Metafizica sexului

Julius EVOLA
Metafizica sexului
Traducere de Sorin Marculescu.
Editura Humanitas, Bucuresti, 2002, 456 p., f.p.


 Filozof si istoric al culturii tradus in numeroase limbi, dar si marginalizat ca urmare a angajamentelor la extrema dreapta fascista, mesajul operei lui Evola este unul semnificativ. Si aceasta pentru ca pune in lumina o serie de valori uitate de lumea moderna. Problematica sexului este centrala in societatea noastra si apoi punctul de vedere al lui Evola nu este cel al psihologilor, psihanalistilor sau biologilor (domenii la care se reduce astazi analiza sexului), ci este unul al metafizicianului: „…sexul, inainte si dincolo de trup, exista in suflet si intr-o anumita masura in spiritul insusi. Esti barbat sau femeie in interior inainte de a fi astfel si exterior: calitatea masculina sau feminina primordiala patrunde si impregneaza intreaga fiinta, asa cum o culoare patrunde un lichid“ (p. 76).
 Analizind fiinta umana, Evola subliniaza caracterul ei complex: omul are o parte esentiala („fata“) si una exterioara, artificiala, dobindita, care se formeaza in viata de relatie si care creeaza „persoana“ individului („masca“). La rindul ei, partea esentiala sau interioara a individului are doua niveluri. Primul este reprezentat de ceea ce numim „principium individuationis“, unde actioneaza fortele prin intermediul carora o fiinta este ceea ce este, fie din punct de vedere fizic, fie psihic, si se distinge de oricare alta din specia sa; tot aici este si locul „naturii proprii“, natura innata a fiecaruia in parte; e vorba de ceea ce in psihologie este numit caracter si natura proprie. Nivelul al treilea este cel mai profund si contine „fortele elementare superioare si anterioare individuatiei, care alcatuiesc insa fondul ultim al individului“ (p. 82). Acest nivel este cel studiat de Evola, deoarece aici se gaseste prima radacina a sexului si aici este locul de nastere al erosului. De aici pornesc influentele catre celelalte doua niveluri si doar astfel se poate explica ce se intimpla de fapt in atractia sexuala. Atractia sexuala, arata Evola, „este ceva ce trece dincolo de individ, iar experienta erotica in formele-limita, traumatice, ale acuplarii ajunge la acest plan“ (p. 82).
 Aceasta trecere presupune complementaritate (presupozitia polaritatii bisexuale), „integrarea calitatii masculine pure si a calitatii feminine pure in unirea unui barbat cu o femeie“ (p. 83). Evola atrage atentia asupra faptului ca astazi s-a ajuns la o atrofiere a esentei feminine si masculine si la o aplatizare a relatiei barbat-femeie. In viziunea sa, aceasta relatie are o multime de intelesuri profunde, reprezentind o cale de accedere la transcendenta: „Intregul, neconditionatul nu se pot gasi decit dincolo de viata unui Eu inchis intre limitele persoanei empirice, fizice, practice, morale sau intelectuale. Astfel, in principiu, numai ce transporta in afara unei astfel de vieti si unui astfel de Eu, ceea ce creeaza in ele o criza, ceea ce le insufla o forta mai mare, ceea ce deplaseaza centrul sinelui propriu dincolo de el insusi – cu riscul ca acesta, daca e necesar, sa aiba loc intr-un mod problematic, catastrofic sau distructiv – numai asa ceva poate eventual deschide drumul catre o regiune superioara“ (p. 128).
 Cheia metafizicii sexului este doctrina androginului, asa cum apare ea la Platon, dar si in cadrul religiilor si al stiintelor oculte. Existenta unui gen de om care cuprindea in sine atit principiul masculin, cit si cel feminin, si care, prin puterea sa, era o amenintare la adresa zeilor explica din perspectiva mitologica si metafizica ce inseamna sexualitatea. Aceste fiinte androgine sint taiate in doua, rezultind fiinte de sex distinct (barbati si femei), „fiinte in care totusi ramine amintirea starii anterioare si se aprinde dorinta de reconstituire a unitatii primordiale“ (p. 92). Atractia sexuala constituie astfel un mijloc de realizare a unitatii, a fiintei primordiale.
Pornind de aici, Evola prezinta modul in care apare acest mit in traditiile culturale si rituale ale unor civilizatii vechi. De asemenea, Evola deduce din aceste structuri ale mitologiei sexului principiile generale pentru o psihologie a barbatului si a femeii, si anume care sint „trasaturile morfologice fundamentale ale naturii celei mai profunde, ale psihismului si comportamentului indivizilor din cele doua sexe dincolo de orice variatie, modulatie sau distorsiune posibila datorata unor factori accidentali si ambientali“ (p. 252). Evola reuseste sa scoata in evidenta aici diferentele esentiale dintre natura feminina si cea masculina.
 Ideea care constituie firul director al cartii este sesizarea diferentei enorme dintre doua lumi: cea veche, traditionala, si cea moderna, actuala, diferenta care se concretizeaza in modul de raportare la valori – si aici il citam pe Fausto Antonini: „Una dintre cele mai grave tragedii ale omenirii consta in prabusirea tuturor valorilor“ (p. 19). In esenta, ceea ce face Evola este sa „contrapuna un om al Traditiei intangibile unei catastrofe biologice, psihice, azi chiar ecologice“ (p. 20), sa ateste faptul ca societatea umana se afla intr-un proces de involutie, concluzie ce ar trebui sa reprezinte un semnal de alarma pentru omul de astazi.
Dincolo de toate conditionarile umane, ramine prezenta ideea lui Evola conform careia dragostea si sexul reprezinta deschideri dincolo de existenta individuala, „spre misterul Unului“, sexul fiind „cea mai mare forta magica a naturii“. Si acest lucru se poate constata chiar si in lumea in care traim, in lumea contemporana: „…daca in existenta obisnuita se manifesta involuntar un reflex al unei transcendente traite, asta se intimpla prin sex si, cind e vorba de omul comun, se intimpla numai prin sex s…t; numai cei ce se ridica pina la o experienta eroica sau ascetica merg, in aceasta privinta, mai departe. Pentru omenirea comuna insa doar sexul procura, fie si doar in extazul, in mirajul sau in trauma obscura de o clipa, deschideri dincolo de conditionarile pur individuale. Acesta e adevaratul fundament al insemnatatii, neegalata de nici un alt impuls, pe care dragostea si sexul au avut-o si o vor avea totdeauna in viata umana“.
Sursa:http://www.observatorcultural.ro/FILOZOFIE.-Julius-EVOLA-Metafizica-sexului*articleID_9490-articles_details.html

Cabana Buta-Saua Plaiului Mic-Gura Bucurei-Lunca Berhina-Gura Apei *muntii Retezat

Cabana Buta (1580 m) —saua Plaiului Mic (1879 m) — Gura Bucurei (1587 m) — Lunca Berhina (1229 m) —Gura Apei (998 m).

Marcaj: punct albastru.                                                                                                                        

Timp de mers: 7 ore.


Reteaua de drumuri forestiere construite in ultima vreme in Muntii Retezat a venit si in sprijinul organizarii excursiilor de-a lungul Lapusnicului Mare, mai ales cind acestea strabat traseul in urcus dinspre Gura Apei. Circulat de autovehicule de diverse tipuri (mai ales autocamioane pentru transportul lemnului) acest drum poate fi folosit pentru reducerea pina la cinci sesimi a distantei ce trebuie parcursa de Ia Gura Apei la cabana Buta.
Mergind pe jos, pentru a ajunge la Gura Apei, de la cabana Buta si pina la Scortar (Gura Bucurei), vom urma indicatiile date la descrierea particularitatilor traseului nr. 2. Ajunsi la Gura Bucurei, traseul nostru foloseste cararea care, cotind la stinga (SV), urmeaza fara abatere versantul sting al vaii Lapusnicului Mare, departindu-se uneori de firul apei si revenind apoi, chiar pe malul riului.
In mersul devale, prin padure, depasim curind zbuciumata cascada a Lapusnicului Mare. Mai in jos de locurile pe unde, dinspre dreapta, Piciorul Slaveiului coboara cu bolovanisul sau haotic pina in albia Lapusnicului Mare, intilnim resturile unui baraj care, aici, a stavilit cindva cursul apei creind astfel haitul cu ajutorul caruia se facea transportul prin plutire a lemnului scos din padurile Retezatului. Astazi, acest transport se face cu autovehiculele care circula intr-un continuu du-te-vino pe soseaua forestiera construita pe valea Lapusnicului Mare, cale pe care o folosim si noi in continuarea drumului catre Gura Apei.
Trecem prin dreptul numeroaselor puncte de confluenta a Lapusnicului Mare cu afluentii sai de pe dreapta si de pe stinga vaii. Dupa ce depasim poienile cunoscute sub denumirea de Lunca Berhina, intr-o zona din care nu lipsesc unele constructii forestiere, ajungem in punctul unde, dinspre dreapta, coboara pina in drumul nostru poteca turistica marcata cu semnul punct galben (traseul nr. 14), vrista de marcaj ce ne va insoti, si ea, in calea ce ne-a mai ramas de strabatut pina la Gura Apei.
In aval de aceste locuri, trecem prin fata punctului de confluenta a piriului Judele cu Lapusnicul Mare si, dupa inca o buna bucata de vreme, coborind in continuare pe valea de mult scapata din chinga unor maluri abrupte, ajungem in locurile insorite ale unei poieni largi; ne aflam aici la Lunca Rotunda.
De aici mai departe, linistii ce ne-a insotit in ultima parte a drumului de pina acum si care este o consecinta a vaii largi si a numeroaselor poieni intilnite in cale, ii ia locul zumzetul sagalnic al torentilor ce alearga de pe versanti intr-o vale a Lapusnicului, pe aici devenita aproape cheie. Catre dreapta, jos devale, zbuciumul riului introduce accente grave in acordurile cu care simfonia cintata de cei doi uriasi ai Carpatilor (Retezatul si Godeanul) ne insoteste calea.
Iesirea din aceasta zona in care Lapusnicul Mare infrunta cu succes impotrivirea stincii se face cu putin timp inainte de a ajunge la Gura Apei, punct terminus al traseului nr. 13.
Sursa:http://www.scrigroup.com/geografie/TRASEE-DE-PATRUNDERE-IN-MASIV-34579.php

Vampirii energetici, persoanele care se hranesc cu energiile altor oameni

Vampirii energetici sunt peste tot în jurul nostru. Ei sunt persoanele care sug energiile persoanelor cu care intra in contact, lasandu-si victimele fara energie, obositi din punct de vedere emotional, slabiti si stresati. Ei ar putea fi oricine din viata noastra, asa ca aveti grija cu cine va imprieteniti sau intrati in contact. Vampirii energetici sunt incapabili sa-si creeze si sa-si sustina propria energie a vietii, asa ca se hranesc cu energia persoanelor din jurul lor, asa cum un vampir se hraneste cu sange.
Unii vampiri energetici sunt bine “antrenati” in a se hrani cu energiile altor oameni. O multime de vampiri energetici chiar se simt mandri de acest statut, ei insisi considerandu-se a fi deasupra oamenilor obisnuiti. De exemplu, daca vom cauta pe forumurile dedicate paranormalului si spiritualitatii, vom gasi unii vampiri energetici care afirma pur si simplu: “Am dreptul sa ma hranesc” sau “Am acest ‘dar’ inca de cand eram copil”.
Multi vampiri energici se ascund sub diverse forme ca “vindecatori”, “guru spirituali”, “experti in chanelling” si alti potentati divini; ei se proclama ca “vindecatori de energie”, desi, odata atrasi in capcana oamenii, vampirii le fura acestora si energiile si banii, hranindu-se energetic cu ei cat de mult pot.
Vampirismul energetic infloreste in ziua de astazi, neexistand limite. E imposibil in ziua de azi sa traiesti, fara a fi afectat intr-un fel de vampirismul psihic. Sia sta pentru ca orice vampir energetic experimentat va cauta si va gasi cai pentru a exploata slabiciunea altora. El va gasi in randul victimelor sale o conexiune, o “poarta” psihica, prin care va suge intreaga energie. Trebuie sa retineti ca vampirii psihici sunt creaturi care isi schimba forma pe plan psihic, cu scopul de a se masca si a va seduce.
Atunci cand vrem sa schimbam ceva la persoana noastra sau cand trecem printr-o perioada grea, e natural sa cautam in altii ajutor, dar trebuie sa fim extrem de atenti, in special fata de acei “guru spirituali”, ce pretind ca au raspuns la orice intrebare. Nu este o idee prea buna de a permite oricarui pretins “ghid spiritual” sau vindecator de a va atinge, de a pune mainile pe voi, sau de a fi in prezenta sa prea mult timp. Acesti guru pot promite fericire, prosperitate, sanatate sau orice va doriti cel mai mult, dar pretul va fi foarte mare (si nu e vorba doar de bani): puteti pierde din propria forta vitala.
Stiinta medicala nu poate sa faca nimic cu victimele vampirismului psihic, caci, odata raul facut, va urma un drum lung si anevoios de recuperare si vindecare. O persoana “scursa” de energie are semne de oboseala atat in trup cat si in spirit, desi medicii nu pot gasi vreo cauza fizica a acestei oboseli.
Exista vampiri psihici extrem de puternici care colecteaza energii inalte de la unii si le ofera in cantitati mici altora, pentru a-i atrage in cursa. Noile victime vor simti o vindecare in suflet, un plus de energie, convingandu-se ca acel vampir energetic e un ghid spiritual energetic. Dar, odata prinsi in cursa, noile victime vor suferi in urma lipsei de energie.
Sursa:http://www.almeea.com/vampirii-energetici-persoanele-care-se-hranesc-cu-energiile-altor-oameni/

Cazurile de reincarnare ce au uimit o lume intreaga

Listverse prezinta cateva astfel de cazuri uimitoare de reincarnare.

Impuscat in Primul Razboi Mondial
Fiul Patriciei Austrian, Edward, avea doar 4 ani cand a inceput sa manifeste tot felul de fobii. Prima data a inceput sa se teama de zilele mohorate, cu burnita. Apoi, in urma unei banale dureri in gat, a sustinut ca ea se datora unei rani prin impuscare.
Baietelul ii dadea mamei sale detalii minutioase cu privire la asa-zisa viata anterioara, pe care si-o petrecuse in timpul Primului Razboi Mondial. Potrivit copilului, atunci fusese impuscat in gat si ucis.
La inceput, medicii nu au gasit un motiv solid pentru durerea sa in gat, asa ca i-au scos amigdalele. Un chist s-a dezvoltat in acea regiune, iar medicii nu au stiut cum sa il trateze. Pe masura ce Edward a inceput sa povesteasca despre acea viata a sa anterioara, chistul a disparut.
Ceasul olandez
Bruce Whittier se confrunta periodic cu vise in care era evreu, ascuns intr-o casa, impreuna cu familia sa. Numele sau era Stefan Horowitz, un evreu olandez, descoperit pana la urma, dus la Auschwitz, unde era ucis. In timpul si dupa aceste vise, Bruce simtea panica si neliniste.
Barbatul a inceput sa isi inregistreze visele, iar intr-o noapte a visat un ceas, pe care a fost capabil sa il deseneze in detaliu apoi, dupa ce s-a trezit.
In vis, ceasul se afla intr-un magazin de antichitati, asa ca barbatul a cautat pravalia. Ceasul din vitrina semana exact cu cel din vis, asa ca barbatul l-a intrebat pe functionar de unde provine. Se pare ca acesta fusese cumparat de la un maior german pensionat, din Olanda. Asta l-a convins pe Whittier ca a avut intr-adevar o viata anterioara.
Cine e bunicul tau?
Gus Taylor avea 18 luni cand a inceput sa spuna ca este propriul lui bunic. Cum copiii pot fi confuzi cu privire la identitatea lor si la gradele de rudenie, nimanui nu i s-a parut ceva ciudat. Cu toate astea, lucrurile s-au schimbat dupa un timp. Bunicul sau murise cu un an inainte ca baietelul sa se nasca, iar cel mic credea cu tarie ca sunt una si aceeasi persoana.
Cand i s-au aratat cateva fotografii de familie, Gus l-a identificat imediat pe bunicul Augie, pe cand acesta avea 4 ani.
De asemenea, familia avea un secret despre care nu vorbisera niciodata in fata baietelului: sora bunicului Augie fusese ucisa. Toti membrii familiei au ramas socati atunci cand Gus a inceput sa vorbeasca despre moartea surorii sale.
Potrivit baietelului, Dumnezeu ii daduse un bilet dupa ce murise, cu ajutorul caruia putea sa calatoreasca printr-o "gaura", astfel ajungand din nou pe Pamant.
Baiatul de pe insula Barra
Cameron Macauley s-a nascut in Glasgow, Scotia, si inca de la varsta de doi ani i-a marturirist mamei sale ca provine dintr-o insula numita Barra, pe coasta de vest a Scotiei. Cameron a inceput sa povesteasca despre o casa alba, o plaja pe care avioanele aterizeaza si un caine alb cu negru.
In plus, baietelul sustinea ca pe tatal sau il cheama Shane Robertson si ca acesta murise intr-un accident de masina. Dupa un timp, baietelului a inceput sa ii fie dor de "cealalta mama a sa".
Tocmai de aceea, parintii au decis sa viziteze insula Barra, aflata la doar o ora distanta cu avionul. Avionul a aterizat pe plaja. Parintii au gasit casa alba care apartinuse familiei Robertson, iar cainele alb cu negru aparea in multe fotografii. Cu toate astea, nimeni nu isi amintea de un baietel pe nume Shane.
Pe masura ce a crescut, Cameron a inceput sa isi piarda treptat amintirile, dar el este convins ca moartea fizica nu este un final implacabil.
Sursa:http://cultural.bzi.ro/cazurile-de-reincarnare-ce-au-uimit-o-lume-intreaga-6165

Cele trei cete diavolesti

Cele trei cete diavolesti

Diavolii, fiind mai înainte de cădere duhuri si căzând din imaterialitatea lor, au căpătat o oarecare grosime (materialitate), după ispitele pe care le lucrează si de care sunt îmbibati. "Pierzând diavolii bucuria duhovnicească-îngerească, pătimesc si ei voluptatea pământească, la fel ca si oamenii, prin deprinderi si patimi trupesti" (Sfântul Grigorie Sinaitul).
Din această cauză si sufletul omenesc, zidit după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, rational si gânditor, a devenit, din păcate, dobitocesc si nesimtitor duhovniceste si aproape fără de minte, iar prin plăcerile de lucrurile materiale nu mai cunoaste pe Dumnezeu. Pentru că deprinderile rele si păcatele prefac firea si schimbă lucrarea firii. Astfel, s-au format si cele trei cete diavolesti:
I. Prima ceată diavolească este ceata duhurilor desfrânate si băloase, care actionează ca niste lipitori asupra puterii poftitoare a oamenilor. Ei se hrănesc cu putoarea plăcerilor desfrânate ale oamenilor. Acesti diavoli plutesc în puterea poftitoare a oamenilor, în desfrânare, lăcomia pântecului, în lene, în oceanul băuturii, ca unele care sunt lunecoase prin fire si se bucură de umezeala plăcerilor nerationale. Ele ridică asupra omului valuri de gânduri de întinăciune.
II. A doua ceată diavolească o reprezintă ceata diavolilor mâniosi, care este mânioasă si răzbunătoare, ca niste fiare mâncătoare de trupuri, ca niste câini care ling sânge si se hrănesc cu putreziciuni. Ea are ca locuintă puterea mânioasă a oamenilor.
III. A treia ceată diavolească este ceata diavolilor rationali-arhiconi, care sunt cei mai apropiati slujitori ai satanei si se ocupă în special cu interpretarea eretică a Sfintelor Scripturi. Ele sunt duhuri usoare si subtiri, ca niste duhuri aeriene si actionează asupra puterii rationale, contemplative a sufletelor omenesti, aducând în mintile oamenilor ereziile, filozofiile înalte, nălucirile, vrăjitoriile... Uneori se arată în chipuri de păsări si de îngeri (2 Corinteni 11,14) ca să amăgească pe crestini (Pilocalia VII, p. 143).
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor2.htm

Marele Sfat al Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania

Marele Sfat al Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania
de Cicerone Ionitoiu

În timp ce transilvănenii, în alegeri pe circumscripţii, îşi desemnau pe cei 1228 delegaţi care să meargă la Alba lulia, condiţiile de anarhie ale imperiului se abătuseră şi peste românii din Bucovina care au fost nevoiţi să ceară ajutorul guvernului român de la Iaşi care a hotărât să şi trimită trupele sub comanda generalului Zadig, lansându-se următoarea proclamaţie:
„Răspunzând la chemarea Consiliului naţional bucovinean, armata română a păşit pe pământul ţării marelui Voievod Ştefan... Trupele române sosesc în mijlocul vostru aducându-vă dragostea si sprijinul lor pentru libera înfăptuire a dorinţelor născute de dreptul legitim al popoarelor de a dispune de soarta lor..."
 Preşedintele Consiliului Naţional Român din Bucovina, Iancu cavaler de Flondor, a convocat pentru 28 noiembrie 1918 Congresul general şi a hotărât unirea Bucovinei cu România.
 „Astăzi, când una din puterile contractante, Austria, s-a prăbuşit sub greutatea păcatelor şi crimelor ei seculare, noi, urmaşii băştinaşilor acestei ţări, ajunşi stăpânii deplini pe hotărârile noastre, declarăm actul de cesiune de la 1773 nul şi neavenit, şi hotărâm realipirea ţării noastre la Moldova, din trupul căreia fusese ruptă..."
 Fruntaşii Consiliului Naţional Român în frunte cu Iuliu Maniu, Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida Voievod, episcopul Iuliu Hossu, în dezbaterile ce aveau loc, în acele zile măreţe, au luat hotătârea ca armata română să nu fie chemată în acele momente de prăbuşire a imperiului asupritor pentru ca să se poată dovedi lumii întregi voinţa neviciată de UNIRE CU ŢARA, izvorâră din principiul liberei autodeterminări, pe baza dreptăţii istorice şi etnice.
 Aceasta prefigura pasajul din scrisoarea preşedintelui Franţei Alexandre Millerand (1920-1924) trimisă „Comisiunilor de Delimitare a frontierelor" prin care preciza: „...O stare de lucruri chiar milenară nu merită să dăinuiască când ea este recunoscută contrară justiţiei..."
 Iar Iuliu Maniu cu judecata lui logică va completa după aceea: „... Noi nu suntem vinovaţi, precum nu e vinovat nici însuşi poporul maghiar, de altfel foarte vrednic şi foarte patriot, dacă înaintaşii lor, ca popor de stepă, s-au aşezat pe şesurile Dunării şi ale Tisei, şi că în timp de o mie de ani nu au putut să înstăpânească, nici social, nici etnograficeşte, văile şi munţii din apropierea acelor şesuri..." Pentru „înfiinţarea statului liber şi independent", ţăranii români au început să sosească la Alba lulia încă din ziua de 27 noiembrie iar în ziua de 1 decembrie o masă imensă încolonată şi-a făcut apariţia, pe sub poarta lui Mihai Viteazu, în Cetate, pe platoul execuţiei, în imediata apropiere a locului de supliciu unde au fost traşi pe roată Horia şi Crişan.
Între 100 000 şi 130 000 de „cămăşi albe" au ascultat cu smerenie slujba religioasă de la ora 7 dimineaţa oficiată de ierarhii celor două biserici. La ora 10 dimineaţa pe întreg teritoriul locuit de etnia românească au început să bată clopotele pentru a vesti măreaţa hotărâre ce se va lua în acea zi de către reprezentanţii ei.
 Şi, în sunetul clopotelor catedralei de la Alba Iulia, a apărut Ştefan Cicio Pop, preşedintele Consiliului Naţional Român, care a declarat: „Noi care am fost puşi de lumea noastră în fruntea afacerilor, am aflat momentul psihologic sosit pentru a anunţa duşmanilor noştri de secole cum că noi preluăm imperiul (administraţia) peste toate ţinuturile locuite de românii din Transilvania şi Banat... Venim înaintea voastră ţinând cont de mandatul vostru şi declarăm că poporul român este matur, îşi cunoaşte chemarea sublimă în lumea civilizată... Consiliul Naţional Român îşi depune mandatul în mâinile naţiunii române. Acum voi reprezentanţi ai poporului sunteţi chemaţi să spuneţi cuvântul".
După ce a numit ca notari pe Laurenţiu Oanea şi Sever Miclea, iar ca raportor al Comisiei pe dr. Ion Suciu, au fost validate mandatele delegaţiilor, s-a propus componenţa Marii Adunări Naţionale: preşedinţi: George Pop de Băseşti şi episcopii loan I. Papp şi Demetriu Radu; vicepreşedinţi: Teodor Mihaly, Ştefan C: Pop şi Ion Fluieraş; secretari: Alexandru Fodor, Sever Nicolae, Caius Brediceanu, Silviu Dragomir, Victor Deleu, losif Ciser, Ionel Pop şi George Crişan. George Pop de Băseşti, tribunul memorandist, ca preşedinte al Marii Adunări Naţionale a subliniat printre altele:
„... la locul acesta sfinţit de sângele marilor noştri martiri v-aţi adunat si D-voastră, ca să sfărâmaţi cătuşele robiei noastre seculare şi să decidem ca un popor liber asupra sorţii noastre..."
 Pamfil Şeicaru, în descrierea zilei Marii Uniri, zugrăvind portretul „omului zilei" ne prezintă astfel derularea evenimentului: „Precedat de Ştefan Cicio Pop şi Theodor Mihaly, şi-a făcut apariţia Iuliu Maniu. După un moment de tăcere, reprezentanţii celor două Biserici - ortodoxă şi unită - s-au ridicat în picioare dând semnalul aplauzelor şi aclamaţiilor.
 Era o spontană şi unanimă recunoaştere a operei realizată de Iuliu Maniu, ca şef suprem al revoluţiei naţionale. Ştiuse să utilizeze lucid şi cu tact desăvârşit momentele favorabile aspiraţiilor poporului român, evitând să provoace reacţia desperării ungurilor...
 Cu aerul unei simulate dezolări, după ce a respins şi propunerea de independenţă a Transilvaniei într-o confederaţie danubiană, Iuliu Maniu profund mâhnit că venea prea târziu deoarece Partidul Naţional Român îşi exprimase voinţa asupra separării complete de Ungaria şi unirea cu România şi nu mai putea reveni asupra acelei solemne deciziuni fără să-şi piardă legitimitatea reprezentării naţiunii române, care în unanimitate vroia Unirea... Oscar Jaszi nu a mai găsit nici un argument pe care să-l opună impecabilei logici a celui ce reprezenta, în acele momente, poporul român şi voinţa lui naţională. Tactica lui Iuliu Maniu s-a verificat justă în desfăşurarea evenimentelor."
Iată câteva fragmente din discursul lui Iuliu Maniu:
„Dacă privim îndărăt la suferinţele îndurate de neamul românesc, dacă ne amintim de sângele vărsat, nu ştim cum să mulţumim lui Dumnezeu că ne este dat nouă, din generaţia de acum, să trăim aceste timpuri de înălţare. In aceste momente solemne ne vom purta vrednici de timpurile pe care le trăim. Vrednicia naţională se judecă după înţelepciunea cu care se aduc hotărâri chemate să croiască soarta noastră...
 Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm nimic de la împăraţii străini şi de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzeşte acum e că singura noastră forţă care ne poate ţinea în viitor, e aceea provenită din unirea tuturor românilor, îndeosebi noi, românii din Ardeal şi Ungaria suntem în drept să cerem această unire fiindcă aci la noi este leagănul românismului... Cine poate să conteste fiinţei noastre naţionale dreptul de a-si croi singură soarta, de a se conduce ea însăşi şi de a-şi constitui un singur trup când sufletul îi este unul singur şi întreg?
 Însuşirile specifice cu care contribuie neamurile la înmulţirea civilizaţiei, nu se pot afirma şi dezvolta sub o stăpânire străină şi divizată. Este nevoie de o cârmuire conştientă, unitară şi specifică. Datoria noastră este să fondăm statul naţional dacă nu vrem să fim acoperiţi de dispreţul lumii civilizate... Pentru ca intrigile duşmanilor noştri să amuţească, în proiectul de rezoluţie am precizat principiile de cari ne vom călăuzi.
 Noi considerăm realizarea unităţii naţionale ca un triumf al libertăţii omeneşti, vrem să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi cetăţenilor. Nu vrem ca din oprimaţi şi asupriţi să devenim oprimatori şi asupritori. Nu răpim individualitatea etnică a neamurilor conlocuitoare, ci fiecare om este liber să-şi aleagă limba şi credinţa în care vrea să trăiască atât în viaţa sa particulară cât şi în legătură cu viaţa de stat. Nu vrem să sugerăm puterea nimănui, aşa cum a fost şi în vrednicia noastră şi nu vrem să istovim forţele altora.
 Sarcinile ce ne revin la vremi atât de grele nu le vom putea presta fără ca cetăţenii să aibe putinţa desfăşurării maxime a forţelor lor, deoarece libertăţile interne ale cetăţenilor trebuie să crească în raport direct cu sforţările externe ale statului. Nu se poate spera ca cetăţenii fără drepturi şi ţinuţi în întuneric sufletesc şi în mizerie socială, să devie stâlpi siguri ai unui stat modern, deplina libertate şi egala împărtăşire în puterea de stat a cetăţenilor este singura bază solidă a dezvoltării unui stat.
 Toţi cei de faţă suntem de obârşie ţărănească. Tot ce avem înaintea noastră, în haine negre şi cu frunţi luminate, a ieşit din popor. O preocupare constantă a politicii noastre a fost făurirea unei sorţi mai bune a ţăranului român, care este pătura socială cea mai puternică a neamului.
 Reforma agrară este menită să potenţeze producţia şi să niveleze păturile sociale. Una din silinţele noastre ne îndeamnă să promovăm industria indispensabilă pentru un stat modern. Cerem ca pe viitor să se evite conflictele cu arma şi să se instituie un juriu internaţional care să limpezească chestiunile în litigiu. în locul suveranităţii rigide aplicate, trebuie să se înfăptuiască o frăţietate universală.
 Trimitem frăţească închinare bucovinenilor liberi si uniţi cu România si salutări popoarelor cari au dărâmat imperiul Habsburgic. Deodată cu propunerea proiectului de rezoluţie aducem omagiile noastre diplomaţiei iscusite a Antantei şi mulţumirile noastre armatelor ei victorioase."
 Un fapt deosebit de important în acest discurs al lui Iuliu Maniu a fost propunerea ca să se „instituie un juriu internaţional care să lămurească chestiunile în litigiu... să se înfăptuiască o frăţietate internaţională", sugestie ce a prins consistenţă în „Liga Naţiunilor" şi apoi în „Organizaţia Naţiunilor Unite", foruri fără de care nu este posibilă garantarea păcii în omenire. Această clarviziune generală a pus-o în aplicare în pactele regionale pe care le-a iniţiat, după cum vom vedea. Printre vorbitorii de la Alba Iulia, de la tribuna Adunării, a declarat următoarele şi social democratul Iosif Jumanca:
„... Noi zicem că acolo unde ţi-e patria, acolo să-ţi creezi fericirea vieţii tale. Şi noi n-avem teamă că poporul muncitor român care a rupt acum cătuşele unei robii seculare, nu va avea destulă putere ca şi în România Mare să-şi asigure drepturile la o viaţă liberă. Când aderăm la unire, nu o facem numai pentru că în interiorul nostru există simţul acesta, ci şi din convingerea fermă şi conştiinţa clară că prin postulatele luate în rezoluţia prezentată sunt asigurate toate celelalte garanţii pentru democratizarea României..."
 Vasile Goldiş, referentul Consiliului Naţional, într-o magistrală alocuţiune a subliniat importanţa neamului românesc „zămislit din necesitatea imperiului roman de a-şi aşeza o sentinelă puternică în Carpaţii sud-estici şi coborâşurile lor împotriva seminţiilor barbare... după 18 veacuri hotarele etnice ale acestui popor, cu preciziune aproape milimetrică, sunt tot aceleaşi frontiere, cari sunt resemnate pe harta istorică drept hotare ale Daciei lui Traian însă răscolirile spre fericire ale neamului nostru s-au lovit veacuri de-a rândul de nesaţiul hrăpitorilor duşmani. Românii, adevăratul şi ultimul proprietar al pământului ce fusese odată Dacia romană au fost consideraţi străini şi sclavi pe pământul lor strămoşesc.
 Suflul de libertate din Franţa a pătruns şi în munţii noştri, însă când am încercat să creem întocmirile lumii noi, oprimatorii noştri s-au înfrăţit cu împăratul pe care-l detronaseră şi pentru care vărsasem sângele nostru la 1848, au unit cu forţa Ardealul nostru cu ţara Ungurească şi printr-un constituţionalism fals şi mincinos ne-au luat libertatea culturei, ne-au desfiinţat politiceşte, bisericile noastre le-au aservit tendinţei lor de opresiune şi ne-au făcut imposibil progresul economic.
 Politica de extirpare si prigoană a statului ungar a culminat în timpul războiului mondial, când sutele de mii de români luptau sub steag vitreg, însă fraţii şi părinţii ostaşilor erau târâţi în lagăre de internare şi temniţe, presa ne-a fost sugrumată, şcoala închisă, adunările bisericeşti puse sub control şi se urzeau planuri diabolice de distrugere politică... şi ne pregăteau mormântul...
 Crezul Apusului luminat a fost eliberarea naţiunilor pentru interesul lumii... liberarea naţiunii române înseamnă unirea tuturor românilor într-un singur stat care este cea mai firească pretenţiune a civilizaţiei. Unirea tuturor românilor într-un singur stat, numai atunci va fi statornică şi garantată prin istoria mai departe a lumii, dacă va răspunde tuturor îndatoririlor impuse prin noua concepţie a civilizaţiunei ne va inspira datoria să nu pedepsim progenitura pentru păcatele părinţilor şi ca urmare va trebui să asigurăm tuturor neamurilor şi tuturor indivizilor conlocuitori pe pământul românesc aceleaşi drepturi şi aceleaşi datorii".
 După această cuvântare a lui Vasile Goldiş, el a citit şi „Rezoluţia Marii Adunări Naţionale" referitoare la unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat şi ţara ungurească, prezenţi prin reprezentanţii ei la Alba lulia.
 Rezoluţia a fost votată în unanimitate, şi, la scurt timp, vor adera la ea toate naţionalităţile conlocuitoare. „Fraţilor,Ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rosteşte prin poporul său credincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri... Astăzi prin hotărârea noastră se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi, toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu ţara-Mamă, România! Vă amintiţi când prin sutele de spitale, în zilele de întuneric vă vesteam - va învinge dreptatea!
 Vă arătăm că vine ceasul când toţi factorii nedreptăţii vor plânge lacrimi de sânge, în ziua bucuriei noastre. A biruit dreptatea.
 Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii Lui. Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg, pentru suferinţele veacurilor, purtate de un neam, cu credinţa în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui. Suferinţele veacurilor se îmbracă în lumina cu binecuvântare. (în acel moment urca soarele de sub norii ce acopereau până atunci întreg orizontul, mulţimea erupând într-un entuziasm înflăcărat, întrerupând câteva momente cuvântarea.) Cuvintele Domnului se plinesc şi aici, întru împlinire dumnezeieşti - mulţi au dorit să vadă ce vedeţi voi si să audă ce auziţi voi si n-au auzit. Ochii voştri sunt fericiţi că văd si urechile voastre fericite că aud.
 Văd ziua întregirii neamului şi adu bunăvestirea dreptăţii Lui. Fericit am vestit hotărârea judecăţii lui Dumnezeu prin reprezentanţii a toată suflarea românească; fericiţi voi care aţi pecetluit pe veci Unirea cu ţara-Mumă. O viaţă întreagă veţi mărturisi cu mândrie: şi eu am fost la Alba lulia. Fiii fiilor noştri au fost la Alba lulia. Voi sunteţi marea armată a sufletelor alese, a neamului nostru. De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu şi pe credinţa poporului Său. Cântarea noastră de biruinţă să fie cântarea neamului pe calea lungă şi grea a veacurilor:
 DREPTATEA TA, DOAMNE, E DREPTATE ÎN VEAC ŞI CUVÂNTUL TĂU ADEVĂRUL
Dreptate si adevăr la temelia României întregite.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu!
 Pe pământ pace! Ziua învierii să ne luminăm popoare!"
 Alexandru Vaida Voievod a propus o listă cu 130 membri ai Marelui Sfat al ţării care a fost întregită cu 20 de socialişti, cu arhiereii, prepoziţii capitulări, vicarii, arhimandriţii şi protosinghelii celor două biserici din Transilvania, şi care având atribuţia să dezbată problemele politice şi să legifereze până la întrunirea Constituantei tuturor românilor.
 Pe biroul Marii Adunări, Gheorghe Pop de Băseşti şi-a depus mandatul, primit în 1910 de la Partidul Naţional, declarând că şi-a îndeplinit misiunea încredinţată. Bătrânul Gheorghe Pop de Băseşti a fost prima victimă dintre Ctitorii României, asasinat de o bandă de secui, la o lună după înfăptuirea Marii Uniri.
 După cum vom vedea au mai urmat şi alte exterminări ale Ctitorilor României, dar acestea s-au petrecut după împlinirea a 3 decenii de la Unire, acestea fiind făcute de cei ce s-au pus în slujba cotropitorului comunist venit de la răsărit.
Pe data de 2 decembrie 1918 Sfatul Naţional a ales Consiliul Dirigent format din 15 persoane:
Iuliu Maniu, preşedinte şi cu afacerile interne; Alexandru Vaida Voievod, cu probleme externe şi cu presa şi propaganda; Victor Bontescu, delegat cu Agricultura şi Comerţul; Romulus Boilă, cu departamentul Comunicaţiilor; Aurel Vlad, la Finanţe; Ştefan C. Pop, la Război Aurel Lazăr, la Justiţie; Emil Haţeganu, codificator la secţia juridică, împreună cu Ion Suciu şi Ion Fluieraş; ca miniştri fără portofolii au fost numiţi: Octavian Goga, Vasile Lucaci, Vasile Goldiş, Valeriu Branişte; iar secretar George Crişan.
 Sediul Consiliului Dirigent a fost fixat la Sibiu. Sfatul ţării a ales delegaţia care să înmâneze Regelui Ferdinand Actul Unirii votat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.
Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-012)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/874-Marele-Sfat-al-Naţiunii-Române-din-Ungaria-şi-Transilvania

Voina-Muntele Vacara-Refugiul Iezer *muntii Iezer Papusa

2. Voina – Muntele Văcara – Refugiul Iezer.

Marcaj: Voina – Crucea Ateneului, bandă roșie; Crucea Ateneului – Refugiul Iezer, cruce albastră, punct albastru.

                                                                                                                                                     
Durata: Voina – Crucea Ateneului, 4 ¾ ore; Crucea Ateneului – Refugiul Iezer, ¼ oră.

Caracteristici: Traseu accesibil iarna pînă la Crucea Ateneului.

Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-muntii-iezer-papusa/

Viermele dong chong xia cao: va ofera o energie absolut incredibila!

In toamna lui 1993 lumea sportului a fost zguduita atunci cand un mic grup de atlete din China au depasit intr-un interval de sase zile cateva recorduri mondiale fixate de foarte multa vreme. Aceasta brusca calificare de anvergura mondiala a chinezoaicelor a dat imediat nastere banuielii ca erau dopate, fapt nedovedit. Ceea ce au realizat aceste atlete era incredibil, caci recordurile doborate de ele fusesera stabilite cu ani in urma de femeile din estul Europei care se dopau pentru sporirea performantelor lor sportive.
Ofensate de aceste suspiciuni, autoritatile chineze au impartasit secretul: un program de antrenament riguros si o dieta speciala care includea plante chinezesti traditionale si o potiune bogata in minerale din viermele dong chong xia cao. De obicei recordurile mondiale sunt doborate cu mari eforturi, la diferente de zecimi de secunda sau secunde. Expertii au stabilit ca astfel de diferente cu care au fost doborate recordurile trecute nu se pot explica numai prin rigurozitatea antrenamentului. E evident faptul ca aceste performante se datoreaza efectelor plantelor chinezesti asupra trupului.
Dar ce este dong chong xia cao? Avand numele latinesc de Ophiocordyceps sinensis, aceasta este o ciuperca care paraziteaza larvele de molii si produc un fruct ce este folosit ca remediu natural. Ciuperca germineaza larva vie, o omoara si o mumifica, si ceea ce ramane este fructul amintit.
Viermele dong chong xia cao este folosit de medicina traditionala chinezeasca si de cea tibetana, intr-o multime de afectiuni si boli, de la oboseala pana la cancer. Ea este folosita si ca afrodisiac, dar si pentru echilibrarea dintre yin si yang. Intr-un studiu medical stiintific din anul 2013, s-a constatat ca acest vierme are puternice efecte anti-inflamatorii, ceea ce arata ca nu degeaba chinezii il folosesc inca din antichitate.
Sursa:http://www.almeea.com/viermele-dong-chong-xia-cao-va-ofera-o-energie-absolut-incredibila/

Dobanditi magnetism si veti fi capabili sa va vindecati pe voi insiva dar si pe altii!

Omul are in el doua substante: substanta elementelor active ale corpului fizic si substanta provenita din elementele active ale materiei astrale. Amandoua, combinandu-se, formeaza o a treia substanta. Aceasta substanta compusa se aduna, pe de o parte, in anumite parti ale omului, si, pe de alta parte, formeaza o atmosfera in jurul lui, asemanatoare cu cea din jurul unei planete.
Atmosfera unei planete primeste sau pierde in mod continuu substante, sub actiunea altor planete. Omul este inconjurat de alti oameni, asa cum planetele sunt inconjurate de alte planete. Atunci cand, in anumite limite, doua atmosfere se intalnesc, si cand aceste atmosfere sunt „in simpatie”, se stabileste intre ele o relatie care da rezultate conforme legilor. Ceva circula. Cantitatea de atmosfera ramane aceeasi, dar calitatea se schimba. Omul isi poate controla atmosfera.
Este ca si la electricitate: exista pozitiv si negativ. Unul sau celalalt poate fi marit si facut sa se scurga ca un curent. Orice lucru are o electricitate pozitiva si una negativa. In om, dorintele si non-dorintele pot fi pozitive si negative. Materia astrala se opune intotdeauna materiei fizice.
Pe timpuri, preotii erau capabili sa vindece bolile prin binecuvantare. Unii preoti isi puneau mainile pe bolnav. Altii putea vindeca de la mica distanta, iar altii si de la o distanta mai mare. Un preot era un om care avea „substante compuse” si putea sa le foloseasca pentru a-i vindeca pe ceilalti. Un preot era un „magnetizator”. Bolnavii erau lipsiti de substante compuse, de magnetism si de viata.
Aceste substante compuse pot fi vazute daca sunt concentrate. O aura, un halou este un lucru real si care a putut cateodata sa fie vazut in locurile sfinte sau in biserici. Mesmer a redescoperit folosirea acestei substante. Pentru a fi capabil sa o folosesti, trebuie mai intai sa o dobandesti. Asa se intampla si cu atentia. Atentia nu se dobandeste decat prin lucru constient si prin suferinta voluntara, prin mici actiuni facute voluntar.
Faceti dintr-un scop mic scopul vostru, aceasta va va face sa dobanditi magnetism. Magnetismul, ca si electricitatea, poate fi concentrat si transformat in curent.
Sursa:http://www.almeea.com/dobanditi-magnetism-si-veti-fi-capabili-sa-va-vindecati-pe-voi-insiva-dar-si-pe-altii/

Cabana Gura Zlata-Gura Apei-Vf.Zlata-Taul Zanoaga Mare-Cota 1699-"La Clince"-Dosu Slaveiului-Lacul Ana-Lacul Bucura *muntii Retezat

12. Cabana Gura Zlata (775 m) — Gura Apei (998 m) — vf. Zlata (2140 m) —taul Zanoaga Mare (1997 m) — cota 1699—„La Clince' (2076 m)— Dosu Slaveiului (2346 m) — lacul Ana (1979 m)— lacul Bucura (2041 m).

Marcaj: cruce albastra.                                                                                                                          

Timp de mers: 11—12 ore.


Portiunea de traseu curpinsa intre caoana Gura Zlata si Gura Apei (unde se afla un modest camping cu casute) se poate parcurge cu un autovehicul oarecare, folosind drumul forestier de pe valea Riului Mare care, trecind de obirsia acestuia, de aici mai departe urca in susul Lapusnicului Mare. Soseaua dintre Gura Zlata si Gura Apei (11 km) ramine, tot timpul, pe versantul sting al vaii Riului Mare. Curind dupa plecarea de la Gura Zlata, valea se strimteaza si drumul urca mult deasupra apei; in ocolisuri ce copiaza sinuozitatile vaii, el trece prin fata piciorului de munte Cioaca Albinului si, mai departe, prin dreptul confluentei piriului Radesul M ic cu Riul Mare. Putin mai in amonte de gura piriului Pietrii, soseaua revine in apropierea apei pe care o insoteste mai departe. La pepiniera silvica Corciova (943 m) ne aflam in zona de obirsie a Riului Mare care, aici, ia nastere din intilnirea Riului Ses cu Lapusnicul Mare. Tot aici, intilnim si semnul banda rosie care marcheaza cararea ce vine dinspre vest, de la Muntele Tarcu, la Gura Apei.
Soseaua coteste la stinga si curind ajunge la Gura Apei. In continuare, pentru parcurgerea restului de traseu, vom trece pe dreapta Lapusnicului Mare, coborind in josul apei pina dincolo de cantonul silvic. Nu departe de acesta, intr-o zona cu poieni de pe dreapta vaii, cararea vristata cu cruce albastra coteste la dreapta si incepe un urcus pe care serpentinele incolacite pe Picioru Zlata abia de reusesc sa mai domoleasca oleaca priporul muntelui.
Dupa iesirea din padure, poteca continua urcusul de-a lungul greabanului de munte, conturind catre dreapta caldarile de obirsie ale unor numerosi afluenti ai Lapusnicului Mare. Intilnim in cale, asezata pe culme, o stina dupa care urmeaza un intins cimp de jnepenisuri. Urcam mereu, de data aceasta mult mai usor decit am facut-o pe virtejele potecii de pe botul de munte implintat intre valea Lapusnicului Mare si cea a Riului Mare. In fata se inalta vf. Zlata (2140 m) pe care il ocolim pe la dreapta lui.
Traseul se desfasoara de-a lungul unor vaste zone inierbate, luind directia spre NE. Urcind mereu, insa nu prea din greu, ajungem in zona de est a uneia dintre seile scobite in culmea Rades—Zanoaga, Aici, venit de pe clinele sudice ale culmii Radesului, intilnim traseul marcat cu triunghi rosu. Din acest punct mai departe, drumul catre lacul Bucura este descris in cadrul prezentarii traseului nr. 11.
Sursa:http://www.scrigroup.com/geografie/TRASEE-DE-PATRUNDERE-IN-MASIV-34579.php

Războiul celor trei cete diavolesti cu crestinii

Războiul celor trei cete diavolesti cu crestinii

Deoarece lupta noastră nu este împotriva sângelui si a trupului (Efes. 11,2; VI,12), cum zice Sfântul Apostol Pavel, cei care ne războiesc puterile noastre în ascuns trebuie să fie văzuti ca o altă lume nevăzută. Pentru că cele trei cete diavolesti luptă pe crestinii care se nevoiesc, actionând asupra celor trei puteri sufletesti ale oamenilor (puterea poftitoare, puterea mânioasă si puterea ratională).
Abisul nemăsurat al poftei este luptat de prima ceată diavolească, ce revarsă din putoarea sa poftitoare în oameni. Mâniei sau iutimii îi corespunde a doua ceată diavolească, ce injectează în om patimi de stăpânire lumească. Acesti diavoli pot să fie biruiti de oamenii care întorc cu bărbătie puterea mânioasă asupra vrăjmasilor nevăzuti. In sfârsit, stăpânitorii văzduhului, ceata diavolilor rationali (arhiconi) îsi trimit atacurile împotriva mintilor oamenilor ce se îndeletnicesc cu stiinta cunoasterii (filozofia, teologia, imaginatiile) si îi îndeamnă la făurirea de idei contrare lui Dumnezeu. Pentru că însesi momelile lor, gândurile insuflate iau forma de gânduri înalte sau de năluciri luminoase, în sensul material sau intelectual al cuvântului. Astfel, aceste duhuri vor să stăpânească marea, pământul si văzduhul.
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor2.htm

Atentie la ganduri! Acestea se pot transforma in farmece… Un caz uluitor de materializare a unor ganduri malefice

Puterea gandului este enorma. Fireste, aceasta putere este cu doua taisuri, daca putem spune; asa: ea poate fi folosita atat in bine cat si in rau. Este intocmai cal un cutit, care poate fi folosit in scopuri utile, cum ar fi pentru a taia painea, dar si in scopuri criminale, cum ar fi injunghierea vecinului – ceea ce este extrem de putin recomandabil!
Am putea cita drept exemple nenumarate cazuri; este suficient sa rasfoim lucrarile de specialitate pentru a le gasi. Iata un astfel de caz, extras din cartea Magia Magnetica, de Cahagnet. Doctorul Recamier, de la Academia Regala de Medicina, se afla intr-o calatorie cand deodata osia trasurii sale s-a rupt intr-un anumit sat. El a pus sa fie deshamati caii si a cautat un fierar. Exista intr-adevar unul in sat, dar era bolnav. Atunci, doctorul s-a dus sa-l vada pe fierar, care era tintuit la pat, fiind foarte slabit. Examinandu-l, doctorul a aflat cu stupefactie ca fierarul nu mai dormea deoarece un anumit individ, care locuia in satul vecin, avea pica pe el si-l impiedica sa doarma bocanind intr-un ceaun… Doctorul s-a dus sa-l viziteze pe individul respectiv care i-a raspuns ca intr-adevar, el era cel care-l impiedica pe fierar sa doarma… Dar, i-a spus doctorul, cum faci sa te auda de la o asemenea departare? „Las’ ca stiu eu ca aude foarte bine!…” a fost raspunsul. Doctorul Recamier i-a spus doar sa inceteze cu aceasta manevra, daca vrea sa-i fie bine… Interlocutorul lui a tinut seama de avertisment, si astfel fierarul a putut mai intai sa doarma, apoi sa repare osia rupta!
Farmecele, care au facut destule pagube, tin tot de domeniul gandurilor, care sunt „incarcate” in vederea obtinerii unui anumit rezultat precis. Aceste practici au cam disparut la ora actuala, insa modul lor de functionare este practic acelasi: mai intai se creeaza o anumita forma-gand determinata in vederea atingerii unui tel precis, dupa care se realizeaza o repetare mai mult sau mai putin indelungata (in functie de forta si maiestria ganditorului). Mai exact, totul depinde de puterea sa de a se concentra si de a energiza forma-gand; dupa ce aceasta se maturizeaza, ea va fi trimisa „destinatarului” si asta e tot.
Iata ce s-a petrecut in cazul fierarului: individul rau intentionat s-a gandit sa-l impiedice sa doarma, facand zgomot. Drept urmare, el bocanea ca un surd intr-un ceaun, otarandu-se si gandind: „Auzi harmalaia, nu-i asa! Hai, auzi-o si mai tare!”… si bocanea in continuare! Forma-gand s-a creat, s-a copt foarte repede si s-a dus la tinta ei, pentru a-si implini menirea: disociindu-se in mintea fierarului, acesta „auzea” mental, dar in mod real, si astfel scopul nefast era atins. Sa nu uitam ca acest exemplu este istoric si ca el provine de la un membru al Academiei Regale de Medicina din Paris…
Insa dumneavoastra nu doriti nicidecum sa utilizati gandul in scopuri malefice, daunatoare celorlalti. Nu trebuie sa faceti asa ceva, pur si simplu pentru ca nu este spre binele dumneavoastra. Interesul dumneavoastra este sa fiti altruist, sa „deveniti” o forta a Binelui… astfel, veti obtine fericire… Aceasta nu este o simpla afirmatie fara nici un temei, ci este expresia exacta, riguroasa, a adevarului! Vedeti dumneavoastra, cel mai bun mijloc de a fi fericit este de a gandi cu putere, de a intretine ganduri benefice, de a gandi Binele.
Sursa:http://www.almeea.com/atentie-la-ganduri-acestea-se-pot-transforma-in-farmece-un-caz-uluitor-de-materializare-a-unor-ganduri-malefice/

Partidul Naţional Român din Transilvania preia conducerea destinelor româneşti

Partidul Naţional Român din Transilvania preia conducerea destinelor româneşti
de Cicerone Ionitoiu

 Încheierea păcii de la Brest-Litovsk, între Rusia bolşevică şi Germania, lichidase frontul de răsărit de la Marea Baltică până în Bucovina eliberând forţe care au fost trimise pe frontul de apus, iar România rămăsese complet izolată, fără posibilitatea de a mai fi aprovizionată cu armamentul aliaţilor ce venea prin Rusia.
 Câteva săptămâni, premergătoare semnării armistiţiului, atmosfera în sânul clasei conducătoare româneşti din Moldova a fost dramatică. Şantajului cu zdrobirea şi anexarea României de către Austria i se opunea altă ipoteză, tot aşa de dezolantă, ca retragerii conducerii ţării prin Rusia spre Aliaţi.
 Soluţia „gen Iuliu Maniu", de a câştiga timp a fost adoptată şi de Ion Brătianu care l-a sfătuit pe Rege să înceapă discuţiile. Regele, cu lacrimi în ochi, a răspuns la propunerea plecării: „Hotărârea mea în această privinţă este irevocabilă. Cât timp va rămâne liber un petec al teritoriului naţional, eu voi rămâne acolo, cât timp va rămâne un soldat şi un drapel românesc, eu voi rămâne alături de el, oricare ar trebui să-mi fie soarta". Şi de aceea Regele Ferdinand a rămas un Rege mare.
Dar, ca întotdeauna în astfel de momente tragice s-au găsit români care să se arunce în braţele Puterilor Centrale şi să împroaşte cu noroi pe cei ce vedeau rezolvarea problemei noastre numai prin victoria Triplei înţelegeri. Printre ei se număra Petre P. Carp, Alex. Marghiloman, Constantin Stere, Titu Maiorescu, I. Slavici. Pentru a fi drepţi, trebuie amintit că în vremurile de mare cumpănă s-au găsit şi ardeleni care au făcut declaraţii de „fidelitate" faţă de Austro-Ungaria, precum Alexandru Vaida-Voievod şi Theodor Mihali (1914) sau, şi mai mult, de colaborare în detrimentul poporului român, ca Vasile Mangra (1916) în schimbul postului de Mitropolit.
In acel moment dramatic al Regatului României, mulţi români au părăsit ţara plecând prin Rusia să se instruiască în străinătate, printre ei găsindu-se Traian Vuia, George Strat, Zapan, iar alţii angajându-se în lupta exilului creând Consiliul Naţional Român, cu ramificaţii în Statele Unite, Franţa, Suedia, Elveţia... în scopul sensibilizării lumii asupra dramei româneşti, a strângerii de ajutoare şi a constituirii grupurilor de voluntari.
 Greutatea activităţii politice cădea acum pe umerii ardelenilor, care preluaseră „ştafeta făcliei naţionale" confruntându-se în cluburile politice şi cancelariile diplomatice cu ungurii care nu precupeţeau nimic din arsenalul culiselor.
 Cauza românească îşi găsea ecou, în acele momente de restrişte, chiar în „Declaraţia de încheiere a Conferinţei Aliaţilor" de la Londra, pe 19 martie 1918: „România este victima torentului de dominare..., iar toate păcile de acest fel, noi nu le putem recunoaşte pentru că ne propunem ca prin eroism şi stăruinţă să lichidăm cu politica spoliaţiunii pentru a face loc unui regim de pace durabil prin organizarea dreptului".
 Iuliu Maniu trece la conducere
 Peste un sfert de milion de transilvăneni părăsiseră fronturile austro-ungare înrolându-se în alte acţiuni ce urmăreau scuturarea jugului opresorilor şi în peregrinările lor se întâlneau cu fraţii de suferinţă ai celorlalte naţionalităţi asuprite: cehi, sârbi, slovaci... ce fuseseră înşiraţi de la Marea Baltică la Adriatica, departe de vetrele lor etnice, pentru a apăra un fals conglomerat ce se dezagrega văzând cu ochii.
 Contra ofensivei generalului Ferdinand Foch pornită în iulie 1918, în Champagne, continuată în Picardia de la Meuse la Marne, făcuse ca retragerea germană să se transforme, pe zi ce trecea, în dezastru, năruind speranţele lui Erich Ludendorf.
 Iuliu Maniu se găsea în această perioadă de frământări pe frontul italian, la Sacile, la sediul brigăzii de artilerie. El făcea parte din Regimentul 34 Sibiu care se afla în refacere în vederea ofensivei de la Montello de-a lungul râului Piave.
 Dar situaţia politică evolua cu repeziciune încât se impunea prezenţa lui Iuliu Maniu pentru discuţii şi mai ales hotărâri. El a plecat de pe front şi în cursul lunilor august-septembrie 1918 se găsea între Ardeal şi Budapesta, perioadă în care s-a trecut la crearea comitetului coordonator al partidului compus din: luliu Maniu, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Alexandru Vaida, Aurel Vlad şi Teodor Mihali, hotărându-se ca sediul comitetului coordonator să fie la Arad în casa lui Ştefan Cicio Pop.
 In luna septembrie, românii din Banat şi Transilvania erau în fierbere datorită situaţiei internaţionale şi a fronturilor ce se prăbuşeau făcând să încălzească inimile dornice de libertate.
Iuliu Maniu, care se găsea acum la Budapesta, a fost obligat de autorităţile maghiare să plece imediat pe front, chiar înainte de expirarea concediului, prezenţa lui fiind socotită periculoasă. Dar, prin complicitatea unui ofiţer ceh, se va îndrepta spre Viena unde-l mâna destinul. Intre timp refuzase un post de.ministru în guvernul de la Budapesta, rămânând constant misiunii ce-i fusese încredinţată de Partidul Naţional de a reprezenta interesele româneşti în problemele militare şi de politică externă.
Frontul aliat din Balcani, sub comanda generalului francez Frachet d'Esperey, a scos din luptă Bulgaria care a încheiat armistiţiu pe 29 septembrie. In faţa acestei situaţii disperate a imperiului Austro-Ungar, împăratul Carol a convocat la Viena Consiliul de Coroană şi, la propunerea ministrului de externe Burian, a solicitat, pe de o parte, să forţeze Regatul român să semneze Pacea de la Buftea, iar pe de altă parte să se ia măsuri drastice împotriva popoarelor care ar intenţiona să-şi decidă soarta, neţinând seama de interesele imperiului.
 La stăruinţele împăratului, Ştefan Tisza a plecat în ţinuturile sârbeşti, unde, plin de ură, a ameninţat că: „Este posibil să ne prăbuşim, însă înainte de a ne prăbuşi, vă vom nimici". Dar dreptatea istoriei a hotărât altfel.
 Impăratul Wilhelm al Germaniei cere, pe 4 octombrie, încheierea armistiţiului, iar împăratul Austriei, Carol, face o cerere asemănătoare pe 7 octombrie, în timp ce, în ultima disperare, Puterile Centrale aruncaseră toate forţele împotriva Apusului, iar cruzimile şi devastările lor nu cunoşteau limită.
 Ce ar fi putut răspunde Wilson împăratului la cererea de armistiţiu, din moment ce Puterile Centrale recurgeau în acele momente la metode ce indignau omenirea? Şi, totuşi, a răspuns pe 8 octombrie 1917 că nu vede posibil în a propune guvernelor aliate o încetare a ostilităţilor atâta timp cât trupele Puterilor Centrale sunt pe teritoriul guvernelor asociate; iar guvernul austro-ungar i-a comunicat că „nu poate să ţină cont de sugestiile actuale ale acestui guvern... şi, că El, Preşedintele, nu mai este liber să accepte o simplă autonomie a acestor popoare ca bază a păcii, ci este obligat să insiste asupra faptului că ei sunt chemaţi, şi nu El, să judece în ce chip o acţiune a guvernului austro-ungar va putea să satisfacă aspiraţiile şi concepţiile despre drepturile lor şi despre destinul lor ca membri ai familiei naţiunilor".
Iuliu Maniu era prezent în Viena şi acţiona pe baza mandatului primit. La începutul lunii octombrie a anunţat convocarea tuturor ofiţerilor români din Viena în vederea constituirii unui „Sfat al militarilor români", ceea ce se va realiza pe 31 octombrie 1917.
 Pe data de 12 octombrie Comitetul executiv al P.N.R. s-a întrunit la Oradea unde s-a decis ca „Declaraţia" în numele poporului român să fie citită în Parlamentul de la Budapesta, de către Alexandru Vaida Voievod pe 18 octombrie.
 Evenimentele se precipitau cu repeziciune. Pe 15 octombrie în Consiliul de Coroană de la Viena s-a hotărât ca în confederaţia de state visată de împărat, Ungaria să intre ca stat independent, dar fără ca ea să acorde independenţă naţionalităţilor pe care le subjugase. Acest vis n-a durat decât 24 de ore de la anunţarea lui în parlamentul de la Budapesta, deoarece a doua zi, pe 18 octombrie, a sosit vestea de la preşedintele Wilson prin care se anunţa dezmembrarea Austro-Ungariei.
 In aceeaşi zi, de la tribuna parlamentului, se citea „Declaraţia", în numele poporului român, care a produs panică în Cameră:
„...Singura cale însă este aceea a deplinei sincerităţi, a deplinei recunoaşteri, a acceptării bazelor cu adevărat democratice, cu adevărat creştine, cu adevărat wilsoniene, şi atunci, când cu drepturi egale fiind, ne vom întâlni ca naţiuni egale, vom putea să ne întindem mâna şi pentru viitor, dar între oprimatori şi oprimaţi de când e lumea n-au putut să fie raporturi sincere.
 Trebuie să tindem, aşadar, ca să fim cu toţii cu drepturi egale şi ranguri egale şi liberi. Nu-i nevoie de discuţii lungi în acest scop, ci e de ajuns să se dea posibilitatea fiecărei naţiuni din Ungaria de a-şi întemeia organizaţia naţională, ca să aveţi cu cine să intraţi în discuţie, nu în cadrele strâmte ale acestei ţări, pentru că această problemă nu o vor rezolva acei politicieni cu vederi strâmte ale acestei ţări, care cu atâta predilecţie se numesc «bărbaţi de stat»; această problemă e acum internaţională, e chestia de onoare a omenirei, care trebuie cinstit rezolvată.
 Şi să ştiţi că nu persoana mea neînsemnată, ci naţiunea română întregită a vorbit prin mine şi că în aceste clipe istorice, fiecare român simte la fel ca mine şi inima fiecărui român e pătrunsă de aceleaşi sentimente, dorinţe şi speranţe, cărora eu le-am dat expresie!"
 Din acea zi istorică, când Statele Unite au încetat să mai recunoască monarhia austro-ungară ca reprezentantă a popoarelor pe care le subjugau, când declaraţia românilor, căzută ca un trăznet, a pus capăt activităţilor parlamentare de la Budapesta, s-a dat semnalul prăbuşirii.
Prăbuşirea
 Incepuse prohodirea funerariilor imperiului de către reprezentanţii naţiunilor oprimate având în frunte pe români. A doua zi, pe 19 octombrie 1918, cehii, croaţii, slovenii şi sârbii au anunţat că se declară independenţi, nemairecunoscând ca autorităţile austro-ungare să vorbească în numele lor.
După ce deputatul românilor bucovineni, George Grigorovici, declarase pe 17 octombrie în Parlamentul de la Viena: „Unirea românilor este un ideal şi o ţinută pe care o vor urmări românii totdeauna şi în veci, în tot momentul şi toate împrejurările, indiferent de cum va fi constelaţia lor viitoare, indiferent de chipul cum li se va desfăşura soarta pe viitor...", i-a venit rândul colegului său Isopescu-Grecul, un brav luptător român pentru drepturile bucovinenilor, care, în numărate rânduri, îşi ridicase glasul împotriva persecuţiilor din imperiul habsburgic, ca pe data de 22 octombrie 1918 cu o voce prin care vorbea „însăşi naţiunea română", să tune de la tribuna Parlamentului din Viena:
„... Care va fi soarta conaţionalilor de pe teritoriul ungar? Poate fi ceva pentru Austria adevărat, iar pentru Ungaria nu? Poate fi soluţia altfel decât egală pentru toţi? Şi mai voiţi ca pumnul de fier al politicei mondiale, indignate de acest joc, evident să nu se abată pentru a îngropa monarhia sub dărâmăturile Parlamentului de la Budapesta?
 Vai, de trei ori vai vouă, tuturor conţilor şi baronilor finanţei ungare! Opriţi-vă jocul acestui sacrilegiu, căci sfidaţi pe Dumnezeu şi justiţia mondială. Cred oare într-adevăr puternicii Ungariei, că vor fi în stare să oprească la graniţa lor incendiul mondial, care nu de Austria a fost pus, ci de dezvoltarea istorică a Ungariei?"
 Bătălia din parlamente a acestor „capete luminate" era expresia suferinţei de nemaiîndurat a populaţiilor ce-i aleseseră să le reprezinte interesele.
 Privind situaţia imperiului din punct de vedere militar şi social, constatăm că masele porniseră la scuturarea jugului alungând autorităţile şi pe jandarmii unguri ce jefuiseră şi chinuiseră pe cei rămaşi în vatra transilvană. Revoltele ţărăneşti cuprinseseră Banatul şi Ardealul. Situaţia era asemănătoare la toate naţionalităţile subjugate.
 Dar şi cei trimişi forţat să lupte pentru cauze străine naţiilor începuseră să părăsească frontul. La 17/18 octombrie 1918 începuse revolta în mijlocul armatei de la Budapesta unde s-a instalat alt guvern sub conducerea lui Karoly, dar situaţia s-a agravat prin greve şi infiltraţii bolşevice trimise de la Moscova, de unde Lenin, pe 22 octombrie spunea că monarhia habsburgică se destramă în state naţionale, în care „pretutindeni bate la uşă revoluţia muncitorească". Unul dintre infiltraţi a fost şi cunoscutul anarhist Bela Khun.
 Pe data de 23 octombrie 1918 s-au răsculat marinarii din porturile Adriaticei (Fiume, Pola, Triest) împotriva imperiului şi, împotriva lor, s-a încercat o represiune sângeroasă condusă de amiralul Miklos Horty, care, deşi a executat vreo mie de soldaţi, n-a reuşit s-o stăvilească. Printre răsculaţi se aflau sute de marinari români.
 A fost semnalul revoltelor din Serbia şi Croaţia. Nimic şi nimeni nu mai putea opri prăvălirea. Pe 24 octombrie, la poalele Alpilor Dolomiţi, pe râul Piave, la Vittorio Veneto, a avut loc vestita victorie italiană asupra austriecilor în cursul căreia au căzut zeci de mii de oameni. Era deznodământul. Tiron Albani, militant social-democrat, membru în Consiliul Naţional Român din Transilvania, scria:
 „...Şi valul revoluţiei a pornit. Soldaţii răsculaţi pe diferite fronturi au început să le părăsească in corpore, cântând cântece revoluţionare. Şi pentru a fi în nota timpului, pentru a imita revoluţia franceză şi pe cea rusească, ofiţerii şi subofiţerii revoluţionari şi-au tăiat gradele şi insignele imperiale şi, declarându-se egali cu soldaţii de rând, au forţat şi pe cei cărora nu le convenea această operaţie să procedeze la fel.
 Echipe de revoluţionari înarmaţi treceau din tranşeu în tranşeu şi degradau pe ofiţeri, iar pe soldaţi îi îndemnau să ia armele şi să plece cu ele acasă şi să alunge pe conducători din fruntea administraţiei de stat. Ofiţerii nu mai opuneau rezistenţă. Vedeau că totul este pierdut..." In lupta de la Piave italienii au luat 400 000 de prizonieri şi 10 000 de ofiţeri. Dar numărul celor care părăsiseră fronturile era şi mai mare.
 Pe Dunăre era oprită navigaţia şi bulgarii trebuiau să părăsească Bucureştiul până la 25 octombrie. Turcia începuse să depună armele şi la câteva zile va semna armistiţiul. In nord-estul imperiului, după ce bucovinenii şi ucrainenii anunţaseră retragerea din imperiu, părţile poloneze (răpite de austrieci) se declarau independente, constituindu-se în Republica Poloneză, sub conducerea generalului Josef Pilsudski.
Dacă Viena încetase de a mai fi centrul imperialismului sălbatic austro-ungar, în acele zile de sfârşit de octombrie ea devenise centrul de coordonare al românilor ce se întorceau de pe fronturi.
Locotenentul luliu Maniu, ca reprezentant al Consiliului Naţional Român, cu probleme militare şi externe, prevăzând dezastrul spre care mergea imperiul, făcuse tot posibilul să se găsească la Viena unde pregătise o mare consfătuire care a avut loc în sala „Weigel din Dreherpark". Cu acea ocazie s-a constituit „Senatul central al ofiţerilor şi soldaţilor români din Ardeal, Banat şi Bucovina" sub preşedinţia căpitanului Traian Popa, locţiitorul Regimentului 64.
 La data aceea, în Viena, erau prezenţi peste 50 000 militari români. Regimentul 64 se transformase în nucleul Armatei române de pe teritoriul fostei Austrii. Misiunea acestui centru era să adune militarii întorşi de pe front, urmând ca după depunerea jurământului de credinţă faţă de Consiliul Naţional Român să fie dirijaţi spre Transilvania pentru preluarea puterii şi asigurarea liniştei pe teritoriul locuit de români. în apelul lansat atunci, se spunea:
„... Fiecare român care se află la depourile (efectivele) din monarhie sau care se întorc de la front, este soldatul Comitetului si n-are să primească nici o poruncă de la străini şi nici să depună jurământ pentru altă ţară decât Ţara Românească şi să nu se lase jignit în sentimentele sale naţionale, să nu împiedice pe celelalte naţiuni conlocuitoare în manifestările voinţei lor naţionale sau a drepturilor naţionale si să nu jignească sentimentele naţionale ale altora...".
 Astfel s-a reuşit ca ostaşii români, pregătiţi pentru rolul lor ce le revenea în slujba cauzei româneşti, să fie feriţi de bolşevizarea în care căzuseră ungurii.
 În acest context de organizare generalul Ion Boeriu a devenit secretarul lui Iuliu Maniu iar prin colonelul Herby s-a asigurat serviciul de legătură între Viena şi Arad unde se instalase sediul Consiliului Naţional Român.
 Iuliu Maniu, având o forţă aşa de însemnată în spatele lui a hotărât să se instaleze cu birourile de organizare în Ministerul de Război al Austriei însoţit de deputatul Isopescu-Grecu; a reuşit să ajungă până la generalul Straeger Steiger, care era ministru, solicitându-i o aripă a clădirii pentru a-şi putea îndeplini misiunea de conducere a afacerilor militare ale Comitetului Naţional Român.
Descumpănit, generalul austriac a cerut răgaz o jumătate de oră pentru analizarea situaţiei, reţinându-i pe cei doi acolo. Dân-du-şi seama că Austria ceruse armistiţiu Italiei iar Viena era în plină revoluţie, lui Maniu i s-au.pus la dispoziţie cele cerute, şi birouri, şi cazărmi pentru adăpostirea ostaşilor români. O notă din 2 noiembrie spunea: „Noi nu putem sta în legătură cu Senatul militar român, dar recunoaştem Comitetul Naţional Român şi, dacă acest comitet şi-a constituit Senat militar, şi noi îl recunoaştem. Noi vă recunoaştem pe dumneavoastră de reprezentanţi ai Comitetului Naţional şi de conducători ai Senatului militar român".
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/872-Partidul-Naţional-Român-din-Transilvania-preia-conducerea-destinelor-româneşti

Campulung-Voina *muntii Iezer-Papusa

1. Cămpulung – Voina
Marcaj: bandă roșie.
Durata: 4 ½ ore.
Cartaceristici: Traseu accesibil și iarna.
Sursa:http://www.traseeromania.ro/trasee-muntii-iezer-papusa/

Caracteristicile razboiului cu diavolii

Caracteristicile războiului cu diavolii

Pentru a cunoaste mai bine pe vrăjmasii nostri diavoli, iată câteva caracteristici ale războiului nevăzut:
1. Războiul diavolilor cu oamenii este continuu. In timpul acestei vieti pământesti, diavolii ne războiesc continuu, iar atunci când nu ne atacă la vedere, ne lucrează în ascuns.
Sfântul Simeon, Noul Teolog zice: "Războiul este permanent si întotdeauna este nevoie ca ostasii lui Hristos să aibă armele asupra lor. Nu este zi sau noapte, nici măcar o clipă în care acest război să înceteze, ci fie că mâncăm, fie că dormim, fie că lucrăm, fie că ne rugăm, în toiul luptei suntem".
2. Războiul diavolilor cu oamenii este necrutător. Sfântul Antonie cel Mare spune că: "Diavolii sunt necrutători, îndrăzneti si nerusinati. Nu se dau înapoi de la nimic. Se aruncă în luptă cu o furie nestăpânită si uzează fără scrupule de toată forta si viclenia de care dispun".
Sfintii Părinti spun că diavolii sunt stăpânitorii întregului pământ si se află sub conducerea satanei, lucrând la pierderea sufletelor omenesti. Trebuie să stim un lucru important: diavolul poate să ne atace, dar nu ne poate birui. Intr-un citat al învătăturii Bisericii noastre se spune că "Diavolul poate lupta împotriva omului, dar nu-l poate birui. Acest lucru înseamnă că putem deveni biruitori asupra diavolilor". Iar Sfântul Apostol Pavel scrie: "Dumnezeu nu va îngădui ca să fim ispititi peste puterile noastre, ci odată cu ispita, ne va aduce si scăparea din ea" (1 Cor. 10,13). Niciodată Dumnezeu nu ne va lăsa să fim ispititi peste puterile noastre, căci dacă s-ar întâmpla aceasta, lupta ar fi inegală, iar Dumnezeu nedrept. "Dacă cineva nu se face de bună voie rob diavolilor, nu va avea diavolul nici o putere asupra lui".
3. Din acest război cu diavolii ne putem încununa. Sfântul Ioan Scărarul zice: "Inmultindu-se razboaiele se înmultesc si cununile. Astfel se întâmplă de multe ori ca diavolii, fără să vrea, ne fac mai atenti, mai râvnitori". In vremea ispitelor simtim nevoia arzătoare de a ne afla mereu mai aproape de Dumnezeu. Când vicleanul diavol ne înfricosează si ne tulbură, atunci ne facem mai întelepti, atunci ne cunoastem pe noi însine si atunci alergăm degrabă la Dumnezeu.
0 altă "calitate" a diavolilor este aceea de clevetitor si bârfitor. Cleveteste pe om în fata lui Dumnezeu (lov 1,9-11) si în fata semenilor săi. Despre acest lucru avem mărturii în Apocalipsă, care spune despre războiul ce s-a făcut în Cer între răzvrătitul Lucifer si ceilalti îngeri si despre căderea tagmei luciferice, care nu numai pe Dumnezeu clevetea, ci si pe oameni (Apoc. 12,7-10). Iată ce izvor nesfârsit de răutate este diavolul, care nu se mărgineste numai a ispiti pe oameni, ci merge si-i cleveteste înaintea lui Dumnezeu. Ura lui împotriva noastră este extrem de periculoasă si înversunată. Pentru aceasta să ne gândim mereu că de multe ori noi însine lăsându-ne păcăliti, întindem mâinile prietenoase si facem pact cu diavolii.
4. Războiul diavolilor este înversutat si nimicitor. Dacă diavolul este înfrânt în atacurile sale asupra noastră, el se mânie si se sălbăticeste mai tare. Oamenii lui Dumnezeu vor fi mereu atacati de diavoli, cu mânie sălbatică, atâta timp cât ei se vor împotrivi si se vor lupta contra lui. Războiul acesta al nostru cu diavolul este stăruitor si necontenit, iar diavolul foloseste toată viclenia sa, uzează de toate armele si uneltele sale.
Sfântul Teodor Studitul spune că "Diavolul umblă ca un leu ce răcneste, căutând pe cine să înghită, fie din mireni, fie din călugări. Si nu-i ajunge atâta, ci caută în fiecare clipă să-i lege cu mai multe funii ale păcatelor, ca să nu se mai poată pocăi, ci să meargă în iadul cel vesnic".
Scopul diavolului, spune Sfântul Antonie cel Mare, este să ne împiedice să urcăm în locul de unde au căzut ei, adică la Cer. Lucrul cel mai de seamă este să zădărnicească mântuirea noastră. Demonii se străduiesc în primul rând să îndepărteze pe om de Dumnezeu, fiind plini de invidie si răutate fată de oameni. Prin urmare, diavolii sunt gata spre vătămare, căci nu suferă să vadă că oamenii se mântuiesc cu darul lui Dumnezeu (Sfântul Antonie cel Mare). Orice dorintă a noastră spre viata duhovnicească face pe Sfintii îngeri să se bucure, iar pe diavoli să se întristeze.
Domnul nostru Iisus Hristos a numit pe diavoli "ucigasi de oameni", căci ce altceva înseamnă săvârsirea păcatului, decât pierzarea omului si îndepărtarea de Dumnezeu. Dumnezeu, Semănătorul cel Bun, seamănă în ogorul sufletului nostru semintele cele bune, ale binelui, dar vine diavolul si seamănă zâzaniile sale, semintele răului. Si astfel, fiecare om se face câmp de luptă aprins, între bine si rău. Scopul principal al diavolului este de a strica chipul lui Dumnezeu din om si de a ne robi neîncetat, fără de milă. "In sfârsit, fratilor, întăriti-vă în Domnul si întru puterea tăriei Lui. Imbrăcati-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteti sta împotriva uneltirilor diavolilor. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului si a sângelui, ci împotriva începătoriilor,împotriva stăpânitorilor întunencului acestui veac,împotriva duhurilor răutătii, care sunt în văzduh. Pentru aceea luati toate armele lui Dmnnezeu, ca să puteti sta împotrivă în ziua cea rea si, toate biruindu-le, să rămâneti în picioare" (Efes 6,11-13). Iar Sfântul Apostol Iacob ne spune: "Dumnezeu, celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriti le dă har. Supuneti-vă deci lui Dumnezeu. Stati împotriva diavolului si el va fugi de la voi. Apropiati-vă de Dumnezeu si se va apropia si El de voi" (Iacob 4,6-8).
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor2.htm