cei de la caplimpede.ro.
Regina vs. Dudley & Stephens
In 1884, yachtul englez Mignonette pleca din portul Southampton spre Sydney avand la bord un echipaj format din patru persoane: capitanul Tom Dudley, marinarii Edwin Stephens, Edmund Brooks si Richard Parker. Acesta din urma era la prima lui calatorie pe mare, avea 17 ani, era orfan, fara rude apropiate si indeplinea functia de “cabin boy” (nu stiu care e varianta corect in romana a acestui termen).
In apropiere de Capul Bunei Sperante, in 5 iulie, o furtuna scufunda yachtul, iar cei patru se salveaza cu ajutorul unei barci. Nu reusesc sa isi ia prea multa mancare sau apa cu ei, asa ca urmatoarele 18 zile le petrec rabdand foame si ajungand sa isi bea propria urina. Disperat, tanarul Parker nu tine cont de sfaturile celorlalti, bea apa de mare si se imbolnaveste.
In incercarea disperata de a se salva, Tom Dudley le propune celorlalti sa se traga la sorti care dintre ei sa moara pentru ca ceilalti sa-l manance si astfel sa supravietuiasca pana vor fi gasiti de un alt vas. Edmund Brooks refuza, desi nu se stie daca din teama de a nu iesi la sorti sau pentru ca nu i s-a parut moral acest lucru.
Vazand ca Parker se simte din ce in ce mai rau si avand certitudinea ca acesta nu va mai trai mult, in 23 sau 24 iulie, Dudley discuta cu Stephens si vine cu o noua propunere: sa fie Parker cel omorat si mancat. In afara faptului ca tanarul de 17 ani era bolnav, argumentul lui Dudley consta si in faptul ca restul echipajului aveau neveste si familii la care sa se intoarca, iar Parker nu. Zis si facut.
In timp ce Stephens ii imobilizeaza picioarele tanarului, Dudley spune o rugaciune si infige briceagul in vena jugulara a acestuia, omorandu-l. Mai apoi, cei trei se hranesc cu corpul lui Parker si ii beau sangele, Dudley si Brooks consumand cel mai mult, iar Stephens cel mai putin. Ei supravietuiesc astfel pana in 6 septembrie, cand sunt salvati de vasul german Moctezuma si adusi inapoi in Europa.
Ce se intampla de aici incolo necesita prea mult timp si detalii juridice, asa ca scurtez povestea: desi Dudley si Stephens cred cu tarie ca sunt nevinovati si faptele lor intra sub protectia Legii Marii, toti trei sunt adusi in fata completului de judecata sub acuzatia de crima. Mai apoi, Brooks este citat ca martor impotriva celorlati doi, desi se hranise si el cu carnea si sangele lui Parker. Trebuie precizat ca, pe tot parcursul procesului, publicul si presa au fost vadit de partea acuzatilor.
Civilizatia Maori
Locuitorii Maori au fost primii colonisti din Noua Zeelanda, care au sosit cu cateva secole inaintea europenilor. Cultura lor dateaza din era moderna timpurie. Ei practicau canibalismul in timpul razboaielor.
In 1809, o nava europeana a fost atacata de un grup de razboinici maori, ca razbunare pentru lipsa de respect aratata fiului unuia dintre sefii locali. I-au ucis pe majoritatea celor de la bordul vasului. Cativa supravietuitori norocosi au povestit infricosati despre ceea ce au vazut.
Leningrad
Cel mai cunoscut asediu din timpul celui de-al doilea razboi mondial este cel al Stalingradului. Insa in aceeasi ani, un alt oras sovietic era supus unei blocade care s-a dovedit a fi printre cele mai indelungate din istorie. La 8 septembrie 1941, germanii incercuisera Leningradul: incepeau cele 872 de zile de asediu. In interiorul orasului asediat, rationalizarea alimentelor devenea din ce in ce mai severa. Painea distribuita (cateva grame pentru fiecare) era facuta din faina indulcita cu celuloza, iar oamenii au ajuns sa manance inclusiv chitul de la ferestre, pielea de pe pantofi sau curele. Au fost raportate chiar si cazuri de canibalism. Mii de oameni au murit de foame; intre ianuarie si februarie 1942 s-au numarat peste 20.000 de victime. Cei care nu mureau de foame, frig sau diverse boli, fie mureau din cauza oboselii, fie innebuneau. Un maior al Armatei Rosii povestea: Mergeam putin, apoi trebuia sa ma opresc pentru a ma odihni. De mai multe ori am vazut oameni murind in zapada chiar in fata mea. Nu puteai sa faci nimic ca sa-i ajuti, trebuia sa-ti continui drumul.
Foametea ucraineana (1932-1933)
Cunoscuta si ca Holodomor (in limba ucraineana: Голодомор), a fost una dintre cele mai grave catastrofe nationale ale ucrainenilor din istoria moderna, cu un numar de morti estimat la cateva milioane. In timp ce foametea din Ucraina a fost parte a unei foamete care a afectat si alte regiuni ale Uniunii Sovietice, prin Holodomor se inteleg strict evenimentele care au afectat teritoriile locuite de etnicii ucraineni.
Cercetatorii sunt de acord ca foametea a fost cauzata mai degraba de politica agricola a guvernului sovietic si a lui Stalin decat din cauze naturale, iar Holodomorul este denumit si „genocidul ucrainean”, ceea ce ar implica faptul ca Holodomorul a fost pus la cale de guvern, cu scopul distrugerii natiunii ucrainene ca factor politic si entitate sociala. Istoricii inca mai discuta daca politicile care au dus la Holodomor cad sau nu sub incidenta prevederilor Conventiei asupra genocidului, iar mai multe tari au recunoscut intre timp Holodomorul ca genocid. La 28 noiembrie 2006, parlamentul Ucrainei a aprobat o rezolutie care afirma ca foametea fortata din perioada sovietica a fost un act de genocid impotriva poporului ucrainean.
Foametea din China din 1959
Aproape 40 de milioane de chinezi morti de foame: ziaristul Yang Jisheng a publicat cartea “Memoriale”, dupa douazeci de ani de anchete, primul document istoric complet asupra celei mai mari foamete din istorie, provocata de regimul comunist intre 1958 si 1961 in China, scrie AFP.
“Aceasta carte este un memorial pentru tatal meu, mort de foame in 1959, un memorial pentru cei 36 de milioane de chinezi victime ale foametei, un memorial pentru sistemul vinovat de dezastru”, scrie autorul, in prefata lucrarii, publicata in franceza la Seuil.
Aceasta analiza despre ravagiile publicate de “Marele salt inainte “, lansat de Mao Zedong la finele anilor 1950, a fost publicata in 2008 in Hong Kong dar nu a aparut niciodata in China. O versiune in limba engleza va fi publicata in octombrie.
Nascut in 1940, Yang Jisheng a fost in intreaga sa cariera ziarist la agentia oficiala China Noua. Era redactor sef adjunct la Yanhuang Chunqiu (Analele chinezesti).
Rod a 20 de ani de cercetari pe teren si bazata pe mii de pagini de surse locale si numeroase marturii, “Memoriale” povesteste nebunia acestei colectivizari in mars rapid.
Intreaga societate rurala a fost atunci distrusa. Pentru a hrani orasele, au fost infometati taranii. Zelul cadrelor locale ale partidului se amesteca cu teroarea pe care o inspira ierarhia, povestete autorul. Informatii false (exagerari ale recoltelor, ascunderea numarului de morti) sunt transmise si dau astfel nastere la ordine lipsite de sens. Nimeni nu indrazneste sa-l previna pe Mao de tragedie, pentru a nu fi declarat contrarevolutionar.
La finele anului 1958, peisajul este oribil: sate intregi sunt rase de pe harta de foamete, cazurile de canibalism se multiplica, supravietuitorii devin nebuni. La mortii de foamete se adauga violentele, sinuciderile, abandonarea a mii de copii.
Zeci de milioane de fiinte umane “au disparut asa, fara niciun zgomot, fara un suspin, in indiferenta sau prostie”, scrie Yang Jisheng, care isi aminteste ca, la acea epoca, nici macar nu a conceput ideea de a reprosa moartea tatalui sau guvernului comunist.
Sursa:http://cultural.bzi.ro/intamplari-uluitoare-despre-foamete-si-canibalism-4907
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu