Situatia politica internationala

Situaţia politică internaţională
de Cicerone Ionitoiu

 Problema românilor transilvăneni devenise o problemă internaţională la fel de importantă ca a tuturor naţionalităţilor asuprite de imperiul austro-ungar şi rezolvarea lor depindea nu numai de propriile lor forţe dar şi de conjunctura politică europeană şi de oamenii politici angajaţi în această luptă de dezrobire.
 Providenţa ne-a dat omul care să se descurce în păienjenişul, atât de încurcat al intereselor marilor puteri şi să conducă cu măiestrie politica transilvăneană până la împlinirea dezideratului strămoşesc, de a fi una cu ţara, de a trăi laolaltă toţi cei de o limbă şi de o fiinţă.
 Acest om a fost luliu Maniu şi românii transilvăneni au făcut zid în jurul lui, desemnându-l după cum vom vedea nu numai conducător al politicii externe dar şi comandantul ministerului de război în timpul prăbuşirii imperiului ce asuprise 17 naţionalităţi.
 Să aruncăm o scurtă privire asupra situaţiei internaţionale din Europa în preziua izbucnirii primului război mondial şi aceasta o putem face numai scormonind puţin trecutul nu prea îndepărtat în care se încropise configuraţia forţelor europene.
 Problema Peninsulei Balcanice, care era recunoscută ca „butoiul cu praf de puşcă al Europei", a încercat Rusia s-o rezolve pe trupul „omului bolnav de la Constantinopole" prin Pacea de la San Stefano unde se statuase independenţa Serbiei, Muntenegrului şi României. Dar acest aranjament n-a fost pe placul Austro-Ungariei care dorea anexarea primelor două ţări şi nici pe al Angliei care urmărea ca strâmtorile dintre Marea Neagră şi Egee să rămână în continuare sub supravegherea Turciei.
 Cele două puteri pentru a intimida Rusia au făcut intense pregătiri militare în primăvara anului 1878 cerând convocarea unui Congres european. Acesta a avut loc la Berlin, Rusia nemaifiind în stare să facă fată unui război.
României, care a cerut participarea, i s-a spus că va fi „auzită" dar nu şi „ascultată". La încheierea Congresului de la Berlin (1/13 iulie 1878) s-a recunoscut independenţa României dar i s-a dat Rusiei sudul Basarabiei, Anglia şi-a luat insula Cipru, iar Austro-Ungariei i s-a dat Bosnia şi Herţegovina spre administrare; mai târziu, în 1908, Austro-Ungaria va anexa Herţegovina.
 După acest congres, în 1879 s-a încheiat alianţa între Germania şi Austro-Ungaria iar în 1882 s-a lărgit cu intrarea Italiei şi a devenit Tripla Alianţă, la care a aderat în mod secret şi regele Carol I, fără să aducă la cunoştinţa parlamentului spre ratificare. Ea a încetat să mai existe în 1915, când Italia s-a retras.
 Pentru contrabalansarea acestei Triple Alianţe s-a creat în anul 1892 acordul franco-englez care prin afilierea Rusiei în 1895 s-a transformat în Tripla înţelegere la care se va alătura şi Italia în 1915, după izbucnirea primului război mondial.
 Motorul Triplei Alianţe l-a constituit la început Bismark iar după înlăturarea lui frânele Germaniei au intrat în mâinile lui Wilhelm II care a dus o politică pangermanică şi colonialistă, făcând din această ţară prima putere economică de pe continent.
 Urmărind politica expansionistă colonială, Germania încearcă să intimideze Franţa provocând cele două crize marocane, în 1905 (Tanger) şi 1911 (Agadir), iar în anul următor prin Acordul de la Fez, Franţa devine protectoarea acestor locuri în afară de Marocul spaniol.
 În sânul „Triplei Alianţe" erau ambiţii expansioniste. Dacă pe plan extern, Germania voia să-şi întindă dominaţia pe alte continente, nici Austro-Ungaria nu se lăsa mai prejos, râvnind să stăpânească Balcanii pentru a avea ieşire prin Bosfor şi Dardanele. Aceste interese se ciocneau cu ale Rusiei.
 La rândul său monarhia habsburgică avea o viaţă artificială după „dualismul" din 1867, ungurii constituind o povară grea ce trăgea Austria spre prăpastie datorită încăpăţânării conducătorilor de la Budapesta. Campionul intransigenţei era întruchipat în obtuzul conte Istvan Tisza care intenţiona să suprime naţionalităţile subjugate şi pe ruinele lor să ridice „viitorul măreţ al naţiunii maghiare omogene" şi al „statului maghiar unitar".
 În faţa acestei absurde concepţii politice, aşa cum am amintit, providenţa a dat românilor un om în persoana lui luliu Maniu şi românii au ştiut să-l secondeze în politica pe care a dus-o până la capăt în vederea unirii tuturor celor de o limbă şi un neam, răspândiţi pe atâtea meleaguri străine din cauza vitregiei vremurilor.
 „Domnii luliu Maniu şi Alexandru Vaida vorbesc şi ei o ungurească admirabilă, dar n-avem de ce să le fim mulţumitori, căci ei nu întrebuinţează frumoasa noastră limbă decât ca să ne pălmuiască în ungureşte"; (contele Apponyi Albert, ministru).
 In „Schiţa monografică a Sălagiului", publicată în 1908 la Simleul Silvaniei de către doctorul Dionisie Stoica si loan P. Lazăr, la pagina 193 se spune: „între toţi deputaţii naţionaliştilor însă mai sigur vorbeşte şi mai ascultat de adversari este deputatul Vinţiului de Jos, debaterul simpatic şi adânc pătrunzător în intrigile politice. Având conştiinţa superiorităţii proprii şi a cauzei sfinte ce o reprezintă faţă de adversarii săi politici, luliu Maniu este una dintre personalităţile politice marcante ale parlamentului."
 Iuliu Maniu a forţat istoria pentru a rupe lanţurile ce legaseră Transilvania, timp de un mileniu, de cel mai sălbatic asupritor. Ieşirea din pasivitate atât de mult dorită de Maniu, a făcut să se cutremure parlamentul maghiar, iar ziarul „Peşti Hirlap" să scrie cu ură că: „(Maniu) ar trebui spânzurat în piaţa publică".
Pe 22 iulie 1906, când în parlament ungurii au aruncat asupra Partidului Naţional acuzaţia de iredentism, luliu Maniu s-a ridicat şi a protestat din raţiuni diplomatice, dar în mod deghizat a arătat că poporul român are dreptul să fie iredentist:
 „Dacă ne numiţi iredentişti, vă rog să analizaţi cauzele generatoare ale iredentismului. Iredentismul prosperează acolo unde domneşte absolutismul, unde se strangulează orice aspiraţie naturală, adică într-o ţară unde se paralizează dezvoltarea naturală a puterilor. Vă pot asigura ca dacă în Austria ar fi existat de la început libertatea care singură este prielnică pentru dezvoltarea popoarelor, desigur că nici în această ţară nu ar fi existat iredentism, după cum nu-mi veţi putea arăta nici într-un stat din Europa iredentism, unde a domnit şi domneşte libertatea şi libera dezvoltare a fiecărui neam.
 Noi stăm pe baza principiului de liberă dezvoltare a popoarelor, idealul guvernului maghiar este hegemonia de rasă.
 Ţara aceasta, statul acesta, indicând inegalitatea de tratament a popoarelor şi deci, iredentismul poporului român, conducătorii actuali ai acestui stat şi cercurile sale diriguitoare nu apără deopotrivă interesele tuturor locuitorilor din această ţară."
 Şi când pe 25 iulie 1906 s-a ridicat problema ajutorării secuilor în dauna altor popoare, Iuliu Maniu a protestat energic: „Acţiunea inaugurată de guvern nu a avut drept scop dezvoltarea economică a secuilor, ci a fost considerată ca un instrument în mâinile guvernului maghiar pentru ca poporul maghiar să fie fortificat faţă de poporul român şi întărindu-l, după cum s-a spus, eventual şi pe preţul pauperizării economice a poporului românesc, poporul secuiesc să fie bastionul, cetatea de apărare a maghiarismului în Transilvania.
 Eu protestez categoric şi cu ultima energie împotriva principiului de a se sprijini din averile publice şi din bugetul statului un popor (faţă de altul) ce se găseşte într-o mizerie neasemănat mai mare..."
 Şi profetic, li s-a adresat: „Dacă veţi continua a nu promova binele tuturor popoarelor din această ţară, Ungaria va ajunge pe marginea prăpastiei."
 Când deputatul maghiar D. Farkashazy a declarat că „statul acela mic şi zdrenţăros, care este România, cheltuieşte mai mult pentru scopurile culturale decât Ungaria", luliu Maniu a protestat indignat cu voce tare:
 „România nu este un stat balcanic !
 Declaraţia făcută de d. Farkashazy cu privire la România nu poate fi considerată nici de noi nici de alţii că ar respecta normele bunei cuviinţe parlamentare şi internaţionale, şi eu cred că dacă dl. preşedinte ar fi auzit expresiunea care s-a proferat aici nu ar fi uitat să-l cheme la ordine pe dl. orator. Neglijând, însă, să-l cheme la ordine, am socotit că este de datoria mea, după cum orice membru al acestei camere ar fi trebuit să o considere ca o datorie a sa, de a protesta cu ultima energie contra acestei expresiuni foarte jignitoare pentru statul vecin, cu care monarhia austro-ungară întreţine cele mai cordiale relatiuni...
 Nu ştiu ce întreruperi s-au mai făcut din partea prietenilor mei. Dar dacă cineva dintre membrii partidului meu nu a mai făcut observaţiunea că România nu este zdrentăroasă, ci sfâşiată – această întrerupere, la urma urmei, corespunde unui adevăr deoarece ştim din istorie că Basarabia a aparţinut României şi prin urmare România este sfâşiată".
 In şedinţa parlamentului din 26 iulie 1906, luliu Maniu, conştient că tot „iobagul" ardelean purta în suflet harta rotundă a României Mari, nădăjduind la ziua mântuirii de sub jugul milenar a declarat:
 „Dumneavoastră ne-aţi luat în nume de rău că noi românii vrem să ne dezvoltăm şi să ne încălzim la sânul culturii româneşti. în ce priveşte cultura, vă declarăm că noi nu putem urma decât drumurile pe care le-am bătut în trecut. Căci nu se poate nega dreptul popoarelor de aceeaşi limbă de a avea aspiraţii culturale comune. Nu-mi puteţi deci lua în nume de rău că în calitatea mea de român susţin comunitatea cu limbă şi cultură românească."
 Iuliu Maniu a fost acelaşi şi în parlament şi în viaţa publică, omul care şi-a declinat cu mândrie calitatea de român şi pe care a apărat-o cu demnitate.
Ca avocat a folosit firma advocaţială în limba română, în contradicţie cu măsurile ungureşti care urmăreau prin orice mijloc să maghiarizeze orice sector pentru a deznaţionaliza pe toţi.
 Dar nu pe Iuliu Maniu.
 Pentru cutezanţa de a-şi fi pus firmă românească, Iuliu Maniu a fost deferit baroului advocaţilor din Cluj care l-a pedepsit cu „mustrare" trecută în dreptul numelui Maniu Gyula.
În tomul I al catalogului advocaţilor de la baroul de Cluj se găseşte menţionat „în baza ordinului nr. 707-908 al baroului advocaţilor şi al deciziei nr. 184-908 a consiliului curiei regale maghiare a advocaţilor" - că Maniu este pedepsit cu avertisment.

CICERONE IONITOIU-Viaţa politică-PROCESUL IULIU MANIU-Volumul I (A-006)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php/863-Situaţia-politică-internaţională

Pe balta "La Cruce" de langa raul Mures in apropiere de Deva la o partida de pescuit

George "six-ray"ACIN

Dupa carasi si pladici la balta de langa raul Mures cunoscuta de pescari sub numele de "La Cruce "

Inceput de septembrie altfel spus inceput de toamna.O zi superba de pescuit la una din baltile de langa raul Mures.Balta este cunoscuta si sub numele de balta "La cruce" sau balta "La nea Marin" O zi de toamna minunata intr-o liniste deplina ,traind emotia capturilor si a drilurilor ce-ti ridica adrenalina!

George "six-ray" ACIN

Drumul de acces la balta

Vecinul cu care am fost la pescuit concentrat la pluta,doar doar
trage ceva!

Baltii ii spune "La Cruce"-deoarece in acest lac cu multi ani in
urma s-a inecat un tanar de 17 ani si a fost instalata o cruce pe
malul lacului.Lacul are o vechime de 40 de ani.Adancimea este de aproximativ 8m.

In asteptarea carasilor si a platicilor

Dupa rapitori in septembrie pe raul Mures

O vreme cu vant destul de puternic.Se pare ca toamna a venit deja.Inainte de aceasta partida de pescuit a ploat cateva zile la rand.O ploaie rece,cainoasa.Am procurat momeala vie(pestisori)si avand cateva rotative si twistere mi-am incercat norocul pe raul Mures dorind sa prind ceva rapitori.
George "six-ray" ACIN

Cabana Baleia-Cleantul Cozmei-Piciorul Lancita-Vf.Papusa-Vf.Peleaga-Vf.Custura Bucurei-Curmatura Bucurei-Vf.Bucura-Saua Retezatului *muntii Retezat

8. Cabana Baleia (1410 m) —Cleantu Cozmei (1862 m)— piciorul Lancita—Saua Lacului (2300 m) — vf. Papusa (2500 m) —vf. Peleaga (2509 m) — vf. Custura Bucurei (2388 m)— Curmatura Bucurei (2206 m) — vf. Bucura (2439m)—Saua Retezatului (2251 m).

Marcaj: banda rosie.                                                                                                                                

Timp de mers: 14—16 ore.


O prima recomandare: in afara izvorului de pe culmea Lancita, de-a lungul intregului parcurs, in imediata apropiere a potecii, nu mai exista nici un alt izvor de la care s-ar putea face aprovizionarea cu apa. Atentie de asemenea la eforturile ce se cer pentru parcurgerea intregului itinerar si la faptul ca adaposturile (cabane sau stine) nu se gasesc in apropierea traseului (este foarte indicata folosirea cortului propriu).

Particularitatile sectorului de traseu cuprins intre cabana Baleia si zona in care cararea purtind marcajul triunghi albastru se abate catre stinga, pentru a cobori la Stina de Riu, au fost aratate la descrierea traseului nr. 4.
Din saua larga de la est de vf. Lancita, loc in care rrarca-jul triunghi albastru paraseste poteca pe care am venit dinspre Baleia, traseul nostru (banda rosie), insotit de triunghiul rosu, continua a se desfasura de-a lungul culmii Lancita. Poteca urca inspre vf. Lancita (1969 m) pe care il ocolim prin stinga. In contninuare, de-a lungul piciorului Lancita, printre pilcuri de jnepeni si prin cimpuri de grohotis, ne indreptam catre o ridicatura scunda aflata in Saua Lacului (2300 m, loc in care marcajul triunghi rosu ne paraseste pentru a cobori in caldarea Galesului.
Intre Saua Lacului si vf. Papusa, vom avea de strabatut o zona in care nu lipsesc unele portiuni ce se depasesc destul de greu de catre drumetii lipsiti de un antrenament corespunzator. Din sa, vom urma hatasul care, abatindu-se putin inspre zanoaga Tapului, evita vaiugile slefuite luciu ce brazdeaza pe aici Curmatura Galesului (cunoscuta si sub denumirea de Portile Inchise).
Dupa ce vom fi lasat in urma aceasta putin prietenoasa zona de relief framintat, ocolim, pe versantul sau sudic, virful mic al Papusii numit si vf. Capu Vaii Rele (2408 m), dincolo de care ne asteapta un coboris inspre sud-est urmat de urcusul pe virful principal al Papusii (2500 m). Aici intilnim marcajul cruce galbena (traseul nr. 6) care, pornit de la Uricani, conduce la lacul Bucura (alaturi de banda rosie, aceasta vrista de marcaj ne va insoti pina pe vf. Peleaga). Coborirea de pe vf. Papusa se face pe versantul pravalit si arid al acesteia, pina in saua Pelegii (2274 m) de unde, in continuare, urcam pieptis pe vf. Peleaga (2509 m). Aici, semnul de marcaj cruce galbena se razleteste catre S—SV, coborind in caldarea de NE a Bucurei.
De pe virful Peleaga, traseul nostru (banda rosie) coboara, pina in Curmatura Bucurei (2206 m), pe un hatas caruia ii semnalam, succint, particularitatile: un scurt coboris pina in capatul unui horn, loc din care putem privi salbatica zanoaga a Vaii Rele catre obirsia careia scinteiaza in soare cele 5 tauri ce poarta numele vaii; trecem dupa aceea pe linga „Coltii Pelegii' si coborim pina intr-o sa inierbata aflata la est de vf. Custura Bucurei, pisc pe care urcam usor pentru a cobori apoi, la inceput pravalit, pina in Curmatura (Secera) Bucurei, la 2206 m alt.
Incrucisind aici marcajul banda albastra (catre sud, lacul Bucura; inspre nord, valea Pietrele) ne continuam calea catre Saua Retezatului. Pe un drum ripos, greu de deslusit de-a lungul crestei, urcam inspre V—NV. Curind, din acest hatas nu mai ramine nici o urma, calea noastra urmind a strabate, pe clinele sudice ale Muntelui Bucura, o vasta zona de grohotisuri ale caror pietre colturoase au dimensiuni variate, unele dintre ele intrecind chiar si volumul unei incaperi obisnuit.
Dupa ce, pe alocuri, vom fi depasit in mod acrobatic obstacolele intilnite in cale, ajungem pe vf. Bucura (2439 m), minunat punct de belvedere pentru frumusetile Muntilor Retezat. Un coboris scurt ne poarta, de pe virf mai departe, pina in punctul unde intilnim vrista de jnarcaj banda galbena (lacul Bucura—Saua Retezatului), impreuna cu acest semn, banda rosie ne calauzeste in urcus de-a coasta, pe ver» santul vestic al Muntelui Bucura, pina in Saua Retezatului (2251 m), punct terminus al traseului nr. 8.
Sursa:http://www.scrigroup.com/geografie/TRASEE-DE-PATRUNDERE-IN-MASIV-34579.php

Coltii Morarului

La inceput de septembrie dupa carasi si platici pe balta "La Cruce"

Din gandurile diavolesti

Din gândurile diavolesti

Toată lupta Bisericii si, deci, a crestinilor este lupta cu diavolii, fiindcă ei sunt izvorul a toată răutatea si mai ales cei care fac răul. DiaVolul numai ne ispiteste, el nu are nici o putere de a ne face rău, cât trăim în această viată pământească. Diavolii au atâta putere asupra noastră, câtă le dăm noi.
După căderea lui Adam si a Evei din Rai si pierderea comuniunii harice cu Dumnezeu, diavolii pot să vorbească sufletului omenesc prin gândurile păcătoase. Demonii ne îndeamnă prin gânduri la păcate, dar nu ne pot obliga să păcătuim. Au puterea de a ne însela, de a ne duce în eroare prin gândurile pe care ni le insuflă.
Satana pierzând, prin mândrie si blestem, constiinta dumnezeiască a ajuns nestiutor. De aceea, nu poate sti de la sine ce să facă, ci vede ce face Dumnezeu ca să ne mântuiască si se sileste să facă cele contrare, ca să ne piardă. Astfel, împotriva proorocilor a ridicat prooroci mincinosi, împotriva legii - fărădelegea, împotriva virtutilor - patimile si păcatele, împotriva credintei - necredinta, hula si erezia.
Toti diavolii se luptă să întunece mintea noastră prin pofte, mânie si mândrie si apoi ne transmit gândurile cele rele si fac pe oameni să săvârsească lucruri pe care numai cei iesiti din minti le-ar putea face.
Când mintea se luminează de darul Sfântului Duh, oamenii se rusinează de cele făcute si de ei însisi. De aceea, Sfintii Părinti ne învată să nu actionăm niciodată când mintea noastră este întunecată de pofte, mânie si mândrie.
Viclenii diavoli ne războiesc cu încercările pe care ni le aduc, îndemnându-ne fie să spunem, fie să facem ceva necuvenit, iar dacă nu reusesc ne îndeamnă să aducem multumire plină de mândrie lui Dumnezeu. Viclenii diavoli se pot retrage pentru o vreme, ca neglijând noi niste patimi mari, pentru că le socotim mici, să le facem boli de nevindecat. Ei ne silesc fie să păcătuim, fie să judecăm pe cei care păcătuiesc.
Pe cei ce nu au cunoscut păcatul, viclenii diavoli îi îndeamnă să facă numai o încercare si apoi să înceteze. Pe cei care au păcătuit,îi războieste cu amintirea păcatului, pentru a cădea iarăsi. Diavolul slavei desarte poate transmite unui frate gânduri pe care să le descopere apoi altui frate, iar acesta să spună apoi fratelui cele ce sunt în inima lui, crezând că este văzător cu duhul (diavolesc).
Demonii stiind că oamenii iubesc adevărul, se îmbracă în haina dreptătii si astfel toarnă prin gânduri otravă în sufletul lor. Astfel a înselat satana pe Eva, spunându-i cuvinte ce nu erau ale lui, ci ale lui Dumnezeu, dar amestecându-le cu minciuna (Facerea 13,1).
Satana se străduieste să ne facă să credem că tot ce ne învată el este bine. Ne sopteste la ureche: "Nu vezi că ai dreptate? Te-a jignit! Răzbună-te." De multe ori diavolul ia chipul celui cu care te-ai certat, făcându-te să te lupti cu el, în imaginatia ta. Astfel, îti întăreste prin sugestie si energie vointa (Psalm 62,4) si de cele mai multe ori nu-ti poti stăpâni mânia si ura când te întâlnesti cu persoana cu care te-ai certat si te răzbuni.
Diavolul mândriei înaltă pe om până la Cer si de acolo îl aruncă în fundul Iadului. Istoria mândriei omenesti se rezumă la diversele moduri în care oamenii s-au lăudat cu lucrările lui Dumnezeu si s-au pus în locul Lui.
Vicleanul diavol învată pe oameni să mintă cu gândul, cu cuvântul si cu felul lor de viată. De multe ori cei aflati sub inspiratia lui nu-si dau seama că mint si că sunt condusi de diavoli. Si mai grav este când astfel de oameni sunt investiti cu functii politice si sociale.
Există diavoli necurati care ne sfătuiesc nu numai să facem păcate, ci să facem părtasi si pe altii la săvârsirea răului, ca să ne pricinuiască o si mai mare osândă. Multi oameni se bucură când îsi asociază si pe alti oameni la păcatele lor. Parcă le justifică, le micsorează si le dă curaj.
Ispititorul diavol caută să transforme puterile sufletesti cu care ne-a înzestrat Dumnezeu în puteri distrugătoare pentru suflet. Astfel, puterea seminală care se află în noi pentru nasterea de prunci, diavolii ne-o schimbă spre desfrânare. Puterea mânioasă pe care o avem pentru a munci si a ne lupta sufleteste cu diavolii ne-o schimba spre ura si distrugerea aproapelui.
In momentele de mânie, pentru a ne lupta cu diavolii si nu cu oamenii, trebuie să spunem rugăciuni scurte, puternice si dese, cu gândul: "Doamne Iisuse Hdstoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă"; "Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!" Sfintii Părinti spun că atunci când suntem mâniosi, dacă ne certăm cu oamenii vom petrece în pace cu diavolii, iar dacă ne vom lupta cu diavolii prin rugăciune, împotrivire si smerenie, vom fi în pace cu oamenii.
Avem în noi puterea râvnitoare spre virtute, dar potrivnicul diavol ne îndeamnă să râvnim păcatele. Avem în noi poftirea slavei ceresti, dar vrăjmasul diavol ne-o schimbă spre poftirea acestei lumi păcătoase. Avem în noi bucuria pentru Domnul si faptele cele mântuitoare, dar dusmanul diavol o transformă în bucuria si plăcerea păcatelor.
Traditia noastră crestină spune că diavolul dispune de multe posibilităti de înselare: cu cel inteligent face pe înteleptul, cu cel mai putin întelept face pe prostul. Poate să ne captiveze sub influenta citirii unei cărti scrise sub inspiratia lui. Fiind duh, lucrează asupra mintii noastre, soptind: "Nu asculta de duhovnic, nu te spovedi, nu te sfătui cu altii, să nu mergi laBiserică..."
Este un sfătuitor care ne asigură întotdeauna că ne vrea binele. Ne stimulează plăcerile lumesti si ale păcatelor, ale celor care se obtin prin muncă necinstită si înselăciune. Printre altele ne prezintă răul sub chipul binelui. Chiar atunci când ne îndeamnă la bine, o face cu scopuri rele.
Vicleanul diavol jubilează numai atunci când înseală pe cineva, când oamenii iau de bun si adevărat ceea ce este fals si minciună. Multora, suprafata faptei li se pare bună. Naivii se înduiosează. Face si bine, dar aranjează să iasă rău. Te îndeamnă să mănânci peste măsură ca să te îmbolnăvesti, îti spune să bei ca să te îmbeti, îti atâtă drepturile ca să-ti pierzi măsura si să te răzbuni, îti sopteste la ureche ce spun altii despre tine pentru a-ti dezlăntui ura, te îmbie la logică pentru a-ti stimula încăpătânarea.
Ii place să convingă, când înseală. Din gura lui argumentele curg în cascadă. Când se retrage, o face pentru a ne distrage atentia si a-si schimba tactica. Pe cel care trăieste în robia păcatelor, vrăjmasul diavol se sileste să-i steargâ orice gând bun care l-ar aduce la pocăintă. Cu uneltiri dinainte pregătite si cu prilejurile pe care le are, îl face să cadă în aceleasi păcate sau în păca-te mai mari.
Pe cei care îsi dau seama de viata păcătoasă pe care o trăiesc si vor s-o schimbe, demonul îi amăgeste cu această armă: "Nu te îndrepta astăzi, ci lasă pe mâine spovedania. Ai să te spovedesti în postul celălalt. Doar nu ai să mori astăzi".
Nu lăsati pe mâine îndreptarea voastră, pentru că nu stiti clipa când veti pleca din această lume. Pe cei care sunt râvnitori, diavolul îi pune să facă nevointă peste măsură, aruncându-i în păcatul mândriei. Celui bolnav, care suferă cu multumire boala lui, îi spune câte fapte bune ar fi putut face dacă ar fi fost sănătos si prin aceste cugete îl face pe crestin să-si piardă răbdarea si chiar să cârtească împotriva lui Dumnezeu, pentru boala sa.
De cele mai multe ori diavolul ne aduce argumente din Sfânta Scriptură pentru a păcătui. Diavolul este cel care împarte, cel care dezbină, cel care pune să se lupte om cu om, confesiuni religioase, grupări etnice, partide politice, armate cu armate.
Demonii sunt cei care organizează, prin gândurile insuflate, împotrivirea părtilor una cu alta, din diferite motive. Acesta este rolul lui principal. Din dorintă de răzbunare împotriva lui Dumnezeu, caută să ne piardă si pe noi oamenii. Pe cei ce sunt în lume si sunt aproape de materiile patimilor, diavolii îi luptă cu războiul lucrurilor. Iar pe cei aflati în pustie, datorită raritătii lucrurilor, diavolii caută să-i surpe cu gândurile.
Vrăjmasul omului, ocrotitorul curviei, spune că Dumnezeu este iubitor de oameni si dă iertare pentru patima aceasta, ca una ce este naturală si necesară. După ce am săvârsit fapta, ne scufundă în deznădejde, spunându-ne că Dumnezeu este drept judecător si fără de milă.
Un alt scop al lor este să ne murdărească în stare de veghe, prin aducerea aminte de visele desfrânate. De multe ori diavolii se asează în stomac si nu lasă pe om să se sature, chiar dacă ar mânca tot Egiptul si ar bea tot Nilul (Sfântul Ioan Scărarul).
Cel mai mult se străduiesc diavolii, duminica si în timpul sărbătorilor religioase, să facă pe crestini ca să nu meargă la Sfânta Biserică. De cu seară îi pune să meargă la petreceri, să se uite la filme pornografice, să aibă legături trupesti, iar dimineata, când se trezesc cu sufletul si trupul pline de desfrânare, le dă dureri de cap si oboseală ca să nu poată merge la Biserică. Pe unii îi pune să facă mâncare, să plece la cumpărături, la meci sau să se închine la televizor. Pe cei care prăznuiesc ziua onomastică îi conduce la cârciumă, ca să se îmbete, apoi îi pune la ceartă si omor.
Diavolul sopteste la urechea bărbatilor să-si tundă părul si să-si radă barba, iar la femei să se fardeze, să-si scurteze fustele, pentru a stâmi în lume putoarea desfrânării. Femeilor pasionate de lux si de distractii le sopteste să se îmbrace după modă, mereu cu altfel de haine, să-si cumpere altă mobilă, altă casă si altă masină. Tot diavolul sopteste la ureche femeii ca să facă avorturi, spunându-le că fătul avortat nu este om si deci nu au păcate de moarte.
Necuratii demoni se duc la cei bogati si le împietresc inimile, ca să nu facă milostenie, si de multe ori îi pune să răpească si putina agoniseală a celor săraci. Intunecatul diavol te îndeamnă să furi si te acoperă cu acoperământul lui, spunându-ti că nu te vede nimeni.
Satana sopteste la urechile crestinilor să nu facă cruce când trec pe lângă Sfânta Biserică. Vrajmasul mântuirii noastre ne dă griji si ocupatii ca să întârziem la slujbele Sfintei Biserici, să plecăm mai devreme, să nu ne închinăm la Sfintele Icoane, la Sfintele Moaste, să nu sărutăm mâna preotului, să nu plătim pomelnice pentru cei vii si pentru cei mutati la cele vesnice, să stăm de vorbă cu alti credinciosi în timpul slujbei, să vorbim de rău pe preoti, să clevetim pe aproapele. Blestematul diavol ne împinge de la spate să facem păcatele, iar după ce le-am făcut, ne stă în fată cu rusinea, ca să nu le mărturisim la duhovnic. Când păcatul este mare, ne transmite gânduri de deznădejde si de sinucidere. Când ne spovedim, ne spune să ascundem păcatele cele mari si să dăm vina pe altii.
Cel mai mult luptă diavolii pe crestini când se roagă. Orice crestin când se roagă poate observa cu mintea pe diavol, care caută să-l întrerupă, rătăcindu-i gândurile în toate colturile lumii si la toate păcatele pe care le-a făcut sau le-ar putea face. Iar altii din cauza păcatelor nu pot spune nici măcar o scurtă rugăciune si nici să se însemneze cu Sfânta Cruce. Când ne apropiem de Sfânta împărtăsanie, diavolul ne transmite gânduri de necredintă, ne spune că ne putem îmbolnăvi împărtăsindu-ne cu aceeasi lingurită. Dar oare s-a îmbolnăvit cineva când s-a împărtăsit sau a sărutat Sfintele Icoane?
Diavolul hulei de multe ori batjocoreste pe Dumnezeu si cele ce se săvârsesc în timpul Sfintei Liturghii. Dar nu sufletul omului rosteste aceste cuvinte, ci însusi diavolul. Astfel cum ar putea oamenii huli si binecuvânta în acelasi timp? Satana pune pe oameni să hulească pe Dumnezeu când sunt mâniosi sau când nu li se împlinesc dorintele. Există si un înainte mergător al duhurilor necurate, care ne ia în primire îndată ce ne sculăm din somn si ne întinează primul nostru gând. Când ne trezim, trebuie să ne însemnăm cu Sfânta Cruce si să ne rugăm. Necuratul diavol are obiceiul să ne săgeteze cu amintiri urâte si gânduri desfrânate în momentul în care închidem ochii ca să dormim. Potrivnicul mântuirii noastre ne luptă ca să nu ne rugăm când ne trezim din somn sau când ne culcăm, înainte si după masă, sau să nu împlinim tot canonul de rugăciune, post si milostenie. El ne răpeste stihurile din gură si ne adoarme în timpul rugăciunii.
Potrivnicul diavol sopteste la urechile copiilor să nu asculte de părinti si educatori, să nu învete, să fugă de la scoală si de acasă, iar în cazul cel mai grav să se sinucidă (pentru a se răzbuna pe părinti). Vrăjmasul măntuirii noastre spune celor slabi în credintă să meargă la vrăjitoare, descântătoare si ghicitoare. Acolo săvârsesc false minuni cu puterea lor diavolească (Iesirea 7, 8, 9, 10). Necuratii diavoli învată pe oameni să facă păcate împotriva firii: malahie, sodomie...
Diavolii pătrund în trupurile oamenilor, punând mai întâi stăpânire pe mintea, gândurile si imaginatia lor. Prin păcatele de moarte săvârsite de om, mintea acestuia pierde darul Duhului Sfânt si nu se mai poate smeri si lupta cu diavolii. Oamenii fiind astfel fără apărare si lipsiti de ajutorul lui Dumnezeu, vor fi usor învinsi de diavoli. Sunt si situatii în care, pentru păcatele părintilor, diavolii se sălăsluiesc în copii.
In afară de gândurile rele pe care le transmit omului demonii mai pot ataca partea sensorială si vointa omului. Sfântul Nil Sinaitul ne spune: "Când demonul cel zavistic nu izbuteste să pună în miscare mintea omului, el actionează atunci asupra sângelui si a umorilor, pentru ca prin ele să aprindă atunci imaginatia si s-o umple de închipuiri păcătoase".
Actionând asupra trupului, demonul răscoleste în om senzualitatea, furia, mânia, mâhnirea, mândria si celelalte patimi. Acestea se pot vedea si din viata Sfintei Mucenite Iustina, căreia necuratul duh, trimis de un mare vrăjitor, i-a dezlăntuit simturile senzualitătii si voluptătii. Dar demonul a fost alungat prin rugăciunea sfintei, cu Harul lui Dumnezeu.
Deci, diavolii ne insuflă diverse gânduri rele, pe care omul neduhovnicesc nu poate să le deosebească si le ia ca gânduri proprii. Acceptând gândurile rele, omul devine un promotor al vointei diavolesti, care încetul cu încetul va pune stăpânire pe el. Astfel poate deveni omul inconstient, un slujitor al diavolilor. Iar acest lucru se întâmplă atât la oamenii simpli, cât si la cei cu functii sociale sau politice.
Alteori, vointa unui astfel de om este atât de puternic unită cu diavolii, încât nu mai ascultă de sfaturile duhovnicului. Demonii, în lupta pe care o duc împotriva crestinilor nu cunosc asezarea inimilor lor, nu le pot cunoaste gândurile. Dar ei le deduc, după cuvintele pe care le vorbim, după gesturile pe care le facem. (După cum mergem, după cum privim, după cum vorbim, demonii pot să cunoască starea noastră sufletească lăuntrică).
De asemenea, după cum primim gândurile păcătoase pe care ni le transmite, diavolul intuieste păcatele spre care noi suntem înclinati. Astfel, în timpul rugăciunii personale sau în timpul slujbelor bisericesti, demonii caută să ne întunece mintea noastră cu gânduri necurate, potrivite cu înclinatiile noastre spre păcate, ne învată Evagrie monahul.
Sfântul Isidor Pelusiotul spune: "Diavolul nu stie care ne sunt gândurile noastre, pentru că acest lucru tine exclusiv de puterea lui Dumnezeu. Insă el ne ghiceste gândurile după gesturi si vorbe. Astfel, de exemplu, vede că cineva priveste cu patimă la frumusetea cuiva. Profitând de înclinarea acestuia, de îndată îi transmite gânduri si imagini desfrânate".
Războiul diavolilor cu gândurile este mai cumplit decât războiul cu lucrurile. Pentru că războiul cu lucrurile are trebuintă de timp, loc si iscusintă. Ajutor împotriva acestor lupte netrupesti ni s-a dat rugăciunea curată, din care pricină s-a rânduit să se facă neîncetat (1 Tesalonicieni 5,17). Rugăciunea ajutată de harul lui Dumnezeu întăreste mintea pentru luptă, ca una ce poate să lupte fără trup.
In afară de aceasta, diavolii pot transmite energie păcătoasă omului (de desfrânare, mânie, betie, mândrie...). Dar îsi pot reface vigoarea pe seama energiei păcătoase a omului, energie eliminată de om în procesul desfătării vicioase. Sfântul Ioan Scărarul spune că diavolii nu se bucură de nimic mai mult, ca de putoarea (energia) desfrânării. Sfântul Ioan Damaschinul spune că îngerii "contemplă pe Dumnezeu, atât cât este posibil lor. Aceasta fiind hrana lor".
Demonii, pentru care contemplarea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt nu este posibilă, pot căpăta energie unii de la altii, dar si energie păcătoasă, de la omul păcătos. Pentru aceasta, ei trebuie mai întâi să-l facă pe om asemenea lor, căpătând astfel acces în sufletul lui. Un om pătimas si desfrânat este o sursă de energie păcătoasă importantă pentru duhurile necurate. Diavolii aprind în el patimile, care îi vor devora toate fortele vitale. In acelasi timp, diavolii se hrănesc cu această energie a păcatelor.
In afară de aceasta, duhul necurat care stăpâneste pe un om păcătos îi foloseste trupul ca pe un instrument, pentru o mai mare realizare a patimii lui. (Exemple: artistii de filme desfrânate, pornografice, cântăretii de muzică desfrânată si satanică, conducătorii si oamenii de cultură atei si eretici).
Iată, deci, încă o pricină pentru care diavolii se lipesc de omul păcătos din toate părtile. De remarcat este si faptul că diavolii pot înzestra pe oamenii păcătosi cu energie păcătoasă demonică deosebită, care le dă posibilitatea oamenilor supus vointei diavolesti să trudească necontenit pe tărâmul înmultirii păcatelor în lume. In virtutea esentei lor distructive, demonii, lipsiti de capacitatea de a crea, îsi nimicesc în cele din urmă propriii lor discipoli.
Darul Duhului Sfânt curăteste si sfinteste atât trupul, cât si sufletul omului, iar energia păcătoasă a diavolilor este distructivă si pentru trup si pentru suflet.
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor1.htm

Valea Ordancusa *muntii Apuseni

Valea Ordâncuşa
*Drumetie

Izvorând de sub Vf. Clujului, valea străbate la început o zonă anonimă, pentru ca apoi să sculpteze unele din cele mai impresionante chei din Apuseni, dezvoltate pe 4 km lungime. Pereţii deosebit de abrupţi şi foarte înalţi (200 m) se apropie în unele sectoare la mai puţin de 5 m, şoseaua cu greu găsindu-şi loc printre aceştia. Numărul peşterilor trece de 50. Principalul afluent al Ordâncuşei este Pârâul Gheţarului, care îşi are obârşia în Fântâna de la Iapa şi care drenează compartimentul nord-estic al Platoului Gheţari – Ocoale. Versantul vestic al văii, în zona de izvoare, prezintă un abrupt calcaros bine evidenţiat, acesta fiind tăiat de o frumoasă vale suspendată, faţă de care V. Poliţei s-a adâncit cu cca 25 m. După ce străbate mai multe sectoare calcaroase, săpând mici chei, V. Poliţei se varsă în Gârda Seacă, amonte de confluenţa acesteia cu Coteţul Dobreştilor.

Sursa:parcapuseni.ro

Cele mai socante profetii care s-au adeverit!

De la maiasii care au prezis sfarsitul planetei in anul 2012, pana la Nostradamus, care a facut profetii uluitoare cu privire la cele doua Razboaie Mondiale si chiar atentatele de la 11 septembrie, toate aceste viziuni despre viitor au fascinat si infricosat lumea in acelasi timp.


1. Tana Hoy este medium-ul care a prezis bombardamentul din orasul american Oklahoma, dar si atentatele de la 11 Septembrie, 2001.

2. Jeffry R. Palmer, medicul australian a uimit lumea cu profetiile sale despre viitor. Multe dintre ele s-au adeverit, insa altele nu s-au apropiat de realitate. Insa doctorul a reusit sa prezica tragedia care a indurerat lumea pe 26 decembrie 2004, atunci cand un tsunami devastator a maturat insula Sumatra, din Indonezia. Peste 230.000 de persoane, din peste 14 tari, au fost ucise de valurile ucigase.

3. Americanul Edgar Cayce, supranimit si Profetul Adormit, este cel mai cunoscut prezicator al secolului XX. Cayce reusea sa stea in meditatie vreme de mai multe ore, timp in care putea sa raspunda sa intrebari legate de timp, spatiu, reincarnare, spiritualitate sau evenimente prezente si viitoare. Cayce a prezis datele de inceput si sfarsit a celor doua Razboaie Mondiale, data in care va lua sfarsit marea criza economica din SUA, dar si mortile presedintilor americani Frankiln Roosevelt si John F. Kennedy.

4. Jeane Dixon a fost o astroloaga renumita in anii 1960. A devenit si mai faimoasa in America, atunci cand prima doamna a SUA, Nancy Reagan i-a cerut sfatul. Dixon este faimoasa pentru prezicerea asasinarii presedintelui John F. Kennedy si moartea lui Martin Luther King.

5. Scriitorul american Mark Twain nu este foarte cunoscut pentru prezicerile sale, insa a facut anumite profetii care s-au implinit. Cea mai marcanta a fost cea a propriei sale morti: a spus ca el va muri atunci cand cometa Halley se va arata pe cer, si asa s-a intamplat.

6. Terry si Linda Jamison sunt gemenele care impart acelasi suflet si care au prezis atentatele de la 11 Septembrie. Intr-un interviu acordat pentru un post de radio, gemenele au declarat ca au vazut mai multe dezastre naturale care au maturat lumea.

7. Niciun articol despre profetii nu ar fi complet daca geniul Nostradamus nu ar fi mentionat. Acesta a prezis, in versuri, cum "printul intunecat", nascut langa Italia, va indurera un continent intreg. Mai mult, nici atentatele de la 11 septembrie nu au fost trecute cu vederea de catre Nostradamus. El a scris ca foc venit din cer va distruge un oras intreg si mii de oameni isi vor plange mortii.

Sursa: Antena 3
Foto: www.wired.com

Adevarul despre aurul evreiesc

Congresul Mondial Evreiesc încearcă să convingă că tonele de aur furate de către nazişti în cel de-Al Doilea Război Mondial încă mai sunt ascunse în prezent în Banca Federală din New York dar şi în Bank of England din Londra. Organizaţia pretinde că aurul păstrat în cele două bănci provine de la evreii ce au fost ucişi şi apoi le-au fost topite plombele din dinţi.
Acest lucru este oribil dar acuzaţia se îndreaptă în mod indirect asupra băncilor din Elveţia despre care se crede că au cooperat cu regimul nazist. Nemţii nu au invadat Elveţia, aceasta în schimb le-a păstrat marea comoara pe care o strângeau din fiecare ţară invadată şi apoi jefuită dar şi de la evreii pe care îi ucideau cu sânge rece.
Congresul Mondial Evreiesc a început să ia în serios această acuzaţie în momentul în care o parte din adevăr a început să iasă la suprafaţă. Autorităţile de la Zurich au ascuns pentru foarte mult timp, relatări despre Holocaust, scrise de către evrei. Ulterior s-a aflat că elveţienii nu numai că au cooperat cu naziştii în timpul războiului dar şi după încheierea să nu au returnat întreaga comoara nazistă pe care o păstrau în siguranţă.
Este şocant pentru că o ţară precum Elveţia care s-a pretins tot timpul neutră să coopereze cu naziştii însă este mult mai îngrozitor dacă se descoperă că în băncile elveţiene stau ascunse peste 6 tone de aur ce provin din topirea dinţilor evreilor ce erau gazaţi în masă.
O altă presupunere ce încearcă să deconspire existenta aurului evreilor este o foarte puternică legătură între Elveţia şi mafia americană. Aceasta din urmă a preluat peste 300 de milioane de dolari americani din Elveţia şi pe care i-a spălat, plimbându-i prin diferite conturi şi care în cele din urmă au ajuns în mâinile şefilor mafiei care cu ajutorul acestor bani şi-au consolidat poziţia în lumea interlopă. Cel mai vehiculate nume care stau la baza acestor tranzacţii dubioase au fost Charlie “Lucky” Luciano şi Meyer Lansky.
Alte informaţii provenite din mediul serviciilor secrete americane, demonstrează că şi Vaticanul este implicat în dispariţia miraculoasă a aurului naziştilor. Vaticanul şi-a însuşit aur de peste 350 de milioane de franci elveţieni, dintre care peste 200 de milioane de franci elveţieni sunt păstrate în seifurile din subsolurile misterioase ale Vaticanului. Reprezentaţii Vaticanului au negat vehement acest lucru dar dacă este adevărat că reprezentaţii cei mai de seamă a bisericii se “hrănesc” din aurul pătat cu sângele a milioane de evrei atunci putem să ne dăm seama de ce secretele din lumea conspiraţiilor sunt atât de bine păstrate.
Sursa:http://www.efemeride.ro/adevarul-despre-aurul-evreiesc

Profetie socanta: Razboiul din Siria este prevestit in Biblie

Prorocie împotriva Damascului. „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături; Isaia 17,1.
Acest text biblic este cel care ridică numeroase semne de întrebare cu privire la viitorul Siriei. Contextul actual, în care forțele militare americane vor cu orice preț să inițieze un atac armat asupra Siriei, i-a făcut pe cei mai muți evanghelişti să se ajungă la concluzia că aceasta este o profeție.
dacă un război zonal se va declanșa, atunci textul biblic se va adeveri și astfel vom fi martorii unei profeții incredibile. Mai mult de atât, Biblia continuă printr-un alt text prin care avertizează că Siria va fi distrusă în întregime și astfel oamenii se vor întoarce către Dumnezeu.
S-a isprăvit cu cetăţuia lui Efraim şi s-a sfârşit cu împărăţia Damascului; dar rămăşiţa Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oştirilor, Isaia 17,3
Această interpretare este una clasică și contextuală, dar sunt anumiți cercetători care sunt de părere că în Biblie există inserat un anumit cod și o astfel de interpretare este deficitară. Lucrurile trebuie privite dincolo de înțelesul lor semantic, pentru că altfel ar fi trebuit interpretată întreaga Biblie astfel și nu s-ar mai fi înțeles nimic.
Evangheliștii mai susțin că Biblia trebuie privită precum un poem antic care descrie lumea prin anumite procedee care trebuie interpretate și nu înțelese. Cu cât privim mai în profunzime textul, cu atât adevărul ascuns dincolo de cuvinte va putea să iasă la iveală.
Chiar dacă explicația specialiștilor nu are o logică concretă, pentru că până în prezent poemul biblic nu a fost niciodată interpretat și nici codul descoperit, aceste două pasaje pot deveni una dintre cele mai importante profeții din cea mai importantă carte a omenirii.
Dacă războiul se va declanșa sau nu, doar viitorul va demonstra, chiar dacă există numeroase semnale cum că forțele americane, susținute de țări precum Germania, Anglia, Turcia și chiar Israel, sunt la un pas de distrugerea “cetății Damascului“.
Sursa:http://www.efemeride.ro/profetie-socanta-razboiul-din-siria-este-prevestit-in-biblie

Cum ispitesc diavoli pe oameni

Cum ispitesc diavolii pe oameni

Diavolii si-au dezlăntuit toată mânia lor asupra oamenilor care sunt creati după chipul lui Dumnezeu, plămada mâinilor Sale. Toate eforturile lor sunt îndreptate pentru a duce cât mai multe suflete omenesti în Iad. Iar pentru aceasta se folosesc de toate experientele, cunostintele si fortele lor.
Diavolul, amăgind pe Adam prin Eva, a făcut să li se ia slava cu care Dumnezeu îi acoperea. Si, astfel, Adam s-a văzut gol (trupeste) cu toată urâtenia lui, pe care mai înainte nu o vedea, întrucât cugetul lui se desfăta de frumusetile cele ceresti. De fapt, după căderea sa din har, cugetările lui s-au făcut pământesti si tindeau în jos, iar cugetul lui simplu si bun s-a amestecat cu acel cuget trupesc al păcatului. De atunci, în jurul inimii omului roteste acoperământul întunericului, adică focul duhului lumesc, care nu lasă mintea să creadă sau să iubească pe Dumnezeu si nici să împlinească voia Lui Sfântă.
Crestinul are libertatea si Puterea Harului Dumnezeiesc de a se elibera de sub dominatia diavolului (1 Corinteni 10,13). Sfântul Diadoh al Foticeii spune: "Din Dumezeiestile Scripturi si din însăsi simtirea mintii aflăm că înainte de Sfântul Botez, Harul lui Dumnezeu îndeamnă sufletul spre fapte bune din afară, iar satana foieste în adâncurile inimii, ascuns în gânduri" (Psalm 63,6-7).
In momentul în care ne-am renăscut prin Sfântul Botez, diavolul lucrează din afară, iar harul lui Dumnezeu, din inimă. In inima omului se săvârseste războiul satanei, care fiind nevăzut nu-l simt cei mai multi crestini. Prin Sfântul Botez diavolul este scos afară din suflet, dar i se îngăduie să lucreze asupra lui prin trup.
Când Harul Dumnezeiesc părăseste pe om, diavolii foiesc ca niste serpi în adâncul inimii, neîngăduind deloc sufletului să caute spre dorinta binelui. Iar când, prin rugăciune, Harul lui Dumnezeu pătrunde în minte, diavolii se strecoară ca niste nori întunecosi prin portile inimii, spre patimile păcatului. Deci, după Botezul crestin, diavolii petrec împrejurul inimii crestinului, lucru pe care vrăjmasii mântuirii noastre nu vor să fie stiut de oameni, ca nu cumva să se întrarmeze împotriva lor cu postul, rugăciunea si Sfintele Taine.
Astfel, diavolul rămânând în exterior seduce pe om cu mândria, slava desartă si mai ales cu senzualitatea, cu îngăduinta lui Dumnezeu, care pune astfel la încercare virtutile oamenilor. Astfel diavolul, prin libertatea pe care o are de la Dumnezeu, împlineste o mare iconomie (Simeon Metafrastul, Filocalia vol. 6,p.315).
Există, în cei care se îndulcesc cu patimile, simtirea unei iubiri pătimase a trupurilor si un duh necurat diavolesc sălăsluit în însăsi simtirea celui luptat de desfrânare. Acesta simte arderea dureroasă a trupului, ca si cum ar fi într-un cuptor de foc. Acest lucru îl face să nu se teamă de Dumnezeu, să dispretuiască aducerea aminte de chinurile Iadului, să fie nepăsător fată de Biserică si rugăciune. Ajunge astfel ca un iesit din minti si din sine si ametit de pofta desfrânării. Persoanele care îsi imaginează si visează des că fac păcatul desfrânării pot ajunge după o perioadă de timp să desfrâneze cu diavolii. Sunt si femei care trimit diavolii desfrânării la bărbati, în timp ce acestia dorm, pentru a-i stârni spre desfrânare.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: "Când duhul necurat iese din om (prin Sfântul Botfez, Sfânta Impărtăsanie si celelalte Sfinte Taine) umblă prin locuri fără de apă, căutând odihnă... Dacă însă crestinul face din nou păcate de moarte, el răstigneste a doua oară pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Evr. 6,4-6) care se află în inima sa de la Dumnezeiescul Botez" (Galateni 3,27). Duhul necurat, neaflând odihnă, zice: "Mă voi întoarce la casa mea (inima omului, de unde a fost izgonit). Si venind o află măturată si împodobită. Atunci merge si ia cu el alte sapte duhuri, mai rele decât el si, intrând, locuieste acolo. Si se fac cele de pe urmă ale omului acestuia, mai rele decât cele dintâi" (Matei 12,45).
Si astfel devine crestinul îndrăcit, chinuit de diavoli, făcând păcate din ce în ce mai mari (betie, desfrânare, hulă, avorturi...).
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor1.htm

Iuliu Maniu in prima linie

Iuliu Maniu în prima linie
de Cicerone Ionitoiu



După ce şi-a trecut doctoratul în drept la Budapesta în 1896, luliu Maniu şi-a obţinut dreptul de a profesa advocatura în 1898, tot la Budapesta şi imediat şi-a deschis biroul advocaţiei la Şimleul Silvaniei, dar la foarte scurt timp Mitropolia română greco-catolică l-a angajat pentru apărarea intereselor ei şi astfel s-a stabilit la Blaj. Activitatea profesională a fost deosebită.
 Cunoscuţii povesteau că în ziua când Maniu avea procese la Tribunalul din Cluj ceilalţi judecători amânau procesele pentru a asista la pledoariile lui. In această calitate a servit interesele Mitropoliei până în 1915, când a fost înrolat ca simplu soldat, după câte vom vedea, deoarece viaţa profesională a fust dublată cu cea politică în care a excelat spre cinstea neamului românesc.
 Am văzut că o dată cu numirea în Comitetul naţional, la vârsta de 23 de ani şi-a trecut şi doctoratul dovedindu-se omul de principii logice, juridice şi democratice, angajat în viaţa socială şi naţională a poporului său, militând pentru ieşirea din pasivitatea decisă în 1892.
 Inceputul secolului scoate în evidenţă punctul de vedere al activismului politic susţinut cu înflăcărare de luliu Maniu şi care vede subliniat în prefaţa „Discursurilor parlamentare" (apărută în Tipografia Seminarului Arhideocezan de la Blaj):
 „...Viata parlamentară şi lupta electorală sunt mijloacele cele mai potrivite pentru a trezi oamenii noştri, a trezi lumea străină şi a dovedi tuturor că încrederea ce punem în forţa poporului român nu a fi dezminţită de decepţiuni, căci poporul românesc este cel mai puţin vinovat de starea politică în care se afla.
 Sunt adânc pătruns de misiunea mare a neamului românesc. Am nestrămutata încredere în forţele de care dispune pentru împlinirea acestei misiuni şi simt îndatorirea pe care o are fiecare român de a contribui la întărirea şi dezvoltarea în toate direcţiile a acestor forţe, îndatorire a cărei nebăgare în seamă înseamnă de-a dreptul TRĂDARE DE NEAM."
 După 1903 luliu Maniu şi-a asumat rolul hotărâtor în conducerea destinelor românilor transilvăneni. Moartea doctorului loan Raţiu pe 4 decembrie 1904 a făcut să dispară ultimul obstacol al activismului. Imediat, pe 15 ianuarie 1905, la Sibiu a fost convocată „Conferinţa naţională a Partidului National Român", formată din 97 delegaţi, majoritatea tineri şi unde s-a hotărât menţinerea autonomiei Transilvaniei si intrarea în activitate.
 Printre hotărârile aprobate de această conferinţă se numărau:
 --Recunoaşterea poporului român ca individualitate alcătuitoare de stat şi asigurarea dezvoltării lui etnice şi constituţionale prin instituţiuni de drept public.
 --Menţinerea unităţii de conducere, de administraţie şi a limbii de comandă în armata comună a monarhiei.
 --Respectarea legii de naţionalitate din 1896... Legiferarea dreptului de a folosi limba maternă în administraţie, justiţie şi instrucţie. Fiecare popor să fie judecat, administrat şi instruit în limba sa proprie...
 --Autonomie deplină pentru toate confesiunile.
 --Autonomie deplină tuturor comunelor şi circumscripţiilor administrative şi arondarea lor după hotarele etnice ale diferitelor popoare din ţară.
 --Lege electorală pe baza sufragiului universal... Votarea secretă în circumscripţiile electorale în faţa unei comisii... Legiferarea dreptului de întrunire şi asociere, fără nici o restricţie.
 --Libertatea de presă.
 --Modificarea radicală a sistemului de impunere.
 --Improprietărirea proporţională a agricultorilor prin vânzarea moşiilor statului, în parcele, la preţuri ieftine. Indivizibilitatea minimului de proprietate. Ţinuturile locuite de români să fie colonizate numai cu populaţie românească... Statificarea higienei publice, asistenţa medicală şi medicamente gratuite pentru săraci.
 După „Conferinţa" de la Sibiu, Partidul Naţional Român şi-a pus candidaţi în toate circumscripţiile electorale româneşti, cu toate că împotriva lui s-au executat de către prefecţii unguri nu numai teroarea dar şi coruperea alegătorilor, ameninţări şi alte acte samavolnice specifice regimului de opresiune a popoarelor subjugate.
 După dizolvarea parlamentului condus de Ştefan Tisza, regele Francisc losif a încredinţat guvernul lui Alexandru Wekerle care a fixat alegerile pe 29 aprilie şi pe 8 mai 1906.
 Sever Stoica, în lucrarea despre luliu Maniu publicată la Cluj în 1932, spune despre acest eveniment: „...deşi alegerile s-au desfăşurat în sărbătoarea bâtelor alcolizate şi în iordanul ouălor clocite, un număr impunător de deputaţi români a reuşit să pătrundă în parlamentul maghiar. De rândul acesta a străbătut în parlament şi domnul luliu Maniu, ales în Vinţul de Jos, judeţul Alba.
 Din prima clipă domnul Maniu s-a impus ca o figură marcantă a parlamentului maghiar, cucerind respectul unanim prin demnitatea atitudinilor şi spontaneitatea replicilor sale miezoase".
 luliu Maniu şi-a făcut debutul pe 25 mai 1906, când răspunzând discursului programatic al primului-ministru maghiar A. Wekerle în numele partidului coalizat al naţionalităţilor, spuse printre altele:
 „Domnilor deputaţi, uzanţa parlamentară fiind ca partidele politice să-şi clarifice atitudinea faţă de programul guvernului, îmi iau îndrăzneala să-mi spun şi eu cuvântul, în numele partidului naţionalităţilor din care fac şi eu parte... (esenţa discursului este dată fără întreruperile care au avut loc).
 Dumneavoastră tăgăduiţi existenţa partidului nostru, deşi avem un program şi deşi noi cei care suntem membrii acestui partid, suntem aici, deşi avem o organizaţie de partid şi în faţa fiecărui om cu mintea întreagă ne înfăţişăm ca partid organizat...
 Noi susţinem că existenţa partidelor nu se poate discuta, aşa cum nu se poate discuta nici dreptul lor de a se afirma. Noi vă vom afirma aici nu numai cu argumentele dar si cu fapte că existăm ca partid şi că nu vom înceta nici o clipă să luptăm pentru binele naţiunilor noastre si al tării...
 Ceea ce spun, o spun cu toată sinceritatea şi din adâncul inimii. Mărturisesc că am aşteptat cu nerăbdare acest program pe care domnul preşedinte de consiliu a binevoit să-l desfăşoare înaintea noastră.
 Declaraţiile domniei sale însă m-au decepţionat, pentru că cunoscând misiunea lui, ne-am fi putut aştepta cu drept cuvânt ca domnia sa să ne vorbească mai lămurit şi mai amplu despre modul cum are de gând să-şi îndeplinească această misiune...
 Guvernului acestuia în afară de sarcina de a împlini necesităţile statului, i s-a mai încredinţat sarcina de a elabora proiectul de lege pentru sufragiul universal. Guvernul a primit sarcina de a deschide porţile constituţiei pentru păturile largi ale poporului, dar domnul preşedinte al consiliului a învăluit în întuneric tocmai clarificarea acestei chestiuni importante.
 Este aproape un an de când a început această luptă care n-a avut alt rezultat decât că a împins problema sufragiului universal pe primul plan al interesului înaintea celorlalte chestiuni.
 Noţiunea sufragiului universal se poate însă interpreta în mai multe feluri şi pentru rezolvarea ei se pot prezenta diferite solutiuni...
 Când domnul preşedinte al consiliului a declarat că va întocmi proiectul de lege pentru sufragiul universal pe baza ideilor democratice l-am aprobat şi noi, dar când domnia sa a mai spus, dacă am înţeles bine, că vrea să confere dreptul de vot numai acelora care au suficientă pregătire pentru a exercita acest drept şi care vor fi socotiţi ca atare de guvern, am înţeles că guvernul se gândeşte la un sufragiu limitat pe care noi nu-l putem primi şi care ne-a îndemnat să-i retragem creditul, pentru că noi naţionaliştii ştim prea bine că din prilejul transplantării acestor principii în viaţa practică, tocmai principiile fundamentale vor fi date de minciună...
 Afară de aceasta mai este o împrejurare, care mă face să n-am încredere în programul guvernului, şi anume împrejurarea că domnul preşedinte al consiliului n-a amintit nici un cuvânt că va executa cu imparţialitate şi echitate legile fundamentale ale ţării. Din nenorocire noi ne-am obişnuit să vedem că legile nu se execută...
 Domnilor deputaţi, domnul preşedinte al consiliului a socotit de cuviinţă să declare că a respectat legile fundamentale ale Croaţiei. Cunosc bine legile ce stabilesc raporturile Ungariei cu Croaţia şi cunosc şi celelalte legi fundamentale ale ţării, dar mai ştiu că acestea din urmă nu sunt aplicate.
 Eu am spus şi afirm neclintit şi acum că după cum domnul preşedinte al consiliului a găsit de cuviinţă să dea asigurări cu privire la respectarea legilor fundamentale ale Croaţiei, tot asa credem că are datoria să se declare şi asupra altei legi fundamentale, legea referitoare la egala îndreptăţire a naţionalităţilor cuprinsă în articolul 44 din 1868 şi să declare că va respecta această lege în mod conştiincios.
 Noi nu avem încredere în acest guvern pentru că ne dăm seama că acest guvern este în serviciul aceluiaşi sistem de guvernare care de la 1867 încoace încătuşează şi împiedică valorificarea acelor drepturi naturale care susţin într-adevăr această ţară. Pentru că servesc acelaşi sistem de guvernare, care din nenorocire călăuzeşte de la 1867 încoace destinele acestei ţări şi care nu se poate numi altfel decât: dominaţiunea exclusivismului de rasă şi de clasă.
 Fiindcă domnul preşedinte al consiliului chiar şi atunci când făgăduieşte proiectul de lege al sufragiului universal, care ar trebui să stea în slujba celor mai democratice principii, face declaraţia că această lege va fi dominată de caracterul naţional al acestui stat... Fiindcă noi ştim din tristele experienţe ale trecutului că această lozincă înseamnă încercarea de a ne topi în rasa maghiară...
 Din nenorocire, din trecutul nu prea îndepărtat ştim că sub lozinca statului naţional maghiar voiţi să distrugeţi fiinţa etnică a naţionalităţilor nemaghiare şi fiindcă din toată cuvântarea domnului preşedinte de consiliu respiră această lozincă, deşi în părţile mai cizelate ale programului guvernului vedem unele gânduri bune, nu putem avea totuşi încredere în acest guvern mai ales pentru că din programul său cultural reiese limpede dorinţa de maghiarizare, tendinţă care împiedică adevărata fericire a ţării şi evoluţia dreaptă a popoarelor ei...
Noi spunem cu toată hotărârea că nu suntem aici pentru guvern, ci pentru binele poporului.
 Fiindcă noi suntem aici în serviciul poporului se înţelege că vom socoti ca o datorie a noastră să susţinem toate intenţiunile, toate faptele şi toate proiectele guvernului care vor ţine seama într-adevăr de interesele poporului şi vor servi binele lui.
 Dar în acelaşi timp declarăm că împotriva tuturor intenţiunilor şi faptelor guvernului prin care se va încerca să se împiedice afirmarea şi înaintarea socială, economică şi politică a celorlalte naţionalităţi din ţară, vom începe şi vom continua cea mai energică, cea mai conştientă şi cea mai bărbătească luptă, fără nici o consideraţie.
 Domnilor deputaţi, punctul de plecare al politicii noastre, idealul nostru este ca toate popoarele din această ţară să aibă posibilitatea de a progresa pe terenul economic, cultural şi politic...
 Mă mărginesc a lămuri idealul mare şi general şi a ruga onoratul guvern să nu neglijeze valorificarea acelor principii politice care numai ele sunt în stare să asigure fericirea şi progresul acestei ţări, dar să le valorifice nu numai în folosul unei singure naţiuni şi al unei singure clase sociale, ci pentru toate popoarele şi toate clasele sociale care alcătuiesc această ţară, asigurându-se pentru toţi deopotrivă dezvoltarea economică, politică şi culturală.
 Pentru că acest principiu nu este lămurit destul, noi nu putem avea încredere în acest guvern."
 Timp de 4 ani luliu Maniu a combătut politica ungurilor de asuprire şi a apărat drepturile poporului său încât împotriva lui s-a ridicat opinia publică maghiară incitată de presă. După discursul lui luliu Maniu ţinut în problema maghiarizării şcoalelor şi a armatei a făcut să cadă guvernul Wekerle în 1910, zădărnicind planul de a se introduce limba maghiară cel puţin în companii. Cu acea ocazie furia presei nu a cunoscut limite în a-l acuza, iar ziarul maghiar „Budapesti Hirlap" a scris că „Maniu este vrednic să fie lovit în cap ca o fiară sălbatică".
 Dacă atunci maghiarii n-au făcut-o, vom vedea că au reuşit s-o facă iudele puse în slujba comunismului în 1947.
 Cu toate aceste ameninţări Maniu rămânea prezent în fruntea luptei pentru apărarea fraţilor transilvăneni ameninţaţi la începutul anului 1912 cu „deznaţionalizarea şi maghiarizarea greco-catolicilor maghiarizaţi", prin anexarea lor la Episcopia ungară de la Hajdudorog, ce a fost creată prin Bula Papală din 1 iulie 1912.
 Românii s-au întrunit pe 29 iunie în Congresul de la Alba lulia sub preşedinţia lui Gheorghe Pop de Băseşti, congres în care luliu Maniu a prezentat rezoluţia celor 50 de membri ai comisiei protestând împotriva proiectului de a „face din biserică un instrument politic de deznaţionalizare şi de silnicie".
Aceasta se petrecea în preziua venirii lui Istvan Tisza la conducerea guvernului maghiar şi care va încerca prin tratative să divizeze pe români, dar ghinionul acestuia a fost că românii l-au ales tot pe luliu Maniu ca să le reprezinte interesele.

CICERONE IONITOIU-Viaţa politică-PROCESUL IULIU MANIU-Volumul -I- (A-005)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php/860-Iuliu-Maniu-în-prima-linie

(Traseu de legatura)Orasul Uricani-Saua Tulisa-Dealul fagetel-Vf.Pilugu Mic-Vf.Pilugu Mare-Vf.Lazaru-Vf.Gruniu-Vf.Custura-Saua Plaiului Mic-Vf.Dragsanu-Sub varful Albele-Piatra Iorgovanului-Culmea muntilor Godeanu-Baile Herculane *muntii Retezat

7. (traseu de legatura). Orasul Uricani (725 m) — saua Tulisa (1555 m) —dealul Fagetel (1591 m) — vf. Pilugu Mic (1532 m) — vf. Pilugu Mare (1755 m) — vf. Lazaru (2290 m) — vf. Gruniu (2300 m) — vf. Custura (2457 m) — saua Plaiului Mic (1879 m) — vf. Dragsanu (2080 m) —sub vf. Albele (2013 m)— Piatra Iorgovanului (1997 m) — culmea Muntilor Godeanu — Baile Herculane.

Marcaj: banda rosie. (De mentionat ca acest marcaj a devenit astazi aproape inexistent; el apare numai pe dealul Fagetel si, sporadic, pe Pilugul Mic. Alte semne de marcaj se intilnesc la Piatra Iorgovanului si pe Stanuletii Mari).


Timp de mers: 12—14 ore, pina la Piatra Iorgovanului; de aici mai departe, pina la Baile Herculane, circa 2 zile.

Portiunea de traseu de la Uricani si pina la vf. Custura a fost descrisa in cadrul prezentarii traseului nr. 6 (pe acest parcurs exista deci doua marcaje: cruce galbena si, rar, banda rosie); particularitatile sectorului cuprins intre vf. Custura si Piatra Iorgovanului au fost aratate in descrierea facuta pentru traseul nr. 4 (pe acest parcurs se intilnesc deci doua semne de marcaj: triunghi albastru si, uneori, banda rosie); restul de traseu (Piatra Iorgovanului — Baile Herculane) se desfasoara in afara ariei Muntilor Retezat, descrierea drumului putind fi gasita in lucrarile ce trateaza despre Muntii Godeanu si Muntii Cernei.
Sursa:http://www.scrigroup.com/geografie/TRASEE-DE-PATRUNDERE-IN-MASIV-34579.php

Adevarul despre moartea lui Benazir Bhutto

Asasinarea fostului prim-ministru al Pakistanului Benazir Bhutto, la 27 decembrie 2007 în Rawalpindi, în timp ce se afla în plină campanie electorală a scris un nou capitol în politica pakistaneză, dar şi în neînțeleasa carte a misterelor omenirii. Asupra morții sale au planat mai multe teorii, unele plauzibile, care nici până în ziua de astăzi nu au făcut lumină asupra ceea ce a însemnat un asasinat cu sânge rece.
Cei mai mulţi l-au acuzat pe generalul Pervez Musharraf, președintele Pakistanului din acea vreme, că ar fi comandat acest asasinat. El a preluat conducerea Pakistanului în anul 2001, atunci când printr-o lovitură de stat militară i-a îndepărtat pe opozanții săi de la putere. Abia în august 2008 a fost forțat să-și dea demisia.
Revenirea lui Bhutto din exil reprezenta o amenințare iminenta la adresa puterii. Scaunul lui Musharraf se cutremură, iar Partidul Ligii Musulmane pierdea fonduri importante dacă era înlăturat de la putere. Se zvonește că Bhutto îşi dăduse acordul asupra unei înțelegeri prin care Musharraf urma să-și reducă prerogativele. În urma acestei înțelegeri, președintele urma să-şi piardă ruşinos puterea.
Al-Qaeda şi-a asumat responsabilitatea pentru moartea lui Benazir Bhutto, dar această mărturisire este departe de a-l absolvi pe Musharraf de orice responsabilitate. Preşedintele în exercițiu din acea vreme și acoliții săi aveau ample legături cu mișcările extremiste şi se presupune că s-au folosit de acestea pentru a-şi îndepărta opozanţii politici. Din această cauză se presupune că Musharraf a plătit mercenari din Al-Qaeda pentru a scăpa de Bhutto.
Ușurința cu care lunetistul şi atacatorul cu bomba au reușit să se apropie de mașină de teren blindată a lui Bhutto ridică mari semne de întrebare asupra colaborării dintre securitate şi atacatori. Breșele sistemului de pază au fost evidente şi lăsate special pentru că cei doi asasini să poată acționa în voie. Nu trebuie neglijat faptul că Bhutto supraviețuise unui atac similar cu câteva luni în urmă. Securitatea trebuia întărită şi breșele de la primul atentat acoperite, însă nu a fost deloc aşa.
Mai mult decât atât, conform unui ziar din Israel, Bhutto fusese împiedicată, de guvernul Pakistanului, să-şi angajeze paza particulară din SUA şi Marea Britanie. Agenții de pază nu au primit niciodată viza pentru Pakistan, iar celebra femeie a politicii pakistaneze şi-a găsit moartea mișelește.
Imediat după asasinarea ei, Ministrul de Interne a declarat că Bhutto murise în urma unei fracturi craniene care s-a produs în clipa în care s-a izbit cu capul de portiera mașinii. Această declarație a contrazis raportul pe care l-a emis spitalul în care fusese internată în urma asasinatului.
Indiferent de argumentele pe care le-a adus ulterior Musharraf, asasinarea lui Bhutto a reprezentat un ultim gest disperat al unui om care a a ținut cu dinții de putere şi a recurs la orice mijloace posibile pentru a-şi îndepărta opozanții de pe scenă politică.

Sursa:http://www.efemeride.ro/adevarul-despre-moartea-lui-benazir-bhutto

Poiana Varasoaia *muntii Apuseni

Poiana Vărăşoaia
*Drumetie


Zona numita Vărăşoaia cuprinde două platouri carstice de mari dimensiuni situate la nord de Platoul Padiş şi este cuprinsă între Vârful Piatra Boghii, Muntele Măgura Vânătă, Vârful Vărăşoaia şi bazinul Someşului Cald.
Zona este împărţită în Poiana Vărăşoaia - Sud, despărţită printr-o şa (prin care trece drumul forestier şi traseele spre Stâna de Vale, Vlădeasa şi Cheile Someşului Cald), de Poiana Vărăşoaia - Nord, care se desfăşoară la nord-est de Vârful Vărăşoaia şi se constituie ca un bazin închis.
Poiana Vărăşoaia - Sud are o forma eliptică şi este presărată de o puzderie de doline, printre acestea găsindu-se numeroase peşteri. În Poiana Vărăşoaia - Sud există două lacuri carstice ce umplu două doline bine căptuşite cu depozite aluvionare.
Poiana Vărăşoaia-Nord este depresiunea situată la cea mai mare altitudine din bazinul endoreic Padiş – Cetăţile Ponorului.
Vărăşoaia este o depresiune de contact carstic formată pe seama ponoarelor care drenează în subteran mici cursuri subaeriene organizate pe pantele estice ale muntelui Măgura Vânătă. Cursurile de apă infiltrate se constituie în cel mai adânc sistem hidrocarstic pus în evidenţă pe teritoriul României (Sistemul Vărăşoaia – Izbucul Boga).
Vârful Vărăşoaia (1 441 m), care domină întreaga poiană, constituie un excelent punct de belvedere, cu privelişti ample asupra Depresiunii Beiuşului, Văii Boga, Abruptului Brăiesei şi Văii Rele, Vârful Cârligate şi Şaua Cumpănăţelul, Poiana Cuciulata, Poiana Onceasa şi Cheile Someşului Cald, Muntele Măgura Vânătă, Şesul Padiş şi Vârful Biserica Moţului, iar în partea sudică până la Groapa Ruginoasă şi vârfurile Vârtopul şi Curcubăta Mare. Datorită acestui tur de orizont complet, Vârful Vărăşoaia reprezintă unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din zona Padiş.
Sursa:http://www.parcapuseni.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=74&Itemid=79&lang=ro