PRELUAT de pe Rex Histrianorum
Siretul îşi înroşeşte apele - Rezistenţa anticomunistă - C. Ionitoiu (cap-XVIII)
-PARTEA I-
Satul Vadu Roşca a fost trecut prin gloanţele ucigătoare ale călăului Ceauşescu. La un an de zile după barbaria dezlănţuită de ruşi în Ungaria, satele româneşti au fost pârjolite de comuniştii români care în turbarea lor îi ucideau pe ţărani pentru a-i înscrie cu forţa în colective.
Trecând prin câmpia inferioară a Siretului, în triunghiul Focşani - Rîmnicu Sărat - Galaţi, şi astăzi, după 35 de ani, supravieţuitorii povestesc cu groază despre cele petrecute în toamna anului 1957. Sfârşitul verii a însemnat începutul calvarului mai ales pentru cei mai obidiţi ai satelor, pentru ţăranii din Vadu Roşca, sat cu 500-600 de fumuri la data aceea şi fără resurse pentru a-şi hrăni copiii. Trăiau din te miri ce, fiindcă pământ aveau foarte puţin!
Nevoia îi împinsese să se îndeletnicească cu împletituri din răchită. Şi plecau să-şi desfacă marfa, la sfârşitul verii, până la Cudalbi, Costache Negri, Pechea, până unde reuşeau s-o dea în schimb pe de-ale gurii. Mai făceau drumuri şi-n baltă pentru a aduce papură spre a avea de împletit panere şi rogojini pe timpul iernii. Dar în vara lui 1957 n-au mai apucat să ajungă la destinaţie pentru că pe drum au fost vânaţi, schingiuiţi, li s-a confiscat marfa, deoarece nu erau înscrişi în colectiv. Trebuiau s-o facă acum, fie la Pechea, fie la Hanul lui Conachi, Vameş sau Iveşti, pe unde îi prindeau, după ce le strângeau mâinile în uşă, îi băteau legaţi de roata căruţii sau îi înţepau cu sula în tot corpul.
Pe deasupra, la întoarcere, nu aveau voie să povestească despre miracolul înscrierii în colectiv. Cei întorşi erau îngroziţi şi teama intrase şi în ceilalţi, care îndrăzneau să plece din sat hotărâţi fiind să nu-i lase pe activişti să pătrundă cu colectivizarea. Raionul Lieşti fierbea din cauza primului secretar Ciocîldău, care voia să-şi îndeplinească planul trasat de Ceauşescu. Îi pusese la dispoziţie şi regimentul din Tecuci. Vulturenii, mai docili, au acceptat, dar nu cu uşurinţă. Uliţele satului erau cutreierate de activişti străini de locuri, ce foloseau tot felul de mijloace de convingere.
La Surafa, în schimb, au întâmpinat rezistenţă. Şi a fost confruntare ca pe timp de război, folosindu-se şi tunul. Oamenii s-au văzut nevoiţi să înfunde lunca Siretului. Octombrie şi noiembrie au fost furtunoase. Cei din Răstoaca şi Boţîrlau nu s-au lăsat. Au ocupat primăriile şi au ars nu numai cererile de înscriere în colective, dar şi actele ce le găseau în cale.
Armata a deschis focul. S-au produs zeci de arestări printre cei ce nu au luat drumul pădurilor. Până spre 1 decembrie regiunea Galaţi era aproape îngenuncheată. Mai rămânea Vadu Roşca. Un singur sat amărât. Dar vorba proverbului: nu ştii de unde sare iepurele.
Vadu Roşca nu mai avea odihnă. Oamenii se organizaseră ca pe timpul năvălirilor barbare, cu străji care vegheau zi şi noapte asupra pericolului. Cum se apropia cineva suspect începeau fluierăturile şi clopotul de la biserică îi trezea pe toţi. Torţele înmuiate în păcură se aprindeau şi lumea era gata, cu furci, coase şi ce mai apucau, să-şi apere pământul. În ultima săptămână a Iui noiembrie 1957 au venit de la "Comitetul comunal" din Năneşti fel de fel de sfătuitori care să-i convingă fără violenţă să accepte fericirea colectivă, însă nimeni n-a acceptat.
Toader Gh. Iordache opreşte cu parul pe Ceauşescu........Marţi, 2 decembrie, pe şoseaua dintre Lieşti-Călieni-Năneşti şi-a făcut apariţia o maşină care înainta spre mijlocul satului. Înăuntru, pe lângă Ciocîldău, se mai afla o persoana. Şi maşina a înaintat până în dreptul kilometrului 23 (de pe D.N. 23), unde i-a ieşit în faţă un disperat. După ce a tras pe şosea o linie cu parul, l-a ridicat gata să trăsnească:
- Până aici! Afară din satul nostru ! O voce bâlbâită i-a strigat pe fereastra maşinii: "La o parte, aici e partidul". Unchi Petrache, cum i se mai spunea lui Iordache Toader, a răspuns imediat: "Ce partid, mă? Tu partid, eu partid, copiii noştri mor de foame înapoi, că aici vă pun cruce" şi a lăsat parul în jos. Maşina a dat puţin înapoi şi Ceauşescu a scos pistolul pe fereastră descărcându-l în sus. Lumea a început să huiduie şi maşina a făcut calea întoarsă ducându-se de unde a venit. Să fi fost ora prânzului", îşi mai reamintesc oamenii.
Satul era in fierbere. Nimeni nu-l mai părăsea. Nu mai aveau curajul să meargă nici la rudele din împrejurimi. Dar ceea ce nu ştiau era faptul că, după fugă, Ceauşescu dăduse ordin ca armata sa-i înconjoare şi să nu le permită nici intrarea, nici ieşirea. Cordonul militar era aşezat pe Putna, întinzându-se la 3 km de sat pentru a nu fi observat. Nici plutaşul nu mai avea voie să vină acasă după alimente. Tancurile şi maşinile erau pe poziţie de tragere.
Miercuri sătenii au fost anunţaţi ca joi dimineaţa, la orele 8, oamenii să se adune la locul numit "strungă", de la marginea satului, pentru a se discuta cu ei deoarece se renunţă la colectivizare, în acel loc se adunau vitele satului, care plecau la păşune, şi tot acolo se găsea o cazemată rămasă intactă din timpul războiului. Joi dimineaţa se anunţa a fi o zi geroasă. Frigul îţi îngheţa până şi sufletul. Oamenii, cu mic cu mare, tremurau şi aşteptau. Pe la orele 9 a apărut armata şi au început ameninţările. La prima salvă de foc trasă în sus, oamenii au răspuns cu huiduieli şi bolovani.
Clopotul, care se alia la 200-300 de metri, a început să dea alarma. Cristea Enuţă, de 22 de ani, tocmai eliberat din armată, chema pe toţi să vină întru salvarea satului. Armata a deschis focul în plin.
Copiii şi vârstnicii care nu au avut timp să se adăpostească în cazemată au fost seceraţi de mitraliere, rămânând întinşi de-a lungul drumului: Arcan Ion (14 ani), Crăciun Dumitru (28 de ani), Crăciun Toader (49 de ani, tată a 8 copii), Crăciun Stroe (31 de ani), Marin Dumitru (49 de ani), Radu Dana a lui Chilichi (28 de ani, mamă a 4 copii) şi Mihai Marin zis Roşu (42 de ani), ciuruit de gloanţe şi mort după 15 zile,
Trupele "victorioase" au început înaintarea în sat trăgând salve de mitralieră prin curţile oamenilor îngroziţi. Parte din ei, cu copiii în braţe, au fugii spre pădurile din împrejurimi. Alţii, care nu ajunseseră la strungă, la auzul rafalelor s-au îndreptat spre biserică.
La vreo 200 de metri de la începerea înaintării, trupele sânt oprite, pentru un moment, în apropierea liniei unde Toader Gh. Iordache îl oprise cu parul pe Ceauşecu, de un tânăr de 29 de ani, Dimofte Aurel, care se avântă spre mijlocul şoselei în faşă unei maşini strigând: "Aţi venit să ne treceţi la colectiv cu armele?" Şi mai mult n-a mai putut spune că un glonte tras de un ofiţer l-a lovit în inimă. Ai casei, cu soţia zbierând, cu un copil de un an în braţe, s-au repezit în drum şi au luat corpul lui Aurel ducându-l în casă. După ei au năvălit ostaşii care i-au pus cu faţa la perete şi au luat cu ei "corpul delict", pe tânărul Dimofte.
Încă un salt şi armata a ajuns în dreptul clopotniţei de unde Cristea Enuţă, de 22 de ani, chema de zor oamenii să salveze satul. Coloana de maşini s-a oprit în faţa "obstacolului" de forma unui foişor de vie, făcut numai din scândură şi de unde continua limba clopotului "să vorbească" despre jalea aşternută. Dar nu pentru mult timp. Din vacarmul care se iscase afară, ba "trage, mă", sau "nu trage", referindu-se fie la ostaşi, fie la clopotul improvizat, a prins glas o mitralieră care a ciuruit scândurile clopotniţei făcând ca treptat limba de fier să amuţească.
Şi nu numai ea. Ostaşii care au urcat pe scara de lemn au adus într-o pătură trupul lui Cristea Enuţă şiroind de sânge. Din podeaua de scândură continua să se prelingă sânge nevinovat, în timp ce într-un colţ fusese găsit ghemuit un copil de 8 ani, Vasilică al lui Marin Şurub. Acest nou "corp delict" era şi el dat jos în pumni şi luat ca trofeu. Numai Dumnezeu l-a ocrotit pe acest copilaş în ploaia de gloanţe ce s-a abătut asupra clopotniţei.
Sătul fusese cucerit, acoperit de sânge, dar oamenilor nu li se arătaseră binefacerile comunismului. Trebuiau să le guste, să le simtă pe propria lor piele. Morţii au fost ţinuţi într-una din casele neterminate de la marginea satului şi li s-a pus pază serioasă. Cei răniţi au fost adunaţi de pe drumuri sau de pe unde se ascunseseră, duşi într-o altă casă şi trimişi după aceea la Focşani. Printre cei 27 s-au reţinut: Crăciun Domnica, Cristea Maria, Dobre Marin (rănit în mână), Haralambie Ionel (împuşcat în picior), Cristea Stan zis Mraniţă (rănit în mină şi picior).
Joi, 4 decembrie, până la miezul nopţii, curţile şi casele au fost răscolite şi peste 100 de ţărani au fost mânaţi ca vitele în cele două clase ale şcolii de pe malul Putnei, unde au stat în frig, cu faţa la perete, până a venit partidul. Şi-a făcut apariţia Ceauşescu însoţit de Ciocîldău şi de o haită de securişti şi de procurori. Primul a dat ordin gingaş: "Nu plecaţi până nu scoateţi totul de la ei. Să fie aspru pedepsiţi. Se instituie stare de urgenţă aici. Răniţii, după ce se vindecă, să fie duşi !a anchetă. Să nu scape nimeni nepedepsit". Şi a plecat partidul, aşternând jalea în urma lui.
Peste zece zile a stat satul sub ocupaţie. Pretutindeni erau soldaţi care strigau şi ameninţau. Vorbeau altă limbă. Se pare că erau ceangăi din regimentul de la Tecuci. Arestările se făceau în permanenţă. Din fiecare casă lipsea cel puţin unul. Vecin la vecin nu putea merge. Nici doi nu aveau voie să meargă pe drum în timpul zilei. Până la cooperativă erai însoţit de un soldat înarmat, în curte, ca să-şi hrănească animalele sau pentru alte nevoi, oamenii mergeau mai mult pe brânci. Din când în când se auzeau focuri de armă trase ca să-i intimideze. La Sultana se pregătea mâncarea pentru anchetatorii care schingiuiau. Oamenii din sat erau chemaţi cu păsări şi alimente pentru a-i hrăni pe călăi.
Anchetele şi chinurile cele mai îngrozitoare aveau loc în casa lui Stanică Dumitru ajuns şeful C.A.P.-ului. Unul, Aramă, şeful Securităţii din Galaţi, îşi adusese pe cei mai fioroşi dintre călăi pentru efectuarea primelor cercetări. Pentru faza următoare, întocmirea dosarelor şi trimiterea în judecată, dubele Securităţii cărau mereu pe nenorociţii din Vadu Roşca la Galaţi. După două zile, şi morţii au fost transportaţi la Focşani.
Schilodiţii se târăsc pe drumul Golgotei
Dintre cei trecuţi prin cele două săli de clasă, prin casa lui Stanică, după ascultarea lor de către "domnii procurori" înainte de a ajunge în ghearele lui Aramă: Toader Gri. Iordache, născut în comuna Vulturu, pe 1 ianuarie 1917, cel care l-a oprit pe Ceauşescu a fost bătut în asemenea hal încât recunoştea tot ce doreau călăii. A declarat că avea tot felul de arme, chiar şi un tun pe care-l ţinea ascuns în mormântul mamei lui. Din om a fost făcut neom. A fost condamnat la 7 ani. .Astăzi este paralizat ca urmare a chinurilor îndurate.
Haralambie Ioniţă, zis Mînzu, a strigat: "Jos comunismul" şi "Jos hoţii". Tată a 6 copii. A fost torturat îngrozitor şi condamnat la 10 ani.
Grigore Irina, luata de lângă mama ei care avea 100 de ani şi învinuită, deoarece locuia aproape de biserică, de a fi tras clopotul din prispa ei, de la 70-80 metri distanţă.
Marinache Tudor, zis Grecu, a fost bătut atât de rău că nu se putea ţine pe picioare. lonascu M. Niţu, un tânăr de 17 ani; Sandu Ion, zis Arcanu; Niţu V. Stan, condamnat la 6 ani; Voicu Sandu, al lui Ciuciubei, de 32 de ani, a fost condamnat la 5 ani; Crăciun Toader, de 45 de ani; Crăciun Marin, zis Turică, fiul, de 17 ani; Crăciun Toader, zis Holban, arestat cu fiul, Crăciun D-tru, de 17 ani; Crăciun Aurel al lui Porcolet, un copilandru; Arcan Dumitru, al lui Şoarece, a fost de asemenea bătut îngrozitor; Mihalcea Nicolae zis Albu; Popoiu Toader; Sandu Ion; Lazăr Sandu, de 17 ani...
Tot satul a fost anchetat, în afara lui nu se ştia nimic fiind înconjurat de armată. Nimeni nu avea voie să-l părăsească; nici să intre. Preotesei Ioana Alexandrina, care nu fusese în sat în ziua măcelului şi nu avea cunoştinţă de cele petrecute, de abia i s-a dat voie să fie trecută cu pluta pentru a se întoarce acasă. Morţii au fost îngropaţi în cele două cimitire din Focşani.
Arestaţii, după chinurile îndurate, au fost trimişi în judecată la Tribunalul Militar din Constanţa. Recursul s-a judecat la Galaţi. O fată de 12 ani a fost anchetată şi dusă ca martor al acuzării la Bulibaşa Constantin.
Teroarea a domnit peste sat până în ajunul Crăciunului, când a fost retrasă armata. Procurorul şef Cruceru, care a urmărit desfăşurarea anchetei, văzând sărăcia ce domnea în sat, se întreba pentru ce oare s-au răsculat ţăranii, care nu aveau ce apăra. Dar ce bun poate fi mai de preţ decât cel de a trăi în libertate?
Iar lui ţaţa Catrina nimeni n-a putut să-i interzică mersul la biserică. La fiecare sărbătoare o găseai îngenuncheată sub clopotniţă, pe locul unde a băltit sângele lui Enuţă al ei, bocind: "Floarea mamei, bradul mamei, mama nu mai are lacrimi!"Era durarea unui neam exprimată prin aceste cuvinte căci sute de mii de mame îşi aşteptau brazii lor care nu se mai întorceau. Aşa s-au petrecut lucrurile la Vadu Roşca. Şi nu numai aici.
Sursa:universulromanesc.com
Siretul îşi înroşeşte apele - Rezistenţa anticomunistă - C. Ionitoiu (cap-XVIII)
-PARTEA I-
Satul Vadu Roşca a fost trecut prin gloanţele ucigătoare ale călăului Ceauşescu. La un an de zile după barbaria dezlănţuită de ruşi în Ungaria, satele româneşti au fost pârjolite de comuniştii români care în turbarea lor îi ucideau pe ţărani pentru a-i înscrie cu forţa în colective.
Trecând prin câmpia inferioară a Siretului, în triunghiul Focşani - Rîmnicu Sărat - Galaţi, şi astăzi, după 35 de ani, supravieţuitorii povestesc cu groază despre cele petrecute în toamna anului 1957. Sfârşitul verii a însemnat începutul calvarului mai ales pentru cei mai obidiţi ai satelor, pentru ţăranii din Vadu Roşca, sat cu 500-600 de fumuri la data aceea şi fără resurse pentru a-şi hrăni copiii. Trăiau din te miri ce, fiindcă pământ aveau foarte puţin!
Nevoia îi împinsese să se îndeletnicească cu împletituri din răchită. Şi plecau să-şi desfacă marfa, la sfârşitul verii, până la Cudalbi, Costache Negri, Pechea, până unde reuşeau s-o dea în schimb pe de-ale gurii. Mai făceau drumuri şi-n baltă pentru a aduce papură spre a avea de împletit panere şi rogojini pe timpul iernii. Dar în vara lui 1957 n-au mai apucat să ajungă la destinaţie pentru că pe drum au fost vânaţi, schingiuiţi, li s-a confiscat marfa, deoarece nu erau înscrişi în colectiv. Trebuiau s-o facă acum, fie la Pechea, fie la Hanul lui Conachi, Vameş sau Iveşti, pe unde îi prindeau, după ce le strângeau mâinile în uşă, îi băteau legaţi de roata căruţii sau îi înţepau cu sula în tot corpul.
Pe deasupra, la întoarcere, nu aveau voie să povestească despre miracolul înscrierii în colectiv. Cei întorşi erau îngroziţi şi teama intrase şi în ceilalţi, care îndrăzneau să plece din sat hotărâţi fiind să nu-i lase pe activişti să pătrundă cu colectivizarea. Raionul Lieşti fierbea din cauza primului secretar Ciocîldău, care voia să-şi îndeplinească planul trasat de Ceauşescu. Îi pusese la dispoziţie şi regimentul din Tecuci. Vulturenii, mai docili, au acceptat, dar nu cu uşurinţă. Uliţele satului erau cutreierate de activişti străini de locuri, ce foloseau tot felul de mijloace de convingere.
La Surafa, în schimb, au întâmpinat rezistenţă. Şi a fost confruntare ca pe timp de război, folosindu-se şi tunul. Oamenii s-au văzut nevoiţi să înfunde lunca Siretului. Octombrie şi noiembrie au fost furtunoase. Cei din Răstoaca şi Boţîrlau nu s-au lăsat. Au ocupat primăriile şi au ars nu numai cererile de înscriere în colective, dar şi actele ce le găseau în cale.
Armata a deschis focul. S-au produs zeci de arestări printre cei ce nu au luat drumul pădurilor. Până spre 1 decembrie regiunea Galaţi era aproape îngenuncheată. Mai rămânea Vadu Roşca. Un singur sat amărât. Dar vorba proverbului: nu ştii de unde sare iepurele.
Vadu Roşca nu mai avea odihnă. Oamenii se organizaseră ca pe timpul năvălirilor barbare, cu străji care vegheau zi şi noapte asupra pericolului. Cum se apropia cineva suspect începeau fluierăturile şi clopotul de la biserică îi trezea pe toţi. Torţele înmuiate în păcură se aprindeau şi lumea era gata, cu furci, coase şi ce mai apucau, să-şi apere pământul. În ultima săptămână a Iui noiembrie 1957 au venit de la "Comitetul comunal" din Năneşti fel de fel de sfătuitori care să-i convingă fără violenţă să accepte fericirea colectivă, însă nimeni n-a acceptat.
Toader Gh. Iordache opreşte cu parul pe Ceauşescu........Marţi, 2 decembrie, pe şoseaua dintre Lieşti-Călieni-Năneşti şi-a făcut apariţia o maşină care înainta spre mijlocul satului. Înăuntru, pe lângă Ciocîldău, se mai afla o persoana. Şi maşina a înaintat până în dreptul kilometrului 23 (de pe D.N. 23), unde i-a ieşit în faţă un disperat. După ce a tras pe şosea o linie cu parul, l-a ridicat gata să trăsnească:
- Până aici! Afară din satul nostru ! O voce bâlbâită i-a strigat pe fereastra maşinii: "La o parte, aici e partidul". Unchi Petrache, cum i se mai spunea lui Iordache Toader, a răspuns imediat: "Ce partid, mă? Tu partid, eu partid, copiii noştri mor de foame înapoi, că aici vă pun cruce" şi a lăsat parul în jos. Maşina a dat puţin înapoi şi Ceauşescu a scos pistolul pe fereastră descărcându-l în sus. Lumea a început să huiduie şi maşina a făcut calea întoarsă ducându-se de unde a venit. Să fi fost ora prânzului", îşi mai reamintesc oamenii.
Satul era in fierbere. Nimeni nu-l mai părăsea. Nu mai aveau curajul să meargă nici la rudele din împrejurimi. Dar ceea ce nu ştiau era faptul că, după fugă, Ceauşescu dăduse ordin ca armata sa-i înconjoare şi să nu le permită nici intrarea, nici ieşirea. Cordonul militar era aşezat pe Putna, întinzându-se la 3 km de sat pentru a nu fi observat. Nici plutaşul nu mai avea voie să vină acasă după alimente. Tancurile şi maşinile erau pe poziţie de tragere.
Miercuri sătenii au fost anunţaţi ca joi dimineaţa, la orele 8, oamenii să se adune la locul numit "strungă", de la marginea satului, pentru a se discuta cu ei deoarece se renunţă la colectivizare, în acel loc se adunau vitele satului, care plecau la păşune, şi tot acolo se găsea o cazemată rămasă intactă din timpul războiului. Joi dimineaţa se anunţa a fi o zi geroasă. Frigul îţi îngheţa până şi sufletul. Oamenii, cu mic cu mare, tremurau şi aşteptau. Pe la orele 9 a apărut armata şi au început ameninţările. La prima salvă de foc trasă în sus, oamenii au răspuns cu huiduieli şi bolovani.
Clopotul, care se alia la 200-300 de metri, a început să dea alarma. Cristea Enuţă, de 22 de ani, tocmai eliberat din armată, chema pe toţi să vină întru salvarea satului. Armata a deschis focul în plin.
Copiii şi vârstnicii care nu au avut timp să se adăpostească în cazemată au fost seceraţi de mitraliere, rămânând întinşi de-a lungul drumului: Arcan Ion (14 ani), Crăciun Dumitru (28 de ani), Crăciun Toader (49 de ani, tată a 8 copii), Crăciun Stroe (31 de ani), Marin Dumitru (49 de ani), Radu Dana a lui Chilichi (28 de ani, mamă a 4 copii) şi Mihai Marin zis Roşu (42 de ani), ciuruit de gloanţe şi mort după 15 zile,
Trupele "victorioase" au început înaintarea în sat trăgând salve de mitralieră prin curţile oamenilor îngroziţi. Parte din ei, cu copiii în braţe, au fugii spre pădurile din împrejurimi. Alţii, care nu ajunseseră la strungă, la auzul rafalelor s-au îndreptat spre biserică.
La vreo 200 de metri de la începerea înaintării, trupele sânt oprite, pentru un moment, în apropierea liniei unde Toader Gh. Iordache îl oprise cu parul pe Ceauşecu, de un tânăr de 29 de ani, Dimofte Aurel, care se avântă spre mijlocul şoselei în faşă unei maşini strigând: "Aţi venit să ne treceţi la colectiv cu armele?" Şi mai mult n-a mai putut spune că un glonte tras de un ofiţer l-a lovit în inimă. Ai casei, cu soţia zbierând, cu un copil de un an în braţe, s-au repezit în drum şi au luat corpul lui Aurel ducându-l în casă. După ei au năvălit ostaşii care i-au pus cu faţa la perete şi au luat cu ei "corpul delict", pe tânărul Dimofte.
Încă un salt şi armata a ajuns în dreptul clopotniţei de unde Cristea Enuţă, de 22 de ani, chema de zor oamenii să salveze satul. Coloana de maşini s-a oprit în faţa "obstacolului" de forma unui foişor de vie, făcut numai din scândură şi de unde continua limba clopotului "să vorbească" despre jalea aşternută. Dar nu pentru mult timp. Din vacarmul care se iscase afară, ba "trage, mă", sau "nu trage", referindu-se fie la ostaşi, fie la clopotul improvizat, a prins glas o mitralieră care a ciuruit scândurile clopotniţei făcând ca treptat limba de fier să amuţească.
Şi nu numai ea. Ostaşii care au urcat pe scara de lemn au adus într-o pătură trupul lui Cristea Enuţă şiroind de sânge. Din podeaua de scândură continua să se prelingă sânge nevinovat, în timp ce într-un colţ fusese găsit ghemuit un copil de 8 ani, Vasilică al lui Marin Şurub. Acest nou "corp delict" era şi el dat jos în pumni şi luat ca trofeu. Numai Dumnezeu l-a ocrotit pe acest copilaş în ploaia de gloanţe ce s-a abătut asupra clopotniţei.
Sătul fusese cucerit, acoperit de sânge, dar oamenilor nu li se arătaseră binefacerile comunismului. Trebuiau să le guste, să le simtă pe propria lor piele. Morţii au fost ţinuţi într-una din casele neterminate de la marginea satului şi li s-a pus pază serioasă. Cei răniţi au fost adunaţi de pe drumuri sau de pe unde se ascunseseră, duşi într-o altă casă şi trimişi după aceea la Focşani. Printre cei 27 s-au reţinut: Crăciun Domnica, Cristea Maria, Dobre Marin (rănit în mână), Haralambie Ionel (împuşcat în picior), Cristea Stan zis Mraniţă (rănit în mină şi picior).
Joi, 4 decembrie, până la miezul nopţii, curţile şi casele au fost răscolite şi peste 100 de ţărani au fost mânaţi ca vitele în cele două clase ale şcolii de pe malul Putnei, unde au stat în frig, cu faţa la perete, până a venit partidul. Şi-a făcut apariţia Ceauşescu însoţit de Ciocîldău şi de o haită de securişti şi de procurori. Primul a dat ordin gingaş: "Nu plecaţi până nu scoateţi totul de la ei. Să fie aspru pedepsiţi. Se instituie stare de urgenţă aici. Răniţii, după ce se vindecă, să fie duşi !a anchetă. Să nu scape nimeni nepedepsit". Şi a plecat partidul, aşternând jalea în urma lui.
Peste zece zile a stat satul sub ocupaţie. Pretutindeni erau soldaţi care strigau şi ameninţau. Vorbeau altă limbă. Se pare că erau ceangăi din regimentul de la Tecuci. Arestările se făceau în permanenţă. Din fiecare casă lipsea cel puţin unul. Vecin la vecin nu putea merge. Nici doi nu aveau voie să meargă pe drum în timpul zilei. Până la cooperativă erai însoţit de un soldat înarmat, în curte, ca să-şi hrănească animalele sau pentru alte nevoi, oamenii mergeau mai mult pe brânci. Din când în când se auzeau focuri de armă trase ca să-i intimideze. La Sultana se pregătea mâncarea pentru anchetatorii care schingiuiau. Oamenii din sat erau chemaţi cu păsări şi alimente pentru a-i hrăni pe călăi.
Anchetele şi chinurile cele mai îngrozitoare aveau loc în casa lui Stanică Dumitru ajuns şeful C.A.P.-ului. Unul, Aramă, şeful Securităţii din Galaţi, îşi adusese pe cei mai fioroşi dintre călăi pentru efectuarea primelor cercetări. Pentru faza următoare, întocmirea dosarelor şi trimiterea în judecată, dubele Securităţii cărau mereu pe nenorociţii din Vadu Roşca la Galaţi. După două zile, şi morţii au fost transportaţi la Focşani.
Schilodiţii se târăsc pe drumul Golgotei
Dintre cei trecuţi prin cele două săli de clasă, prin casa lui Stanică, după ascultarea lor de către "domnii procurori" înainte de a ajunge în ghearele lui Aramă: Toader Gri. Iordache, născut în comuna Vulturu, pe 1 ianuarie 1917, cel care l-a oprit pe Ceauşescu a fost bătut în asemenea hal încât recunoştea tot ce doreau călăii. A declarat că avea tot felul de arme, chiar şi un tun pe care-l ţinea ascuns în mormântul mamei lui. Din om a fost făcut neom. A fost condamnat la 7 ani. .Astăzi este paralizat ca urmare a chinurilor îndurate.
Haralambie Ioniţă, zis Mînzu, a strigat: "Jos comunismul" şi "Jos hoţii". Tată a 6 copii. A fost torturat îngrozitor şi condamnat la 10 ani.
Grigore Irina, luata de lângă mama ei care avea 100 de ani şi învinuită, deoarece locuia aproape de biserică, de a fi tras clopotul din prispa ei, de la 70-80 metri distanţă.
Marinache Tudor, zis Grecu, a fost bătut atât de rău că nu se putea ţine pe picioare. lonascu M. Niţu, un tânăr de 17 ani; Sandu Ion, zis Arcanu; Niţu V. Stan, condamnat la 6 ani; Voicu Sandu, al lui Ciuciubei, de 32 de ani, a fost condamnat la 5 ani; Crăciun Toader, de 45 de ani; Crăciun Marin, zis Turică, fiul, de 17 ani; Crăciun Toader, zis Holban, arestat cu fiul, Crăciun D-tru, de 17 ani; Crăciun Aurel al lui Porcolet, un copilandru; Arcan Dumitru, al lui Şoarece, a fost de asemenea bătut îngrozitor; Mihalcea Nicolae zis Albu; Popoiu Toader; Sandu Ion; Lazăr Sandu, de 17 ani...
Tot satul a fost anchetat, în afara lui nu se ştia nimic fiind înconjurat de armată. Nimeni nu avea voie să-l părăsească; nici să intre. Preotesei Ioana Alexandrina, care nu fusese în sat în ziua măcelului şi nu avea cunoştinţă de cele petrecute, de abia i s-a dat voie să fie trecută cu pluta pentru a se întoarce acasă. Morţii au fost îngropaţi în cele două cimitire din Focşani.
Arestaţii, după chinurile îndurate, au fost trimişi în judecată la Tribunalul Militar din Constanţa. Recursul s-a judecat la Galaţi. O fată de 12 ani a fost anchetată şi dusă ca martor al acuzării la Bulibaşa Constantin.
Teroarea a domnit peste sat până în ajunul Crăciunului, când a fost retrasă armata. Procurorul şef Cruceru, care a urmărit desfăşurarea anchetei, văzând sărăcia ce domnea în sat, se întreba pentru ce oare s-au răsculat ţăranii, care nu aveau ce apăra. Dar ce bun poate fi mai de preţ decât cel de a trăi în libertate?
Iar lui ţaţa Catrina nimeni n-a putut să-i interzică mersul la biserică. La fiecare sărbătoare o găseai îngenuncheată sub clopotniţă, pe locul unde a băltit sângele lui Enuţă al ei, bocind: "Floarea mamei, bradul mamei, mama nu mai are lacrimi!"Era durarea unui neam exprimată prin aceste cuvinte căci sute de mii de mame îşi aşteptau brazii lor care nu se mai întorceau. Aşa s-au petrecut lucrurile la Vadu Roşca. Şi nu numai aici.
Sursa:universulromanesc.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu