PRELUAT din Rex Histrianorum
Grupul "Haiducii Muscelului" - Rezistenţa anticomunistă (1946 – 1958) (cap-IX
Arestările din "Grupul Nucşoara"
de Cicerone Ionitoiu
-PARTEA II-
După anul 1955 grupul de conducere al partizanilor era ascuns în pădurea Aluniş, într-o grotă naturală situată la marginea comunei Poinărei. Între 1-5 aprilie 1958 fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu au fost invitaţi de inginerul agronom Grigore Poinăreanu la o povarnă (cazan cu ţuică), din satul Poinărei (Corbi). Aici au fost înconjuraţi de securişti, conduşi de locotenent-major Bădicuţ Tănase şi Micuţelu, în urma unui denunţ lesne de înţeles, convinşi fiind că somniferul pus în ţuică îşi va face efectul.
Cei doi fraţi Arnăuţoiu au deschis focul şi au reuşit să iasă din încercuire prin livezi. Petre Arnăuţoiu a fost împuşcat în picior şi după câteva sute de metri a fost prins; Toma Arnăuţoiu a fost şi el capturat ceva mai departe de povarnă. Cei doi fraţi au fost duşi la grota unde erau ascunşi ceilalţi. Toma Arnăuţoiu a fost obligat să ceară celor din grotă să se predea pentru că nu mai era nici o scăpare. Securiştii i-au arătat pe cei doi arestaţi.
Fundul "grotei" se găsea la 6-7 metri adâncime. Tânărul Ion Jubleanu a ajutat-o pe Maria Plop să iasă împreună cu fetiţa de 2 ani. După ce cele două fiinţe au coborât pe platou, Titu Jubleanu a ridicat scara şi a spus că el nu se predă. A urmat un intens schimb de focuri în care Jubleanu a tras până la ultimul cartuş doborând mulţi securişti, printre care locotenent-major Enache Aurică. Titu Jubleanu s-a aruncat cu grenada în grotă, de unde a fost scos mort.
La două-trei zile după ce arestaţii au fost duşi la Piteşti, s-a trecut la arestarea principalilor acuzaţi: preotul Ion Drăgoi, Iancu şi Laurenţia Arnăuţoiu care fuseseră eliberaţi în 1955, Alexandru Moldoveanu, preoţii Ion Andreescu şi Constantinescu din comuna Corbşori, fraţii Gheorghe şi Ion Popescu din comuna Poinărei şi alţii.
În lotul principal al organizaţiei de rezistenţă împotriva comunismului au fost executaţi 17 bravi partizani. Printre ei se numără:
Fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu, colonelul Gheorghe Arsenescu, preoţii Nicolae Andreescu, Constantinescu Ion, Ion Drăgoi, Alexandru Moldoveanu, învăţătorul Gheorghe Popescu, Ion Popescu, Nicolae Sorescu (ciobanul care s-a opus la povarnă securiştilor), învăţătorul Ion Mica, Nicolae Sufan şi alţii. Sentinţa a fost executată pe 21 iulie 1959 la Jilava. După arestarea fraţilor Arnăuţoiu şi până la executarea lor au avut loc sute de arestări.
În luna aprilie 1959, în noaptea de 18 spre 19, preotul Victor Popescu a fost ridicat de la domiciliul său din comuna Brădet-Argeş, iar fiul Daniel de la domiciliul din Bucureşti şi au fost deţinuţi amândoi în arestul Securităţii din Piteşti. După numeroase şedinţe de anchetă, unele însoţite de torturi, confruntări cu alţi deţinuţi implicaţi în dosarele grupului, dar niciodată cu fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu, ancheta a probat vinovăţia de favorizare a infracţiunii de organizare în grup "terorist" (în limbajul Securităţii), prevăzută de art. 207 al. l cp., republicat la 27 februarie 1948.
Au fost judecaţi la data de 4 noiembrie 1959 şi condamnaţi: tatăl, preotul Victor Popescu, la 8 ani închisoare corecţională, 5 ani interdicţie corecţională şi confiscarea totală a averii, şi fiul, la 5 ani închisoare corecţională, 4 ani interdicţie corecţională şi confiscarea totală a averii. Preotul a fost eliberat în vara anului 1964, iar fiul în noiembrie 1961 printr-un decret de graţiere motivat de faptul că fiind medic veterinar era necesar acţiunii de consolidare a agriculturii recent colectivizate.
Adevărul întreg, precum şi sutele de condamnări pronunţate de Tribunalul Militar al Regiunii a -III-a Militare Bucureşti, nu poate fi cunoscut decât din dosarele cu peste 10.000 de pagini întocmite de Securitatea din Piteşti şi care privesc grupul de rezistenţă anticomunistă Arnăuoţiu-Arsenescu care a activat peste 10 ani în zona Munţilor Făgăraşi. La aceste dosare nu s-a permis accesul nici unuia din supravieţuitorii temniţelor comuniste, dezvăluirile urmând a fi făcute numai după consolidarea democraţiei în ţară, care 45 de ani a stat sub teroarea comunistă.
În procesele intentate persoanelor implicate în această acţiune de rezistenţă anticomunistă s-au pronunţat şi s-au executat pedepse de sute de ani, precum şi 17 condamnări la moarte executate pe 21 iulie 1959 la închisoarea Jilava. Printre cei condamnaţi la moarte au fost şi fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. În detenţie au rămas părinţii acestora şi alţi mulţi condamnaţi.
Suferinţele supravieţuitorilor din temniţele comuniste nu s-au încheiat odată cu eliberarea din închisori, ele continuând sub cele mai diverse şi sofisticate forme, până la prăbuşirea sistemului comunist începută odată cu revoluţia din decembrie 1989, când întregul popor, ajuns la limita oricărei sfinte răbdări, a distrus dictatura ceauşisto-comunistă, plătind cu numeroase jertfe de sânge ale tineretului acestor pământuri strămoşeşti. Date importante au fost furnizate de doctorul veterinar Daniil Popescu din Argeş, arestat şi condamnat în acest grup, precum şi de Cornel Drăgoi.
Aria de acţiune a partizanilor
Deşi la început colaborarea dintre fraţii Arnăuţoiu şi Gheorghe Arsenescu a fost strânsă, nu după mult timp s-au despărţit. O fostă ordonanţă l-a reclamat pe colonelul Arsenescu că are materiale şi arme ascunse prin clăile de fân. O parte din acestea au fost depistate prin trădare. Se pare că din anul 1952 colonelul Arsenescu s-a retras complet, ascunzându-se până prin 1959 când a fost arestat, în urma unui denunţ. Conducerea partizanilor a trecut sub fraţii Arnăuţoiu şi este cunoscută sub denumirea de "Gruparea Nucşoara" sau "Haiducii Muscelului".
Sub această denumire se identifică de fapt partizanii cuprinşi între râul Topolog şi Dîmboviţa. Ca demarcaţie spre sud am putea socoti o linie ce porneşte din comuna Sălătruc (pe Topolog), trece pe la Arefu, Căpăţîneni (pe Argeş), Brădetu (pe Vîslan), Nucşoara şi Slatina (pe râul Doamnei), Cîndeşti (pe Bratia), Lereşti (pe râul Tîrgului), mergând pe la nord de Rucăr, mai departe pe Răuşor, peste Pleaşa Podasei până la Cheile Dîmbovicioarei. La nord de această linie domnea partizanul român de pe versantul sudic al Făgăraşului, care se învecina la nord cu fratele lui din grupul lui Gavrilă.
Cine cunoaşte configuraţia terenului îşi poate imagina libertatea ce domnea în această ţară de piatră şi năzuinţă românească, unde drumurile sălbatice te conduceau prin pădurea care tăcea ca şi piatra pe care o călcâi, tulburată doar spre vecernii de vreun cântec de caval, îmbiindu-te să mergi spre obârşie şi să te crezi stăpânul spaţiului mioritic. Această regiune, caracterizată prin dealuri înalte, dar cu pante uşoare ce fac legătura între munte şi deal, formează o salbă de depresiuni în jurul masivelor maiestuoase ale Negoiului şi Moldoveanului: Cîmpulung-Muscel (pe râul Tîrgului), Nucşoara-Corbi (pe râul Doamnei), Brădet (pe râul Vîlsan), Aref (pe râul Argeş), Sălătruc (pe râul Topolog) şi Jiblea.
Unul din centrele de rezistenţă de durată a fost în triunghiul Sălătruc-Arefu-Rudeni. Mulţi săteni de pe valea Topologului şi mai ales de la Şuiei s-au retras în catacombele naturale din apropierea satului Cărpenişu, de pe pârâul cu acelaşi nume. Pădurea deasă de jugastru şi carpen, în special, care a dat şi numele împrejurimii, acoperea de minune aceste grote în care se ascundeau partizanii. Aici îşi făcuseră depozite de alimente şi îmbrăcăminte. De aici plecau să aprovizioneze şi alte locuri, când situaţia devenea precară acolo.
Găsindu-se în apropiere de întretăierea drumurilor Curtea de Argeş-Valea Danului-Berislăveşti-Călimăneşti, cu drumul ce venea de jos pe valea Topologului şi de la Cepari şi se bifurca spre Rucăr-Goranu-Rîmnicu Vîlcea, aceste ascunzişuri naturale, mascate de rădăcinile copacilor, puteau fi uşor aprovizionate din timp şi fără a da de bănuit, pentru a se evita efectuarea acestei operaţiuni iarna, când urmele pe zăpadă constituiau un indiciu în depistarea partizanilor. Aici se instalase şi un atelier de croitorie, unde croitorul Dincuţă din comuna Şuiei îşi adusese chiar şi o maşină de cusut şi se ocupa de repararea hainelor uzate.
Femeile şi fetele erau cele care cărau alimente de la locurile de depozitare din sate. O fată din regiune, Margareta, îmi povestea că mama ei făcea pâine în cuptor, cât mai mare, pe care o căra în straiţă, pusă după gât, având iarbă deasupra. Le ducea şi mălai, pentru ca, atunci când nu putea merge la ei, să-şi prepare singuri mămăliga, în timpul rece erau nevoiţi să-şi facă foc în ascunzătoare şi să-şi pregătească ceva cald de mâncare. Dar cu toate măsurile de precauţie, nu şi-au dat seama că din cauza norilor deşi, persistenţi, fumul plecat pe firul văii atrăgea atenţia securiştilor, care astfel le-au descoperit grotele.
În anul 1951 regiunea Şuiei a fost ocupată de peste 30 de camioane pline cu ostaşi şi armament greu. Trei zile şi trei nopţi oamenii n-au putut ieşi afară din case. Peste tot se făceau percheziţii şi arestări. Camioane după camioane cărau oamenii prin valea Danului-Curtea de Argeş, la Piteşti. Chinurile începeau odată cu ridicarea şi continua la Piteşti unde bestialităţile nu cunoşteau limită. Din conducerea acestor trupe de Securitate care au terorizat regiunea, au putut totuşi să fie identificaţi, dar numai o mică parte: Tericeanu, Bădica Ilie (fost zugrav la Craiova, ajuns general de Securitate), Drăghici Alexandru (ajuns ministru), Stănculescu, State (ajuns general), Dincă Ion (ajuns în Comitetul Central). Baza operaţională era formată, pe lângă trupele Regimentului l Securitate de la Băneasa, şi din activiştii şi securiştii din regiune. După trei ani de rezistenţă, acest grup a fost arestat.
Nume şi întâmplări despre oamenii care s-au împotrivit regimului comunist în această regiune:
Silişteanu, un om înstărit care, din cauza persecuţiilor, împreună cu soţia, au luat calea codrului.
Preotul Donescu Nicolae, din comuna Şuiei, a fost împuşcat pentru că a botezat copilul lui Silişteanu, născut în catacombe, precum şi pentru alte fapte creştineşti săvârşite în timpul prigoanei împotriva neamului românesc.
Se mai vorbeşte de preotul Dinescu Haralambie, socotit ca duhovnicul partizanilor din Făgăraş, care de asemenea a fost împuşcat în 1952.
Învăţătorul Dorobanţu, din comuna Cărpiniş, a avut o soartă tragică. Fata lui voia să se căsătorească cu un ofiţer de Securitate. El însă s-a opus spunând că e mai bine sa moară decât să-şi ştie fata măritată cu un astfel de om. După ce securistul a împuşcat un partizan în regiunea Şuiei, l-a obligat pe învăţător să meargă să-l recunoască pe mort. Cînd Dorobanţu s-a aplecat, să-l identifice, securistul a scos pistolul şi l-a descărcat în capul acestuia. Fata s-a măritat cu ucigaşul tatălui său.
Învăţătorul Dumitrescu Gheorghe din comuna Rudeni a dispărut. Agenţii care împuiau satele se duceau acasă pe la cei urmăriţi, dădeau bomboane copiilor, cerându-le să spună unde e tatăl lor. Vâzând că nu primesc nici un răspuns, le luau bomboanele din mână, scoţându-le chiar şi din gură, cu promisiunea că, atunci când vor spune, vor primi şi mai multe. Până la sfârşit învăţătorul a fost găsit ascuns în casă într-o groapă ce-i servise drept adăpost şi unde ieşea numai când trebuia să mănânce. În acea groapă, care era mai mică decât o carceră, a stat trei zile. A fost arestat şi condamnat. A murit în anul 1965, la foarte scurt timp după ce s-a eliberat de la Aiud.
Un alt învăţător, Dumitrescu Alexandru, din comuna Şuiei, a fost de asemenea condamnat în lotul partizanilor.
Se poate spune că intelectualii satelor, în mare parte, la această dată erau alături de ţăranii care sufereau din cauza unui regim spoliator. De fapt închisorile au cunoscut un mare număr de preoţi şi învăţători, din toate ţinuturile româneşti, care nu şi-au dezminţit misiunea de făclieri ai satelor.
Profesorul Ştefănescu de la Şcoala de Meserii din regiune, bănuit a fi opozant al regimului comunist şi sprijinitor al partizanilor, a fost găsit împuşcat şi aruncat într-un şanţ de pe marginea drumului.
Cam în acelaşi timp un avocat radiat din Barou a fost de asemenea găsit împuşcat intr-un şanţ. Toate aceste sălbăticii se făceau pentru a înspăimânta populaţia.
Preotul Rudeanu, originar din comuna Rudeni, profesor la Rîmnicu Vîlcea, refuzând să se încadreze pe linia comunistă, a fost dat afară din învăţământ. Fiind bănuit că ajută pe partizani, a fost bătut îngrozitor şi la scurt timp după aceea a murit.
Un alt grup de partizani acţiona în jurul localităţii Cîmpulung-Muscel. în luna iunie 1952, fiind surprinşi la Furnicoşi, membrii grupului, care se pare că erau legionari, s-au retras într-o casă lîngă cantonul C.F.R., la intersecţia cu şoseaua Cîmpulung-Piteşti, şi de acolo au deschis focul; în timpul luptei care a avut loc, trei partizani au fost împuşcaţi mortal. Cel de al patrulea, Constantin D.Stănescu, fost elev al Liceului Militar, originar din comuna Ţigăneşti-Topoloveni, a căzut grav rănit. El era de fapt şeful acestui grup. În drum spre spital a murit. Cu această ocazie au mai fost arestaţi: Dumitru Stănescu, tatăl lui, care a murit în închisoare; Marioara lonescu-Lungu, soţia lui, şi Sabina Ionescu din aceeaşi comună. Ultimele două au trecut prin închisoarea Miercurea-Ciuc.
Tot din satul Ţigăneşti-Topoloveni au mai trecut prin închisori în acea perioadă: preotul Gheorghe Tomescu, care murit la Botoşani în anul 1961; Gheorghiţă (Dodiţă), fiul lui, student la Farmacie; Fiencheş, din comuna Călineşti, care se pare că a murit în închisoare; Ionel Vălimăreanu, licenţiat în teologie, fost director al Federalei Negru-Vodă din Cîmpulung; Furtunescu Gheorghe.
Securitatea a întreprins acţiuni de amploare împotriva partizanilor de pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş, în primul rând au împânzit satele cu sute de agenţi civili. Lumea nu mai avea curajul să iasă pe dealuri pentru a-şi cultiva pământul sau a strânge recolta. La cel mai mic denunţ se trecea la arestarea şi schingiuirea celui vândut de vreo iudă. Era timpul răzbunărilor.
Securiştii, îmbrăcaţi ca ciobani, cu pistolul-mitralieră sub sarică, colindau muscelele şi stânele în căutarea partizanilor. Uneori rămâneau la stâne în aşteptarea venirii lor pentru aprovizionarea cu mâncare. Îndrăgostiţii de natură nu mai aveau curajul să meargă pe munte din cauza agenţilor care mişunau şi nicidecum din a partizanilor, care nu aveau de lucru decât cu comuniştii şi uneltele lor. Rareori se mai încumeta cineva să mai ajungă până la cabana Cumpăna, care se găsea în zona de exploatare forestieră, la capătul liniei ferate. Chiar printre muncitorii forestieri fuseseră infiltraţi agenţi pentru a putea observa prezenţa oamenilor străini sau chiar a acelor lucrători ce ar fi putut aproviziona pe partizani. Această situaţie de alarmă în regiune a durat un deceniu, cam până prin 1957 -1958, când au fost arestaţi ultimii partizani.
În această perioadă de dominaţie a partizanilor, satele au fost depopulate, locuitorii luând drumul închisorilor, bineînţeles după ce erau schingiuiţi. Localităţile cele mai greu lovite de Securitate, această calamitate ce s-a abătut asupra României, au fost: Albeşti, Alunişu, Aninoasa, Arefu, Berevoieşti, Bocăniţa, Bughea, Bumăşeşti, Dîmbovicioara, Domneşti, Dragoslavele, Fîntâneni, Gideni, Groşi, Furnicoşi, Lereşti, Măţău, Muşeteşti, Mărcuş, Malu, Măneşti, Negreşti, Nucşoara, Oeşti, Pământeni, Poderi, Păuleni, Răceni, Rudenî, Rucăr, Sălătruc, Stăneşti, Stroieşti, Stoeneşti, Suslăneşti, Şuiei, Turburea, Valea Danului, Valea Ursului, Verneşti, Vîlsăneşti, Voineşti, Ungureni şi Zboghiteşti.
Întâmplările prin care au trecut ţăranii din aceste localităţi te îngrozeau când le ascultai; de asemenea şi motivele pentru care au fost arestaţi. Trecuseră prin clipe tot atât de groaznice ca şi ale partizanilor din Banat cu care se găseau acum împreună prin iadul închisorilor comuniste, supuşi de data aceasta la alte torturi. Unii dăduseră sau nu un caş sau poame, dar recunoscuseră, mai mult pentru a scăpa de chinuri. Alţii au dat un flanel sau o căciulă unui nepot, care le transmisese altuia, care la rândul lui se dovedise că strângea îmbrăcăminte pentru partizani. Acum se găseau împreună, fuseseră chinuiţi pentru acelaşi lucru, deşi nu se cunoscuseră vreodată. Şi pentru aceasta făceau câte 5-10 ani închisoare.
Printre cei care au fost reţinuţi, din numărul mare de arestaţi, subliniem o serie, urmând ca ulterior să fie cunoscute şi celelalte:
Arnăuţoiu Petre şi Arnăuţoiu Toma (executaţi), Arnăuţoiu Iancu şi Arnăuţoiu Laurenţia (părinţi, morţi în temniţă), Arnăuţoiu Victoria, Arnăuţoiu Anton, Arnăuţoiu Ioana, Florea Elena (născută Arnăuţoiu), Arsenescu Gheorghe (executat), Andreescu Nicolae (preot, executat), Andreescu Maria (preoteasă), Andreescu Ion, Adămoiu Nicoiae, Alecu Eugen şi Alecu Ion (din comuna Goleşti-Brăduleţ), Andrei Gheorghe (mort la canal), Bălţel Petre, Băsoiu Filoftea, Băsoiu Gheorghe şi Băsoiu Nicolae (toţi din Stăneşti), Belu Gheorghe, Belu Ion, Belu Laurenţia şi Belu Vasile (toţi din comuna Nucşoara), Berevoianu Victor-Vică şi Berevoianu Titel (ambii din satul Slatina de Nucşoara), Borjag Gheorghe (din Domneşti), Butoi Gheorghe (din comuna Brăduleţ), Beija Petic (Nucşoara), Cîrstea (din Arefu), Chircă Aurel (executat), Chircă Ion (mort în munte), Chircă Elena (moartă în munte), Chircă Ion, Chircă Eugen, Chircă Gheorghe, Chircă Marina, Chircă Nicolae şi Chircă Aurica (toţi din Nucşoara), Ciolan Nicolae şi Ciolan Traian (din comuna Pietroşani), Cocuţă Nicolae, Coman Victoria, Comăndăşescu Justina şi Comăndăşescu Mucenic (amândoi din comuna Stăneşti, morţi în temniţă),
Cojocaru (căpitan), Constantinescu Ion (preot, execulat) şi Constantinescu Justina (preoteasă din Poinăreni), Cosiea Aurica (Nucşoara), Cotenescu (preot în Stăneşti), Cujbescu Toma (Nucşoara), Dămăţeanu Ion (doctor din comuna Corbi), Deriroiu Nicolae şi Deriroiu Simion (ambii din comuna Nucşoara), Diaconu Ion ( Poinărei), Diaconescu Andrei şi Diaconescu Nicolae (ambii din Nucşoara), Drăgoi Cornel (student), Drăgoi Ion (preot, executat), Drăgoi (preoteasă), toţi trei din aceeaşi familie, din comuna Nucşoara, Dudaş Ion (Brădet), Dragomirescu Ilie (preot din Cîmpulung-Muscel), Dumitraşcu Minai (din Corbi), Dumitrescu Luca ( Nucşoara), Dumitrescu (plutonier de jandarmi), Enescu Nicolae (din comuna Petreşti), Florea Ion (din comuna Nucşoara), Grigore Ion Lepărău, Grigore lon-Podea, Grigore Nicolae (mort în temniţă), toţi trei din comuna Domneşti, Greculescu Constantin (mort în închisoare), Greculescu (învăţător din Lăicăi), lacobescu Nicolae ( din comuna Pietroşani),Iliescu Nicolae, IonescuNicolae (şef de post în comuna Nucşoara, care a pactizat cu mişcarea de rezistenţă), Jubleanu Ion, Jubleanu Maria (moartă în luptele din munţi),
Jubleanu Tica (moartă în luptele din munţi), Jubleanu Titu (a luptai până la ultimul cartuş şi după aceea s-a sinucis cu ultima grenadă), toţi din comuna Nucşoara, Lemnaru Ion (învăţător), Lemnaru Elena, Lemnaru lulia (toţi din Nucşoara), Luca Petrică (din comuna Domneşti), Manolescu Nela, Manolescu Virgil (din comuna Brădeiu), Maricescu Nicolae (executat), Marinescu Alexandru, Marinescu Ion (omorât în munte), Marinescu Ecaterina, Marinescu Virgil (învăţător), Marinescu Vândă (toţi din comuna Nucşoara), Matei Constanţa (din Nucşoara), Mălureanu Ecaterina (din Nucşoara), Mămăligă Gheorghe (din Basarabia, refugiat, stabilit în comuna Nucşoara, a murit în munţi), Mănescu Nicolae (din Nucşoara), Mica Ion (executat), Mica Elena (amândoi din comuna Corbi), Mihai Gheorghe (din Nucşoara), Milea Benone (executat), Milea Nicolae (amândoi din Nucşoara), Moldoveanu Alexandru (învăţător din Nucşoara, executat), Năstase Ecaterina (din Nucşoara), Nicolae Petre (din comuna Domneşti), Niţu Iosif (din Pietroşani), Niţu Nicolae (învăţător din Pietroşani, executat), Oproiu Ion (din comuna Nucşoara),
Paul Paul şi Paul Gheorghe (din comuna Brăduleţ), Pasai Constantin, Păţitu Gheorghe, Păţitu Ion şi Păţitu Nicolae (toţi din comuna Nucşoara), Plop Maria-Arnăuţoiu (moartă în temniţa de la Miercurea Ciuc), Pascu Vasile (din comuna Slatina-Nucşoara), Popescu Constantin (executat), Popescu Constantin, Popescu Daniil, Popescu Eugen, Popescu Gheorghe (învăţător din Poinărei, executat), Popescu Maria (soţie, din Poinărei), Popescu Ion (învăţător din Nucşoara), Popescu Petre ( din comuna Muşeteşti), Popescu Victor (preot), Preda ion, Preda A. Maria (toţi din comuna Domneşti), Preduţ luliana (fata preotului Constaminescu Ion din Poinărei, executat; ea a născut o fetiţă în temniţa de la Văcăreşti), Purnichescu (mort în luptă, proprietar de darac), Radu Libertatea, Rizea Elena-Elisabeta şi Rizea Gheorghe (soţ şi soţie din Nucşoara), Ruxandra Ion (din comuna Nucşoara), Roşea Ion (din comuna Cetăţeni), Samoilă Constantin,
Samoilă Laurenţia şi Samoilă Nicolae (toţi din Nucşoara), Săndoiu Ion (din Nucşoara, executat), Săndulescu Constantin, Simion Ana, Stancescu Gheorghe şi Stancescu Verona (din comuna Stăneşti), Sorescu Gheorghe, Sorescu Maria şi Sorescu Nicolae (executat), toţi trei din comuna Poinărei, Ştirboiu Gheorghe Gigel (din comuna Nucşoara), Şufan Elena şi Şufan Ion (omorât în ancheta de la Piteşti, amândoi din comuna Nucşoara), Şuşală Ion (din comuna Domneşti, omorât în ancheta de la Securitate), Şuţu Luca (din comuna Domneşti), Şuţu Nicolae (din Domneşti), Şeitan Aurel (din comuna Şapte sate, de lîngă Braşov), Tache Ion (din comuna Pietroşani), Tefeleu Constantin şi Tefeleu Ion (ambii din comuna Slatina-Nucşoara), Tomeci Elisabeta (moartă în temniţă), Tomeci Gheorghe (executat), amândoi din comuna Brăduleţ, Tomeci lon-Doru (din satul Galeş-Brăduleţ), Vasilescu Nicolae (din comuna Domneşti), Vişoianu Iosif-Titi (din comuna Domneşti, a murit în temniţă).
Tot din grupul Arsenescu-Arnăuţoiu au mai făcut parte: Bănăţeanu (comuna Corbi-Argeş), Băncescu Verona (din Slatina-Nucşoara), Avrămuţă Nicolae (mort la Poarta-Albă), Bunel Petre, Catrinu Alexandru (ţăran din comuna Mateiaşu), Hackenzelbern Gheorghe, Nicolae Pavel şi Nicolae Maria (din Măţău-Cîmpulung), doctor Pîslaru Serafim (din Cîmpulung-Muscel), Postoacă Apostol (în casa căruia a fost arestat colonelul Gh. Arsenescu care va fi executat în februarie 1962, la Jilava), Potcoavă Florian (contabil la "Concordia"), Predoiu Longin (ţăran din Dragoslavele, care din 1950 a luptat de unul singur), Suţu Marin (din Domneşti), Săndescu Vasile şi Ion (din Cîmpulung), Suicescu Vasile, Rosetti Radu (inginer), Vijolan (inginer), Voicescu Florian (din Merişani-Argeş), Zechil Gheorghe şi Zechil Ioan (din Rucăr)...
Aceştia au fost o parte din "Haiducii Muscelului" care au înscris o pagină de epopee în istoria luptei împotriva celui mai barbar sistem: orânduirea comunistă.
CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gîndirea Românească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Sursa:universulromanesc.com
Grupul "Haiducii Muscelului" - Rezistenţa anticomunistă (1946 – 1958) (cap-IX
Arestările din "Grupul Nucşoara"
de Cicerone Ionitoiu
-PARTEA II-
După anul 1955 grupul de conducere al partizanilor era ascuns în pădurea Aluniş, într-o grotă naturală situată la marginea comunei Poinărei. Între 1-5 aprilie 1958 fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu au fost invitaţi de inginerul agronom Grigore Poinăreanu la o povarnă (cazan cu ţuică), din satul Poinărei (Corbi). Aici au fost înconjuraţi de securişti, conduşi de locotenent-major Bădicuţ Tănase şi Micuţelu, în urma unui denunţ lesne de înţeles, convinşi fiind că somniferul pus în ţuică îşi va face efectul.
Cei doi fraţi Arnăuţoiu au deschis focul şi au reuşit să iasă din încercuire prin livezi. Petre Arnăuţoiu a fost împuşcat în picior şi după câteva sute de metri a fost prins; Toma Arnăuţoiu a fost şi el capturat ceva mai departe de povarnă. Cei doi fraţi au fost duşi la grota unde erau ascunşi ceilalţi. Toma Arnăuţoiu a fost obligat să ceară celor din grotă să se predea pentru că nu mai era nici o scăpare. Securiştii i-au arătat pe cei doi arestaţi.
Fundul "grotei" se găsea la 6-7 metri adâncime. Tânărul Ion Jubleanu a ajutat-o pe Maria Plop să iasă împreună cu fetiţa de 2 ani. După ce cele două fiinţe au coborât pe platou, Titu Jubleanu a ridicat scara şi a spus că el nu se predă. A urmat un intens schimb de focuri în care Jubleanu a tras până la ultimul cartuş doborând mulţi securişti, printre care locotenent-major Enache Aurică. Titu Jubleanu s-a aruncat cu grenada în grotă, de unde a fost scos mort.
La două-trei zile după ce arestaţii au fost duşi la Piteşti, s-a trecut la arestarea principalilor acuzaţi: preotul Ion Drăgoi, Iancu şi Laurenţia Arnăuţoiu care fuseseră eliberaţi în 1955, Alexandru Moldoveanu, preoţii Ion Andreescu şi Constantinescu din comuna Corbşori, fraţii Gheorghe şi Ion Popescu din comuna Poinărei şi alţii.
În lotul principal al organizaţiei de rezistenţă împotriva comunismului au fost executaţi 17 bravi partizani. Printre ei se numără:
Fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu, colonelul Gheorghe Arsenescu, preoţii Nicolae Andreescu, Constantinescu Ion, Ion Drăgoi, Alexandru Moldoveanu, învăţătorul Gheorghe Popescu, Ion Popescu, Nicolae Sorescu (ciobanul care s-a opus la povarnă securiştilor), învăţătorul Ion Mica, Nicolae Sufan şi alţii. Sentinţa a fost executată pe 21 iulie 1959 la Jilava. După arestarea fraţilor Arnăuţoiu şi până la executarea lor au avut loc sute de arestări.
În luna aprilie 1959, în noaptea de 18 spre 19, preotul Victor Popescu a fost ridicat de la domiciliul său din comuna Brădet-Argeş, iar fiul Daniel de la domiciliul din Bucureşti şi au fost deţinuţi amândoi în arestul Securităţii din Piteşti. După numeroase şedinţe de anchetă, unele însoţite de torturi, confruntări cu alţi deţinuţi implicaţi în dosarele grupului, dar niciodată cu fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu, ancheta a probat vinovăţia de favorizare a infracţiunii de organizare în grup "terorist" (în limbajul Securităţii), prevăzută de art. 207 al. l cp., republicat la 27 februarie 1948.
Au fost judecaţi la data de 4 noiembrie 1959 şi condamnaţi: tatăl, preotul Victor Popescu, la 8 ani închisoare corecţională, 5 ani interdicţie corecţională şi confiscarea totală a averii, şi fiul, la 5 ani închisoare corecţională, 4 ani interdicţie corecţională şi confiscarea totală a averii. Preotul a fost eliberat în vara anului 1964, iar fiul în noiembrie 1961 printr-un decret de graţiere motivat de faptul că fiind medic veterinar era necesar acţiunii de consolidare a agriculturii recent colectivizate.
Adevărul întreg, precum şi sutele de condamnări pronunţate de Tribunalul Militar al Regiunii a -III-a Militare Bucureşti, nu poate fi cunoscut decât din dosarele cu peste 10.000 de pagini întocmite de Securitatea din Piteşti şi care privesc grupul de rezistenţă anticomunistă Arnăuoţiu-Arsenescu care a activat peste 10 ani în zona Munţilor Făgăraşi. La aceste dosare nu s-a permis accesul nici unuia din supravieţuitorii temniţelor comuniste, dezvăluirile urmând a fi făcute numai după consolidarea democraţiei în ţară, care 45 de ani a stat sub teroarea comunistă.
În procesele intentate persoanelor implicate în această acţiune de rezistenţă anticomunistă s-au pronunţat şi s-au executat pedepse de sute de ani, precum şi 17 condamnări la moarte executate pe 21 iulie 1959 la închisoarea Jilava. Printre cei condamnaţi la moarte au fost şi fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. În detenţie au rămas părinţii acestora şi alţi mulţi condamnaţi.
Suferinţele supravieţuitorilor din temniţele comuniste nu s-au încheiat odată cu eliberarea din închisori, ele continuând sub cele mai diverse şi sofisticate forme, până la prăbuşirea sistemului comunist începută odată cu revoluţia din decembrie 1989, când întregul popor, ajuns la limita oricărei sfinte răbdări, a distrus dictatura ceauşisto-comunistă, plătind cu numeroase jertfe de sânge ale tineretului acestor pământuri strămoşeşti. Date importante au fost furnizate de doctorul veterinar Daniil Popescu din Argeş, arestat şi condamnat în acest grup, precum şi de Cornel Drăgoi.
Aria de acţiune a partizanilor
Deşi la început colaborarea dintre fraţii Arnăuţoiu şi Gheorghe Arsenescu a fost strânsă, nu după mult timp s-au despărţit. O fostă ordonanţă l-a reclamat pe colonelul Arsenescu că are materiale şi arme ascunse prin clăile de fân. O parte din acestea au fost depistate prin trădare. Se pare că din anul 1952 colonelul Arsenescu s-a retras complet, ascunzându-se până prin 1959 când a fost arestat, în urma unui denunţ. Conducerea partizanilor a trecut sub fraţii Arnăuţoiu şi este cunoscută sub denumirea de "Gruparea Nucşoara" sau "Haiducii Muscelului".
Sub această denumire se identifică de fapt partizanii cuprinşi între râul Topolog şi Dîmboviţa. Ca demarcaţie spre sud am putea socoti o linie ce porneşte din comuna Sălătruc (pe Topolog), trece pe la Arefu, Căpăţîneni (pe Argeş), Brădetu (pe Vîslan), Nucşoara şi Slatina (pe râul Doamnei), Cîndeşti (pe Bratia), Lereşti (pe râul Tîrgului), mergând pe la nord de Rucăr, mai departe pe Răuşor, peste Pleaşa Podasei până la Cheile Dîmbovicioarei. La nord de această linie domnea partizanul român de pe versantul sudic al Făgăraşului, care se învecina la nord cu fratele lui din grupul lui Gavrilă.
Cine cunoaşte configuraţia terenului îşi poate imagina libertatea ce domnea în această ţară de piatră şi năzuinţă românească, unde drumurile sălbatice te conduceau prin pădurea care tăcea ca şi piatra pe care o călcâi, tulburată doar spre vecernii de vreun cântec de caval, îmbiindu-te să mergi spre obârşie şi să te crezi stăpânul spaţiului mioritic. Această regiune, caracterizată prin dealuri înalte, dar cu pante uşoare ce fac legătura între munte şi deal, formează o salbă de depresiuni în jurul masivelor maiestuoase ale Negoiului şi Moldoveanului: Cîmpulung-Muscel (pe râul Tîrgului), Nucşoara-Corbi (pe râul Doamnei), Brădet (pe râul Vîlsan), Aref (pe râul Argeş), Sălătruc (pe râul Topolog) şi Jiblea.
Unul din centrele de rezistenţă de durată a fost în triunghiul Sălătruc-Arefu-Rudeni. Mulţi săteni de pe valea Topologului şi mai ales de la Şuiei s-au retras în catacombele naturale din apropierea satului Cărpenişu, de pe pârâul cu acelaşi nume. Pădurea deasă de jugastru şi carpen, în special, care a dat şi numele împrejurimii, acoperea de minune aceste grote în care se ascundeau partizanii. Aici îşi făcuseră depozite de alimente şi îmbrăcăminte. De aici plecau să aprovizioneze şi alte locuri, când situaţia devenea precară acolo.
Găsindu-se în apropiere de întretăierea drumurilor Curtea de Argeş-Valea Danului-Berislăveşti-Călimăneşti, cu drumul ce venea de jos pe valea Topologului şi de la Cepari şi se bifurca spre Rucăr-Goranu-Rîmnicu Vîlcea, aceste ascunzişuri naturale, mascate de rădăcinile copacilor, puteau fi uşor aprovizionate din timp şi fără a da de bănuit, pentru a se evita efectuarea acestei operaţiuni iarna, când urmele pe zăpadă constituiau un indiciu în depistarea partizanilor. Aici se instalase şi un atelier de croitorie, unde croitorul Dincuţă din comuna Şuiei îşi adusese chiar şi o maşină de cusut şi se ocupa de repararea hainelor uzate.
Femeile şi fetele erau cele care cărau alimente de la locurile de depozitare din sate. O fată din regiune, Margareta, îmi povestea că mama ei făcea pâine în cuptor, cât mai mare, pe care o căra în straiţă, pusă după gât, având iarbă deasupra. Le ducea şi mălai, pentru ca, atunci când nu putea merge la ei, să-şi prepare singuri mămăliga, în timpul rece erau nevoiţi să-şi facă foc în ascunzătoare şi să-şi pregătească ceva cald de mâncare. Dar cu toate măsurile de precauţie, nu şi-au dat seama că din cauza norilor deşi, persistenţi, fumul plecat pe firul văii atrăgea atenţia securiştilor, care astfel le-au descoperit grotele.
În anul 1951 regiunea Şuiei a fost ocupată de peste 30 de camioane pline cu ostaşi şi armament greu. Trei zile şi trei nopţi oamenii n-au putut ieşi afară din case. Peste tot se făceau percheziţii şi arestări. Camioane după camioane cărau oamenii prin valea Danului-Curtea de Argeş, la Piteşti. Chinurile începeau odată cu ridicarea şi continua la Piteşti unde bestialităţile nu cunoşteau limită. Din conducerea acestor trupe de Securitate care au terorizat regiunea, au putut totuşi să fie identificaţi, dar numai o mică parte: Tericeanu, Bădica Ilie (fost zugrav la Craiova, ajuns general de Securitate), Drăghici Alexandru (ajuns ministru), Stănculescu, State (ajuns general), Dincă Ion (ajuns în Comitetul Central). Baza operaţională era formată, pe lângă trupele Regimentului l Securitate de la Băneasa, şi din activiştii şi securiştii din regiune. După trei ani de rezistenţă, acest grup a fost arestat.
Nume şi întâmplări despre oamenii care s-au împotrivit regimului comunist în această regiune:
Silişteanu, un om înstărit care, din cauza persecuţiilor, împreună cu soţia, au luat calea codrului.
Preotul Donescu Nicolae, din comuna Şuiei, a fost împuşcat pentru că a botezat copilul lui Silişteanu, născut în catacombe, precum şi pentru alte fapte creştineşti săvârşite în timpul prigoanei împotriva neamului românesc.
Se mai vorbeşte de preotul Dinescu Haralambie, socotit ca duhovnicul partizanilor din Făgăraş, care de asemenea a fost împuşcat în 1952.
Învăţătorul Dorobanţu, din comuna Cărpiniş, a avut o soartă tragică. Fata lui voia să se căsătorească cu un ofiţer de Securitate. El însă s-a opus spunând că e mai bine sa moară decât să-şi ştie fata măritată cu un astfel de om. După ce securistul a împuşcat un partizan în regiunea Şuiei, l-a obligat pe învăţător să meargă să-l recunoască pe mort. Cînd Dorobanţu s-a aplecat, să-l identifice, securistul a scos pistolul şi l-a descărcat în capul acestuia. Fata s-a măritat cu ucigaşul tatălui său.
Învăţătorul Dumitrescu Gheorghe din comuna Rudeni a dispărut. Agenţii care împuiau satele se duceau acasă pe la cei urmăriţi, dădeau bomboane copiilor, cerându-le să spună unde e tatăl lor. Vâzând că nu primesc nici un răspuns, le luau bomboanele din mână, scoţându-le chiar şi din gură, cu promisiunea că, atunci când vor spune, vor primi şi mai multe. Până la sfârşit învăţătorul a fost găsit ascuns în casă într-o groapă ce-i servise drept adăpost şi unde ieşea numai când trebuia să mănânce. În acea groapă, care era mai mică decât o carceră, a stat trei zile. A fost arestat şi condamnat. A murit în anul 1965, la foarte scurt timp după ce s-a eliberat de la Aiud.
Un alt învăţător, Dumitrescu Alexandru, din comuna Şuiei, a fost de asemenea condamnat în lotul partizanilor.
Se poate spune că intelectualii satelor, în mare parte, la această dată erau alături de ţăranii care sufereau din cauza unui regim spoliator. De fapt închisorile au cunoscut un mare număr de preoţi şi învăţători, din toate ţinuturile româneşti, care nu şi-au dezminţit misiunea de făclieri ai satelor.
Profesorul Ştefănescu de la Şcoala de Meserii din regiune, bănuit a fi opozant al regimului comunist şi sprijinitor al partizanilor, a fost găsit împuşcat şi aruncat într-un şanţ de pe marginea drumului.
Cam în acelaşi timp un avocat radiat din Barou a fost de asemenea găsit împuşcat intr-un şanţ. Toate aceste sălbăticii se făceau pentru a înspăimânta populaţia.
Preotul Rudeanu, originar din comuna Rudeni, profesor la Rîmnicu Vîlcea, refuzând să se încadreze pe linia comunistă, a fost dat afară din învăţământ. Fiind bănuit că ajută pe partizani, a fost bătut îngrozitor şi la scurt timp după aceea a murit.
Un alt grup de partizani acţiona în jurul localităţii Cîmpulung-Muscel. în luna iunie 1952, fiind surprinşi la Furnicoşi, membrii grupului, care se pare că erau legionari, s-au retras într-o casă lîngă cantonul C.F.R., la intersecţia cu şoseaua Cîmpulung-Piteşti, şi de acolo au deschis focul; în timpul luptei care a avut loc, trei partizani au fost împuşcaţi mortal. Cel de al patrulea, Constantin D.Stănescu, fost elev al Liceului Militar, originar din comuna Ţigăneşti-Topoloveni, a căzut grav rănit. El era de fapt şeful acestui grup. În drum spre spital a murit. Cu această ocazie au mai fost arestaţi: Dumitru Stănescu, tatăl lui, care a murit în închisoare; Marioara lonescu-Lungu, soţia lui, şi Sabina Ionescu din aceeaşi comună. Ultimele două au trecut prin închisoarea Miercurea-Ciuc.
Tot din satul Ţigăneşti-Topoloveni au mai trecut prin închisori în acea perioadă: preotul Gheorghe Tomescu, care murit la Botoşani în anul 1961; Gheorghiţă (Dodiţă), fiul lui, student la Farmacie; Fiencheş, din comuna Călineşti, care se pare că a murit în închisoare; Ionel Vălimăreanu, licenţiat în teologie, fost director al Federalei Negru-Vodă din Cîmpulung; Furtunescu Gheorghe.
Securitatea a întreprins acţiuni de amploare împotriva partizanilor de pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş, în primul rând au împânzit satele cu sute de agenţi civili. Lumea nu mai avea curajul să iasă pe dealuri pentru a-şi cultiva pământul sau a strânge recolta. La cel mai mic denunţ se trecea la arestarea şi schingiuirea celui vândut de vreo iudă. Era timpul răzbunărilor.
Securiştii, îmbrăcaţi ca ciobani, cu pistolul-mitralieră sub sarică, colindau muscelele şi stânele în căutarea partizanilor. Uneori rămâneau la stâne în aşteptarea venirii lor pentru aprovizionarea cu mâncare. Îndrăgostiţii de natură nu mai aveau curajul să meargă pe munte din cauza agenţilor care mişunau şi nicidecum din a partizanilor, care nu aveau de lucru decât cu comuniştii şi uneltele lor. Rareori se mai încumeta cineva să mai ajungă până la cabana Cumpăna, care se găsea în zona de exploatare forestieră, la capătul liniei ferate. Chiar printre muncitorii forestieri fuseseră infiltraţi agenţi pentru a putea observa prezenţa oamenilor străini sau chiar a acelor lucrători ce ar fi putut aproviziona pe partizani. Această situaţie de alarmă în regiune a durat un deceniu, cam până prin 1957 -1958, când au fost arestaţi ultimii partizani.
În această perioadă de dominaţie a partizanilor, satele au fost depopulate, locuitorii luând drumul închisorilor, bineînţeles după ce erau schingiuiţi. Localităţile cele mai greu lovite de Securitate, această calamitate ce s-a abătut asupra României, au fost: Albeşti, Alunişu, Aninoasa, Arefu, Berevoieşti, Bocăniţa, Bughea, Bumăşeşti, Dîmbovicioara, Domneşti, Dragoslavele, Fîntâneni, Gideni, Groşi, Furnicoşi, Lereşti, Măţău, Muşeteşti, Mărcuş, Malu, Măneşti, Negreşti, Nucşoara, Oeşti, Pământeni, Poderi, Păuleni, Răceni, Rudenî, Rucăr, Sălătruc, Stăneşti, Stroieşti, Stoeneşti, Suslăneşti, Şuiei, Turburea, Valea Danului, Valea Ursului, Verneşti, Vîlsăneşti, Voineşti, Ungureni şi Zboghiteşti.
Întâmplările prin care au trecut ţăranii din aceste localităţi te îngrozeau când le ascultai; de asemenea şi motivele pentru care au fost arestaţi. Trecuseră prin clipe tot atât de groaznice ca şi ale partizanilor din Banat cu care se găseau acum împreună prin iadul închisorilor comuniste, supuşi de data aceasta la alte torturi. Unii dăduseră sau nu un caş sau poame, dar recunoscuseră, mai mult pentru a scăpa de chinuri. Alţii au dat un flanel sau o căciulă unui nepot, care le transmisese altuia, care la rândul lui se dovedise că strângea îmbrăcăminte pentru partizani. Acum se găseau împreună, fuseseră chinuiţi pentru acelaşi lucru, deşi nu se cunoscuseră vreodată. Şi pentru aceasta făceau câte 5-10 ani închisoare.
Printre cei care au fost reţinuţi, din numărul mare de arestaţi, subliniem o serie, urmând ca ulterior să fie cunoscute şi celelalte:
Arnăuţoiu Petre şi Arnăuţoiu Toma (executaţi), Arnăuţoiu Iancu şi Arnăuţoiu Laurenţia (părinţi, morţi în temniţă), Arnăuţoiu Victoria, Arnăuţoiu Anton, Arnăuţoiu Ioana, Florea Elena (născută Arnăuţoiu), Arsenescu Gheorghe (executat), Andreescu Nicolae (preot, executat), Andreescu Maria (preoteasă), Andreescu Ion, Adămoiu Nicoiae, Alecu Eugen şi Alecu Ion (din comuna Goleşti-Brăduleţ), Andrei Gheorghe (mort la canal), Bălţel Petre, Băsoiu Filoftea, Băsoiu Gheorghe şi Băsoiu Nicolae (toţi din Stăneşti), Belu Gheorghe, Belu Ion, Belu Laurenţia şi Belu Vasile (toţi din comuna Nucşoara), Berevoianu Victor-Vică şi Berevoianu Titel (ambii din satul Slatina de Nucşoara), Borjag Gheorghe (din Domneşti), Butoi Gheorghe (din comuna Brăduleţ), Beija Petic (Nucşoara), Cîrstea (din Arefu), Chircă Aurel (executat), Chircă Ion (mort în munte), Chircă Elena (moartă în munte), Chircă Ion, Chircă Eugen, Chircă Gheorghe, Chircă Marina, Chircă Nicolae şi Chircă Aurica (toţi din Nucşoara), Ciolan Nicolae şi Ciolan Traian (din comuna Pietroşani), Cocuţă Nicolae, Coman Victoria, Comăndăşescu Justina şi Comăndăşescu Mucenic (amândoi din comuna Stăneşti, morţi în temniţă),
Cojocaru (căpitan), Constantinescu Ion (preot, execulat) şi Constantinescu Justina (preoteasă din Poinăreni), Cosiea Aurica (Nucşoara), Cotenescu (preot în Stăneşti), Cujbescu Toma (Nucşoara), Dămăţeanu Ion (doctor din comuna Corbi), Deriroiu Nicolae şi Deriroiu Simion (ambii din comuna Nucşoara), Diaconu Ion ( Poinărei), Diaconescu Andrei şi Diaconescu Nicolae (ambii din Nucşoara), Drăgoi Cornel (student), Drăgoi Ion (preot, executat), Drăgoi (preoteasă), toţi trei din aceeaşi familie, din comuna Nucşoara, Dudaş Ion (Brădet), Dragomirescu Ilie (preot din Cîmpulung-Muscel), Dumitraşcu Minai (din Corbi), Dumitrescu Luca ( Nucşoara), Dumitrescu (plutonier de jandarmi), Enescu Nicolae (din comuna Petreşti), Florea Ion (din comuna Nucşoara), Grigore Ion Lepărău, Grigore lon-Podea, Grigore Nicolae (mort în temniţă), toţi trei din comuna Domneşti, Greculescu Constantin (mort în închisoare), Greculescu (învăţător din Lăicăi), lacobescu Nicolae ( din comuna Pietroşani),Iliescu Nicolae, IonescuNicolae (şef de post în comuna Nucşoara, care a pactizat cu mişcarea de rezistenţă), Jubleanu Ion, Jubleanu Maria (moartă în luptele din munţi),
Jubleanu Tica (moartă în luptele din munţi), Jubleanu Titu (a luptai până la ultimul cartuş şi după aceea s-a sinucis cu ultima grenadă), toţi din comuna Nucşoara, Lemnaru Ion (învăţător), Lemnaru Elena, Lemnaru lulia (toţi din Nucşoara), Luca Petrică (din comuna Domneşti), Manolescu Nela, Manolescu Virgil (din comuna Brădeiu), Maricescu Nicolae (executat), Marinescu Alexandru, Marinescu Ion (omorât în munte), Marinescu Ecaterina, Marinescu Virgil (învăţător), Marinescu Vândă (toţi din comuna Nucşoara), Matei Constanţa (din Nucşoara), Mălureanu Ecaterina (din Nucşoara), Mămăligă Gheorghe (din Basarabia, refugiat, stabilit în comuna Nucşoara, a murit în munţi), Mănescu Nicolae (din Nucşoara), Mica Ion (executat), Mica Elena (amândoi din comuna Corbi), Mihai Gheorghe (din Nucşoara), Milea Benone (executat), Milea Nicolae (amândoi din Nucşoara), Moldoveanu Alexandru (învăţător din Nucşoara, executat), Năstase Ecaterina (din Nucşoara), Nicolae Petre (din comuna Domneşti), Niţu Iosif (din Pietroşani), Niţu Nicolae (învăţător din Pietroşani, executat), Oproiu Ion (din comuna Nucşoara),
Paul Paul şi Paul Gheorghe (din comuna Brăduleţ), Pasai Constantin, Păţitu Gheorghe, Păţitu Ion şi Păţitu Nicolae (toţi din comuna Nucşoara), Plop Maria-Arnăuţoiu (moartă în temniţa de la Miercurea Ciuc), Pascu Vasile (din comuna Slatina-Nucşoara), Popescu Constantin (executat), Popescu Constantin, Popescu Daniil, Popescu Eugen, Popescu Gheorghe (învăţător din Poinărei, executat), Popescu Maria (soţie, din Poinărei), Popescu Ion (învăţător din Nucşoara), Popescu Petre ( din comuna Muşeteşti), Popescu Victor (preot), Preda ion, Preda A. Maria (toţi din comuna Domneşti), Preduţ luliana (fata preotului Constaminescu Ion din Poinărei, executat; ea a născut o fetiţă în temniţa de la Văcăreşti), Purnichescu (mort în luptă, proprietar de darac), Radu Libertatea, Rizea Elena-Elisabeta şi Rizea Gheorghe (soţ şi soţie din Nucşoara), Ruxandra Ion (din comuna Nucşoara), Roşea Ion (din comuna Cetăţeni), Samoilă Constantin,
Samoilă Laurenţia şi Samoilă Nicolae (toţi din Nucşoara), Săndoiu Ion (din Nucşoara, executat), Săndulescu Constantin, Simion Ana, Stancescu Gheorghe şi Stancescu Verona (din comuna Stăneşti), Sorescu Gheorghe, Sorescu Maria şi Sorescu Nicolae (executat), toţi trei din comuna Poinărei, Ştirboiu Gheorghe Gigel (din comuna Nucşoara), Şufan Elena şi Şufan Ion (omorât în ancheta de la Piteşti, amândoi din comuna Nucşoara), Şuşală Ion (din comuna Domneşti, omorât în ancheta de la Securitate), Şuţu Luca (din comuna Domneşti), Şuţu Nicolae (din Domneşti), Şeitan Aurel (din comuna Şapte sate, de lîngă Braşov), Tache Ion (din comuna Pietroşani), Tefeleu Constantin şi Tefeleu Ion (ambii din comuna Slatina-Nucşoara), Tomeci Elisabeta (moartă în temniţă), Tomeci Gheorghe (executat), amândoi din comuna Brăduleţ, Tomeci lon-Doru (din satul Galeş-Brăduleţ), Vasilescu Nicolae (din comuna Domneşti), Vişoianu Iosif-Titi (din comuna Domneşti, a murit în temniţă).
Tot din grupul Arsenescu-Arnăuţoiu au mai făcut parte: Bănăţeanu (comuna Corbi-Argeş), Băncescu Verona (din Slatina-Nucşoara), Avrămuţă Nicolae (mort la Poarta-Albă), Bunel Petre, Catrinu Alexandru (ţăran din comuna Mateiaşu), Hackenzelbern Gheorghe, Nicolae Pavel şi Nicolae Maria (din Măţău-Cîmpulung), doctor Pîslaru Serafim (din Cîmpulung-Muscel), Postoacă Apostol (în casa căruia a fost arestat colonelul Gh. Arsenescu care va fi executat în februarie 1962, la Jilava), Potcoavă Florian (contabil la "Concordia"), Predoiu Longin (ţăran din Dragoslavele, care din 1950 a luptat de unul singur), Suţu Marin (din Domneşti), Săndescu Vasile şi Ion (din Cîmpulung), Suicescu Vasile, Rosetti Radu (inginer), Vijolan (inginer), Voicescu Florian (din Merişani-Argeş), Zechil Gheorghe şi Zechil Ioan (din Rucăr)...
Aceştia au fost o parte din "Haiducii Muscelului" care au înscris o pagină de epopee în istoria luptei împotriva celui mai barbar sistem: orânduirea comunistă.
CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gîndirea Românească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Sursa:universulromanesc.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu