vineri, 3 februarie 2023

Povestile Macinului * muntii Macin

Povestile Macinului * muntii

Marcaj Traseu: cerc albastru

Durata: 3-4 ore (inclusiv cu interpretare)

Traseul scoate în evidenţă diferenţele dintre tipurile mari de habitate din parc, dintre zonele unde activitatea umană este redusă şi zonele antropizate unde în trecut s-au desfăşurat activităţi de exploatare a granitului.

Se pot observa specii de floră şi faună de importanţă europeană precum Miliţeaua dobrogeană (Siliene compacta), Stânjenel de stâncă (Iris sintenisii), Garofiţa pitică (Dianthus nardiformis), Ţestoasa dobrogeană (Testudo graeca ibera), Guşterul dobrogean (Lacerta trilineata), Balaurul dobrogean (Elaphe quatorlineata).

Descrierea punctelor de pe traseu:                                                                                                                    
1În primul punct de pe traseu, ţi-am pregătit câteva informaţii generale: o scurtă istorie a Dobrogei şi câteva date despre zona Măcinului şi peisajele uimitoare de aici. În acest punct te poți odihni pe băncuţă, la umbra unui arbore răcoros, înainte de a porni mai departe.

La punctul 2 poţi descoperi cum se poate adapta un arbore la condiţiile climatice puţin cam aspre ale Dobrogei: precipitaţii puţine, căldură mare, strat redus de sol. Şi totuși unii arbori reuşesc şi „pregătesc terenul” pentru alţii.                                                                                                                                           
3La punctul 3 te aşteaptă o scurtă istorie a evoluţiei peisajului, într-un loc ce-ţi oferă o frumoasă panoramă. Dacă este senin poţi vedea şi Dunărea în depărtare. Am adaugat pentru tine şi o mică legendă locală a denumirii localităţii Greci.

4Parcurgând traseul la punctul 4 vei afla câteva dintre secretele plantelor din Parcul Naţional Munţii Măcinului. Unele plante de pe aceste meleaguri sunt extrem de rare, altele se găsesc doar aici. Pentru a supravieţui în condiţii de ariditate fiecare plantă are mici secrete pentru adaptare. Te aşteptăm să le descoperi!

5Aici vei descoperi o zonă specială în cadrul parcului: Rezervaţia Moroianu. Aici se găsesc specii de floră extrem de variate, unele foarte rare şi chiar câteva flori „venite” din îndepărtatul Caucaz, Iran sau Asia Mică!

6La punctul 6 ţi-am pregătit o întâlnire…pe hârtie, cu câteva specii de animale din Parcul Naţional Munţii Măcinului. Nu ştim dacă le vei vedea pe toate pe traseu…, dar, dacă eşti atent la urme şi la câteva indicii din descrierea acestora, ai mari şanse să le vezi sau să le auzi!

7Dacă ai ajuns deja la punctul 7 vei afla ceea ce puţini ştiu: în Măcin se găsesc roci vechi de sute de milioane de ani, mult mai vechi decât primii dinozauri de pe Pământ.

Foto:Wikimedia Commons







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu