Un taran de buna credinta #5

Un ţaran de bună credinţă
 de Cicerone Ionitoiu
#5

Până ieri, Ion slujise cu credinţă , ca argat, , pe boier. La boier avea uşa deschisă ori de câte ori avea nevoie şi niciodată nu pleca cu mâna goală. Acum ajunsese la sfat... primea şi da poveţe... sau repeta cele auzite de la raion... trebuie semănat tot petecul de pământ lăsat paragina... trebuie dus grâul la batoză... să adunăm toate cotele ce le datorăm statului şi nimeni nu trebuie să se sustragă.
 Acum era 1 martie şi în surdină auzi că s-a terminat cu moşierii, nu mai rămâne picior. In capul lui Ion toate se răvăşiră... Poate n-o fi aşa, dar ce-ar fi dacă şi el ar face un bine celui care toată viaţa îi făcuse bine?
N-a mai stat pe gânduri, s-a furişat şi şi-a făcut apariţia în tinda boierului , pe căi ocolite, ieşit ca din pământ. Nu se auzise nici un lătrat de câine... nici un zgomot. Era numai fata măritată la Bucureşti după domnu inginer Marin Popescu.
- Săru-mâna, coniţă, şi pe nerăsuflate începu: Vă rog să plecaţi de acasă unde credeţi şi chiar azi...că vă arestează pe toţi... săru-mâna şi a dispărut aşa cum a venit.
Coniţa de abia a apucat să spună un "mulţumesc Ioane"... cine ştie daca a auzit-o . . . S-a dus imediat la boierul mare şi i-a spus:
- Tată, pleacă imediat, fiindcă ne arestează în noaptea asta.
- Cine crezi că îndrăzneşte? Cotele le-am dat, însămânţările sunt în curs şi vor fi gata la termen, ba i-am cinstit pe toţi...N-a fost unul să vină de la Sfat ...de la Partid... dela Jandarmi şi să plece cu mâna goală...
-Tată, eu iau fetiţa şi plec. -Treaba ta, eu rămân pe loc, în casa mea.
Cum a amurgit, coniţa a îmbrăcat şuba... pe Doiniţa a învelit-o bine... a luat-o în braţe şi cu câteva schimburi s-a urcat în birje şi i-a spus lui moş Vasile: "' la Bucureşti !"'
Viscolul îi biciuia o parte din faţă. Doina adormise încălzită de căptuşala din blana de miel. Calul alerga şi el, îndemnat mai mult de vânt decât de gura lui moş Vasile.
Pe o astfel de vreme, şoseaua era pustie. Nici n-au ştiut când au trecut prin Ciocăneşti... Frică le-a fost prin pădurea Săbăreni... dar au trecut fără să-şi dea seama şi moş Vasile deodată a rupt tăcerea :
- Coniţă, gata... Chitila... încotro ?
- La Filaret !
După ce s-a încălzit puţin şi a tras o duşcă, moş Vasile a făcut calea întoarsă . -Să ai grije, să ajungi cu bine şi să nu afle nimeni.
-Fără grijă, Coniţă... numai Dumnezeu ştie... Să rămâneţi cu bine şi cu nădejdea în Cel de Sus !... După miezul nopţii uşile conacului, erau deschise cu forţa şi un foc de armă a amuţit lătratul lui Grivei. Conu' Mihai s-a pomenit cu liota peste el.
- Repede ia-ţi valiza cu 20 kg. din tot ce vrei şi mergi cu noi, a zis şeful, un militar străin de locuri, în timp ce 3-4 s-au răspândit peste tot, ca la ei acasă...Doi au pornit cu bătrânul... De la sfat, că nu era departe, l-au dus la tren şi s-a pomenit, tot noaptea târziu, la Borzeşti.
 Erau exact 4 ani de când tancurile ruseşti patrulau pe străzile Bucure ştiului, impunând prin forţă partidul care... atunci nu avea linie...
LINIA CC. A P. M.R. ÎN MARTIE 1949
 Ţărănimea "săracă şi mijlocaşă", după acest "act de dreptate socială" nu s-a ales nici cu firimiturile de la masa boierului. Fusese din nou minţită. Ei priveau cu nostalgie gândindu-se la ce va mai urma, în timp ce "sus", în CC al PMR erau dispute serioase după punerea în practică a decretului 83.
 Doi dintre vice-preşedinţii Consiliului de Miniştri s-au postat pe poziţia că nu primesc nici o muncă, dacă nu li se repartizează sectoarele pe care le vor ei: Ana Pauker a cerut Ministerul Agriculturii, iar Vasile Luca, Cooperaţia şi Comerţul Interior şi Exterior , pentru ca aceste domenii să nu intre pe mâna altora, străini de "tradiţia strămoşească".
 Astfel Ana Pauker a fost însărcinată să ducă la îndeplinire hotărârile cu privire la creearea colhozurilor, traduse în româneşte "gospodării agricole colective." In instrucţiunile pe care le-a dat verbal şi scris, a impus instructorilor comitetului central şi secretarilor de judeţ, să creeze un anumit număr de G.A.C-uri în fiecare judeţ, cerându-le să folosească presiuni asupra ţăranilor muncitori care nu voiau să se încadreze în ele, socotindu-i elemente duşmănoase; numai şi numai pentru realizarea planului stabilit.
JUSTIFICAREA ABUZURILOR DUPĂ 5 ANI...
 După moartea modelului sovietic - Stalin - şi arestarea lui Teohari Georgescu, acesta, în arest fiind, pe 17 dec.1955 o acuză pe tovarăşa Ana Pauker de abuzuri şi pe Vasile Luca, pentru că nu a trecut la atitudine hotărâtă faţă de ea, din cauza relaţiilor neprincipiale şi antipartinice pe care le-a avut cu Ana Pauker.
 Astfel o acuză că fără ştirea şi aprobarea conducerii, a dat instrucţiuni organelor de partid şi de stat de jos, să facă promisiuni ţăranilor care urmează să intre în G.A.C., promisiuni care erau peste avantagiile stabilite de lege, care sunt : reducerea de impozite, ajutoare materiale şi înzestrarea cu pământ de la stat.
 In urma acestor instrucţiuni, organele de stat şi locale au trecut la presiuni şi arestări, ducând la acţiuni de violenţă şi revolte împotriva organelor puterii de stat şi la desfiinţarea câtorva sute de colhozuri.
 Tot Teohari Georgescu recunoaşte în aceste condiţii că la insistenţele Anei Pauker, a dat ordin să se aresteze elementele "duşmănoase" şi să intervină trupele de Securitate, şi nu a adus la cunoştinţa conducerii această atitudine.
Astfel se căuta să se justifice îndepărtarea din partid a celor trei, rezultat al luptelor interne, şi să-l scoată nevinovat pe Gheorghiu Dej, după ce se comiseseră atâtea abuzuri şi crime, după cum vom vedea.
Primăvara anului 1949, este caracterizată şi prin anihilarea unor acţiuni din munţi duse de partizani:
- In lunile februarie-martie au fost arestaţi partizanii din Banat de sub conducerea Ion Uţă, Spiru Blănaru şi Petre Domăşneanu.
- In martie a fost grupul partizanilor de la Muntele Mare - Turda, de sub conducerea maiorului Nicolae Dabija.
- In ziua de Paşti au fost împuşcaţi 8 partizani în munţii Arnota-Vâlcea şi grupul a fost dispersat.
- In aprilie a fost anihilat grupul partizan de pe muntele Horaiţa - Valea Drăganului, de sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu - Mărăşeşti.
NEMULTUMIRILE TARANESTI IAU AMPLOARE
 După naţionalizarea celor 1060 întreprinderi din 11 iunie 1948, a urmat impunerea ţăranilor cu cote obligatorii excesiv de mari.
 Ca urmare a abuzurilor autorităţilor locale, care colectau cartofi sau alte produse şi refuzau să le plătească, la care s-a adăugat şi plata derizorie a muncii din întovărăşiri, ţăranii au refuzat să mai plătească cotele, să cultive tutunul. Intervenţia miliţiei, care prin forţă şi bătăi îi obliga să lucreze, a fost continuată prin trimiterea în judecată. A urmat riposta ţărăneasca ce s-a generalizat peste ţară.
Roma Moldovenească sub teroarea lui Rukenstein şi Feller
 Pe pârâul Morişca, la 13 km. nord de Botoşani, se află satul cu rezonanţă istorică - Roma. Aici au vrut comuniştii să facă primul colhoz din judeţul Botoşani.
 Aici au instruit câţiva provocatori din sat să facă "agitaţie". Pe 12 iunie 1949, în Duminica Rusaliilor când oamenii se găseau în prăvălie, ca în zi de sărbătoare, vreo 3-4 cozi de topor printre care Ghiţă Pânzaru, alde Hursoschi şi alţii care acasă nu aveau pe ce pune mâna, s-au amestecat în vorbă propunând sătenilor că ar fi bine să facă şi ei un colhoz, ca în Uniune.
 Atât le-a trebuit ţăranilor, că s-au încins, au sărit pe ei şi i-au scos afară în pumni, fugărindu-i spre Uniune. Fugăriţii n-au ajuns în Uniune, s-au oprit la Sfat şi au anunţat Securitatea că în comună este revoltă contra partidului şi s-au comis crime. Spre seară şi-au făcut apariţia în sat două maşini mici încărcate cu securişti şi activişti de partid. Au fost opriţi la marginea satului de populaţie.
 A doua zi, luni, după Rusalii, satul a fost înconjurat de Securitate cu trupe înarmate, au pus o mitralieră în clopotniţă şi au dărâmat troiţa din curtea şcolii, obligând pe preot s-o ducă de acolo. După aceasta au trecut la treabă. Au început să aresteze, să bată şi să hăituiască sătenii indicaţi de iude. Operaţia era condusă de securiştii Rukenstein şi Feller, bine cunoscuţi prin torturarea celor arestaţi în 1948.
Printre cei ridicaţi şi duşi la securitatea din Botoşani se numărau: preotul Ioniţă, fraţii Ghiţă, Ştefan Măria, Dumitru Ciocanu, Ion Ursu, Grigore Călin, Dumitru Anuţa, Puiu Andriescu, Tiliuţă, Mihai Budeanu, Nica Anton(care a murit la Gherla din cauza torturilor) şi alţii.
 Dar aveau nevoie de un cap al răzvrătirii şi armata a căutat nu numai în sat ci şi în împrejurimi, până când, după o zi şi o noapte s-a predat Dumitru Alexoaie. N-au reuşit să-l prindă pe fiul lui, Ilie Alexoaie, care a scăpat fugind printr-o mlaştină şi ascunzându-se în pădurea Leorda.
 După chinurile de la Securitate, li s-a înscenat un proces în care Dumitru Alexoaie a primit 10 ani şi împreună cu ceilalţi au luat drumul Gherlei şi al muncii forţate de la canal. In schimb, Ilie Alexoaie a stat fugar şi îmbolnăvindu-se, a venit noaptea acasă făcându-şi un ascunziş într-o şură şi după aceea a făcut o ascunzătoare în grajd printr-un zid fals. Era îngrijit şi hrănit de mama lui, care lansase zvonul că s-a înecat în Siret. A ieşit la lumina zilei pe 25 octombrie 1971, la înmormântarea mamei.
COMUNA ARPĂŞEL-BIHOR SE RĂSCOALA
 Situată la 6 km.sud de Salonta, comuna Arpăşel a cunoscut o serioasă răzmeriţă pe data de 5 iulie 1949 când au început să fie forţaţi să intre în colectiv. Ţăranii revoltaţi au pus mâna pe activiştii comunişti , i-au luat ostateci şi i-au închis. Când Securitatea de la Oradea şi-a făcut apariţia, ţăranii au început să strige: "Nu vrem colhoz ! Nu ne trebuie comunism ! Nu vrem să mâncăm mămăligă de la Gospodăria de stat !" Când au vrut să aresteze, ţăranii au strigat: "Să nu se ridice chiaburii care ne-au dat pâine albă şi am trăit bine cât am lucrat la ei."
 Incepe numărătoarea zilelor până când din această regiune va izbucni revolta care va cuprinde zeci de comune şi se întinde şi în judeţul Arad. Dar în acelaşi timp vom vedea că scânteia va sări şi în Bucovina.
Nenorocirea vine asupra fraţilor Basarabeni
 După "eliberarea" teritoriului Bucovinei de Nord şi a Basarabiei, soarta populaţiei ţărăneşti de origine română majoritară s-a înrăutăţit din toate punctele de vedere şi mai ales etnic.
 Aceasta a dus la naşterea mai multor organizaţii, majoritare româneşti, care îşi propuneau să lupte împotriva sovietizării. Au fost arestări, condamnări la moarte şi deportări în lagărele de muncă forţată din Siberia.
 0 altă pacoste care s-a abătut asupra populaţiei s-a datorat secetei din 1946-47. Foametea ce s-a abătut a fost dirijată de politica fiscală, rechiziţionarea produselor agro-alimentare ţărăneşti şi terorizarea prin îndeplinirea unor obligaţiuni exagerate de predare a cotelor către stat, fapt ce a dus la zeci de mii de morţi prin inaniţie, sute de mii de bolnavi, şi mii de ţărani ucişi (circa 15.500) numai în 1946. După trecerea perioadei înfometării, s-a trecut în 1947 la forţarea colectivizării.
Asistăm la situaţii similare la care erau supuşi fraţii români despărţiţi de Prut, de către acelaşi "eliberator" şi veşnic duşman al celor ce-şi cer dreptul la o viaţă liberă. Tutuşkin, ministrul de interne al R.S.S.Moldoveneşti, scria că rămăşiţele româno-moldoveneşti, burghezo-capitaliste, chiabureşti... care s-au adăpostit pe teritoriul Moldovei (n.n.-Basarabia) după alungarea fasciştilor germani, se împotrivesc măsurilor transformării socialiste a agriculturii şi cerea Ministrului de Interne Kruglov să pună problema tov.Stalin a deportării a 15000 familii din Moldova în regiunile îndepărtate ale Uniunii Sovietice.
După două săptămâni, pe 6 aprilie 1949, Biroul Politic al CC al PC al URSS a adoptat hotărârea "Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneşti a chiaburilor, moşierilor, marilor comercianţi, complicii ocupanţilor, persoanelor care au colaborat cu organele germane şi române..." . Se prevedea deportarea a 11.280 familii, însumând 40.850 persoane ce vor fi deportate pe veci, fără dreptul de întoarcere în locurile natale.
Românii din Basarabia şi Bucovina de Nord erau etichetaţi "naţionalişti bur-ghezo-români", calificativ mai agravant decât al celorlalte zeci de popoare dezrădăcinate şi duse tot în Siberia: inguşi, balcari, ceceni, tătari, caraciavei ... care fuseseră socotiţi trădători de patrie.
Operaţia a fost minuţios organizată, într-un secret desăvârşit; la ea au participat 47.471 persoane aduse din alte regiuni în vagoane de animale. Arestarea în vederea deportării a început în dimineaţa zilei de 6 iulie la ora 6 dimineaţa şi s-a terminat pe 7 iulie la ora 20 şi s-a făcut după tabelele întocmite pe baza instrumentelor comuniste din satele basarabene. Amploarea acestei operaţiuni de deportare, nu numai că va fi egalată dar şi mărită de "tovarăşii" români, numai peste 2 ani.
 "DACA VREUN CHIABUR VA FACE AGITAŢIE POATE FI ÎMPUŞCAT ACOLO , PE LOC"...
 Era hotărârea provocatoare lansată de Direcţia regională a securităţii Suceava pentru a instaura frica în sânul ţărănimii, "ca să ştie toţi cei care ar îndrăzni să nu predea cotele, că toţi vor păţi aşa."
 Aceasta era ca o urmare a Legii 18/14 Iulie 1949 prin care se fixa impozitul agricol, adică se mărea faţă de anii precedenţi, "pentru îngrădirea puterii economice a chiaburilor şi limitarea exploatării maselor ţărănimii muncitoare" dar uită să menţioneze adevărata politică ce urmarea sărăcirea şi sclavizarea ţărănimii care ajunsese într-o situaţie disperată.
In această lună iulie, Dobrogea cunoaşte confruntarea dintre partizani şi forţele de securitate, pentru apărarea ţăranilor jefuiţi.
 Conducătorul acestei mişcări, Gogu PUIU, urmărit din pădurea Babadagului, este depistat la Cobadin, la sud de Medgidia şi moare în luptă pe data de 18 iulie 1949 la orele 14.
Alţi doi partizani , RAU Gheorghe-Gioga şi PULPA Gheorghe (din Sarighiol) au fost împuşcaţi la marginea comunei Panduru (pe pârâul Hamangiu), lână lacul Ceamurlia, în noaptea de 29/30 iulie de către Securitatea care-i urmărea.
Tot în această perioadă, Nicolae Ceauşescu, ministru adjunct la Agricultură, luase hotărîrea ca să facă din Dobrogea prima regiune colectivizată. La aceasta l-a ajutat Vasile Vâlcu, croitor bulgar, cu nivelul politic ridicat şi s-a ales comuna Ioan Corvin, la mijlocul drumului judeţean Cobadin-Silistra. Acolo au găsit o unealta în învăţătorul Chiru Marin, cu ascendenţă tot bulgară şi rudă cu Vâlcu, care s-a angajat să distrugă comuna. Aceasta era renumită pentru grădinile de zarzavat. întâmpinând greutăţi la început, cu sprijinul lui Nicolae Doicaru, au arestat câţiva ţărani şi s-a îndepărtat din comunitate preotul Manea Panait care avea un cuvânt greu. Prin teroare şi minciuni s-a reuşit să facă din comuna Ion Corvin primul colhoz din Dobrogea şi acţiunea s-a extins repede prin forţă.
 ŞI SECURITATEA DIN SIBIU INTRĂ ÎN ACŢIUNE - ÎNCERCARE EŞUATĂ LA GURA RÂULUI
 Sat minunat aşezat la gura Cibinului, renumit în "Mărginime" prin portul nealterat, bogăţia folclorului şi hărnicia oamenilor. Localnicii care îşi au obârşia în aşezările dacice, povestesc cu mândrie că numai aici a găsit George Coşbuc ambianţa în care a scris "Nunta Zamfirei".
Aceşti ţărani înstăriţi, din sudoarea muncii lor şi-au creat gospodării de invidiat. Sunt fruntaşi în "mărginime". Si tot aici au găsit de cuviinţă străinii de locuri şi de neam să creeze prima gospodărie colectivă pentru a se putea încet, încet, infiltra în mărginime.
 De Sf.Ilie 1949, doi activişti de la judeţeană si-au făcut apariţia în sat şi i-au cerut preotului Ilie Brad să facă o mică lămurire oamenilor în legătură cu colectivizarea şi să-i invite după slujbă în curtea şcolii pentru a li se da mai multe sfaturi. Preotul si-a văzut de misiunea lui, lăsându-i fără răspuns la aşa mojicie de a întrerupe slujba.
 Din moşi strămoşi este obiceiul ca după serviciul divin, ţăranii să se adune în curtea şcolii, unde primarul comunei le face comunicări în legătură cu cele petrecute în ultima săptămână şi ceea ce este de făcut în săptămâna viitoare.
 După ce a terminat primarul, un activist a luat cuvântul şi a început să lămurească lumea. Când ţăranii au auzit despre ce este vorba, au început să-i huiduiască şi femeile s-au repezit la ei, luându-i la bătaie şi strigându-le că au venit să le pângărească satul. Cu mare greutate au scăpat din mâinile femeilor şi nu s-au oprit decât la Securitatea din Sibiu.
 La vecernia de la ora 14, sătenii au venit cu mic, cu mare, în minunatul lor port naţional. După slujbă, când au ieşit în faţa Bisericii la discuţii între ei, au apărut de pe uliţele laterale o mulţime de securişti care s-au repezit asupra lor, conduşi, se zvonea, de unul Gheorghe Crăciun.
 Preotul Ilie Brad care a auzit zarva de afară a ieşit să vadă ce se petrece. A fost smuls cu brutalitate şi aruncat în primul camion. S-a încins o încăierare ce a durat vreo două ore. In acest timp s-au folosit şi armele de foc, unii dintre ei au fost răniţi, alţii urmăriţi până în pădurea alăturată.
In aceea duminică au arestat 64 de femei şi bărbaţi pe care i-au dus cu maşinile la Securitatea din Sibiu. Printre cei duşi şi schingiuiţi au fost şi: IHORA Ilie, PAMPU Nicolae, GLIGORE Gheorghe, ARSENE Raveca, GANEA Ion, SIMU Ioana, PEANA Ion şi mulţi alţii.
 La Securitate, femeile au fost închise într-un garaj, iar bărbaţii în altul. Timp de o săptămână n-au primit mâncare. Odată pe zi se deschidea usa şi erau întrebaţi dacă se înscriu în colectiv. Toţi au refuzat. După o săptămână, când au început să apară primele tulburări din cauza lipsei de mâncare, au fost eliberaţi.
 Până în 1975 nu se reuşise să se facă colectiv. Si nici după aceia. Si pentru că tot suntem în regiunea dacică, merită să subliniem şi necazurile pe care le-a avut în familie ministrul agriculturii , Romulus Zăroni.
 Nevasta s-a opus să se înscrie în colhoz cu pământul ce-l avea moştenire. Dar linia partidului trebuia respectată. Atunci Zaroni se spune că a divorţat şi a luat o "răsăriteancă" ca toţi tovarăşii lui. Aceasta nu avea pământ de dat şi era obişnuită cu "viaţa şi munca în colectiv". Problema a fost rezolvată!
PREDAREA COTELOR SE FACE LA BATOZA. NEPREDAREA SE PEDEPSEŞTE
 Dacă pe 24 iulie 1949, s-a reuşit să se facă la Turnişor, lângă Sibiu, primul colhoz denumit "Zorile", în schimb în nordul Oradei au izbucnit răzmeriţe soldate cu ciocniri şi arestări. Comandantul securităţii, Ludovic Cseller a intervenit cu brutalitate pentru a restabili ordinea. In bazinul râului Barcău, între 15 şi 20 km sud vest de Barcău, ţăranii au refuzat să mai iasă la secerat şi treierat când au văzut măsurile luate de guvern împotriva muncii lor.
 Răscoalele au fost mai accentuate în comunele Mişca, Păcluşa, Sărsig; Spinuş, Tria şi Dernişoara, unde cu foarte mare greutate şi prin forţă s-au liniştit lucrurile, sau mai bine zis au mocnit şi au reizbucnit mai spre sud, numai la câteva ceasuri. Aşa cum apele curg la vale, tot aşa cursul revoltelor a coborât spre sud, spre bazinul Crişurilor, ajungând până la Mureş, după cum vom vedea.
 Chiar pe 25 Iulie încep să apară manifeste în comuna Tăut, pe Crişul Negru, lângă Băile Tinca, unde în timpul răscoalei se difuza următorul manifest: "Atenţiune ţărani, fără nici un pic de teamă, la luptă pentru cereale. Un bob de grâu să nu daţi acum la nimeni. Veniţi din toată ţara să luptaţi."
A doua zi, la Şişterea(20 km.nord de Oradea), răscoala izbucneşte cu mare furie. Peste 300 de ţărani iau cu asalt Sfatul popular, strigând "Vrem pâine". Miliţia e copleşită, nu poate face faţă şi fuge, cerând ajutor. Se intervine de la Oradea, au loc ciocniri serioase, armata trage, un ţăran este omorât, mulţi răniţi şi se fac arestări multe care i se duc "plocon" călăului Cseller.

C. IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0013]
Sursa:universulromanesc.com