Cele 7 minuni ale lumii lui Talal-Gradinile suspendate ale Semiramidei

Grădinile suspendate ale Semiramidei sau, mai corect, Grădinile suspendate din Babilon au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Ch.) pentru una din soţiile sale, Amytis sau Amuhea. Ele figurau în antichitate printre cele Şapte minuni ale lumii antice. După o veche legendă, răspândită în special de scriitorii greci, ar avea o origine mult anterioară: ele ar fi fost construite de regele Ninus întemeietorul oraşelor Ninive şi Babilon, pentru soţia sa Semiramida (sau Semiramis). După informaţiile istoricului Diodor din Sicilia, uriaşele grădini ocupau o suprafaţă de 15000 m² şi se ridicau în patru terase până la 77 metri înălţime. Pe terase erau plantaţi arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind înalţi de 24 metri. Erau udaţi de pompe cilindrice, al căror secret nu se cunoaşte încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală. După unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărâmate de perşi, în timpul ocupării Babilonului, tot atunci fiind dărâmat şi Turnul Babel.

Cadrul geografic şi evoluţia istorică

Construcţia grădinilor suspendate din Babilon trebuie apreciată prin prisma încadrării lor în mediul înconjurător: clima caldă şi uscată, peisajul arid şi obiceiurile vechilor locuitori ai Mesopotamiei. La popoarele orientale din antichitate, noţiunea de grădină era legată de ideea supremei fericiri omeneşti. Această mentalitate a făcut pe vechii perşi să numească grădinile lor “raiuri”.
Aşezat pe fluviul Eufrat, vechiul Babilon îşi pierde originea în negura vremurilor. După vechi legende, el ar fi fost întemeiat fie de către legendarul Nimrod, fie de către zeul Baal, fie de regele Ninus, soţul miticei regine Semiramida. După o perioadă zbuciumată, marcată de rivalităţile şi războaiele cu asirienii, Babilonul reuşeşte pe la sfârşitul secolului al VII-lea î.Ch. să-şi consolideze hegemonia. Conducător al statului a fost ales Nabopalassar (626-605 î.Ch.), fondator al dinastiei caldeene. Fiul şi urmaşul acestuia, Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Ch.), reface oraşul, întărind fortificaţiile şi construind palate, ele înşăşi fortificate. Ţinând seama de structura religiei babiloniene, rolul predominant îl aveau preoţii, conferind statului un regim teocratic.

Grădinile suspendate în scrierile vechilor autori

Descrierea Babilonului de către Herodot corespunde, cu unele rectificări, cu rezultatul săpăturilor arheologice. Oraşul avea mai multe ziduri de incintă, dispuse concentric. Oraşul propriu-zis era cuprins în interiorul primei incinte, care avea latura de aprox. 1700 metri, şi avea două cartiere, unul care cuprindea palatul regal, iar celălalt templul zeului Enlil (sau Bel, după denumirea semită), ambele pe malul stâng al Eufratului.
În colţul de nord-est al palatului, lângă poarta zeiţei Iştar, se aflau grădinile suspendate. După cum spune Diodor din Sicilia – repetând probabil cele spuse de Ctesias, a cărui operă s-a pierdut – grădinile au fost construite de Nabucodonosor pentru una din soţiile sale, Amytis, fiica regelui Cyaxares al Mezilor, care regreta peisajul muntos, cu vegetaţie bogată al ţinutului natal. Atribuirea grădinilor reginei Semiramida este cu mare probabilitate de domeniul legendei. Calificativul “suspendat”, care însoţeşte numele acestor grădini, se datoreşte relatărilor în limbile gracă sau latină. În limba greacă cuvântul “kremastos” (κρεμαστος) şi în latină cuvântul “pensilis” au o dublă semnificaţie: un obiect sau o construcţie care atârnă (”suspendat”), sau o construcţie susţinută de coloane şi arcade, o terasă, în general un obiect susţinut la o anumită înălţime.
Cea mai completă descriere a grădinilor se datoreşte lui Diodor din Sicilia, care arată că ele se compuneau din terase etajate în amfiteatru, cu o latură de aprox. 123 m. Terasele erau susţinute de ziduri de piatră, construite la o distanţă de trei metri unele de altele. Spaţiile dintre ziduri era acoperit cu bolţi realizate din blocuri de piatră. Pe aceste blocuri era aşezat un strat de trestie îmbibat în asfalt, deasupra trestiei urma un dublu rând de cărămizi arse, legate între ele cu mortar de ipsos, acoperite cu foi de plumb, pentru a desăvârşi izolarea hidrofugă. Peste foile de plumb era un strat de pământ, de grosime suficientă pentru ca să poată prinde rădăcinile celor mai mari arbori. Diodor spune: “…Terasele erau pline de plante de toate felurile, în stare să încânte vederea prin mărimea şi frumuseţea lor”.
În grosimea teraselor erau amenajate galerii şi camere, care primeau lumina lateral, pe o singură latură, în aşa fel încât galeriile şi camerele de la un anumit nivel aveau în faţă priveliştea unei grădini, care se rezema pe terasele nivelului inferior.
Pentru stropitul grădinilor se foloseau maşini hidraulice, care urcau apa din Eufrat la diferitele niveluri. Pe sub rădăcinile plantelor erau o serie de canale, care umezeau neîncetat pământul. Datorită posibilităţilor întreţinerii unei continue umidităţi, pe terase au putut să crească nu numai bogate partere de flori, dar şi pomi fructiferi, anumite specii de tamarix, palmieri etc.

Cercetări arheologice

Primele cercetări arheologice moderne au fost întreprinse de o misiune franceză condusă de Fulgence Fresnel în anii 1852 – 1855, explorarea completă a fost făcută de o misiune germană condusă de Robert Koldewey în anii 1899 – 1914. Săpăturile efectuate în colina El Kasr (în arabă: “castelul” sau “citadela”) au descoperit ruinele marelui palat al lui Nabucodonosor, poarta principală a oraşului şi templul zeiţei Nin-Mach. În partea de nord-est a palatului s-au pus în evidenţă fundaţiile construcţiei care susţinea probabil Grădinile suspendate. S-a descoperit şi un coridor central, care are pe ambele laturi câte şapte camere, corespunzând în general cu descrierile lui Diodor. În afară de poziţia ruinelor, de modul de construcţie şi de dimensiunile lor, care corespund cu ceea ce se cunoaşte din descrerile autorilor antici, mai există o probă foarte convingătoare că într-adevăr acestea sunt ruinele fostelor Grădini suspendate: Robert Koldewey a găsit trei puţuri situate alăturat, în serie, unul central cu secţiune pătrată, între celelalte două cu secţiune ovală, care sugerează existenţa unei maşini hidraulice, care funcţiona probabil pe acelaşi principiu ca un aparat cu găleţi cu lanţuri. Acest dispozitiv putea da un flux continuu de apă.
Pe terenul vechiului Babilon este astăzi un deşert, aproape total lipsit de vegetaţie. Terasele grădinilor au dispărut de multă vreme, în locul splendorii de altădată, deşertul dă o impresie de tristeţe. În vârful unei coline mai există un arbore secular, un atleth, considerat de unii nostalgici ca fiind o ultimă rămăşiţă a faimoaselor grădini.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii lui Talal-Templul zeitei Artemis din Efes

Templul zeiţei Artemis din Efes (în greacă: Artemision, lat. Artemisium), cunoscut şi ca „Templul Dianei”, a fost un edificiu antic grec construit pentru zeiţa Artemis. Templul a fost ridicat în anul 550 î.Hr. în Efes, oraş aflat atunci pe teritoriul imperiului babilonian. Templul zeiţei Artemis din Efes se află 50 km la sud de oraşul Izmir, Turcia. Din templul original, considerat una din cele şapte minuni ale lumii nu au rămas decât puţine relicve.

Descrierea templului

Templul a fost construit timp de 120 de ani de către împăratul Adrian cel Mare. Clădirea a fost lată de 51 m şi de 105 m lungime. 127 de coloane de 18 m înălţime susţineau acoperişul. În interiorul templului se afla statuia de 2 m a zeiţei Artemis, acoperită cu aur şi argint.
Philon a spus despre templu: “Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceaţă.”
La 22 iulie 356 î.Hr., templul a ars într-un incediu, se spune că un om numit Herostratus a aprins focul, şi că şi el a murit în foc. Istoria acestui om este una din cele mai dramatice şi pline de învăţăminte din antichitate. El nu se deosebea prin nimic de semenii săi însă, în dorinţa de a se menţine în conştiinţa oamenilor şi în istorie, comite această crimă. De aici a luat naştere expresia “Slavă lui Herostrate” . Legenda spune că în noaptea în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupată cu naşterea lui şi nu a avut grijă de templu.
În 356 templul a fost reconstruit de către cetăţenii oraşului Efes, dar a fost dărâmat odată cu apariţia creştinismului.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii lui Talal-Statuia lui Zeus din Olympia

Statuia lui Zeus este una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, sculptată după tehnica criselefantină, în fildeş ornat cu aur şi avînd o structură internă din lemn. Statuia, cu o înălţime estimată la aproximativ 12 m, a fost realizată de către sculptorul Phidias în preajma anului 435 î.Ch. în oraşul Olympia din Grecia. Pentru adăpostirea statuii a fost construit un templu.

Se crede că în anul 394 d.Ch. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde avea să fie distrusă de un incendiu în anul 475.
În 1958 a fost descoperit la Olympia şi atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la realizarea statuii şi au putut fi identificate câteva din tehnicile de lucru (ulterior atelierul a fost transformat într-o bazilică creştină, în prezent ruinată).
*
Localitatea Olympia era situată în partea de vest a Peloponezului, la aproximativ 10 km de ţărmul mării Ionice, la confluenţa fluviului Alfeu cu râul Cladeos. Aşezată pe partea dreaptă a fluviului, la poalele muntelui Cronion, într-un peisaj mereu verde, Olympia nu a fost niciodată un oraş propriu-zis, ci un vast sanctuar, unde temple, altare şi clădiri publice, consacrate diferitelor zeităţi, se aflau reunite sub conducerea sprituală atribuită lui Zeus.
La origine, Olympia era un centru pur religios, de importanţă locală, apoi faima sa a crescut prin Jocurile Olimpice, la care s-a adăugat importanţa politică a sanctuarului; a devenit cu timpul un centru diplomatic, în care se hotăra uneori soarta statelor greceşti.
Conform legendelor, ţinutul Olympia fusese cucerit de dorieni, conduşi de către eroul Heracles (Hercule). Ei au trasat limitele incintei sacre numită “Altis”, denumire provenită din cuvântul altis, care înseamnă crâng sau dumbravă. În urma săpăturilor arheologice, s-a dovedit că incinta avea o formă trapezoidală, cu dimensiuni de aproximativ 200 m lungime şi 175 m lăţime. Pe această platformă, amenajată în terase, s-au construit în decursul timpurilor multe edificii sacre. În secolul al V-lea î.Ch., s-a construit marele templu al lui Zeus, Telecoleonul (locuinţele preoţilor), Pyrtaneul (unde era adăpostit focul sacru), Stadionul cu o capacitate de 45.000 spectatori, Hipodromul şi s-a completat Buleuterionul (sediul senatului olimpic).

Templul lui Zeus din Olimpia

După victoria decisivă a grecilor, conduşi de Themistocles, asupra perşilor, în bătălia navală de la Salamina (480 î.Ch), s-a hotărît să fie construit la Olympia un templu consacrat lui Zeus, care să fie cel mai mare şi mai bogat din Altis. El a fost construit de arhitectul Libon originar din Elida (Peloponez) şi a fost terminat în anul 457 î.Ch. Templul a fost realizat în ordinul “doric peripter hexastil”, cu şase coloane în faţada principală şi câte treisprezece coloane pe faţadele laterale, cu dimensiuni de 67,12 m lungime, 27,68 m lăţime şi 20,25 m înălţime totală, până la partea superioară a frotonului (conform descrierii istoricului Pausanias). Templul era acoperit cu plăci de marmură de Naxos, frontonul de est, în loc de acrotera (mic piedestal servind ca suport statuielor, vaselor şi altor ornamente), purta o Victorie aurită. Decoraţia sculpturală a celor două frontoane, executate se pare de Paeonios şi Alcamenes, a făcut faima acestui templu. Interiorul era împărţit în trei zone: de la intrare până la doua coloană era un spaţiu liber, urma un spaţiu închis până la cincea coloană, cu o balustradă de marmoră; de la a cincea coloană până la peretele de vest, era aşezată statuia lui Zeus aşezată pe un soclu din marmură albastră de Eleusis.
Din măreaţa statuie ridicată lui Zeus la Olympia nu a rămas decât soclul. Aspectul ei ar fi rămas necunoscut, dacă Pausanias nu ne-ar fi lăsat bogata şi amănunţita sa descriere.
Autorul acestei opere, Phidias, era atenian, prieten şi sfătuitor al lui Pericle. Era deja cunoscut, după ce realizase cu puţin timp înainte statuia reprezentând pe Athena Parthenos din templul Parthenon de pe colina Acropolis din Atena. În mod asemănător, statuia lui Zeus a fost executată în tehnica chryselephantină, din lemn îmbrăcat în foi de aur şi cu plăci de fildeş.
După cum spune Pausanias, sculptorul a lucrat la opera sa într-o clădire care se afla la vest de Altis şi care era cunoscută şi şase secole mai târziu sub numele de “atelierul lui Phidias”. El a avut drept colaboratori, un pictor – fratele său, Panaenos – şi un gravor, Colotes, originar din insula Paros. După ce statuia a fost complet gata în atelier, ea a fost demontată şi transportată piesă cu piesă în templu, unde a fost remontată pe soclul de marmoră dinainte pregătit.
Statuia avea înălţimea de aprox. 12 m, iar soclul nu depăşea 14 m, înfăţişându-l pe Zeus aşezat pe un tron cu un spătar înalt, bogat decorat. În mâna dreaptă ţinea o Victorie, lucrată în fildeş şi aur, capul era încununat cu ramuri de măslin. În mâna stângă, Zeus ţinea un sceptru pe care stătea un vultur de aur. O mantie îi cădea de pe umeri peste torsul gol şi-i acoperea picioarele. Părţile corpului neacoperite erau de fildeş, picioarele erau rezemate pe un taburet, susţinut în cele patru colţuri de sfincşi de aur.
Tronul era bogat decorat, policrom, cu abanos, bronz, fildeş, aur, pietre preţioase şi picturi. Pausanias descrie în amănunt toate picturile care împodobeau tronul şi care reprezentau lupte legendare, figuri de zei şi chiar scene din jocurile olimpice. Astfel, sub sfincşii care susţineau braţele tronului erau basoreliefuri care-i înfăţişau pe Apollo şi pe Artemis omorând copiii Niobei, pe traverse erau reprezentate lupte ale lui Heracles şi ale lui Tezeu cu amazoanele, pe soclu, Afrodita ieşea din spuma mării.
Expresia feţei lui Zeus imprima privitorului o profundă emoţie. Forţa şi în acelaşi timp seninătatea au impresionat pe toţi cei care au privit statuia şi a căror părere s-a păstrat ca mărturie scrisă.
În faţa statuiei exista un bazin care conţinea uleiul necesar întreţinerii, având în acelaşi timp şi rolul unei enorme oglinzi în care se reflecta statuia.
Publicul nu se putea apropia de statuie, nici nu o putea vedea în în fiecare zi. Antioh al IV-lea Epifanul (175 – 164 î.Ch.), regele Siriei elenistice, a oferit templului o draperie de purpură, care a fost montată în faţa statuiei şi nu era îndepărtată decât la solemnităţi.
Lumina care pătrundea în templu şi cea dată de flacăra parfumurilor care ardeau pe trepiede de bronz, era suficientă pentru a îmbrăţişa toată măreţia statuiei. Umbre şi lumini jucau pa sandalele de aur, prin cutele mantiei bogat drapate, pe torsul palid de fildeş, pierzându-se pa faţa calmă şi fruntea senină, în ochii care concentrau toată viaţa statuiei.
Cercetări arheologice
Resturile templului din Olympia unde a fost statuia lui Zeus
Nu se cunosc cu siguranţă împrejurările în care a dispărut opera lui Phidias. La aproape 60 de ani după terminarea lucrării, plăcile de fildeş au început să se desprindă, fiind nevoie de o restaurare. Se presupune că statuia ar fi fost distrusă o dată cu incendierea templului în anul 408 d.Ch. După unii cercetători, ea ar fi fost dusă la Constantinopol din ordinul împăratului Theodosie al II-lea, unde ar fi fost distrusă de un incendiu în anul 475 d.Ch.
Deşi templul a fost distrus aproape în întregime, au rămas totuşi fundaţiile, o parte din pardoseală şi unele fragmente din coloane, din antablament şi din frontoane, ceea ce a ajutat mult la reconstituirea lui.
Monedă antică din timpul împăratului roman Adrian, reprezentând statuia lui Zeus din Olympia
Lucrările arheologice au început la Olympia la începutul secolului al XIX-lea, descoperind – printre altele – în 1829 amplasamentul templului. În perioada 1875-1881, o misiune arheologică germană sub conducerea istoricului Ernest Curtius, a descoperit un mare număr de edificii şi ansambluri, precum şi un număr impresionant de obiecte, monede, inscripţii, obiecte de ceramică. Cu această ocazie, s-au descoperit şi numeroase fragmente ale templului lui Zeus precum şi soclul statuiei.
În afară de descrierile amănunţite ale lui Pausanias, mai există un document destul de important, care permite cercetătorului modern să-şi facă o idee generală asupra înfăţişării statuiei: o monedă de bronz din Elida, din timpul împăratului roman Adrian (117-138 d.Ch.). Un aspect general al statuiei lui Zeus este redat şi într-o pictură murală din epoca romană, descoperită în 1888 la Eleusis.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii lui Talal-Mausoleul din Halicarnas

Mausoleul din Halicarnas (azi Bodrum, Turcia) a fost opera arhitecţilor Pytheos şi Satyros şi a sculptorilor Scopas şi Timotheos. Mausoleul poartă numele guvernatorului local Mausol, care a fost guvernatorul (satrapul sau regele) provinciei elenistice Caria (377-353 î.Ch.) pentru care fusese destinat, ca mormânt-templu. [1]. Acest monument arhitectural a fost considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii antice.
Regiunea, importantă din punct de vedere strategic pentru navigaţia din Mediterana orientală, era adeseori teatrul unor conflicte militare. În anul 556 î.Ch., regele Persiei Cyrus al II-lea a cucerit această zonă, care îi oferea acces direct la mare. Imperiul său se întindea la est până la fluviul Indus, la nord până la ţărmurile Mării Negre şi la sud până la Oceanul Indian. Imperiul nu putea sa aibă un guvern centralizat, din cauza situaţiei mijloacelor de transport şi de comunicare din acea vreme. Regii perşi puneau în locul lor un guvernator regional, numit satrap. Începând din anul 377 î.Ch., satrapul Mausol guverna Caria, regiunea de coastă, din sud-vestul Asiei Mici. Tatăl sau, satrapul Hekatominos, contribuise la înflorirea economică a portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a îngrijit să lase moştenire oraşului un monument nepieritor, în amintirea tatălui său şi a sa, pe locurile unde ei au funcţionat ca guvernatori. Prieten al culturii elene, el i-a chemat pe arhitecţii Satyros şi Phytheos şi pe sculptorii Scopas şi Timotheos, toţi din Grecia.
Ei s-au deosebit de ceilalţi concurenţi prin proiectul lor, pe cât de neobişnuit, pe atât de impunător: nu au conceput un monument scund, tradiţional in Grecia, ci o construcţie foarte înaltă. Mausol nu a putut însă să vadă terminat mausoleul său. El a murit în anul 353 î.Ch. Văduva sa, Artemisa, care îi era şi soră, a continuat lucrările începute, nu fără intenţia de a ridica un monument şi pentru ea însăşi. De aceea, pe cvadriga ce urma să încoroneze monumentul s-au construit statuile cuplului princiar, Mausol şi Artemisa. Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a vedea opera terminată. A murit la doi ani după soţul şi fratele ei. Arhitecţii au continuat construcţia până la sfârşit (335 î.Ch.), realizând un monument şi pentru propria lor glorie, considerat mai târziu ca una din minunile lumii antice. Pe un soclu înalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime şi 33 m lăţime, se gasea un suport lung de 33 m, lat de 27 m şi înalt de 22 m. Pe acesta se înălţa templul funerar propriu-zis, susţinut de 39 de coloane, având 39 m fiecare (singura parte ce amintea arhitectura greaca tradiţională). Imediat deasupra acoperişului se mai inălţa o piramidă cu 24 de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era aşezată cvadriga. Cu o înălţime totală de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu 16 etaje. Mâna omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al antichităţii, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit oraşul Halicarnas în anul 334 i.Ch., au cruţat monumentul şi l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Ch., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervându-i o soartă tristă, cea de carieră pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru al Cruciaţilor Ioaniţi (în sec. XVI).
Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate în partea de nord a oraşului Bodrum (la cca 1 km de centru) sunt cuprinse într-un muzeu în aer liber, fiind accesibile publicului.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii lui Talal-Colosul din Rhodos

Colosul din Rhodos a fost o statuie imensă construită în antichitate pe insula Rhodos din Grecia, una din cele şapte minuni ale lumii. Statuia îl înfăţişa pe zeul grec al Soarelui, Helios, şi măsura între 32 şi 36 de m. Construcţia s-ar fi realizat în 12 ani şi ar fi fost finalizată în anul 282 î.H. După unii, străjuia intrarea în portul din insulă. Conform cercetărilor mai noi, s-ar fi aflat aproximativ pe locul unde în prezent este intrarea în Castelul Templierilor
Rhodos devine în anul 408 î.H. capitala mai multor teritorii unite şi un important port comercial. Se bazează pe un aliat (Ptolemeu I al Egiptului). Macedonenii încearcă să rupă acestă alianţă, însă locuitorii din Rhodos sunt uniţi şi rezistă asediului. Colosul din Rhodos a fost construit în cinstea zeului soarelui, Helios, ca mulţumire pentru protecţia locuitorilor în timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor de pe această insulă, a fost angajat pentru construcţia statuii. Statuia ar fi străjuit intrarea în port timp de 56 de ani. Când soarele răsărea dimineaţa, se reflecta în suprafaţa de bronz şi făcea ca figura zeului să strălucească. În 225 î.H., în urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. După prăbuşirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut să o reconstruiască, primind chiar o ofertă de la Ptolemeu al III-lea, însă un oracol le-a interzis. După ce arabii au cucerit insula în anul 653, statuia a fost vândută de către aceştia unui evreu din Siria, care a cărat-o pe 900 de cămile, după cum spune legenda.
Statuia era construită din bronz şi întărită ulterior cu fier şi piatră. Se spune că au fost folosite 15 tone de bronz şi 9 tone de fier, însă calculele arată că aceste cantităţi au fost chiar mai mari. Avea o înălţime de 33 m şi stătea pe un soclu înalt de 15 m. Teoria că acest colos stătea cu câte un picior pe fiecare mal al portului este doar o legendă, pentru că în nici o scriere nu se specifică acest lucru. Se crede că ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi care a construit Statuia Libertăţii din SUA.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii lui Talal-Farul din Alexandria

Farul din Alexandria a fost construit în secolul al III-lea î.e.n. în Egipt pe insula Pharos. La început a fost doar un simbol al portului, apoi a devenit indicator pentru marinari.
Farul avea o înălţime între 115 şi 135 de metri şi a fost pentru mult timp cea mai mare clădire făcută de om. Antipater din Sidon l-a numit între cele şapte minuni ale lumii.

Istorie

Ţărmul Alexandriei era prea periculos pentru navele care treceau pe acolo, aşa s-a născut ideea de a construi ceva care indică drumul corect către port.
În anul 290 î.e.n. regele Ptolemaios a început construcţia farului, care a fost terminat după moartea lui de către fiul său, Ptolemaios Philadelphus.
Farul a fost construit după concepţia architectului Sostratus, (Σώστρατος Κνίδιος). Legenda spune că regele Ptolemaios i-ar fi interzis lui Sostratus să-şi pune numele pe construcţie, dar Sostratus a scris pe baza farului: “Eu Sostratus fiul lui Dexiphanes din Chinidai, ofer această operă Zeilor Navigatori şi oamenilor care călătoresc pe mări”. În greacă:

ΣΟΣΤΡΑΤΟΣ ΔΕΞΙΦΑΝΟΥ ΚΝΙΔΙΟΣ ΘΕΟΙΣ ΣΩΤΕΡΣΙΝ ΥΠΕΡ ΤΩΝ ΠΛΩΙΖΟΜΕΝΩΝ

Descriere

A fost construit din blocuri urişe de marmura alba şi avea trei niveluri separate. Baza farului avea o formă pătrată şi era înaltă de 55.9 m. În mijloc secţiunea farului era de o formă de octogonală, era gol pe dinăuntru şi avea o înălţime de 30 metri. Din interior ieseau flacari care nu se stingeau niciodata,luminand atat noaptea cat si ziua si facand vizibil drumul spre port. Partea de sus avea o formă de cerc şi era înaltă de 7 metri.Se spunea că flacara se vedea de la 50 km departare.
Deasupra farului era o statuie. Nu se ştie sigur dacă era statuia lui Poseidon sau a lui Zeus.

Dărâmare

În 956 e.n. un cutremur a zguduit farul, dar nu a făcut mari stricăciuni. Apoi în 1303 şi 1323 două mari cutremure au distrus farul. În 1480 mamelucul Qaitbay a făcut o fortăreaţă pe locul farului folosind structurile şi pietrele rămase.
În 1994 aproape de oraşul Alexandria nişte scafandri au găsit în mare ruinele farului.
Informaţii preţioase despre far a scris călătorul arab Abou-Haggag Al-Andaloussi. După descrierea făcută de el putem să ne imaginăm înfăţişarea farului.
SURSA:”Wikipedia”

UN GAND CURAT DE PRIMAVARA

PENTRU TOATE MAMELE,SOTIILE SI FICELE NOASTRE UN
GAND CURAT DE PRIMAVARA!

HAZ..1(deocheata)

Bula avea un papagal si traiau, linistiti, in cocioba lor, pana cand, intr-o zi, nu mai aveau ce sa manance. Ce se gandeste Bula? Isi ia papagalul si pleaca prin sat, pe la vecini, sa cumpere gaini, cu gandul de a le duce apoi la targ si sa le vanda mai scump, ca sa faca bani. Ia Bula 100 de gaini, le arunca in remorca masinii, imprumutata de la un vecin, si pleca la targ. Pe drum, ii face cu mana, la ocazie, o blonda. Opreste Bula. Blonda: - As vrea sa ajung acolo! Bula: - Da-i p*z*a? Blonda: - Nu! Bula: - Pe jos! Se mai intampla chestia de 3-4 ori, pana cand se gasi una, care accepta targul. Papagalul vazu tot ce s-a intamplat. Ajunge Bula, cu tipa, la destinatie, o f**e, dupa care isi continua drumul spre targ. Cand ajunge, constata ca in remorca mai erau 2 gaini si papagalul, care statea intre ele. Bula, nervos: - Unde sunt celelalte gaini, futu-te-n gura, de fomist? Papagalul, tantos: - N-au dat p*z*a, vin pe jos!

ENIGME-Lyonesse,lumi disparute

Traditiile medievale descriu un taram pur spiritual care a existat candva dincolo de capatul sud-vestic al Angliei. Lyonesse este tara regelui Arthur, a eroilor Tristan si Isolda a legendarilor Lancelot, Parcefal si alti aventurieri care au plecat in cautarea Sfantului Graal, a vrajitorului Merlin si a preafericitulu oras Camelot.

Despre disparitia acestei parti mitice a Angliei in apele marii exista nenumarate teorii. Cea mai veche relatare scrisa despre existenta in largul coastei Cornwall a unui teritoriu disparut sub ape, dateaza din secolul al XV-lea, scrisa de William Worcester. El vorbeste despre paduri, campii intinse si 140 de biserici, azi toate scufundate intre insulele Scilly si muntele cu acelasi nume. Arheologul Richard Carew din Cornwall a scris in urma descoperirilor arheologice facute de el: “…iar marea navalind a pustiit si rapit intregul pamant Lyonesse impreuna cu alte pamanturi intinse, ceea ce spun si urmele ramase. Intinsul dintre Lands End si insulele Scilly de vreo 30 de mile, pastrata pana azi numele din Cornwall: Lethosow si adancimea lui este de 40-60 de prajini, ceea ce nu este lucru obisnuit in imparatia marii”.

Povestile din vremea lui Carew spuneau despre Lethosow ca, atunci cand marea a navalit inecand pamantul, un om numit Trevelian a scapat fugind din calea valurilor pe un cal alb, ceea ce explica blazonul familiei Trevelian: un cal alb iesind din apa marii.

Ce se stie despre regele Arthur si cavalerii mesei rotunde care meditau asupra Sfantului Graal aflat in centrul mesei este ca aici ei deveneau intru totul egali atat in drepturi cat si in rang mentinand un legamant al adevarului si al devotiunii totale fata de tinutul pe care acestia il conduceau. Ei erau initiati in mistere ezoterice fiind ajutati la nevoie chiar si de magul alb Merlin, ceea ce aminteste de acea monarhie spirituala care se intalneste la toate taramurile fantastice, prospere care decurg in deplina pace, armonie si intelegere.

SURSA:”Elixir.ro”

ENIGME-Misterul Constelatiilor

Textele piramidelor vorbesc despre un ritual ce marca renasterea faraonului si unirea acestuia cu Osiris, zeul mortii si al invierii. In mod misterios in ritual erau implicate pozitia astronomica a stelelor. De aici in 1964 astronomul Virginia Trimble din Norvegia a descoperit ca datorita fenomenului de precesiune (axa pamantului insasi face o miscare de rotatie aproape inperceptibila in jurul propriei axe odata la 26.000 ani) pozitia stelelor pe cer se schimba in timp. Calculand timpul scurs s-a constatat ca galeria sudica din camera faraonului era indreptata spre centura lui Orion care dupa textele piramidelor era imparatia lui Osiris. Cand Robert Bouval a cercetat modelul stelelor din Orion in anii ‘80 a observat ca in mod uimitor piramidele se suprapuneau exact pe schema centurii lui Orion.
Analizand imprejurimile a constatat de asemenea ca pozitia Nilului vizavi de amplasarea piramidelor se suprapunea exact pe mijlocul Caii Lactee. Analizand apoi si celelalte doua piramide datate din dinastia a patra care din motive necunoscute au fost construite la cativa kilometrii de Ghizeh, ele purtau numele unor stele. Prima situata la nord de Ghizeh (Abu-Ruwash) iar a doua la 5 kilometrii in sud. Bouval a suprapus pozitia piramidelor pe constelatia Orion iar ele se suprapuneau perfect peste alte doua stele mari stralucitoare din aceeasi constelatie. Fara nici o indoiala intreg complexul de la Ghizeh reprezenta constelatia Orion, imparatia lui Osiris.
Celebrul ocultist Edgar Cayce preciza in 1893 ca piramidele au fost construite acum 10.500 ani, deci cu 8.000 de ani inaintea datei acceptate unanim de arheologi. Verificandu-se insa de astronomi data la care constelatia Orion se afla la cel mai jos punct al orizontului ( dupa cum o descriu scrierile din piramide) datorita miscarii de precesiune aceast acorespundea cronologic exact datei mentionate de Cayce. (10.500 de ani). De aici reiese cu precizie si data la care piramidele au fost construite. De asemenea pozitia geografica este uimitoare; daca masa pamantului este impartita in 4, cea mai lunga paralela si cel mai lung meridian se intersecteaza exact in punctul in care se ridica Marea Piramida.
SURSA:”Elixir.ro”

Misterele lumilor stravechi-Eldorado

Nu se stie exact unde se afla Eldorado. Desi multi au plecat in cautarea lui in speranta de a gasi minunatele comori din aur despre care vorbesc legendele Americii de sud. Unii au crezut ca acest tinut fabulos se afla pe malurile lacului Guatavita in nord-estul Bogotei. Altii s-au gandit la tara mitica Manoa care s-ar afla pe dealurile Buianeze de dincolo de fluviul Orinoco.

In limba bastinasilor americii de sud, Eldorado inseamna “omul de aur” iar aceasta comunitate se tesea in jurul acestei mitologi a omului de aur. Un ritual relatat de un martor ocular ce se desfasura in marea laguna Guatavita si relatata de un cronicar spaniol in 1636 descria: “in timpul ceremoniei din laguna au construit o pluta din papura umpluta din lucrurile cele mai de soi pe care le aveau, au asezat pe ea 4 vetre cu jaratec unde ardea tamaie, rasini si multe alte parfumuri. In acest timp l-au dezbracat pe mostenitor de haine ungandu-l cu ceva lipicios peste care au suflat praf de aur acoperindu-l in intregine iar la picioare i-au asternut o gramada de aur si smaralde pe care le oferea zeului lor. Cand pluta a parasit malul muzica a izbucnit cu trompete, flaute si alte instrumente. Indianul aurit a daruit ofranda zeului aruncand gramada in lac iar vasalii care il insoteau au facut acelasi lucru. Cu aceasta ceremonie noul conducator era acceptat si recunoscut drept rege.” Acesta ceremonie arata ca Eldorado este mai degraba o comunitate bazata pe ideologie spirituala, traind in prosperitate si armonie. Aurul are in simbolistica universala o calitate esentiala, aceea de piatra filozofala de om solar, cosmic in acceptiunea misticilor de om perfect. Taramul de aur, domeniul omului de aur semnifica deci o comunitate pur spirituala.

Noii sefi ai comunitatilor de pe malurile lacului Guatavita sunt unsi cu rasina iar apoi li se sufla printr-o teava praf de aur pe piele ritualul impregnand prin semnificatie ideea ca locuitorii sunt condusi de omul aurit, omul solar, omul perfect – alchimic care si-a alchimizat natura sa inferioara in aur pur.

SURSA:”Elixir.ro”

ENIGME-Misterele marelui mormant

Inca si astazi piramidele sunt considerate de oamenii de stiinta (dar nu si de cei care cunosc simbolistica si mistica – conceptul lor religios) ca fiind morminte construite pentru faraoni.
A fost oare construit acest colos egiptean pentru a conserva mumia faraonului?
Au fost taiate mai mult de 80 milioane de picioare cubice din calcar de Turah si in granit adus de det funerar. Pe peretii laterali interiori piramida nu contine inscriptii ori sculpturi reprezentand scene din viata defunctului asa cum adapostesc toate celelalte bolte ale mormintelor egiptene. Tot spatiul interior este gol, lipsit de obisnuitele ornamente ce placeau faraonilor. Nici urma de ornamentatie in unul din cele mai importante morminte din Egipt.
O alta evidenta concludenta pentru egiptologi este receptacolul gol de granit rosu neacoperit, pus in camera regelui. Partile laterale ale acestuia nu contin textele, memorialul grafic si figurile religioase ce apar de obicei in situatii similare. De ce s-au amenajat canalizari de aerisire intre cavou si aerul exterior? Aerul deterioreaza mumiile si nimeni nu ar fi avut voie sa mai intre acolo, ori mortii nu respira. S-a plasat totodata o a doua camera, “camera reginei” aproape de prima, cand niciodata, faraonii nu erau inmormantati cu sotiile lor iar aceasta a doua camera este de asemenea absolut goala lipsita de ornamentatii or scrieri, dotata cu conducte de aerisire.
Primul care a reusit sa intre in piramida a fost califul Al Mamun, aducandu-si cei mai buni oameni, ingineri si arhitecti, el a deschi piramida in anul 820. Dupa cum consemneaza scrierile arabe ale acelor vremuri descriind amanuntit incursiunile oamenilor lui Al Mamun, inauntru nu se afla numic. Prima si unica scriere ce s-a descoperit vreodata in piramida de catre colonelul britanic Vyse, era formata din …trei cuvinte. Acestea erau semnele imprimate de taietorii in piatra pe suprafata bruta a dalelor. Ele purtau numele a trei suverani (?) – Khufu, Khnem-Khufu si Khnem.
Ele erau trasate cu o vopsea rosie ca toate semnele zidarilor din Egipt. Egiptologii sustin de spre Khufu ca ar fi faraonul din cea de-a patra dinastie Cheops. Statuia lui Cheops nu a fost gasita niciodata in interiorul piramidei.
Dar la ce foloseau oare piramidele? Ele aveau un rol foarte profund in intreaga religie a egiptului reprezentand cele 3 stele din braul lui Orion si nu intr-un songur ritual funerar al unui rege. Precum Sfinxul, ele erau consacrate ritualurilor luminii caci numele pe care vechii egipteni la-au dat piramidei era “Lumina” si erau facute dupa niste calcule astronomice foarte exacte. Experientele realizate recent de piramidologi moderni au descoperit ca o forma piramidala perfecta (ce respecta proportia numarului de aur) precum in cazul marii piramide din Egipt, prezinta capacitati uimitoare. Gordon Hughes, un cunoscut piramidolog american realizeaza de mult in atelierul sau din Dorset experiente cu mici piramide. Sub efectul piramidei, o lama tocita asezata banal in mijlocul ei se reascute dupa cateva ore. Ea are un efect uimitor asupra cresterii plantelor, imbunatateste gustul alimentelor, reda prospetimea apei etc.
Egiptenii cunosteau efectul de piramida ca dovada, proportiile si amplasamentele interioare exacte in locul cu efect maxim. Psihanaliza confirma pe deplin pe baza textelor existente a constructiilor, a artelor, tehnologiei si stiintelor respectivelor timpuri ca acei oameni nu ar fi cheltuit atata energie doar ca sa se iluzioneze. Toti anticii ii admirau pentru intelepciunea lor. Istoricii vechi si istoria confirma ca egiptenii erau un popor pe care nu il puteai duce de nas. Toate marile scoli ale lumii antice erau in Egipt. Cei care intr-adevar cunosc Textele Piramidelor, simbolistica, mistica si religia acordand-o cu vechile lor stiinte care sunt vii si astazi, hermetismul (alchimia), astrologia, tarotul etc. spun ca prin natura lor egiptenii erau ezoterici. Niste “parapsihologi”. Ei stiu ca piramidele erau folosite in experimentarea starilor de modificare a constiintei exact cum experimentau daunazi calugarii yoghini, tibetani fiecare cu mijloace proprii. In scrierile egiptene s-au gasit mantre ori posturi pe care azi inca le folosesc mistici tibetani pentru acelasi lucru. Pentru a obtine “iluminarea” – vechiul ideal al adoratorilor lui Ra, Zeul Luminii.
SURSA:”Elixir.ro”

ENIGME-Sfinxul

Enigmatic si transcendent, Sfinxul se pretinde si astazi oamenilor de stiinta ca fiind un mister. Vechile stiinte de mistere asociate gnosticismului egiptean, astrologia, tarotul ori alchimia dau o importanta deosebita Sfinxului asociindu-l cu pastratorul marilor mistere, detinatorul cheilor cunosterii marilor taine ale Universului. Analizand simbolistica Sfinxului constatam ca el este totodata Taurul, Leul, Vulturul si Omul (dupa cum este treprezentat in pictogramele egiptene). Cele 4 simboluri asezate in jurul Tronului Dumnezeiesc reprezentate in Apocalipsa lui Ioan.Aceleasi simboluri reprezinta semnele fixe ale zodiacului dispus pe cele 4 directii ale spatiului (ca si colturile piramidelor).
Taurul (primavara), Leul (vara), Vulturul – Scorpionul (toamna) si Varsatorul – Omul (iarna).
Taurul (estul), Leul (sud), Vulturul – Scorpionul (vest) si Varsatorul (nord).
Aceste semne fixe exprima stabilitatea, fixitatea dar ele concentreaza – in astrologie – potentialul elementelor precedente. Taurul concentreaza focul, Leul apa, Scorpionul aerul si Varsatorul concentreaza pamantul si analogic vorbind deci, Taurul. Simbolizand astfel Raota Lumii. De asemenea aceste simboluri sunt reprezentate pe arcanul numarul 21 al tarotului. Acestea sunt si cele 4 simboluri ale celor 4 evanghelisti. In alchimie acestea reprezinta un proces intreg, complect – Tetramorful – fara de care nu se poate realiza marea opera. In toate traditiile mistice, acestea semnifica cele 4 elemente primordiale care au format Universul. (pamantul, apa, focul si aerul – impreuna formandu-l pe cel de-al cinci-lea, eterul, substanta in care ele se dizolva).
Legendele egiptene spun ca sub piramida sunt labirinte subterane unde poti rataci luni in sir si ca in centrul carora se afla surse ascunse de cunoastere. Testele radar au detectat anomalii in structura solului de sub Sfinx indicand prezenta unor cavitati in sol. Toate anomaliile pareau legate printr-o cavitate mai ingusta dar inca nu s-au facut sapaturi sub Sfinx si nici sub piramida. Ca si in toate religiile ale lumii, simbolistica Sfinxului este strans legata de lumina, precum intreaga religie egipteana. Sfinxul este asezat cu fata exact spre rasarit asteptand rasaritul, simbolizand viata ca renastere precum mormintele Regale au fost dispuse pe malul occidental al Nilului in analogie cu opusul soarelui simbolizand viata care a trecut.
SURSA:”elixir.ro”

MARI ENIGME-Misterele piramidelor

Unul din marile secrete ale piramidei este acela ca aceasta respecta prin constructie proportiile misteriosului numar de aur. Astazi se stie despre constructia piramidelor, templelor si mormintelor din Egipt ca sunt asezate astfe incat acestea dau o proiectie fidela a unor constelatii si chiar a Caii Lactee. Unii oameni de stiinta precum Roky McCollumn sau Robert Bauval au descoperit ca aliniamentul celor trei piramide de la Ghizeh formeaza o spirala de aur (ce pastreaza proportia exacta a numarului de aur f = 1,218…) care se suprapune exact peste harta astronomica a “braului lui Orion” iar sfinxul se afla pe axa de simetrie a dreptunghiului de aur in care se inscrie spirala. Robert Bouval a fost primul care a aratat ca structurile de la Ghizeh reflecta ordinea stelelor din constelatia Orion. Egiptenii credeau ca Osiris isi avea resedinta in aceasta constelatie sugerandu-se deci importanta acesteia in religia lor. Totodata axul coluarului de acces la mormantul din piramida este centrat pe steaua polara cu o precizie impresionanta: 4 minute fata de unghiul facut in raport cu una din stelele Dragonului care prezinta exact nordul geografic. Cele 4 unghiuri ale bazei patrate se afla indreptate pe cele 4 puncte cardinale cu o perfecta exactitate sau inmultind inaltimea piramidei cu 1 miliard rezulta exact distanta de la Pamant la Soare, adica 150 milioane de kilometrii. Nenumaratele exemple ar putea continua. Piramidele au un amplasament de o complexitate arhitecturala colosala ce tradeaza multe insusiri si aplicatii stiintifice sau mistice. Taote acestea vrand sa reflecte perfectiunea si cunoasterea. Din cele mai vechi timpuri geomantia, amplasarea, forma si proportiile aveau o mare importanta in culturile marilor popare luind nastere adevarate stiinte ca Feng Shui sau geomantia indiana chiar mai veche decat aceasta. Toata aceasta stiinta conferea echilibrul optim spiritual si material. De aceea unele constructii mai speciale precum piramidele de la Ghizeh, aveau rolul de a modifica starea de constiinta adaptand-o la parametrii optimi pe care constructia ii reflecta. In acest caz conferind inalte experienta spirituale. In acest sens cunoscutul gazetar si publicist englez Paul Brunton in “Egiptul secret” trasand anumite paralele intre traditiile antice si forme, bazandu-se pe texte scrise spunea ca piramidele au fost utilizate in practicarea anumitor ritualuri cum ar fi dedublarea astrala o practica foarte des intalnita in antichitate. Prin forma si proportiile lor piramidele facilitau astfel practicarea inaltelor stiinte oculte ce deschideau spre misterele universului. Astfel calatoriile in constelatia Osiris se faceau in stare de transa extatica, dedublare astrala. In acest sens s-au gasit numeroase potiuni din amestecuri de plante sau alte substante, incantatii si forme de practica rituala care favorizau aceasta. SURSA:”Elexir.ro”

CARTI TAROT-Afla ce iti rezerva astrele cu tarot

Afla ce -ti rezerva astrele cu TAROT

FISHERMAN SOLITARY*Pastravul*

PASTRAVUL(Salmo trutta furio)
Numiri populare:pastrav de munte,pastrau,pastrug,patatul
Pare de prisos sa mai descriem acest peste al apelor noastre de munte.Nimeni nu-l va putea confunda vazandu-i punctele rosii de pe flancuri..Daca avem in mana un peste care pe spate,intre inotatoarea dorsala si coada,mai are o inotatoare mica ,moale fara tepi ,stim ca face parte din familia salmonizilor.Din aceasta familie de pesti rapitori nu traiesc in apele noastre decat trei specii:lostrita,pastravul,si lipanul..Lostrita nu ne poate incurca.De altfel,chiar apele ce indica daca pestele este pastrav sau lipan,care dupa cum vom vedea ,are particularitatile lui,dupa care il putem deosebi ,de la prima vedere,de varul "cu ochi de paun".Ne va mira varietatea de culori a pastravului.Aproape ca nu intalnim doua exemplare la fel,nici in ceea ce priveste coloritul ,in general,si nici in ceea ce priveste multimea si marimea punctelor rosii.Unii sunt deschisi ,verzui-albastrui pe spinare,argintii pe flancuri,altii sunt cafenii pe spinare,cu coastele marmorate,aurii si cu burta alba;din bulboanele umbrite scoatem adeseori pastravi negri,cu puncte de un rosu aprins.Culoarea lor este influentata de mediul inconjurator.Daca pastravul isi muta salasul,culoarea i se schimba chiar intr-o singura zi.Pastravii care traiesc in locuri umbroase ,sub stanci ,in apele umbrite de padurile de brazi ,au nuante mohorate.Cel mai raspandit si cunoscut de toata lumea este pastravul comun.In unele ape intalnim ,mai rar fantanelul(Salvelinus fontinalis),cu un colorit mai frumos ,si "veneticul"sau "pastravul-curcubeu"(Salmo gairdneri irideus),cu puncte negre mici,in loc de rosii.Pescuitul lor nu difera de cel al pastravului comun.Pastravul nostru lasat sa imbatraneasca si avand hrana din belsug,ajunge uneori la marimi pe care nici nu le banui .In lacurile noastre de munte au fost prinse exemplare cu o greutate de 4kg.si o lungime de 70cm.Desigur,raritati!Pastravul de o jumatate de kilogram este socotit bun ,iar cel de 1 kg,,foarte frumos.Potrivit legii ,suntem datori sa eliberam imediat pastravul prins daca nu are o lungime de 20 cm.Apele caracteristice pastravului sunt cele din munti ,reci,clare,involburate.Ii trebuie o apa cu mult oxigen ,alimentata de izvoare reci,si cu fundul pietros.In apele calde ,line,neaerisite de cascade nu poate trai.In apele de la altitudini mai mari ,din apropierea izvoarelor ,este singurul stapan. Aici mai intalnim rar zglavoaca si boisteanul,care constituie o hrana buna pentru pastravi.Pe masura ce apa coboara ,pe langa el apare lipanul,pana ce pastravul dispare cu totul Datorita despartiturilor ,apele sunt expuse soarelui pana aproape de izvoare si se incalzesc ,iar pastravul a inceput sa urce tot mai susul apei,
iar lipanul se trage pe urma lui,in locuri in care inainte lipsea.In unele iezere de munte ,pastravul isi gaseste de asemenea conditii bune de trai,aici existand exemplare destul de mari.La noi in tara traieste in paraiele alpine din masivul Retezat ,Fagaras,muntii Cibinului,Bucegi;in afluentii superiori ai raului Buzau,in ai Bistritei,(Dorna,Neagra,Barnar,Borca,Tarcau);spre izvoarele Somesului ,in Aries si afluentii sai,pe afluentii superiori ai Muresului;in Siret pana la Lucavat,in raul Moldova;in Suceava pana la Facau;in afluentii Viseului etc.Zona lui de intindere este cunoscuta sub numele de "zona pastravului".Exemplarele cele mai mari le vom gasi in unele lacuri montane :Bucura,Gemena,Zanoaga(masivul Retezat),in lacul Galcescu,la obarsia Lotrului si in Lacul Rosu(Gurghiu)In apele pe care le populeaza exista -in functie de vreme ,de orele din zi si toanele lui-aproape pretutindeni de-a lungul raului ,fiecare pastrav isi are locul lui de panda si de odihna;cei mari au locurile cele mai bune ,cei mici trebuie sa se multumeasca cu celelalte.Sub stanci,in cuptoarele de sub maluri ,sub bolovanii din mijlocul raului ,la radacina copacilor crescuti sub bolovanii din mijlocul raului ,la radacina la care se intoarce si pe careil apara impotriva altui pastrav ce ar voi sa i-l ia.De aici pandeste ce aduce apa si se arunca sa apuce hrana care trece prin apropiere .Apoi iese sa vaneze in larg ,in suvoaie,uneori in apa mica,care abia ii acopera spatele.De obicei nu iese in larg pana nu rasare soarele ,care dezmorteste insectele ,hrana sa de capetenie.Pe vreme calduroasa se retrage in locurile umbrite sau sta ca adormit in bulboanele cu apa lina ,ca spre seara sa porneasca din nou la vanatoare.In zilele de vara cu cerul inorat si dupa ploi scurte ,ce adece hrana imbelsugata ,pastavul vaneaza si ziua intreaga.Fiind un rapitor ,hrana lui o constituie fluturii,larvele,viermii,cosasii,crustaceii ,pestisorii.Nu-si cruta nici proprii puieti .
Perioada de bataie incepe pe la mijlocul lui octombrie si dureaza pana in decembrie ,icrele se clocesc incet ,in apa cea mai rece ,iar puietii ies prin februarie-martie.Cu undita-singurul fel admis pentru prinderea pastravului -se pescuieste in mai multe feluri.
a)Cea mai potrivita metoda de a pescui este aceea cu rama.Multi pescari o combat ,sustinand sa fie chiar interzisa ,fiindca este nesportiva si distrugatoare.Fara indoiala ca pescarul ce vrea sa faca din pescuitul pastravilor cea mai placuta distractie nu va da cu rama.Totusi,pentru incepatori ,si intr-o apa sau locurile unde nu se poate pescui altfel,nu se poate evita utilizarea metodei.Pescarul pe masura ce va inainta in maiestrie ,va parasi trepta,singur,metoda si nu o va mai folosi decat rareori.Nu trebuie sa fi un maestru al pescuitului ca sa prinzi pastravi cu rama,intr-o apa tulbure ,de obicei mananca bine pe apa crescuta ,care a sapat in mal si ii aduce hrana abundenta .Apoi,pe apa tulbure,pescarul este ferit de primejdia de a fi vazut ,lucrul cel mai important in pescuitul pastravului.In general se intrebuinteaza cele mai fine,mladioase,mai nervoase vergi ,usoare si de calitate buna .O varga de 280-330cm.ne va folosi in orice imprejurare.Vom utiliza o varga mai lunga numai la pescuitul "pipait",singurul sistem,de altfel,
la care nu ne putem lipsi de mulineta.Sfoara pe care o intrebuintam la pescuitul cu musca artificiala va fi buna si pentru cel cu rama ;struna va fi insa mai scurta (70-100cm.),mai groasa,iar carligul mai mare,nr.5-6,avand o deschidere de 8-10mm.,deoarece nu este nevoie sa intrebuintam unelte fine ,cerute de alte metode de pescuit ,in afara de cazul cand pescuim,pe apa clara.Cam la 20cm.deasupra carligului aplicam un plumb ,a carui greutate o alegem in raport cu repeziciunea curentului apei si care sa asigure coborarea ramei spre fund ,fara insa sa o fixeze acolo.Daca apa nu este repede ,putem sa ne lipsim de plumb .Pluta nu vom pune niciodata ,cele mai bune rame pentru pastravi sunt cele pe care le dezgropam din nisipul de langa rau si cele de sub pamant de telina (amestec special de pamanturi,utilozat in legumicultura) Putem insa folosi si alte specii.Cu cat rama va fi mai proaspata ,vie,cu atat va fi mai ademenitoare pentru peste.Cele prea mari ,care atarna moi pe carlig,nu sunt bune.Pe apa tulbure folosim sfoara scurta ;lasam rama sa se scufunde in bulboane,in dosul bolovanilor ,o adancim langa mal si lasam apa sa o duca de-a lungul lui.Saltam din cand in cand varga,ca sa nu se prinda plumbul de fund ,iar momeala sa se miste.Prezenta pastravului la nada o simtim din mana .De obicei nu este zmucitura zdravana ,de rapitor ,caracteristica pastravului ,ci doar o usoara tremurare ;pastravul apuca linistit rama si o mananca agale.Nu va trebui sa-i raspundem indata ,ci vom astepta cateva momente .ca sa fim siguri ca nu va mai lasa din gura rama pe care a gustat-o .Apoi vom intepa cu o lovitura scurta .Avand in vedere ca struna si carligul sunt rezistente ,lupta nu va fi prea grea .Minciogul ne va folosi,pentru ca nu vom putea trage usor ,la malul inalt-numai prin puterea vergii -,pestele destul de mare .Numai un pastrav exceptional de mare pune in primejdie echipamentul si cere o manevrare mai dibace .Putem avea insa si neplaceri ,de multe ori ,carligul se prinde tocmai in gatlejul pastravului si atunci cu greu reusim sa-l scoatem .Asa e mai bine sa riscam ,intepand in data ce am simtit pestele la momeala.Vedem deci ca pescuitul cu rama pe apa este primitiv ,brutal,foarte putin pretentios si nu ofera decat placerea de a prinde pesti mari si multi.Cu mult mai placut si rafinat este pescuitul cu rame pe apa clara .Unii il socotesc o adevarata arta .Struna va fi subtire ,lunga de 1,5-2m ,plumbul va lipsi sau va fi foarte usor ,iar carligul va fi mai fin .Pescarul trebuie sa arunce mai departe ,ferindu-se neancetat de ochiul ager al pastravului .Cu lansari cand scurte ,cand lungi ,sondam toata apa ,buzele de mal,adanciturile de bolovani ,cat si suvoaiele ,vom lasa ca apa sa duca momeala in voia ei ,ba dand-o la fund ,ba ridicand-o la suprafata ,jucand-o in valuri .Lovitura pastravului va fi mai hotarata ,raspunsul nostru mai grabit ,in obosirea pestelui ,mai indelungata.
b)Pescuitul"pipait"-Constituie o etapa in drumul spre pescuitul cu musca artificiala si o metoda aproape de neomis la pescuitul in apele mici ,acoperite aproape complet de umbra copacilor de pe maluri,sau care sunt atat de inguste si de involburate ,incat o lansare este peste putinta .
-VA URMA-

LA MULTI ANI!

Sufletul tau sa vibreze in armonie si pace, iubirea sa te primeasca in bratele-i pline de caldura si duiosie, iar norocul sa te urmeze oriunde...Anul ce a venit sa te ajute sa descoperi minunea unei vieti implinite...LA MULTI ANI!

FISHERMAN SOLITARY*Lostrita*

LOSTRITA(Hucho hucho) Riveranii ii mai spun:lostoca,lostita,lostuca,puica. Cu toate ca putini pescari vor avea prilejul sa pescuieasca vreo data lostrita,nu se poate sa nu pomenim de ea.Este cel mai mare peste ,din familia salmonizilor,care traieste in apele noastre,familie din care mai fac parte pastravul si lipanul,si a carui prindere in undita constituie cel mai frumos trofeu pescaresc.In acelasi timp este una dintre vietatile alese ale tarii noastre ,pe cale de disparitie ,dewclarat monument al naturii.Odinioara traia in multe rauri mari de munte ale tarii noastre:in Cerna,Olt,Jiu,si Lotru.Astazi se mai gaseste in Bistrita si Viseu.Ca raspandire este un peste specific bazinului dunarean si nu traieste decat in unele ape tributare acestui fluviu(Germania,Slovacia,Austria,si Romania)Locul de trai este in raurile mari de munte cu debit mare ,incepand de la limita de sus a zonei mrenei ,urcand in zona lipanului .O vom gasi in valtorile tumultoase ale apelor ce se zbat intre stanci ,sub cuptoarele sapate de apa in malurile abrupte ,in dorne(bulboane),sub stancile pravalite in rau,locurile adanci unde lostrita isi are locul ei de panda.Are trupul alungit ,cilindric,asemanator cu al pastravului .Pana la varsta de un an are un colorit cenusiu pe spate ,argintiu pe coaste si pe burta .Cu timpul i se inchide culoarea ,pana ajunge pe spate vanata-plumburie ,apoi vanata-roscata,cafenie,cu pete negre lunguiete.Are o gura mare ,cu dinti puternici .In apele noastre lostrita ajunge pana la o greutate de 14-15kg.in mod exceptional 18kg.Peste extrem de hraparet ,se hraneste cu larve ,insecte,pesti(zglavoci,boisteni,pastravi,lipani,cleni,mrene etc.)in care se repede cu lacomie din locul ei de panda.Vaneaza mai cu seama noaptea si asa se explica de ce masurile de ocrotire in vigoare opresc pescuitul lostritei-ca si al celorlalti salmonizi-noaptea.Epoca de reproducere este primavara ,incepand din luna aprilie si pana la mijlocul lui mai .Atunci este timpul cand paza lostritei trebuie sa fie intarita.Cresterea este rapida :in al 4-lea an masoara 60cm.lungime si depaseste greutatea de 2kg.Legal,pescuitul ei incepe la 1 iunie si se incheie in ultima zi a lunii februarie.Recoltarea lostritei ,oferind un pescuit de mare sportivitate,legiuirile noastre au scos peste din exploatarea industriala ;pescuitul ei nu este ingaduit cu nici o altfel de unealta ,decat undita.Sezonul prielnic pescuitului incepe toamna ,din luna septembrie ,dupa ce cade bruma si dureaza pana la inghetul apei .Un timp foarte bun este acela cu ceata ,pe un cer inchis sau pe o ploaie usoara cu lapovita.Metodele de pescuit sunt variate: a)Cea mai simpla este cea cu momeli naturale :pestisori morti(zglavoci,clenisori,mrene etc.)sau broaste.O varga lunga robusta de aproape 5-6m lungime prevazuta cu o mulineta larga ,pe care se infasoara o sfoara de matase impregnata si ceruita ,rezistand la o greutate de 10-15kg.sau un fir de nailon lung de 60-100m,sunt cele mai potrivite acestui pescuit.La capatul firului se va lega o struna de nailon 50-60/100,terminata cu un fir subtire de otel,de 15-20cm.lungime.Pestisorul momela se prinde de un carlig dublu cu plumb sau cu carlig triplu nr.3 .Foarte bun ca nada naturala e pestisorul mort ,prins in monturi.Momeala fixata in montura se lanseaza spre acele locuri ale apei in care banuim prezenta unei lostrite.Conducand nada fie din varful vergii ,fie manevrand sfoara cu mana stanga ,o plimbam prin adancuri ,prin bulboane ,pe langa obstacole etc.,ca sa dam impresia ca pestele inoata.Daca simtim atacul brutal al pestelui ,intepam printr-o miscare scurta data din pumn.Bune rezultate se obtin momind cu broasca.Broasca omorata se prinde in carligele monturii(la nevoie,spre a se fixa si mai bine,o legam cu un fir de ata de culoare asemanatoare)Picioarele broastei vor fi frante si lasate sa atarne libere ,astfel ca ,miscandu-se liber in curentul apei,sa dea impresia ca broasca inoata.Toamna tarziu o atare nada este foarte "apreciata"de lostrita ,asa ca trebuie sa ne ingrijim s-a avem din timp pregatita .Broastele vor fi adunate si pastrate vii pe fundul unui butoi captusit cu muschi verde si umezit ,pe care vom avea grija sa-l spalam din cand in cand .Se vor tine la adapost ca sa nu moara de frig. b)Dar dintre toate,metoda cea mai sportiva si cea mai potrivita pescuitului lostritei este aceea cu naluci.Ea ne ingaduie sa exploram apa la distante mari ,la care de obicei se afla tainite4le pestelui, in raurile mari in care traieste .Ca unelte vom folosi o lanseta mai puternica si mai lunga de 2-2,40m .Unii prefera insa lanseta pentru doua maini ,de 2,40-3,60m,cu care se poate arunca mai departe si conduce mai usor naluca.Mulineta va fi oricare din cele pentru lanseu.Sfoara sau firul de nailon vor fi aceleasi pe care le-am amintit mai sus,afara de cazul intrebuintarii mulinetei cu tambur fix,unde un fir de nailon de 40-50/100 este suficient.Ca nada putem arunca momeli naturale in montura ,ca in metoda precedenta,dar le vom folosi mai ales pe cele artificiale(nalucile)specifice folosirii lanseului.In primul rand se recomanda lingura ,verificata ca foarte atragatoare pentru lostrita,in cazul in care conditiile de functionare obligatorii unei naluci bune ;greutatea ei depinde de puterea lansetei si grosimea firului .La o lanseta pentru o singura mana ,cu fir mai subtire ,greutatea nu va depasi 14-18g,lucrand cu o lanseta mai puternica ,pentru doua maini ,greutatea practica a nalucii va varia intre 18-22g.Dintre pestisorii artificiale ii vom prefera pe cei din lemn ,ondulati,sau cu cap metalic.Sunt foarte buni cei prevazuti cu o barbie de celuloid ,metal sau cauciuc ,care le ingaduie sa evolueze si in plan vertical,imitand pestisorii ce se joaca,inotand in toate straturile apei ,si la care lostrita se repede uneori cu furie.Foarte bun randament au nalucile de lemn care imita soarecii.Pentru linguri ,marimea carligelor triple va fi nr.1-3 ;pentru pestii artificiali nr.3-5 .Lostrita fiind un peste insectivor ,amatorii de pescuit cu masca artificiala o vor putea prinde mai ales vara ,folosind la acest pescuit o varga mai solida decat aceea pentru pastravi ,iar ca mustele artificiale ,cele de talie mare (ca pentru somon),cu trupul mai paros(tip Palmer)sau musca cunoscuta sub denumirea de Laifliege, montate pe carlige nr.4-6.Agatarea unei lostrite in carligul unditei va da pescarului clipe de emotie,vrednice de amintit in tot restul vietii sale .Lupta si manevrarea pestelui ,spre a-l obosii ,se va conduce in raport cu talia si puterea lui ,si va dura pana la totala lui istovire.A incerca sa scoatem "peste cap"sau "de autoritate"(prin forta)un peste de o asemenea talie si greutate ,inseamna a capitula in fata puterii pestelui ,prin ruperea strunii ,a sforii sau chiar a vergii.La acest pescuit este necesar sa avem mereu la indemana un minciog cu gura larga ,dar si mai bine un carlig special(gafa)Dimensiunea minimala la pescuit ,atunci cand se aproba ,reamintim,autorizatie speciala ,este de 65cm Sursa:"Pescuitul de A la Z -Ghidul pescarului sportiv"

FISHERMAN SOLITARY*Mreana*

MREANA(Barbus barbus)
In diferite regiuni ale tarii acest peste este cunoscut si sub urmatoarele denuniri:barcaci,breana,jama,imbreama,imreana,mireahna,mbreana,mreana balana,mreana rosie,mreana galbena,umbreana etc.Ca repartitie o gasim in toate raurile de deal si de ses :Dunare,Prut,Siret,Jiu,Olt,Arges,Mures,Cerna,Trotus,Tarnave,Somes.Bistrita,etc. formand o zona specifica ei ,cunoscuta sub numele de zona mrenei.Spre partile mai de sus ale acestor ape ,
spre zona lipanului vom intalni si o alta specie inrudita cu mreana (Barbus meridionalis),de o talie mai mica,careia riveranii ii spun tot mreana sau mreana vanata ,dar si jamla ,jamna,jimbla,
moioaga ,etc.Pescuitul celor doua specii este foarte asemanator.Intre pestii preferati de pescari ,
mreana ocupa un loc de frunte .Pescuitul ei,bogat in peripetii si emotii,marimea la care ajunge,si nu mai putin,carnea deosebit de gustoasa ,fac sa avem pescari specializati in prinderea mrenei si care neglijeaza cu desavarsire toate celelalte specii.Trupul mrenei este alungit ,aproximativ cilindric,cu spinarea curbata lin,capul prelung,cu gura dispusa subterminal si buzele carnoase ,
cu patru mustati groase.Aripa dorsala si coada sunt putin scobite .Spatele gros este albastrui-cenusiu-verzui inchis ,pe coaste este argintiu ,cu mici pete mai inchise ,iar pe burta -alba.Ajunge pana la o greutate de 10 kg,dar in undita rar se vor prinde exemplare de peste 4-5kg.Traieste in apele mai repezi si cu albie pietroasa .Este un peste de fund ,acolo isi cauta hrana si tot acolo il vom cauta si noi.In apele unde albia se adanceste si apa curge mai repede ,ne putem astepta sa dam peste un card de mrene.In dosul insulelor ,al bancurilor de nisip,la gura afluentilor ,la coturi,
unde apa sapa in albie ,adancituri(acolo unde raul isi trece suvoiul repede dinspre un tarm spre celalalt ,puterea suvoiului adanceste malurile pe langa care trece) totdeauna insa unde curentul apei este puternic,putem nadajdui sa prindem mrene.Ca si cleanul ea se hraneste cu tot ce-i aduce apa :seminte,viermi,rame,insecte,melci si nu ocoleste nici hoiturile .Este un fel de agent sanitar al raurilor,adunand din ele toate putreziciunile .In apele curgatoare din preajma oraselor mari,acolo unde se scurg canalurile ,traiesc de obicei mrene si dintre cele mai mari.Bataia mrenei incepe de la sfarsitul lui aprilie pana in iunie .Icrele sunt aratoase ,dar otravitoare.Iarna mrenele se aduna in carduri si ierneaza in cuptoarele de pe sub maluri si in bulboane,fara sa se hraneasca cu nimic.In martie si chiar la sfarsitul lui februarie mrenele ies din hibernare ,sunt hamesite,si mananca orice.Pentru pescuitul cu undita ,apa tulbure este cea mai prielnica ,pe cand o apa limpede va imputina mult prada.Rele sunt zilele ce urmeaza unei nopti reci ,cu bruma.Zilele caldute cu cerul acoperit si apa tulbure ,crescuta dupa vreo ploaie buna ,sunt mai imbelsugate.Adevaratul pescuit al mrenei incepe la sfarsitul verii ,luna cea mai buna fiind septembrie .Daca timpul se mentine calduros ,mai mananca bine ,chiar si doua luni mai tarziu ca apoi,odata cu frigul sa intre in postul de iarna.De altfel mreana are toane .Adeseori ,in imprejurari pe care le socotim foarte favorabile ,este lenesa,nu se da la momeala,ca apio sa ne surprinda tocmai atunci cand experienta ne spune ca pierdem vremea in zadar .Se pescuieste cu undita cu pluta si cu plumb usor .In apele repezi,ce au curent puternic si fundul pietros ,se va intrebuinta o varga puternica -chiar mai scurta -,fara pluta si cu plumbi de fund mai grei ,care trebuie sa mentina momela pe loc.Locurile adanci fiind de cele mai multe ori spre mijlocul apei ,vom avea o varga lunga de 4-5m.cu mulineta.Pluta va fi cat mai usoara ,dar de ajuns de mare ca sa poata sustine momeala deasupra fundului apei .Plumbul va avea o greutate de 8-10g.Ceea ce este foarte important este ca plumbul sa nu fie tarat de curentul apei si sa nu se agate usor de pietrele fundului.De acea este necesar sa intrebuintam plumbi mobili ,in forma de maslina sau sferici ,iar greutatea lor sa fie potrivita cu viteza apei.Struna va fi facuta din fir rezistent ,iar carligul va avea o deschidere de 10-12mm.La mreana pescuitul mai ales cu doua feluri de momeli primavara si toamna cu rame mari ,iar vara pe caldura,cu cascaval.Mrenele mari se prind mai ales vara ,pe apa tulbure si calda,pescuind cu cascaval,cat mai fermentat,sau branza topita,amestecata cu mamaliga facuta cocoloase sau cuburi mici de svaiter.Un procedeu bun folosit la pescuitul mrenei este acela al strunei duble .In capul sforii se leaga doua strune scurte din fir de nailon,nr 30-35/100 ,dintre care una este cu 3-4cm.mai lunga decat cealalta.Plumbul mobil se va pune deasupra locului unde se imbina cele doua strune .Avantajul pe care-l prezinta struna dubla este ca putem pune in cele doua carlige nade diferite.Mai mult,daca suvoiul repede sau desele agatari in pietre golesc un carlig de momeala,mai ramane "in functiune"celalalt scutindu-ne astfel de lansari prea dese care,in cazul acestui peste,foarte sperios si banuitor, nu sunt indicate .Alte nade intrebuintate cu bune rezultate mai sunt sangele inchegat,carnea fiarta si putin prajita,bucati de carnat,sau de slanina,iar toamna ,tiparii taiati in bucati,lipitori si raci mici .
Momeala va sta intotdeauna aproape zacand pe fundul apei .Pescuind cu pluta,aruncam oblic in susul apei ,calculand ca nada sa fie adusa in locul dorit.Repetam lansarile,explorand pe rand toate locurile unde banuim ca sunt mrene.In locul de unde am scos una ,vom mai starui ,mrenele se aduna in cete si daca prima nu s-a zbatut prea mult ,vom mai putea scoate din acel loc si altele.Va trebui insa sa schimbam des momeala fiindca la o rama sfartecata ,care atarna moale in carlig ,mreana nu va mai veni ,iar cascavalul -oricat de consistent ar fi-se sfarama in apa.
Mai pe indelete se pescuieste cu plumbul la fund.Momeala este aceeasi.Aruncarile sunt destul de usoare,pentru ca plumbul greu duce nada pana departe.In raurile mari ,unde locurile bune pentru pescuit mrene sunt departe de tarm si nu putem ajunge bine la ele cu undita cu pluta ,acest din urma fel de pescuit este cel mai indicat.Se arunca oblic in susul raului ,judecand bine unde voim sa se aseze plumbul greu.Dupa ce vom simti ca plumbul s-a culcat pe albie ,mai incercam sa vedem daca nu s-a prins de vreo piatra ,daca struna aluneca usor prin tunelul din plumb si apoi asteptam.Din cand in cand miscam plumbul si chiar il ridicam usor ,ca sa se mute putin mai la vale.Tinand in mana varga cu sfoara intinsa simtim necontenit un fel de vibrare ,produs de struna care taie apa-,apoi deodata ,parca ar bate cineva struna ,acolo,in adancime ;urmeaza una sau doua smucituri puternice.In acelasi moment raspundem cu o lovitura energica ;imediat vom simti greutatea si zbaterile mrenei.Deoarece trebuie sa invinga curentul apei si frecarea strunei prin plumb ,lovitura trebuie sa fie mai puternica.De obicei mreana va pleca vijelios ,pe apa in jos.Trebuie sa-i dam sfoara sau,daca malul este liber ,sa o petrecem de-a lungul acesteia ,neancetand nici o clipa sa o strunim .Pe cat putem o vom tine departe de tarm si,in acelasi timp ,vom incerca sa o ridicam de pe fundul apei,unde ea taraste plumbul greu,care se agata usor si astfel am putea sa o pierdem.Mreana prinsa se opreste de multe ori ,se intepeneste la fund ,incat ni se pare ca s-a agatat ceva;cateva smucituri scurte sau lovirea repetata a vergii cu marginea exterioara a mainii o fac sa plece iarasi ,ca apoi sa inceapa sa dea semne de oboseala .Lupta dureaza destul de mult si nu s-a terminat inca nici cand mreana este intoarsa pe spate.Cele mai multe exemplare le pierdem cand santem siguri de ele ,adica atunci cand le-am apropiat de mal cu burta alba in sus.Pare ca invie dintr-o data ,isi recapata toata puterea ,se avanta spre larg si,daca nu suntem pregatiti sa o strunim mladios ,rupe carligul ,struna,sfoara si pleaca.Rezistenta si lupta mrenei este mai darza in lunile de vara ,pe caldura.Toamna nu se zbate cu atata indarjire ,poate din cauza grasimii care o ingreuiaza si o face mai putin mladioasa,deoarece vergile pentru mreana sunt grele ,iar popasurile lungi,pescuind cu plumb la fund putem sa rezemam varga de pamant ,tinand-o insa cu mana ca sa simtim ce se petrece in adancime si ca sa putem raspunde neantarziat.Cateodata mrenele fac si glume .In zilele cand nu au pofta de mancare ,isi bat joc de momeala ,o ating,o freaca cu coastele ,o plesnesc cu coada .Dar de multe ori ating si varful carligului si se prind de burta sau de vreo inotatoare.Atunci pescarului i se pare ca are in carlig un exemplar urias ,pestele proptindu-se in apa costis.Cu bagare de seama vom putea aduce la mal si aceasta prada prinsa de-a-ndoasalea,pielea fiind destul de rezistenta ,ca sa nu se sfasie usor.Daca apa nu este tulbure ,mreana-un peste banuitor ,atent-vede,din adancul unde se afla ,orice lucru suspect,si nu se lasa ademenita.Carnea ei este cu atat mai gustoasa ,cu cat este mai mare si cu cat a fost pescuita mai inspre iarna.
Sursa:"Pescuitul de la A la Z -Ghidul pescarului sportiv"

FISHERMAN SOLITARY*Linul*

LINUL(Tinca tinca)
Este pestele care traieste pe fundul apelor.In ceea ce priveste forma trupului seamana cu crapul:
spinarea bombata,pantecele lasat ,capul scurt si gros ,gura carnoasa cu doua mustacioare mici in colturi .Il cunoastem imediat si dupa mazga baloasa care il acopera ,cat si dupa solzii marunti si lipiti de trup.Are aripile si coada rotunjite ,iar linia laterala este bine marcata.Desi culoarea pestelui este influentata de felul in care traieste ,cel din baltile maloase fiind mai inchis la culoare decat cel din apele curate totusi,caracteristica pentru toti linii este culoarea verde-inchis ,maslinie,de pe spate,care spre coaste si spre burta devine galbena-aurie ,ochii sunt de un rosu aprins.Ii plac apele statatoare si limpezi ,cu fundul nu prea adanc ,dar namolos ,si cu o vegetatie bogata .In afara de lacuri si balti ,il mai gasim in bratele moarte ale raurilor de ses si in ochiurile ramase dupa retragerea apelor statatoare ale Dunarii si Prutului,in baltile Muresului ,Oltului,Crisului,in Sieu,Bistrita(zona mrenei de la Roznov la Bacau) bratele moarte ale Siretului
(Iordanesti si Rogojesti),baltile Comana,baltile Vaii Mostistei,ale Timisului ,Begai etc.Isi cauta hrana mai ales scurmand in albia namoloasa .Adeseori vom vedea ridicandu-se de pe fundul apei nori de namol si basici de aer .Aceasta inseamna ca linii cauta hrana pe fund .Aruncand undita acolo ,putem avea sperante mari .Perioada de bataie este mai tarzie decat la toti pestii de balta .
Marimea obisnuita variaza intre 20 si 30cm ,dar au fost prinsi lini si de 40cm cu o greutate de 2kg.Hrana principala o constituie larvele,viermii ,insectele cat si alte mici vietati de apa.Pescuitul presupune cunoasterea locurilor unde traiesc ,altfel nu ne vor cadea in undita decat intamplator.
In general acestea sunt pe langa malurile acoperite cu ape mari de revarsari ,in baltile ce au legatura cu apele curgatoare ,in coturi de stufarisuri spre care se aduna plavia (insule rupte de plaur) unde apa nu este prea adanca si numai daca fundul este malos.Dibuindu-le insa locurile in care se gasesc ,in numar mare ,putem avea un pescuit bogat.Varga intrebuintata la pescuit va fi lunga,usoara si,daca se poate prevazuta cu mulineta ,sfoara fiind rezistenta si trecuta prin inele .
Daca n-avem mulineta ,vom aseza pe tarm ,langa picioare,in colaci,sfoara destula ,ca sa putem face fata alergarilor linilor mai mari .Struna va fi facuta din fir de nailon ,de 18-20/100,destul de rezistenta pentru a sustine pesti cu o greutate de pana la 1kg.Vom alege marimea carligelor dupa momeala folosita :pentru rame ,nr.6-7,pentru viermusi,nr.8-10.pentru boabe de grau fiert,nr.10-11,pentru mamaliga,nr.6-7,Pluta va fi de pana usoara ,pe care plumbul greu o va tine scufundata aproape in intregime .Greutatea plumbului va fi cat se poata duce momela la fund.Ca nada sunt foarte bune ramele cafenii ,pe care le gasim in pamantul umed de pe marginea apelor ,
de asemenea,si pastele de mamaliga si de paine.Vom avea grija ca ramele sa acopere carligul in intregime.Linul incepe sa apuce primavara de timpuriu ,pe la inceputul lui aprilie,si mananca bine pana dau caldurile si se apropie timpul bataii.Atunci inceteaza sa mai vina la undita pana la sfarsitul lui iulie,cand incepe din nou o epoca buna de pescuit.Favorabile sunt zilele racoroase si diminetile si serile zilelor calde.De asemenea vanturile slabe din vest ,care increteste apa ,si ropotele de ploaie trecatoare.In baltile care au legatura cu ape curgatoare ,ca de pilda bratele moarte ,cand ploile umfla raurile si deci apa se ridica si in aceste parti ,pescuitul linului va fi foarte bogat.Atunci,linii se aduna la malurile acoperite de apa mare ,scurma in ele ,mai ales la radacinile vegetatiei inecate ,si nu lasa mult timp sa se odihneasca nici undita pescarului.In schimb,cand se retrag apele ,este mai bine sa cautam alt peste.Linul umbla de obicei "cu nehotarare" la carlig,pare sa se joace cu momeala,o ciupeste,o lasa,o prinde iarasi,facand sa tresara pluta si chiar sa se scufunde pentru o clipa sub apa.In sfarsit,cand prinde cu nadejde ,
pluta se scufunda ,dispare sau o zarim trasa de-a lungul apei.Atunci a sosit momentul sa dam lovitura de intepare usoara ,din varful vergii.Adeseori se intampla sa se intepe singur ,ramanand nemiscat ,cu carligul in gura,incat ne pomenim cu el prins cand ridicam undita sa o montam in alt loc .In carlig se zbate destul de vijelios ,adeseori trebund sa-i dam sfoara si sa-l obosim incet ,
ca si pe crap.Multi pretuiesc carnea linului mai mult decat pe cea a crapului,deoarece carnea pestilor din apele foarte maloase are un gust de mal ,este bine sa tinem linii cateva zile intr-o apa curgatoare ,de exemplu ,intr-un vas in care se primeneste neancetat cu apa de izvor sau de cismea.Cum linului nu-i trebuie mult oxigen ,il putem duce acasa viu ,daca indata ce l-am prins il penem intre ierburi sau carpe ude.
Sursa:"Pescuitul de la A la Z- Ghidul pescarului sportiv"

FISHERMAN SOLITARY*Carasul*

CARASUL(Carassius auratus gibelio)
Numiri populare:caras,caras argintiu,caracuda alba,crap-caras(denumire gresita ,nefiind vorba de un hibrid ci de o specie bine definita)argentina,caras-floran etc.
Carasul este un peste de origine nord asiatica ,ce a patruns in Europa initial ca peste de ornament iar apoi a trecut sau a fost introdus in mai toate apele continentale.Multi il confunda cu caracuda avand cateva caracteristici comune ,desi,normal,atinge talii mai mari si are o coloratie diferita .
Partea dorsala a capului si spatele sunt intunecate ,de culoare cenusiu-negricioasa-albastruie,care devine pe flancuri cenusiu-argintie cu usoare reflexe aurii ,apoi argintie curat.Talia maxima ajunge la 40cm.;ca greutate poate atinge usor 3kg.Hrana principala consta din mici organisme vegetale si animale ,pureci de apa ,larve de insecte,viermi,icre de peste etc.
Carasul se reproduce cam in trei rastimpuri ,incepand din aprilie si pana prin august .Nu este o incrucisare intre crap si caracuda ,asa cum s-a crezut multa vreme ,ci este o specie bine definita,
derivata din carasul rosu japonez,de acvariu.Un alt fenomen curios il constituie faptul ca toate exemplarele masurand peste 15cm.sunt femele.Sub aceasta talie se intalnesc si barbatusi in proportie de 50 o/o,dar dupa ce au ajuns in a doua vara a vietii lor ,se produce o transformare a organelor genitale si,din masculi devin femele.La noi pestele se intalneste in mai toate raurile cu un curs lent ,si mai ales in baltile lor de inundatie:Dunare,Prut,Somes,Olt,Mures,lacul Razelm,Tasaul,,in baltile Neajlovului,si ale vaii Mostistei,in lacurile capitalei etc.Pescuitul carasului ofera clipe foarte placute pescarului,mai ales toamna,cand se da foarte bine la undita.Il vom cauta mai ales in baltile si lacurile cu funduri maloase ,in apropierea vegetatiilor-de multe ori printre ierburi-unde traieste aproape in aceleasi biotipuri ca si caracuda.Ca momeli se foloseste rama rosie si,uneori,cocoloasele de mamaliga.O varga subtire,mladioasa,fir si struna de nailon de 20-22/1000,carlig nr.7-8 pentru rama ,9-10 pentru cocoloase de mamaliga si o pluta usoara constituie tot echipamentul ,fiind un pescuit de fund ,plumbul se va acorda cu puterea de plutire a plutei.Muscatura carasului se aseamana cu cea a crapului.Inteparea nu se face decat atunci cand pluta a disparut ,clar,sub apa.Carnea carasului este dulce ,gustoasa,si multi o pretuiesc mai mult decat pe cea de crap.
Sursa:"Pescuitul de la A la Z -Ghidul pescarului sportiv"

FISHERMAN SOLITARY*Caracuda*

CARACUDA(Carassius carassius) In unele regiuni ale tarii i se mai spune :carasul,crap de balta ,carasita,garasita,gurusel,lunita,ruginoasa etc.Populeaza aproape toate apele statatoare de la noi ,in afara de cele din regiunea muntoasa .O gasim in baltile Dunarii ,in Delta,in baltile Prutului si Siretului ,in iazuri si helesteie.Este un peste comun ,putin apreciat in comert ,insa pescuitul caracudei ofera ceasuri placute pescarului ce locuieste in apropierea lacurilor si a baltilor.Micimea caracudei este compensata de multimea exemplarelor prinse.Se recunoaste dupa trupul ei inalt ,cocosat,comprimat lateral .Pare un crap mic numai ca este mult mai lat decat acesta.Are capul scurt,botul carn,gura mica,inotatoarea de pe spate ,dorsala lunga,incepe din mijlocul spinarii si ajunge pana aproape de coada ,care este usor lobata.Pe spate este cenusie sau negricioasa .Pe coaste galbena-aramie-verde,iar pe burta galbena-portocalie.Este acoperita de solzi destul de mari ,grosi ,care au un usor luciu metalic .Inotatoarele au aceiasi culoare cu trupul ,cele de la burta fiind ,spre radacina lor ,rosiatice,pe coaste,linia laterala este desenata precis .In apele bogate in hrana ,caracuda atinge o lungime de 30-35cm..De obicei ajunge numai pana la 15-20cm.Greutatea ,80-100g,rareori 4-5kg.Traieste in apele statatoare ,nu prea adanci ,cu albia namoloasa .O pescuim cu undita cu pluta ,care are sfoara si struna fina si carlige din cele mai mici Momelile pe care le folosim sunt pastele de paine si mamaliga ,dar sunt bune si ramele mici Sursa:"Pescuitul de la A la Z -Ghidul pescarului sportiv"

FISHERMAN SOLITARY*Crapul*

CRAPUL(Cyprinus carpio)
Numiri populare:crap sular,crap florean,seran,sezan etc.
In functie de talie poarta diferite denumiri
-ciuciu,ciuciulean,ciortpnel,ciortpnica,crapean,
puiandrii pana la 30 de cm.
-ciortan:1kg.
-ciortocrap:1-3kg
-crap:de la 4kg.in sus
Este un peste indeobste cunoscut ca obiect de seama al pescuitului industrial.Fata de cantitatile mari de crap pe care le prind pescarii profesionisti
crapii prinsi in undita reprezinta o cantitate foarte mica .El ramane totusi unul dintre pestii cei mai cautati de unditarii de pe malurile apelor de ses iar mestesul de a-l prinde in carlig si-mai ales daca este mare-de a-l scoate la mal nu este mai prejos decat cel pe care il folosim pentru pescuirea celor mai de seama pesti rapitori .Datorita valorii comerciale pe care o are este prasit pe scar intinsa .Crapii din helestee cat si cei din apele libere ,au mai multe rase de cultura.Crapul are trupul gros ,spatele mai mult sau mai putin curbat si burta foarte putin lasata in jos..Crapul este scurt,gros,gura relativ mica si carnoasa;in coltul gurii are doua mustacioaremai lungi,iar spre nas alte doua foarte mici;falca de jos este ceva mai scurta decat cea de sus.Inotatoarea dorsala este foarte lunga ,se intinde pana aproape de coada bilobata.Corpul este acoperit cu solzi mari,pe margini cu o dunga ceva mai inchisa .Cei de rau au spinarea mai putin gheboasa dacat cei de balta.Culoarea variaza dupa apa si dupa varsta.Cei din raurile de la altitudine mai mare au nuante mult mai deschise decat cei din raurile de la ses.Pe spate crapul este verde-albastrui pana la negru-albastrui;pe flancuri cenusiu si galben-auriu pana la aramiu-inchis ,iar pe burta galbui.Nu este greu sa-l deosebim de alti pesti ,fiind si mai greu si mai indesat la trup decat toti ceilalti.Traieste in apele statatoare sau in cele care au un curs foarte domol;ii plac albiile lutoase,namoloase.Populeaza toate apele noastre mari,curgatoare,incepand cu Dunarea si Prutul cu toate baltile lor inundabile ,delta pana in fata gurilor Dunarii ,unele lacuri litorale,partea inferioara si medie a tuturor raurilor de asemenea lacurile,baltile,jepsele,si helesteele .Este un peste care se hraneste atat cu vegetale cat si cu viermi ,insecte,melcisori .Iarna se retage in cotloane adanci ,se ingroapa in namol si ierneaza fara sa manance aproape nimic.Reproducerea are loc in aprilie-mai ,atunci se strang in carduri ,isi cauta locuri prielnice si,in drumul lor ,trec obstacole de necrezut.Crapii batrani ajung pana la o lungime de 1m si la o greutate de 15kg.In Delta Dunarii au fost prinsi si crapi de 30kg.Deoarece vara traiesc imprastiati in apele mari,formarea unui vad este absolut necesara ,daca voim sa prindem cu undita cativa din ei.Cele mai bune nade pentru vad sunt pastele de mamaliga si de paine ,cartofii fierti,graul,porumbul,mazarea fiarta,si fructele.Hranirea la vad trebuie continuata mai multe zile,
lucru pe care nu-l poate face cel ce locuieste prea departe de apa respectiva.Se pescuieste cu undita,,cu sau fara pluta,Varga pe care o intrebuintam trebuie sa fie foarte lunga,pana la 5-6m.rezistenta si destul de mladioasa,ca sa reziste in lupta grea ce poate sa urmeze.Pe mulineta-care este foarte utila-vom avea 25-30m.de sfoara sau nailon de 50/60/100 grosime,
potrivit cu pestele pe care speram sa-l prindem.Cu acest fir,care are o rezistenta intre 7-9kg.,
cu o varga mladioasa si avand mulineta ,vom putea face fata unui crap mare,ce are o capacitate si o putere de aparare deosebite.O struna de nailon lunga de 50-60cm.va fi de regula ceva mai subtire decat sfoara propriu-zisa ,astfel ca la o manevra gresita a pescarului sau la o tractiune mai violenta a crapuli mare,acesta sa nu plece ducand cu el si tot firul (pentru ca nu reuseste sa rupa struna)Cand varga are un varf sensibil si mladios,si cand pescuim in ape repezi ,este mult mai bine sa nu folosim pluta.Prezenta pestelui la momeala precum si timpul cand trebuie data miscarea de intepare,vor fi mult mai vizibil semnalate de varful vergii decat de pluta.Daca totusi o folosim ,ea trebuie neaparat potrivita cu greutatea plumbului dupa struna si cu puterea curentului apei.O pluta complet scufundata nu ne va putea semnala nimic.
;la fel si cea care ,neajustata ,va ramane culcata pe apa.Pozitia ei norala trebuie sa fie cat mai verticala ,fiind scufundata in apa cel putin 3/4 din lungimea ei.Fiind un pescuit tipic de fund ,alegerea plumbului este de o deosebita insemnatate .In primul rand greutatea lui trebuie sa invinga viteza curentului apei ,in cazul cand pescuim in rauri .Un plumb usor ,plimbat in toate directiile de curentii de fund ,va constitui o adevarata sperietoare pentru pesti,atat miscarea apei,cat si prin"norii"de mal ce-i va starni permanent.Din aceasta cauza pescuind in ape curgatoare ,vom infira pe struna un plumb cu mult mai greu -care sa "zaca"pe fund-decat atuncu cand pescuim in apa linistita a baltilor.Forma acestor plumbi de fund va fi asemanatoare unei masline ,deci rotunjita si fara colturi .In mijlocul lui ,plumbul va avea un tunel destul de larg,prin care struna va putea aluneca in voie,pe toata lungimea ei,pana la un prag de oprire ,fixat pe struna cam la 30cm.deasupra carligului.Marimea carligului nu trebuie exagerata ,crapul are gura mica si cartilajul buzelor slab.Este de preferat insa un carlig de o buna calitate,,cu bratul mai gros,si cu o deschidere de 8-10mm.Normal carligele intrebuintate sunt nr.3-5.Ca momeala folosim mai ales pastele de paine si mamaliga ,rame si chiar branza fermentata .Cea mai buna nada este pasta de paine alba ,framantata cu turta dulce.Din pasta facem cocoloase in forma de para ,in care infigem carligul ,lasand liber doar varful acului.In mod curent ,insa,crapul se pescuieste cu rama ,mai ales la inceputul sezonului si pana spre toamna ;apoi cocoloasele de mamaliga si boabele necoapte de porumb ("bobul la tinta")sunt momelile cele mai preferate de crap.Nada o coboram pana pe fundul apei ,unde pestele isi cauta hrana ,adeseori chiar scurmand in ape maloase.Uneori crapul se da la momela dintr-o data ,dar de cele mai multe ori mai intai o incearca ,o gusta si se codeste pana sa apuce.Indata ce pluta dispare scufundandu-se ,intepam scurt,dar destul de energic.Obosirea si scoaterea pe mal a unui crap voinic nu este o treaba usoara.El lupta impotriva pescarului cu greutatea trupului si proptindu-se in apa ,uzeaza de multa siretenie ,incercand sa scape in papuris si pe dupa obstacole,tinzand sa rupa legatura care il tine.Pescarul va avea multa rabdare si totdeauna va manevra cu grija ,ca sfoara sau struna sa nu se agate de radacini ,stuf etc.Un crap care a reusit sa se infunde in papuris ,sau sa incalceasca sfoara ,isi salveaza aproape totdeauna viata.Carligul,struna,buza nu rezista greutatii si puterii cu care trage .Dupa marimea crapului ,o lupta poate sa dureze si un sfert de ora si nu vom socotica s-a sfarsit ,decat cand vom vedea ,crapul rasturnat pe lat sau leganandu-se de pe o coasta pe cealalta .Abia atunci il vom apropia de mal si il vom scoate pe uscat.Primavara dupa ce se incalzeste ,crapul se da la undita .In aprilie si mai ,epoca lui de reproducere .In lunile iunie si iulie ,daca temperatura trece de 25 grade C,pofta lui de mancare dispare si nu se mai da la undita aproape de loc.Caldurile mari il lenevesc .In august pofta de mancare ii revine .De acum incepe un sezon mai imbelsugat pentru pescarul cu undita .O data cu venirea frigului ,crapii se lasa la fund ,unde vor ierna.Pentru pescuirea crapuli sunt bune zilele cu nori ,cu vant usor din vest si sud-vest ,care increteste apa.De asemenea sunt bine venite si ploile scurte si trecatoare.Pe vreme calduroasa vom iesi la pescuit dis-de-dimineata si seara,pana se intuneca de-a binelea .In septembrie crapii pun gura pe nada in tot timpul zilei.Locurile bune de pescuit vor fi acelea unde apa este mai domoala ,cu fundul mai adanc.Il vom gasi in cotul de mal ,pe sub maluri radacinoase,pe langa obstacole(picioare de pod,trunchiuri de copaci pravaliti,etc.)in canalele dintre balti ,sub buzele umbroase ale cocioacelor,in balti,in ochiurile de stuf,in locurile insorite in vegetatie nu prea deasa.Dimineata in zori ,crapul incepe sa circule in cautarea hranei ;pe masura ce timpul se incalzeste ,el urca mai spre suprafata .Spre amurg isi reia locul spre fund.
Sursa:"Pescuitul de la A la Z -Ghidul pescarului sportiv"