1 Brasov(bufetul Piatra)-Drumul Vechi al Poienii-Poiana Brasov(hotel-restaurant Sport)

1. Brasov (bufetul Piatra) – Drumul Vechi al Poienii -Poiana Brasov (hotel-restaurant Sport)

Marcaj: banda rosie. Marcaj rar, sters, dar drumul nu permite devierea de la traseuDurata: 1½ -2 ore; in sens invers, 1 oraCaracteristici: usor vara, moderat iarna

La bufetul Piatra, din apropierea cheilor Pietrele lui Solomon, se poate ajunge cu aufobuzul 19 (din Piata Unirii – pina la cap de linie), sau pe jos, strabatind vechiul cartier romanesc Schei pina la extremitatea lui sudica.

De aici (700 m alt.) incepem sa urcam pe drumul din dreapta, interzis circulatiei vehiculelor. Este vechiul drum principal al Poienii, utilizat de vehicule pina in 1966, cind s-a construit noua sosea care porneste din apropierea Casei armatei. Localnicii il mai numesc si Drumul Oabanului, dupa valea pe versantul careia urca (cursul superior al Vaii Scheilor, sau Valea Morilor). Dupa aproximativ 5 minute de la pornire traversam Valea Seaca in lungul careia, spre dreapta (sud-vest), urca in Poiana de Jos o poteca nemarcata. Drumul descrie o curba si imediat trece printr-un scurt sector din care se vad, printre zade si pini, cheile Pietrele lui Solomon. Dupa alte 5 minute ajungem la un stilp indicator de unde pornesc, la dreapta, spre vest, serpentinele Drumului lui Gunesch (sau Drumul Padurarului) – traseul nr. 25 (banda albastra). Chiar de la stilp (in stinga drumului), se poate cobori la un izvor (timp de parcurs 2 minute).

Continuind sa urcam pe Drumul Poienii, pe cealalta parte a vaii, printre molizi si fagi zarim o stinca din calcare cu aspect de turn, “Bisericuta’, inca 2-3 minute si ajungem in dreptul unui zid de protectie. La capatul zidului, in curba, se desprinde o poteca nemarcata pe care se poate ajunge mai repede, dar cu efort mai mare, in Poiana de Jos.

Odata cu depasirea serpentinelor strinse, cu ziduri de protectie, am parcurs sectorul cel mai dificil al traseului. Drumul continua sa urce, relativ lin, prin padurea de fag. Dupa 20-30 minute de la primul zid de protectie, la un cot al drumului, din stinga, apare poteca mentionata anterior. Din acest punct in citeva minute ajungem in fata cabanei si a popasului Zimbrul (fost Vinatorul), linga statia de autobuze a liniei 20, in sectorul de maxima apropiere dintre Drumul Vechi si Drumul Nou al Poienii. Sintem la 950 m altitudine, in marginea Poienii de Jos (Poiana Junilor, in acest sector).

Continuind urcusul pe Drumul Vechi, dupa 20 minute ajungem in Poiana de Sus (Poiana Mica), in dreptul hotelului Ruia si a centrului de echitatie. In curind se ajunge intr-o intersectie (l 020 m altitudine), alaturi de hotelul-restaurant Poiana Ursului, in curtea caruia se afla un coif zoologic. Din intersectie, spre dreapta (vest) se patrunde in Drumul Nou al Poienii, linga hotelul Alpin. La stinga (spre est) drumul trece printre citeva vile si ajunge la trambuline si cariera (traseele nr. 3, 4, 9). Continuind inainte, trecem pe linga complexul comercial Mercur, capatul liniei 20 (unde Drumul Vechi se intilneste cu Drumul Nou), restaurantul Capra Neagra si de aici spre stinga, dupa 15 minute de la hotelul Poiana Ursului, ajungem la hotelul-restaurant Sport (l 030 m altitudine). De linga restaurantul Capra Neagra se desface spre sud-est, in lungul pirtiei Bradul, traseul nr. 24 spre virful Postavaru, marcat cu cruce rosie.

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193) Ep 11

Salâh Ad-Dîn a fost un om drept, care si-a fixat doua zile pe saptamana, luni si joi, pentru a primi si asculta plangerile supusilor sai. La aceste sedinte asistau si judecatorii si savantii sai in cursul carora sultanul acorda intaietate persoanelor lezate. Iar oamenii veneau la el de pretutindeni: mari si mici, bogati si saraci, barbati si femei. Oricine suportase o nedreptate stia ca dreptul sau va fi restituit de Saladin (care se arata suparat daca afla ca o persoana din anturajul sau incalcase drepturile cuiva, sau din familie ori dintre prietenii sai). Pentru el, dreptul era sacru. In plus, nu devenea furios daca era contrazis. Ierta si-i scuza pe cei care aveau curajul de a se pune cu el. Se stapanea intotdeauna.

El avea un curaj exemplar si nu se temea de moarte. In cursul uneia dintre expeditiile sale maritime, secretarul sau Al-Imâd Al-Asfahânî, cuprins de panica in timpul unei furtuni, i-a spus sultanului sau: „Mi-e teama. Cum de nu ti-e teama?” El l-a intrebat: „Care este cea mai frumoasa dintre morti?” Secretarul i-a raspuns: „Cea mai frumoasa dintre morti este moartea pe calea Domnului.” Saladin a declarat: „Acesta este obiectivul meu. Obiectivul meu este de a muri de cea mai frumoasa dintre morti. Nu vreau sa mor pe patul meu. Vreau sa mor de cea mai frumoasa dintre morti: moartea pe calea Domnului. Nu vreau sa mor lent de o sabie sau atins de o sulita sau atins de o sageata. Vreau sa fiu ucis pe calea Domnului.”

In timpul negocierilor tratatului de la Ramalah intre musulmani si cruciati, sultanul Salâh Ad-Dîn a cazut grav bolnav si a trebuit sa ramana la pat. El a murit la 4 martie 1193, fara mari averi. Este proba ascetismului sau si a puritatii sale.

-SFARSIT-

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193) Ep 10

Dar Salâh Ad-Dîn a fost celebru si pentru toleranta si aspiratia sa pentru pace, un adevarat exemplu. Dupa ce a cucerit Ierusalimul, a tratat cu bunavointa cu cruciatii si si-a afisat compasiunea fata de locuitorii Orasului sfant.

Musulmanii au intrat fara pic de varsare de sange. In schimb, cruciatii, in 1099, au masacrat mii de musulmani, scaldandu-se in sange pana la genunchi. In ceea ce priveste subiectul celor 10.000 de musulmani care s-au refugiat in moscheea Al-Aqsâ la sosirea cruciatilor, Raymond d´Agiles ne-a lasat urmatoarea marturie: „A fost atat de mult sange raspandit in vechiul templu al lui Solomon, incat corpurile mortilor de acolo pluteau purtate in piata bisericii; se vedeau plutind maini si brate taiate care mergeau sa se intalneasca cu corpuri care le erau straine, in asa fel incat nu se putea distinge carui corp apartinea un brat care se vedea impreunat cu un trunchi. Soldatii – insisi care faceau acest carnagiu abia au suportat fumul care se ridica.”

Salâh Ad-Dîn si-a pregatit oamenii in lupta sa cu cruciatii. El a stiut sa creeze aceasta atmosfera plina de devotament in serviciul Islamului. El era un om de o mare pietate, cuprins de rugaciuni si de invocari ale lui Dumnezeu. Nu lipsea niciodata de la o rugaciune in moschee. Chiar si in ultima perioada a bolii sale, cand nu putea sa se mai duca el-insasi la moschee, il chema pe iman si rugaciunea era tinuta in cortul sau, in scopul de a nu lipsi de la rugaciunea obisnuita.

(va urma)

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193) Ep 9

Din nefericire, moartea sa l-a impiedicat sa termine constructia. Aceasta a fost realizata mai tarziu in timpul domniei succesorului sau. Saladin a inconjurat Cairo si regiunile inconjuratoare cu un zid de 15 kilometri lungime si de 3 metri grosime, prevazut cu turnuri de aparare. Ruinele acestui zid exista. Sistemul administrativ a cunoscut sub domnia sultanului o perioada de stabilitate. Acesta a prezidat guvernul central in capitala si era secondat de un vice-sultan. Acest post a fost creat de Salâh Ad-Dîn in scopul de a putea fi inlocuit in timpul absentelor sale. Urma apoi Primul Ministru, insarcinat de a executa politica Statului. Apoi in fine ministerele sau divanele, ca Dîwân An-Nadhar, Ministerul Economiei si Finantelor, Dîwan Al-Inshâ; Ministerul Afacerilor externe, Dîwan Al-Iaysh, Ministerul Apararii, Dîwan Al-Ustûl, Ministerul Marinei, pe care Saladin l-a dezvoltat in cel mai inalt grad in scopul de a-i contra pe cruciatii care foloseau calea maritima pentru a ataca teritoriile musulmane.

El a acordat fonduri importante dezvoltarii divanului pe care l-a incredintat de altfel fratelui sau Al-Âdil. Flota musulmana a participat astfel la numeroase batalii navale pe coastele Egiptului si Palestinei. Gratie acestora el a putut sa respinga campania lui Renaud de Châtillon contra Meccai si Medinei.

Salâh Ad-Dîn a dezvoltat de asemenea fundatii sociale al caror scop era de a ajuta oamenii si de a-i sustine in fata vicisitudinilor vietii. El a anulat astfel taxele care se cereau pelerinilor care traversau Egiptul. Saladin a facut din moscheea Ahmed Ibn Tûlûn un azil pentru strainii maghrebini.

(va urma)

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193) Ep 8

Prima sa opera remarcabila a fost consolidarea doctrinei sunnite in Egipt. In acest scop a edificat doua universitati care sa difuzeze invatatura sunnita: Universitatea An Nâsiriyyah pentru invatatura chafeita si Universitatea Al – Qamhiyyah pentru invatatura malekita. Aceasta din urma universitate poarta acest nume straniu facand aluzie la faptul ca ea oferea studentilor sai grau (qamh in araba) pe care il recoltau de pe pamanturile care le erau atribuite. Intre altele, Salâh Ad-Dîn a restrans posturile de judecator doar la chafeiti, ceea ce explica difuzarea doctrinei cafeite in Egipt si in imprejurimile sale.

Domnia lui Saladin a produs mai multi ganditori si oameni de stiinta printre care Al-Qâdî Al Fâdil (un fel de ministru de externe al sau care a fost foarte apreciat). Salâh Ad-Dîn il consulta asupra celor mai mici detalii militare si in istorie, amandoi dezvoltand Dîwân Al-Inshâ, adica un Minister al Afacerilor externe.

Dar Saladin s-a preocupat de asemenea de construirea zidurilor din jurul oraselor, de turnuri de aparare si de castele. Unul dintre cele mai faimoase vestigii este castelul Mont pe care l-a construit pentru a-si stabili aici guvernul, a-si caza armata si a face un loc puternic care ii va permite de a apara Cairo.

(va urma)

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193) Ep7

Saladin, care jurase sa-l ucida pe seniorul de Kérak, Renaud de Châtillon, cu propriile sale maini, a refuzat sa-i fie servita apa. Intr-adevar, acest print cruciat incalcase toate tratatele efectuate intre Salâh Ad-Dîn si regatele cruciate. El nu a ezitat de a ataca caravanele pelerinilor care se indreptau spre Mecca si Medina. Intre altele, avea de gand de a conduce o campanie impotriva Meccai pentru a distruge Ka´bah, si contra Medinei pentru a dezgropa corpul Profetului din mormantul sau.

Doar vigilenta lui Saladin a facut de a se respinge aceste atacuri criminale contra locurilor sfinte ale Ierusalimului si Renaud de Châtillon sa nu poate sa-si atinga obiectivele. Impiedicandu-l pe Guy de Lusignan de a-i da apa lui Renaud de Châtillon, Saladin a declarat: „Este in obiceiurile noastre arabe si in nobletea noastra de caracter ca atunci cand captivul mananca si bea din hrana si bautura celor care l-au capturat, sa aiba viata salvata.” Prin asta, el intelegea ca nu dorea sa acorde acest privilegiu lui Renaud de Châtillon.

Atunci, sultanul s-a pus in fata seniorului de Kerak si i-a spus: „Iata ca-l razbun pe Mohamed, Profetul, de crimele tale.” Apoi i-a propus convertirea la Islam, care i-ar fi permis sa-i fie iertate greselile. Dar Renaud a refuzat. Salâh Ad-Dîn si-a tras sabia si l-a lovit la nivelul umarului, dupa care Renaud de Châtillon a fost luat de soldatii musulmani. Asistand la aceasta moarte, regele Guy de Lusignan nu s-a indoit nicio clipa ca va urma si el. Dar Salâh Ad-Dîn l-a asigurat: „Nu este in obiceiul regilor de a-i ucide pe regi. Cat despre acela «Renaud de Châtillon», el a depasit toate limitele si a avut indrazneala de a purta atingere Profetiilor lui Dumnezeu – pace si binecuvantare pentru ei.”
Saladin civilizatorul

(va urma)

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193) Ep6

Europa a fost ingrozita cand a aflat ca musulmanii au pus stapanire pe Orasul Sfant. Regii europeni cereau razbunare. Imediat a fost pusa pe picioare una dintre cele mai redutabile cruciade, atat ca numar de oameni cat si ca material. Ea era compusa din trei armate: armata germana, armata franceza si armata engleza. Doua armate au ajuns la destinatie, in timp ce regele german s-a inecat traversand un fluviu din Asia Minora, provocand dispersia armatei sale.

Armata franceza, sub conducerea lui Philippe – Auguste, a reusit sa recucereasca Acra, in timp ce aliatul sau englez, sub comanda lui Richard Inima-de-Leu, a pus mana pe regiunea de coasta mergand de la Tyr la Jaffa, pregatind astfel calea recuceririi Ierusalimului. Totusi, tentativele de a cuceri Orasul sfant au esuat si Richard Inima-de-Leu a fost constrans de a cere un armistitiu. Acesta a fost semnat la 2 septembrie 1192 la Ramalah. El marca terminarea celei de-a treia cruciade.

Spiritul cavaleresc al lui Saladin
A doua zi dupa batalia de la Hattin, Saladin l-a adus in cortul sau pe regele Guy de Lusignan si pe fratele sau Amaury cat si pe printul Renaud de Châtillon. Sultanul i-a oferit regelui Guy un recipient de apa rece pentru a putea sa-si potoleasca setea. Apoi regele i l-a dat lui Renaud.

(va urma)

Motelul Unio-Cabana Lacul Sfanta Ana

Motelul Unio – Cabana Lacul Sfânta Ana

Marcaj: cruce albastră.

Lungimea traseului: în urcare 1, 1/2 h, coborâre 1 h.

Diferenţă de nivel: 430 m.

Distanţa de parcurs: 3,75 km.

Traseu practicabil tot anul, pentru toate categoriile de vârstă.

Pornim de la Motelul Unio de la graniţa judeţelor Harghita şi Covasna. De la Restaurantul Morii din Tuşnad Băi putem ajunge în 30 de minute la motel, sau putem să mergem pe şosea, cu automobilul, sau cu trenul până la Halta Cariera Carpituş. Drumul de la motel urcă prin pădurea rară de fagi, şi după 15 minute ajungem pe creasta care urcă spre vârf. Aici întâlnim un drum lat – vechiul drum militar – pe care urcăm spre stânga. Urmează o porţiune abruptă de 35°, care din fericire este destul de scurtă, poate fi depăşită în cel mult 10 minute. Ajunşi sus, continuăm drumul spre dreapta, apoi, urmând marcajul, iarăşi cotim spre stânga, pe un drum forestier care urcă Dealul Taţa. Urcăm relativ lin, apoi cotim spre est pe creastă şi ajungem într-o porţiune cu pădure foarte tânără, unde trebuie să fim foarte atenţi, să nu pierdem traseul. În curând ajungem la un drum forestier, care ne ajută în orientare, şi pe care urcăm spre stânga. După puţin timp părăsim drumul şi mergem mai departe pe o potecă, care urcă iniţial spre vest, apoi spre nord. Trecănd de şaua din spatele Vf. Taţa peisajul se schimbă, intrăm în pădurea de brazi care acoperă craterul Ciomatului. Aici, pe o mică poiană întâlnim traseul marcat cu linie albastră care coboară spre Bixad. De aici începem coborârea spre Lacul Sfânta Ana pe un drum forestier. După 10 minute pădurea de brazi se rarefiază. După ce ieşim din pădure vedem capela Sfânta Ana pe malul de vizavi. Urmăm marcajul cruce albastră, trecem în faţa capelei şi urcăm din crater la cabană.

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193)-Ep.5

El a devenit astfel guvernatorul Egiptului. In 1182, a condus o a doua campanie in Siria si a reusit sa anexeze Alep si alte cateva orase siriene. Tot Nordul Siriei se afla in intregime sub controlul sau. Guvernatorul din Mossul s-a angajat fata de Salâh Ad-Dîn de a-i trimite ajutoare militare deindata ce acesta va avea nevoie. Aceasta lunga munca de unificare a frontului islamic a durat peste zece ani, din 1174 la 1186. In aceasta perioada, nu s-a putut consacra in intregime luptei contra cruciatilor.
Din victorie in victorie
An-Nâsir Salâh Ad-Dîn era totusi increzator in soliditatea frontului interior. El a trecut atunci la urmatoarea etapa: si-a consacrat toata forta si energia in razboiul cu cruciatii. Contra lor a purtat o serie de batalii si a repurtat multe victorii, in pofida infrangerii suportate cu cativa ani mai devreme la Ramalah. Aceste victorii au cunoscut apogeul in 1187 cu batalia de la Hattin. A fost o imensa batalie in cursul careia au fost capturati regele Ierusalimului, Guy de Lusignan, seniorul de Kérak, Renaud de Châtillon si alti mari generali cruciati.
Aceasta mare victorie a fost preludiul caderii succesive a oraselor si castelelor cruciate in mainile lui Salâh Ad-Dîn (Saladin). In acest mod a cazut castelul Tiberiade apoi au cazut orase precum Saint Jean d´Acre, Cesareea, Naplus, Arsuf, Jaffa, Beirut etc. Acum, calea era libera pentru a intra in Ierusalim. Orasul sfant a fost asediat pana la predarea sa. Saladin a intrat in el vineri 2 octombrie 1187, adica la 27 Rajab 583 din Hegire. A fost una din cele mai mari zile din istoria Islamului.
(va urma)

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193)-Ep.4

Salâh Ad-Dîn nu avea prea multa experienta, dar a reusit in ceea ce a intreprins. A folosit mijloace inovatoare, preferand schimbarea pacifista si progresiva unei revolte brutale. El a pregatit indelung terenul tocmai pentru a nu intalni vreun obstacol. A avut o viziune profunda, bine fondata. El trebuia insa sa consolideze in Egipt doctrina sunnita, in scopul de a dobori mai usor dinastia fâtimida si sa eradicheze doctrina siita ismaelita. Pentru a realiza toate astea a avut nevoie de trei ani. A inlocuit judecatorii siiti prin sunniti si a construit numeroase universitati pentru a se invata sunnita. El a dat primul edict in prima vineri din luna de Muharram a anului 567 (septembrie 1171) in care nu se mai mentiona numele califului fâtimid, care era pe atunci bolnav la pat, ci numele califului abbâsid. Aceasta insemna de fapt caderea dinastiei fâtimide si rasaritul unei noi ere.
Constructia Unitatii islamice
Salâh Ad-Dîn si-a petrecut primii ani urmarind caderea dinastiei fâtimide si consolidarea noului Stat, a autoritatii si puterii sale. Aceasta era cu atat mai urgent cu cat dinastia fâtimida poseda inca multi prieteni fideli si cativa aliati care ii deplangeau detronarea si slabirea doctrinei ismaelite. Ei s-au opus atunci lui Salâh Ad-Dîn si au conspirat contra noului Stat nascut. Unul dintre cei mai mari dusmani era Imârah Al-Yamanî, din Yemen. Dar tulburarile au aparut repede la Assuan, unde a avut loc o tentativa de restabilire a dinastiei fâtimide. Toate aceste miscari de revolta au fost insa inabusite de Salâh Ad-Dîn.
Dupa moartea lui Nûr Ad-Dîn Mahmûd in 1174, lui Salâh Ad-Dîn, care conducea Egiptul in numele lui Nûr Ad-Dîn, i s-a oferit oportunitatea de a-si consolida si intinde autoritatea peste Siria, in scopul de a promova islamul si de a uni toate fronturile in fata amenintarii cruciate, de a elibera teritoriile ocupate de acestia. Astfel, el a profitat de un apel de ajutor lansat de un print din Damasc in 1174, pentru a se duce in capitala Siriei si pentru a controla, fara varsare de sange. A facut la fel cu Homs, Hamâh si Balabak, dupa care si-a declarat independenta fata de autoritatea lasata de Nûr Ad-Dîn pentru a se alatura califatului abbâsid care i-a conferit titlul de sultan.
(va urma)

Paraul Varghis-Poiana Mohos-Cabana Sfanta Ana

Pârâul Vârghiş – Poiana Mohoş – Cabana Sfânta Ana
Marcaj: triunghi galben.
Lungimea traseului: în urcare 2 h, în coborâre 1 1/2 h.
Diferenţă de nivel: 420 m.
Distanţa de parcurs: 5,5 km.
Traseu recomandat în toate anotimpurile, pentru toate categoriile de vârstă.
La ieşirea dinspre nord a staţiunii Băile Tuşnad, după 1,25 km – spre Miercurea-Ciuc – din şosea pleacă în dreapta un drum forestier străjuit de plopi, drumul forestier Vârghiş. O bună porţiune a drumului este practicabil şi cu autoturism. După 1,2 km drumul traversează valea pârâului, şi după alte 750-800 m, spre stânga pleacă drumul forestier Haramul Mare, care urcă până în valea pârâului Veress. De la bifurcaţie spre dreapta traseul marcat cu triunghi galben ajunge după 250 m într-o mică poiană. La marginea acestuia se află un mic refugiu vânătoresc. Cei care urcă cu maşina, pot să-şi lase vehiculul aici. Traseul urcă spre stânga, spre sus în pădurea umedă pe versantul vestic al Vf. Mohoş şi Haramul Ierbos. După 15 minute ajungem pe o poiană alungită, după care, după alte 15 minute de mers prin pădure, ieşim pe o altă poiană unde există şanse serioase să întâlnim căprioare sau cerbi. Pădurea de brazi lasă loc fagilor şi din dreapta şi stânga întâlnim o serie de poteci. Urcăm pe poteca marcată până la şaua dintre vârful Mohoş şi Ciomatul Mare. De aici poteca coboară lângă Tinovul Mohoş unde se uneşte cu traseul marcat cu punct roşu. De aici cabana Sfânta Ana se află la 1,5 km. Poteca urcă pe marginea Tinovului Mohoş, apoi traversează poiana Mohoş şi ajungem, în fine la Cabana Sfânta Ana.
Traseul nr. 6.

Baile Tusnad-Vf cetatii-Cabana Sfanta Ana-Muchia Lacului-Bixad

Băile Tuşnad – Vf. Cetăţii – Cabana Sfânta Ana – Muchia Lacului – Bixad
Marcaj: linie albastră; punct albastru până la Vf. Cetăţii. si
Lungimea traseului: urcare 4-5 h, coborâre 3 1/2-4 h.
Distanţa de parcurs: 14 km.
Diferenţă de nivel maximă: 560 m.
Traseul este recomandat pentru cei cu condiţie fizică bună. Practicabil tot anul.
Traseul porneşte din centrul staţiunii Băile Tuşnad, din parcarea centrală. Marcajul linie albastră urmăreşte şoseaua până la benzinărie, unde urcă spre dreapta spre “cantina nr. 5″, în ruine azi. Pe marginea pădurii începe poteca care urcă pe marginea pârâului Cetăţii printre stănci. După un urcuş abrupt de 45 de minute ajungem la o bifurcaţie, în care urmăm poteca din stânga, cea marcată. După alte 15 minute ajungem la marginea platoului Vârfului Cetăţii la drumul vechi care urca pe acesta.
Aici din poteca turistică marcată cu linie albastră se desprinde spre stânga poteca marcată cu punct albastru (Traseul nr. 4/A), pe care în decurs de 15 minute putem ajunge la Cetate. După ce ne întoarcem în şa, continuăm drumul pe poteca marcată cu linie albastră. După 150 m în stânga întâlnim drumul ce urcă de la pârâul Tisei. Mai departe urcăm prin pădurea bătrână spre sud, în şaua dintre vârfurile Ciomatului. După 8-10 minute traseul trece peste pârâul Cetăţii şi coteşte spre sud-est. Urcuşul este din ce în ce mai abrupt, cea mai dificilă porţiune fiind cea dintre Vf. Surduc şi Ciumatul Mare. Poteca ajunge în poiana din şaua dintre vârfuri, unde se întâlneşte cu poteca marcată cu cruce roşie care urcă din Băile Tuşnad. De aici cele două poteci au acelaşi traseu până la cabana Sfânta Ana. Traversăm campingul şi continuăm drumul pe marginea craterului pe o potecă care urcă lin. După 15 minute (1 km) ajungem la marginea pădurii, unde cotim 90° spre dreapta. Aici, pe Muchia Lacului beneficiem de o belvedere rară spre sud. Continuăm drumul prin pădure, unde întâlnim poteca care urcă de la Motelul Unio din Bixad, marcată cu cruce albastră.
După 20 de minute ieşim iarăşi din pădure, şi pe malul drept al pârâului Alsótó, pe câmp deschis continuăm drumul spre Bixad.
Traseele nr. 4. şi 4/A.

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (3)

Atunci cand Asad Ad-Dîn si Shâwar au sosit in Egipt, in loc sa preia controlul situatiei si sa-l ucida pe Dirghâm Shâwar a reusit sa-si realizeze obiectivul recastigandu-si postul de ministru si sa-si consolideze puterea l-a tradat pe Asad Ad-Dîn Shîrkûh si s-a aliat contra lor cu francezi. Nûr Ad-Dîn si Asad Ad-Dîn au aflat ca au avut loc negocieri secrete intre tradatorul Shâwar si francezi. Temandu-se ca Egiptul sa nu cada in mainile cruciatilor, ei au inceput sa pregateasca o noua campanie in aceasta tara, la care a participat de asemenea si Salâh Ad-Dîn. Armata lor a ajuns in acelasi timp cu cea a cruciatilor si au avut loc multe batalii. In fine, a fost semnat un fel de tratat intre cele doua parti stipuland faptul ca fiecare dintre cele doua armate siriana si cruciata, trebuia sa se retraga din Egipt.
Dar Asad Ad-Dîn a trebuit sa conduca a treia campanie in Egipt dupa ce cruciatii au denuntat acest tratat pe care totusi il semnasera cu sirienii. Inca o data, Salâh Ad-Dîn a fost constrans de a-si urma unchiul. Lupta s-a incheiat in fine in 1168, prin eliminarea lui Shâwar. Generalul Nûr Ad-Dîn, Asad Ad-Dîn Shîrkûh a ajuns atunci la postul de ministru al califului fâtimid Al-Âdid. Foarte repede, Shîrkûh a murit si nepotul sau, in varsta de 32 ani, Salâh Ad-Dîn i-a succedat.
Un ministru sunnit intr-un stat siit
Ironia sortii a vrut ca Salâh Ad-Dîn, de obedienta sunnita, sa ocupe postul de ministru pentru o dinastie siita, in acelasi timp in care trebuia sa-si arate loialitatea lui Nûr Ad-Dîn Zinkî, sultanul din Alep, care se afla sub ordinele califului abbâssid. Misiunea sa, care era la origine de a impiedica Egiptul de a cadea in mainile cruciatilor s-a transformat putin cate putin, dorind sa aduca Egiptul sub tutela abbâssida.
(va urma)

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin(2)

Salâh Ad-Dîn s-a nascut in 1138, in citadela Tikrit, in prezenta tatalui sau, Najn Ad-Dîn Ayyûb si a unchiului sau, Asad Ad-Dîn Shîrkûh. Familia sa nu a petrecut insa decat putin timp in castel dupa nasterea lui Saladin, parasindu-l in acel an sau in 1139, pentru a se duce la Mossul, capitala sultanului Imâd Ad-Dîn Zinkî (Zengi).
Saladin a crescut sub aripa protectoare a tatalui si a unchiului sau. Mai tarziu, cand Nûr Ad-Dîn Mahmûd, fiul sultanului a devenit la randul sau sultan la Damasc, Najm Ad-Dîn Ayyûb si fiul sau Salâh Ad-Dîn i-au jurat loialitate. Nûr Ad-Dîn vedea in Saladin realizarea unei fericiri viitoare si prolifice.
Saladin in Egipt
Ultimii ani ai dinastiei fâtimide in Egipt au cunoscut o lupta crancena intre Shâwar si Dirghâm pentru postul de ministru. Niciunul dintre cei doi nu a putut insa sa repurteze victoria si sa-si instaureze puterea. Fiecare dintre ei s-a aliat unei puteri straine pentru a ajuta sa-si realizeze obiectivul.
Astfel Dirghâm s-a aliat cruciatilor si Shâwar s-a aliat lui Nûr Ad-Dîn Mahmûd, sultanul din Alep. Fiecare din cele doua parti raspundea la apel. Atunci, a inceput o cursa cumplita intre cruciati si Nûr Ad-Dîn care dorea sa profite cat mai bine de lupta dintre cei doi ministri pentru a pune mana pe Egipt, teritoriu strategic care le permitea de a-si intinde puterea in regiune.
Nûr Ad-Dîn l-a trimis la Shâwar, la Damasc, pentru a-i cere ajutorul, pe generalul Asad Ad-Dîn Shîrkûh Ibn Shâdhî, in fruntea unei armate in sanul careia figura Salâh Ad-Dîn, care a fost constrans de unchiul sau Asad Ad-Dîn sa-l insoteasca.
(va urma)

Baile Tusnad-Cabana Lacul Sfanta Ana

Băile Tuşnad – Cabana Lacul Sfânta Ana
Marcaj: cruce roşie până la cabană, triunghi albastru pe Ciomatul Mare. si
Lungimea traseului: pentru urcare 3-3 1/2 h, pentru coborâre 2-2 1/2 h.
Distanţa de parcurs: 6 km.
Diferenţă de nivel: 554 m.
Cei mai mulţi turişti aleg acest traseu foarte dificil, abrupt, neştiind că există alte trasee mai uşor de parcurs, care solicită mai puţin muşchii şi plămânii turistului pentru a ajunge la acelaşi obiectiv: Lacul Sfânta Ana. Traseul este recomandat numai pentru cei cu condiţie fizică excelentă. Iarna este aproape impracticabil din cauza pericolului de alunecare, cu un pericol însemnat de a “dobândi” nişte amintiri nedorite sub forma unor fracturi ale mâinilor şi picioarelor. Şi pe timp de vară se recomandă folosirea traseului numai pentru coborâre la Băile Tuşnad.
Pe marginea din dreapta a pârâului Comloş traseul marcat cu cruce roşie urcă poteca ce este formată din nu mai puţin de 32 de serpentine. Traseul porneşte din locul descris la Traseul nr. 1. Din punctul în care cele două trasee se despart traseul marcat cu cruce roşie urcă 3,2 km prin nişte serpentine foarte strânse până la şaua dintre Ciomatul Mare şi Ciomatul Mic, de la 656 m altitudine la care se află staţiunea Băile Tuşnad, până la altitudinea de 1210 m. Poteca trece prin pădure deasă de brazi, apoi de fagi. Primul loc de odihnă este în mica poiană din şa, unde traseul nostru întâlneşte traseul care urcă de la Vf. Cetăţii, marcată cu linie albastră. Părăsind poiana intrăm iarăşi în pădure, mergând aproape pe orizontală o porţiune importantă. Pe creastă – pe marginea craterului – cu ajutorul unui panou fixat pe trunchiul unui fag uriaş, suntem atenţionaţi asupra existenţei traseului alternativ marcat cu triunghi albastru care, cu un ocol de 30 de minute, ne duce pe Vf. Ciomatului Mare (1301 m). Poteca vânătorească – pe alocuri foarte dificilă – urcă printre stânci mari. Ultima porţiune este un drum lat, care urcă abrupt la vârf prin pădurea deasă de brazi. După vârf urmează o porţiune de drum printr-o pădure rară de fagi. Dacă ne întoarcem din escaladarea vârfului drumul coboară în continuu la poiana Mohoş, la cumpăna apelor dintre Tinovul Mohoş şi Lacul Sfânta Ana, la cabană (1065 m) şi camping.
Traseele nr. 3. şi nr. 3/A

Baile Tusnad-Lacul Ciucas-Stanca Soimilor

Băile Tuşnad – Lacul Ciucaş – Stânca Şoimilor
Marcaj: triunghi roşu.
Lungimea traseului: 1-2 ore.
Distanţa de parcurs: 2,5 km.
Diferenţă de nivel: 189 m.
Traseu recomandat pentru turişti antrenaţi, cu condiţie fizică corespunzătoare. Este contraindicat pentru bolnavii de inimă, a sistemului circulatoriu şi respiratoriu, de reumatism şi alte boli ale articulaţiilor, cartilajelor.
Traseul porneşte de la parcarea centrală, trece şoseaua naţională şi merge în sus, spre Ciuc. După 170 m coboară pe strada Ciucaş, spre stânga, traversează linia ferată, apoi, paralel cu traseul acestuia ajunge la podul Oltului. Pentru prima porţiune există şi varianta de a coborî la lacul Ciucaş pe scările din spatele bisericii catolice. Trecând podul Oltului drumul se bifurcă. Spre stâmga putem ajunge la camping şi la mofetă. Spre dreapta continuă traseul marcat cu triunghi roşu urcă spre Stânca Şoimilor. Trece printr-o poiană mică, şi urcă pe drumul forestier care duce spre Cariera Carpitus. Marcajul, după numai 25 metrii părăseşte drumul, trece pârâul Corbului şi urcă pe 18 serpentine pe versantul abrupt al Stâncii Şoimilor. După o urcare de 25-30 minute pădurea se rarefiază şi ajungem în spatele unei stânci mai mici, aflată la capătul de sud al Stâncii Şoimilor. Puţin mai spre dreapta părăsim poteca şi după cam 10 m urcăm cu grijă pe o pantă abruptă şi deodată ne trezim pe o stâncă. Dar nu am ajuns încă la obiectivul nostru, care deja se vede spre stânga (nord). După acest mic ocol ne întoarcem pe traseul marcat cu triunghi roşu, mai mergem 3-4 minute spre nord până când, în sfârşit ajungem la stâncile gri. Am ajuns pe Stânca Şoimilor, având o cruce în vârf, un memento pentru cei mult prea îndrăzneţi! Sub noi este un gol de 200 m, de aici putem admira priveliştea oferită de staşiune, de defileul Oltului şi de masivul Ciomatul.
Traseul nr. 2.

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin(1)

Salâh Ad-Dîn Al-Ayyûbî-Saladin (1138 – 1193) a fost cunoscut in lume ca un mare calaret, erou nobil, unul dintre cei mai mari sefi de Stat pe care i-a cunoscut vreodata omenirea, un om de mare caracter, eliberatorul Ierusalimului si eroul bataliei de la Hattin.
Destinul a vrut ca acest om sa devina ministrul califului, Fâtimid Al-Adid in 1168, succedand astfel unchiului sau Asad Al-Din Shirkuh care nu a putut profita de postul de ministru decat cateva luni. Ascensiunea lui Saladin in acest post a marcat o turnura in Istoria Islamului, caci o dinastie care-si dadea ultimul suflu a fost rasturnata, cea hegiriana. A aparut o dinastie noua care a inceput lupta contra regatelor cruciate Siria si Palestina, jihad-ul. Este dinastia care a salvat Ierusalimul de a intra in mainile cruciatilor care au ocupat orasul timp de aproape un secol, din punctul de vedere al islamistilor.
Tineretea sa
Se numea Abû Al-Mudhaffar Yûsuf Ibn Ayyûb Ibn Shâdhî, supranumit Al-Malik An-Nâsir-Salâh Ad-Dîn, adica Saladin.
Istoricii sunt unanim de acord de a spune ca tatal si familia sa erau originari din Dvin, un orasel situat la extremitatea Azerbaidjanului. Erau kurzi si apartineau tribului Rawâdiyah, care era o ramura a marelui trib kurd Hadhbâniyyah.
(va urma)

Baile Tusnad-Turnul Apor-Dealul Ludmilla-Baile Tusnad

Băile Tuşnad – Turnul Apor – Dealul Ludmilla – Băile Tuşnad
Marcaj: punct roşu.
Lungimea traseului: 50 min – 1 ore.
Distanţa de parcurs: 1,5 km.
Diferenţă de nivel: 68 m.
Cel mai scurt, cel mai uşor traseu, recomandabil pentru toate vârstele. Este primul traseu marcat din Băile Tuşnad.
Traseul turistic porneşte din mijlocul staţiunii, din faţa biroului de turism. Trece pe lângă Hotelul Olt, apoi merge pe strada Voinţa, lângă Cofetăria Veveriţa, policlinica balneară, izvoarele Mikes şi Apor şi ajunge la marginea pădurii. Aici se termină strada pavată, traseul continuă pe o potecă bine bătătorită. După cam 10 minute traseele marcate cu punct roşu şi cruce roşie se despart. Ultimul urcă spre Lacul Sfânta Ana, primul se întoarce spre stânga şi continuă pe versantul muntelui Surduc aproape pe orizontală. După cca. 10 minute apare turnul Apor (la altitudinea de 701 m). După punctul de belvedere drumul întoarce mai întâi spre dreapta, apoi spre stânga, ocolind izvoarele unui mic pârâu. Pe mica vale coboară o potecă care ajunge în staţiune lângă Hotelul Ciucaş. La 15-20 minute de mers de la Turnul Apor ajungem pe o mică poiană amenajată cu bănci. De aici, după cam 100 m spre vest ajungem la punctul de belvedere Ludmilla. (725 m).
Drumul de întoarcere în staţiune este de fapt o stradă largă, cu case, cabane noi, care se termină în spatele Hotelului Ciucaş, pe strada Voinţei.
Traseul nr. 1.

Izbucul Galbenei(Tara Beiusului)

Cetatile Ponorului reprezinta fara indoiala cel mai grandios fenomen carstic al Romaniei, cunoscut si apreciat in intreaga lume. Simbolul Padisului, si chiar a intregilor Munti Apuseni, portalul cetatilor si cele trei doline imense, fascineaza orice turist care iubeste natura. Ele sunt constituite din trei circuri mari de stanca, aflate intr-o imensa depresiune impadurita, adanca de 300m si cu partea superioara cu un diametru de peste 1km. Culmile inconjuratoare care inchid circular depresiunea sunt taiate doar intr-un singur loc de canionul Vaii Cetatilor.Traseul turistic pentru vizitarea Cetatilor Ponorului a fost refacut in anul 2002, montandu-se un balcon de unde se poate admira portalul si o mana curenta pe versantul stanga al Vaii Cetatilor. Astfel, traseul coboara in dolina I pana intr-un punct de belvedere spre Portal , si apoi urca la cele 4 balcoane, doua deasupra Dolinei III si doua deasupra Dolinei II, ce permit contemplarea dimensiunilor impresionantului complex carstic al Cetatilor Ponorului

Biserica Motului(Tara Beiusului)

Zona Cabanei Padis este dominata de Varful Biserica Motului (1458 m), un punct de priveliste deosebit, cu largi perpective asupra intregului platou, a versantului impadurit al Muntelui Magura Vanata si a “zidului” Carligate-Piatra Arsa.Versantul estic al Bisericii Motului este domol, oferind insa privelisti largi asupra Varfului Calineasa, Platoului Scarisoara, Platoului Lumea Pierduta si Masivului Biharia (Varful Curcubata Mare de 1848 m).

Intalniri de gradul III(5)

Cat despre nasul ciuntit al Sfinxului, Rose a fost informata ca nu un soldat a facut asta ci ancora unei nave enorme. In acea perioada, intr-adevar, Sfinxul se gasea sub apa. Enigmaticul personaj i-a dezvaluit apoi lui Rose ca Sfinxul a fost construit sub domnia primului rege egiptean : „RAAI”, acesta traind acum aproape… 40.000 de ani!
Secretele de la Gizeh!
Data de 40.000 de ani, daca este conforma cu ideea unei vechimi foarte mari a Sfinxului decat cea admisa de mediile oficiale, nu este insa conforma cu cea data de clarvazatorul american Edgar Cayce. In ceea ce priveste Marea Piramida, ea fi fost construita, dupa datele date de Joel Baran, acum 10.440 – 10.390 i.e.n. Ceea ce nu are nimic de-a face cu data data de egiptologi, in timpul celei de-a 4 – a dinastii (2600 – 2500 inainte de Christos).
Cat despre Sfinx, el a fost construit, conform arheologilor si egiptologilor, de Khephren catre 2500 i.e.n. Dupa Cayce, figura Sfinxului reprezinta portretul lui Asriario, consilierul regelui. Asta si alte lucruri vor putea fi descoperite, declara Cayce, „la baza labei stangi din fata”. Si tot conform lui, Ax – Ten – Tna, primul conservator al arhivelor atlante, l-a dus in sali care se gasesc la jumatatea drumului intre Sfinx si Piramida Arhivelor (negasita). El a precizat de asemenea ca Marea Piramida a fost construita prin „folosirea fortelor Naturii care permit fierului de a pluti”. S-au deplasat astfel pietrele prin spatiul aerian !! Atlantii au ajutat si ei la construirea piramidei si unul dintre responsabilii acestei constructii a fost Atlant Hept – Supht.

Intalniri de gradul III(4)

Trecutul Marei Confuzii : BELMO i-a spus fetei ca aceasta proba va avea loc acolo unde mai mai cantareste nimic, unde poate chiar „merge pe ziduri si pe tavan..” Marea Poarta : nu se putea trece decat daca au fost trecute probele precedente. Nu se stie nimic despre Sala Marei Traditii, ca urmare a refuzului Rosei de a trece proba Barcii. BELMO a evocat de asemenea Biblioteca Intelepciunilor : el a facut aluzia la cartile sacre ale lui THOT (zeul scrib egiptean) si la steaua Sirius. BELMO a facut-o pe Rose sa descopere diferitele planuri ale Sfinxului de la Gizeh : primul dintre aceste planuri reprezenta un Sfinx cu doua capete. Acesta, dintre care unul era mai inalt decat altul, isi intorcea intr-un fel spatele. Al doilea plan arata Sfinxul pe care il cunoastem noi astazi, dar intact si cu picioarele din fata mai scurte decat cele pe care le putem vedea. Rose a fost informata ca in timpul constructiei Sfinxului o bucata de roca s-a spart, privind astfel monumentul de unul dintre capetele sale. Secretul Sfinxului este : corpul este animal, capul este spirit. Al treilea plan reprezenta Sfinxul pe jumatate ingropat. Pe partea care iesea din apa, exista numarul 666. Se vedeau, pe cap, mai multe puncte. Rose a fost informata ca aceste puncte reprezentau „steagurile infasurate” a 10 natiuni. Asta inseamna ca atunci cand aceste steaguri vor fi unite, „Sfarsitul Timpului” va fi aproape. Numarul 666 reprezinta o „opozitie la evolutia naturala” , o imensa catastrofa pentru oameni. (va urma)

Intalniri de gradul III (3)

Dupa ce au intrat in sol in interiorul unui cilindru din sticla, ei s-au gasit intr-o sala taiata in granit. BELOM i-a pus atunci trei intrebari lui Rose, si aceasta i-a dat raspunsuri bune. Ea a putut atunci sa descopere o camera complet din aur : ziduri, sol curbe imense aurite, obiecte bizare… Obiecte lasate de cativa invatati atlanti pentru a servi drept marturie generatiilor viitoare. Ce se mai gasea acolo?
Marea – Opera : se prezenta sub forma unor mici graunte rosiatice. Aceasta pudra este capabila de a transforma orice fel de material in aur pur.
Marele Separator : este vorba de un elixir de viata lunga care ar opri imbatranirea.
Marea Orga : este vorba de o masina facuta dintr-o teava indoita si imbucata servind de a face sa cada ploaia. Masina lui W. Reich prezenta, se pare, aceleasi caracteristici.
Marele Sens : Rose s-a pus in fata acestei masini si pe ecran i-a aparut imaginea inconjurata de o „aureola colorata, stralucitoare facuta din ceea ce parea a fi stelute albastre si verzi”. Era deci vorba de un aparat permitand de a se dezvalui aura umana.
Marele Stimulator : un aparat destinat de a gasi „cunoasterea pierduta”.
Marele Revelator : permite de a se cunoaste imaginile trecutului.
Revelatiile despre Sfinx
BELMO i-a propus apoi lui Rose de a trece la unele probe : Barca Cunoasterii : aceasta proba consta din a petrece trei zile complete intr-o barca din agata.
(va urma)

Depresiunea Balileasa si zona "La Grajduri"(Tara Beiusului)

Balileasa reprezinta un ses alungit situat în partea de vest a Padisului, lipsit de padure si ciuruit de doline. Sesul are aspectul unei vai cu o lunca larga, fara însa a fi strabatuta de un curs de apa regulat. În partea din amonte aceasta “vale” este strajuita de doi piloni – vârfurile Oselu si Balileasa, între care se afla saua Scarita, locul prin care ajunge drumul forestier de la Pietroasa.În acest loc, care poate fi considerat drept poarta bihoreana de intrare în Padis, drumul se bifurca: o ramura înconjoara depresiunea Balileasa, urmând curba de nivel, spre Cabana Padis; cealalta ramura strabate în lung poiana pâna în portiunea ei cea mai joasa, din care patrunde printr-o sa în Bazinul Vaii Cetatilor. Versantul vestic al Poienii Balileasa reprezinta culmea ce o separa de Groapa de la Barsa.
În aval de Balileasa se patrunde în bazinul Vaii Cetatilor, la început printr-o panta destul de accentuata, apoi o lunca larga numita “La Grajduri”, principalul camping din Padis datorita apropierii de cele mai importante obiective turistice: Cetatile Ponorului, Focul Viu, Piatra Galbenei, precum si a drumului forestier care ajunge aici, favorizând accesul auto.
Valea Cetatilor îsi are obârsia într-un izbuc cu debit considerabil si creeaza meandre în lunca pe care o formeaza pe aceasta portiune, dupa care se pierde în patul vaii, reusind sa strabata canionul din aval de zona “La Grajduri” numai la ape mari. Un izbuc bogat aflat în preajma cantonului silvic “Ponor” aduce un important aport la debitul vaii, constituind de asemenea si principala sursa de apa potabila pentru turistii campati în aceasta zona. Doua prelungiri laterale ale poienii din zona “La Grajduri”, pe versantul stâng al Vaii Cetatilor, favorizeaza accesul la cabana Padis, printr-o vale seaca si abrupta, si la Poiana Ponor, pe un fost drum de tractor ce urca pe lânga cantonul silvic.

Groapa de la Barsa(Tara Beiusului)

Groapa de la Barsa este un bazin închis în cadrul depresiunii Padis – Cetatile Ponorului. Este o depresiune de forma ovala, cu axa mare de 2 km, orientata pe directia NV-SE si axa mica de 1 km. Partea de nord-est este constituita din roci impermeabile pe care izvorasc si curg câteva pârâiase care se pierd prin ponoare la contactul cu calcarele de pe fundul depresiunii.Numita si Depresiunea Barsa , zona este una dintre cele mai salbatice din Muntii Apuseni, cu un climat umed ce a favorizat dezvoltarea unei vegetatii ierboase dese cu aspect de mlastina. Alaturi de aceasta, padurea deasa, afinisurile, vaile oarbe si lipsa unor puncte de belvedere fac ca parcurgerea Gropii de la Barsa sa devina o adevarata aventura. În zona exista multe forme carstice deosebit de interesante prin varietatea lor cum ar fi: un ponor prabusit de mari dimensiuni (actualmente înierbat), un altul cu pod natural, un lac suspendat cu apa negricioasa situat într-o dolina (Taul Negru) si mai multe pesteri. Cea mai mare cavitate subterana din zona este Sistemul Zapodie, din partea vestica a depresiunii, alcatuit din sectorul Zapodie, cu un parcurs extrem de dificil, si sectorul Neagra, situat în partea de est a depresiunii, care are o dezvoltare de aproape 4 km si este de asemenea recomandat doar speologilor antrenati. Cele doua sectoare comunica printr-un sifon, ceea ce face ca sistemul Zapodie – Neagra sa atinga o dezvoltare de aproape 12 km.

O alta pestera importanta este Ghetarul de la Barsa, a carei intrare se afla în partea nordica a depresiunii. Ea are o dezvoltare de 3.010 m si face parte din acelasi sistem de drenaj subteran cu precedenta, fara sa se fi putut realiza pâna acum jonctiunea. Portiunea de intrare este accesibila si prezinta gheata, marimea blocului de gheata variind în functie de sezon. Poteca marcata ce strabate Groapa de la Barsa, trece pe la toate obiectivele amintite mai sus. Singurul izvor cu apa potabila se afla în partea sudica, în apropierea intrarii în sistemul Zapodie – sectorul Neagra. Doua obiective turistice deosebit de importante situate în extremitatea sudica a Gropii de la Barsa, pe latura ce o separa de Valea Galbenei sunt: Ghetarul Focul Viu si Piatra Galbenei.

Intalniri de gradul 3(2)

Aceasta cicatrice protuberanta nu a disparut odata cu timpul. In ceea ce priveste adancimea degetului unei maini, este interesant de a face conexiuni cu alte cazuri similare. Primul caz, raportat de Joël Mesnard, s-a produs in aprilie 1969, la Bazilac, Gironde, in Franta. Pe cand avea aproape 17 ani, Catherine a fost trezita intr-o noapte.
Pastreaza o vaga amintire a unor personaje mici, de culoare deschisa, aflate in apropiere de semineu. Ea s-a ascuns sub paturi. A doua zi dimineata, pe glezna sa stanga avea o rana groaznica si neagra. Mai multi doctori au constatat existenta acestei plagi. Aceasta rana s-a cicatrizat insa cu o extrema lentoare, procesul de cicatrizare durand aproape 1 an si jumatate. Catherine avea, ca si Rose, un inelar anormal. Prezenta aceeasi anomalie fizica la acelasi deget ca si Rose…
Iesirea din corp si piramide magice
La scurt timp dupa intalnirea sa neobisnuita, Rose a trait un nou episod paranormal. Intr-o zi, a simtit ca ceva ii impunge ceafa si in acelasi moment, s-a confruntat cu o paralizie care i-a cuprins intreg corpul progresiv, gasindu-se „in picioare in aerul liber”. Era vorba deci de o iesire din corp. A zarit, in fata sa, statuia Marelui Sfinx. Era de culoare rosie – cenusie. A vazut de asemenea doua mari piramide stralucitoare care pareau acoperite de o zapada argintie. Rose a intalnit atunci un personaj straniu cu aspect maiestuos si aparenta severa. Era vorba de BELMO MERI – MEROAN, ceea ce se poate traduce prin „Supremul” sau „Valorosul”.
(va urma)

Intalniri de gradul 3(1)

Sederea pe Terra fiind epuizanta pentru organismul lor, entitatile s-au pregatit sa plece: s-au urcat in nava lor, care a decolat si a disparut intr-un zgomot asurzitor, creand o zona de puternica turbulenta.
Ca urmare a acestei intalniri, Rose a avut sentimentul contactelor fizice repetate cu personajele pe care le-a intalnit. Ea si-a dat seama ca avea, seara, flashuri in cap, diverse inscriptii aparand pe un fond violet. Ea a avut de asemenea premonitiile unor catastrofe, care s-au produs efectiv putin mai tarziu.La ea s-a constatat o perceptie extrasenzoriala.
In timpul vietii, ea a pastrat o urma tangibila a acestei aventuri: imediat dupa intalnirea cu extraterestrii, Rose a fost surprinsa de a-si masa instinctiv inelarul drept. Dupa ceva timp, privindu-si acest deget, a descoperit cu stupefactie ca el era la fel de lung ca cel mare! Ea si-a comparat-o cu mana s-a stanga si a ajuns la concluzia ca in urma acestui contact, inelarul sau drept crescuse, posibil cu 8 sau 9 milimetri! Degetul sau il ajunsese pe cel mare de la mana…
In timpul celor 48 de ani care au urmat contactului, numerosi martori au confirmat ca Rose poseda efectiv doua degete mari la mana sa dreapta. In plus, in centrul palmei sale de la aceeasi mana era o cicatrice de circa 1 cm – 1,5 cm.

(va urma)