Gheorghe Doja a rămas în istorie ca un mare conducător şi luptător pentru libertăţile ţărănimii asuprite din Transilvania. Răscoala condusă de el în anul 1514, considerată de mulţi istorici un veritabil război, a provocat un şoc puternic în toată Europa centrală şi de est. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Minciunile din filmele istorice româneşti, din comunism: „neînvinsul“ ... Războiul condus de Gheorghe Doja a izbucnit în condiţiile opoziţiei puternice a nobilimii la chemarea Papei Leon al X-lea privind organizarea unei cruciade anti-otomane. Prin participarea la cruciadă ţăranii sperau sa-şi îmbunătăţească greaua situaţie economică, în perspectiva unei campanii reuşite în faţa turcilor.
1. Gheorghe Doja şi originile secuieşti Chiar dacă conducătorul viitorului războie era secui, acesta a reuşit să adune o importantă armată formată din mai multe naţionalităţi penrtu a pelca la luptă împotriva turcilor. Gheorghe Doja s-a născut născuse în anul 1477 într-o familie de mici nobili secui. Copilăria şi-a petrecuse la Dalnic şi Ghindari, participând la răscoala din 1506, fapt ce i-a adus caracterizarea drept “tâlhar cunoscut în întregul regat al Transilvaniei”. A fost iertat pentru faptul că se remarcase drept un bun oştean în confruntările cu turcii. În 1513, Doja a ţinut la Buda o cuvântare în care a promis cruciaţilor scutirea de la dări astfel încât numărul oştenilor săi a ajuns la 40.000. Oastea adunată pentru cruciadă s-a transformat într-o oaste de răsculaţi pe teritoriul Ungariei şi Transilvaniei, sub conducerea acestuia.
2. Discursul lui Gheorghe Doja la Buda „Multe nenorociri s-au abătut până acum asupra. Cauza a fost mai degrabă pasivitatea şi moliciunea voastră, decât puterea duşmanului. Dar acum s-au schimbat lucrurile. În sfârşit, s-a ivit prilejul să scuturaţi tirania nedreaptă a nobilimii şi să aveţi numai curaj să folosiţi acest prilej. În sfârşit, a sunat ceasul; puteţi să obţineţi ceea ce aţi râvnit totdeauna, puteţi să pedepsiţi pe cei ce au aruncat pe capul vostru toate nenorocirile”, ar fi spus Gheorghe Doja în discursul ţinut la Buda, în Ungaria de astăzi. Speriaţi, nobilii au cerut măsuri pentru dizolvarea taberei şi trimiterea celor adunaţi la casele lor, cerându-se lui Doja să nu mai primească pe nimeni în tabără şi să pună capăt „neorânduielilor” săvârşite de oamenii săi. Era însă prea târziu. Poruncile arhiepiscopului şi ale regelui nu mai produc nici un efect asupra mulţimilor. Cruciada s-a transformat într-o mare răscoală populară, iar Doja a devinit conducătorul acesteia. Încă din această fază, tabăra ţărănească era alcătuită din toate categoriile sociale asuprite, interesate în lupta antifeudală şi antibisericească: iobagi, ţărani săraci lipsiţi de mijloace de producţie, păstori, haiduci, orăşeni săraci, lucrători de la mine şi ocne, maghiari, români, slovaci, sârbi, ruteni şi alţii.
3. Scopurile răscoalei ţărăneşti Gheorghe Doja le-a cerut ţăranilor să recucerească cu armele libertatea răpită de nobili, dacă doreau să-şi asigure un viitor mai bun. Faptul e confirmat de o scrisoare a regelui Vladislav, din 3 iulie 1514, adresată papei, în care acesta se plângea că ţăranii, ciurdarii şi păstorii s-au ridicat să scape de servitute, să dobândească libertatea şi să întroneze dreptatea. Răsculaţii se ridicau cu hotărâre împotriva bisericii catolice, cea mai mare stăpânitoare de moşii şi exploatatoare a ţăranilor. Ţinta atacurilor răsculaţilor erau moşiile şi castelele feudale în general, curţile episcopale cu predilecţie. În locul bisericii latifundiare, ei doreau o biserică săracă, guvernată după principiile creştinismului primitiv. Noua societate trebuia să se bazeze pe o unire a ţăranilor cu orăşenii.
4. Victoriile armatei lui Gheorghe Doja Împotrivirea marii nobilimi faţă de decizia ţăranilor a a pleca în cruciadă a dus la marea răscoala ţărănească. Principala direcţie a răsculaţilor a fost Timişoara şi Cenadul, localităţile de reşedinţă ale episcopului Nicolae Csáki (Nicolaus de Csak), principalul adversar al înarmării ţăranilor. Pe timpul desfăşurării răscoalei s-au mai afirmat ca puternici adversari ai răsculaţilor voievodul transilvan Ioan Zapolya şi episcopul romano-catolic al Transilvaniei Várday Ferenc. Armatele ţărăneşti aflate sub conducerea lui Gheorghe Doja au fost la început victorioase la Cenad şi Nădlac, unde răsculaţii l-au prins pe episcopul Csáki şi l-au ucis.
5. Organizarea oastei ţărăneşti Gheorghe Doja şi-a împărţit oastea în mai multe cete. Unele conduse de preoţi săraci sunt trimise spre sudul şi nordul regatului ungar pentru a-i răscula pe iobagi, păstori, lucrători în mine, sărăcimea târgurilor şi oraşelor, români, unguri, slovaci, ruteni şi sârbi. Ceata lui Doja a mers spre Transilvania. Doja spunea despre nobili: “De ce aceşti oameni să cheltuiască la un singur banchet cât ar trebui aproape unui sat întreg?” O căpetenie a răscoalei i-a îndemnat pe ţărani să-i prindă pe strângătorii de dări şi la nevoie să-i pedepsească cu moartea. Răsculaţii au desfiinţat vămile întâlnite în cale, i-au pedepsit pe vameşi, au distrus documentele în care se regăseau obligaţiile ţăranilor. Speriat, Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei a da oridne dure armatei sale: “Să fie prinşi şi arestaţi toţi cei ce se numesc cruciaţi, cei prinşi să fie decapitaţi, jupuiţi de vii, fripţi, ucişi şi nimiciţi în cele mai groaznice chinuri”. În ciuda măsurilor represive numărul răsculaţilor a crescut.
6. Bătălia pierdută la Timişoara Armata nobilimii s-a regrupat şi s-a baricadat la Timişoara. Răsculaţii au încercat să cucerească şi această cetate, dar din cauza unei organizări slabe şi a trădării unei căpetenii, armata condusă de Gheorghe Doja a fost învinsă. Aceasta a fost una din cele mai mari bătălii pe care le-a purtat ţărănimea din Transilvania în decursul secolelor, pentru eliberarea din şerbie. În ciuda atacului îndrăzneţ condus de Doja, răsculaţii nu au reuşit să facă faţă călărimii nobiliare, mult mai numeroasa şi mai bine înarmată. Oastea ţărănimii a suferit o înfrângere totală, la 15 iulie 1514.
7. Cauzele înfrângerii armatei conduse de Gheorghe Doja Cauzele înfrângerii răscoalei ţărăneşti sunt multiple. Printre acestea, trebuie socotită în primul rând compoziţia celor două tabere în luptă. Ţărănimea nu a putut realiza o unitate a forţelor sale pe o durată mai lungă, datorită compoziţiei eterogene a taberei ţărăneşti. Faţă de încercările elementelor celor mai înaintate de a realiza o organizare şi o conducere unitară, de a duce lupta până la capăt, masele ţărăneşti au manifestat tendinţa de a lupta cât mai aproape de casă, de a nu se îndepărta prea mult de gospodăriile lor. Forţele ţărăneşti erau împărţite în cete, luptând izolat unele de altele. Nici în momentul bătăliei decisive cu armatele nobiliare de la Timişoara, răsculaţii nu au reuşit să organizeze o unitate a tuturor forţelor, cu o conducere puternică. Nobilimea, dimpotrivă, uitând contradicţiile dintre diferitele ei pături, şi-a strâns rândurile sub o conducere organizată. În plus, pe când ţărănimea lupta, în majoritatea ei, cu mijloace rudimentare, cu unelte agricole transformate în arme, nobilimea dispunea de armament superior, arme albe şi arme de foc.
8. Supliciul lui Gheorghe Doja Execuţia căpeteniilor a avut loc în 20 iulie 1514. Lui Doja i s-a spus că dacă a dorit să fie stăpân, iată, este poftit să îşi asume acest rol. Legat cu lanţuri înroşite în foc, Doja a fost urcat pe un tron de fier, de asemenea înroşit în foc. În mână i s-a pus un sceptru încins iar pe cap o coroană încinsă, făurită dintr-un fier de plug. “Dar el, cu o îndârjire demnă de admirat n-a scos nici un suspin, nici o lacrimă, nici un geamăt. El nu s-a îngrozit de o asemena moarte crâncenă”, ar fi spus un adversar al răsculaţilor. “Apoi îi fu lăsat sânge din arterele principale, iar fratele său trebui să-l bea”, Umanistul Ioan Sommer exclama plin de indignare: “Legenda barbară a lui Lycaon (rege din mitologia elenă care pentru a-l testa pe Zeus dacă este omniscient i-a oferit carne de om iar pentru a-l pedepsi Zeus l-a transformat în lup şi i-a ucis fii cu fulgere) trebuie să amuţească, atunci când creştinii gătesc o asemnea masă. Am ajuns la o culme pe care nu o vom depăşi dacă dăm trupuri vii de mâncare unor oameni împotriva voinţei lor”. Autorul se referea la faptul că părţi din trupul sfârtecat de cleştii călăului au fost date tovarăşilor săi înfometaţi, care au refuzat, preferând moartea în chinuri, traşi în ţeapă. Tăiat în patru, trupul lui Doja a fost expus la porţile oraşelor Buda, Pesta, Alba Iulia şi Oradea. Capul a fost trimis la Seghedin.
9. Urmările răscoalei În octombrie 1514 a avut loc aşa-zisa ”Dietă sălbatică”, organizată în scopul răzbunării nobililor. Întreaga ţărănime a fost condamnată la deplină şi perpetuă iobăgie şi să rămână legată de glie, să muncească stăpânilor moşiilor o zi pe săptămână şi să le facă obligatoriu “daruri” din păsări şi diverse produse, să dea dijmă bisericii a noua parte din toate produsele, fixându-se totodată şi grelele dări către stat. S-a hotărât atunci pedeapsa cu moartea pentru toţi comandanţii răscoalei, pentru cei ce au ucis nobili sau au instigat la revoltă. Răscoala lui Gheorghe Doja a slăbit considerabil puterea maghiarilor astfel încât în 1526 prin lupta de la Mohacs, partea centrală a regatului ungar a devenit paşalâc turcesc. Situaţia grea a ţărănimii transilvănene s-a prelungit până după răscoala lui Horea Cloşca şi Crişan din 1784.
10. Rezistenţa de după răscoală Ultimele încercări de rezistenţă din partea răsculaţilor au fost în părţile Bihorului. La Biharea, ţăranii au încercat să se apere construindu-şi întărituri din pământ, dar comandantul armatelor nobiliare, Paul Tomori, prin vicleşug şi făgăduieli mincinoase, a reuşit să fărâmiţeze forţele răsculate, să determine pe unii să părăsească lupta şi să plece acasă. Aproximativ 3.000 de ţărani şi-au găsit moartea în această ultimă mare bătălie. Laurenţiu Meszaros, căpetenie a răsculaţilor, a fost prins şi dus la Cluj, unde a fost tras în ţeapă, apoi corpul său a fost ars pe rug în piaţa oraşului. În primăvara anului 1515, nobilimea se temea totuşi de o reaprindere a răscoalei, de o nouă ridicare a ţărănimii şi de adunarea ei în jurul nucleelor ce scăpaseră încercuirii nobilimii. Pentru a putea preîntâmpina reizbucnirea răscoalei, Ioan Zapolya a luat măsuri de organizare a unei noi armate nobiliare. În unele părţi, cum ar fi Ţara Bârsei, răsculaţii nu erau înfrânţi cu totul nici în vara anului 1515, fiind nevoie de trimiterea unei armate feudale împotriva acestora.
Surse pentru documentare: Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, 1971 Istoria românilor, vol IV, 2001
Sursa:http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/zece-lucruri-putin-stiute-despre-gheorghe-doja-liderul-rascoalei-taranesti-1514-cutremurat-europa-stretegia-doja-darama-nobilimea-1_5558702bcfbe376e354aa9b2/index.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu