Pietrele Boghii şi Gardul Boghii
*Drumetie
Zona Pietrelor Boghii reprezintă un obiectiv turistic major dat de ampla privelişte pe care o ofera asupra zonei vestice a Munţilor Bihor şi Depresiunii Beiuşului.
Vârful Boghii (1.436 m), mărgineşte în partea de nord-vest Şesul Padiş. Panta vestică a vârfului, după o scurtă coborâre destul de lină prin pădure de molid şi frasin, este ruptă, creând o prăpastie adâncă de peste 300 m formata din două sectoare: Pietrele Boghii şi Gardul Boghii, între care se află un culoar foarte abrupt şi plin de grohotişuri.
Punctul de privelişte de deasupra Pietrelor Boghii se află pe o terasă cu pământ şi smocuri de iarbă, sub care se găseşte un perete vertical de peste 100 m şi o pantă foarte abruptă cu grohotişuri şi pădure ce coboară încă vreo 300 m diferenţă de nivel până în Valea Boga. Din acest loc se poate contempla întreaga Vale Boga şi afluenţii săi:
- sectorul de chei situat în aval de izbucul Boga, sub Piatra Boghii, apoi drumul pe valea Boga şi casele din satul de vacanţă;
- versantul drept coborând abrupt din vârful Cârligate şi Cornul Munţilor, cu Valea Rea plină de săritori şi cascade, Creasta Cornetu cu cele câteva poieni pitoreşti, şi Piatra Bulzului, dincolo de satul de vacanţă Boga;
- partea stângă cu cele trei văi: Oşelu, Bulbuci şi Valea Plaiului şi drumul spre Padiş care şerpuieşte pe un versant mai domol. De asemenea se pot contempla crestele calcaroase Piatra Ciungilor şi Măgura Seacă.
Vederea depăşeşte însă acest bazin, lăsându-ne să zărim la stânga culmea Tătăroaia ce se ridică dincolo de Valea Galbenei. În dreapta zărim succesiv piramida triunghiulară a Măgurii Guranilor, apoi Măgura Ferice şi picioarele prelungi ale versantului vestic al Bohodeiului. Câmpia plată, situată cu aproape 1.000 m diferenţă de nivel mai jos, este Depresiunea Beiuşului, spre care zărim şerpuind Crişul Pietros şi se văd construcţiile din comunele Pietroasa, Sudrigiu şi oraşul Ştei.
În zilele cu vizibilitate bună, întrevedem dincolo de depresiunea Beiuş, culmile lungi, împădurite ale Munţilor Codru – Moma.
Zona de sub abruptul Pietrelor Boghii, fiind deosebit de greu accesibilă, adăposteşte o pădure intactă de foioase care se prelungeşte pe văile şi coamele ce urcă spre Cârligate (dreapta) şi Scăriţa (stânga).
Tot sub Pietrele Boghii, pe o brână cu grohotişuri, se află intrarea în Peştera Şura Boghii, o peşteră uşor ascendentă de 212 m, având câteva concreţiuni în sectorul final. La aceasta se ajunge pe o potecă abruptă marcată.
Un alt punct de belvedere, poate mai spectaculos, cu aceleaşi perspective, este balconul natural situat deasupra Gardului Boghii, în limita vestică extremă a Poienii Vărăşoaia.
Sursa:parcapuseni.ro

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu