Glume la Radio Erevan

*Intrebare la Radio Erevan:
- E adevarat ca barbatii impotenti traiesc mai mult ?
- Da, dar degeaba.

*Intrebare la Radio Erevan:
- E adevarat ca marei noastre armate rosii i-a fost cerut ajutorul de catre Cehoslovacia?Raspuns:
- Da, cererea din 1939 a fost aprobata in 1968.
*Intrebare la Radio Erevan:
- Ce imbatraneste prima oara la un barbat?
- Nevasta…
*La Radio Erevan, un ascultator intreaba:
- Ce este acela un impresar?
- Este acea persoana fizica, de factura artistica, care transforma curvele in lebede…
*Un ascultator intreaba la Radio Erevan:
-Buna seara, as vrea sa stiu cine a inventat genul de dans step!
-Stepul a fost inventat de Stepan Stepanov Stepanovici, care avea 10 copii si o singura olita de noapte.
*La Radio Erevan, un ascultator intreaba:
- Daca dragostea este vinul vietii, atunci ce este casatoria?
Radio Erevan raspunde:
- Mahmureala de a doua zi dimineata…
*Intrabare la Radio Erevan
- De cate ori isi face o femeie probleme in viata?
Raspuns:
- De 5 ori
I:- Cand?
R: -Cand “o face” prima data;
- Cand se marita prima data;
- Cand “o face” prima data cu altul;
- Cand “o face” prima data pe bani;
- Cand da prima data bani sa “o faca”.
I:- Bine, bine, dar barbatii?
R:- De doua ori.
I:- Cand asta?
R:- Cand nu mai pot a doua oara,
- Si cand nu mai pot nici prima…
*Intrebare la Radio Erevan:
- Se poate face sex la distanta?
- Da cu conditia ca sexul sa fie mai mare ca distanta.
*La Radio Erevan, un tanar care urmeaza sa se casatoreasca intreaba:
- Ce este luna de miere?
Radio Erevan raspunde:
- Este un concediu pe care il capata barbatul inainte de a lucra pentru noul sef.
*La Radio Erevan, un ascultator intreaba:
- La ce varsta barbatul este considerat major si poate sa faca ce vrea?
Radio Erevan raspunde:
- Nu stim ce sa va raspundem. Nimeni nu a apucat aceasta varsta!

Cele 7 minuni ale lumii noi-Marele Zid Chinezesc

Marele Zid Chinezesc (chineză 万里长城/萬裡長城, Wànlĭ Chángchéng „10.000 Li lungime a zidului“; de asemenea chin. 中国长城/中國長城, Zhōngguó Chángchéng „Lungimea zidului“ ) este o construcţie strategică de mii de kilometri lungime cu rol de apărare. Zidul a fost construit cu scopul de apărare a graniţei imperiului chinez contra atacurilor popoarelor nomade din nordul Chinei. Este o construcţie gigantică considerată după volum ca cea mai mare de pe glob, cu o lungime controversată, după datele mai recente ar fi avut o lungime de 6 350 km, zidul principal având 2 400 km lungime. Zidul a fost construit după un sistem care leagă între ele mai multe fragmente de vârstă diferită. Lungimea zidului declarată de China se consideră exagerată, la 10 000 de unităţi Li de lungime, se consideră în calcul 1 Li = 575,5 m ceace ar corespunde cu ca. 5.755 km.
Istoric
Prima porţiune a zidului a fost construită probabil în a doua jumătate a secolului V î.e.n. în timpul dezbinării Imperiului chinez (475 – 221 î.H ) cu scop de apărare împotriva nomazilor din nord. In anul 214 î.H lasă împăratul Qin Shi Huangdi, să se construiască prima parte a zidului de la fluviul Galben ca apărare faţă de poporul nomad Xiongnu (numiţi în Europa huni). Spre deosebire de zidul construit mai devreme care se întinde şi în văi, zidul acesta era construit numai pe crestele munţilor.Din lipsă de argilă s-a folosit la construcţia zidului numai piatră aşezată pe straturi. Din acele timpuri zidul a fost mereu reclădit, atingând în timpul dinastiei Ming lungimea maximă. In anul 1493 a început împăratul Hongzhi construcţia zidului dinastiei Ming care servea ca apărare contra mongolilor şi pentru o supraveghere mai bună a drumurilor comerciale, ca porţiunea centrală a drumului mătăsii. Pe crestele munţilor începându-se o construcţie deosebit de costisitoare. Mortarul folosit era produs din piatră de calcar arsă amestecat cu amidonul din orez. La construcţia interioară a zidului se folosea un amestec de argilă nisip şi piatră cioplită. Grosimea zidului este foarte diferită astfel de exemplu în regiunea Peking, zidul are o grosime între 4 şi 8 m, la coama zidului 8 iar la bază 10 m grosime, La intervale de câteva sute de metri s-au construit turnuri de 12 m înălţime cu rolul de observare, transmitere de signale şi depozit de arme. Se apreciază ca ar fi existat ca. 25 000 de asemenea turnuri integrate în zid şi 15 000 de turnuri pentru signale care făceau legătura cu capitala situată lângă Kashgar. Codul de semnale era simplu, dacă se observa agresorul se făcea foc în turn. Construcţie gigantică a lumii antice, Marele Zid Chinezesc măsoară 10 000 de kilometri lungime, fiind şi astăzi “cel mai lung zid de pe Terra”. Nu se ştie cu exactitate care din formaţiunile statale chineze a hotărât înconjurarea teritoriului sau cu valuri de pământ şi piatră. Pentru a-şi proteja statul pe care îl unificase, primul împărat al Chinei, Qin (221-210 î.Hr.) porunceşte să fie legate între ele fortificaţii clădite de predecesorii săi. Astfel va înainta atât spre est cât şi spre vest, pe o lungime totală de circa 5.000 kilometri, realizând cel mai lung zid ce va deveni, ulterior, celebru. În timpul următoarei dinastii, Han (206-220 i.Hr.), zidul a fost din nou prelungit spre est şi spre vest până la o lungime de 10.000 kilometri lungime. Suferind stricăciuni mari de-a lungul unui mileniu, Marele Zid Chinezesc a fost refăcut pe circa 6400 kilometri în timpul dinastiei Ming (1368-1644), dinastie ce a fixat şi capitala statului la Beijing (forma în care s-a păstrat până astăzi). Şerpuind pe crestele munţilor şi ale dealurilor, dar şi prin văile adânci, zidul, prevăzut din loc în loc cu forturi cu aspect paralelipipedic şi turnuri înalte de apărare, are o înălţime de 8 metri şi o lăţime de 6,5 metri. Pavat cu piatră, era folosit ca şosea strategică dar şi ca drum comercial.
Lăsat în paragină începând cu secolul al XIX-lea, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub protecţie guvernamentală din 1952, fiind declarat monument istoric al Chinei. Cu toate astea, numai o mică porţiune din zid a fost reabilitată şi accesibilă turiştilor
Sursa:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii noi-Machu Picchu

Ruinele oraşului Machu Picchu, redescoperite în 1911 de către arheologul Hiram Bingham, sunt unele dintre cele mai frumoase şi enigmatice locaţii străvechi din lume.În timp ce incaşii in mod sigur foloseau vârful muntelui (2761,50 m înălţime), ridicând sute de structuri de piatră începând cu anii 1400, legendele şi miturile indicau faptul că Machu Picchu (însemnând “vechiul pisc” în limba Quechua), adorat ca un loc sacru din cele mai vechi timpuri. Oricare ar fi originile sale, incaşiil-au transformat într-un mic (5 mile pătrate), dar extraordinar oraş.

Invizibil de dedesubt şi complet natural limitat, înconjurat de terase agricole suficiente pentru a hrăni populaţia, şi irigat de izvoare naturale, Machu Picchu pare să fi fost folosit de incaşi ca un oraş ceremonial secret.610 metri deasupra, gălăgiosul râu Urubamba, norul înfăşoară ruinele palatelor, băilor, templelor, hambarelor şi a în jur de 150 de case, toate într-o remarcabilă stare de conservare. Aceste structuri, săpate în granitul din vârful muntelui sunt minuni atât arhitecturale cât şi estetice. Multe dintre cărămizile cântărind 50 de tone sau chiar mai mult sunt atât de precis sculptate şi unite cu atâta exactitate, încât îmbinările fără mortar nu permit nici măcar unei lame de cuţit să intre printre ele. Se ştiu puţine lucruri despre utilizările sociale sau religioase ale oraşului în vremurile incaşilor. Scheletele a 10 femei şi ale unui bărbat duc la presupunerea că acest sit ar fi putut fi un sanctuar pentru pregătirea preoteselor şi/sau a mireselor nobilimii incaşe.Oricum, examinarea ulterioară a oaselor a dezvăluit un număr egal de oase masculine, ceea ce indică faptul că Machu Picchu nu era exclusiv un templu pentru femei.
Patru secole au fost necesare pentru descoperirea unei fantastice fortăreţe ascunse printre piscurile de 4000 de metri ale anzilor peruvieni. Nu i se cunoaşte adevăratul nume, ce destinaţie avea şi de ce a fost părasită de bastinaşi în secolul XVI, fară a fi atacată de conchistadori. A scăpat neobservată de europeni până în secolul al XX-lea, când a primit şi numele de Machu Picchu.
În secolul al XII-lea, enigmatica populaţie ce-şi spunea Inca (Fii Soarelui) cucerea un vast teritoriu în nordul şi vestul Americii de Sud, venind de undeva din zona meridională a continentului – nu se ştie nici acum cu precizie de unde. Desi nu erau la fel de razboinici si necrutatori ca aztecii, incasii au cucerit nu mai putin de 500 de civilizatii amerindiene.
Nu s-au impus prin cultura (nu cunoşteau nici o scriere) caci acestia transmiteau mesaje printr-un sistem de noduri si lungimi ale sforilor ( ce nu este inca cunoscut ), ci printr-o temeinică, chiar spartană organizare social-legislativă. Dar, mai presus de toate, aveau “obsesia” construcţiilor de drumuri pavate şi de cetaţi-fortareţe (inclusiv în junglă) menite să reziste veşnic în faţa oricărui inamic. Capitala incaşilor, Cuzco, era – arhitectural – comparabilă cu Roma cezarilor. Dar la numai 130 de kilometri de Cuzco, printre crestele andine, se afla cetatea Machu Picchu.
Gasită abia în 1911, această citadelă a fost concepută ca un labirint citadin inexpugnabil. La peste 4000 de metri, lemnul era o raritate şi totul a fost durat în piatră: terase, fotificaţii, palate regale, locuinţe simple, bazine de acumulare a apei de ploaie, cărămizi, pieţe şi un sofisticat sistem de parcele agricole pentru cultura principală, porumbul. Totul se încadrează într-un plan urbanistic aparent “întortocheat”, menit să deruteze eventualii invadatori. Este un unicat arhitectural impresionant şi abia fotografiile făcute din avion i-au pus în evidenţă toate însuşirile.
De fapt, ceea ce îi frapează cel mai mult pe cercetătorii istoriei amerindienilor este incredibila coincidenţa dintre opera mitică a lui Dedal (”inginerul” care a construit Labirintul de încarcerare a Minotaurului, sau, în altă variantă, palatul-labirint al regelui cretan Minos din Knossos). Labirintul Machu Pichu reflectă la randu-i simbolul vieţii pline de meandre şi în care drumul nu duce niciodată înapoi, ci mereu înainte, spre moarte. Inspirat din spiralele scoicilor (aşa cum afirma poetul grec Theodorides), Labirintul – fie el amerindian, grec sau egiptean (cel al reginei Hawara din Krokodilopolis, de exemplu) – are deci conotaţia luptei cu timpul, el este adevăratul prizonier.
Si înca o enigma: reţelele de drumuri făcute de cei care nu au cunoscut roata! 16.000 de km de drumuri pavate (a doua, ca lungime, dupa reţeaua romană de 90 de mii de km), inclusiv poduri suspendate în zonele mlăştinoase şi nisipoase! De ce acest efort de tăiere de “autostrăzi” în coastele anzilor, dacă incaşii nu au avut vehicule, necunoscând roata? Nu lipseau borne indicatoare din 7 in 7 km şi locuri de odihnă din 20 în 20 de km. Ideea utilizării drept piste de aterizare-decolare a fost avansată de foarte mulţi cercetători, dar nu există dovezi credibile… nu înca… Nici un drum special amenajat nu ducea către Machu Picchu. Această enclavă (probabil a preoţilor, putând adăposti doar 500 de persoane) există parcă în afara timpului şi spaţiului, ascunzând mistere încă de nepătruns.

Un fabulos oraş incaş

În inima unui lanţ de munţi acoperiţi de un dens covor vegetal, Machu Picchu domină de mai bine de cinci veacuri îngusta şi adânca vale a râului Urubamba.Acest cadru natural excepţional a făcut din cetatea incaşă situl cel mai spectaculos din vechiul Peru. Inalţat pe la 1450 de suveranul incaş Pachacuti, Machu Picchu a fost în chip brutal abandonat de locuitorii săi în 1572, apoi uitat. A fost redescoperit în 1911 de istoricul Hiram Bingham, ale cărui teorii asupra sitului s-au bucurat multă vreme de autoritate. Machu Picchu numără cam 200 de clădiri, cel mai adesea în formă de patrulater, care nu au, în general, decât un singur etaj şi nici o despărţitură interioară. Construcţiile cele mai marcante sunt Torreon, sau observatorul astronomic în formă de semicerc, folosit pentru determinarea datelor importante ale calendarului şi Intihuatana, sau cadranul solar. Micul oraş poate găzdui între 500 şi 1.000 de persoane, cifră modestă dacă o comparăm cu cei 200.000 de locuitori pe care îi număra, fară îndoială, pe atunci Cuzco, capitala.

Un oras intr-o natura imblanzita

Sub conducerea arhitectilor si sefilor de santier in serviciul statului incas,lucratorii din cariere,cioplitorii in piatra si zidarii profesionisti construiesc noul oras. Ei sunt secondati de muncitorii salahorii recrutati dintre taranii supusi corvoadei,munca fortata in serviciul statului.Pe versantul de est din Machu Picchu (’’Vechiul Varf’’),muncitorii fac enorme lucrari pentru a adapta orasul la mediul natural.Ei ridica ziduri de sustinere si amenajeaza multiple terase in cele doua sectoare,agricol si urban,pe care le are orasul.Mai multe incinte cu ziduri inalte apara orasul. In zona agricola,muncitorii instaleaza in plus canalizari pentru irigatie si transporta pe terase cantitati enorme de pamant necesare culturilor.In climatul tropical,muntele,transformat in gradina,raspunde nevoilor alimentare ale populatiei. Deasupra teraselor agricole,constructorii incasi ridica sectorul urban

Mari constructori

Pentru a construi oraşul, supuşii împaratului Pachacuti s-au aprovizionat cu piatră din munţii de granit de la Machu Picchu. Lucrătorii au desprins blocurile cu ajutorul unor pene de lemn umezite, aşezate la intervale regulate după contururile blocului. Prin dilatare, lemnul făcea ca stânca să se crape. Pietrele au ajuns apoi pe şantier pe sănii urcate de-a lungul unor drumuri de pământ bătătorit, unde au fost trase pe trunchiuri de lemn cu coaja curăţată, cu ajutorul frânghiilor. Pe şantier, cioplitorii în pitră au preluat ştafeta şi le-au modelat cu unelte din bronz, dălţi şi percutoare de piatră dură. Extrem de riguroşi, aceştia au ajustat perfect blocurile, dând astfel o mare soliditate zidurilor care au rezistat cutremurelor de pământ. Au obţinut şlefuirea finală frecând blocul cu nisip. Această finisare a fost rezervată celor mai importante edificii din Machu Picchu, cum ar fi templele sau observatorul astronomic. Pentru a aşeza materialele la locul potrivit, zidarii au folosit platforme de pământ pe care le-au înălţat în acelaşi timp cu zidul în construcţie. Edificiile modeste au fost făcute din pietre grosolan cioplite, îmbinate într-un mod mai puţin regulat şi legate între ele printr-un mortar gros făcut din argilă. testez doar, nu va suparati

Izolat în Anzi

Suveranul Pachacuti, mare cuceritor, a întemeiat Imperiul incaş pe la 1440. Acesta a atins apogeul spre 1490. S-a întins, la vremea respectivă, din Columbia, la Nord, până în centrul statului actual Chile, la Sud şi cuprindea Ecuador, Peru, Bolivia si Nord-Vestul Argentinei. Capitala era Cuzco, în Sudul Peru-ului. În 1532, spaniolii, sub conducerea conchistadorului Francisco Pizarro, au pus stăpanire peste acest imperiu care a durat mai puţin de 100 de ani. L-au trimis la moarte pe incaşul Atahualpa şi şi-au însuşit fabuloasele lui comori. În 1536, fratele vitreg al acestuia, Manco Capac, a preluat comanda răscoalei împotriva invadatorilor. După un zadarnic asediu al oraşului Cuzco, el s-a retras în munţii şi pădurile de nepătruns ale regiunii Vilcambamba, capitala ultimului focar de rezistenţă. ’’Imperiul Vilcambamba’’ şi-a găst sfârşitul prin invazia armatei spaniole, în 1572 şi executarea ultimului suveran, Tupac Amaru. Machu Picchu, care făcea parte din regatul Vilcambamba, a fost cucerit, iar locuitorii săi l-au abandonat la aceeaşi data, in mod misterios.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii noi-Chichen Itza(Mexic)

Chichen Itza (din limba mayaşă yucatecă: Chi’ch’èen Ìitsha’}}, „La gura fântânii Itza”) este un uriaş sit arheologic pre-columbian construit de civilizaţia Maya şi aflat în partea central-nordică a peninsulei Yucatán, în statul Yucatán, Mexic.
Chichen Itza a fost un centru regional al câmpiilor mayaşe din nord din perioada clasică târzie până în cea clasică terminală şi spre începutul perioadei postclasice. Situl prezintă o multitudine de stiluri arhitecturale, de la ceea ce se numeşte stilul „mexicanizat” şi cu influenţe din stilurile văzute în centrul Mexicului şi până la stilul Puuc din câmpiile nordice. Prezenţa stilurilor central-mexicane a fost considerată un semn al migraţiilor directe a populaţiilor din centrul Mexicului sau a unor cuceriri a acestora, dar interpretările contemporane văd prezenţa acestor stiluri non-mayaşe mai mult ca un rezultat al schimburilor culturale.
Ruinele Chichen Itza sunt proprietate a guvernului federal mexican, iar situl este administrat de Instituto Nacional de Antropología e Historia (Institutul Naţional Mexican de Antropologie şi Istorie, INAH). Pământul de sub monumente, însă, este în proprietatea privată a familiei Barbachano.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii noi-Colosseumul din Roma

Colosseumul este un monument turistic din Roma vizitat de foarte mulţi turişti din toată lumea. El este probabil cea mai impresionantă clădire a Imperiului Roman. Cunoscut iniţial sub numele de Amfiteatrul Flavian, Colosseumul era cea mai mare construcţie a vremurilor sale şi astăzi este cel mai mare amfiteatru antic care poate fi vizitat.
Destinaţia
Prizonierii din războaie erau puşi să lupte între ei sau cu animale sălbatice. Spectatorii se delectau privind luptele dintre gladiatori.
Împăratul Vespasian, fondatorul dinastiei Flaviane , a inceput construcţia Colosseumului în anul 72 e.n. Aceasta a fost încheiată în anul 80 e.n., la un an după moartea lui Vespasian.
Uriaşul amfiteatru a fost construit în locul unui lac artificial, parte din marele parc construit de Nero în centrul Romei, care includea de asemenea şi Domus Aurea, cât şi statuia Colossus. Această gigantică statuie a lui Nero, de 36 de metri înălţime, care îl prezenta pe împărat în chip de zeu al soarelui a dat numele actual al construcţiei – Colosseum. Statuia, amplasată lângă amfiteatru, a fost demolată ulterior. Nu numai statuia, dar şi amfiteatrul ofereau o privelişte grandioasă. În formă de elipsă, cu axa mare de 186 m, axa mică de 150m, avea un perimetru de 520 m si o înălţime de 55m, oferind locuri pentru aproximativ 50.000 spectatori. Fundaţia pe care a fost construit avea 12 metri grosime.
Descrierea fizică
Exterior
Spre deosebire teatrele greceşti aparute mai devreme care au fost construite în dealuri, Colosseumul este o structură în întregime de sine stătător. Aceasta derivă exteriorul său de bază şi arhitectura de interior de la acele două teatre romane spate în spate. Este eliptical în plan şi este de 189 de metri (615 ft / 640 picioare romane) lungime şi 156 de metri (510 ft / 528 picioare romane) lăţime, cu o suprafaţă de bază de 6 acri (24.000 m2). Înălţimea unui perete exterior este de 48 de metri (157 ft / 165 picioare romane). Perimetrul iniţial măsoară 545 de metri (1788 ft / 1835 picioare romane). Arena centrală este un oval (287 ft/ 87m) lungime şi (180 ft/ 55m) laţime, înconjurată de un zid (15 ft/ 5m) de mare, care a crescut de mai sus de nivelurile scaunelor.
Lucruri de interior
În conformitate cu Calendarul Codex din 354, Colosseumul ar putea găzdui 87.000 de oameni, cu toate că estimările moderne pun cifra la aproximativ 50.000. Ei au fost aşezaţi într-un aranjament pe niveluri, care reflecta natura rigidă stratificată a societăţii romane. Cuti speciale, erau puse la sfârşitul nordului şi sudului, respectiv, pentru împărat şi Virginele Vestal, oferind cele mai bune puncte de vedere ale arenei.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii noi-Statuia lui Cristos Mantuitorul din Rio de Janeiro(Brazilia)

Cristo Redentor Cristos Mântuitorul este un monument în Rio de Janeiro (Brazilia). El este amplasat la sud de oraş pe muntele Corcovado (780 m) în pădurea Tijuca. Monumentul a fost planificat cu ocazia aniversării de 100 de ani de la decalararea independenţei Braziliei. Schiţele proeictului au fost întocmite de inginerul Heitor Silva Costa. Din motive financiare, numai peste zece ani a început construcţia lui. Cu sprijinul Franţei şi Vaticanului s-a reuşit realizarea proiectului şi sfinţirea statuii la data de 12 octombrie 1931. Edificiul are o înălţime de 30 m, împreună cu soclul 38 de m, lăţimea la nivelul braţelor 28 m şi o greutate de 1145 t. În soclu se află o capelă unde pot intra 150 de persoane, mulajul (modelul) din ghips a fost efectuat de sculptorul francez Paul Landowski. Materialul de construcţie este compus din beton armat, acoperit cu un strat de mozaic. Monumentul este folosit de biserica catolică la diferite aniversări ca loc de pelerinaj. În oraşul bolivian Cochabamba a fost amplasat un monument asemănător, care depăşeşte cu 8 m înălţimea monumentului brazilian. În prezent există în Brazilia şi Portugalia mai multe copii a statuii.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii noi-Taj Mahal(India)

Taj Mahalul este un monument în Agra, India. A fost comisionat de împăratul Shah Jahan ca un mausoleum pentru sotia sa, Mumtaz Mahal. Clădirea a fost construită între 1630 şi 1653.
În 1983, Taj Mahalul a devenit parte din patrimoniul mondial UNESCO şi rămâne astăzi printre cele mai vizitate şi faimoase monumente din lume.
Odată capitală a Imperiului Mogul (sec. 16-18), Agra se află la o oră şi jumătate de mers cu trenul expres din New Delhi. Turişti din întreaga lume vizitează zona, dar nu pentru ruinele fortăreţei construite de acest imperiu, ci pentru a vedea cu ochii lor Taj Mahal-ul. El este cel mai faimos monument din India, magnific templu ce aminteşte lumii bogata civilizaţie a unei ţări care a fost treptat înghiţită de industrializare. Taj Mahal-ul este cu adevărat cel mai bine păstrat monument-mormânt din lume. Poetul englez Edwin Arnold îl descria ca fiind “nu un monument de arhitectură ci dragostea unui împărat încrustată în piatră”. Este amplasat pe malul râului Yamuna, care servea ca mijloc de apărare a Fortăreţei de la Agra, centru al Imperiului Mogul până la mutarea capitalei la Delhi în 1637.
Taj Mahal-ul a fost construit de al cincilea împărat mogul, Shah Jahan, în memoria celei de-a doua soţii Mumtaz Mahal, prinţesa persană musulmană. Împărăteasa a murit după naşterea celui de-al 14-lea copil, alături de soţul său, în timpul campaniei de zdrobire a rebeliunilor din Burhanpur. Moartea ei l-a afectat într-atât pe împărat încât părul i-a albit în numai câteva luni. Înainte de ultima suflare Mumtaz l-a rugat pe împărat patru lucruri: să-i construiască un mormânt, să se recăsătorească, sa-şi iubească fiii şi să-i viziteze mormântul la aniversare. Şahul a pierdut la decesul soţiei sale nu numai o consoartă, ci şi un abil şi inteligent sfetnic politic. Aşa a jurat împăratul că va construi un edificiu funerar mareţ şi fără egal în lume.
Construcţia Taj Mahal-ului a demarat în 1631 şi a durat 22 de ani. Se spune ca 20 de mii de oameni ar fi fost trimisi sa munceasca aici. Materialele erau aduse din intreaga Indie si din alte zone ale Asiei cu ajutorul unei “flote” ce numara 1000 de elefanti. Proiectat de arhitectul iranian Ustad Isa, Taj Mahal-ul a devenit “simbolul dragostei eterne”. Cladirea “rasare” din peisajul roscat, asezata fiind pe o terasa de marmura alba care pune in evidenta uriasul dom si cele patru minarete. Ansamblul inchide in interior o gradina deosebit de frumoasa cu fantani arteziene iar aleea principala, care porneste de la intrarea impozanta, este strajuita de arbori ornamentali.
Complexul mai cuprinde in afara de palatul propriu zis si o moschee. Aparent s-ar putea spune ca sunt de fapt doua moschei, insa una dintre cladiri este construita doar pentru simetrie, intregul complex fiind construit simetric. Inauntrul domului se afla sicriul imparatesei incrustat cu pietre pretioase. Atat de stralucitoare sunt interioarele incat au fost descrise ca fiind “proiectate de uriasi si finisate de bijutieri”. Singurul obiect asimetric din interiorul domului este sicriul imparatului care a fost construit alaturi de cel a reginei, 35 de ani mai tarziu. Aceeasi marmura este intalnita si in camera mortuara, care prezinta sculpturi cu modele florale. Cu toate ca este un mormant, este adevarat – deosebit, pluteste intre cer si pamant cu formele lui simetrice perfecte si cu gradinile din jur reflectandu-se in oglinda lacului imprejmuitor. In fata acestor minuni, turistii raman realmente gura casca.
Monument al dragostei trainice, Taj Mahalul are multe locuri ce se ascund ochilor vizitatorilor grabiti. Baza rectangulata a cladirii este ea insasi un simbol. Poarta principala se aseamana unui val, pe care femeile Indiei il poarta in noaptea nuntii. Binecunoscutele imagini ale Taj-ului nu corespund intru totul legendei, poeziei si romantismului despre care Rabindranath Tagore obisnuia sa spuna ca este “o lacrima pe obrazul timpului”. Culorile ansamblului se schimba de la ora la ora si de la anotimp la anotimp asa incat Taj Mahalul si mormantul pe care il gazduieste nu sunt niciodata la fel.
Ca o bijuterie straluceste Taj-ul in lumina lunii, captata de nenumaratele pietre pretioase incrustate in marmura. La rasarit intreg ansamblu pare roz, iar seara alb-galbui. Schimbarea culorilor se spune ca este simbolul starii de spirit a femeilor. In vremurile de demult, existau aici usi de argint, iar in interior era amplasat un grilaj de aur masiv si o textura de perle direct pe lespedea funerara. Acestea au fost furate.
Cladirea este situata intr-un decor natural si comunica cu exteriorul printr-o poarta inalta si masiva, care este simbolul clar al intrarii in paradis. Aceasta era fabricata din argint masiv si nituita cu cuie de argint, insa, din cauza ca era foarte grea, s-a scufundat. A fost inlocuita cu una din alama, mult mai usoara.
Potrivit legendei, Shah Jahan a intentionat sa construiasca pentru el insusi un monument similar, dar ca acesta ar fi urmat sa fie construit din marmura neagra pe malul celalalt al raului Yamuna.
Soarta, insa, i-a fost potrivnica: fiul sau, Aurangzeb, s-a autoproclamat rege in anul 1658 si l-a mentinut in captivitate in fortul de la Agra timp de noua ani, sub forma de arest la domiciliu.
Tragedia survine aici: din interiorul fortului, fostul imparat mogul avea in departare privelistea si, totdata, perspectiva Taj Mahalului.
Desi iubire puternica pentru sotia calauzitoare de vieti, nu a incetat nici chiar in momentul mortii sotului iubit, totusi soarta le-a mai pregatit inca ceva celor doi, Tay Mahal-ul se schimba din cauza poluarii, acesta îşi schimbă culoarea, în galben, din cauza poluării şi în pofida restricţiilor impuse activităţilor industriale şi circulaţiei rutiere. Pentru conservarea monumentului, Curtea Supremă indiană a ordonat în urmă cu zece ani închiderea sau mutarea turnătoriilor, cărămidăriilor şi sticlăriilor din apropierea Taj Mahal-ului, situat la Agra, în nordul ţării. Numai vehiculele electrice sunt autorizate în apropierea mormântului, iar calitatea aerului este măsurată regulat.
‘Cu toate acestea, depunerea de particule de materie în suspensie pe marmura albă a Taj Mahal-ului îi dă o tentă galbenă la suprafaţă, potrivit unui raport parlamentar ale cărui concluzii au fost publicate marţi de ziarul Times of India. Comisia recomandă aplicarea unui tratament pe bază de argilă pe faţada monumentului, aşa cum s-a mai făcut deja în trecut.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii noi-Petra(Iordania)

Petra, oraşul minune al nabatienilor
“Oraşul Petra se află în sud-vestul Iordaniei, la 255 km de capitala Regatului haşemit. Cei care l-au vizitat sau îl vizitează îl descriu în sute şi sute de feluri datorită unicităţii sale: la Petra, senzaţiile şi percepţiile devin confuze şi neputincioase în faţa unei adevărate minuni a lumii, o minune constând din împreună-lucrarea în timp a naturii şi omului. O combinaţie de relief şi culori, de vestigii care te obligă mai mult să priveşti decât să vorbeşti. Privind, pătrunzi în istoria şi biografia unor locuri apuse de milenii, dar pline de viaţă astăzi, prin însuşi trecutul lor. S-a spus despre Petra că ar avea culoarea unui trandafir roşu şi că ar fi la fel de bătrân ca timpul însuşi.
O excursie în Petra de azi şi de odinioară îţi lasă sentimentul că ai pătruns, realmente, în universul curcubeului, datorită mixturii de culori pe care ochiul le reţine din densitatea imaginilor coloristice care se derulează succesiv.
Primul occidental care a vizitat Petra a fost cercetătorul elveţian J. L. Burckhardt, în anul 1812. În urma multor peripeţii, cunoscând perfect limba arabă şi îmbrăcat ca un musulman, el şi-a propus să verifice dacă oraşul despre care aminteau atâtea legende şi istorioare transmise din generaţie în generaţie mai există şi cum arată el. Familiarizat cu religia musulmană şi cutumele ei, a câştigat încrederea beduinilor, care aveau să-l conducă spre marea „comoară“ a antichităţii, Petra. În momentul în care a pătruns în defileul Siq, l-a parcurs şi i-a înţeles misterul său unic şi inconfundabil. Cercetătorului elveţian, atât de sceptic până atunci, i-a dispărut orice îndoială: se afla, în sfârşit, în faţa oraşului Petra, capitala legendară a regatului nabatienilor, o populaţie arabă care, până la cucerirea lui de către romani, a stăpânit această regiune.
Cine erau nabatienii
Se ştiu puţine lucruri despre nabatieni: era un popor nomad care s-a aşezat în această regiune, unde practica comerţul cu mirodenii. Alţii consideră că erau nişte prădători care jefuiau caravanele aflate în drumul lor dinspre China, India şi Arabia spre Egipt şi Mediterana. Perioada de glorie a regatului a fost între secolele I î.Hr. şi I d.Hr., când a atins cifra de 30.000 de locuitori. După aceea, a fost anexat provinciei romane a Arabiei. În perioada bizantină, în secolul al IV-lea, Petra avea o episcopie creştină, multe dintre clădirile ei fiind transformate în biserici creştine. În prezent, aici locuiesc doar câţiva oameni de afaceri care cultivă turismul zonal.
Istoria mai veche a oraşului şi împrejurimilor sale este legată, însă, şi de anumite evenimente biblice importante: la cinci km de Petra, pe Valea lui Moise (Wadi Mussa), se află izvorul apărut în urma lovirii cu toiagul de către Moise a stâncii, pentru a potoli setea poporului pe care îl conducea, după robia egipteană, spre Ţara Canaanului. Tot pe aceste meleaguri se află locul unde Avraam a ridicat un altar pe care îşi propusese să-l aducă jertfă lui Dumnezeu pe fiul său Isaac, dar şi locul unde, conform tradiţiei, a fost înmormântat Aaron „Levitul“; mormântul său a fost îngrijit până în secolul al XIII-lea de către călugări greci, după care a devenit un loc sfânt pentru musulmani, care îl numesc „Jabal Harun“, „profetul Harun“.
La capătul defileului Siq poate fi admirat, până astăzi, unul dintre cel mai bine conservate monumente sculptate în piatră, Al-Khazneh Farun (Comoara faraonilor), provenind din timpul regelui Aretas IV (85-84 î.Hr.). Liniile sale elegante fac din el una dintre cele mai reuşite sculpturi în piatră din zonă. Faţada templului-mormânt are două nivele, combinând motive tipic nabatiene cu cele în stil clasic, cum ar fi statuile sau capitelurile corintiene. ”
SURSA:”Romania-Israel.com”

Cele 7 minuni ale lumii lui Talal-Marea Piramida din Gizeh

Marea Piramidă din Gizeh este localizată pe Platoul Gizeh – oraşul Gizeh, necropola anticului Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo.
Aceasta este singura minune a lumii ce nu necesită descrieri ale istoricilor din antichitate sau ale poeţilor. Este singura minune a lumii asupra căreia nu se fac speculaţii referitoare la formă, mărime şi prezentare. Este cea mai veche şi totuşi singura care a supravieţuit timpului. Contrar părerii generale, numai Marea Piramidă a lui Khufu (Cheops), nu toate cele trei Mari Piramide, se află pe lista celor şapte minuni ale lumii antice.
Marea Piramidă din Gizeh a fost cea mai înaltă construcţie din lume mai mult de 43 de secole, până în secolul al XIX-lea în 1889 când a fost construit Turnul Eiffel. Avea, la început, 146 m (azi 138 m) înălţime, latura de 227 m şi cuprinde 2.521.000 m cubi de piatră. Feţele piramidei erau placate cu plăci şlefuite din granit. A fost construită de faraonul Khufu din a IV-a Dinastie, în jurul anului 2.560 î.e.n. pentru a servi drept mormânt acestuia.
Tradiţia construirii de piramide a început în Egiptul antic ca o sofisticare a ideii de “mastaba” sau “platformă” ce acoperea mormântul regal. Mai târziu, au fost folosite mai multe “mastaba”, fapt dovedit de primele piramide, cum este Piramida în Trepte a Regelui Zoser (Djoser), construită de faimosul arhitect egiptean, Imhotep.
După cum ne informează Herodot, construcţia ei a durat peste douăzeci de ani, lucrând 100.000 de oameni. Întâi a fost pregătit locul de amplasare şi au fost transportate blocurile de piatră. Atunci era folosit un proiect pentru exteriorul piramidei, o şlefuire ce a dispărut de-a lungul timpului. Deşi încă nu se ştie exact cum au fost aşezate blocurile de piatră, au existat mai mult teorii: una din aceste teorii se referă la construirea unei rampe drepte sau în spirală, ce era înălţată pe măsură ce se ridica piramida. Această rampă, îmbrăcată cu noroi şi apă, uşura transportarea blocurilor împinse (sau trase) la locul lor. O altă teorie sugerează că blocurile de piatră erau puse la locul lor folosind pârghii lungi.
Când au cucerit Egiptul, în anul 641 e.n., arabii au găsit piramida intactă şi după ce au deschis-o, căutând comoara lui Keops, sarcofagul era gol.
De-a lungul istoriei, piramidele de la Gizeh au stimulat imaginaţia oamenilor, aceştia numindu-le “Grânarele lui Iosef” sau “Munţii Faraonului”. Când Napoleon a invadat Egiptul în 1798 mândria resimţită de el atunci a fost exprimată în faimosul citat: “Soldats! Du haute de ces Pyramides, 40 siècles nous contemplent” (Soldaţi! 40 de secole ne privesc din vârful piramidei).
În ultimii ani s-au mai descoperit încă trei sau patru camere, în apropiere de camera funerară, într-una fiind corabia regală, iar celelate sunt în curs de explorare, dezvăluind poate ultimele secrete ale Marii Piramide: tezaurul şi mumia faraonului.
Astăzi, Marea Piramidă este inclusă, împreună cu celelalte piramide şi cu Sfinxul, în regiunea turistică a Platoului Gizeh. De asemenea, în zona aceasta se află muzeul ce găzduieşte misterioasa Barcă Solară, descoperită abia în 1954, lângă partea de sud a piramidei. Această barcă se presupune că a purtat corpul lui Khufu în ultima sa călătorie, înainte de a fi înmormântat în piramidă. Se poate de asemenea să fi servit şi ca mijloc de transport în viaţa de apoi, conform credinţelor antice egiptene.
[modifică] Descriere
Amplasarea piramidei lui Kheops(1) în complexul de la Gizeh
Atunci când a fost construită, Marea Piramidă avea 145,75 m înălţime. De-a lungul timpului, a mai pierdut 10 m din vârf. Era acoperită cu piatră şlefuită (o parte se mai vede în vârful piramidei lui Khefren). Unghiul sub care e construită este de 54 de grade şi 54 de minute. Fiecare parte a ei este orientată atent spre unul din punctele cardinale ale busolei, adică nord, sud, est şi vest. Perimetrul orizontal al fiecărei secţiuni în piramidă descrie un pătrat. Cea mai mare eroare între lungimile laterale este, uimitor, mai mică de 0,1%.
Fiecare bloc de piatră din cele două milioane în total cântăreşte mai mult de 2 tone. S-a sugerat faptul că în cele trei piramide sunt suficiente blocuri de piatră pentru a construi un zid gros de 30 cm şi înalt de 3 m care să înconjoare Franţa. Suprafaţa ocupată de Marea Piramidă poate înghiţi Catedrala Sf. Petru din Roma, catedralele din Florenţa şi Milano şi Catedralele Westminster şi Sf. Paul din Londra, toate laolaltă.
Pe faţeta din nord se află intrarea în piramidă. Coridoarele şi galeriile duc fie spre camera mortuară a regelui, fie au avut alte funcţii. Camera regelui se află în inima piramidei, putând fi accesată numai prin Marea Galerie şi un coridor ascensional. Sarcofagul regelui este făcut din granit roşu, ca şi pereţii interiori ai camerei. Cea mai impresionantă este piatra cu laturi foarte fin şlefuite de deasupra intrării, lungă de peste 3 m, înaltă de 2,4 m şi groasă de 1,3 m. Toate pietrele din interior se potrivesc aşa de bine, încât nu poţi strecura nici un card între ele. Sarcofagul este orientat conform direcţiilor busolei şi este cu numai 1 cm mai mic decât intrarea în cameră. Probabil a fost introdus în timpul construcţiei.
Au fost propuse noi teorii referitoare la originea şi scopul piramidelor de la Giza… Observaţii astronomice… Locuri de venerare.. Structuri geometrice construite de o civilizaţie demult dispărută… Chiar şi teorii legate de extratereştri au fost propuse, fără dovezi clare… Dar dovezile istorice şi ştiinţifice copleşitoare sprijină în continuare concluzia că Marea Piramidă, ca şi alte mici piramide din regiune, a fost construită de civilizaţia egipteană de pe malul vestic al Nilului, pentru a servi ca morminte regilor lor. Morminte unde Khufu, Khefren şi Menkaure puteau să-şi înceapă călătoria mistică în viaţa de apoi.
Herodot a spus că piramida a fost construită în 20 de ani, adică 7300 zile, (Khufu a domnit circa 23 ani) astfel, toate cele 2521000 blocuri de piatră de peste 2 tone fiecare au fost urcate pe piramidă în acest timp. Asta înseamnă că, dacă s-a lucrat tot anul în fiecare zi pe întreaga durată de 20 ani, atunci, în medie au fost adăugate 345,4 blocuri de piatră pe zi. Dacă s-a lucrat 8 ore pe zi, atunci s-au adăugat 43,2 blocuri de piatră pe oră, adică aproape 1 piatră de peste 2 tone pe minut. Dacă s-a lucrat 24 ore pe zi, ceea ce e mai puţin probabil, atunci s-au adăugat în medie 14,4 pietre pe oră. Pietrele însă au trebuit tăiate în forma pe care o au, şi aduse la faţa locului, unele de la câteva sute de kilometri distanţă. În încăperea regelui au fost folosite mai multe pietre de până la 80 tone fiecare, şi probabil nu a fost uşor pentru egipteni să le ridice până în inima piramidei la 50 metri peste sol. Majoritatea pietrelor au însă în jur de 2500 kilograme, aşa că dacă s-au înghesuit 20 de persoane în jurul pietrei care are în medie 127cm x 127cm x 71cm [1], şi fiecare a ridicat 125 kilograme, atunci cele 20 persoane cărând 125 kilograme fiecare au trebuit să urce treptele de 71cm înălţime pentru a urca piatra pe piramidă. Deşi în Egipt sunt peste 60 piramide, doar cele 3 piramide de la Gizeh sunt construite cu pietre aşa mari.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii lui Talal-Gradinile suspendate ale Semiramidei

Grădinile suspendate ale Semiramidei sau, mai corect, Grădinile suspendate din Babilon au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Ch.) pentru una din soţiile sale, Amytis sau Amuhea. Ele figurau în antichitate printre cele Şapte minuni ale lumii antice. După o veche legendă, răspândită în special de scriitorii greci, ar avea o origine mult anterioară: ele ar fi fost construite de regele Ninus întemeietorul oraşelor Ninive şi Babilon, pentru soţia sa Semiramida (sau Semiramis). După informaţiile istoricului Diodor din Sicilia, uriaşele grădini ocupau o suprafaţă de 15000 m² şi se ridicau în patru terase până la 77 metri înălţime. Pe terase erau plantaţi arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind înalţi de 24 metri. Erau udaţi de pompe cilindrice, al căror secret nu se cunoaşte încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală. După unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărâmate de perşi, în timpul ocupării Babilonului, tot atunci fiind dărâmat şi Turnul Babel.

Cadrul geografic şi evoluţia istorică

Construcţia grădinilor suspendate din Babilon trebuie apreciată prin prisma încadrării lor în mediul înconjurător: clima caldă şi uscată, peisajul arid şi obiceiurile vechilor locuitori ai Mesopotamiei. La popoarele orientale din antichitate, noţiunea de grădină era legată de ideea supremei fericiri omeneşti. Această mentalitate a făcut pe vechii perşi să numească grădinile lor “raiuri”.
Aşezat pe fluviul Eufrat, vechiul Babilon îşi pierde originea în negura vremurilor. După vechi legende, el ar fi fost întemeiat fie de către legendarul Nimrod, fie de către zeul Baal, fie de regele Ninus, soţul miticei regine Semiramida. După o perioadă zbuciumată, marcată de rivalităţile şi războaiele cu asirienii, Babilonul reuşeşte pe la sfârşitul secolului al VII-lea î.Ch. să-şi consolideze hegemonia. Conducător al statului a fost ales Nabopalassar (626-605 î.Ch.), fondator al dinastiei caldeene. Fiul şi urmaşul acestuia, Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Ch.), reface oraşul, întărind fortificaţiile şi construind palate, ele înşăşi fortificate. Ţinând seama de structura religiei babiloniene, rolul predominant îl aveau preoţii, conferind statului un regim teocratic.

Grădinile suspendate în scrierile vechilor autori

Descrierea Babilonului de către Herodot corespunde, cu unele rectificări, cu rezultatul săpăturilor arheologice. Oraşul avea mai multe ziduri de incintă, dispuse concentric. Oraşul propriu-zis era cuprins în interiorul primei incinte, care avea latura de aprox. 1700 metri, şi avea două cartiere, unul care cuprindea palatul regal, iar celălalt templul zeului Enlil (sau Bel, după denumirea semită), ambele pe malul stâng al Eufratului.
În colţul de nord-est al palatului, lângă poarta zeiţei Iştar, se aflau grădinile suspendate. După cum spune Diodor din Sicilia – repetând probabil cele spuse de Ctesias, a cărui operă s-a pierdut – grădinile au fost construite de Nabucodonosor pentru una din soţiile sale, Amytis, fiica regelui Cyaxares al Mezilor, care regreta peisajul muntos, cu vegetaţie bogată al ţinutului natal. Atribuirea grădinilor reginei Semiramida este cu mare probabilitate de domeniul legendei. Calificativul “suspendat”, care însoţeşte numele acestor grădini, se datoreşte relatărilor în limbile gracă sau latină. În limba greacă cuvântul “kremastos” (κρεμαστος) şi în latină cuvântul “pensilis” au o dublă semnificaţie: un obiect sau o construcţie care atârnă (”suspendat”), sau o construcţie susţinută de coloane şi arcade, o terasă, în general un obiect susţinut la o anumită înălţime.
Cea mai completă descriere a grădinilor se datoreşte lui Diodor din Sicilia, care arată că ele se compuneau din terase etajate în amfiteatru, cu o latură de aprox. 123 m. Terasele erau susţinute de ziduri de piatră, construite la o distanţă de trei metri unele de altele. Spaţiile dintre ziduri era acoperit cu bolţi realizate din blocuri de piatră. Pe aceste blocuri era aşezat un strat de trestie îmbibat în asfalt, deasupra trestiei urma un dublu rând de cărămizi arse, legate între ele cu mortar de ipsos, acoperite cu foi de plumb, pentru a desăvârşi izolarea hidrofugă. Peste foile de plumb era un strat de pământ, de grosime suficientă pentru ca să poată prinde rădăcinile celor mai mari arbori. Diodor spune: “…Terasele erau pline de plante de toate felurile, în stare să încânte vederea prin mărimea şi frumuseţea lor”.
În grosimea teraselor erau amenajate galerii şi camere, care primeau lumina lateral, pe o singură latură, în aşa fel încât galeriile şi camerele de la un anumit nivel aveau în faţă priveliştea unei grădini, care se rezema pe terasele nivelului inferior.
Pentru stropitul grădinilor se foloseau maşini hidraulice, care urcau apa din Eufrat la diferitele niveluri. Pe sub rădăcinile plantelor erau o serie de canale, care umezeau neîncetat pământul. Datorită posibilităţilor întreţinerii unei continue umidităţi, pe terase au putut să crească nu numai bogate partere de flori, dar şi pomi fructiferi, anumite specii de tamarix, palmieri etc.

Cercetări arheologice

Primele cercetări arheologice moderne au fost întreprinse de o misiune franceză condusă de Fulgence Fresnel în anii 1852 – 1855, explorarea completă a fost făcută de o misiune germană condusă de Robert Koldewey în anii 1899 – 1914. Săpăturile efectuate în colina El Kasr (în arabă: “castelul” sau “citadela”) au descoperit ruinele marelui palat al lui Nabucodonosor, poarta principală a oraşului şi templul zeiţei Nin-Mach. În partea de nord-est a palatului s-au pus în evidenţă fundaţiile construcţiei care susţinea probabil Grădinile suspendate. S-a descoperit şi un coridor central, care are pe ambele laturi câte şapte camere, corespunzând în general cu descrierile lui Diodor. În afară de poziţia ruinelor, de modul de construcţie şi de dimensiunile lor, care corespund cu ceea ce se cunoaşte din descrerile autorilor antici, mai există o probă foarte convingătoare că într-adevăr acestea sunt ruinele fostelor Grădini suspendate: Robert Koldewey a găsit trei puţuri situate alăturat, în serie, unul central cu secţiune pătrată, între celelalte două cu secţiune ovală, care sugerează existenţa unei maşini hidraulice, care funcţiona probabil pe acelaşi principiu ca un aparat cu găleţi cu lanţuri. Acest dispozitiv putea da un flux continuu de apă.
Pe terenul vechiului Babilon este astăzi un deşert, aproape total lipsit de vegetaţie. Terasele grădinilor au dispărut de multă vreme, în locul splendorii de altădată, deşertul dă o impresie de tristeţe. În vârful unei coline mai există un arbore secular, un atleth, considerat de unii nostalgici ca fiind o ultimă rămăşiţă a faimoaselor grădini.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii lui Talal-Templul zeitei Artemis din Efes

Templul zeiţei Artemis din Efes (în greacă: Artemision, lat. Artemisium), cunoscut şi ca „Templul Dianei”, a fost un edificiu antic grec construit pentru zeiţa Artemis. Templul a fost ridicat în anul 550 î.Hr. în Efes, oraş aflat atunci pe teritoriul imperiului babilonian. Templul zeiţei Artemis din Efes se află 50 km la sud de oraşul Izmir, Turcia. Din templul original, considerat una din cele şapte minuni ale lumii nu au rămas decât puţine relicve.

Descrierea templului

Templul a fost construit timp de 120 de ani de către împăratul Adrian cel Mare. Clădirea a fost lată de 51 m şi de 105 m lungime. 127 de coloane de 18 m înălţime susţineau acoperişul. În interiorul templului se afla statuia de 2 m a zeiţei Artemis, acoperită cu aur şi argint.
Philon a spus despre templu: “Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceaţă.”
La 22 iulie 356 î.Hr., templul a ars într-un incediu, se spune că un om numit Herostratus a aprins focul, şi că şi el a murit în foc. Istoria acestui om este una din cele mai dramatice şi pline de învăţăminte din antichitate. El nu se deosebea prin nimic de semenii săi însă, în dorinţa de a se menţine în conştiinţa oamenilor şi în istorie, comite această crimă. De aici a luat naştere expresia “Slavă lui Herostrate” . Legenda spune că în noaptea în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupată cu naşterea lui şi nu a avut grijă de templu.
În 356 templul a fost reconstruit de către cetăţenii oraşului Efes, dar a fost dărâmat odată cu apariţia creştinismului.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii lui Talal-Statuia lui Zeus din Olympia

Statuia lui Zeus este una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, sculptată după tehnica criselefantină, în fildeş ornat cu aur şi avînd o structură internă din lemn. Statuia, cu o înălţime estimată la aproximativ 12 m, a fost realizată de către sculptorul Phidias în preajma anului 435 î.Ch. în oraşul Olympia din Grecia. Pentru adăpostirea statuii a fost construit un templu.

Se crede că în anul 394 d.Ch. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde avea să fie distrusă de un incendiu în anul 475.
În 1958 a fost descoperit la Olympia şi atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la realizarea statuii şi au putut fi identificate câteva din tehnicile de lucru (ulterior atelierul a fost transformat într-o bazilică creştină, în prezent ruinată).
*
Localitatea Olympia era situată în partea de vest a Peloponezului, la aproximativ 10 km de ţărmul mării Ionice, la confluenţa fluviului Alfeu cu râul Cladeos. Aşezată pe partea dreaptă a fluviului, la poalele muntelui Cronion, într-un peisaj mereu verde, Olympia nu a fost niciodată un oraş propriu-zis, ci un vast sanctuar, unde temple, altare şi clădiri publice, consacrate diferitelor zeităţi, se aflau reunite sub conducerea sprituală atribuită lui Zeus.
La origine, Olympia era un centru pur religios, de importanţă locală, apoi faima sa a crescut prin Jocurile Olimpice, la care s-a adăugat importanţa politică a sanctuarului; a devenit cu timpul un centru diplomatic, în care se hotăra uneori soarta statelor greceşti.
Conform legendelor, ţinutul Olympia fusese cucerit de dorieni, conduşi de către eroul Heracles (Hercule). Ei au trasat limitele incintei sacre numită “Altis”, denumire provenită din cuvântul altis, care înseamnă crâng sau dumbravă. În urma săpăturilor arheologice, s-a dovedit că incinta avea o formă trapezoidală, cu dimensiuni de aproximativ 200 m lungime şi 175 m lăţime. Pe această platformă, amenajată în terase, s-au construit în decursul timpurilor multe edificii sacre. În secolul al V-lea î.Ch., s-a construit marele templu al lui Zeus, Telecoleonul (locuinţele preoţilor), Pyrtaneul (unde era adăpostit focul sacru), Stadionul cu o capacitate de 45.000 spectatori, Hipodromul şi s-a completat Buleuterionul (sediul senatului olimpic).

Templul lui Zeus din Olimpia

După victoria decisivă a grecilor, conduşi de Themistocles, asupra perşilor, în bătălia navală de la Salamina (480 î.Ch), s-a hotărît să fie construit la Olympia un templu consacrat lui Zeus, care să fie cel mai mare şi mai bogat din Altis. El a fost construit de arhitectul Libon originar din Elida (Peloponez) şi a fost terminat în anul 457 î.Ch. Templul a fost realizat în ordinul “doric peripter hexastil”, cu şase coloane în faţada principală şi câte treisprezece coloane pe faţadele laterale, cu dimensiuni de 67,12 m lungime, 27,68 m lăţime şi 20,25 m înălţime totală, până la partea superioară a frotonului (conform descrierii istoricului Pausanias). Templul era acoperit cu plăci de marmură de Naxos, frontonul de est, în loc de acrotera (mic piedestal servind ca suport statuielor, vaselor şi altor ornamente), purta o Victorie aurită. Decoraţia sculpturală a celor două frontoane, executate se pare de Paeonios şi Alcamenes, a făcut faima acestui templu. Interiorul era împărţit în trei zone: de la intrare până la doua coloană era un spaţiu liber, urma un spaţiu închis până la cincea coloană, cu o balustradă de marmoră; de la a cincea coloană până la peretele de vest, era aşezată statuia lui Zeus aşezată pe un soclu din marmură albastră de Eleusis.
Din măreaţa statuie ridicată lui Zeus la Olympia nu a rămas decât soclul. Aspectul ei ar fi rămas necunoscut, dacă Pausanias nu ne-ar fi lăsat bogata şi amănunţita sa descriere.
Autorul acestei opere, Phidias, era atenian, prieten şi sfătuitor al lui Pericle. Era deja cunoscut, după ce realizase cu puţin timp înainte statuia reprezentând pe Athena Parthenos din templul Parthenon de pe colina Acropolis din Atena. În mod asemănător, statuia lui Zeus a fost executată în tehnica chryselephantină, din lemn îmbrăcat în foi de aur şi cu plăci de fildeş.
După cum spune Pausanias, sculptorul a lucrat la opera sa într-o clădire care se afla la vest de Altis şi care era cunoscută şi şase secole mai târziu sub numele de “atelierul lui Phidias”. El a avut drept colaboratori, un pictor – fratele său, Panaenos – şi un gravor, Colotes, originar din insula Paros. După ce statuia a fost complet gata în atelier, ea a fost demontată şi transportată piesă cu piesă în templu, unde a fost remontată pe soclul de marmoră dinainte pregătit.
Statuia avea înălţimea de aprox. 12 m, iar soclul nu depăşea 14 m, înfăţişându-l pe Zeus aşezat pe un tron cu un spătar înalt, bogat decorat. În mâna dreaptă ţinea o Victorie, lucrată în fildeş şi aur, capul era încununat cu ramuri de măslin. În mâna stângă, Zeus ţinea un sceptru pe care stătea un vultur de aur. O mantie îi cădea de pe umeri peste torsul gol şi-i acoperea picioarele. Părţile corpului neacoperite erau de fildeş, picioarele erau rezemate pe un taburet, susţinut în cele patru colţuri de sfincşi de aur.
Tronul era bogat decorat, policrom, cu abanos, bronz, fildeş, aur, pietre preţioase şi picturi. Pausanias descrie în amănunt toate picturile care împodobeau tronul şi care reprezentau lupte legendare, figuri de zei şi chiar scene din jocurile olimpice. Astfel, sub sfincşii care susţineau braţele tronului erau basoreliefuri care-i înfăţişau pe Apollo şi pe Artemis omorând copiii Niobei, pe traverse erau reprezentate lupte ale lui Heracles şi ale lui Tezeu cu amazoanele, pe soclu, Afrodita ieşea din spuma mării.
Expresia feţei lui Zeus imprima privitorului o profundă emoţie. Forţa şi în acelaşi timp seninătatea au impresionat pe toţi cei care au privit statuia şi a căror părere s-a păstrat ca mărturie scrisă.
În faţa statuiei exista un bazin care conţinea uleiul necesar întreţinerii, având în acelaşi timp şi rolul unei enorme oglinzi în care se reflecta statuia.
Publicul nu se putea apropia de statuie, nici nu o putea vedea în în fiecare zi. Antioh al IV-lea Epifanul (175 – 164 î.Ch.), regele Siriei elenistice, a oferit templului o draperie de purpură, care a fost montată în faţa statuiei şi nu era îndepărtată decât la solemnităţi.
Lumina care pătrundea în templu şi cea dată de flacăra parfumurilor care ardeau pe trepiede de bronz, era suficientă pentru a îmbrăţişa toată măreţia statuiei. Umbre şi lumini jucau pa sandalele de aur, prin cutele mantiei bogat drapate, pe torsul palid de fildeş, pierzându-se pa faţa calmă şi fruntea senină, în ochii care concentrau toată viaţa statuiei.
Cercetări arheologice
Resturile templului din Olympia unde a fost statuia lui Zeus
Nu se cunosc cu siguranţă împrejurările în care a dispărut opera lui Phidias. La aproape 60 de ani după terminarea lucrării, plăcile de fildeş au început să se desprindă, fiind nevoie de o restaurare. Se presupune că statuia ar fi fost distrusă o dată cu incendierea templului în anul 408 d.Ch. După unii cercetători, ea ar fi fost dusă la Constantinopol din ordinul împăratului Theodosie al II-lea, unde ar fi fost distrusă de un incendiu în anul 475 d.Ch.
Deşi templul a fost distrus aproape în întregime, au rămas totuşi fundaţiile, o parte din pardoseală şi unele fragmente din coloane, din antablament şi din frontoane, ceea ce a ajutat mult la reconstituirea lui.
Monedă antică din timpul împăratului roman Adrian, reprezentând statuia lui Zeus din Olympia
Lucrările arheologice au început la Olympia la începutul secolului al XIX-lea, descoperind – printre altele – în 1829 amplasamentul templului. În perioada 1875-1881, o misiune arheologică germană sub conducerea istoricului Ernest Curtius, a descoperit un mare număr de edificii şi ansambluri, precum şi un număr impresionant de obiecte, monede, inscripţii, obiecte de ceramică. Cu această ocazie, s-au descoperit şi numeroase fragmente ale templului lui Zeus precum şi soclul statuiei.
În afară de descrierile amănunţite ale lui Pausanias, mai există un document destul de important, care permite cercetătorului modern să-şi facă o idee generală asupra înfăţişării statuiei: o monedă de bronz din Elida, din timpul împăratului roman Adrian (117-138 d.Ch.). Un aspect general al statuiei lui Zeus este redat şi într-o pictură murală din epoca romană, descoperită în 1888 la Eleusis.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii lui Talal-Mausoleul din Halicarnas

Mausoleul din Halicarnas (azi Bodrum, Turcia) a fost opera arhitecţilor Pytheos şi Satyros şi a sculptorilor Scopas şi Timotheos. Mausoleul poartă numele guvernatorului local Mausol, care a fost guvernatorul (satrapul sau regele) provinciei elenistice Caria (377-353 î.Ch.) pentru care fusese destinat, ca mormânt-templu. [1]. Acest monument arhitectural a fost considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii antice.
Regiunea, importantă din punct de vedere strategic pentru navigaţia din Mediterana orientală, era adeseori teatrul unor conflicte militare. În anul 556 î.Ch., regele Persiei Cyrus al II-lea a cucerit această zonă, care îi oferea acces direct la mare. Imperiul său se întindea la est până la fluviul Indus, la nord până la ţărmurile Mării Negre şi la sud până la Oceanul Indian. Imperiul nu putea sa aibă un guvern centralizat, din cauza situaţiei mijloacelor de transport şi de comunicare din acea vreme. Regii perşi puneau în locul lor un guvernator regional, numit satrap. Începând din anul 377 î.Ch., satrapul Mausol guverna Caria, regiunea de coastă, din sud-vestul Asiei Mici. Tatăl sau, satrapul Hekatominos, contribuise la înflorirea economică a portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a îngrijit să lase moştenire oraşului un monument nepieritor, în amintirea tatălui său şi a sa, pe locurile unde ei au funcţionat ca guvernatori. Prieten al culturii elene, el i-a chemat pe arhitecţii Satyros şi Phytheos şi pe sculptorii Scopas şi Timotheos, toţi din Grecia.
Ei s-au deosebit de ceilalţi concurenţi prin proiectul lor, pe cât de neobişnuit, pe atât de impunător: nu au conceput un monument scund, tradiţional in Grecia, ci o construcţie foarte înaltă. Mausol nu a putut însă să vadă terminat mausoleul său. El a murit în anul 353 î.Ch. Văduva sa, Artemisa, care îi era şi soră, a continuat lucrările începute, nu fără intenţia de a ridica un monument şi pentru ea însăşi. De aceea, pe cvadriga ce urma să încoroneze monumentul s-au construit statuile cuplului princiar, Mausol şi Artemisa. Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a vedea opera terminată. A murit la doi ani după soţul şi fratele ei. Arhitecţii au continuat construcţia până la sfârşit (335 î.Ch.), realizând un monument şi pentru propria lor glorie, considerat mai târziu ca una din minunile lumii antice. Pe un soclu înalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime şi 33 m lăţime, se gasea un suport lung de 33 m, lat de 27 m şi înalt de 22 m. Pe acesta se înălţa templul funerar propriu-zis, susţinut de 39 de coloane, având 39 m fiecare (singura parte ce amintea arhitectura greaca tradiţională). Imediat deasupra acoperişului se mai inălţa o piramidă cu 24 de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era aşezată cvadriga. Cu o înălţime totală de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu 16 etaje. Mâna omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al antichităţii, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit oraşul Halicarnas în anul 334 i.Ch., au cruţat monumentul şi l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Ch., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervându-i o soartă tristă, cea de carieră pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru al Cruciaţilor Ioaniţi (în sec. XVI).
Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate în partea de nord a oraşului Bodrum (la cca 1 km de centru) sunt cuprinse într-un muzeu în aer liber, fiind accesibile publicului.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii lui Talal-Colosul din Rhodos

Colosul din Rhodos a fost o statuie imensă construită în antichitate pe insula Rhodos din Grecia, una din cele şapte minuni ale lumii. Statuia îl înfăţişa pe zeul grec al Soarelui, Helios, şi măsura între 32 şi 36 de m. Construcţia s-ar fi realizat în 12 ani şi ar fi fost finalizată în anul 282 î.H. După unii, străjuia intrarea în portul din insulă. Conform cercetărilor mai noi, s-ar fi aflat aproximativ pe locul unde în prezent este intrarea în Castelul Templierilor
Rhodos devine în anul 408 î.H. capitala mai multor teritorii unite şi un important port comercial. Se bazează pe un aliat (Ptolemeu I al Egiptului). Macedonenii încearcă să rupă acestă alianţă, însă locuitorii din Rhodos sunt uniţi şi rezistă asediului. Colosul din Rhodos a fost construit în cinstea zeului soarelui, Helios, ca mulţumire pentru protecţia locuitorilor în timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor de pe această insulă, a fost angajat pentru construcţia statuii. Statuia ar fi străjuit intrarea în port timp de 56 de ani. Când soarele răsărea dimineaţa, se reflecta în suprafaţa de bronz şi făcea ca figura zeului să strălucească. În 225 î.H., în urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. După prăbuşirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut să o reconstruiască, primind chiar o ofertă de la Ptolemeu al III-lea, însă un oracol le-a interzis. După ce arabii au cucerit insula în anul 653, statuia a fost vândută de către aceştia unui evreu din Siria, care a cărat-o pe 900 de cămile, după cum spune legenda.
Statuia era construită din bronz şi întărită ulterior cu fier şi piatră. Se spune că au fost folosite 15 tone de bronz şi 9 tone de fier, însă calculele arată că aceste cantităţi au fost chiar mai mari. Avea o înălţime de 33 m şi stătea pe un soclu înalt de 15 m. Teoria că acest colos stătea cu câte un picior pe fiecare mal al portului este doar o legendă, pentru că în nici o scriere nu se specifică acest lucru. Se crede că ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi care a construit Statuia Libertăţii din SUA.
SURSA:”Wikipedia”

Cele 7 minuni ale lumii lui Talal-Farul din Alexandria

Farul din Alexandria a fost construit în secolul al III-lea î.e.n. în Egipt pe insula Pharos. La început a fost doar un simbol al portului, apoi a devenit indicator pentru marinari.
Farul avea o înălţime între 115 şi 135 de metri şi a fost pentru mult timp cea mai mare clădire făcută de om. Antipater din Sidon l-a numit între cele şapte minuni ale lumii.

Istorie

Ţărmul Alexandriei era prea periculos pentru navele care treceau pe acolo, aşa s-a născut ideea de a construi ceva care indică drumul corect către port.
În anul 290 î.e.n. regele Ptolemaios a început construcţia farului, care a fost terminat după moartea lui de către fiul său, Ptolemaios Philadelphus.
Farul a fost construit după concepţia architectului Sostratus, (Σώστρατος Κνίδιος). Legenda spune că regele Ptolemaios i-ar fi interzis lui Sostratus să-şi pune numele pe construcţie, dar Sostratus a scris pe baza farului: “Eu Sostratus fiul lui Dexiphanes din Chinidai, ofer această operă Zeilor Navigatori şi oamenilor care călătoresc pe mări”. În greacă:

ΣΟΣΤΡΑΤΟΣ ΔΕΞΙΦΑΝΟΥ ΚΝΙΔΙΟΣ ΘΕΟΙΣ ΣΩΤΕΡΣΙΝ ΥΠΕΡ ΤΩΝ ΠΛΩΙΖΟΜΕΝΩΝ

Descriere

A fost construit din blocuri urişe de marmura alba şi avea trei niveluri separate. Baza farului avea o formă pătrată şi era înaltă de 55.9 m. În mijloc secţiunea farului era de o formă de octogonală, era gol pe dinăuntru şi avea o înălţime de 30 metri. Din interior ieseau flacari care nu se stingeau niciodata,luminand atat noaptea cat si ziua si facand vizibil drumul spre port. Partea de sus avea o formă de cerc şi era înaltă de 7 metri.Se spunea că flacara se vedea de la 50 km departare.
Deasupra farului era o statuie. Nu se ştie sigur dacă era statuia lui Poseidon sau a lui Zeus.

Dărâmare

În 956 e.n. un cutremur a zguduit farul, dar nu a făcut mari stricăciuni. Apoi în 1303 şi 1323 două mari cutremure au distrus farul. În 1480 mamelucul Qaitbay a făcut o fortăreaţă pe locul farului folosind structurile şi pietrele rămase.
În 1994 aproape de oraşul Alexandria nişte scafandri au găsit în mare ruinele farului.
Informaţii preţioase despre far a scris călătorul arab Abou-Haggag Al-Andaloussi. După descrierea făcută de el putem să ne imaginăm înfăţişarea farului.
SURSA:”Wikipedia”

UN GAND CURAT DE PRIMAVARA

PENTRU TOATE MAMELE,SOTIILE SI FICELE NOASTRE UN
GAND CURAT DE PRIMAVARA!

HAZ..1(deocheata)

Bula avea un papagal si traiau, linistiti, in cocioba lor, pana cand, intr-o zi, nu mai aveau ce sa manance. Ce se gandeste Bula? Isi ia papagalul si pleaca prin sat, pe la vecini, sa cumpere gaini, cu gandul de a le duce apoi la targ si sa le vanda mai scump, ca sa faca bani. Ia Bula 100 de gaini, le arunca in remorca masinii, imprumutata de la un vecin, si pleca la targ. Pe drum, ii face cu mana, la ocazie, o blonda. Opreste Bula. Blonda: - As vrea sa ajung acolo! Bula: - Da-i p*z*a? Blonda: - Nu! Bula: - Pe jos! Se mai intampla chestia de 3-4 ori, pana cand se gasi una, care accepta targul. Papagalul vazu tot ce s-a intamplat. Ajunge Bula, cu tipa, la destinatie, o f**e, dupa care isi continua drumul spre targ. Cand ajunge, constata ca in remorca mai erau 2 gaini si papagalul, care statea intre ele. Bula, nervos: - Unde sunt celelalte gaini, futu-te-n gura, de fomist? Papagalul, tantos: - N-au dat p*z*a, vin pe jos!

ENIGME-Lyonesse,lumi disparute

Traditiile medievale descriu un taram pur spiritual care a existat candva dincolo de capatul sud-vestic al Angliei. Lyonesse este tara regelui Arthur, a eroilor Tristan si Isolda a legendarilor Lancelot, Parcefal si alti aventurieri care au plecat in cautarea Sfantului Graal, a vrajitorului Merlin si a preafericitulu oras Camelot.

Despre disparitia acestei parti mitice a Angliei in apele marii exista nenumarate teorii. Cea mai veche relatare scrisa despre existenta in largul coastei Cornwall a unui teritoriu disparut sub ape, dateaza din secolul al XV-lea, scrisa de William Worcester. El vorbeste despre paduri, campii intinse si 140 de biserici, azi toate scufundate intre insulele Scilly si muntele cu acelasi nume. Arheologul Richard Carew din Cornwall a scris in urma descoperirilor arheologice facute de el: “…iar marea navalind a pustiit si rapit intregul pamant Lyonesse impreuna cu alte pamanturi intinse, ceea ce spun si urmele ramase. Intinsul dintre Lands End si insulele Scilly de vreo 30 de mile, pastrata pana azi numele din Cornwall: Lethosow si adancimea lui este de 40-60 de prajini, ceea ce nu este lucru obisnuit in imparatia marii”.

Povestile din vremea lui Carew spuneau despre Lethosow ca, atunci cand marea a navalit inecand pamantul, un om numit Trevelian a scapat fugind din calea valurilor pe un cal alb, ceea ce explica blazonul familiei Trevelian: un cal alb iesind din apa marii.

Ce se stie despre regele Arthur si cavalerii mesei rotunde care meditau asupra Sfantului Graal aflat in centrul mesei este ca aici ei deveneau intru totul egali atat in drepturi cat si in rang mentinand un legamant al adevarului si al devotiunii totale fata de tinutul pe care acestia il conduceau. Ei erau initiati in mistere ezoterice fiind ajutati la nevoie chiar si de magul alb Merlin, ceea ce aminteste de acea monarhie spirituala care se intalneste la toate taramurile fantastice, prospere care decurg in deplina pace, armonie si intelegere.

SURSA:”Elixir.ro”

ENIGME-Misterul Constelatiilor

Textele piramidelor vorbesc despre un ritual ce marca renasterea faraonului si unirea acestuia cu Osiris, zeul mortii si al invierii. In mod misterios in ritual erau implicate pozitia astronomica a stelelor. De aici in 1964 astronomul Virginia Trimble din Norvegia a descoperit ca datorita fenomenului de precesiune (axa pamantului insasi face o miscare de rotatie aproape inperceptibila in jurul propriei axe odata la 26.000 ani) pozitia stelelor pe cer se schimba in timp. Calculand timpul scurs s-a constatat ca galeria sudica din camera faraonului era indreptata spre centura lui Orion care dupa textele piramidelor era imparatia lui Osiris. Cand Robert Bouval a cercetat modelul stelelor din Orion in anii ‘80 a observat ca in mod uimitor piramidele se suprapuneau exact pe schema centurii lui Orion.
Analizand imprejurimile a constatat de asemenea ca pozitia Nilului vizavi de amplasarea piramidelor se suprapunea exact pe mijlocul Caii Lactee. Analizand apoi si celelalte doua piramide datate din dinastia a patra care din motive necunoscute au fost construite la cativa kilometrii de Ghizeh, ele purtau numele unor stele. Prima situata la nord de Ghizeh (Abu-Ruwash) iar a doua la 5 kilometrii in sud. Bouval a suprapus pozitia piramidelor pe constelatia Orion iar ele se suprapuneau perfect peste alte doua stele mari stralucitoare din aceeasi constelatie. Fara nici o indoiala intreg complexul de la Ghizeh reprezenta constelatia Orion, imparatia lui Osiris.
Celebrul ocultist Edgar Cayce preciza in 1893 ca piramidele au fost construite acum 10.500 ani, deci cu 8.000 de ani inaintea datei acceptate unanim de arheologi. Verificandu-se insa de astronomi data la care constelatia Orion se afla la cel mai jos punct al orizontului ( dupa cum o descriu scrierile din piramide) datorita miscarii de precesiune aceast acorespundea cronologic exact datei mentionate de Cayce. (10.500 de ani). De aici reiese cu precizie si data la care piramidele au fost construite. De asemenea pozitia geografica este uimitoare; daca masa pamantului este impartita in 4, cea mai lunga paralela si cel mai lung meridian se intersecteaza exact in punctul in care se ridica Marea Piramida.
SURSA:”Elixir.ro”

Misterele lumilor stravechi-Eldorado

Nu se stie exact unde se afla Eldorado. Desi multi au plecat in cautarea lui in speranta de a gasi minunatele comori din aur despre care vorbesc legendele Americii de sud. Unii au crezut ca acest tinut fabulos se afla pe malurile lacului Guatavita in nord-estul Bogotei. Altii s-au gandit la tara mitica Manoa care s-ar afla pe dealurile Buianeze de dincolo de fluviul Orinoco.

In limba bastinasilor americii de sud, Eldorado inseamna “omul de aur” iar aceasta comunitate se tesea in jurul acestei mitologi a omului de aur. Un ritual relatat de un martor ocular ce se desfasura in marea laguna Guatavita si relatata de un cronicar spaniol in 1636 descria: “in timpul ceremoniei din laguna au construit o pluta din papura umpluta din lucrurile cele mai de soi pe care le aveau, au asezat pe ea 4 vetre cu jaratec unde ardea tamaie, rasini si multe alte parfumuri. In acest timp l-au dezbracat pe mostenitor de haine ungandu-l cu ceva lipicios peste care au suflat praf de aur acoperindu-l in intregine iar la picioare i-au asternut o gramada de aur si smaralde pe care le oferea zeului lor. Cand pluta a parasit malul muzica a izbucnit cu trompete, flaute si alte instrumente. Indianul aurit a daruit ofranda zeului aruncand gramada in lac iar vasalii care il insoteau au facut acelasi lucru. Cu aceasta ceremonie noul conducator era acceptat si recunoscut drept rege.” Acesta ceremonie arata ca Eldorado este mai degraba o comunitate bazata pe ideologie spirituala, traind in prosperitate si armonie. Aurul are in simbolistica universala o calitate esentiala, aceea de piatra filozofala de om solar, cosmic in acceptiunea misticilor de om perfect. Taramul de aur, domeniul omului de aur semnifica deci o comunitate pur spirituala.

Noii sefi ai comunitatilor de pe malurile lacului Guatavita sunt unsi cu rasina iar apoi li se sufla printr-o teava praf de aur pe piele ritualul impregnand prin semnificatie ideea ca locuitorii sunt condusi de omul aurit, omul solar, omul perfect – alchimic care si-a alchimizat natura sa inferioara in aur pur.

SURSA:”Elixir.ro”

ENIGME-Misterele marelui mormant

Inca si astazi piramidele sunt considerate de oamenii de stiinta (dar nu si de cei care cunosc simbolistica si mistica – conceptul lor religios) ca fiind morminte construite pentru faraoni.
A fost oare construit acest colos egiptean pentru a conserva mumia faraonului?
Au fost taiate mai mult de 80 milioane de picioare cubice din calcar de Turah si in granit adus de det funerar. Pe peretii laterali interiori piramida nu contine inscriptii ori sculpturi reprezentand scene din viata defunctului asa cum adapostesc toate celelalte bolte ale mormintelor egiptene. Tot spatiul interior este gol, lipsit de obisnuitele ornamente ce placeau faraonilor. Nici urma de ornamentatie in unul din cele mai importante morminte din Egipt.
O alta evidenta concludenta pentru egiptologi este receptacolul gol de granit rosu neacoperit, pus in camera regelui. Partile laterale ale acestuia nu contin textele, memorialul grafic si figurile religioase ce apar de obicei in situatii similare. De ce s-au amenajat canalizari de aerisire intre cavou si aerul exterior? Aerul deterioreaza mumiile si nimeni nu ar fi avut voie sa mai intre acolo, ori mortii nu respira. S-a plasat totodata o a doua camera, “camera reginei” aproape de prima, cand niciodata, faraonii nu erau inmormantati cu sotiile lor iar aceasta a doua camera este de asemenea absolut goala lipsita de ornamentatii or scrieri, dotata cu conducte de aerisire.
Primul care a reusit sa intre in piramida a fost califul Al Mamun, aducandu-si cei mai buni oameni, ingineri si arhitecti, el a deschi piramida in anul 820. Dupa cum consemneaza scrierile arabe ale acelor vremuri descriind amanuntit incursiunile oamenilor lui Al Mamun, inauntru nu se afla numic. Prima si unica scriere ce s-a descoperit vreodata in piramida de catre colonelul britanic Vyse, era formata din …trei cuvinte. Acestea erau semnele imprimate de taietorii in piatra pe suprafata bruta a dalelor. Ele purtau numele a trei suverani (?) – Khufu, Khnem-Khufu si Khnem.
Ele erau trasate cu o vopsea rosie ca toate semnele zidarilor din Egipt. Egiptologii sustin de spre Khufu ca ar fi faraonul din cea de-a patra dinastie Cheops. Statuia lui Cheops nu a fost gasita niciodata in interiorul piramidei.
Dar la ce foloseau oare piramidele? Ele aveau un rol foarte profund in intreaga religie a egiptului reprezentand cele 3 stele din braul lui Orion si nu intr-un songur ritual funerar al unui rege. Precum Sfinxul, ele erau consacrate ritualurilor luminii caci numele pe care vechii egipteni la-au dat piramidei era “Lumina” si erau facute dupa niste calcule astronomice foarte exacte. Experientele realizate recent de piramidologi moderni au descoperit ca o forma piramidala perfecta (ce respecta proportia numarului de aur) precum in cazul marii piramide din Egipt, prezinta capacitati uimitoare. Gordon Hughes, un cunoscut piramidolog american realizeaza de mult in atelierul sau din Dorset experiente cu mici piramide. Sub efectul piramidei, o lama tocita asezata banal in mijlocul ei se reascute dupa cateva ore. Ea are un efect uimitor asupra cresterii plantelor, imbunatateste gustul alimentelor, reda prospetimea apei etc.
Egiptenii cunosteau efectul de piramida ca dovada, proportiile si amplasamentele interioare exacte in locul cu efect maxim. Psihanaliza confirma pe deplin pe baza textelor existente a constructiilor, a artelor, tehnologiei si stiintelor respectivelor timpuri ca acei oameni nu ar fi cheltuit atata energie doar ca sa se iluzioneze. Toti anticii ii admirau pentru intelepciunea lor. Istoricii vechi si istoria confirma ca egiptenii erau un popor pe care nu il puteai duce de nas. Toate marile scoli ale lumii antice erau in Egipt. Cei care intr-adevar cunosc Textele Piramidelor, simbolistica, mistica si religia acordand-o cu vechile lor stiinte care sunt vii si astazi, hermetismul (alchimia), astrologia, tarotul etc. spun ca prin natura lor egiptenii erau ezoterici. Niste “parapsihologi”. Ei stiu ca piramidele erau folosite in experimentarea starilor de modificare a constiintei exact cum experimentau daunazi calugarii yoghini, tibetani fiecare cu mijloace proprii. In scrierile egiptene s-au gasit mantre ori posturi pe care azi inca le folosesc mistici tibetani pentru acelasi lucru. Pentru a obtine “iluminarea” – vechiul ideal al adoratorilor lui Ra, Zeul Luminii.
SURSA:”Elixir.ro”

ENIGME-Sfinxul

Enigmatic si transcendent, Sfinxul se pretinde si astazi oamenilor de stiinta ca fiind un mister. Vechile stiinte de mistere asociate gnosticismului egiptean, astrologia, tarotul ori alchimia dau o importanta deosebita Sfinxului asociindu-l cu pastratorul marilor mistere, detinatorul cheilor cunosterii marilor taine ale Universului. Analizand simbolistica Sfinxului constatam ca el este totodata Taurul, Leul, Vulturul si Omul (dupa cum este treprezentat in pictogramele egiptene). Cele 4 simboluri asezate in jurul Tronului Dumnezeiesc reprezentate in Apocalipsa lui Ioan.Aceleasi simboluri reprezinta semnele fixe ale zodiacului dispus pe cele 4 directii ale spatiului (ca si colturile piramidelor).
Taurul (primavara), Leul (vara), Vulturul – Scorpionul (toamna) si Varsatorul – Omul (iarna).
Taurul (estul), Leul (sud), Vulturul – Scorpionul (vest) si Varsatorul (nord).
Aceste semne fixe exprima stabilitatea, fixitatea dar ele concentreaza – in astrologie – potentialul elementelor precedente. Taurul concentreaza focul, Leul apa, Scorpionul aerul si Varsatorul concentreaza pamantul si analogic vorbind deci, Taurul. Simbolizand astfel Raota Lumii. De asemenea aceste simboluri sunt reprezentate pe arcanul numarul 21 al tarotului. Acestea sunt si cele 4 simboluri ale celor 4 evanghelisti. In alchimie acestea reprezinta un proces intreg, complect – Tetramorful – fara de care nu se poate realiza marea opera. In toate traditiile mistice, acestea semnifica cele 4 elemente primordiale care au format Universul. (pamantul, apa, focul si aerul – impreuna formandu-l pe cel de-al cinci-lea, eterul, substanta in care ele se dizolva).
Legendele egiptene spun ca sub piramida sunt labirinte subterane unde poti rataci luni in sir si ca in centrul carora se afla surse ascunse de cunoastere. Testele radar au detectat anomalii in structura solului de sub Sfinx indicand prezenta unor cavitati in sol. Toate anomaliile pareau legate printr-o cavitate mai ingusta dar inca nu s-au facut sapaturi sub Sfinx si nici sub piramida. Ca si in toate religiile ale lumii, simbolistica Sfinxului este strans legata de lumina, precum intreaga religie egipteana. Sfinxul este asezat cu fata exact spre rasarit asteptand rasaritul, simbolizand viata ca renastere precum mormintele Regale au fost dispuse pe malul occidental al Nilului in analogie cu opusul soarelui simbolizand viata care a trecut.
SURSA:”elixir.ro”

MARI ENIGME-Misterele piramidelor

Unul din marile secrete ale piramidei este acela ca aceasta respecta prin constructie proportiile misteriosului numar de aur. Astazi se stie despre constructia piramidelor, templelor si mormintelor din Egipt ca sunt asezate astfe incat acestea dau o proiectie fidela a unor constelatii si chiar a Caii Lactee. Unii oameni de stiinta precum Roky McCollumn sau Robert Bauval au descoperit ca aliniamentul celor trei piramide de la Ghizeh formeaza o spirala de aur (ce pastreaza proportia exacta a numarului de aur f = 1,218…) care se suprapune exact peste harta astronomica a “braului lui Orion” iar sfinxul se afla pe axa de simetrie a dreptunghiului de aur in care se inscrie spirala. Robert Bouval a fost primul care a aratat ca structurile de la Ghizeh reflecta ordinea stelelor din constelatia Orion. Egiptenii credeau ca Osiris isi avea resedinta in aceasta constelatie sugerandu-se deci importanta acesteia in religia lor. Totodata axul coluarului de acces la mormantul din piramida este centrat pe steaua polara cu o precizie impresionanta: 4 minute fata de unghiul facut in raport cu una din stelele Dragonului care prezinta exact nordul geografic. Cele 4 unghiuri ale bazei patrate se afla indreptate pe cele 4 puncte cardinale cu o perfecta exactitate sau inmultind inaltimea piramidei cu 1 miliard rezulta exact distanta de la Pamant la Soare, adica 150 milioane de kilometrii. Nenumaratele exemple ar putea continua. Piramidele au un amplasament de o complexitate arhitecturala colosala ce tradeaza multe insusiri si aplicatii stiintifice sau mistice. Taote acestea vrand sa reflecte perfectiunea si cunoasterea. Din cele mai vechi timpuri geomantia, amplasarea, forma si proportiile aveau o mare importanta in culturile marilor popare luind nastere adevarate stiinte ca Feng Shui sau geomantia indiana chiar mai veche decat aceasta. Toata aceasta stiinta conferea echilibrul optim spiritual si material. De aceea unele constructii mai speciale precum piramidele de la Ghizeh, aveau rolul de a modifica starea de constiinta adaptand-o la parametrii optimi pe care constructia ii reflecta. In acest caz conferind inalte experienta spirituale. In acest sens cunoscutul gazetar si publicist englez Paul Brunton in “Egiptul secret” trasand anumite paralele intre traditiile antice si forme, bazandu-se pe texte scrise spunea ca piramidele au fost utilizate in practicarea anumitor ritualuri cum ar fi dedublarea astrala o practica foarte des intalnita in antichitate. Prin forma si proportiile lor piramidele facilitau astfel practicarea inaltelor stiinte oculte ce deschideau spre misterele universului. Astfel calatoriile in constelatia Osiris se faceau in stare de transa extatica, dedublare astrala. In acest sens s-au gasit numeroase potiuni din amestecuri de plante sau alte substante, incantatii si forme de practica rituala care favorizau aceasta. SURSA:”Elexir.ro”

CARTI TAROT-Afla ce iti rezerva astrele cu tarot

Afla ce -ti rezerva astrele cu TAROT