Începerea tratativelor de la Cairo - Românii să lupte contra germanilor...
de Cicerone Ionitoiu
Acestea au fost cuvintele lui de Chastelain când, pe 23 decembrie 1943, a fost întrebat de anchetatorii români asupra scopului acţiunii „Autonomus". Şi continuând discuţia cu Eugen Cristescu i-a spus că la Cairo se pierduse în*crederea în „aşa numita lovitură de stat a lui Maniu; numai Mareşalul, bucurându-se de sprijinul armatei, putea spera să reorienteze politica românească... de aceea i-am explicat că venisem să convingem guvernul român să rupă legăturile cu Axa... "
În discuţiile avute cu Piki Vasiliu, general şi ministru de interne, în ziua de 24 decembrie, acesta i-a transmis din partea Mareşalului că el „ ne va proteja de nemţi. Nu trebuie să li se ofere nemţilor nici un pretext să ne ia în seama lor şi de aceea profesorul Mihai Antonescu, prim-ministru şi ministru de externe al României, specialist în drept internaţional, ne va ajuta să ne întocmim declaraţiile. In nici un caz nu trebuie să admitem că am fost trimişi să sabotăm petrolul, pentru că un astfel de act împotriva unei mărfi strategice, le-ar fi oferit nemţilor argumentul valabil ca să ne preia...
Nemţii, care fuseseră avertizaţi după prinderea paraşutiştilor, au încercat în zadar să-i preia şi, nereuşind, au trimis oameni care să-i interogheze în sediul jandarmeriei, începând cu 10 ianuarie 1944. Românii îi ceruseră şefului anchetator neamţ, Peţermann, să se comporte „în mod prietenos şi camaraderesc."
Când pe 24 ianuarie, Manfred von Killinger a trimis procesele verbale de interogatoriu la Berlin, le-a însoţit şi de comentariul său personal: „Este clar că românii nu au nici o intenţie să-i interogheze sau să se poarte dur cu De Chastelain şi cu tovarăşii săi, aceasta fiind încă o dovadă a faptului, asupra căruia v-am atras atenţia în mod repetat că ei au o atitudine binevoitoare faţă de americani şi britanici. Am făcut acum o cerere oficială pentru transferarea lui De Chastelain în Germania, deşi nu cred, chiar dacă am recurge la artileria grea, că îl vom putea forţa să permită interogarea lui De Chastelain în Germania."
Acelaşi von Killinger, ochii şi urechile Germaniei în România, urmărind pro*blema celor 3 paraşutişti, a informat din nou Berlinul pe 28 aprilie, că Mareşalul Antonescu i-a refuzat cererea de a-i preda serviciilor nemţeşti, motivând că sunt prizonieri de război. Pentru ultima dată l-a abordat pe Mareşal cu aceeaşi cerere, răspunzându-i-se că decizia sa era definitivă. La sfârşitul lui februarie, Barbu Ştirbei a plecat spre Turcia, cu trenul şi acolo a fost ţinut 12 zile, în timp ce guvernul britanic încerca să-i parvină din partea ruşilor un proiect de armistiţiu. Molotov era de părere să se afle mai întâi ce vrea România.
Între timp, ministrul SUA, Lincoln MacVeagh îi explicase lui Cretzeanu „că nu există nici o speranţă ca trupele engleze să se deplaseze în vecinătatea României şi că ar fi mai bine pentru România dacă atunci când sosesc la frontierele sale ruşii o găsesc cu armele întoarse împotriva Germaniei, decât luptând în continuare de partea acesteia. " (23 martie 1944)
În acest timp Statele Unite îşi fixaseră poziţia, stabilind 27 de principii ce trebuiau impuse României la semnarea documentului de capitulare; la rândul său Comitetul englez pentru problemele postbelice de asemenea elaborase „un instrument de capitulare pentru România", numai din partea URSS nu se primise nimic şi nici nu se va primi. Barbu Ştirbei a ajuns la Cairo pe 17 martie 1944 şi a precizat că reprezintă pe Iuliu Maniu şi în acelaşi timp cunoaşte şi părerile lui Antonescu.
Interesele lui Maniu sunt îndreptate spre o lovitură de Stat, dar înainte de a întreprinde aceasta, ar dori asigurări de la Aliaţi, în următoarele puncte:
1. Independenţa României să fie menţinută;
2. Drepturile ei teritoriale să fie respectate;
3. Să i se acorde statut de cobeligerant;
4. În caz că e atacată de Bulgaria sau Ungaria, ea să fie ajutată de Aliaţi, în felul în care le va fi lor posibil, cum ar fi un bombardament sau sabotaj, sau altceva de felul acesta.
Întrebat despre drepturile teritoriale, el a spus că acestea se referă la Transilvania şi că viitorul Basarabiei să fie hotărât în cele din urmă printr-un plebiscit, dar că Româ*nia nu are pretenţii la partea din Dobrogea cedată Bulgarilor în 1940... Din partea Aliaţilor se aşteaptă un ajutor imediat constând în sprijin aerian şi o debarcare la Con*stanţa. .. menţionând... evident numai ruşii sunt în situaţia de a o face...
Referitor la discuţiile purtate la Cairo, s-a primit o scrisoare de la Molotov de către ambasadorul USA, Averell Harriman, trimisă apoi secretarului de stat Cordell Huli şi în care se spunea: „Molotov a explicat că din rapoartele preliminare primite de guvernul sovietic referitor la aceste convorbiri, prinţul Ştirbei nu poate să-l reprezinte pe Iuliu Maniu şi nu este împuternicit de el să poarte negocieri cu Aliaţii; că acum totul este clar: Maniu nu este unul dintre acei lideri care să se poată opune lui Antonescu şi este mai probabil că acţiunile sale sunt întreprinse cu permisiunea lui Antonescu, Maniu fiind doar o unealtă în mâna acestuia. Molotov adaugă că în prezent nu a reieşit clar... că Antonescu manifestă interes sau dorinţă pentru negocierile cu Aliaţii, care să ducă la ieşirea României din război şi trecerea ei de partea Aliaţilor, împotriva Germaniei. Având în vedere cele de mai sus, Molotov conchide că... nu există motive să se acorde importanţă declaraţiilor lui Ştirbei... şi se îndoieşte de rezultatele pozitive... "
În schimb, pe 23 martie, din instrucţiunile Departamentului de Stat către ambasadele americane de la Londra şi Cairo, semnată C. Huli, reieşea altă părere decât a lui Molotov: „...Departamentul împărtăşeşte satisfacţia la abordarea neaşteptat de realistă cuprinsă în propunerile româneşti... Departamentul consideră că anumite aspecte ridicate de Ştirbei nu ar fi într-o contradicţie serioasă cu condiţiile pe care Aliaţii le-ar putea stabili între ei. Autorităţile militare americane consideră că stipulaţiile române nu ridică nici un fel de obiecţie din punctul militar al Statelor Unite. Acestea şi-a manifestat, de asemenea, convingerea că ieşirea României din război şi asumarea de către România a statutului de cobeligerant alături de Aliaţi va avea o importanţă cardinală în desfăşurarea viitoare a războiului... " (C. Hull - Washington)
Ministrul USA, Lincoln MacVeagh pe 24 martie a trimis o telegramă către secretarul de Stat Cordell Hull, aducându-i la cunoştinţă situaţia delicată în care este pusă România în intenţiile germane de a declanşa o nouă ofensivă, prin chemarea lui Antonescu la Cartierul lui Hitler: „La 22 martie Ştirbei a primit prin intermediul britanicilor un mesaj de la ambasadorul român de la Ankara, dezvăluind legătura strânsă între guvernul român şi emisar. (n.n. de fapt Ştirbei fusese trimis cu acordul lui Antonescu, care când plecase Cretzeanu la Ankara îi comunicase unele indicaţii pe care să le spună Aliaţilor şi pe care le-am menţionat mai sus). Am primit o telegramă de la Mihai Antonescu, în care mi se spunea că Antonescu a fost invitat de Hitler şi că el probabil îl va însoţi..." Şi cere unele indicaţii, ţinând cont şi de cele petrecute cu ocuparea Ungariei, dacă e posibil urgent.
Generalul Wilson, comandantul suprem al forţelor aliate din Mediterana, a trimis în aceeaşi zi următorul mesaj Mareşalului:„Nu trebuie sub nici un motiv să mergeţi la Hitler. Dacă o veţi face, aceasta va fi interpretată ca o dovadă categorică a intenţiei României de a colabora până la sfârşit cu Germania şi ţara dv. va trebui să suporte toate consecinţele. Dv. trebuie să capitulaţi imediat în faţa celor Trei Puteri şi să ordonaţi trupelor române să nu mai lupte cu ruşii. Germania se află într-o situaţie disperată în sudul Rusiei şi dv. aveţi acum cea mai bună şi cea din urmă şansă ca să contribuiţi la înfrângerea ei totală. Rezultatele şi natura condiţiilor de pace care, în cele din urmă, vor fi impuse României, vor fi în general determinate de măsura în care ea va contribui la înfrângerea Germaniei. Cu cât veţi face mai mult ca să-i împiedicaţi pe germani, cu atât mai rapidă va fi înfrângerea lor şi cu atât mai mari vor fi perspectivele de a salva România să devină un câmp de bătaie în săptămânile care urmează. Confirmaţi de primire imediat." Telegrama lui Wilson a ajuns după plecarea lui Antonescu la Hitler.
Pe 22 martie Iuliu Maniu i-a timiş un mesaj lui Barbu Ştirbei, solicitând: „... Cu consimţământul Regelui, vă rog să puneţi următoarea problemă repre*zentanţilor britanic şi american, ştiind că există toate indiciile ca României, aseme*nea Ungariei, să i se ceară să accepte trupe germane în ţară... pentru a avea o oarecare bază în vederea organizării unei posibile tentative de a ne opune ocupaţiei germane, noi trebuie să ştim dacă putem conta pe minimum de ajutor din partea anglo-americanilor... regiunea în care se va încerca rezistenţa va fi Oltenia şi Banat pentru a avea astfel posibilitatea unei eventuale retrageri în Iugoslavia... "
Lordul Moyne, ministru din partea Angliei, l-a informat pe Ştirbei „că acest mesaj nu poate fi acceptat întrucât el este adresat numai britanicilor şi americanilor şi nu tuturor celor trei puteri negociatoare; şi că negocierile vor fi reluate după primirea unui mesaj adresat în comun reprezentanţilor britanic, rus şi american." Ruşii şi-au manifestat nemulţumirea pentru faptul că se trimisese telegramă lui Antonescu, fără să fie consultaţi şi ei.
Ambasadorul american Lincoln MacVeagh l-a informat pe Secretarul de Stat, Cordell Hull, pe 27 martie, despre o scrisoare a lui Molotov, din 18 martie, în legătură cu scoaterea României din război şi dorinţa de a stabili contact cu Antonescu, spunând printre altele:„ Guvernul sovietic are puţine speranţe în utilitatea unui contact prematur cu mareşalul Antonescu, datorită faptului că atitudinea lui fusese în general mai rea decât cea a guvernelor finlandez şi maghiar, lăsându-şi trupele în prima linie împo*triva trupelor sovietice în Crimeea", el „doreşte să încerce să stabilească legătura cu Antonescu " şi „ să considere că măsurile luate deja de generalul Wilson să fie suplimentate", în sensul de mai jos. Lordul Moyne a telegrafiat în dimineaţa aceasta domnului Maniu, din partea guvernului Majestăţii Sale următorul mesaj conţinând esenţa scrisorii lui Molotov:
1. Guvernul sovietic este gata acum să încerce să stabilească un contact cu Antonescu.
2. Pe lângă măsurile cerute deja de generalul Wilson, ei afirmă următoarele:
a. Antonescu trebuie să ordone trupelor române aflate în legătură cu trupele sovietice să depună armele şi să se predea trupelor sovietice. Dacă acest ordin este emis şi executat... Comandamentul sovietic se obligă să trimită trupele capitulate într-una din zonele de pe Prut, pentru a fi predate în scopul organizării unei rezistenţe împotriva trupelor germane.
b. Legătura directă trebuie stabilită, comandamente... să se numească o persoa*nă autorizată... transmiteţi acest mesaj prin mijloace rapide şi înştiinţaţi-ne imediat ce aţi făcut cu aceasta."
Pe data de 25 martie Iuliu Maniu a telegrafiat că cei doi Antoneşti plecaseră la Hitler şi că mesajul generalului Wilson ajunsese după plecarea lor, iar în alt mesaj, tot Maniu comunică întoarcerea celor doi Antoneşti, fără a se fi putut afla hotărâ*rile luate de ei.
Molotov a trimis pe 29 martie, prin A. Clark Kerr, ambasadorul britanic la Moscova, acordul de sprijin al lui Maniu:„Molotov răspunde că guvernul sovietic nu are nici o obiecţie şi a instruit mi nistrul sovietic de la Cairo să-i spună generalului Wilson, pentru informarea lui Maniu, că dacă domnul Maniu plănuieşte o lovitură împotriva germanilor şi răstoarnă guvernul Antonescu, guvernul sovietic este gata să-i vină în ajutor. "
Nu cu puţin timp înainte Molotov avusese altă părere despre Maniu. Şi se observă că el lucra pe mai multe tablouri. Se angaja şi la Stockholm, fără a preveni pe ceilalţi doi aliaţi. Pe 28 martie, ataşatul militar român de la Ankara l-a întrebat pe colegul lui militar american, pe ce forţe de sprijin aerian s-ar putea bizui Mareşalul Antonescu din partea Aliaţilor, dacă s-ar decide să reziste germanilor? El preciza că Mareşalul are şapte divizii în Crimeea, trei pe Nistru şi alte trei lângă Odesa şi că are alte cincisprezece mobilizate şi concentrate în mod secret... Dominaţia germană este atât de puternică la Ploieşti, încât nu considera că e posibil o distrugere eficientă...
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1157-Începerea-tratativelor-de-la-Cairo-Românii-să-lupte-contra-germanilor
de Cicerone Ionitoiu
Acestea au fost cuvintele lui de Chastelain când, pe 23 decembrie 1943, a fost întrebat de anchetatorii români asupra scopului acţiunii „Autonomus". Şi continuând discuţia cu Eugen Cristescu i-a spus că la Cairo se pierduse în*crederea în „aşa numita lovitură de stat a lui Maniu; numai Mareşalul, bucurându-se de sprijinul armatei, putea spera să reorienteze politica românească... de aceea i-am explicat că venisem să convingem guvernul român să rupă legăturile cu Axa... "
În discuţiile avute cu Piki Vasiliu, general şi ministru de interne, în ziua de 24 decembrie, acesta i-a transmis din partea Mareşalului că el „ ne va proteja de nemţi. Nu trebuie să li se ofere nemţilor nici un pretext să ne ia în seama lor şi de aceea profesorul Mihai Antonescu, prim-ministru şi ministru de externe al României, specialist în drept internaţional, ne va ajuta să ne întocmim declaraţiile. In nici un caz nu trebuie să admitem că am fost trimişi să sabotăm petrolul, pentru că un astfel de act împotriva unei mărfi strategice, le-ar fi oferit nemţilor argumentul valabil ca să ne preia...
Nemţii, care fuseseră avertizaţi după prinderea paraşutiştilor, au încercat în zadar să-i preia şi, nereuşind, au trimis oameni care să-i interogheze în sediul jandarmeriei, începând cu 10 ianuarie 1944. Românii îi ceruseră şefului anchetator neamţ, Peţermann, să se comporte „în mod prietenos şi camaraderesc."
Când pe 24 ianuarie, Manfred von Killinger a trimis procesele verbale de interogatoriu la Berlin, le-a însoţit şi de comentariul său personal: „Este clar că românii nu au nici o intenţie să-i interogheze sau să se poarte dur cu De Chastelain şi cu tovarăşii săi, aceasta fiind încă o dovadă a faptului, asupra căruia v-am atras atenţia în mod repetat că ei au o atitudine binevoitoare faţă de americani şi britanici. Am făcut acum o cerere oficială pentru transferarea lui De Chastelain în Germania, deşi nu cred, chiar dacă am recurge la artileria grea, că îl vom putea forţa să permită interogarea lui De Chastelain în Germania."
Acelaşi von Killinger, ochii şi urechile Germaniei în România, urmărind pro*blema celor 3 paraşutişti, a informat din nou Berlinul pe 28 aprilie, că Mareşalul Antonescu i-a refuzat cererea de a-i preda serviciilor nemţeşti, motivând că sunt prizonieri de război. Pentru ultima dată l-a abordat pe Mareşal cu aceeaşi cerere, răspunzându-i-se că decizia sa era definitivă. La sfârşitul lui februarie, Barbu Ştirbei a plecat spre Turcia, cu trenul şi acolo a fost ţinut 12 zile, în timp ce guvernul britanic încerca să-i parvină din partea ruşilor un proiect de armistiţiu. Molotov era de părere să se afle mai întâi ce vrea România.
Între timp, ministrul SUA, Lincoln MacVeagh îi explicase lui Cretzeanu „că nu există nici o speranţă ca trupele engleze să se deplaseze în vecinătatea României şi că ar fi mai bine pentru România dacă atunci când sosesc la frontierele sale ruşii o găsesc cu armele întoarse împotriva Germaniei, decât luptând în continuare de partea acesteia. " (23 martie 1944)
În acest timp Statele Unite îşi fixaseră poziţia, stabilind 27 de principii ce trebuiau impuse României la semnarea documentului de capitulare; la rândul său Comitetul englez pentru problemele postbelice de asemenea elaborase „un instrument de capitulare pentru România", numai din partea URSS nu se primise nimic şi nici nu se va primi. Barbu Ştirbei a ajuns la Cairo pe 17 martie 1944 şi a precizat că reprezintă pe Iuliu Maniu şi în acelaşi timp cunoaşte şi părerile lui Antonescu.
Interesele lui Maniu sunt îndreptate spre o lovitură de Stat, dar înainte de a întreprinde aceasta, ar dori asigurări de la Aliaţi, în următoarele puncte:
1. Independenţa României să fie menţinută;
2. Drepturile ei teritoriale să fie respectate;
3. Să i se acorde statut de cobeligerant;
4. În caz că e atacată de Bulgaria sau Ungaria, ea să fie ajutată de Aliaţi, în felul în care le va fi lor posibil, cum ar fi un bombardament sau sabotaj, sau altceva de felul acesta.
Întrebat despre drepturile teritoriale, el a spus că acestea se referă la Transilvania şi că viitorul Basarabiei să fie hotărât în cele din urmă printr-un plebiscit, dar că Româ*nia nu are pretenţii la partea din Dobrogea cedată Bulgarilor în 1940... Din partea Aliaţilor se aşteaptă un ajutor imediat constând în sprijin aerian şi o debarcare la Con*stanţa. .. menţionând... evident numai ruşii sunt în situaţia de a o face...
Referitor la discuţiile purtate la Cairo, s-a primit o scrisoare de la Molotov de către ambasadorul USA, Averell Harriman, trimisă apoi secretarului de stat Cordell Huli şi în care se spunea: „Molotov a explicat că din rapoartele preliminare primite de guvernul sovietic referitor la aceste convorbiri, prinţul Ştirbei nu poate să-l reprezinte pe Iuliu Maniu şi nu este împuternicit de el să poarte negocieri cu Aliaţii; că acum totul este clar: Maniu nu este unul dintre acei lideri care să se poată opune lui Antonescu şi este mai probabil că acţiunile sale sunt întreprinse cu permisiunea lui Antonescu, Maniu fiind doar o unealtă în mâna acestuia. Molotov adaugă că în prezent nu a reieşit clar... că Antonescu manifestă interes sau dorinţă pentru negocierile cu Aliaţii, care să ducă la ieşirea României din război şi trecerea ei de partea Aliaţilor, împotriva Germaniei. Având în vedere cele de mai sus, Molotov conchide că... nu există motive să se acorde importanţă declaraţiilor lui Ştirbei... şi se îndoieşte de rezultatele pozitive... "
În schimb, pe 23 martie, din instrucţiunile Departamentului de Stat către ambasadele americane de la Londra şi Cairo, semnată C. Huli, reieşea altă părere decât a lui Molotov: „...Departamentul împărtăşeşte satisfacţia la abordarea neaşteptat de realistă cuprinsă în propunerile româneşti... Departamentul consideră că anumite aspecte ridicate de Ştirbei nu ar fi într-o contradicţie serioasă cu condiţiile pe care Aliaţii le-ar putea stabili între ei. Autorităţile militare americane consideră că stipulaţiile române nu ridică nici un fel de obiecţie din punctul militar al Statelor Unite. Acestea şi-a manifestat, de asemenea, convingerea că ieşirea României din război şi asumarea de către România a statutului de cobeligerant alături de Aliaţi va avea o importanţă cardinală în desfăşurarea viitoare a războiului... " (C. Hull - Washington)
Ministrul USA, Lincoln MacVeagh pe 24 martie a trimis o telegramă către secretarul de Stat Cordell Hull, aducându-i la cunoştinţă situaţia delicată în care este pusă România în intenţiile germane de a declanşa o nouă ofensivă, prin chemarea lui Antonescu la Cartierul lui Hitler: „La 22 martie Ştirbei a primit prin intermediul britanicilor un mesaj de la ambasadorul român de la Ankara, dezvăluind legătura strânsă între guvernul român şi emisar. (n.n. de fapt Ştirbei fusese trimis cu acordul lui Antonescu, care când plecase Cretzeanu la Ankara îi comunicase unele indicaţii pe care să le spună Aliaţilor şi pe care le-am menţionat mai sus). Am primit o telegramă de la Mihai Antonescu, în care mi se spunea că Antonescu a fost invitat de Hitler şi că el probabil îl va însoţi..." Şi cere unele indicaţii, ţinând cont şi de cele petrecute cu ocuparea Ungariei, dacă e posibil urgent.
Generalul Wilson, comandantul suprem al forţelor aliate din Mediterana, a trimis în aceeaşi zi următorul mesaj Mareşalului:„Nu trebuie sub nici un motiv să mergeţi la Hitler. Dacă o veţi face, aceasta va fi interpretată ca o dovadă categorică a intenţiei României de a colabora până la sfârşit cu Germania şi ţara dv. va trebui să suporte toate consecinţele. Dv. trebuie să capitulaţi imediat în faţa celor Trei Puteri şi să ordonaţi trupelor române să nu mai lupte cu ruşii. Germania se află într-o situaţie disperată în sudul Rusiei şi dv. aveţi acum cea mai bună şi cea din urmă şansă ca să contribuiţi la înfrângerea ei totală. Rezultatele şi natura condiţiilor de pace care, în cele din urmă, vor fi impuse României, vor fi în general determinate de măsura în care ea va contribui la înfrângerea Germaniei. Cu cât veţi face mai mult ca să-i împiedicaţi pe germani, cu atât mai rapidă va fi înfrângerea lor şi cu atât mai mari vor fi perspectivele de a salva România să devină un câmp de bătaie în săptămânile care urmează. Confirmaţi de primire imediat." Telegrama lui Wilson a ajuns după plecarea lui Antonescu la Hitler.
Pe 22 martie Iuliu Maniu i-a timiş un mesaj lui Barbu Ştirbei, solicitând: „... Cu consimţământul Regelui, vă rog să puneţi următoarea problemă repre*zentanţilor britanic şi american, ştiind că există toate indiciile ca României, aseme*nea Ungariei, să i se ceară să accepte trupe germane în ţară... pentru a avea o oarecare bază în vederea organizării unei posibile tentative de a ne opune ocupaţiei germane, noi trebuie să ştim dacă putem conta pe minimum de ajutor din partea anglo-americanilor... regiunea în care se va încerca rezistenţa va fi Oltenia şi Banat pentru a avea astfel posibilitatea unei eventuale retrageri în Iugoslavia... "
Lordul Moyne, ministru din partea Angliei, l-a informat pe Ştirbei „că acest mesaj nu poate fi acceptat întrucât el este adresat numai britanicilor şi americanilor şi nu tuturor celor trei puteri negociatoare; şi că negocierile vor fi reluate după primirea unui mesaj adresat în comun reprezentanţilor britanic, rus şi american." Ruşii şi-au manifestat nemulţumirea pentru faptul că se trimisese telegramă lui Antonescu, fără să fie consultaţi şi ei.
Ambasadorul american Lincoln MacVeagh l-a informat pe Secretarul de Stat, Cordell Hull, pe 27 martie, despre o scrisoare a lui Molotov, din 18 martie, în legătură cu scoaterea României din război şi dorinţa de a stabili contact cu Antonescu, spunând printre altele:„ Guvernul sovietic are puţine speranţe în utilitatea unui contact prematur cu mareşalul Antonescu, datorită faptului că atitudinea lui fusese în general mai rea decât cea a guvernelor finlandez şi maghiar, lăsându-şi trupele în prima linie împo*triva trupelor sovietice în Crimeea", el „doreşte să încerce să stabilească legătura cu Antonescu " şi „ să considere că măsurile luate deja de generalul Wilson să fie suplimentate", în sensul de mai jos. Lordul Moyne a telegrafiat în dimineaţa aceasta domnului Maniu, din partea guvernului Majestăţii Sale următorul mesaj conţinând esenţa scrisorii lui Molotov:
1. Guvernul sovietic este gata acum să încerce să stabilească un contact cu Antonescu.
2. Pe lângă măsurile cerute deja de generalul Wilson, ei afirmă următoarele:
a. Antonescu trebuie să ordone trupelor române aflate în legătură cu trupele sovietice să depună armele şi să se predea trupelor sovietice. Dacă acest ordin este emis şi executat... Comandamentul sovietic se obligă să trimită trupele capitulate într-una din zonele de pe Prut, pentru a fi predate în scopul organizării unei rezistenţe împotriva trupelor germane.
b. Legătura directă trebuie stabilită, comandamente... să se numească o persoa*nă autorizată... transmiteţi acest mesaj prin mijloace rapide şi înştiinţaţi-ne imediat ce aţi făcut cu aceasta."
Pe data de 25 martie Iuliu Maniu a telegrafiat că cei doi Antoneşti plecaseră la Hitler şi că mesajul generalului Wilson ajunsese după plecarea lor, iar în alt mesaj, tot Maniu comunică întoarcerea celor doi Antoneşti, fără a se fi putut afla hotărâ*rile luate de ei.
Molotov a trimis pe 29 martie, prin A. Clark Kerr, ambasadorul britanic la Moscova, acordul de sprijin al lui Maniu:„Molotov răspunde că guvernul sovietic nu are nici o obiecţie şi a instruit mi nistrul sovietic de la Cairo să-i spună generalului Wilson, pentru informarea lui Maniu, că dacă domnul Maniu plănuieşte o lovitură împotriva germanilor şi răstoarnă guvernul Antonescu, guvernul sovietic este gata să-i vină în ajutor. "
Nu cu puţin timp înainte Molotov avusese altă părere despre Maniu. Şi se observă că el lucra pe mai multe tablouri. Se angaja şi la Stockholm, fără a preveni pe ceilalţi doi aliaţi. Pe 28 martie, ataşatul militar român de la Ankara l-a întrebat pe colegul lui militar american, pe ce forţe de sprijin aerian s-ar putea bizui Mareşalul Antonescu din partea Aliaţilor, dacă s-ar decide să reziste germanilor? El preciza că Mareşalul are şapte divizii în Crimeea, trei pe Nistru şi alte trei lângă Odesa şi că are alte cincisprezece mobilizate şi concentrate în mod secret... Dominaţia germană este atât de puternică la Ploieşti, încât nu considera că e posibil o distrugere eficientă...
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1157-Începerea-tratativelor-de-la-Cairo-Românii-să-lupte-contra-germanilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu