Comorile si misterele unei civilizatii disparute

America Centrală au fost descoperite morminte vechi de mii de ani, pline de comori : aur, pietre preţioase, bijuterii, arme de sacrificiu. Dar adevarata comoară sunt indiciile descoperite care vorbesc despre o civilizaţie anonimă, acea a Căpeteniilor de aur, stăpânii aurului din Panama, spun arheologii.


"Este într-adevăr o descoperire spectaculoasă, probabil una dintre cele mai importante din ultimul timp si cea mai semnificativă pentru această civilaţie misterioasă. În anii 1930, în apropiere de sit-ul arheologic Sitio Conte, de asemenea tot în centrul Panama, s-au descoperit alte comori aparţinând aceleiaşi civilizaţii, o multitudine de artefacte de aur", a declarat antropologul John Hoopes.






Prima comoară

Până atunci sit-ul Sitio Conte fusese singurul care oferise dovezi majore ale culturii Căpeteniilor de aur, care probabil a dăinuit din anii 250 d.Hr. şi până în secolul al 16-lea, atunci când cuceritorii spanioli au ajuns pe zonă.




Datând dintre anii 700-1000 după Hristos, noile comori descoperite au fost dezgropate la câţiva kilometri distanţă de sit-ul Sitio Conte, într-un alt sit denumit El Caño.




A doua comoară

El Cano este de fapt un câmp pe care se află monoliţi şi sculpturi din piatră, un loc misterios care a atras căutătorii de comori încă de la începutul secolul al XX-lea. Însă, neavând noroc, aceşti aventurieri au gasit numai morminte şi artefacte aparţinând unor locuitori săraci.









Monoliţii din El Cano


Acum câţiva ani, după ce a lucrat Sitio-Conte, de asemenea un sit marcat de vechi monoliţi, arheologul Julia Mayo de la Smithsonian Tropical Research Institute a decis să îşi îndrepte atenţia asupra locului preferat al căutătorilor de comori, El Cano. Arheologul a primit finantare din partea guvernului din Panama, precum şi de la National Geographic Society's Committee for Research and Exploration and Expeditions Council (societatea deţine National Geographic News). Mayo ocupă de asemenea funcţia de preşedinte al Fundaţiei El Caño.




Cercetănd terenul, începând cu anul 2005, arheologul Julia Mayo a demarcat conturul circular al poziţiei unor morminte, rezultând un cerc cu diametrul de 80 metri.









Momentul cand arheologii descopera ornamentele de aur din mormant


Nu la mulţi ani după ce a început săpăturile, în 2008, echipa arheologului a descoperit scheletul unei căpetenii de rang înalt, îmbrăcat într-o platoşă circulară care avea decoraţiuni în relief cu feţe demonice. A mai fost descoperită şi o centură mare de aur cu mărgele. Era clar că urma desoperirea unei mari comori.












O figurina cu maini de aur


A treia comoară: pietre preţioase, aur si oase




La începutul anului 2011 a fost descoperit mormântul unei alte căpetenii. Acest mormânt avea mai multe niveluri şi acoperit cu un lemn. În jurul acestei căpetenii au fost găsite 25 de trupuri umane, aranjate cu grijă. Acest mormânt este cel mai mare dintre cele şase descoperite până acum la El Cano.




Printre trupurile celor înmormântaţi acolo s-a găsit şi o ţinuta de aur pentru un copil, probabil fiica sau fiul căpeteniei. Această ţinută cuprindea plăci mici de aur, bratari, cercei şi un colier de pietre semipreţioase.




În partea de jos a gropii, şeful însuşi era susţinut de un fel de platformă bizară şi grotească, formată din 15 corpuri umane.




Mayo consideră că aceste persoane era probabil prizonieri de război sau sclavi care au fost sacrificaţi sau s-au persoane care sinucis. Acestă platformă de corpuri umane a fost indiciul care a facut legătura cu sit-ul arheologic Sitio Conte, unde au fost gasite asambluri funerare similare.









Julya Mayo ( in stanga),descoperind alte artefacte de aur


Echipa a descoperit de asemenea un indiciu cu privire la modul în care hidoasele sacrificii s-au încrucişat cu destinele acelor oameni, deşi analiza medico-legală pentru a confirma acestă cauză a morţii este încă în curs de desfăşurare.




"Un vas plin de oasele unui peşte denumit Guentheridia Formosa a fost găsit lângă trupuri. Acesta este un peşte foarte otrăvitor", a adaugat arheologul Mayo.




Ca un alt bizar detaliu, corpurile din jurul capeteniei au fost acoperite cu bucăţi de plăci ceramice. Deşi semnificaţia acestor plăci nu este încă desluşită, Mayo a declarat că par să fi fost făcute special pentru a acoperi trupurile celor îngropaţi. Plăcile sunt decorate numai în partea lor interioară si au fost plasate cu faţa în jos pe cei inmormântaţi.




Antropologul Hoopes de la Universitatea din Kansas, deşi nu a participat la săpăturile din El Cano, a amintit de asemenea de ceramica similară descoperită la Sitio Conte.




"Se pare că plăcile ceramice utilizate au fost special create pentru aceste înmormântări şi pentru a fi aşezate pe cei din morminte", a spus Hoopes.




"Nu este clar dacă ceramica au fost spartă intenţionat sau dacă aceasta a fost plasată intactă în morminte şi s-a spart mai tărziu."




Vampiri şi vârcolaci




Printre alte mistere care au iesit la iveală în descoperirile de la El Cano sunt de amintit nişte reprezentări ale unor fiinţe mitologice, jumătate oameni, jumatate creaturi demonice, găsite în decoraţiunile unor bijuterii de aur şi podoabe din mormânt.









Un pendant de aur infatisand un liliac cu doua capete





"Suntem încă în faza de analiză iconografică," a declarat liderul de proiect Mayo. "Potrivit unor experţi, aceste modele ar putea totuşi reprezenta metaforic pe strămoşii celor ingropaţi."









Hoopes a spus: "Cred că sunt foarte asemănătoare cu vârcolacii şi vampirii din cultura occidentală, în înfăţişare fiinţelor reprezentate existând colţi ca la animale sau alte elemnte ale corpului unor animale."




"Credinţa că în fiecare om sălăsuieşte un spirit de animal a fost răspândită printre culturile pre-columbiene, a adăugat el.









Un clopotel de aur







Un pendant de aur cu smaralde, reprezentand o creatura imaginara







Se credea ca fiecare om are un spirit de animal care iasă la suprafaţă şi schimbă personalitatea omului în caz de pericol, pentru a-l face mai puternic în război.




Cine erau ei?

Liderul de proiect Mayo speră că artefactele descoperite în comoara de la El Cano va pune intr-o nouă perspectivă înţelegerea civilizaţiei dispărute a Căpeteniilor de aur şi a poporului acestora.






Artefact din comoara descoperita in 2011





Hoopes Kansas a mai declarat că "o parte a problemei o reprezintă devastarea zonei de către cuceritorii spanioli, distrugeri care s-au întâmplat atât de timpuriu şi atât de complet încât nu se ştie nici ce limbă au vorbit oamenii acestei străvechi civilizaţii."









El crede artefactele din sit-urile Sitio Conte şi El Cano aparţin unei culturi separate şi distincte, care a înflorit în centrul Panama. Dar, a adăugat el, unele elemente din comorile descoperite, cum ar fi smaraldele columbiene, sugerează legături comerciale pe care civilizaţia Căpeteniilor de aur le-a avut cu alte grupuri.




Încă 20 de posibile comori nedescoperite




Arheologul a mai declarat că aceasta este doar o mică parte a unui complex enorm şi este absolut esenţial ca site-urile de acest gen să fie protejate.









Ornamente de aur ale unei capetenii










Un pendant de aur reprezentand un om cu doua capete


Se pare că încă mai există peste de 20 de morminte importante neexplorate la El Cano, unde cu siguranţă se vor descoperi alte comori ale unei civilizaţii misterioase.









Zona geografica El Cano





Ce a mai rămas...




Puţin a mai dăinuit din lumea Căpeteniilor de aur, aşa cum puţin sau nimic nu rămâne de obicei din ce au construit sau construiesc oamenii in toată mareţia lor de odinioara în viaţă.









Statui de bazalt care reprezinta omul captiv in existenta sa


Se pare că această civilizaţie dispărută ne trimite încă o dată mesajul că doar arta şi creaţia artistică este cea ce mai rămâne din amintirea existenţei unor oameni.

Sursa:hartacomorii.blogspot.com

Leac pentru tuse

Leac pentru tuse
Ion Pribeagu


Când boarea mişcă frunzele pe ram
Şi colb de bronz pe pajişti risipeşte
La domnul doctor Blatt, intră Avram
Şi se plânge bietul că tuşeşte

- Îmi sparge pieptul doctore şi sudui
Mă încovoi din mijloc şi mă aprind
Mă ţine câte-un ceas şi atât mă zgudui
Că m-apuc de-un pom, îl mişc tuşind.

Mi-am pus bazaleone şi comprese
Pahare şi grăsimi şi iod şi mac
Încă am spasme, şi tot mereu mai rece
Şi nu ştiu singur ce să mă mai fac.

- Uite, îţi prescriu,- îi spune doctorul Blatt
O singură reţină dimineaţa
Una la prânz şi alta pe-nserat
Şi n-ai să mai tuşeşti în toata viaţa

- Iertaţi, domnule doctor, eu ştiam
De la bunicul meu, ce-a stat la ţară,
Cum că reţina-i bună – a spus Avram –
Pardon, scuzaţi, pentru ieşit afară!

-Da, dar Congresul Marei Societăţi
Laringolorg care-n Dresda fuse
A decretat reţinei calităţi
Cu efecte minune pentru tuse.

Aşa că faci precum ţi.am spus! Şi lasă
Că orice fleac e greu la început
Şi poimâine vii la mine, după masă.
Să te consult să văd de ţi-a trecut!

A treia zi la opt de dimineaţă
Când nimeni nu gândea netam-neasam
La doctor, pământiu şi tras la faţă
Ţânându-se de pântec intră Avram.

- Ei cum o duci cu tusea? Ţi-e mai bine?
(Încearcă domnul doctor să glumească)
- Vai, doctore – răspunse Avram -, dar cine
Mai îndrăzneşte acum să mai tuşească...?

Cabana Obarsia Lotrului-Coasta Tampei-Curmatura Tampei(muntii Lotru)

Cabana Obârşia Lotrului - Coasta Tâmpei - Curmătura Tâmpei              


Marcaj: cruce roşie

Durata:1½-2 ore                                                                                    

Distanţa: 5,5 km

Această potecă se utilizează pentru a ajunge mai repede de la Obârşia Lotrului în drumul de creastă al Munţilor Ştefleşti (traseul 5). De la cabana Obârşia Lotrului se merge în aval pe DN 7-A circa 300 m până la cabana I.C.F. ascunsă în molidiş, unde este şi un izvor captat. Aici, o săgeată metalică la colţul unui gard ne îndreaptă la stânga pe un drum de tractor spre Tâmpele, cu specificarea timpului de 2 ore. Drumul, cu pantă accentuată urcă în serpentine pe Coasta Tâmpei prin pădure de molid. După circa 50 minute panta se domoleşte, apoi după încă 5 minute drumul se îngustează, pătrunde în pajiştea din Pleşa Tâmpei, apoi traversează un pârâu şi urcă printr-o rarişte de molizi deasupra unei stâne care rămâne pe dreapta. Traversează un alt pârâu şi ajunge din nou în pajişte, unde se derulează costiş, având pădurea în dreapta şi cumpăna de ape în stânga. Marcajul apare mai rar, pe pietre, apoi pe un stâlp metalic. Depăşind stâlpul metalic, cărarea coboară puţin în Pârâul Muierilor, unde trece şi printr-un pâlc de molizi, după care, traversându-l urcă costiş, apoi urmăreşte curba de nivel pe deasupra unei stâne situată mai jos, la o distanţă de circa 200 m. În dreapta-jos observăm Depresiunea Vidra, dincolo de care se înşiruie vârfurile Mieruţu, Ştefanu, Bora, Puru, Fratoşteanu. Coborâm uşor în curmătura largă a Tâmpei unde poteca marcată cu cruce roşie întâlneşte marcajul cu bandă roşie (traseul 5) şi unde spre S zărim o stână. O săgeată dublă, dar cu orientare dubioasă, fixată pe doi ţăruşi, ne îndreaptă spre pasul Tărtărău (1½ ore) şi spre Vf. Larga (1½ ore). De aici putem ajunge, prin Tâmpele (bandă roşie), în curmătura Tărtărău, la DN 67-C, pe care putem merge la Oaşa sau să ne întoarcem la Obârşia Lotrului. Tot de aici putem alege traseul 5.

Sursa:guideromania.com       

Autoportreet

Autoprotret
Ion Pribeagu

Ca un savant din vremuri vechi
Îmi plimb prin cafenele mutra.
Am păr în nas şi în urechi
Şi aduc puţin cu Brahmaputra

Mi-e capul bleg şi lătăreţ,
Picioarele: două prăjine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Deşi sunt tont şi fonf şi slut
Şi am o mască incoloră
De cimpazeu sau de mamut,
Toate femeile m-adoră.

De sunt urât şi nătăfleţ
Şi n-am nici muşchi, nici intestine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt mare cât un năpârstoc
Şi poţi să mă măsori cu cotul,
Din loje nu mai văd de loc
Şi în tramvai mă pierd cu totul

Şi aşa cum sunt un fleculeţ
Încât mă poţi în palmă ţine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Acelei care a plecat

Acelei care a plecat
Ion Pribeagu


Când ai plecat, zâmbind, din casa noastră,
Din odăiţa plină de senin,
În grabă, ai uitat o floare-n glastră
Şi pijamaua ta de crèpe de chine.


Sărmana pijama cu flori bizare,
În care-ai râs atât, nici nu credea
Că va veni o zi amară-n care
Ai să ne uiţi, pe mine şi pe ea.


De-atunci, şedem în fiecare seară
În faţa sobei pline de cărbuni
Şi depănăm povestea iar şi iară,
Ca doi prieteni buni.


Ştiind c-atât de mult îţi fuse dragă,
O-mbrăţişez sub vraja din amurg,
Prin falduri îmi adorm privirea vagă
Şi-i mângai fiecare brandenburg.


Şi noaptea, prin apusuri cristaline,
Când dorul sparge-al lacrimilor dig,
O culc în pat alăturea de mine
Şi-o învelesc, ca să nu-i fie frig.

Rozdesti-Cantonul Negovanu-Vf.Negovanu Mare-Vf.Jidu-Dobrunu-Casa de vanatoare Dobrun-Voineasa(muntii Lotru)

Rozdeşti - cantonul silvic Negovanu - Vf. Negovanu Mare - Vf. Jidu – Dobrunu - casa de vânătoare Dobrun - Voineasa                 

Marcaj: triunghi roşu

                                                   

Durata: 8-9 ore                                      

Distanţa: 20 km

Pe valea Sadului, la Rozdeşti e un bazinet în care se găseşte un canton silvic şi un magazin alimentar (la 300 m amonte). Aval cu 100 m de magazinul alimentar, o săgeată metalică ne dirijează spre dreapta. Urcăm conul de dejecţie al pârâului Negovanu, pe care-l traversam. Urmând poteca marcată cu triunghi roşu pe malul drept al pârâului, prin molidiş, ajungem în 5 minute la vârful conului de dejecţie, unde apare şi o difluenţă antropică (o parte din apă fiind condusă la o microhidrocentrală). De aici, părăsim albia pârâului şi începem urcuşul pe versant, cotind la stânga. După circa 30 minute traversăm un pârâiaş, apoi panta potecii devine, pe o porţiune scurtă (5 minute), mai înclinată şi mai pietroasă. Depăşind acest sector, poteca întâlneşte într-o cotitură vechiul drum de care (venind de la marginea lacului Negovanu - traseul 11) şi urcă lin până în poiana unde se află stâna şi cantonul silvic Negovanu, la care ajungem în 15-20 minute. La marginea nordică a poienii, un stâlp metalic cu săgeţi indicatoare ne atenţionează că drumul se bifurcă. Înainte, o potecă coboară spre valea Sădurelului (care este propusă pentru marcare cu cfuce albastră); puţin la dreapta este drumul care trece prin faţa stânei şi a cantonului silvic Negovanu şi care se continuă prin Buclia-Buceciu-Tomnatec, până în valea Sadului (la Râu Sadului - traseul 11); la dreapta, pe liziera pădurii de deasupra cantonului este poteca marcată cu triunghi roşu pe care am venit de la Rozdeşti şi pe care o urmărim în continuare. Lăsăm cantonul pe stânga, intrăm în molidiş, urcăm constant, având valea în stânga şi în ½ oră ajungem într-o şa (Groapa Bujorilor). De aici poteca coteşte spre stânga şi devine mai înclinată câtă vreme urcă pe muchie. Semnele de marcaj lipsesc - pădurea fiind doborâtă de vânt - dar cărarea este vizibilă. După câţiva zeci de metri de urcuş, poteca urmăreşte curba de nivel pe versantul vestic al Negovanului Mic, prin păşune, apoi pe liziera pădurii, trecând uneori prin rarişti de molizi şi pâlcuri de ienuperi, precum şi pe lângă o stână. După circa 1-1½ ore de la cantonul silvic, cărarea coboară într-o curmătură largă (şi dublă, prin interpunerea unui mamelon) dintre Negovanul Mic şi Negovanul Mare. În această curmătura poteca se despleteşte prin rarişti de molizi şi ienuperi, unde semnele de marcaj sunt rare. Ne menţinem însă, pe cât posibil, pe cumpăna de ape timp de 15-25 minute, apoi poteca se adună într-una singură care urcă spre Vf. Negovanu Mare - nume ce provine, probabil, din verbul nego-are = a rezista, inexpugnabil. După 10 minute de urcuş se ajunge la limita superioară, a pădurii, în Poiana Comenzii şi în faţă ne apare Culmea Negovanului, cu pâlcuri de jnepeni. Din dreapta (valea Conţu) urcă un drum. În continuare, poteca urmăreşte aproximativ cumpăna de ape şi după ½ oră de urcuş, trecând prin jnepeni (parţial uscaţi), ajungem la un indicator pe care descifrăm: casa de vânătoare Dobrun 2 ore (triunghi roşu) şi Ştefleşti 4 ore. Săgeata pentru Dobrun ne îndreaptă spre V (dreapta), pentru a ocoli Vf. Negovanu Mare. Acest ocol se realizează în circa ½ oră pe o potecă slab circulată, pe versantul sudic al vârfului şi fără semne de marcaj. În aproximativ acelaşi timp se poate ocoli Vf. Negovanu Mare şi pe la E, ajungând tot în şaua de la obârşia văii Jidoaia (între Vf. Negovanu Mare şi Vf. Jidului), pe care o recunoaştem după mlaştini din care apele se scurg spre valea Hoteagului, cât şi spre Jidoaia. De aici, poteca urcă spre Vf. Jidului printre jnepeni, pe care-l lasă totuşi spre stânga (E) şi ajunge în şaua dintre Jidu şi Dobrun, unde întâlneşte mlaştini cu turbă şi ochiuri de apă. Aici există o bifurcaţie de poteci nemarcată şi greu vizibilă prin pajişti. Ambele ajung, ocolind Vf. Dobrun, la sudul acestuia, în Poiana Dobrunului. Prima potecă, slab marcată cu triunghi roşu, ocoleşte Vf. Dobrun pe la V. Lasă pe dreapta o stână, traversează pârâul Secu Dobrunului şi se menţine la marginea superioară a pădurii până ce ajunge în Poiana Dobrunului. Aici întâlneşte o potecă nemarcată ce urcă din valea Hotcagului. În continuare coboară spre stâna Dobrunului, până la un stâlp indicator plantat la marginea drumului de tractor. A doua potecă urcă uşor pe Dobrun, printre jnepeni uscaţi, având pe dreapta „oameni de piatră" (mici stâlpi clădiţi de ciobani din lespezi de şist, ca limită de păşune). Poteca lasă vârful spre V şi apoi coboară la drumul carosabil ce şerpuieşte aici la limita pădurii şi care leagă curmătura Buceciu cu valea Lotrului (traseul nr.20). Ajunşi la drum, cotim pe acesta la dreapta prin apropierea unui izvor şi a unei nişe nivale. După 5 minute întâlnim o bifurcaţie. Pe o săgeată metalică citim: Voineasa 3 ore. Drumul forestier care coboară în stânga (traseul nr.20) duce mai direct în valea Lotrului, pe la Poiana Florilor (acum împădurită). Ne menţinem pe drumul din dreapta, aproximativ în curbă de nivel (pe care întâlnim şi marcajul cruce albastră), având Vf. Dobrun la N (dreapta). Acesta şerpuieşte apoi în două serpentine prin pădurea de molid pentru a ieşi în poiana stânei din Dobrun, unde se reuneşte cu poteca descrisă anterior (abia vizibilă prin pajişte, lângă un indicator ruginit cu săgeţile întoarse spre alte direcţii decât cele normale şi cu inscripţiile: Gâru Berbecului (de fapt, Rozdeşti) 4 ore (triunghi roşu); cabana Dobrun (triunghi roşu şi cruce albastrâ): Prejba (cruce albastră). Traversăm poiana pe curba de nivel, trecem pe lângă un izvor şi intrăm în molidişul de pe Cioaca Dobrunului al cărui vârf rămâne în dreapta. Drumul de car, favorabil chiar pe timp umed şi iarna, şerpuieşte în serpentine, iar poteca marcată (triunghi roşu şi cruce albastră) îl taie până la casa de vânătoare Dobrun (aiături de care este şi cantonul brigăzii silvice Cataracte). Aici este un panou şi câteva săgeţi indicatoare: Casa Balindru - 3 ore (cruce albastră); cabana Prejba - 10 ore prin Poiana Buceciu (cruce albastră); Gâtu Berbecului (triunghi roşu); Voineasa -2 ore (triunghi roşu). Pentru a ne menţine pe marcajul triunghi roşu, urmărim drumul care pleacă de la Casa Dobrun până ia intersecţia cu drumul carosabil care urcă de la Voineasa pe Valea Pietrii, pentru a ajunge în valea Balindru. De aici o cărare coboară pe o muchie abruptă situată între izvorul Dobrunului şi valea Hoteagului, apoi valea Lotrului. Intrarea pe potecă este mai dificilă întrucât lipseşte semnul indicator, dar odată pătrunşi pe ea este vizibilă, şi triunghiul roşu apare uneori pe trunchiurile copacilor. Ea se menţine în zona muchiei şi datorită pantelor mari - sectoarele rectilinii alternează cu altele în serpentină. Traversează câteva poieni cu fâneţe, dar în cea mai mare parte se derulează prin pădurea de fag punctată ici-colo de pâlcuri de mesteceni. Coborâşul până în albia Lotrului, în apropierea confluenţei cu pârâul Dobrun, durează ¾ - 1 oră. Ajunşi aici, traversăm Lotrul, urcăm în şosea şi ne îndreptăm spre Voineasa care este în aval, la circa 5 km.                                        

Sursa:guideromania.com

Comorile de portelan de pe nava "Steaua Adevarului"

Doar aurul, argintul şi pietrele preţioase, pe care visează să le descopere vânătorii de comori, sunt singurele tezaure care merită căutate printre recife? În ultimii ani, metalelor şi pietrelor preţioase li s-au adăugat şi alte artefacte de mare valoare comercială, pe lângă valoarea lor istorică şi artistică. Una dintre cele mai remarcabile descoperiri din ultimele decenii a fost găsirea a unei nave chineze, Tek Sing ( numele tradus înseamnă Steaua adevărului ), de la al cărei naufragiu au trecut aproape 200 de ani. Tek Sing s-a scufundat în 1822, în Marea Chinei de Sud, cu aproximativ 1.800 de oameni la bord - echipaj şi pasageri. Plecată din portul Amoy (azi Xiamen) din China, Tek Sing se îndrepta spre Jakarta, Indonezia, ducând o mare încărcătură de porţelanuri chinezeşti şi 1.600 de emigranţi chinezi. După o lună de călătorie, căpitanul a decis să o ia pe-o scurtătură, prin Strâmtoarea Gaspar, care leagă Marea Chinei de Sud de Marea Java. Decizie fatală: nava s-a lovit de un recif şi s-a scufundat, cu porţelanuri şi oameni cu tot, la o adâncime de 30 metri. Doar vreo 200 de oameni au supravieţuit tragediei şi au fost salvaţi de două vase aflate în apropiere. Timp de aproape două secole, epava lui Tek Sing a zăcut pe fundul Mării Chinei de Sud, până când şi-a îndreptat atenţia spre ea un explorator şi scafandru britanic, Michael Hatcher, care se specializase în operaţiuni de recuperare în Marea Chinei de Sud şi devenise cunoscut datorită aducerii la suprafaţă a încărcăturii de porţelan a unui vas al Companiei Olandeze a Indiilor de Răsărit, Geldermalsen, scufundat în 1751. (Multe dintre porţelanurile recuperate au fost vândute, ulterior, la o mare şi foarte profitabilă licitaţie, organizată de celebra casă Christie's.) În secolul al XVIII-lea şi secolul al XIX-lea, China devenise teatrul unei activităţi masive de producţie şi export de porţelan către pieţele europene, iar între Bătrânul Continent şi China se desfăşura un comerţ intens şi prosper, cu cantităţi uriaşe din asemenea obiecte, care se vindeau bine şi împodobeau multe cămine europene. Tek Sing, nefericita joncă chineză ce avea să-şi afle sfârşitul în 1822, era una dintre miile de nave care transportau fragile încărcături de porţelan alb-albastru spre Indonezia (la vremea aceea colonie olandeză), de unde erau preluate de nave olandeze care le duceau în Europa. În luna mai a anului 1999, Michael Hatcher a localizat epava şi a început lunga operaţiune de adunare şi aducere la suprafaţă a delicatelor boluri, farfurii şi bibelouri care alcătuiseră încărcătura comercială a navei. Echipajul lui Hatcher a recuperat aproximativ 350.000 piese, dintre care foarte multe au suportat extraordinar de bine şederea lor de aproape două secole în apele sărate ale oceanului. O mare licitaţie a fost organizată la Stuttgart, Germania, în noiembrie 2000, pentru a pune la îndemâna colecţionarilor aceste obiecte, emoţionante nu atât prin frumuseţe, cât prin vechime şi prin soarta lor deosebită. În epava lui Tek Sing şi în jurul ei au fost găsite şi rămăşiţe umane - victimele tragediei din 1822 - dar acestea au fost lăsate în pace, respectând credinţa membrilor chinezi şi indonezieni ai echipei de scufundători ai lui Hatcher: aduce ghinion să tulburi morţii din somnul lor veşnic. Scufundătorii s-au mărginit, aşadar, să aducă la suprafaţă delicatele porţelanuri, dintre care unele, căzute pe fundul mării, fuseseră cotropite de corali, alcătuind curioase îmbinări de natural şi artificial, de forme de viaţă şi obiecte lucrate de om, ca pentru a reaminti vremurile în care natura se dovedea aproape întotdeauna mai puternică decât omul, iar corăbiile erau adesea victime ale mării.                                                     Sursa: descopera.ro, wikipedia.org

Gura Sadurelului-Valea Sadurel-Valea Vaca-Cantonul silvic Zambru-Curmatura Buceciu(muntii Lotru)

Gura Sădurelului - valea Sădurel - valea Vaca - cantonul silvic Zâmbru - curmătura Buceciu 




Nemarcat                                                          

Durata: 4½ - 5½ ore                                            

Distanţa: 15 km

La gura Sădurelului, aflată la aproximativ jumătatea distanţei dintre Beberani şi cabana Gâtu Berbecului, se ajunge urmând drumul judeţean de pe valea Sadului în amonte sau în aval. Ajunşi la punctul de confluenţă ne angajăm pe drumul forestier de pe Sădurel care urmăreşte fidel torsiunile văii. Urmându-l, trecem prin dreptul văilor Porcului, Ţiganului şi Tarniţa. După mai bine de 5 km, valea, râul şi drumul se înconvoaie cu aproape 120°. Aici, pe stânga văii este c şa ce se ridică numai cu câţiva metri peste talvegul Sădurelului şi cu mai mult de 200 m peste talvegul Sadului. În aval de acest punct, valea pe care am venit este strâmtă, cu aspect de defileu şi cu o pantă longitudinală de peste 100 m/km. În amonte, versanţii se evazează. Până la confluenţa cu valea Vaca mai străbatem circa 2,5 km. De la această confluenţă drumul forestier se derulează în sus pe Sădurel încă 6 km, intersectând (după 5 km) traseul 11. Chiar în faţa podului cotim la stânga (S) pe drumul care urmăreşte valea Vaca. După circa 2,5 km, lăsând pe dreapta (V) un apendice al drumului forestier ajungem la cantonul forestier Zâmbru (Vaca), unde se poate caza. Până aici se consumă 3½ - 4 ore. Drumul forestier urcă în continuare încă 1 km, apoi se ramifica în mai multe drumuri de tractoare, îl preferăm pe cel mai larg. care coteşte apoi la stânga şi ne urcă (1 km), treptat, spre capătul nord-estic al Clăbucetului, unde întâlnim - mergând pe curba de nivel - un vechi drum de car (traseul 11). Urmând acest drum spre stânga (circa 2,5 km), ajungem în şaua Buceciu. În dreapta ne conduce prin Buclia şi valea Sădurelului la cantonul Negovanu şi Rozdeşti. În curând porţiunea dintre confluenţa Sădurel-Vaca şi curmătura Buceciu va fi marcată cu cruce albastră.                                                                              
Sursa:guideromania.com

Comoara de la Pietroasele-Romania

Comoara de la Pietroasele - Romania     

*Foto:Wikimedia Commons                                                                                                         

Gasita la Pietroasele, langa Buzau in 1837 comoara dateaza din perioada gotica continand 22 de obiecte de aur, fiind un exemplu pentru stilul perioadei migratiilor popoarelor. Din cele 22 de piese doar 12 se pastreaza pana azi si le putem vedea la Muzeul de Istorie din Bucuresti, printre care celebra closca si alte trei fibule asemanatoare incrustrate cu pietre pretioase si o patera, un vas rotund folosit in sacrificii, modelat cu figurine cu zei gotici in haine grecesti asezati in mijlocul unei zeite tridimensionale. 

Tabara Rau'Sadului-Porcovita-Tomnatec(muntii Lotru)

Tabăra de elevi Râu Sadului-Porcoviţa-Tomnatec  





Marcaj: triunghi albastru (parţial)
                                                               


Durata: 3-3½ ore                                                    

Distanţa: 5 km

Din spatele taberei de elevi se trece puntea pe malul drept al Sadului şi se urmăreşte împrejmuirea din amonte a cantonului silvic, până la baza pantei. De aici poteca urcă spre dreapta costiş, apoi coteşte la stânga pe muchie printr-o pădure de fagi înalţi. După 40-50 minute ajunge într-o tăietură de unde se deschide priveliştea spre bazinul văii Porcului şi spre cuhnile cu poieni de pe stânga văii Sadului. În continuare urcăm încă 20-30 minute având în dreapta o plantaţie de brad şi larice, prin care poteca face o serpentină şi ajungem ta un drum de car (traseul 11). Spre stânga, drumul coboară în 2 ore la Valea lui Ivan, în punctul unde a fost capătul de descărcare a unei lungi linii de funicular. Ne angajăm la dreapta pe acest drum (descris de traseul 11) şi după 15-20 minute întâlnim marcajul (triunghi albastru) pe care-l zărim prima dată pe o stâncă, pe stânga sensului de mers, apoi pe trunchiurile copacilor. La capătul unei ore de mers ajungem într-o şa cu o mică poieniţă. Părăsind poiana, drumul se bifurcă. Cel de car, coteşte uşor la dreapta aproximativ în curbă de nivel şi continuă spre Buceciu. Poteca pe care o urmăm, marcată cu triunghi albastru, urcă spre stânga. Locul de despărţire se cunoaşte după triunghiul albastru de pe trunchiul unui molid situat între cele două drumuri. Urcuşul este puţin mai greu 10-15 minute datorită pantei şi a copacilor prăbuşiţi care trebuie ocoliţi. În continuare, panta se domoleşte şi poteca se desfăşoară aproape orizontal (15 minute) până iese din pădure, în apropierea indicatorului din Tomnatec, unde întâlneşte poteca marcată cu bandă albastră cabana Prejba-Buceciu (traseul 6). Cine doreşte să se întoarcă (coboare) pe acest drum, a cărui direcţie nu este indicată din Tomnatec, va trebui ca de la stâlpul metalic cu săgeţi să se îndrepte spre NE. Pe trunchiul unui molid, mascat de cetină şi degradat de timp, se zăreşte triunghiul albastru, iar poteca devine vizibilă. Alte direcţii de urmat sunt spre Vf. Prejba, curmătura Buceciu, Gura Sădurelului, Rozdeşti (traseele 6, 11,13).                                                                                             
Sursa:guideromania.com

Comoara Nagyszentmiklos-Romania

Comoara Nagyszentmiklós - Romania                                                                                                           
Comoara Nagyszentmiklós este o colectie pretioasa de 23 de vase datand din secolul al X-lea gasite in 1791 langa orasul Nagyszentmiklós, acum Sannicolau Mare.

Raul Sadului(Fundul Raului)-Dealul Porcovita-Dealul Panta-Curmatura Buceciu-Buclia-Cantonul Negovanu-Rozdesti(muntii Lotru)

Râu Sadului (Fundu Rîului) - dealul Porcoviţa - dealul Panta - curmătura Buceciu – Buclia - cantonul Negovanu - Rozdeşti                                  


Marcaje parţiale                                                        

Durata: 10-12 ore                                                

Distanţa: 38 km.

Traseul urmăreşte un vechi drum de car, foarte uşor de parcurs, dar care în ultimul timp, prin construirea unor drumuri forestiere şi-a pierdut din importanţă, mai ales în porţiunile terminale (intrare şi ieşire din traseu). El se menţine în generl prin pădure, dar traversează luminişuri şi pajişti de unde se deschid privelişti de vis. Este marcat numai în parte, pe sectoarele care se suprapun unor cunoscute trasee turistice (nr.6, 12). Parţial poate fi utilizat pentru excursii de ½ - 1 zi ale elevilor de la tabăra din Râu Sadului. Se porneşte de la podul care traversează râul Sadu, de pe stânga pe dreapta, în apropierea confluenţei cu Valea lui Ivan. După traversarea podului, drumul forestier coteşte la dreapta pe conul de dejecţie, apoi se derulează în amonte pe Valea lui Ivan. După circa 1,5 km, pe dreapta sensului de mers se profilează o şură văruită în alb. În dreptul ei, pe stânga văii, observăm şi un afluent. Traversăm valea în amonte de şură şi ne îndreptăm spre versantul ei stâng pentru a intercepta vechiul drum de car. mai în amonte de confluenţa menţionată. Urmărim apoi drumul care se desfăşoară pe versantul stâng al Văii lui Ivan, spre N, apoi în serpentine, urcând uşor prin pădurea de fag. Pe unele segmente ale drumului au început sa crească lăstari sau sunt „barate" de copacii căzuţi, care însă pot fi depăşiţi cu uşurinţă. În 2-3 locuri mai umede, unde drumul coteşte chiar pe talvegul unui pârâu şi unde căptuşeala de bârne a putrezit, trecerile sunt puţin mai dificile. După circa 2 ore de urcuş, săltând pe verticală aproximativ 500 m diferenţă de nivel, trecând printr-o plantaţie de răşinoase observăm pe o stâncă triunghiul albastru. Cărarea înierbată coteşte apoi la stânga şi ne scoate în capătul unei muchii (la un funicular forestier), care coboară la confluenţa Sadului cu Sădurelul şi pe care urcă (coboară) o poteca nemarcată până la tabăra de elevi Râu Sadului (traseul 12). Aici putem face un scurt popas pentru odihnă şi pentru a admira şi a recunoaşte culmile care limitează şi care coboară spre Valea Sadului, încâ din lujbea Răşinarului. În continuare, poteca şerpuieşte în urcare lină pe versantul vestiic al Porcoviţei, având în dreapta o plantaţie (molid şi larice) iar la stânga, ascuns de frunziş, triunghiul albastru şi o săgeată cu trimitere spre Tomnatec. De aici, triunghiul albastru apare mai ales pe trunchiuri de fagi şi molizi marcând drumul în curbă de nivel şi după 40-45 minute ajunge într-o şa cu o poieniţă. Odată traversată poiana, drumul se bifurcă. Spre stânga urcă poteca marcată cu triunghiul albastru care ajunge în Tomnatec. Noi menţinem însă drumul de car, bine conturat în curbă de nivel, dar „barat" uneori de trunchiuri prăbuşite care pot fi depăşite cu uşurinţă şi după circa 1½ ore ajungem într-un luminiş neted, la crucea din Tomnatec. Aici există o bifurcare de poteci şi tot aici întâlnim marcajul (bandă albastră) dintre cabana Prejba (stânga) şi curmătura Buceciu (dreapta - traseul 6). Drumul pe care am venit şi pe care îl urmăm coteşte la dreapta, menţinându-se ca şi până aici, pe versantul vestic şi având ca marcaj vechi bandă albastră (în prezent cruce albastră). El face numeroase ocoluri, pe cuhnile ce coboară spre valea Ţiganului, pentru a avea o pantă mai mică. Trece prin dealul Panta (de unde o cărare coboară la dreapta pe culmea Icoanei) şi unde mai sus, în stânga, sunt pajişti, apoi pe sub Voineagu, prin Poiana Ţiganului şi ajunge la intersecţia de drumuri din curmătura Buceciu. Acest traseu (crucea din Tomnatec-curmătura Buceciu), lung de 9,5 km (2½ ore) se suprapune potecii turistice marcată cu bandă albastră dintre satul Tălmăcel şi Buceciu (traseul 6). Traversând curmătura Buceciu, drumul se derulează pe versantul nordic al culmii Clăbucet, depăşeşte culmea Zîmbrului, şi după 2,5 km se bifurcă la obârşia văii Vaca. La dreapta, pe valea Vaca coboară drumul de tractor (traseul 13) care trece pe la casa Zâmbru (2 km), situată la confluenţa cu pârâul Zâmbrişor, unde se poate înnopta. Drumul nostru se menţine şerpuind pe curba de nivel circa 4 km până în curmătura Buclia. Este posibil ca acest nume să provină din latinescu bucula-ae (s.f.) care înseamnă „juncă" sau din buccula-ae (s.f.), care se traduce prin „obrăzar" (parte a coifului care protejează obrazul). Buclia (vârf şi şa) apare ca un contrafort al Clăbucetului. Din curmătura Bucliei drumul coteşte la stânga şi începe să coboare uşor (1,5 km) până la valea Sădurelului, (unde este intersectat de drumul forestier). Traversează Sădurelul, coteşte la dreapta pe lângă temelia unei foste cabane forestiere şi urcă în pantă lină pe versantul stâng, urmărind uneori curba de nivel, pentru ca după circa 2½ km să ajungă în faţa cabanei silvice Negovanu. Depăşeşte cabana (în faţa căreia susură un izvor), apoi coteşte uşor la stânga prin poiană, unde întâlneşte poteca marcată cu triunghi roşu (traseul 14). De aici se desprinde o cărare nemarcată care trece peste Pleşu şi coboară în curmătura de la cotul Sădurelului (şaua Pleşii). Tot de aici începem să coborâm uşor spre valea Sadului. După circa 1 km, poteca marcată cu triunghi roşu îşi păstrează direcţia generală spre V, părăseşte drumul de căruţe şi coboară în valea Sadului, lângă magazinul alimentar Rozdeşti. Drumul nostru coteşte brusc la dreapta şi începe să coboare domol, în serpentine, până la malul drept al lacului Negovanu. Această porţiune a drumului fiind mai puţin circulată, este uneori înierbată, alteori invadată de lăstăriş (în zonele mai puţin umbrite). Ajunşi la malul lacului, căutăm pe versant o potecă firavă, făcută de pescari, care ne scoate la coada lacului, unde traversăm Sadu pe la staţia hidrometrică şi ieşim în şosea. De aici, mergând 1,3 km în amonte ajungem la Rozdeşti, iar 3 km în aval, la cabana turistică Gâtu Berbecului.                                                                              
Sursa:guideromania.com

Comoara Tillia Tepe-Afghanistan

Comoara Tillia Tepe - Afghanistan                                                                                                                         
Tillia Tepe este un sit arheologic in nordul Afganistanului langa Sheberghan. Descoperirea s-a facut cu un an inainte ca armata sovietica sa ocupe Afganistanul. Comoara este o colectie de circa 20.000 de podoabe gasite in sase morminte (morminte a cinci femei si unul de barbat) pline de bijuterii extrem de scumpe care dateaza din secolul I i.Hr. Majoritatea sunt facute din aur, turcoaza si lapislazuli si includ monede, coliere cu nestemate, curele, medalioane si coroane.                                                                                      
(hartacomorii.blogspot.com)

Comoara Pereshchepina-Bulgaria

Comoara Pereshchepina - Bulgaria                                                                                                                        
Inca o comoara bulgareasca, o colectie de obiecte bizantine si avare din perioada Volkerwanderung. Comoara a fost descoperita in 1912 in satul Mala Pereshchepina de catre un baietel care, in timp ce pazea oile, s-a impiedicat literalmente de un vas de aur si a cazut in mormantul lui Kuvrat, fondatorul Bulgariei Mari si tatal lui Asparuh, fondatorul primului imperiu bulgar. Comoara contine mai bine de 800 de piese, printre care 19 vase de argint si 16 vase din aur. Mai mult, s-a mai gasit si un sceptru de aur, o sabie din fier foarte bine pastrata, cu capatul in forma de inel iar manerul si teaca din aur.
(hartacomorii.blogspot.com)