Eruptie in muntii Apuseni

PRELUAT din Rex Histrianorum
Erupţie în Munţii Apuseni - Rezistenţa (1946 – 1958) - Cicerone Ionitoiu (cap-XI-)


Gilăul răsună de tulnic şi pistoale......Fărădelegile comuniştilor se întindeau peste tot. Riposta a fost promptă după anul 1948. Uneltele puse în slujba cotropitorului rus au fost avertizate să nu facă rău oamenilor. Acolo unde nu s-a înţeles, s*a trecut la sancţionarea vinovaţilor.Aşa cum i-am văzut acţionând pe partizanii colonelului Uţă Ion şi ai lui Gheorghe Arsenescu, la care au răspuns prezent şi cei ai inginerului Gavrilă, ai avocatului Spiru Blănaru şi ai fraţilor Arnăuţoiu, tot aşa în munţii brăzdaţi de valea Arieşului, Valea Ierii sau izvoarele Someşului Mic, îl vom întâlni pe moţ făcându-şi datoria şi cerându-şi dreptul la o viaţa liberă.
În anii 1948-1949 oamenii stăpânirii au început să amuţească. Ici-colo erau găsite aruncate la marginea drumului unele dintre slugile comuniste care terorizau populaţia. Pe drumurile ce plecau din Turda sau Cîmpeni, fie pe valea Arieşului, fie pe valea Ierii, pe la Lupşa, Poşaga sau Făgetu Ierii, se părea, noapte de noapte, că se instaurase libertatea şi, în căutarea ei, veneau şi din alte colţuri de ţară. Se dusese vestea până la Bucureşti că Dabija şi Diamandi îşi fixaseră jaloane de ţară nouă. Jandarmii nu mai aveau curajul să circule. Ceruseră ajutoare şi tremurau în posturi de teamă să nu fie călcaţi de potera haiducească.
În vara anului 1948 Securitatea din Bucureşti l-a însărcinat pe Alexandru Drăgulănescu, devenit specialist în recrutare şi predare de material uman, să afle cât mai mult din ceea ce se petrece la Muntele Mare.
Acesta îl găseşte pe Ion Robu, tânăr entuziast, licenţiat al Academiei Comerciale, care, crezând că se apropie sfârşitul regimului comunist, a fost gata să plece la faţa locului pentru a da concursul acestei mişcări, din partea Tineretului Naţional Ţărănesc, însoţit de alţi doi tineri, Ionescu şi Maxim, absolvenţi ai Academiei Comerciale, Nelu Robu a plecat în Apuseni şi, prin intermediul sătenilor, a ajuns să stea de vorbă cu şefii mişcării de rezistenţă de acolo. Cei trei bucureşteni au fost impresionaţi de viaţa acestora în munţi, de discuţiile purtate la lumina opaiţelor şi de drumurile parcurse pe înnoptate. Revenii la Bucureşti, Nelu Robu a povestit celui ce l-a trimis acolo ce a văzut şi a discutat.
Ieşit din închisoare, am aflat întâmplător de această poveste şi i-am transmis lui Robu, printr-un prieten, să se ferească de Drăgulănescu. Mai târziu, la Jilava, am avut un indiciu că i s-ar fi comunicat, dar n-a ţinut cont de mesajul meu. La încurajările lui Drăgulănescu, Robu a plecat din nou la drum, desigur cu alţii pe urmele lui. Bineînţeles, Siguranţa, transformată în Securitate, lucra acum pe mai multe planuri, astfel că a infiltrat şi un maior lângă Dabija.
Forţele armate dirijate de la Sibiu, Cluj şi chiar Bucureşti, unele devenind disponibile după căderea grupului Uţă-Blănaru, au fost puse în acţiune sub comanda maiorului Gheorghe Crăciun şi au intrat în acţiune.
Groaza s-a aşternut peste moţi, peste sate.
Noapte de noapte, sătenii erau arestaţi pentru a tăia partizanilor orice sursă de aprovizionare, urmărind în acelaşi timp şi descoperirea ascunzătorilor. La represiunile împotriva moţilor, partizanii au răspuns cu aceeaşi monedă. La marginea comunei Brăzeşti, între Sălciua şi Baia de Arieş, a fost găsit împuşcat de jandarmi Vasile Meşter. A urmat un nou val de teroare şi noi ridicări de oameni. Sălbaticele Chei ale Turzii şi Arieşului deveniseră şi mai sălbatice din cauza acestei invazii, care ridica până şi pe ciurdari, lăsînd vitele la voia întâmplării. Ţăranii Ilea, tată şi fiu, de pe Valea Ierii, au fost împuşcaţi şi aruncaţi la marginea drumului între Ocoliş şi Runc, iar Grigore Ilea, din neamul lor, după ce a fost schingiuit pe la Securitate, a ajuns la "Canalul Morţii".
În toamna anului 1949 Mihai Cucu a fost asasinat şi aruncat la marginea comunei Ceanul Mare, iar Gheorghe Cucu, fratele lui, a ajuns în lagărul de exterminare de la Peninsula, în aceeaşi perioadă, locuitorii văilor Galdei şi Stremţului au trecut timp de o săptămână, în drum spre Teiuş, pe lîngă trupul mutilat al lui Nicolae Moldovan, împuşcat în luptă şi aruncat la marginea Benieului. Tot pe atunci a fost împuşcat şi locotenentul Ionescu.
Beldeanu Ion din comuna Mihalţ, judeţul Alba, a fost arestat pe 6 martie 1950 şi, după condamnarea la 25 ani muncă silnică, a fost omorât, fiind executat cu lotul Dabija de la Sibiu, iar familiei i s-a transmis certificatul nr. 37.061 din 5.IV. 1950, cu diagnostic "mort din cauza: insuficienţă cardiacă".
Mărginean Petre din comuna Obreja, judeţul Alba, condamnat pe 5 aprilie 1950 de Tribunalul Militar Sibiu, a fost omorât pe 25 iulie 1957 şi familiei i s-a comunicat numai în anul 1965.
Chicoş Florian din Galda de Jos, judeţul Alba, a fost condamnat la 20 ani de Tribunalul Militar Sibiu şi a fost executat pe 5 aprilie 1950.
Jalea Emil din Galda de Jos, judeţul Alba, condamnat la 20 de ani de Tribunalul Militar Sibiu, a fost executat pe 5 aprilie 1950 cu lotul Dabija.
O adevărată cursă de urmărire a avut loc după inginerul Traian Macovei şi după fratelui lui din satul Muşca, de lângă Lupşa. Acesta din urmă era învinuit că ar fi omorât doi plutonieri de jandarmi.
Maşinile Securităţii înconjurau muntele şi oamenii înarmaţi pătrundeau toi mai adânc în ascunzişurile lui. În urma lor alte maşini încărcau moţii şi-i transportau spre Turda, Alba Iulia, Cluj şi Sibiu. Molima Securităţii s-a abătut şi asupra satelor: Albac, Baia de Arieş, Buru, Cacova, Certege, Galda, Întregalde, Lunca, Lungeşti, Lupşa, Mogoş, Ocoliş, Poşaga, Rîmeţi, Roşia Montană, Runc, Sălciua, Ţelna, Vălişoara.
Satele au fost răscolite de la Mărişel, Măguri şi Răcătău, de pe valea cu acelaşi nume, care-şi mâna firul de apă spre Cîmpeni şi mai departe, la Cîmpia stropită de sângele lui Mihai Vodă Viteazul, vestind că "ţara arde de morminte, cum arde cerul de făclii".
Au mai fost ridicaţi Maria şi Cornel Păcurariu din comuna Miceşti şi dispăruţi au rămas până în ziua de azi. Alte făclii s-au aprins pe cer. Ţăranii Abăcioaiei Crişan şi Ştefan Pop au fost împuşcaţi pe marginile drumurilor. Traian Grigorescu, student din Caracal, a fost executat la Sibiu.
După decenii şi decenii, vorbind cu un supravieţuitor al acestei mişcări de rezistenţă din Ţara Moţilor, acesta mi-a spus:
"Curios! întrebam când pe unul, când pe altul dintre aceşti ţărani care formau marea majoritate a celor ce veniseră în munţi:
- Cit pământ ai, nene ? Nu puteam înţelege răspunsul lor unanim: - Nimica ! Auzi, dumneata - mi-a spus uimit interlocutorul - aceşti oameni, care nu aveau nimic de apărat, au pus mâna pe armă să salveze biata ţărişoară! Mă întrebam unde erau cei cu stare ? Pe cei cu cap îi ştiam deja porniţi pe drumul Jilavelor şi Aiudurilor. Aceşti ciurdari şi dodari, fără pită şi fără ţarină, băjenari din iarnă-n iarnă, se angajau să îndrepte orânduirea intrată în mâna muscalului!" Era porunca de dincolo de veacuri: "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, pentru sfânta dreptate !" "De veacuri îmi tot pun în sac oftatul şi toamna plec la vale prin vâlcele"
Tot în acea toamnă, cu sutele au pornit moţii pe drumul închisorilor, osândiţi de o dreptate ciungă. Şi nu exagerăm dacă spunem că şi-au luat cu ei ciolanele ce "le ies prin piele" şi cu satele s-au mutat în lagărele de exterminare de pe valea Canalului plângerii neamului românesc.
Dintre ei, încercăm să smulgem uitării pe: Ion Bîrsan, Vili Braicu, Aurel Brumă, Ion Cîmpeanu (şef de secţie financiară la Turda), Ana Cibu (ţărancă), Ioana David (ţărancă, gravidă în momentul ridicării), Ion şi Pamfil David (ţărani), Teofil David (student), Victor Gherman (ţăran din Rîmeţi), Goia, Guţiu Hădăran (ţăran din comuna Viişoara), Hăngănuţ, Alexandra Lazăr (ofiţer invalid), Petre Luscov (ţăran din comuna Galda de Jos), Mihai Iubu (medic, arestat pentru că a îngrijit partizanii răniţi în zona văii Drăganului), Traian Istrate (notar din Ciugud), Ion Micu (din comuna Galda), Ion Mihuţ (ţăran din comuna Întregalde), Ariton Moldovan, Ion Nicoară, Gheorghe Pavel (din Turda), Gheorghe Popa, Ion Popescu (şef de gară din Lupşa), Ion Pop-Boabă, Ion Pop Aderii, Vaier Rusu, Raveca Stan (ţărancă), Manoilă Secui, Ion Cîrje (doctor în drept, din comuna Mihai Viteazu), Gheorghe Latiş, Eugen Soroiu ("doctor fără voie" din Lupşa, poreclă ce i-a dat-o Remus Radina, deoarece la Canal orice meserie i s-ar fi potrivit, în afară de cea de medic pe care i-a fixat-o ofiţerul politic), Stanciu (student la laşi), Mihai Tomuş, Trifu (din Turda).
Anchetarea şi chinuirea celor arestaţi s-au desfăşurat la Turda, pentru cei implicaţi în acţiuni de ajutorare şi la Alba Iulia şi Sibiu pentru cei ce au participat la lupte. Printre schingiuitori s-au numărat: Gheorghe Crăciun (maior), Margareta Hegheduş (care a împuşcat partizani în munţi şi a torturat pe cei arestaţi), Herta Kovacs, Gheorghe Mezci, Moravetz, Victor Nistor, Isaia Pop (un adevărat călău, care a murit într-un accident de motocicletă fără a se fi elucidat cauza acestuia). Lotul a căzut nu numai din pricina cozilor de topor venite de la Bucureşti după Ion Robu, dar şi ca urmare a infiltrării maiorului Ion Oniga, căruia drept răsplată i s-au dat 5 ani de muncă la Canal. După eliberare a fost responsabil la un magazin din comuna Miroslava.
Dintre conducătorii prinşi în viaţă, şase au fost condamnaţi la moarte. Au stat tot timpul în lanţuri la Sibiu. Se cunosc numele lui Dabija (executat), Iosif Oanea (student, executat), Vasile Rusu (ţăran din Satu Nou - Baia Mare, executat), Ion Robu (căruia i s-a comutat pedeapsa în muncă silnică pe viaţă şi avea să moară în închisoare). Despre ceilalţi se ştie că "erau tineri şi voinici", după relatările unui filozof care era într-o celulă apropiată. Au mai fost condamnaţi: Maxim la 15 ani şi Ionescu la 10 ani, ambii din Bucureşti.
În anul 1950, Ion Robu, trecând prin Jilava şi auzind că sunt acolo, mi-a comunicat prin cineva că Sandu este omul Securităţii şi din cauza lui a căzut. Bănuiesc că a fost un răspuns la mesajul pe care i-l transmisesem cu doi ani înainte şi de care nu ţinuse cont. Dar poate ne-a fost dat ca fiecare să avem o iudă pe urmele noastre.
Ne scapă numele unui viteaz cioban, executor testamentar al voinţei strămoşeşti, exemplu pentru generaţiile viitoare: în iulie 1952, dinspre Gilău, pe valea Someşului Rece, între vârful Testiaşu şi Răcătău, veneau oamenii Securităţii, răspândiţi în trecători; în schimburi iuţi de plumbi a fost secerată o mare parte din companie. Pe o colină, baciul îi aştepta singur, cu arma devenită neputincioasă, rezemat de brad.
Teroarea se abate asupra Ţării Moţilor
Vom prezenta mai jos o condamnare la moarte în public, extrasă din relatarea unui martor ocular, si reţinută de Ovidiu Vuia. ......Comuna Iara este situată în depresiunea văii râului cu acelaşi nume, la 5 km. după ieşirea acestuia din Munţii Săcel şi Băişoara. Întinsă pe o suprafaţă mare şi înconjurată de munţi, la vest Muntele Mare, la sud Munţii Trascăului, închisă la nord de peretele Gherghei, Iara este sediul unei foarte vechi diviziuni administrative, cu un tîrg tradiţional, cu numeroase întreprinderi comerciale, cuprinzând cel mai mai mare număr de sate din România.
Unul din acestea, Agriş, este locul de naştere al primului erou al Unirii de la 1918, Ion Arion, împuşcat mişeleşte de jandarmii unguri pe podul din gara Teiuş, în timp ce se ducea la AJba Iulia. Agriş este situat pe un platou de pe vârfui Cremezeu. Din Iara nu se vede decât clopotniţa bisericii din sat, când soarele se reflectă pe acoperişul său de tablă zincată. Pentru a ajunge în sat cu căruţa trebuie să dai un ocol muncelului pe faţa despădurită a acestuia, transformată în sute de terase. O potecă străbate loturile de cereale, cultivate prin rotaţie de culturi, şi-ţi permite să ajungi în sat în două ore în loc de cinci.
Toată partea cultivabilă din Cremezeu aparţinea unui grof ruinat, Tiri Gyula. Acesta, pentru a uşura munca pe pământul lui, construise un corp de clădiri pentru slugi şi un grajd pentru 6 perechi de boi pe care îi folosea la aratul teraselor după ce le îngraşă cu bălegarul lor. Om practic, groful supraveghea chiar si folosirea găinaţurilor din crescătoriile de păsări, organizate metodic.
Odată ajuns pe vârful Cremezeu, aveai în faţă panorama satului străbătut de două uliţe principale. Printre case, în majoritate din lemn pe fundaţie de piatră, se distingeau două construcţii. Una era şcoala unde profesau institutorul şi soţia lui, cealaltă, înconjurată de grădini mari, aparţinea fostului director al şcolii, Gheorghe Taman, proprietar al unor terenuri agricole şi al unor livezi care îi permiteau să se considere un om destul de bogat. Moartea bătrânului a coincis cu intensificarea acţiunii de planificare a agriculturii: un an de cereale, un an de fânaţ. Acest sistem avea desigur un substrat.
Mulţi ţărani erau dezorientaţi. Pentru a-i face să obţină din pământurile lor recolte din ce în ce mai mari şi a le lua până la ultimul bob de secară, s-au trimis la ţară instructori, în realitate un fel de jandarmi camuflaţi, care nu se pricepeau deloc la agricultură. Rolul lor era să supravegheze ţăranii astfel incit toate produsele cerealiere să fie adunate într-o singură arie de treierat; în acest fel ţăranul era constrâns să livreze cota către stat. Dacă îi mai rămânea ceva, cu atât mai bine. Dacă nu, îi rămâneau sapa şi grebla. În faţa acestei situaţii, ţăranii au renunţat la toate avuţiile lor şi au emigrat către oraş. Unii dintre ei au luat drumul pădurii.
Bătrânul învăţător din Agriş lăsase la moartea sa doi copii: o fată, Letiţia, şi un băiat, Ghiţă. Letiţia era elevă la liceul din Turda, Ghiţă era student în anul patru la Medicină. Pentru a înlătura copiii de la succesiunea tatălui lor, agentul agricol a început să-i ameninţe: pe Letiţia cu închisoarea şi pe Ghiţă cu eliminarea din facultate. De teamă de a nu compromite studiile fratelui său, Letiţia s-a căsătorit cu învăţătorul Vasile Vomir, un profesor model. Acesta a preluat conducerea gospodăriei, pe care a administrat-o după regulile locale, achitându-se de obligaţiile faţă de stat, spre marea dezamăgire a agentului agricol, care a decis să se debaraseze de învăţător. Cum scrisorile anonime nu i-au adus succes, a recurs la alte metode.
Într-o seară, un ceferist a bătut la uşa învăţătorului şi i-a cerut să-l găzduiască pentru o noapte. Vasile Vomir l-a primii după tradiţia de ospitalitate românească. Când ceferistul a amintit de partizanii din munţi în cursul conversaţiei, învăţătorul, în loc să i-o reteze scurt, s-a mulţumit să-i spună că el are multă treabă şi nu are timp să se ocupe de prostii. Dar treaba era serioasă; mărturia agentului agricol şi a miliţianului din Turda, deghizat în ceferist, au fost suficiente pentru arestarea învăţătorului. Judecat în grabă, Vasile Vomir a fost condamnat la 10 ani închisoare, din care opt executaţi în minele de plumb de la Baia Sprie.
Odată cu condamnarea lui Vasile Vomir, studentul Ghiţă Tautan a fost exclus din facultate. Revenind de la Cluj, Ghiţă a preluat conducerea gospodăriei, ajutat de sora sa, mamă a doi copii. Oaspeţi suspecţi au bătut din nou la uşă cerând găzduire., dar avizat de păţania cumnatului său, Ghiţă Tautan i-a alungat. Agentul agricol nu-i găsea nimic de reproşat lui Ghiţă Tautan, care era foarte circumspect. De ciudă, agentul agricol se pune fără milă pe locuitorii satului, care au decis să-i vină de hac.
Într-o bună zi agentul agricol a fost găsit cu capul sfărâmat în faţa locuinţei lui Ghiţă Tautan. Era o zi de târg la Iară. Ghiţă întârziase până la căderea serii la birt cu preoţii din Filca de Jos şi Porcuţiu, preotul din Valea Ierii. Revenit la el acasă în Agriş, a fost smuls din pat în puterea nopţii, dus la închisoarea din Turda şi bătui pentru a mărturisi asasinarea agentului agricol. Printre călăii lui se găsea şi tapiţerul Albon din Turda, devenit mai târziu unul din torţionarii de la "Canalul Morţii".
La o săptămână de la arestarea sa, Ghiţă Tautan a fost judecat în public la Iară, unde s-au adus cu forţa delegaţi din toate satele, constrânşi să ceară moartea sa, ca duşman de clasă. Şi astfel, el n-a avut posibilitatea să dovedească cu martori nemernicia acuzaţiei ce i se aducea.

CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gîndirea Românească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Sursa:universulromanesc.com