Batalia de la Stalingrad – decimarea trupelor române la cotul Donului
de Cicerone Ionitoiu
Că situaţia era critică intern o dovedeşte şi scrisoarea subsecretarului de stat al Statelor Unite, Edward Stettinius către amiralul William D. Leahy, şeful Statului Major al armatei şi marinei. Prin ea, subsecretarul de stat spune că încă de la 15 septembrie 1942 are două tatonări întreprinse de români în privinţa păcii. Este vorba de întâlnirea de la 30 septembrie, când ataşatul român la Ankara, colonelul Tr. Teodorescu, s-a întâlnit cu generalul de divizie A.C. Arnold, ataşatul militar britanic de la Londra, şi i-a comu*nicat din partea Statului Major General român, printre altele:
„...Românii nu doresc ca ruşii să ocupe România. Ei sunt gata să coopereze cu orice forţă anglo-americană care intră în Balcani şi ar pune la dispoziţia acestora următoarele resurse: 42 vagoane de aur, 20 vagoane de bani - hârtie, 400 vagoane de grâu, 300 vagoane de porumb, 22 de divizii complet echipate, un mare număr de piloţi şi personal de aviaţie instruit, rezerve substanţiale de petrol de 80 până la 90 octane. In plus, echipament existent în arsenale pentru peste un milion de oameni... Ataşatul militar a subliniat caracterul secret al propunerii..."
Nu numai serviciul de informaţii român, condus la data aceea de Eugen Cristescu, I se interesa de tot ce făceau oamenii politici, dar şi serviciile secrete germane supravegheau şi-şi informau stăpânii de la Berlin. Astfel, cu data de 17 octombrie, se găseşte o notă informativă trimisă către Ministerul de externe german în care se comunică că românii îşi au oameni la legaţiile din străinătate care „să pregătească trecerea României de partea Aliaţilor... aşteaptă doar momentul ca situaţia de pe fronturi să se înrăutăţească definitiv în defavoarea Puterilor Axei, pentru ca apoi să reia imediat legătura cu Aliaţii." Nota semnalează pe un consilier român Şeinescu, care a fost trimis la Stockholm cu misiunea de a contacta cercurile anglo-americane.
În acest context politico-militar, Mareşalul Antonescu trimite un răspuns foarte dur lui C.I.C. Brătianu, referindu-se la mai multe scrisori primite şi face referiri la politica trecută a partidelor PNL şi PNŢ, spunând, printre altele, cu privire la cele ce i se imputau, scuze şi poate lămuriri. Spicuim câteva:
„... Dacă va fi să fiu adus şi eu pe această bancă a acuzării, pentru că fac tot ceea ce poate un om facă, nu numai pentru a salva un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi muncă, atunci, în nici un caz nu veţi fi d-voastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de d-voastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca d-voastră...Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele d-voastră sau al dlui Maniu în ultimii ani ai tragicei guvernări care s-a sfârşit la 6 septembrie...
Nu va muri, domnule Brătianu, - de foame şi frig -poporul, nici la iarnă, după cum nu a murit nici în iarna trecută, când încercaţi să-l agitaţi...Dar, domnule Brătianu, chiar dacă nu am nici o asigurare din partea domnului Hitler, ce trebuia să fac?... Numai netrebnicii şi poltronii pot să justifice lipsa de acţiune naţională cu scuza că nu sunt sută la sută siguri de victorie şi nu au garanţii scrise...Aveţi mai multă încredere în englezii, în americanii şi în jidanii care au dictat pacea după războiul trecut...
De ce, domnule Brătianu, perseveraţi să credeţi că veţi putea să reîntregiţi ţara cu ajutorul democraţiilor, care nu au fost în stare să se ţină de angajamentele scrise pe care şi le-au luat pentru garantarea graniţelor noastre? Acuzaţi pe germani de arbitrajul de la Viena şi-i trataţi de duşmani, dar nu acuzaţi pe aliaţii dumneavoastră democraţi, care v-au trădat?...Mă acuzaţi că înfometez ţara şi o lipsesc de combustibil, când dau Germaniei cere*ale şi păcură în schimbul armamentului, deşi ştiţi bine că nu pot să dau altceva şi nu pot să aduc altfel armamentul.
Sunteţi naţionalist - cel puţin aşa este faţada - şi totuşi luaţi apărarea evreilor şi protestaţi, ca şi dl Maniu, împotriva măsurilor de românizare... Luându-vă după câţiva ofiţeri fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă aranjez cu Anglia şi America... Suntem la 1.500 de km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor... retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului...Retrageţi-vă d-voastră armata şi «aranjaţi-vă» cu Anglia. Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul."
Ca întotdeauna, argumente se găsesc în apărare, bune sau false. Numai că la o lună după această scrisoare-fluviu de peste o sută de pagini, armata română la câteva ore după declanşarea ofensivei ruse a rămas în linia întâi fără muniţie. Confirmarea a făcut-o mai sus Mareşalul, în scrisoarea adresată generalului Şteflea, concluzionând: „Răspunderea în faţa istoriei o port eu..." Şi au căzut acolo peste o sută şi ceva de mii de români. Şi de acolo s-a mers numai ca racul, mereu spre prăbuşire... Iar oferta de a lua conducerea guvernului opoziţia este de-a dreptul spusă în bătaie de joc. Toate pârghiile le dăduse în mâna germanilor şi mai spune „trebuie să întreb şi armata şi poporul."
Poate că ar fi trebuit să mai întârzie Antonescu cu lungul răspuns, căci altfel s-au desfăşurat lucrurile după declanşarea ofensivei bolşevice, sau poate a făcut-o sub presiunea Fiihrerului, aţâţat de Killinger, împotriva opoziţiei care-l presa la rândul ei pe Mareşal. Şi opoziţia a avut dreptate, dar Mareşalul a recunoscut-o în scrisoarea adresată feldmareşalului Manstein, că ruşii au câştigat datorită proastei pregătiri a luptei de către germani. Scrisoarea a fost trimisă pe 9 decembrie şi subliniază faptul că generalii germani nu au luat în considerare argumentele lui. Şi indignarea asupra comportamentului este pe drept cuvânt aruncată în spatele germanilor, în ceea ce priveşte atitudinea necamaraderească:„Sunt informat, în ultimul moment, că sunt soldaţi de ai mei care au luptat ca nişte bravi şi care acum sunt împuşcaţi de soldaţii d-voastră în încercuirea de la Stalingrad."
Desigur Antonescu se manifesta cu virulenţă împotriva opoziţiei când era atacat de germani, aşa cum a fost cu articolul din 19 octombrie, prin care ziarul „Bukarester Tageblatt" spunea că Maniu are o atitudine tolerantă faţă de evrei, iar guvernul nu reacţiona. Ecoul a venit în scrisoarea din 29 octombrie, când Antonescu a subliniat acest lucru - „luaţi apărarea evreilor şi protestaţi." Şi totuşi, Maniu continua şi şi-a permis să cricice pe Mana Antonescu pentru modul cum administra fondurile publice. Reacţia nu a întârziat să vină. S-au făcut percheziţii la prietenii apropiaţi ai lui Maniu şi chiar internări în lagăr.
Furia lui Hitler asupra eşecului de la Stalingrad s-a manifestat prin cererea de noi trupe pentru frontul Ştalingradului, dar însoţită cererea şi de arestarea lui Maniu. Informat să părăsească Bucureştiul, Maniu s-a dus în Ardeal pe 20 decembrie, tocmai când un alt scandal şi o tensionare a relaţiilor româno-germane s-a produs chiar în Germania, prin fuga lui Horia Sima. Furia lui Antonescu părea că este fără margini, fiindcă el le dăduse drumul să plece, după rebeliune, ca să nu ducă „nici o acţiune politică Sima şi acoliţii săi şi cu garanţia germană că Sima nu va mai înfăţişa o primejdie de orice fel de tulburări. Sima a călcat această condiţie."
Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-042)
Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Ultima modificare făcută de Cicerone Ionitoiu; 16.02.2011 la 17:23.
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1145-Batalia-de-la-Stalingrad-decimarea-trupelor-romane-la-cotul-Donului
de Cicerone Ionitoiu
Că situaţia era critică intern o dovedeşte şi scrisoarea subsecretarului de stat al Statelor Unite, Edward Stettinius către amiralul William D. Leahy, şeful Statului Major al armatei şi marinei. Prin ea, subsecretarul de stat spune că încă de la 15 septembrie 1942 are două tatonări întreprinse de români în privinţa păcii. Este vorba de întâlnirea de la 30 septembrie, când ataşatul român la Ankara, colonelul Tr. Teodorescu, s-a întâlnit cu generalul de divizie A.C. Arnold, ataşatul militar britanic de la Londra, şi i-a comu*nicat din partea Statului Major General român, printre altele:
„...Românii nu doresc ca ruşii să ocupe România. Ei sunt gata să coopereze cu orice forţă anglo-americană care intră în Balcani şi ar pune la dispoziţia acestora următoarele resurse: 42 vagoane de aur, 20 vagoane de bani - hârtie, 400 vagoane de grâu, 300 vagoane de porumb, 22 de divizii complet echipate, un mare număr de piloţi şi personal de aviaţie instruit, rezerve substanţiale de petrol de 80 până la 90 octane. In plus, echipament existent în arsenale pentru peste un milion de oameni... Ataşatul militar a subliniat caracterul secret al propunerii..."
Nu numai serviciul de informaţii român, condus la data aceea de Eugen Cristescu, I se interesa de tot ce făceau oamenii politici, dar şi serviciile secrete germane supravegheau şi-şi informau stăpânii de la Berlin. Astfel, cu data de 17 octombrie, se găseşte o notă informativă trimisă către Ministerul de externe german în care se comunică că românii îşi au oameni la legaţiile din străinătate care „să pregătească trecerea României de partea Aliaţilor... aşteaptă doar momentul ca situaţia de pe fronturi să se înrăutăţească definitiv în defavoarea Puterilor Axei, pentru ca apoi să reia imediat legătura cu Aliaţii." Nota semnalează pe un consilier român Şeinescu, care a fost trimis la Stockholm cu misiunea de a contacta cercurile anglo-americane.
În acest context politico-militar, Mareşalul Antonescu trimite un răspuns foarte dur lui C.I.C. Brătianu, referindu-se la mai multe scrisori primite şi face referiri la politica trecută a partidelor PNL şi PNŢ, spunând, printre altele, cu privire la cele ce i se imputau, scuze şi poate lămuriri. Spicuim câteva:
„... Dacă va fi să fiu adus şi eu pe această bancă a acuzării, pentru că fac tot ceea ce poate un om facă, nu numai pentru a salva un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi muncă, atunci, în nici un caz nu veţi fi d-voastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de d-voastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca d-voastră...Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele d-voastră sau al dlui Maniu în ultimii ani ai tragicei guvernări care s-a sfârşit la 6 septembrie...
Nu va muri, domnule Brătianu, - de foame şi frig -poporul, nici la iarnă, după cum nu a murit nici în iarna trecută, când încercaţi să-l agitaţi...Dar, domnule Brătianu, chiar dacă nu am nici o asigurare din partea domnului Hitler, ce trebuia să fac?... Numai netrebnicii şi poltronii pot să justifice lipsa de acţiune naţională cu scuza că nu sunt sută la sută siguri de victorie şi nu au garanţii scrise...Aveţi mai multă încredere în englezii, în americanii şi în jidanii care au dictat pacea după războiul trecut...
De ce, domnule Brătianu, perseveraţi să credeţi că veţi putea să reîntregiţi ţara cu ajutorul democraţiilor, care nu au fost în stare să se ţină de angajamentele scrise pe care şi le-au luat pentru garantarea graniţelor noastre? Acuzaţi pe germani de arbitrajul de la Viena şi-i trataţi de duşmani, dar nu acuzaţi pe aliaţii dumneavoastră democraţi, care v-au trădat?...Mă acuzaţi că înfometez ţara şi o lipsesc de combustibil, când dau Germaniei cere*ale şi păcură în schimbul armamentului, deşi ştiţi bine că nu pot să dau altceva şi nu pot să aduc altfel armamentul.
Sunteţi naţionalist - cel puţin aşa este faţada - şi totuşi luaţi apărarea evreilor şi protestaţi, ca şi dl Maniu, împotriva măsurilor de românizare... Luându-vă după câţiva ofiţeri fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă aranjez cu Anglia şi America... Suntem la 1.500 de km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor... retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului...Retrageţi-vă d-voastră armata şi «aranjaţi-vă» cu Anglia. Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul."
Ca întotdeauna, argumente se găsesc în apărare, bune sau false. Numai că la o lună după această scrisoare-fluviu de peste o sută de pagini, armata română la câteva ore după declanşarea ofensivei ruse a rămas în linia întâi fără muniţie. Confirmarea a făcut-o mai sus Mareşalul, în scrisoarea adresată generalului Şteflea, concluzionând: „Răspunderea în faţa istoriei o port eu..." Şi au căzut acolo peste o sută şi ceva de mii de români. Şi de acolo s-a mers numai ca racul, mereu spre prăbuşire... Iar oferta de a lua conducerea guvernului opoziţia este de-a dreptul spusă în bătaie de joc. Toate pârghiile le dăduse în mâna germanilor şi mai spune „trebuie să întreb şi armata şi poporul."
Poate că ar fi trebuit să mai întârzie Antonescu cu lungul răspuns, căci altfel s-au desfăşurat lucrurile după declanşarea ofensivei bolşevice, sau poate a făcut-o sub presiunea Fiihrerului, aţâţat de Killinger, împotriva opoziţiei care-l presa la rândul ei pe Mareşal. Şi opoziţia a avut dreptate, dar Mareşalul a recunoscut-o în scrisoarea adresată feldmareşalului Manstein, că ruşii au câştigat datorită proastei pregătiri a luptei de către germani. Scrisoarea a fost trimisă pe 9 decembrie şi subliniază faptul că generalii germani nu au luat în considerare argumentele lui. Şi indignarea asupra comportamentului este pe drept cuvânt aruncată în spatele germanilor, în ceea ce priveşte atitudinea necamaraderească:„Sunt informat, în ultimul moment, că sunt soldaţi de ai mei care au luptat ca nişte bravi şi care acum sunt împuşcaţi de soldaţii d-voastră în încercuirea de la Stalingrad."
Desigur Antonescu se manifesta cu virulenţă împotriva opoziţiei când era atacat de germani, aşa cum a fost cu articolul din 19 octombrie, prin care ziarul „Bukarester Tageblatt" spunea că Maniu are o atitudine tolerantă faţă de evrei, iar guvernul nu reacţiona. Ecoul a venit în scrisoarea din 29 octombrie, când Antonescu a subliniat acest lucru - „luaţi apărarea evreilor şi protestaţi." Şi totuşi, Maniu continua şi şi-a permis să cricice pe Mana Antonescu pentru modul cum administra fondurile publice. Reacţia nu a întârziat să vină. S-au făcut percheziţii la prietenii apropiaţi ai lui Maniu şi chiar internări în lagăr.
Furia lui Hitler asupra eşecului de la Stalingrad s-a manifestat prin cererea de noi trupe pentru frontul Ştalingradului, dar însoţită cererea şi de arestarea lui Maniu. Informat să părăsească Bucureştiul, Maniu s-a dus în Ardeal pe 20 decembrie, tocmai când un alt scandal şi o tensionare a relaţiilor româno-germane s-a produs chiar în Germania, prin fuga lui Horia Sima. Furia lui Antonescu părea că este fără margini, fiindcă el le dăduse drumul să plece, după rebeliune, ca să nu ducă „nici o acţiune politică Sima şi acoliţii săi şi cu garanţia germană că Sima nu va mai înfăţişa o primejdie de orice fel de tulburări. Sima a călcat această condiţie."
Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-042)
Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Ultima modificare făcută de Cicerone Ionitoiu; 16.02.2011 la 17:23.
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1145-Batalia-de-la-Stalingrad-decimarea-trupelor-romane-la-cotul-Donului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu