Personalităţi care au înfăptuit unirea provinciilor cu România

Personalităţi care au înfăptuit unirea provinciilor cu România
de Cicerone Ionitoiu

Transilvania: Iuliu Maniu (Preşedinte de Consiliu de Miniştri), Traian Frentiu (Episcop), Iuliu Hossu (Cardinal), Alexandru Rusu (Episcop), Aurel Baciu (Ministru), Ion Flueraş (Membru în Consiliul Dirigent), Iosif Jumanca (Membru în Consiliul Dirigent), Alexandru Lapedatu (Preşedintele Academiei Române), Ion Lapedatu (Profesor universitar), Lazăr Măglaşu (Fruntaş socialist), Teodor Roxin (Deputat), Aurel Vlad (Ministru)...
Maramureş: Alexandru Filipaşcu (Profesor universitar)...
Banat: Sever Bocu (Ministru)...
Bucovina: Gheorghe Grigorovici (Profesor universitar), Ion Nistor (Profesor universitar şi Membru al Congresului, Ministru, a murit după eliberarea de la Sighet)...
Basarabia: Daniel Ciugureanu (Ministru), Ştefan Holban (Deputat în Sfatul ţării), Ion Gh. Pelivan (Deputat în Sfatul ţării, Ministru şi delegat la Conferinţa de Pace de la Paris), Pantelimon Halippa (Ministru, răpit de NKVD şi dus în Siberia)...


Personalităţi din Regat care au luptat şi au participat în războiui de întregire

 Aurel Aldea (General şi Ministru), Gheorghe Alexianu (Profesor universitar şi Guvernator al Transnistriei), Constantin Angelescu (Prim Ministru), Constantin Antohie (General), Constantin S. Anton (General), Ion Antonescu (Mareşal, căruia Regele Ferdinand i-a spus: „Maiorule Antonescu, numai Regele ţării ştie cât îţi datorează România Mare" şi care a pornit războiul de reîntregire a teritoriilor furate de URSS, în 1941), Ion Arbore (General), Constantin,Argetoianu (Prim Ministru), Virgil Ariton (Colonel, erou în primul război mondial), Gheorghe Avramescu (General de Armată).
 Radu Bălădescu (General), Victor Bădulescu (Profesor universitar), Aurelian Bentoiu (Ministru), Zaharia Brăţescu (Ministru), Dinu Constantin Brătianu (Ministru), George Brătianu (Profesor universitar), Dragu Buricescu (General), Dumitru Burileanu (Guvernatorul BNR), Constantin Buşilă (Ministru), Jean Cămărăşescu, Gheorghe Calotescu (General, Guvernatorul Bucovinei), Mircea Cancicov (Ministru), Ion Carlaonţ (General), Dumitru Căpătâneanu (Ministru), Nicolae Ciupercă (General de Armată), Constantin Constantin (General, invalid de război).
 Gheorghe Dobre (General), Aurel Dobrescu (Ministru), Constantin Eftimiu (General), Ion Enescu (Ministru), Constantin Gane (Ministru), Nicolae Gheneraru (General), Alexandru Gheorghieş (General), Stan Ghiţescu, Ion Gigurtu (Prim Ministru), Alexandru Glatz (General), Victor Gomoiu (Ministru), Modest Isopescu (General), Gheorghe Leon (Ministru, Profesor universitar), Alexandru Liciu (Preşedintele Curţii de Apel), Ion C. Lupescu (Erou din primul război mondial, deputat).
 Nicolae Macici (General, Erou din primul război mondial), Ion Macovei (Ministru), Mihai Manoilescu (Ministru, profesor universitar), Strunga Manolescu (Ministru), Socrate Mardare (General), Gheorghe Marinescu (General), Istrate Micescu (Ministru, profesor universitar), Ion Mihalache (Ministru, întemeietorul Partidului ţărănesc din 1918), Gabriel Negrei (General), Constantin Pantazi (Ministru, General), Nicolae Păiş (Ministru, Amiral), Emil Pălăngeanu (General), Constantin Popescu-Corbu (General), Epure Popovici (General mort la 96 de ani), Dori Popovici (Ministru).
 Mihai I. Racoviţă (General), Mihai Racoviţă-Cehanu, Ion Răducanu (Ministru), Andrei Rădulescu(Preşedintele Academiei Române), Aurelian Runceanu (General), Radu Roşculeţ (Ministru), Nicoale Samsonovici (General), Ion Sichitiu (General), Gheorghe Stavrescu (General), Gheorghe Strat (Ministru, Profesor universitar), Gheorghe Tască (Profesor universitar), Costel Tătăranu (Guvernatorul Băncii Naţionale), Alexandru Tătărescu (General), Constantin Treistoreanu (General).
Petre Vasilescu (General), Artur Văitoianu (General, Prim Ministru), Zadig (General, Comandantul trupelor ce au intrat în Bucovina s-o scape de teroarea comunistă, în 1918. A murit la 100 ani la Jilava), Vasile Zorzor (General), Anton Zwiedinek
 (General, Mareşal al Palatului Regal)...
Mulţi alţi români, din toate straturile sociale şi care au participat la lupta pentru înfăptuirea României Mari şi-au găsit sfârşitul în temniţele comuniste.
 Iuliu Maniu şi politica din România Mare
 Politica lui Iuliu Maniu în contextul politicii româneşti de după 1919 s.-a manifestat pe două planuri: intern şi extern. Pe plan intern a urmărit consolidarea Partidului în care se iviseră unele plecări ale unor oameni periferici din punt de vedere politic, ca Petru Groza şi Octavian Goga, atraşi de portofolii ministeriale, şi s-a preocupat de cristalizarea programului partidului în noua conjunctură.
 La acest capitol susţinea problema reformei agrare pornind de la principiu că pământul trebuie să ajungă în mâna celor ce-l cultivă, cu excluderea oricărei rente fără muncă ţinând seama de cerinţele unei nivelări sociale sănătoase. Pe această problemă se apropia de programul Partidului ţărănesc al lui Mihalache care sublinia că muncitorul „îşi reclamă întreg produsul muncii sale individuale şi exploatarea braţelor sale nu mai poate fi îngăduită, iar pământul trebuie considerat un mijloc determinat şi mărginit la plasare a muncii unei categorii de cetăţeni, care ca obişnuita lor ocupaţie munca pământului". Pământul rămânea izvorul de viaţă materială şi morală al celor ce trăiesc din cultura lui şi acest izvor trebuie să le aparţină lor în primul rând.
Programul lui Maniu în refacerea consolidării economice cerea intervenţia statului pentru reconstituirea regiunilor distruse de război şi recunoaşterea păgubiţilor de război „dreptu de a pretinde de la stat rebonificarea daunelor cauzate de război".
 Din punctul de vedere financiar se prevedea revizuirea averilor făcute în timpul războiului, impozitul progresiv pe venit, urmărirea şi confiscarea averilor făcute prin fraudă şi abuz, scutiorea de impozit a minimului de existenţă, reforma Băncii Naţionale şi altele.
 Programul de ocrotire socială preconiza crearea, organizarea şi consolidarea unor instituţii sociale care să aibă ca scop dezvoltarea şi prosperarea tuturor păturilor sociale şi reglementarea muncii pe principii fundamentale democratice asemănătoare cu cele din ţările democrat occidentale. Se propunea raportul dintre patron şi muncitor prin arbitrajul ca singurul mijloc de judecare a diferendelor ivite şi echilibrarea dintre capital şi muncă cu participarea muncitorului la beneficii în conformitate cu munca ce o presta şi priceperea de care da dovadă.
 Din punct de vedere moral se accentua extinderea şi diversificarea învăţământului, iar fiecărui cetăţean i se recunoştea deplina libertate de conştiinţă subliniindu-se o deplină autonomie a confesiunilor, aici statul rezervându-şi dreptul la supraveghere şi confirmare a organelor conducătoare bisericeşti.
 Iuliu Maniu a căutat să armonizeze politica României cu politica marilor democraţii occidentale urmărind să promoveze bunele raporturi cu marii noştri aliaţi, susţinând că diferendele dintre popoare trebuiesc rezolvate numai pe cale paşnică, prin supunerea lor judecăţii Societăţii Naţiunilor.
După dizolvarea Consiliului Dirigent, pe 4 aprilie 1920 s-a început întrepătrunderea vieţii politice de pe cele două versante ale Carpaţilor cu partidele politice, cu moravurile lor şi cu lupta concurentă spre putere. Cu calmul lui proverbial, Iuliu Maniu a asistat şi a privit la asaltul Patidului Naţional Liberal, în Ardeal, la simplele improvizaţii în organizaţiile judeţene şi mai ales la atragerea unei clientele politice prin crearea de sucursale ale Băncii Româneşti.
 A asistat şi la încercările de fuziune între cele două partide dorite de unii prieteni din anturajul lui. l-a lăsat să se agite, să viseze, dar atât. Ruptura s-a produs în 1922 pentru doi senatori pe care liberalii îi cereau în plus, în Transilvania.
În 1920 toată lumea îşi dăduse seama că Iuliu Maniu era singura personalitate din Transilvania care putea să polarizeze masele. Era clar că lupta politică se dădea între Ionel Brătianu şi Iuliu Maniu. Faptele au dovedit-o. Ionel Brătianu era abil şi puternic, reuşind să „doboare" în lupta politică o serie de oameni de prestigiu ca: Titu Maiorescu, Petre Carp, Vasile Lascăr, generalul Alexandru Averescu, Constantin Stere, Take lonescu, Nicolae Lupu, Nicolae lorga, Constantin Argentoianu, Toma Stelian... dar numai pe „şi mai abilul" Iuliu Maniu n-a reuşit să-l clintească, fiindcă Maniu nu era de vânzare, nu avea preţ.
La orizontul vieţii politice se ivise Partidul Ţărănesc ieşit din tranşeele Mărăşeştiului sub flamura lui Ion Mihalache acoperit de „pelerina lui Mihai Viteazul". Acest autentic reprezentant al ţărănimii însetate de pământ şi dreptate va conduce cămăşile albe spre câştigarea drepturilor sugrumate şi le va striga durerile nu numai în parlament dar şi de pe banca ministerială. El a făcut să amuţească pe Ionel Brătianu la auzul frazelor izvorâte din adâncul suferinţei ţărăneşti revărsându-se ca sudoarea muncii lor peste parlamentul rămas şi el mut în faţa expunerii simple şi sincere presărate cu imagini şi comparaţii cum numai Ion Mihalache ştia să facă.
 Învăţătorul de la Topoloveni a rezistat tuturor tentaţiilor ce-i dădeau târcoale şi nu s-a lăsat sedus nici de seducătoarele perspective fluturate de I. G. Duca. în permanenţă a fost în opoziţie căutând să-şi consolideze partidul. Prin dârzenia ce-l caracteriza, Ion Mihalache se impusese ca o autoritate politică, fapt ce nu a trecut neobservat de transilvăneni şi mai cu seamă de Iuliu Maniu.
Ion Mihalache a reuşit astfel să-şi atragă alături de ţărănişti din Basarabia şi pe cei din Moldova consolidând poziţia ţărănească în opoziţia ce se înjghebase împotriva Partidului Liberal, împotriva ostilităţii oligarhiei liberale.
 Alături de Iuliu Maniu, Ion Mihalache a fost cel de-al doilea om politic din România Mare care a avut curajul să-l înfrunte pe „teribilul" Ionel Brătianu, dictatorul politicii la acea vreme care a ameninţat adversarii politici cu Mărăşeştii interni. Ion Mihalache a fost singurul om politic care a avut curajul să-i răspundă prin renumitele declaraţii de la Craiova, în 1925, şi să-l facă să tacă pe versatul liberal.
Cei doi piloni ai democraţiei şi adversari ai sistemului autoritar liberal, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, s-au atras reciproc după multe tatonări şi observaţii şi au pus bazele celui mai solid partid, care după 26 octombrie 1926, va deveni apărătorul drepturilor româneşti în faţa tendinţelor totalitare care se vor dezlănţui cu o deosebită vigoare.
Iuliu Maniu va fi preşedintele partidului, iar Ion Mihalache vicepreşedinte.

Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-014)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/876-Personalităţi-care-au-înfăptuit-unirea-provinciilor-cu-România

Meditatia taoista asupra luminii sau cum trupul poate straluci ca un giuvaer

Taoismul este o religie originara in China, institutionalizata ca atare aproximativ in secolul II i. Hr. Lumina ocupa un loc important in cadrul taoismului. Un anumit exercitiu se incheie cu aprinderea generala a intregii persoane a vizionarului, adus la incandescenta.
Taoistul care mediteaza se straduieste sa coboare in persoana lui lumina solara. Soarele trebuie sa lumineze in forma de halo, sa-i cuprinda intreg corpul si sa coboare pana la picioare. In acest fel, cel care se lasa in mod regulat in voia acestei hrane de lumina, cel care inghite pe gura, dupa ce le-a vizualizat, eflorescentele astrilor, dobandeste o „fata aurie”, „tot corpul lui e luminos si stralucitor” sau „iradiaza o lumina extraordinara”. Vizionarul se confunda astfel cu marii astri, carora le absoarbe energia.
 <
Un alt exercitiu consta in a se hrani cu lumina stelelor din Ursa Mare, a se „culca” in Obrocul Nordului. Prima stea coboara in inima, a doua, in plamani, a treia, in ficat si asa mai departe pana la a saptea, care coboara in ochi. La sfarsitul exercitiului, adeptul taoist se unge pe tot corpul cu pudra de orez si se culca. Dupa sapte ani de practica, trupul lui are stralucirea unui giuvaer, iar din capul lui radiaza o lumina purpurie.
In lucrarea sa despre meditatia taoista, Isabelle Robinet precizeaza ca sfant este cel care stie sa radieze lumina si totodata sa si-o ascunda. „Ascunde-ti lumina”, recomanda Lao Zi. Or, a disparea inseamna a-ti ascunde lumina, a-ti ascunde adevarul, a-ti ascunde transparenta. Totusi, prin exercitiile sale, sfantul a devenit lumina. E auriu, straluceste, poarta o aureola; „isi imprastie lumina la peste zece kilometri, lumineaza prin el insusi o camera cufundata in intuneric”.
Sursa:http://www.almeea.com/meditatia-taoista-asupra-luminii-sau-cum-trupul-poate-straluci-ca-un-giuvaer/

Ceata diavolilor maniei

Ceata diavolilor mâniei

Puterea mânioasă pe care o are crestinul pentru a lucra fapta bună crestină si pentru a se împotrivi diavolilor, această ceată diavolească o schimbă spre ura si distrugerea aproapelui.Acesti diavoli sunt înaintemergătorii mâniei, urii, invidiei, pizmei, zavistiei, uciderii, asupririi săracilor, sodomiei, păcatelor împotriva firii, răzbunării...
Când muncim fizic si efectuăm un efort mare, puterea mânioasă pe care o avem în acele momente îi luptă si îndepărtează pe diavoli. De aceea, acesti diavoli aduc în mintea noastră cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu si a Bisericii si ne îndeamnă la înjurături, ură, ceartă si agresiuni asupra aproapelui. Trebuie să ne rugăm cu rugăciuni scurte când muncim, pentru ca puterea mânioasă pe care o avem în acele momente si Harul lui Dumnezeu să izgonească pe diavoli de la noi si de la aproapele nostru. Dacă nu ne vom ruga, diavolii vor transforma puterea mânioasă pe care o avem în gânduri si cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu si aproapelui.
Când suntem mâniosi, cineva (diavolul) ne îndeamnă să lovim. Când diavolul se îndepărtează si mânia trece, ne pare rău de faptele rele pe care le-am făcut. Cel mai tare luptă diavolii pe cei care construiesc biserici ortodoxe, aducând ispite mari asupra preotilor, atât prin oamenii necredinciosi, cât si prin ceilalti. Acesti diavoli sunt îndepărtati cu ajutorul Harului lui Dumnezeu prin rugăciune si muncă binecuvântată, prin iertare si dragoste sfântă crestină, smerindu-ne în ispite.
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor2.htm

Gura Apei-in aval de Lunca Berhina-Crucea Trasnitului-Dosul Slaveiului-Lacul Bucura *muntii Retezat

14. Gura Apei (998 m) — in aval de Lunca Berhina (1229 m) — Crucea Trasnitului (2075 m) — Dosul Slaveiului (2346 m)— lacul Bucura (2041 m).

Marcaj: punct galben.                                                                                                                              


Timp de mers: 7—8 ore.


Ce pot fi aflate din cercetarea prezentarilor facute pentru traseele nr. 13 si nr. 11 care, pentru unele dintre sectoarele lor (Gura Apei—Lunca Berhina si Crucea Trasnitului—lacul Bucura) sint comune cu traseul nostru.
Venind dinspre Gura Apei (pe soseaua forestiera) inca inainte de a ajunge la Lunca Berhina, parasim soseaua in zona in care se afla unele constructii silvice si traversind apa Lapusnicului Mare, intram intr-o regiune acoperita cu padure de lunca. Curind insa, ajungem in locurile pe unde falnicii molizi ai codrului au fost smulsi din radacina de furtuna naprasnica abatuta pe aici cu citiva ani in urma. Calea noastra urca din greu pe serpentinele potecii care, pe alocuri, este intrerupta de arborii cazuti de-a curmezisul ei.
Pe nesimtite, locul coniferelor il ia fagetul care, insa, nu-si pastreaza pentru mult timp stapinirea asupra coastelor muntelui. Trupul de padure deasa care urmeaza codrului de fag este, curind, alcatuit din rasinoase. Imediat linga liziera de sus a padurii intilnim constructia solida a stinii Slaveiu.
De aici mai departe, urcusul se face de-a lungul priporului Piciorul Slaveiului, prin golul alpin imbracat cu vestmint de iarba inalta. In capatul de sus al priporului, la obirsia unei viroage, apa izvorului de aici este prinsa in citeva uluce, jgheaburi lungi din care sint adapate vitele cirezilor varate pe aici.
In continuarea drumului, ne angajam intr-un lung urcus, pe o carare lata ce strabate rarisuri de molizi piperniciti sau se arcuieste in jurul unor cringuri intinse de jnepeni. Urmeaza apoi o serie de citeva coborisuri line impletite cu unele urcusuri domoale; ajungem astfel in zona cunoscuta sub denumirea de Crucea Trasnitului, loc in care, dinspre stinga, ajung aici traseele marcate cu triunghi rosu si cruce albastra. Alaturate marcajului nostru (punct galben), aceste semne ne vor insoti in calea ce o vom avea de parcurs pina la lacul Bucura.
Sursa:http://www.scrigroup.com/geografie/TRASEE-DE-PATRUNDERE-IN-MASIV-34579.php

Traseul de ciocolata (Calea spre paradis)

TRENUL DE CIOCOLATĂ - Elveția cea dulce

TRASEUL: De la Montreaux la Broc, în Elveția
DURATA: 9 ore și 45 minute, dus-întors

» Acest tren fermecător, care circulă doar vara și toamna, urcă din Montreaux, peste Lacul Geneva, spre orășelul medieval Gruyères, ce numără 1.600 de suflete, locul de baștină al brânzei cu același nume. Vizitează fabrica de brânzeturi și castelul local, ia prânzul, apoi urcă-te din nou în tren și continuă călătoria spre Broc. Acolo ia autobuzul până la fabrica de ciocolată Cailler-Nestlé, înghesuită între Lacul Gruyères și piscurile munților. Înșfacă mostrele gratuite și fă cale întoarsă. De remarcat: Alege între un elegant vagon Pullman din 1915 și un tren ultramodern, cu ferestre ce asigură o vedere panoramică, pentru a putea savura din plin vasta priveliște de deasupra Lacului Geneva.
Sursa:http://www.natgeo.ro/traveler/9964?start=1

Metafizica rasturnata a lui Gilles Deleuze

Metafizica rasturnata a lui Gilles Deleuze
2 iul 2009 Autor: Mario Barangea


Proiectul principal al lui Gilles Deleuze a fost incercarea de a investiga relatiile metafizice traditionale dintre identitate si diferenta. Diferenta este vazuta in mod curent ca fiind derivata din identitate. Acest lucru se traduce prin aceea ca, atunci cand spunem ca doua persoane sunt diferite intre ele, asumam cu aceasta faptul ca respectivele persoane poseda identitati stabile, fiecare dintre ele.
Deleuze, insa, afirma ca toate identitatile sunt de fapt efecte ale diferentei. Identitatea nu este privilegiata in raport cu diferenta nici logic si nici metafizic, pentru ca exista diferente de natura intre indivizii aceluiasi gen, de exemplu. Cu alte cuvinte, nu vor exista niciodata doua lucruri la fel, iar categoriile cu care incercam sa identificam individualitati deriva din diferenta. Identitatile aparente de tipul "X", nu inseamna altceva decat diferenta dintre "x" si "x", unde "x" este compus din diferenta dintre "x1" si "x2" si asa mai departe. Pentru a avea un onorabil comert cu realitatea, spune Deleuze, trebuie sa abordam fiintele exact asa cum sunt ele, iar conceptele identitatii de tipul: forma, categorie, asemanare, predicate etc. nu vor reusi niciodata sa satisfaca nevoia de a cunoaste in mod real un lucru. Relatia pozitiva si directa cu lucrurile, cu realitatile, trebuie sa aiba ca orizont diferenta.
Ca si Kant sau Bergson, Gilles Deleuze considera ca notiunile de spatiu si timp nu sunt decat forme unificatoare impuse de subiect. Conchide astfel ca diferenta pura nu este de natura spatio-temporala. Este ideea lui Deleuze despre "realitatea virtuala". "Virtual" in sensul aproape proustian al sintagmei. Realitate care are consistenta fara sa fie actuala, idealitate care nu este abstracta. Insa ideile virtuale ale lui Deleuze nu au de a face cu Formele lui Platon si nici cu ideile ratiunii pure ale lui Kant. Ele nu sunt nici modele si nici nu transcend experienta. Ideile virtuale pentru care Deleuze a pledat sunt conditiile existentei actuale, ele formeaza diferenta interna in subiect. Ideea deleuziana despre conceptul diferentei este nu o abstractiune, ci un sistem real de relatii de diferenta, care creeaza spatiul, timpul si senzatiile.
Deleuze se referea la filosofia sa ca la un "empirism transcendental", facand aluzie la Kant si Schelling. In idealismul transcendental al lui Kant, experienta are sens numai cand este organizata de categoriile intelectului (spatiu, timp, cauzalitate etc.). A scoate asemenea concepte in afara experientei, afirma Kant, nu ar insemna decat o risipire in sisteme metafizice seducatoare, dar lipsite de sens. Deleuze insa va inversa argumentul lui Kant: experienta va coplesi conceptele noastre, prezentand mereu ceva nou, iar aceasta experienta bruta a diferentei va determina idei noi, fortandu-ne sa adoptam noi modalitati de a gandi realitatea.
Pentru Deleuze, "a fi" este un fapt univoc, ceea ce vrea sa spuna ca toate sensurile fiintei sunt afirmate "intr-o singura voce". De la medievalul John Duns Scotus, Deleuze imprumuta doctrina univocitatii ontologice. In disputele medievale despre natura lui Dumnezeu, multi teologi si filosofi eminenti au sustinut ca atunci cand cineva spune ca "Dumnezeu este bun", atunci acela se refera la bunatatea lui Dumnezeu ca fiind analoga bunatatii umane, deci de o alta natura. Duns Scotus argumenteaza insa ca bunatatea in chestiune este exclusiv acea bunatate pe care omul o poate concepe si nu alta, de o natura diferita.
Deleuze adapteaza aceasta doctrina a univocitatii pentru a spune ca fiinta este, univoc, diferenta. Pentru Deleuze nu exista, ca la Spinoza, o singura substanta intr-un proces de diferentiere continuu, ci realitatea diferentei se poate rezuma in formula paradoxala "pluralism a monism".
Prin acest "pluralism a monism", Deleuze se impune in metafízica moderna ca promotor al ingenioaselor inversari de argumentare, cautand, de fapt, solutii pentru problemele cunoasterii realitatii. Metafízica lui Gilles Deleuze este, pana la un punct, originala prin reinterpretare. Ea se inscrie insa in incercarea deconstructivista de innoire a filosofiei continentale.
Sursa:http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/cartea-de-filosofie-metafizica-rasturnata-a-lui-gilles-deleuze-4612057/

Metafizica chineza

“Feng Shui si Metafizica Chineza in general nu apartin nimanui. Sunt pentru toti si ale tuturor. Sunt pentru cei ce cauta si vor sa gaseasca. Sunt mostenirea unui neam vechi de peste 5000 de ani si cu un trecut istoric plin de dinastii. Oare in acest caz - destinul permitandu-mi si mie prin gratia sa sa studiez acestea - pot eu sa spun ca le detin? Pot eu sa spun ca mostenesc adevarata arta in cea mai pura forma a sa? Tocmai de aceea el este poate singurul domeniu din care ar trebui sa dispara spontan disputele si competitiile inutile. Pana la urma toti cei ce cunosc curgerea Qi-ului lucreaza in folosul omenirii. Feng Shui nu este al meu si nici al tau… Este al “binelui suprem” si atat. Este o mostenire si un dar… In loc sa ne batem cu pumnii in piept si sa pierdem timpul demonstrand ca noi suntem cei mai buni si ca doar noi avem dreptate, iar vecinul nu, mai bine am lua Luo Pan-ul in mana si ne-am apuca sa lucram si sa ajutam, caci numai astfel ne vom masura cu adevarat bunatatea. Sigur ca sunt mai multe “scoli” si sigur ca sunt mai multe orientari in acest domeniu (ca in oricare dealtfel)…unele mai vechi, traditionale, clasice, altele mai noi, avangardiste sau combinate, dar nici macar eu, la varsta mea, nu am dreptul sa le judec… Pot sa fiu sau nu de acord… este dreptul meu… eu practic ce am invatat de la Invatatorii mei, iar cine vrea sa practice altceva, sa o faca atata timp cat scopul este sa isi ajute semenii. In loc sa tip din toti plamanii de ce si cum si cand altii gresesc, prefer ca eu sa fac bine cu ce stiu… Asa ca la treaba! Cuprinde cu adevarat intelepciunea Yi-ului si vezi-ti de drumul tau! In acest fel castigi orice lupta inca dinainte ca aceasta sa inceapa!”

Maestrul YAP CHENG HAI

METAFIZICA CHINEZA reprezinta unul dintre cele mai vaste si mai vechi domenii de cercetare al omenirii. Este un domeniu atat de vast, incat cuprinde in sinea sa mai multe subdomenii care - luat fiecare in parte - necesita ani de zile de studiu si de practica asidua pentru insusirea temeinica, riguroasa si aplicabila in viata reala. Cele “Cinci Arte” (WU SHU) ale Metafizicii Chineze se imbina pentru a crea un tot unitar coerent: Arta Muntelui (SHAN) - in care sunt incluse practicile vechi Taoiste, meditatia si Qi Gong-ul, Arta Medicala (YI) - in care sunt incluse medicina traditionala chineza, herbologia si masajul (Tui Na), Arta Divinatiei (BU) - in care sunt incluse divinatia prin Yi Jing, divinatia Florii de Prun si arta selectarii datelor (Ze Ri), Arta Decodificarii Destinului (MING) - in care sunt incluse BaZi (stalpii destinului) si Zi Wei Dou Shu si Arta Fizionomiei (XIANG) - in care sunt incluse fizionomia umana (Mian Xiang) si fizionomia pamantului si a casei (Feng Shui).
Cu siguranta ca multa lume a auzit de Feng Shui sau de Qi Gong, dar acestea sunt doar parti ale universului metafizicii chineze si, din pacate, de multe ori aceste parti sunt prezentate incomplet si uneori chiar fals… Din pacate - cel putin in arta fizionomiei pamantului - au aparut o serie de orientari si de scoli “moderne” care nu au nici cea mai mica legatura cu tratatele clasice si care pastreaza din traditie doar cateva denumiri si forme… Este bine sa avem respect pentru toata lumea si pentru fiecare sistem in parte si, conform principiului cauza - efect sa fim convinsi ca fiecare ajunge acolo unde trebuie si invata din sursele cele mai potrivite destinului sau la momentul respectiv. Personal, “politica” noastra este sa NU va transformam casa sau biroul intr-un restaurant chinezesc plin de lampioane, statuete colorate si perne de matase, ci sa aplicam principiile solide si STIINTIFICE ale Metafizicii Chineze clasice si nealterate, nu numai pentru a va armoniza cu locuinta sau biroul dumneavoastra, dar si pentru a amplifica fluxurile energetice specifice ale prosperitatii, implinirii, dragostei si sanatatii si pentru a va ajuta sa luati cele mai bune decizii, in cele mai potrivite momente.
Experienta si practica noastra de peste 12 ani in Metafizica Chineza, cumulata cu situatiile terapeutice diverse cu care ne-am confruntat, ne ajuta sa va punem la dispozitie servicii eficiente, performante si aplicabile, astfel incat sa va imbunatatiti viata in toate aspectele ei. De la selectarea datelor celor mai de bun augur pentru calatorii, vacante, negocieri, semnari de contracte sau interventii chirurgicale si bazandu-ne pe “diagnosticul” metafizicii chineze oferit de BaZi, Zi Wei si Yi Jing, putem oferi “tratamentul” Feng Shui specific si adaptat in cele mai mici detalii nevoilor dumneavoastra personale.
Pentru mai multe informatii despre Metafizica Chineza, va invitam sa lecturati si celelalte pagini ale acestei sectiuni si ale sitului in ansamblu.
https://www.google.ro/search?newwindow=1&safe=off&biw=994&bih=822&tbm=isch&sa=1&q=metafizica+chineza&oq=metafizi&gs_l=img.1.4.0j0i24l9.6167.6453.0.12376.2.2.0.0.0.0.248.351.0j1j1.2.0....0...1c.1.31.img..0.2.351.L6uJnimyQgY#facrc=_&imgrc=EyC1HUs6DTHhNM%3A%3B5v-CWo7E0AU7ZM%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.reikilight.ro%252Fstyled-10%252Ffiles%252F1339405148530.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.reikilight.ro%252Fstyled-10%252F%3B960%3B643

Consiliul Dirigent - Conferinţa de Pace ne-a impus alte hotare decât acelea pe care..

Consiliul Dirigent - Conferinţa de Pace ne-a impus alte hotare decât acelea pe care..
de Cicerone Ionitoiu

Acţiunea de guvernare românească asupra Transilvaniei Integrate României Mari începe în paralel cu trecerea trupelor româneşti în Ardeal unde bandele ungureşti bolşevizate dirijate de pela Khun devastau satele şi ucideau pe bieţii ţărani, aceasta coincizând cu acţiunea întreprinsă de Rusia împotriva Basarabiei.
 Când Iuliu Maniu, în calitate de Preşedinte al Consiliului Dirigent a hotărât ca trupele generalului Traian Moşoiu să pornească la alungarea bandelor bolşevice ce terorizau Transilvania, acestea la dispoziţia lui Bela Khun au luat în retragerea lor ca ostatice pe Clara Maniu şi Cornelia Maniu, mama şi sora lui Iuliu Maniu. După multe suferinţe le-au eliberat.
 Dificultăţile au fost destul de mari din pricina armistiţiului încheiat la Belgrad prin care armatele regatului român nu puteau înainta decât până la Mureş, în rest teritoriul urma să fie ocupat de trupele franceze. în acelaşi timp funcţionarii unguri din Administraţie şi-au dat demisiile pentru a produce haos. Cu acea ocazie Iuliu Maniu a făcut apel la intelectualii români şi la toţi cei care aveau clase de liceu să se angajeze în locurile vacante. La scurt timp, mulţi învăţători şi preoţi au sărit în ajutor angajându-se în sprijinul gestiunii Consiliului Dirigent, mai ales că din Regat nu puteau veni prea multe cadre deoarece Basarabia avusese şi ea aceleaşi nevoi.
 Iuliu Maniu a militat consecvent pentru consolidarea Statului român în perioada de după Adunarea de la Alba Iulia împuternicind pe Alexandru Vaida Voievod să trateze la Conferinţa de Pace din partea Consiliului Dirigent. Şi acesta l-a dublat cu competenţă pe Ionel I. C. Brătianu, celălalt stâlp al ctitoriei româneşti din Regat în ceea ce priveşte încheierea păcii, Iuliu Maniu a declarat: „...trebuie să constat că prin Tratatul de la Trianon nu s-au atribuit din Ungaria pentru România teritorii maghiare şi că prin acel tratat Ungaria nu a fost spoliată, ci prin el s-a restabilit numai, după minuţioase examinări, dreptatea istorică si etnică atât de mult aşteptată de poporul român".
 Şi tot Iuliu Maniu, în legătură cu Tratatele de Pace a mai făcut unele precizări foarte importante pentru a demonstra înţelegerea poporului român faţă de hotărârile internaţionale:
„... Conferinţa de Pace ne-a impus alte hotare decât acelea pe care le aşteptam, hotare cari exclud din ţara noastră multe sute şi zeci de mii de suflete şi teritorii româneşti importante, scumpe sufletului nostru şi necesare siguranţei noastre de Stat" (N.N. se referă la aproape două milioane de români rămaşi în nordul Maramureşului, în câmpia ungurească, în Banatul sârbesc, pe Valea Timocului şi în Bulgaria şi chiar în Transnistria.)
„... Dacă, cu durere în suflet, ne-am împăcat cu starea creată prin impunerea acestor hotare, am făcut-o de dragul bunei convieţuiri cu vecinii noştri şi mânaţi de un spirit de jertfă de a nu crea dificultăţi marilor noştri aliaţi şi a servi ideea păcii europene".
 Lupta celor doi ctitori, Iuliu Maniu şi Ionel Brătianu, rămâne ca un unicat în apărarea drepturilor româneşti. în timp ce Brătianu, neputând apăra respectarea literei tratatului încheiat în 1916 cu Aliaţii, a părăsit Conferinţa de pace la începutul lunii iulie, în acelaşi timp trupele române din Transilvania, încurajate de preşedintele Consiliului Dirigent, ignorând dispoziţiile Consiliului suprem aliat, au trecut la asalt împotriva bandelor comunisto-teroriste şi nu s-au oprit decât la Budapesta pe 3 august 1919, sub comanda generalului de cavalerie Rusecu, din armata generalului Traian Moşoiu, extirpând flagelul comunist din centrul Europei.
 Această ignorare a autorităţii Consiliului suprem aliat era ca o răsplată a luptei îndârjite pe care o dusese Ionel Brătianu la Conferinţa de pace pentru apărarea integrantă a drepturilor româneşti nesocotite de cei ce semnaseră angajamentul în vara lui 1916. Această perioadă de împlinire a năzuinţelor de veacuri, în care figura cea mai proeminentă a fost Iuliu Maniu, nu se poate încheia fără a sublinia aprecierile unuia dintre marii portretişti ai oamenilor politici, caracterizarea lui Sterie Diamandi, din revista Gândul vremii", din 15 martie 1934, sub simplul titlu „Iuliu Maniu":
 „... Am săvârşi o mare greşeală, dacă ne-am încumeta să judecăm pe Iuliu Maniu, neţinând seama de împrejurările în care a fost silit să lupte. Nu trebuie să pierdem o clipă din vedere că în cea mai fragedă tinereţe se asvârle în vâltoarea luptelor naţionale, participă din ce în ce mai activ la memorabilile lupte din Ardeal, asumându-şi roluri din ce în ce mai importante în conducerea lor, până când sfârşeşte prin a lua comanda supremă a Partidului Naţional.
 Având în faţa lui un adversar puternic cu reale calităţi sufleteşti cum este poporul ungur, fără scrupule în lupta pentru desnaţionalizare şi înarmat cu toate mijloacele pe care i le pune la îndemână aparatul de stat ca şi necesitatea de a lupta pe două fronturi, Viena şi Budapesta, fiecare cu tactica şi metoda de luptă, deosebită, Iuliu Maniu care avea răspunderea istorică a marei bătălii, trebuia să-şi măsoare fiecare cuvânt, să cumpănească fiecare gest.
 Cea mai mică imprudenţă putea să atragă după sine urmări din cele mai neplăcute. Şi erau în joc interesele vitale ale unui neam. Se cerea, prin urmare cârmaciului care avea să vâslească prin asprele vârtejuri ale apelor învolburate, prudenţă şi îndemânare. O vorbă necugetată sau un pas pripit erau de natură să primejduiască situaţia. Alţii puteau să agite fără mari riscuri flamura iredentistă, el însă trebuia să-si înăbuşe orice fel de expansiune, punând lacăt gurii şi frâu avânturilor năvalnice.
 Cu mentalitatea noastră de adolescenţi, deprinşi să preţuiască gestul, în timpul războiului mondial noi liceenii găseam nepatriotică atitudinea lui Maniu şi aveam pentru dânsul numai cuvinte de blam, îl voiam autor de manifeste incendiare şi agent de răsvrătire. Spre marea noastră dezamăgire Iuliu Maniu nu ne oferea nimic din toate acestea.
 In loc să-l vedem cap al rebeliunei, târât prin temniţe sau în faţa plutonului de execuţie, noi îl vedem caporal în oastea drăguţului de împărat. Ni se părea o adevărată trădare de neam.
 Astăzi însă adolescenţii de pe vremuri care cârteau împotriva lui Maniu, în faţa evenimentelor care i-au dat dreptate, va trebui să recunoaştem că am greşit.
 Astăzi, ne dăm seama cât de înţeleaptă a fost tactica întrebuinţată de dânsul. A ştiut să evite jertfe inutile. A ştiut să pândească momentul cel mai prielnic, când avea să dea o lovitură decisivă cu maximum de şansă. Şi momentul a venit.
 N-a fost atunci în Partidul Naţional din Ardeal om mai hotărât ca şovăielnicul Maniu. Propunerile guvernului revoluţionar de la Budapesta, ca şi tratativele de la Arad, erau de natură să provoace diversiuni în rândurile fruntaşilor ardeleni, în acele clipe hotărâtoare, în rândurile acestor fruntaşi au fost momente de şovăială, au fost intenţii de târguiala.
 Din capul locului, Maniu e acela care îşi dă foarte bine seama că sosise clipa decisivă, când şovăiala e nefastă, iar tocmeala echivala cu trădarea. Şeful îşi spusese atunci cuvântul lui autorizat, hotărât şi răspicat..."
 Am arătat mai sus cât de hotărât a fost Maniu la Arad. Tot Maniu e acela care într-o şedinţă a comitetului naţional, la Budapesta, în anul 1912-1913, s-a declarat categoric împotriva oricărei înţelegeri cu ungurii: „Nu poate fi pace între noi şi unguri (a spus în acea şedinţă Iuliu Maniu), sau ei ne doboară pe noi sau noi îi doborâm pe dânşii". Acesta era limbajul pe care-l ţinea „şovăielincul" Maniu în momentele hotărâtoare.
 Iuliu Maniu prin lupta lui a aparţinut poporului român iar după realizarea ţelului a intrat pentru veşnicie în galeria oamenilor politici europeni, şi atestările sunt enorm de multe. Merită subliniate câteva care vin din partea unor personalităţi, cu totul şi cu totul excepţionale:
„... Figura lui Maniu se înalţă ca una dintre cele mai mari, printre rezistenţii din Europa. El a fost unul dintre creatorii naţiunii române. El a luptat toată viaţa pentru dreptul popoarelor..." (Paul Reynaud, Preşedinte al Consiliului de miniştri francez, fost în lagărele de exterminare naziste).
„... Iuliu Maniu a murit în închisoare. Acest campion al reunificării pământului românesc, acest Bărbat de Stat fără teamă şi fără reproş îşi va sfârşi viaţa în nişte temniţe mai groaznice decât cele pe care le-a cunoscut la începutul acţiunii sale politice..." (Georges Bidault, om politic francez, de mai multe ori Preşedinte al Consiliului de Miniştri, luptător în rezistenţa franceză împotriva invadatorului nazist).
 Consecinţele invaziei ruseşti
Când după 23 august 1944 i s-a permis Uniunii Sovietice să strivească sub cizma ei o jumătate de Europă, în visul ei de a stăpâni ieşirile la cele două mări, Egee şi Adriatică, Stalin, călăul omenirii, a dat dispoziţie să se şteargă urmele trecutului şi noi istorii să se confecţioneze în ţările „eliberate".

În ianuarie 1945, Stalin şi-a chemat valetul la Moscova, pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi, înainte de Conferinţa de la Yalta, i-a dat dispoziţie să elimine din viaţa publică pe Iuliu Maniu.

 La mai puţin de 2 luni, la începutul lui martie 1945, Vîşinski, după ce a bătut cu pumnul în masă regelui, strigând „eu sunt Yalta" şi-a adus reprezentanţii Cominformului cu planul de sovietizare al României, etapa primilor 5 ani, în care se preciza: „suprimarea partidelor istorice prin arestarea, uciderea şi răpirea membrilor ei..."
 După toată teroarea dezlănţuită, după falsificările alegerilor din 1946, s-a dezlănţuit acţiunea de suprimare a lui Iuliu Maniu, concomitent cu a altor lideri politici din ţările ocupate de ruşi. Arestat în iulie 1947, lui Maniu i s-a înscenat un proces de înaltă trădare, judecat între 29 octombrie-11 noiembrie 1947.
 În „actul de trimitere în judecată", primul procuror al Tribunalului militar al Regiunii a -II-a militare, colonel Georgescu Alexandru, a menţionat, printre acuzaţiile denaturate şi câteva referitoare la perioada făuririi României Mari de care ne-am ocupat mai sus:
 „Crimele săvârşite împotriva poporului român de Maniu, Mihalache si ceilalţi... au încununat trădarea naţională care a caracterizat toată istoria Partidului Naţional Ţărănesc. Documente originale ale trecutului dovedesc că încă din perioada imperiului austro-ungar, aşa zisul partid naţional din Transilvania, condus de Iuliu Maniu era un susţinător al monarhiei habsburgice care oprima poporul român... Declaraţiile conducă¬torilor Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu si Alexandru Vaida-Voievod confirmă faptul că aceşti vechi duşmani ai poporului român erau în serviciul imperiului austro-ungar care oprima si jefuia populaţia românească din Transilvania şi Banat.
 Acestea sunt antecedentele unui aşa zis partid «istoric» ale Partidului Naţional Ţărănesc, care cu 40 de ani în urmă (1918) a trădat interesele naţionale cele mai vitale ale poporului român..."
 Aceste acuzaţii au fost aduse de reprezentanţi iresponsabili ai justiţiei care s-au pus în slujba cotropitorului.
 Viaţa şi lupta dezinteresată a lui Iuliu Maniu s-a oglindit în realizarea unităţii naţionale, iar procesul înscenat împotriva lui a fost procesul intentat în acelaşi timp împotriva neamului românesc, a desfiinţării Statului român în vederea sovietizării teritoriului.
 Pentru a şterge urmele existenţei noastre, trădătorii puşi în slujba Moscovei au izgonit regele şi au trecut la exterminarea celor care au înfăptuit România Mare şi care ar mai fi fost în viaţă, indiferent de vârsta la care ajunseseră.
Pentru a aduce un omagiu acestor ctitori de ţară şi a se arăta dimensiunea genocidului, prezentăm lista, incompletă, a acelora dintre ei care au murit în temniţele comuniste, majoritatea chiar fără procese înscenate.

Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-013)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/875-Consiliul-Dirigent-Conferinţa-de-Pace-ne-a-impus-alte-hotare-decât-acelea-pe-care

Ceata diavolilor poftelor

Ceata diavolilor poftelor

Diavolul din ceata diavolilor poftitori se ridică împotriva crestinului, care se roagă în inimă, ca unul ce-si are puterea îndreptată spre pofta de la brâu la buric a omului. El aruncă asupra crestinilor puterea arzătoare a săgetilor sale, având poftele din om ca pe un adânc în care pătrunde, făcându-l să fiarbă si umplându-l de necurătii. Apoi îl aprinde cu desfrânări si plăceri păcătoase.
Dar cum sunt războiti crestinii de acesti diavoli? Ei le insuflă oamenilor gânduri necurate de desfrânare, de lene, de mâncare si băutură, de iubire de bani si somn peste măsură, fiind ajutati în ispitele lor de poftele si păcatele oamenilor, de filme, de muzică, de oameni desfrânati, betivi...
Slujitorii cei mai puternici ai acestor cete diavolesti sunt propovăduitorii patimilor trupesti: regizori, actori, scriitori, cântăreti, care prin filme, cărti, reviste, casete si videocasete ispitesc pe crestini ca să-i prindă în mrejele lor. Acest soi de diavoli pot fi alungati cu ajutorul lui Dumnezeu, prin înfrânarea poftelor, post, rugăciune, priveghere, spovedanie, Sfânta Impărtăsanie, participarea regulată la Sfânta Liturghie, ascultare de duhovnic si muncă binecuvântată.
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor2.htm

Voina-Vf.Gainatul Mare-Vf.Papusa-Izvorul din Plai-Voina *muntii Iezer-Papusa

3. Voina – vf. Găinațul Mare, 1831 m – vf. Păpușa, 2391 m – Izvorul din Plai, 2200 m– Voina.
Marcaj: Voina – vf. Păpușa, bandă roșie; vf. Păpușa – Izvorul din Plai, bandă roșie; Izvorul din Plai – Voina, triunghi roșu.
Durata: Voina – vf. Păpușa, 5 ore; vf. Păpușa – Izvorul din Plai, 2 ore; Izvorul din Plai – Voina, 3 – ore.
Caracteristici: Traseul este greu accesibil iarna.

Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-muntii-iezer-papusa/

Metafizica sexului

Julius EVOLA
Metafizica sexului
Traducere de Sorin Marculescu.
Editura Humanitas, Bucuresti, 2002, 456 p., f.p.


 Filozof si istoric al culturii tradus in numeroase limbi, dar si marginalizat ca urmare a angajamentelor la extrema dreapta fascista, mesajul operei lui Evola este unul semnificativ. Si aceasta pentru ca pune in lumina o serie de valori uitate de lumea moderna. Problematica sexului este centrala in societatea noastra si apoi punctul de vedere al lui Evola nu este cel al psihologilor, psihanalistilor sau biologilor (domenii la care se reduce astazi analiza sexului), ci este unul al metafizicianului: „…sexul, inainte si dincolo de trup, exista in suflet si intr-o anumita masura in spiritul insusi. Esti barbat sau femeie in interior inainte de a fi astfel si exterior: calitatea masculina sau feminina primordiala patrunde si impregneaza intreaga fiinta, asa cum o culoare patrunde un lichid“ (p. 76).
 Analizind fiinta umana, Evola subliniaza caracterul ei complex: omul are o parte esentiala („fata“) si una exterioara, artificiala, dobindita, care se formeaza in viata de relatie si care creeaza „persoana“ individului („masca“). La rindul ei, partea esentiala sau interioara a individului are doua niveluri. Primul este reprezentat de ceea ce numim „principium individuationis“, unde actioneaza fortele prin intermediul carora o fiinta este ceea ce este, fie din punct de vedere fizic, fie psihic, si se distinge de oricare alta din specia sa; tot aici este si locul „naturii proprii“, natura innata a fiecaruia in parte; e vorba de ceea ce in psihologie este numit caracter si natura proprie. Nivelul al treilea este cel mai profund si contine „fortele elementare superioare si anterioare individuatiei, care alcatuiesc insa fondul ultim al individului“ (p. 82). Acest nivel este cel studiat de Evola, deoarece aici se gaseste prima radacina a sexului si aici este locul de nastere al erosului. De aici pornesc influentele catre celelalte doua niveluri si doar astfel se poate explica ce se intimpla de fapt in atractia sexuala. Atractia sexuala, arata Evola, „este ceva ce trece dincolo de individ, iar experienta erotica in formele-limita, traumatice, ale acuplarii ajunge la acest plan“ (p. 82).
 Aceasta trecere presupune complementaritate (presupozitia polaritatii bisexuale), „integrarea calitatii masculine pure si a calitatii feminine pure in unirea unui barbat cu o femeie“ (p. 83). Evola atrage atentia asupra faptului ca astazi s-a ajuns la o atrofiere a esentei feminine si masculine si la o aplatizare a relatiei barbat-femeie. In viziunea sa, aceasta relatie are o multime de intelesuri profunde, reprezentind o cale de accedere la transcendenta: „Intregul, neconditionatul nu se pot gasi decit dincolo de viata unui Eu inchis intre limitele persoanei empirice, fizice, practice, morale sau intelectuale. Astfel, in principiu, numai ce transporta in afara unei astfel de vieti si unui astfel de Eu, ceea ce creeaza in ele o criza, ceea ce le insufla o forta mai mare, ceea ce deplaseaza centrul sinelui propriu dincolo de el insusi – cu riscul ca acesta, daca e necesar, sa aiba loc intr-un mod problematic, catastrofic sau distructiv – numai asa ceva poate eventual deschide drumul catre o regiune superioara“ (p. 128).
 Cheia metafizicii sexului este doctrina androginului, asa cum apare ea la Platon, dar si in cadrul religiilor si al stiintelor oculte. Existenta unui gen de om care cuprindea in sine atit principiul masculin, cit si cel feminin, si care, prin puterea sa, era o amenintare la adresa zeilor explica din perspectiva mitologica si metafizica ce inseamna sexualitatea. Aceste fiinte androgine sint taiate in doua, rezultind fiinte de sex distinct (barbati si femei), „fiinte in care totusi ramine amintirea starii anterioare si se aprinde dorinta de reconstituire a unitatii primordiale“ (p. 92). Atractia sexuala constituie astfel un mijloc de realizare a unitatii, a fiintei primordiale.
Pornind de aici, Evola prezinta modul in care apare acest mit in traditiile culturale si rituale ale unor civilizatii vechi. De asemenea, Evola deduce din aceste structuri ale mitologiei sexului principiile generale pentru o psihologie a barbatului si a femeii, si anume care sint „trasaturile morfologice fundamentale ale naturii celei mai profunde, ale psihismului si comportamentului indivizilor din cele doua sexe dincolo de orice variatie, modulatie sau distorsiune posibila datorata unor factori accidentali si ambientali“ (p. 252). Evola reuseste sa scoata in evidenta aici diferentele esentiale dintre natura feminina si cea masculina.
 Ideea care constituie firul director al cartii este sesizarea diferentei enorme dintre doua lumi: cea veche, traditionala, si cea moderna, actuala, diferenta care se concretizeaza in modul de raportare la valori – si aici il citam pe Fausto Antonini: „Una dintre cele mai grave tragedii ale omenirii consta in prabusirea tuturor valorilor“ (p. 19). In esenta, ceea ce face Evola este sa „contrapuna un om al Traditiei intangibile unei catastrofe biologice, psihice, azi chiar ecologice“ (p. 20), sa ateste faptul ca societatea umana se afla intr-un proces de involutie, concluzie ce ar trebui sa reprezinte un semnal de alarma pentru omul de astazi.
Dincolo de toate conditionarile umane, ramine prezenta ideea lui Evola conform careia dragostea si sexul reprezinta deschideri dincolo de existenta individuala, „spre misterul Unului“, sexul fiind „cea mai mare forta magica a naturii“. Si acest lucru se poate constata chiar si in lumea in care traim, in lumea contemporana: „…daca in existenta obisnuita se manifesta involuntar un reflex al unei transcendente traite, asta se intimpla prin sex si, cind e vorba de omul comun, se intimpla numai prin sex s…t; numai cei ce se ridica pina la o experienta eroica sau ascetica merg, in aceasta privinta, mai departe. Pentru omenirea comuna insa doar sexul procura, fie si doar in extazul, in mirajul sau in trauma obscura de o clipa, deschideri dincolo de conditionarile pur individuale. Acesta e adevaratul fundament al insemnatatii, neegalata de nici un alt impuls, pe care dragostea si sexul au avut-o si o vor avea totdeauna in viata umana“.
Sursa:http://www.observatorcultural.ro/FILOZOFIE.-Julius-EVOLA-Metafizica-sexului*articleID_9490-articles_details.html

Cabana Buta-Saua Plaiului Mic-Gura Bucurei-Lunca Berhina-Gura Apei *muntii Retezat

Cabana Buta (1580 m) —saua Plaiului Mic (1879 m) — Gura Bucurei (1587 m) — Lunca Berhina (1229 m) —Gura Apei (998 m).

Marcaj: punct albastru.                                                                                                                        

Timp de mers: 7 ore.


Reteaua de drumuri forestiere construite in ultima vreme in Muntii Retezat a venit si in sprijinul organizarii excursiilor de-a lungul Lapusnicului Mare, mai ales cind acestea strabat traseul in urcus dinspre Gura Apei. Circulat de autovehicule de diverse tipuri (mai ales autocamioane pentru transportul lemnului) acest drum poate fi folosit pentru reducerea pina la cinci sesimi a distantei ce trebuie parcursa de Ia Gura Apei la cabana Buta.
Mergind pe jos, pentru a ajunge la Gura Apei, de la cabana Buta si pina la Scortar (Gura Bucurei), vom urma indicatiile date la descrierea particularitatilor traseului nr. 2. Ajunsi la Gura Bucurei, traseul nostru foloseste cararea care, cotind la stinga (SV), urmeaza fara abatere versantul sting al vaii Lapusnicului Mare, departindu-se uneori de firul apei si revenind apoi, chiar pe malul riului.
In mersul devale, prin padure, depasim curind zbuciumata cascada a Lapusnicului Mare. Mai in jos de locurile pe unde, dinspre dreapta, Piciorul Slaveiului coboara cu bolovanisul sau haotic pina in albia Lapusnicului Mare, intilnim resturile unui baraj care, aici, a stavilit cindva cursul apei creind astfel haitul cu ajutorul caruia se facea transportul prin plutire a lemnului scos din padurile Retezatului. Astazi, acest transport se face cu autovehiculele care circula intr-un continuu du-te-vino pe soseaua forestiera construita pe valea Lapusnicului Mare, cale pe care o folosim si noi in continuarea drumului catre Gura Apei.
Trecem prin dreptul numeroaselor puncte de confluenta a Lapusnicului Mare cu afluentii sai de pe dreapta si de pe stinga vaii. Dupa ce depasim poienile cunoscute sub denumirea de Lunca Berhina, intr-o zona din care nu lipsesc unele constructii forestiere, ajungem in punctul unde, dinspre dreapta, coboara pina in drumul nostru poteca turistica marcata cu semnul punct galben (traseul nr. 14), vrista de marcaj ce ne va insoti, si ea, in calea ce ne-a mai ramas de strabatut pina la Gura Apei.
In aval de aceste locuri, trecem prin fata punctului de confluenta a piriului Judele cu Lapusnicul Mare si, dupa inca o buna bucata de vreme, coborind in continuare pe valea de mult scapata din chinga unor maluri abrupte, ajungem in locurile insorite ale unei poieni largi; ne aflam aici la Lunca Rotunda.
De aici mai departe, linistii ce ne-a insotit in ultima parte a drumului de pina acum si care este o consecinta a vaii largi si a numeroaselor poieni intilnite in cale, ii ia locul zumzetul sagalnic al torentilor ce alearga de pe versanti intr-o vale a Lapusnicului, pe aici devenita aproape cheie. Catre dreapta, jos devale, zbuciumul riului introduce accente grave in acordurile cu care simfonia cintata de cei doi uriasi ai Carpatilor (Retezatul si Godeanul) ne insoteste calea.
Iesirea din aceasta zona in care Lapusnicul Mare infrunta cu succes impotrivirea stincii se face cu putin timp inainte de a ajunge la Gura Apei, punct terminus al traseului nr. 13.
Sursa:http://www.scrigroup.com/geografie/TRASEE-DE-PATRUNDERE-IN-MASIV-34579.php

Vampirii energetici, persoanele care se hranesc cu energiile altor oameni

Vampirii energetici sunt peste tot în jurul nostru. Ei sunt persoanele care sug energiile persoanelor cu care intra in contact, lasandu-si victimele fara energie, obositi din punct de vedere emotional, slabiti si stresati. Ei ar putea fi oricine din viata noastra, asa ca aveti grija cu cine va imprieteniti sau intrati in contact. Vampirii energetici sunt incapabili sa-si creeze si sa-si sustina propria energie a vietii, asa ca se hranesc cu energia persoanelor din jurul lor, asa cum un vampir se hraneste cu sange.
Unii vampiri energetici sunt bine “antrenati” in a se hrani cu energiile altor oameni. O multime de vampiri energetici chiar se simt mandri de acest statut, ei insisi considerandu-se a fi deasupra oamenilor obisnuiti. De exemplu, daca vom cauta pe forumurile dedicate paranormalului si spiritualitatii, vom gasi unii vampiri energetici care afirma pur si simplu: “Am dreptul sa ma hranesc” sau “Am acest ‘dar’ inca de cand eram copil”.
Multi vampiri energici se ascund sub diverse forme ca “vindecatori”, “guru spirituali”, “experti in chanelling” si alti potentati divini; ei se proclama ca “vindecatori de energie”, desi, odata atrasi in capcana oamenii, vampirii le fura acestora si energiile si banii, hranindu-se energetic cu ei cat de mult pot.
Vampirismul energetic infloreste in ziua de astazi, neexistand limite. E imposibil in ziua de azi sa traiesti, fara a fi afectat intr-un fel de vampirismul psihic. Sia sta pentru ca orice vampir energetic experimentat va cauta si va gasi cai pentru a exploata slabiciunea altora. El va gasi in randul victimelor sale o conexiune, o “poarta” psihica, prin care va suge intreaga energie. Trebuie sa retineti ca vampirii psihici sunt creaturi care isi schimba forma pe plan psihic, cu scopul de a se masca si a va seduce.
Atunci cand vrem sa schimbam ceva la persoana noastra sau cand trecem printr-o perioada grea, e natural sa cautam in altii ajutor, dar trebuie sa fim extrem de atenti, in special fata de acei “guru spirituali”, ce pretind ca au raspuns la orice intrebare. Nu este o idee prea buna de a permite oricarui pretins “ghid spiritual” sau vindecator de a va atinge, de a pune mainile pe voi, sau de a fi in prezenta sa prea mult timp. Acesti guru pot promite fericire, prosperitate, sanatate sau orice va doriti cel mai mult, dar pretul va fi foarte mare (si nu e vorba doar de bani): puteti pierde din propria forta vitala.
Stiinta medicala nu poate sa faca nimic cu victimele vampirismului psihic, caci, odata raul facut, va urma un drum lung si anevoios de recuperare si vindecare. O persoana “scursa” de energie are semne de oboseala atat in trup cat si in spirit, desi medicii nu pot gasi vreo cauza fizica a acestei oboseli.
Exista vampiri psihici extrem de puternici care colecteaza energii inalte de la unii si le ofera in cantitati mici altora, pentru a-i atrage in cursa. Noile victime vor simti o vindecare in suflet, un plus de energie, convingandu-se ca acel vampir energetic e un ghid spiritual energetic. Dar, odata prinsi in cursa, noile victime vor suferi in urma lipsei de energie.
Sursa:http://www.almeea.com/vampirii-energetici-persoanele-care-se-hranesc-cu-energiile-altor-oameni/

Cazurile de reincarnare ce au uimit o lume intreaga

Listverse prezinta cateva astfel de cazuri uimitoare de reincarnare.

Impuscat in Primul Razboi Mondial
Fiul Patriciei Austrian, Edward, avea doar 4 ani cand a inceput sa manifeste tot felul de fobii. Prima data a inceput sa se teama de zilele mohorate, cu burnita. Apoi, in urma unei banale dureri in gat, a sustinut ca ea se datora unei rani prin impuscare.
Baietelul ii dadea mamei sale detalii minutioase cu privire la asa-zisa viata anterioara, pe care si-o petrecuse in timpul Primului Razboi Mondial. Potrivit copilului, atunci fusese impuscat in gat si ucis.
La inceput, medicii nu au gasit un motiv solid pentru durerea sa in gat, asa ca i-au scos amigdalele. Un chist s-a dezvoltat in acea regiune, iar medicii nu au stiut cum sa il trateze. Pe masura ce Edward a inceput sa povesteasca despre acea viata a sa anterioara, chistul a disparut.
Ceasul olandez
Bruce Whittier se confrunta periodic cu vise in care era evreu, ascuns intr-o casa, impreuna cu familia sa. Numele sau era Stefan Horowitz, un evreu olandez, descoperit pana la urma, dus la Auschwitz, unde era ucis. In timpul si dupa aceste vise, Bruce simtea panica si neliniste.
Barbatul a inceput sa isi inregistreze visele, iar intr-o noapte a visat un ceas, pe care a fost capabil sa il deseneze in detaliu apoi, dupa ce s-a trezit.
In vis, ceasul se afla intr-un magazin de antichitati, asa ca barbatul a cautat pravalia. Ceasul din vitrina semana exact cu cel din vis, asa ca barbatul l-a intrebat pe functionar de unde provine. Se pare ca acesta fusese cumparat de la un maior german pensionat, din Olanda. Asta l-a convins pe Whittier ca a avut intr-adevar o viata anterioara.
Cine e bunicul tau?
Gus Taylor avea 18 luni cand a inceput sa spuna ca este propriul lui bunic. Cum copiii pot fi confuzi cu privire la identitatea lor si la gradele de rudenie, nimanui nu i s-a parut ceva ciudat. Cu toate astea, lucrurile s-au schimbat dupa un timp. Bunicul sau murise cu un an inainte ca baietelul sa se nasca, iar cel mic credea cu tarie ca sunt una si aceeasi persoana.
Cand i s-au aratat cateva fotografii de familie, Gus l-a identificat imediat pe bunicul Augie, pe cand acesta avea 4 ani.
De asemenea, familia avea un secret despre care nu vorbisera niciodata in fata baietelului: sora bunicului Augie fusese ucisa. Toti membrii familiei au ramas socati atunci cand Gus a inceput sa vorbeasca despre moartea surorii sale.
Potrivit baietelului, Dumnezeu ii daduse un bilet dupa ce murise, cu ajutorul caruia putea sa calatoreasca printr-o "gaura", astfel ajungand din nou pe Pamant.
Baiatul de pe insula Barra
Cameron Macauley s-a nascut in Glasgow, Scotia, si inca de la varsta de doi ani i-a marturirist mamei sale ca provine dintr-o insula numita Barra, pe coasta de vest a Scotiei. Cameron a inceput sa povesteasca despre o casa alba, o plaja pe care avioanele aterizeaza si un caine alb cu negru.
In plus, baietelul sustinea ca pe tatal sau il cheama Shane Robertson si ca acesta murise intr-un accident de masina. Dupa un timp, baietelului a inceput sa ii fie dor de "cealalta mama a sa".
Tocmai de aceea, parintii au decis sa viziteze insula Barra, aflata la doar o ora distanta cu avionul. Avionul a aterizat pe plaja. Parintii au gasit casa alba care apartinuse familiei Robertson, iar cainele alb cu negru aparea in multe fotografii. Cu toate astea, nimeni nu isi amintea de un baietel pe nume Shane.
Pe masura ce a crescut, Cameron a inceput sa isi piarda treptat amintirile, dar el este convins ca moartea fizica nu este un final implacabil.
Sursa:http://cultural.bzi.ro/cazurile-de-reincarnare-ce-au-uimit-o-lume-intreaga-6165

Cele trei cete diavolesti

Cele trei cete diavolesti

Diavolii, fiind mai înainte de cădere duhuri si căzând din imaterialitatea lor, au căpătat o oarecare grosime (materialitate), după ispitele pe care le lucrează si de care sunt îmbibati. "Pierzând diavolii bucuria duhovnicească-îngerească, pătimesc si ei voluptatea pământească, la fel ca si oamenii, prin deprinderi si patimi trupesti" (Sfântul Grigorie Sinaitul).
Din această cauză si sufletul omenesc, zidit după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, rational si gânditor, a devenit, din păcate, dobitocesc si nesimtitor duhovniceste si aproape fără de minte, iar prin plăcerile de lucrurile materiale nu mai cunoaste pe Dumnezeu. Pentru că deprinderile rele si păcatele prefac firea si schimbă lucrarea firii. Astfel, s-au format si cele trei cete diavolesti:
I. Prima ceată diavolească este ceata duhurilor desfrânate si băloase, care actionează ca niste lipitori asupra puterii poftitoare a oamenilor. Ei se hrănesc cu putoarea plăcerilor desfrânate ale oamenilor. Acesti diavoli plutesc în puterea poftitoare a oamenilor, în desfrânare, lăcomia pântecului, în lene, în oceanul băuturii, ca unele care sunt lunecoase prin fire si se bucură de umezeala plăcerilor nerationale. Ele ridică asupra omului valuri de gânduri de întinăciune.
II. A doua ceată diavolească o reprezintă ceata diavolilor mâniosi, care este mânioasă si răzbunătoare, ca niste fiare mâncătoare de trupuri, ca niste câini care ling sânge si se hrănesc cu putreziciuni. Ea are ca locuintă puterea mânioasă a oamenilor.
III. A treia ceată diavolească este ceata diavolilor rationali-arhiconi, care sunt cei mai apropiati slujitori ai satanei si se ocupă în special cu interpretarea eretică a Sfintelor Scripturi. Ele sunt duhuri usoare si subtiri, ca niste duhuri aeriene si actionează asupra puterii rationale, contemplative a sufletelor omenesti, aducând în mintile oamenilor ereziile, filozofiile înalte, nălucirile, vrăjitoriile... Uneori se arată în chipuri de păsări si de îngeri (2 Corinteni 11,14) ca să amăgească pe crestini (Pilocalia VII, p. 143).
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor2.htm

Marele Sfat al Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania

Marele Sfat al Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania
de Cicerone Ionitoiu

În timp ce transilvănenii, în alegeri pe circumscripţii, îşi desemnau pe cei 1228 delegaţi care să meargă la Alba lulia, condiţiile de anarhie ale imperiului se abătuseră şi peste românii din Bucovina care au fost nevoiţi să ceară ajutorul guvernului român de la Iaşi care a hotărât să şi trimită trupele sub comanda generalului Zadig, lansându-se următoarea proclamaţie:
„Răspunzând la chemarea Consiliului naţional bucovinean, armata română a păşit pe pământul ţării marelui Voievod Ştefan... Trupele române sosesc în mijlocul vostru aducându-vă dragostea si sprijinul lor pentru libera înfăptuire a dorinţelor născute de dreptul legitim al popoarelor de a dispune de soarta lor..."
 Preşedintele Consiliului Naţional Român din Bucovina, Iancu cavaler de Flondor, a convocat pentru 28 noiembrie 1918 Congresul general şi a hotărât unirea Bucovinei cu România.
 „Astăzi, când una din puterile contractante, Austria, s-a prăbuşit sub greutatea păcatelor şi crimelor ei seculare, noi, urmaşii băştinaşilor acestei ţări, ajunşi stăpânii deplini pe hotărârile noastre, declarăm actul de cesiune de la 1773 nul şi neavenit, şi hotărâm realipirea ţării noastre la Moldova, din trupul căreia fusese ruptă..."
 Fruntaşii Consiliului Naţional Român în frunte cu Iuliu Maniu, Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida Voievod, episcopul Iuliu Hossu, în dezbaterile ce aveau loc, în acele zile măreţe, au luat hotătârea ca armata română să nu fie chemată în acele momente de prăbuşire a imperiului asupritor pentru ca să se poată dovedi lumii întregi voinţa neviciată de UNIRE CU ŢARA, izvorâră din principiul liberei autodeterminări, pe baza dreptăţii istorice şi etnice.
 Aceasta prefigura pasajul din scrisoarea preşedintelui Franţei Alexandre Millerand (1920-1924) trimisă „Comisiunilor de Delimitare a frontierelor" prin care preciza: „...O stare de lucruri chiar milenară nu merită să dăinuiască când ea este recunoscută contrară justiţiei..."
 Iar Iuliu Maniu cu judecata lui logică va completa după aceea: „... Noi nu suntem vinovaţi, precum nu e vinovat nici însuşi poporul maghiar, de altfel foarte vrednic şi foarte patriot, dacă înaintaşii lor, ca popor de stepă, s-au aşezat pe şesurile Dunării şi ale Tisei, şi că în timp de o mie de ani nu au putut să înstăpânească, nici social, nici etnograficeşte, văile şi munţii din apropierea acelor şesuri..." Pentru „înfiinţarea statului liber şi independent", ţăranii români au început să sosească la Alba lulia încă din ziua de 27 noiembrie iar în ziua de 1 decembrie o masă imensă încolonată şi-a făcut apariţia, pe sub poarta lui Mihai Viteazu, în Cetate, pe platoul execuţiei, în imediata apropiere a locului de supliciu unde au fost traşi pe roată Horia şi Crişan.
Între 100 000 şi 130 000 de „cămăşi albe" au ascultat cu smerenie slujba religioasă de la ora 7 dimineaţa oficiată de ierarhii celor două biserici. La ora 10 dimineaţa pe întreg teritoriul locuit de etnia românească au început să bată clopotele pentru a vesti măreaţa hotărâre ce se va lua în acea zi de către reprezentanţii ei.
 Şi, în sunetul clopotelor catedralei de la Alba Iulia, a apărut Ştefan Cicio Pop, preşedintele Consiliului Naţional Român, care a declarat: „Noi care am fost puşi de lumea noastră în fruntea afacerilor, am aflat momentul psihologic sosit pentru a anunţa duşmanilor noştri de secole cum că noi preluăm imperiul (administraţia) peste toate ţinuturile locuite de românii din Transilvania şi Banat... Venim înaintea voastră ţinând cont de mandatul vostru şi declarăm că poporul român este matur, îşi cunoaşte chemarea sublimă în lumea civilizată... Consiliul Naţional Român îşi depune mandatul în mâinile naţiunii române. Acum voi reprezentanţi ai poporului sunteţi chemaţi să spuneţi cuvântul".
După ce a numit ca notari pe Laurenţiu Oanea şi Sever Miclea, iar ca raportor al Comisiei pe dr. Ion Suciu, au fost validate mandatele delegaţiilor, s-a propus componenţa Marii Adunări Naţionale: preşedinţi: George Pop de Băseşti şi episcopii loan I. Papp şi Demetriu Radu; vicepreşedinţi: Teodor Mihaly, Ştefan C: Pop şi Ion Fluieraş; secretari: Alexandru Fodor, Sever Nicolae, Caius Brediceanu, Silviu Dragomir, Victor Deleu, losif Ciser, Ionel Pop şi George Crişan. George Pop de Băseşti, tribunul memorandist, ca preşedinte al Marii Adunări Naţionale a subliniat printre altele:
„... la locul acesta sfinţit de sângele marilor noştri martiri v-aţi adunat si D-voastră, ca să sfărâmaţi cătuşele robiei noastre seculare şi să decidem ca un popor liber asupra sorţii noastre..."
 Pamfil Şeicaru, în descrierea zilei Marii Uniri, zugrăvind portretul „omului zilei" ne prezintă astfel derularea evenimentului: „Precedat de Ştefan Cicio Pop şi Theodor Mihaly, şi-a făcut apariţia Iuliu Maniu. După un moment de tăcere, reprezentanţii celor două Biserici - ortodoxă şi unită - s-au ridicat în picioare dând semnalul aplauzelor şi aclamaţiilor.
 Era o spontană şi unanimă recunoaştere a operei realizată de Iuliu Maniu, ca şef suprem al revoluţiei naţionale. Ştiuse să utilizeze lucid şi cu tact desăvârşit momentele favorabile aspiraţiilor poporului român, evitând să provoace reacţia desperării ungurilor...
 Cu aerul unei simulate dezolări, după ce a respins şi propunerea de independenţă a Transilvaniei într-o confederaţie danubiană, Iuliu Maniu profund mâhnit că venea prea târziu deoarece Partidul Naţional Român îşi exprimase voinţa asupra separării complete de Ungaria şi unirea cu România şi nu mai putea reveni asupra acelei solemne deciziuni fără să-şi piardă legitimitatea reprezentării naţiunii române, care în unanimitate vroia Unirea... Oscar Jaszi nu a mai găsit nici un argument pe care să-l opună impecabilei logici a celui ce reprezenta, în acele momente, poporul român şi voinţa lui naţională. Tactica lui Iuliu Maniu s-a verificat justă în desfăşurarea evenimentelor."
Iată câteva fragmente din discursul lui Iuliu Maniu:
„Dacă privim îndărăt la suferinţele îndurate de neamul românesc, dacă ne amintim de sângele vărsat, nu ştim cum să mulţumim lui Dumnezeu că ne este dat nouă, din generaţia de acum, să trăim aceste timpuri de înălţare. In aceste momente solemne ne vom purta vrednici de timpurile pe care le trăim. Vrednicia naţională se judecă după înţelepciunea cu care se aduc hotărâri chemate să croiască soarta noastră...
 Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm nimic de la împăraţii străini şi de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzeşte acum e că singura noastră forţă care ne poate ţinea în viitor, e aceea provenită din unirea tuturor românilor, îndeosebi noi, românii din Ardeal şi Ungaria suntem în drept să cerem această unire fiindcă aci la noi este leagănul românismului... Cine poate să conteste fiinţei noastre naţionale dreptul de a-si croi singură soarta, de a se conduce ea însăşi şi de a-şi constitui un singur trup când sufletul îi este unul singur şi întreg?
 Însuşirile specifice cu care contribuie neamurile la înmulţirea civilizaţiei, nu se pot afirma şi dezvolta sub o stăpânire străină şi divizată. Este nevoie de o cârmuire conştientă, unitară şi specifică. Datoria noastră este să fondăm statul naţional dacă nu vrem să fim acoperiţi de dispreţul lumii civilizate... Pentru ca intrigile duşmanilor noştri să amuţească, în proiectul de rezoluţie am precizat principiile de cari ne vom călăuzi.
 Noi considerăm realizarea unităţii naţionale ca un triumf al libertăţii omeneşti, vrem să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi cetăţenilor. Nu vrem ca din oprimaţi şi asupriţi să devenim oprimatori şi asupritori. Nu răpim individualitatea etnică a neamurilor conlocuitoare, ci fiecare om este liber să-şi aleagă limba şi credinţa în care vrea să trăiască atât în viaţa sa particulară cât şi în legătură cu viaţa de stat. Nu vrem să sugerăm puterea nimănui, aşa cum a fost şi în vrednicia noastră şi nu vrem să istovim forţele altora.
 Sarcinile ce ne revin la vremi atât de grele nu le vom putea presta fără ca cetăţenii să aibe putinţa desfăşurării maxime a forţelor lor, deoarece libertăţile interne ale cetăţenilor trebuie să crească în raport direct cu sforţările externe ale statului. Nu se poate spera ca cetăţenii fără drepturi şi ţinuţi în întuneric sufletesc şi în mizerie socială, să devie stâlpi siguri ai unui stat modern, deplina libertate şi egala împărtăşire în puterea de stat a cetăţenilor este singura bază solidă a dezvoltării unui stat.
 Toţi cei de faţă suntem de obârşie ţărănească. Tot ce avem înaintea noastră, în haine negre şi cu frunţi luminate, a ieşit din popor. O preocupare constantă a politicii noastre a fost făurirea unei sorţi mai bune a ţăranului român, care este pătura socială cea mai puternică a neamului.
 Reforma agrară este menită să potenţeze producţia şi să niveleze păturile sociale. Una din silinţele noastre ne îndeamnă să promovăm industria indispensabilă pentru un stat modern. Cerem ca pe viitor să se evite conflictele cu arma şi să se instituie un juriu internaţional care să limpezească chestiunile în litigiu. în locul suveranităţii rigide aplicate, trebuie să se înfăptuiască o frăţietate universală.
 Trimitem frăţească închinare bucovinenilor liberi si uniţi cu România si salutări popoarelor cari au dărâmat imperiul Habsburgic. Deodată cu propunerea proiectului de rezoluţie aducem omagiile noastre diplomaţiei iscusite a Antantei şi mulţumirile noastre armatelor ei victorioase."
 Un fapt deosebit de important în acest discurs al lui Iuliu Maniu a fost propunerea ca să se „instituie un juriu internaţional care să lămurească chestiunile în litigiu... să se înfăptuiască o frăţietate internaţională", sugestie ce a prins consistenţă în „Liga Naţiunilor" şi apoi în „Organizaţia Naţiunilor Unite", foruri fără de care nu este posibilă garantarea păcii în omenire. Această clarviziune generală a pus-o în aplicare în pactele regionale pe care le-a iniţiat, după cum vom vedea. Printre vorbitorii de la Alba Iulia, de la tribuna Adunării, a declarat următoarele şi social democratul Iosif Jumanca:
„... Noi zicem că acolo unde ţi-e patria, acolo să-ţi creezi fericirea vieţii tale. Şi noi n-avem teamă că poporul muncitor român care a rupt acum cătuşele unei robii seculare, nu va avea destulă putere ca şi în România Mare să-şi asigure drepturile la o viaţă liberă. Când aderăm la unire, nu o facem numai pentru că în interiorul nostru există simţul acesta, ci şi din convingerea fermă şi conştiinţa clară că prin postulatele luate în rezoluţia prezentată sunt asigurate toate celelalte garanţii pentru democratizarea României..."
 Vasile Goldiş, referentul Consiliului Naţional, într-o magistrală alocuţiune a subliniat importanţa neamului românesc „zămislit din necesitatea imperiului roman de a-şi aşeza o sentinelă puternică în Carpaţii sud-estici şi coborâşurile lor împotriva seminţiilor barbare... după 18 veacuri hotarele etnice ale acestui popor, cu preciziune aproape milimetrică, sunt tot aceleaşi frontiere, cari sunt resemnate pe harta istorică drept hotare ale Daciei lui Traian însă răscolirile spre fericire ale neamului nostru s-au lovit veacuri de-a rândul de nesaţiul hrăpitorilor duşmani. Românii, adevăratul şi ultimul proprietar al pământului ce fusese odată Dacia romană au fost consideraţi străini şi sclavi pe pământul lor strămoşesc.
 Suflul de libertate din Franţa a pătruns şi în munţii noştri, însă când am încercat să creem întocmirile lumii noi, oprimatorii noştri s-au înfrăţit cu împăratul pe care-l detronaseră şi pentru care vărsasem sângele nostru la 1848, au unit cu forţa Ardealul nostru cu ţara Ungurească şi printr-un constituţionalism fals şi mincinos ne-au luat libertatea culturei, ne-au desfiinţat politiceşte, bisericile noastre le-au aservit tendinţei lor de opresiune şi ne-au făcut imposibil progresul economic.
 Politica de extirpare si prigoană a statului ungar a culminat în timpul războiului mondial, când sutele de mii de români luptau sub steag vitreg, însă fraţii şi părinţii ostaşilor erau târâţi în lagăre de internare şi temniţe, presa ne-a fost sugrumată, şcoala închisă, adunările bisericeşti puse sub control şi se urzeau planuri diabolice de distrugere politică... şi ne pregăteau mormântul...
 Crezul Apusului luminat a fost eliberarea naţiunilor pentru interesul lumii... liberarea naţiunii române înseamnă unirea tuturor românilor într-un singur stat care este cea mai firească pretenţiune a civilizaţiei. Unirea tuturor românilor într-un singur stat, numai atunci va fi statornică şi garantată prin istoria mai departe a lumii, dacă va răspunde tuturor îndatoririlor impuse prin noua concepţie a civilizaţiunei ne va inspira datoria să nu pedepsim progenitura pentru păcatele părinţilor şi ca urmare va trebui să asigurăm tuturor neamurilor şi tuturor indivizilor conlocuitori pe pământul românesc aceleaşi drepturi şi aceleaşi datorii".
 După această cuvântare a lui Vasile Goldiş, el a citit şi „Rezoluţia Marii Adunări Naţionale" referitoare la unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat şi ţara ungurească, prezenţi prin reprezentanţii ei la Alba lulia.
 Rezoluţia a fost votată în unanimitate, şi, la scurt timp, vor adera la ea toate naţionalităţile conlocuitoare. „Fraţilor,Ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rosteşte prin poporul său credincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri... Astăzi prin hotărârea noastră se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi, toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu ţara-Mamă, România! Vă amintiţi când prin sutele de spitale, în zilele de întuneric vă vesteam - va învinge dreptatea!
 Vă arătăm că vine ceasul când toţi factorii nedreptăţii vor plânge lacrimi de sânge, în ziua bucuriei noastre. A biruit dreptatea.
 Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii Lui. Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg, pentru suferinţele veacurilor, purtate de un neam, cu credinţa în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui. Suferinţele veacurilor se îmbracă în lumina cu binecuvântare. (în acel moment urca soarele de sub norii ce acopereau până atunci întreg orizontul, mulţimea erupând într-un entuziasm înflăcărat, întrerupând câteva momente cuvântarea.) Cuvintele Domnului se plinesc şi aici, întru împlinire dumnezeieşti - mulţi au dorit să vadă ce vedeţi voi si să audă ce auziţi voi si n-au auzit. Ochii voştri sunt fericiţi că văd si urechile voastre fericite că aud.
 Văd ziua întregirii neamului şi adu bunăvestirea dreptăţii Lui. Fericit am vestit hotărârea judecăţii lui Dumnezeu prin reprezentanţii a toată suflarea românească; fericiţi voi care aţi pecetluit pe veci Unirea cu ţara-Mumă. O viaţă întreagă veţi mărturisi cu mândrie: şi eu am fost la Alba lulia. Fiii fiilor noştri au fost la Alba lulia. Voi sunteţi marea armată a sufletelor alese, a neamului nostru. De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu şi pe credinţa poporului Său. Cântarea noastră de biruinţă să fie cântarea neamului pe calea lungă şi grea a veacurilor:
 DREPTATEA TA, DOAMNE, E DREPTATE ÎN VEAC ŞI CUVÂNTUL TĂU ADEVĂRUL
Dreptate si adevăr la temelia României întregite.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu!
 Pe pământ pace! Ziua învierii să ne luminăm popoare!"
 Alexandru Vaida Voievod a propus o listă cu 130 membri ai Marelui Sfat al ţării care a fost întregită cu 20 de socialişti, cu arhiereii, prepoziţii capitulări, vicarii, arhimandriţii şi protosinghelii celor două biserici din Transilvania, şi care având atribuţia să dezbată problemele politice şi să legifereze până la întrunirea Constituantei tuturor românilor.
 Pe biroul Marii Adunări, Gheorghe Pop de Băseşti şi-a depus mandatul, primit în 1910 de la Partidul Naţional, declarând că şi-a îndeplinit misiunea încredinţată. Bătrânul Gheorghe Pop de Băseşti a fost prima victimă dintre Ctitorii României, asasinat de o bandă de secui, la o lună după înfăptuirea Marii Uniri.
 După cum vom vedea au mai urmat şi alte exterminări ale Ctitorilor României, dar acestea s-au petrecut după împlinirea a 3 decenii de la Unire, acestea fiind făcute de cei ce s-au pus în slujba cotropitorului comunist venit de la răsărit.
Pe data de 2 decembrie 1918 Sfatul Naţional a ales Consiliul Dirigent format din 15 persoane:
Iuliu Maniu, preşedinte şi cu afacerile interne; Alexandru Vaida Voievod, cu probleme externe şi cu presa şi propaganda; Victor Bontescu, delegat cu Agricultura şi Comerţul; Romulus Boilă, cu departamentul Comunicaţiilor; Aurel Vlad, la Finanţe; Ştefan C. Pop, la Război Aurel Lazăr, la Justiţie; Emil Haţeganu, codificator la secţia juridică, împreună cu Ion Suciu şi Ion Fluieraş; ca miniştri fără portofolii au fost numiţi: Octavian Goga, Vasile Lucaci, Vasile Goldiş, Valeriu Branişte; iar secretar George Crişan.
 Sediul Consiliului Dirigent a fost fixat la Sibiu. Sfatul ţării a ales delegaţia care să înmâneze Regelui Ferdinand Actul Unirii votat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.
Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-012)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/874-Marele-Sfat-al-Naţiunii-Române-din-Ungaria-şi-Transilvania