Cum sa gatesti - bushcraft

*Bushcraft ACIN
Cum sa gatesti

A. Curăţă alimentele la interior şi exterior, cât mai repede după ce le-ai adunat.
B. Oricând poţi, prelucrează hrana la foc (prin fierbere, coacere sau prăjire).
C. Usucă la foc sau la soare hrana care prisoseşte (carne, peşte).

În condiţii de survival cea mai bună metodă de gătit este fierberea. Dacă se poate, bea şi apa în care ai fiert. Hrana scoasă din mare se fierbe în apă de mare. La fiertura de peşte sau de carne adaugă plante.
Dacă nu ai un vas în care să găteşti şi să fierbi, atunci coace deasupra focului sau jăraticului carnea înfiptă într-o crăcăna. Sau înveleşte carnea în lut, noroi sau frunze umede, fără a o curăţa de piele, şi coace-o în jăratic.
Pentru sacrificare, animalul prins şi omorât se agaţă cu capul în jos de o creangă sau de un cui; i se taie beregata, se scurge bine sângele şi se jupoaie imediat, după care se scot măruntaiele.
Eviscerarea se face cu mare grijă pentru a nu sparge intestinele. Atenţie mare să nu-i spargi vezica biliară (fierea), căci carnea devine amară. După o tratare sumară cu sare şi după uscare, pielea poate fi folosită ca aşternut sau îmbrăcăminte.
Toate părţile unui animal sunt comestibile, inclusiv părţile cărnoase ale craniului. Oasele nu se aruncă: se sărează, se pun la fum puternic, apoi se depozitează împreună cu carnea într-o cutie închisă ermetic, care se introduce în apă rece. Carnea împreună cu cartofii, tuberculii sau rădăcinoasele se pot consuma ca felul doi, iar oasele se folosesc la ciorbe. Este bine ca prăjirea să se facă direct pe jar sau pe grătar.

Dacă pe moment nu ai foc şi este foarte frig, lasă carnea să îngheţe tun. Ca să mănânci, cojeşte sau taie felii foarte subţiri pe care le încălzeşti până aproape de temperatura de topire. Păsările vânate se opăresc cu apă clocotită şi se jumulesc de pene. Apoi le despici şi le scoţi intestinele, după care le găteşti sau le afumi. Fulgii pot fi folosiţi ca un bun material termoizolant la încălţăminte, îmbrăcăminte sau aşternut.
Păsările şi mamiferele mari pot fi gătite întregi sau pe părţi. Carnea animalelor mari se fierbe înainte de a se pune la fript, pentru a se înmuia şi frăgezi.
Peştii se curăţă de solzi, apoi li se scot branhiile, se spintecă pe burtă şi se aruncă vasele de sânge şi intestinele. Se taie şi se aruncă capul, se spală în apă curată, după care se frig sau se fierb. Eventual se sărează, apoi se pun la uscat sau la fum timp de 2-3 zile. Se pot consuma cruzi sau gătiţi. Peştii pot fi fripţi pe un grătar improvizat, direct pe jar sau înşiraţi pe un băţ care se învârteşte deasupra focului.
Broaştele sau şerpii se decapitează şi se jupoaie înainte de a fi gătiţi (pielea lor poate fi toxică). Părţile otrăvitoare ale animalului (de exemplu capul de şarpe) se aruncă. Spintecă-i abdomenul şi răsuceşte-i pielea înapoi ca şi cum ai scoate o mănuşă. Aruncă pielea şi măruntaiele. Broaştele, şerpii neveninoşi, şopârlele pot fi fripte (prăjite), susţinute de un băţ sau pe o sârmă introdusă în corp. Şerpii mari sau tipării trebuie întâi fierţi şi numai după aceea preparaţi. Ouăle lor sunt comestibile şi se pot consuma crude, fierte sau jumări. Broaştele ţestoase se fierb până li se desprinde carapacea de corp.
Moluştele şi Crustaceii (stridii, midii, crabi, raci) trebuie lăsate peste noapte în apă curată ca să se cureţe.
În loc de sare se poate folosi cenuşă de cicoare.
Rădăcinile multor alimente de origine vegetală devin comestibile abia după ce florile s-au scuturat. De toamna până primăvara rădăcinile sunt mai bogate în amidon. Rizomii şi tuberculii care conţin amidon trebuie să fie prelucraţi cu căldură: prăjiţi, copţi sau fierţi, altfel amidonul crud se digeră greu. Majoritatea sunt toxici şi greu digerabili în stare crudă. Orice rădăcină trebuie bine gătită: se spală în apă curată, se fierbe până se înmoaie, apoi se frige pe pietre încinse în jăratic. Pentru ca focul să le
pătrundă mai iute, taie-le în cubuleţe. Verifică dacă s-au copt cu ajutorul unui beţişor ascuţit.
Fructele şi boabele se consumă de obicei crude. Grăunţele şi fructele cu coajă tare se coc şi se mănâncă numai după curăţare. Coacerea se poate face într-un vas metalic, pe o tablă sau pe o plită, iar în lipsa acestora se poate folosi o piatră sau o lespede întinsă ori scobită. Numeroase fructe sunt cultivate şi deci cunoscute.
Unele fructe pot fi păstrate în stare uscată. Pentru uscare lasă-le să stea întinse, răsfirate în strat gros de o bucată, vreo 10 zile, dar nu în bătaia directă a soarelui. Fereşte-le de umezeală (ploaie sau rouă).
Când mânănci muguri, frunze sau mlădiţe, alege numai părţile de culoare verde deschis. În afară de plantele care se consumă de obicei crude, în salate (untişorul, măcrişul, păpădia), toate celelalte se fierb în mai multe ape, pentru a se înlătura aciditatea şi gustul amar. Mugurii sunt fragezi primăvara şi vara. Unii pot fi mâncaţi în stare crudă; alţii trebuie gătiţi: spală-i cu apă curată, freacă şi curăţă perii, fierbe-i în puţină apă – astfel încât să se coacă în aburi.
Sursa:http://supraveghetorul.wordpress.com/category/supravietuire-general-info/

Procurarea hranei in bushcraft-Pescuitul

Pescuitul
*Bushcraft ACIN

Cele mai multe specii de peşti sunt comestibile. Peştii otrăvitori trăiesc mai ales la tropice, aproape de malul apei. Nu uita însă că peştele mâncat măreşte setea.
Mai întâi stai şi observă obiceiurile peştilor, ce fel de hrană preferă şi cum o iau, apoi foloseşte-ţi mintea pentru a-i prinde.
Unde? Un loc propice pentru pescuitul cu undiţa este acolo unde apa are adâncimea mai mare şi este liniştită atât dimineaţa, cât şi seara. În râurile puţin adânci – în bălţile de sub sau de după praguri.
După sau sub pietre. Sub mal. Sub o cascadă. Dar încearcă şi în alte locuri.
Când? Pescuieşte la reflux, când apa se retrage. Una dintre zonele cele mai bogate în hrană este situată între limitele apei crescute şi apei retrase (flux şi reflux).
Pescuieşte în zori sau la asfinţit. Peştele este atras de lumină. Peştii zburători pot fi atraşi pe plută sau în barcă dacă reflectezi lumina unei lanterne, chiar şi a lunii, pe o pânză, pe o cămaşă sau o tablă; trebuie prinşi imediat după ce au căzut înăuntru, altfel sar înapoi în apă. Creveţii, crabii şi racii pot fi prinşi folosind o combinaţie de metode: căutarea în locurile cu
adâncime mică, iluminare cu o torţă sau o lanternă şi utilizarea unei plase.
Cum? O undiţă poate fi improvizată destul de uşor: sfoara – din fire scoase dintr-o ţesătură, o haină sau o cârpă; cârligul – dintr-un ac îndoit (deşi ar fi mult mai bun un cârlig adevărat) ş.a.m.d.
Cârligul mai poate fi făcut şi din os, sârmă sau lemn. Pentru a evita muşcarea sau ruperea sforii, cârligul va fi legat de sfoară prin intermediul unei sârme subţiri. Încearcă cu diferite momeli: râme, viermi, fluturi, lăcuste, came crudă, pâine, mămăligă, pene, plastic, măruntaie de peşte, cârpă colorată sau metal strălucitor.
Smuceşte în sus şi în jos prin apă momeala mai grea, din metal, pentru a atrage peştii (cârligul şi momeala trebuie să fie suficient de grele ca să se scufunde repede).
Se mai poate pescui şi cu priponul, în care scop se foloseşte un fir de cordelină lung de 2-3 m, ancorată de un pom, şi un fir de nylon cu 10-15 cârlige, pe care se prinde momeala. Cârligele se aruncă în apă seara şi se scot dimineaţa.
În zilele călduroase se poate pescui cu mâna şi coşul. În zilele geroase, când apa îngheaţă, se poate pescui la copcă.
Un alt procedeu constă în schimbarea cursului unui pârâu (pârâiaş) pe o altă albie, timp de 3-4 ore. După scurgerea şi secarea apei, peştele rămas în băltoace se prinde cu mâna.
O undiţă legată de un zmeu va putea ajunge departe deasupra apei – mărind şansele de succes. Sfoara undiţei va fi legată de sfoara zmeului astfel încât să se poată desprinde uşor, fără a trage şi a scufunda zmeul. De exemplu cu un ac îndoit, într-un singur loc, astfel încât smucitura produsă de muşcătura peştelui să provoace desprinderea. Sau, prinderea celor două sfori va fi făcută astfel încât desprinderea de pe mal să poată fi comandată de pescar.
Alte metode de pescuire:
a) Prinde peştele cu mâna goală, căutându-1 sau zgândărindu-1 sub pietre. Nu te strădui să-l apuci – bagă mână sub el şi aruncă-1 pe mal. Noaptea, când peştele stă liniştit în locuri cu apă domoală şi mică, se poate pescui cu ajutorul unei furculiţe sau ţepuşe ascuţite, prinsă rigid de un lemn cu lungimea de aprox 60-100 cm, cu grosimea de 3-4 cm. Atrage peştele cu lanterna şi înfinge furculiţa în el.
b) Umblă prin apa mică şi loveşte peştele cu băţul, înţeapă-1 cu o suliţă, sau prinde-l în plasă. S-ar putea ca aceste manevre să poată fi executate şi de pe mal.
c) Mână mai întâi peştele spre bălţile învecinate mai puţin adânci, acolo va fi mai uşor de prins. Peştii pot fi împinşi aruncând în apă corali sau crustacei arşi şi pisaţi (adică var), bătând apa cu un băţ etc.
d) Fabrică o plasă din orice sfoară sau sârmă ai la îndemnă. Din pânză se poate face o plasă, tocmai bună pentru creveţi. O bucată de plasă cu forma aproxi-mativ dreptunghiulară poate fi întinsă de-a latul râului între doi oameni – care merg repede prin râu, ridicând totodată pietrele de la fund şi săltând des plasa afară din apă, aproape de fiecare dată cu ceva pradă prinsă.
Sursa:http://supraveghetorul.wordpress.com/category/supravietuire-general-info/

Arme improvizate in bushcraft

Bushcraft ACIN
Armele

Foloseşte orice fel de armă. Praştia făcută cu elasticul de la bretele şi o bucată de piele luată de la un animal mort. Beţe, ghioage, suliţe. Cuţite. Pietre. Praştia din sfoară, arcul cu săgeţi, o puşcă. Ascute bine cuţitul.
Arcul cu săgeţi: este cea mai eficientă armă improvizată, uşor de fabricat şi simplu de mânuit. Băţul trebuie să fie din lemn cât mai uscat; dacă nu ai decât lemn umed, fă mai multe arcuri, ca să-l înlocuieşti pe cel folosit şi care-şi pierde repede elasticitatea.
Lungimea optimă a băţului: de la şoldul drept până la palma mâinii stângi (ţine braţul stâng întins în diagonală). Lăţimea: cam 5 cm la mijloc, se subţiază la 1,5 cm la capete. Crestează câte un şanţ pentru prinderea corzii la 1,5 cm de fiecare capăt al băţului. După fasonare, unge băţul cu ulei sau grăsime.
Coarda poate fi făcută dintr-o fâşie sau un şiret din piele (lată de 3 mm), o sfoară, viţe sau fibre împletite. Coarda montată pe arcul neîncordat va sta foarte slab întinsă; tensiunea adevărată apare numai când se încordează arcul. Când nu foloseşti arcul, e preferabil să ţii coarda neagăţată pe băţ.
Sursa:http://supraveghetorul.wordpress.com/category/supravietuire-general-info/

Gasirea vanatului

*Bushcraft ACIN

Găsirea vânatului …

Urme şi semne: dacă înveţi să citeşti semnele nu totdeauna evidente pe care le lasă animalele – vei şti peste ce-o să dai şi cum le poţi vâna. Numai mamiferele mari umblă ziua. Majoritatea mamiferelor mici umblă şi se hrănesc noaptea, la fel şi cele care le vânează.
Urmele dintre vizuină şi locul de adăpat sau de hrană sunt mai vizibile pe teren moale: pământ umed, zăpadă, nisip umed. Vechimea urmei rezultă din claritatea conturului şi conţinutul de apă: cu cât este mai netă, cu atât este mai recentă. Dimineaţa devreme verifică urmele de aproape, pe lângă sol. Dacă roua sau pânzele de păianjen sunt deranjate, urma este proaspătă. Tunelurile făcute prin tufişuri şi crengile rupte de-a lungul traseului indică mărimea animalului care le-a făcut. Dacă frunzele rupte nu s-au veştejit şi crengile rupte sunt verzi, elastice, înseamnă că urma este proaspătă.
Urmele de la hrănire: coaja de copac muşcată, resturile de hrană indică prezenţa animalului şi poate sugera ce momeală să foloseşti la capcane.
Excrementele: mărimea şi cantitatea lor indică felul animalului; cele vechi sunt tari, fără miros, cele proaspete sunt moi şi au miros. Muştele îţi atrag atenţia către ele. Desfă o bucată ca să vezi ce a mâncat animalul – şi ce momeală ai putea pune. Cantităţile mari de găinaţ indică prezenţa cuiburilor de păsări. Găinaţul păsărilor care se hrănesc cu seminţe este mic, puţin cantitativ şi moale, aproape lichid (arată că este apă în apropiere); al celor de pradă – care se hrănesc cu carne – conţine resturi nedigerate.

Sursa:http://supraveghetorul.wordpress.com/category/supravietuire-general-info/

Supravietuirea in desert

*Bushcraft ACIN

Pentru a putea supravieţui în deşert, militarul trebuie să se pregătească şi să înţelegă ce tip de mediu va înfrunta. El trebuie să aleagă corect echipamentul necesar, tacticile şi procedurile pe care le va folosi, precum şi modalitatea în care mediul natural îi va afecta modul de acţiune. Supravieţuirea este determinată de înţelegerea climatului în care militarul acţionează, abilitatea lui de a răspunde adecvat solicitărilor şi factorilor de mediu, dar şi de dorinţa lui de a supravieţui.
Deplasarea în teren deşertic este dificilă şi extrem de solicitantă. Orientarea este mult îngreunată de lipsa reperelor. Posibilităţile de mascare şi adăpostire sunt reduse, de aceea riscul de a fi descoperit de inamic este constant.
Pentru a supravieţui în mediul deşertic, militarii trebuie să aibă în vedere câţiva factori de mediu:
lipsa precipitaţiilor;
temperaturi extrem de ridicate;
diferenţe mari de temperatură între zi şi noapte;
lipsa vegetaţiei;
existenţa zonelor cu sol bogat în minerale;
apariţia furtunilor de nisip;
 apariţia fenomenului de "miraj".
Lipsa precipitaţiilor este cel mai evident factor de mediu în deşert. Nu se poate supravieţui fără apă, de aceea atunci când militarul se găseşte într-o situaţie, primele întrebări la care trebuie să îşi răspundă sunt: "Ce cantitate de apă mai am asupra mea?" şi "Unde se află cea mai apropiată sursă de apă?".
Temperaturile ridicate sunt prezente în toate zonele deşertice, temperatura aerului poate ajunge la 60 grade Celsius în timpul zilei. Căldura imensă resimţită de personal provine din însumarea căldurii generate de soare cu cea generată de vânturile fierbinţi, precum şi cu cea reflectată de sol. Temperatura nisipului şi a solului este mai ridicată decât cea a aerului cu 16 grade Celsius – 22 grade Celsius (vezi fig.nr.1). Expunerea la soare şi la temperaturile ridicate determină creşterea nevoii de apă a organismului. Pentru a conserva fluidele din organism, precum şi energia, este indicat ca militarul să se adăpostească ziua şi să se deplaseze noaptea. Atenţie, o grijă sporită trebuie acordată echipamentului electronic de orientare, deoarece expunerea îndelungată la temperaturi ridicate sau la lumina soarelui poate duce la avarierea lor. Temperatura poate să scadă până la 10 grade Celsius în timpul nopţii, de aceea este de preferat deplasarea în această perioadă. Dacă totuşi militarul este nevoit să se odihnească noaptea, atunci este obligatoriu să aibă asupra sa echipament pentru temperaturi scăzute.
Vegetaţia este foarte rară în zonele deşertice, de aceea găsirea unui adăpost sau camuflarea deplasării sunt foarte greu de realizat. Pe timpul zilei, o forţă inamică de dimensiuni reduse poate controla porţiuni considerabile de teren. De aceea, deplasarea este bine să se execute pe văile uscate, ce oferă protecţie împotriva observării inamicului. Orice loc umbros trebuie exploatat, deoarece temperatura în aceste locuri este cu 11 grade Celsius până la 17 grade Celsius mai coborâtă. Înainte de a se deplasa, militarul trebuie să observe terenul şi să identifice următoarea acoperire. El va avea probleme în estimarea distanţei de parcurs, eroarea fiind de aproximativ 2/3 din distanţă, datorită terenului plat şi gol care "micşorează" distanţele (ceea ce pare să fie la o distanţă de 1 km, este de fapt la 3 km).
Zonele al căror sol are o concentraţie ridicată de săruri trebuie ocolite, deoarece contactul materialelor cu un astfel de sol determină uzura mult mai rapidă a acestora, precum şi iritaţii ale pielii.
Furtunile de nisip sunt foarte frecvente. Vântul deşertic denumit "Seistan" bate constant în Afganistan şi Iran timp de 120 de zile, cu o viteză de 112-128 km/h. Frecvenţa furtunilor de nisip sau de praf este de una pe săptămână. Cel mai mare pericol pentru un militar care se deplasează este să se rătăcească într-o furtună de nisip. De aceea, dacă are posibilitatea să se adăpostească, trebuie să îşi acopere gura, ochii şi nasul, să îşi marcheze direcţia de deplasare, să se aşeze şi să aştepte terminarea furtunii. Furtunile de nisip împiedică funcţionarea normală a legăturilor radio, de aceea trebuie să fie pregătit să îşi semnalizeze poziţia prin alte mijloace.
Mirajul apare ca urmare a refracţiei luminii prin stratul de aer cald ce se ridică deasupra unei suprafeţe stâncoase sau nisipoase şi apare, de regulă, în interiorul deşertului, la aproximativ 10 km de coastă. Mirajul face ca obiectele care sunt la o distanţă mai mare de 1,5 km să pară că se mişcă, ceea ce le face să fie foarte greu de identificat. Efectul poate fi uşor combătut dacă militarul are posibilitatea să urce pe un teren ceva mai înalt (aproximativ 3 m deasupra nivelului solului).
Lumina naturală în zonele deşertice este mult mai intensă decât în alte zone ale globului. De aceea, nopţile cu lună plină sunt extrem de luminoase, viteza vântului este zero, iar vizibilitatea este excelentă. Sunetul se propagă foarte departe. Deplasarea în astfel de nopţi se face cu mare uşurinţă. În schimb, în nopţile fără lună, deplasarea este aproape imposibilă datorită vizibilităţii foarte scăzute.
Un factor esenţial pentru supravieţuirea cu succes în deşert îl reprezintă înţelegerea relaţiei între activitatea fizică, temperatura aerului şi consumul de apă. Organismul uman are nevoie de o anumită cantitate de apă, în condiţiile efectuării unei anumite activităţi fizice la o anumită temperatură. De exemplu, o persoană care efectuează o muncă fizică intensă la o temperatură a aerului de 43 grade Celsius are nevoie de 19 litri de apă pe zi. Lipsa cantităţii necesare de apă provoacă rapid declinul stării fizice a militarului şi afectează în mod negativ capacitatea de a lua decizii sau de a efectua anumite activităţi.
Temperatura normală a organismului este de 36,9 grade C. Organismul elimină excesul de căldură prin intermediul transpiraţiei. Cu cât activitatea fizică este mai intensă, cu atât transpiraţia este mai abundentă. Transpirând, organismul pierde lichide care trebuie înlocuite, altfel se instalează starea de şoc. O regulă foarte bună este următoarea: la temperaturi ale aerului de sub 38 grade Celsius trebuie consumată o jumătate de litru de apă la fiecare oră, iar la temperaturi de peste 38 grade Celsius trebuie consumat un litru de apă în acelaşi interval de timp (vezi fig.nr.2). Este greşit ca militarul să aibă setea ca indicator al deshidratării. Dacă foloseşte acest indicator va consuma numai două treimi din cantitatea minimă necesară organismului. Pentru a preveni deshidratarea trebuie limitate la mimimum activităţile din timpul zilei, în special cele care presupun efort fizic.
Dacă militarul găseşte un loc umbrit, unde să se adăpostească pe timpul zilei, trebuie să stea îmbrăcat (pentru a păstra transpiraţia aproape de piele), să nu vorbească, să nu deschidă gura şi să respire pe nas. În acest fel nevoia de apă scade drastic, ceea ce poate însemna diferenţa între a supravieţui sau nu, atunci când resursele de apă sunt limitate. De asemenea, dacă militarul nu dispune de suficientă apă, atunci nu trebuie să mănânce deoarece hrana necesită apă pentru a fi digerată. Pentru a păstra organismul hidratat, apa trebuie consumată la intervale regulate (se bea o înghiţitură la fiecare oră). Apariţia crampelor musculare, a oboselii, a ameţelilor, lipsa transpiraţiei sunt indicii pentru abandonarea oricărei activităţi şi găsirea unui adăpost, ca să permită organismului să revină la temperatura normală.

Fauna din mediul deşertic poate crea probleme deosebite.

De asemenea, militarul trebuie să inspecteze locul unde să se adăpostească. Muşcăturile sau înţepăturile unor insecte ori reptile pot cauza răni sau intoxicaţii acute, care vor diminua considerabil şansele de supravieţuire.
Atunci când un militar se găseşte în situaţia de a supravieţui în deşert, riscul de a deveni o victimă a mediului este foarte mare. Cunoaşterea mediului, a simptomatologiei diferitelor afecţiuni care pot să apară, precum şi a măsurilor ce se impun în astfel de situaţii, îi va da foarte multe şanse militarului să treacă cu bine prin această încercare.

Consideraţii finale

Supravieţuirea reprezintă o provocare extremă, indiferent de tipul de mediu în care are loc. Ea solicită militarul din toate punctele de vedere. Studierea şi aprofundarea caracteristicilor mediului în care militarii urmează să acţioneze, adoptarea unei stări mentale pozitive, precum şi antrenamentul practic sunt măsuri ce asigură supravieţuirea. Poate cel mai important aspect ce trebuie menţionat este că, aflat într-o situaţie de supravieţuire, militarul nu trebuie să înceteze să lupte, nu abandonează lupta. El continuă să lupte cu mijloacele şi cu resursele extrem de limitate aflate la dispoziţie. Misiunea militarului devine aceea de a supravieţui, de a face orice ca să rămână în viaţă până ce va fi recuperat de trupele proprii.
Spaţiul limitat alocat acestei abordări nu a permis evidenţierea tuturor aspectelor ce vizează problema supravieţuirii. Acest articol şi-a propus ca prin modul de abordare şi prin aspectele prezentate să constituie un punct de pornire în studierea problematicii supravieţuirii în teren muntos şi în deşert, pentru cei interesaţi şi, mai ales, pentru militarii care urmează să desfăşoare misiuni în aceste tipuri de teren.

Locotenent Marian BARSAN
Sursa:http://www.rft.forter.ro/2007_4/04-to/02.htm

Platforma weblog.ro este pe butuci!

Platforma weblog.ro este pe butuci! Dupa ce a agonizat ce a agonizat in sfarsit si-a dat obstescul sfarsit.Pacat caci la inceputuri era o chestiune interesanta pentru bloggeri.Gaseai aici texte,fotografii si prieteni.S-a ales praful si pulberea  de toata cosmelia.Inainte de Craciun browserul ne comunica laconic si rece ca Serverul nu primeste adresa blogului.Asta e!Pacat ,mare pacat!

George "six-ray" ACIN

Norocul si tehnica la pescuit

                                                             

Sursa:vidu.ro

Rucar-Valea Dambovitei-IF Tamasul Mare (muntii Iezer-Papusa)

6. Rucar – Valea Dîmboviței – I. F. Tămașul Mare.
Marcaj: varianta a) Rucăr – Valea Arșiței – Săticul de Jos – I. F. Tămașul Mare, triunghi roșu pe anumite porțiuni. varianta b) Rucăr – Podul Dîmboviței – Săticul de Jos – Cojocaru I. F. Tămașul Mare, triunghi roșu pe anumite porțiuni.
Durata: 5 – 5 ½.
Caracteristici: Traseu accesibil iarna.

http://www.traseeromania.ro/trasee-muntii-iezer-papusa/

Sursa astrologilor

Sursa astrologilor

Astroloaga Svetlana a declarat că ea alcătuieste horoscoape, ca nimeni altul în lume, tocmai datorită contactului cu "învătătorul mondial ceresc Ashtar" (informatii pe care le primeste de la el). In acest caz este evident contactul direct al astroloagei cu demonii, care o ajută să facă horoscoapele. Căci diavolul cunoaste foarte bine situatia Universului.
 De asemenea, diavolii pot face observatii directe asupra caracterului oamenilor. Duhurile necurate încearcă să organizeze multe din cele ce se petrec în lume si, fireste, îsi cunosc tinta pe care o urmăresc.
Din acestea rezultă unele coincidente între prezicerile horoscopului si realitate. Svetlana a parcurs succesiv toate treptele initerii magice rituale în "Stiintele oculte". Cunostintele le-a căpătat de la bunicul ei, care i-a lăsat după moartea sa si un diavol care s-o ajute. Cei care urmăresc calea initierii în stiintele magice spun că se petrece si o schimbare a psihicului, a duhului si a trupului. Se produce o totală alchimie a corpului si se schimbă conceptia despre lume si viată.
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/razboiulcrestinilor2.htm

Cea mai frumoasa pestera din lume

Atunci când superlativele speologice sunt măsurabile e foarte simplu: cea mai lungă peşteră din lume, Mammoth Cave din Kentuky, SUA, este un labirint de galerii care măsoară în total 644 de kilometri.
Puse cap la cap ar ajunge de la Bucureşti la Oradea. Cea mai profundă peşteră este Krubera (Voronya) din Munţii Caucaz, în Georgia, şi are 2200 metri adâncime.
Cea mai spaţioasă galerie a fost explorată în 2009 în Peşterea Son Doong din Vietnam şi are 200 metri înălţime şi o lăţime maximă de 150 de metri. Bineînţeles că superlativele speologice nu sunt absolute, aşa cum sunt alte superlative geografice. Everest , +8848, este şi va rămâne cel mai înalt pisc de pe Terra, Groapa Marianelor, cu -11.000 metri, cel mai adânc abis oceanic. Însă cu speologii nu se ştie nicioadată, ei modifică permanent datele geografiei subpământene.
Dar publicul este interesat să afle şi alte lucruri din topurile speologice, cum ar fi şi care este cea mai frumoasă peşteră din lume. Răspunsul este greu de dat şi sortit să rămână subiectiv. Totuşi, ţinând cont de argumentele lor, e greu să-i contrazicem pe americani: cea mai frumoasă peşteră din lume ar fi Lechuguilla, Parcul Naţional Carlsbad, New Mexico.
Frumuseţea ei se poate argumenta cu premize geologice pe care le vom explica mai jos.
În general, un reper al frumuseţii subterane este grandoarea speleotemelor de calcit - stalactite, stalagmite, draperii, coloane, etc. Sunt peşteri cu adevărate păduri de astfel de formaţiuni. Lechuguilla are şi ea din beleşug, în forme dintre cele mai variate şi spectaculoase. Deşertul în care se află acum a fost cândva un ţinut ploios, apele s-au infiltrat prin fisuri, de sus în jos, precipitând în galerii edificii minerale de calcit.
Dar calcitul nu este singurul mineral din care sunt alcătuite formaţiunile. Mult mai rar, dar în forme dintre cele mai spectaculoase, este un alt carbonat de calciu, aragonitul.
Aragonitul apare de multe ori asociat sulfatului de calciu, în formă de gips. Când acesta este prezent ca prisme bine crisatalizate, transparente sau translucide, se numeşte selenit. În Lechuguilla aragonitul şi gipsul apar din abundenţă, tot dintr-o cauză geologică. Munţii Guadelupe, în care s-a format peştera, se află la contact cu vasta depresiune Delaware, bogată în petrol şi gaze asociate petrolului, cum ar fi hidrogenul sulfurat şi metanul. Aceste gaze au pătruns în calcar şi au migrat de jos în sus, pe fisuri, până au întâlnit apele care se infiltrează prin rocă, gravitaţional. Hidrogenul sulfurat, cu ajutorul unor bacterii, s-a transformat în acid sulfuric, un acid agresiv, care a dizolvat şi depus gips în strate ce ating uneori 20 metri grosime. Într-o singură peşteră s-au întrunit deci condiţii fizico-chimice variate, care au dus la plăsmuirea unor formaţiuni uluitoare.
Şi dacă acest laborator experimental al naturii ar fi fost şi el acolo, de câteva sute de metri, sau hai, un kilometru sau doi, ar fi fost cum ar fi fost. Dar Lechuguilla are 220 de kilometri lungime! Rătăcind 5 zile şi nopţi prin palatele ei, am căpătat convingerea că mă aflu întradevăr în cel mai frumos paradis speologic posibil.

- Cristian Lascu
Sursa:http://www.natgeo.ro/explorari/speologie/9993-cea-mai-frumoasa-pestera-din-lume

Test de supavietuire

Test de supravietuire extrem

Cat de bine poti rezista in conditii
extreme?
Testeaza-ti abilitatiile de supravietuire si totodata
invata lucruri utile despre supravietuirea in conditii neprielnice.
1. Ai cazut in nisip miscator. Ce ar trebui sa
faci?
A. Sa dai repede din maini si picioare ca
sa inoti afara de acolo.
B. Relaxeaza-te si incearca sa plutesti
pana la suprafata.
C. Asteapta cuminte pana vine un crocodil
sa te manance si agata-te repede de el ca sa iesi din nisipul
miscator.
2. Masina in care te afli a iesit de pe sosea si
s-a prabusit in apa scufundandu-se usor. Nu poti sa deschizi usile. Ce ar trebui
sa faci?
A. Asigura-te ca toate geamurile sunt
inchise, pentru a avea cat mai mult aer in masina pana cand vei fi
salvat.
B. Asteapta pana cand masina atinge
fundul apei, dupa care condu masina pana cand iesi din apa.
C. Deschide o fereastra si asteapta pana
cand masina se umple cu apa indeajuns de mult ca tu sa deschizi portiera si sa
inoti pana la suprafata.
3. Te dai cu patinele pe un lac inghetat. Dintr-o
data sub un prieten se rupe gheata, iar acesta cade in apa. Reusesti sa-l scoti
afara din apa dar oservi ca sufera de hipotermie. Ce faci?
A. Indeparteaza-i hainele ude,
inveleste-l cu o patura calda sau un sac de dormit, si pune-l sa stea
intins.
B. Plimba-l de colo-colo ca sangele sa se
puna in circulatie, si apoi fa-i un dus sau o baie fierbinte.
C. Freca-i mainile si picioarele
insistent si da-i sa bea niste coniac ca sa se incalzeasca.
4. Campezi in padure, iar o femela urs cu pui
rataceste prin camping. Ce faci?
A. Stai nemiscat si nu face nici un pic
de galagie.
B. Mangaie un pui – sunt asa de
draguti!!
C. Urca repede intr-un
copac.


5. Schiezi intr-o zona indepartata cand deodata te
surprinde o avalansa. Ce ar trebui sa faci?
A. Tine batul de schi drept in sus ca
salvamontisti sa gaseasca mai usor locul unde esti ingropat in
zapada.
B. Da-ti jos echipamentul si folosindu-te
de miscari de inot, incearca sa stai la suprafata.
C. Sapa o groapa in zapada si ascunde-te
pana cant trece avalansa.
6. Prietenul tau a fost muscat de un sarpe
veninos. Ce faci?
A. Pune gura pe locul muscaturii si
incearca sa sugi veninul.
B. Pune gheata pe zona afectata pentru a
impiedica veninul sa se imprastie in corp.
C. Spala rana cu sapun si
apa.
7. Esti pe o barca iar marea este agitata. Un
val urias te arunca din barca in apa rece. Ce faci?
A. Arunca pantofii si cat mai multe haine
de pe tine ca astfel sa nu te traga la fund.
B. Misca-te in permanenta ca sa stai
cald.
C. Apuca ceva care pluteste si ramai cat
mai nemiscat posibil pana cand esti salvat.
8. Faci drumetii pe un munte si esti surprins de o
puternica furtuna electrica. Pentru a evita sa fi lovit de fulger, ce
faci?
A. Cauta adapost sub un copac
mare.
B.Lasa-te pe vine cu palmele pe
pamant.
C. Scufunda-te intr-un lac sau
rau.
9. Esti pierdut in desert. Temperatura se apropie
de 50 de grade Celsius si mai ai putina apa. Ce faci?
A. Bea cat de multa apa ai
nevoie.
B. Pastreaza apa si mananca ceva in
schimb.
C. Toarna-ti apa in cap pentru a te
racori.
.
10. Esti intr-o banca cand un talhar iti pune un
pistol la cap si iti ordona sa te intinzi jos cu fata la pamant. Ce
faci?
A. Incerca sa-l vezi bine pe talhar ca
sa-l poti identifica mai tarziu.
B. Incearca sa-i distragi atentia si apoi
sa-l dezarmezi.
C. Evita-i privirea si fa ce-ti
spune.
11. In timp ce faci scuba diving, intalnesti un
rechin amenintator. Ce faci?
A. Pocneste-l cat poti de tare in
nas.
B. Stai foarte nemiscat.
C.Impunge-l in ochi cu un
bat.
Notati cu un
punct fiecare raspuns corect.
Raspunsuri
:
1. Raspuns corect
B. Corpul uman nu este asa de dens ca nisipul miscator, si vei pluti atata
timp cat nu te zbati, altfel te vei adanci mai mult. Doar relaxeaza-te, stai
intins pe spate, si incerca foarte lent sa-ti lasi picioarele sa pluteasca pana
la suprafata. Daca poti ajunge la ceva care pluteste, ca o creanga de exemplu,
tinundu-te de ea incearca sa pui la lucru soldurile pentru a putea sa le ridici
la suprafata, ceea ce iti va fi mult mai usor ca sa-ti eliberezi picioarele. De
indata ce ai plutit pana la suprafata, misca-te usor inspre pamant solid si
trage-te afara din nisipul miscator.
2. Raspuns corect
C. Masina nu este etansa, asa ca daca inchizi geamurile, apa tot intra si
iti va fi foarte dificil sa scapi. Pe masura ce masina se scufunda, presiunea
apei va face imposibila deschiderea vreunei usi. Daca masina cade in apa, va
trebui sa actionezi foarte repede. Desfa centura de siguranta, deschide un geam,
si iesi afara cat mai repede posibil. Nu incerca sa iei ceva cu tine(in afara de
alti pasageri). Daca nu poti iesi pe fereastra, asteapta pana cand masina se
umple indeajuns de mult cu apa pana cand presiunea se egalizeaza, si vei putea
deschide usa.
3. Raspuns corect
A. O persoana care sufera de hipotermie este foarte fragila si trebuie
tratata cu multa grija. Cea mai sigura actiune ce trebuie intreprinsa este de a
o incalzi dandu-i haine uscate, sa o inveliti cu o patura, si daca este
constienta sa-i dati sa bea ceva cald si fara alcool. Tineti-o cat mai intinsa
posibil ca sa evitati socul hipotermic si ca astfel sa ajunga sangele la
creier.
4. Raspuns corect
A. Sunt doar cateva animale la fel de periculoase ca o femela urs
aparandu-si puii. Ursi alearga si se catara in copac mai repede decat oamenii,
asa ca mai bine stai nemiscat si pastreaza distanta ca sa nu se simta amenintata
de tine. Incerca sa nu te intorci cu spatele la ea si evita contactul vizual cu
aceasta.
5. Raspuns corect
B. Ar trebui sa depui cat mai mult efort pentru a evita sa fi ingropat in
zapada. Folosind o miscare de inot, incearca sa stai la suprafata si sa te misti
catre marginea avalansei. Daca esti ingropat in zapada, incearca sa tii mainile
in fata fetei pentru a elibera spatiu necesar respiratiei.
6. Raspuns corect
C.

7. Raspuns corect
C. Cand cazi in apa rece, prioritatea principala este sa-ti conservi caldura
corpului. Hainele pot retine aer pe langa corp ce au dublu efect, sa te tina
cald si la suprafata. Asa ca pastreaza-le pe tine si inchide toti nasturi si
fermoarele existente. Daca nu poti inota pana la locul unde vei fi in siguranta,
atunci incearca sa te misti cat mai putin caci altfel vei pierde din caldura
corpului si iti va injumatati timpul de supravietuire.
8. Raspuns corect
B. Fulgerul este unul dintre cel mai letal fenomen natural de pe pamant.
Cand esti prins afara in timpul unei asemenea furtunii, te poti proteja evitand
copacii inalti si izolati, terenuri inalte, spatii mari deschise, si apa. Arunca
tot ce ai din metal asupra ta si stai cat mai aproape de pamant.
9. Raspuns corect
A. Deshidratarea este cel mai mare pericol pe care va trebui sa-l infrunti
in desert. Cel mai rau lucru pe care il poti face este reducerea consumului de
apa. Au fost gasiti oameni morti in desert cu apa asupra lor. Creierul si
organele vitale nu pot functiona corespunzator fara apa, asa ca bea destul
pentru a-ti mentine forta fizica si mentala. Incearca sa mananci cat mai putin
posibil, deoarece procesul digestiv va absoarbe apa din corp.
10. Raspuns
corect C. Nu incerca sa faci pe eroul. Evita-i privirea, intinde-te pe jos
si asculta foarte bine ce zice sa faci. Evita sa te pui pe tine cat si pe
ceilalti in pericol, stai calm si fa ce ti se cere.
11. Raspuns
corect C. Majoritatea biologistilor marini sfatuiesc sa nu faceti ceva ce ar
putea agita sau rani rechinul, pentru ca il va face mai agresiv sau va atrage si
alti rechini in zona. Daca te simti amenintat, foloseste un bat sau altceva(nu
mainile) pentru a-l goni, impungandu-l in ochi sau in branhii.
Evaluari:
Scorul 0 – 4:
Probabil ca mai bine nu te aventurezi prea departe de civilizatie pana cand
nu inveti cate ceva despre supravietuirea in salbaticie.
Scorul 5 – 8:
Sansele tale de scapa cu viata din situatiile disperate sunt de aproximativ 50%.
Nu e rau, dar daca situatia te depaseste, s-ar putea sa nu
supravietuiesti.
Scorul 9 – 11: Ori ai instincte grozave, ori stii
multe despre supravietuire. Daca ai ratat raspunsul corect la o intrebare sau
doua, ar trebui sa faci niste cercetari inainte de a pleca in urmatoarea
aventura in salbaticie.
Adaptat pentru limba romana
Sursa:http://gerica1010.wordpress.com/2011/05/29/test-de-supravietuire-extrem/

Ed Wardle singur in Yukon

  Ed Wardle(bushcrafter celebru) Un temerar cameraman scotian, Wardle este ultimul expert in arta supravietuirii din seria emisiunilor care ruleaza pe Discovery Channel. Ed a urcat pe Everest in anii 2007 si 2009, iar in anul 2008 a intreprins o calatorie la Polul Nord, filmand de fiecare data experientele pe care le-a avut in timpul expeditiilor sale. Ultima sa aventura a fost reprezentata de viata in padurile salbatice din Yukon, acolo unde scotianul a supravietuit, de unul singur, dormind intr-un adapost improvizat, direct pe pamant si hranindu-se doar cu ceea ce putea prinde legal. Singura sa legatura cu lumea erau postarile pe care le facea zilnic pe Twitter. La finalul expeditiei, Ed Wardle slabise 13 kilograme iar bataile inimii i se redusesera la mai putin de 30 pe minut.                                                                                               

Ce sunt visele cu adevarat ? Visele eterice sunt deosebite de visele corpului fizic(Partea I)

Noi avem sapte corpuri care se numesc: fizic, eteric, astral, mental, spiritual, cosmic si nirvanic. Fiecare corp are propriul sau vis. Corpul fizic este cunoscut in Occident sub numele de constient, corpul eteric sub acela de inconstient, in timp ce corpul astral poarta numele de inconstient colectiv.
Corpul fizic isi creaza propriile sale vise. Daca aveti stomacul deranjat, acest fapt creaza un tip specific de vise; daca sunteti bolnavi, daca aveti temperatura, acest fapt creaza de asemenea un tip specific de vise. Un lucru este sigur: visul provine dintr-o disfunctionalitate. Daca nu sunteti in apele voastre, daca sunteti bolnavi fizic, acest fapt creaza o categorie specifica de vise; deci un vis de ordin fizic poate primi un stimul din lumea exterioara. Sa presupunem ca dormiti. Daca picioarele va sunt acoperite de un vesmant ud, incepeti sa visati Poate veti visa ca treceti un rau. Daca aveti pusa o perna pe piept, incepeti sa visati ca o persoana este asezata deasupra voastra, sau ca a cazut pe voi o piatra. Iata cateva vise care au la baza lor corpul fizic.
Corpul eteric (al doilea corp) viseaza in felul sau. Acest tip de vis a suscitat numeroase confuzii in psihologia occidentala. Freud le-a interpretat in mod eronat, confundandu-le cu vise cauzate de dorinte reprimate. El a inteles in mod corect visele care isi au originea in dorintele reprimate, numai ca acestea fac parte din domeniul primului corp – al corpului fizic. Daca va reprimati dorintele fizice (daca postiti de exemplu), este posibil sa visati mici dejunuri. Sau daca va reprimati dorintele sexuale, este aproape sigur ca veti avea un vis erotic. Dar acest tip de vis apartine primului corp.
Corpul eteric nu a fost obiectul unei investigatii psihologice, visele care sunt legate de el fiind interpretate ca avandu-si originea in primul corp (corpul fizic). S-au creat astfel multe confuzii. Corpul eteric are posibilitatea de a calatori prin vise. El are posibilitatea sa paraseasca partea fizica a corpului. Daca vi le reamintiti, ele vor aparea ca vise, insa ele nu sunt vise similare cu cele ale corpului fizic. Corpul eteric poate parasi in timpul somnului invelisul fizic. Corpul vostru fizic este in pat, dar corpul vostru eteric il poate parasi si calatori in spatiu. El nu este limitat de spatiu; problema distantelor nu exista pentru el.
Cei care nu inteleg acest lucru, cei care nu recunosc existenta corpului eteric, vor interpreta aceasta posibilitate ca apartinand domeniului inconstient. Ei impart omul in constient si inconstient, spunand ca visele fiziologice sunt “constiente”, iar visele corpului eteric “inconstiente”. Ele nu sunt inconstiente. Ele sunt la fel de constiente ca si visele fiziologice, insa pe un alt plan. Daca deveniti constienti de corpul vostru eteric, visele care sunt legate de acesta vor deveni constiente.
Asa-numitele “viziuni spirituale” apartin corpului eteric; sunt vise eterice. Maestrii spirituali guru care se arata discipolilor lor nu fac nimic altceva decat calatorii eterice insa, cum noi nu am investigat decat un singur plan al existentei – cel fiziologic – aceste vise fie au primit o interpretare in conformitate cu limbajul lumii fizice, fie au fost refuzate, neglijate. Sau, in alte cazuri, au fost clarificate drept inconstiente.
Sursa:http://www.almeea.com/ce-sunt-visele-cu-adevarat-partea-1-visele-eterice-sunt-deosebite-de-visele-corpului-fizic/

Castelele Britaniei-Redescoperirea cavalerismului(Calea spre paradis)

CASTELELE BRITANIEI - Redescoperind Cavalerismul

TRASEUL: Din Inverness, Scoția, până în Gwynedd, Țara Galilor
DURATA: 15 zile

» Descoperă fortărețele istorice ale Regatului Unit pe acest itinerar, care combină un permis de două săptămâni BritRail cu permisul Great British Heritage. Dacă te oprești ici și colo pentru a vizita diverse zone, ai intrarea asigurată în 580 de puncte de atracție. Începe din Inverness, în Scoția, în apropiere de Loch Ness, cu un tur al Castelului Urquhart. Continuă spre sud, către Podul Stirling, unde William Wallace i-a învins pe englezi în 1297, apoi spre Castelul Edinburgh, clădit în vârful unui vulcan stins. În Gwynedd, în Țara Galilor, vizitează Castelul Caernarfon, un sit inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, unde a fost învestit Prințul Charles. De remarcat: Castelul Leeds include o crescătorie de păsări; un labirint de tisă, în spirală, o grotă subterană decorată cu bestii înfricoșătoare, făcute din roci, lemn și scoici; și, în mod surprinzător, Muzeul Zgărzilor de Câine, care expune echipamente canine șic, purtate încă de acum cinci secole.
Sursa:http://www.natgeo.ro/traveler/9964?start=1

Politica externa alui Iuliu Maniu

Politica externă a lui Iuliu Maniu
de Cicerone Ionitoiu

Preşedintele Partidului Naţional, Iuliu Maniu, a urmărit şi militat în politica externă pentru participarea României în cadrul organizaţiei Societăţii Naţiunilor, preconizată în punctul 14 din „Declaraţia preşedintelui american Wilson" prin care se spunea în ianuarie 1918 că o asociaţie generală a naţiunilor trebuie creată în scopul garantării mutuale a independenţei politice şi integrităţii teritoriale atât a statelor mari, cât şi a statelor mici.
 Pactul Societăţii naţiunilor a făcut parte integrantă din tratatele de la Paris şi la 16 ianuarie 1920 a avut loc prima reuniune a Consiliului celor 44 de state constitutive a Societăţii Naţiunilor, din care făcea parte şi România.
 Iuliu Maniu a urmărit să armonizeze politica Ţării Româneşti cu politica marilor democraţii occidentale şi să promoveze bunele raporturi cu marii noştri aliaţi.
 România intrase încă din 1920/21 într-o alianţă regională de state, cunoscută sub numele de „Mica înţelegere" şi care urmărea statu-quoul după Pacea de la Paris prin apărarea graniţelor. Caracterul era evident politico-militar influenţat de politica puterilor occidentale şi îndreptat împotriva pericolului rusesc şi german. Viabilitatea acestui pact va fi până la declararea celui de al doilea război mondial.
 În contextul politicii europene, asistăm, în 1926, şi la crearea unui pact germano-sovietic ieşit din orchestrarea ministrului de externe sovietic Litvinov. Pe parcurs vom asista la manevrele acestui diplomat care va trata şi cu Franţa după 1932 reuşind să încheie pactul din 21 IX 1932 care a avut drept consecinţe: ieşirea Germaniei şi intrarea U.R.S.S.-ului în Societatea Naţiunilor, urmată de dublul asasinat, Louis Barthou (Franţa) şi regele Alexandru (Iugoslavia).
 Guvernul prezidat de Iuliu Maniu vine la putere pe 10 noiembrie 1928 în preziua declanşării crizei economice mondiale care va zgudui omenirea circa 4 ani. Şi în această perioadă s-a ocupat de punerea în aplicare a numeroaselor legi şi mai ales cu caracter economico-social, dar n-a neglijat nici perspectiva politicii externe.
 Iată cum prezintă Maniu această preocupare:
„De aceea din primul moment am fost de părere că realizându-se înfiinţarea Statelor naţionale Sud-Est Europene, ele vor trebui să înfăptuiască în scurtă vreme o puternică Confederaţiune Sud-Est Europeană cu scopul de a forma o forţă comună si de a crea un teritoriu economic unitar, păstrându-şi fiecare stat suveranitatea sa, pentru a-şi asigura desfacerea produselor lor în mod raţional. Mânat de convingerea acestei inexorabile necesităţi, în primăvara anului 1924, într-o conferinţă ţinută la Institutul social, am spus:
 «Cred, din tot sufletul meu, că numai întronând în ţara noastră un sistem de legalitate, moralitate şi de libertate pentru toţi, ea va putea să dăinuiască. Cred, nestrămutat, că idealul naţional, prin întregirea între hotarele de astăzi, nu este încă împlinit. Vai de naţiunea care nu este în stare să-fi fixeze noi fi noi ţinte nobile, idealuri măreţe, tot mai desăvârşite, demne de frământări, de lupte, de jertfe şi de martiri. Viitorul este al unităţilor mari sociale fi economice, fie că ele se numesc State, Confederaţiuni, în materie politică, cooperative sau întovărăsiri, în materia economică.
 Statul român, mai curând sau mai târziu va trebui să facă parte din o astfel de unitate mare fi rolul lui în această perspectivă va depinde de modul cum a ştiut să se organizeze şi să se conducă până-n momentul acelei noi fi mari prefaceri. De la destoinicia sa de azi şi de la măsura în care va putea să-şi câştige autoritatea si prestigiul, încrederea fi respectul vecinilor săi fi ai lumii civilizate în viitor, va depinde dacă Statul român va fi un obiect de târguiala, ori un factor hotărâtor, dacă va fi un centru al formaţiunii grandioase ce va veni, ori îşi va târî viaţa umilită - dacă o va mai avea - de pe o zi pe alta, din graţia altora fi servind pe alţii.
 Cred, şi trebuie să creadă întreg neamul românesc, în măreaţa chemare a poporului românesc de a deveni în aceste părţi ale lumii, de-a lungul Dunării şi la Marea Neagră, centrul de gravitaţiune al unei formaţiuni puternice, mondiale, compusă din State si popoare libere, în stare să-şi asigure existenţa lor naţională fi având forţe de a contribui la progresul culturii, ordinei şi propăşirii veşnic ascendente al civilizaţiei omeneşti...»".
 Consecvent acestui principiu, Iuliu Maniu imediat după preluarea puterii, s-a întâlnit cu un alt ctitor al Statului vecin, Polonia. Legaţi de destinul istoric, să scoată din robie ţările lor, la interval de 10 zile, în acelaşi an 1918, Iuliu Maniu şi marşalul Iosif Pilsudsky au discutat, la sfârşitul anului 1928, planul Confederaţiunii Sud-Est Europene, Maniu bucurându-se de simpatia şi atenţia vecinului polonez.
 România ducea o politică de apropiere faţă de Polonia. în 1926 reînnoise alianţa militară cu această ţară, fapt ce nu era bine privit de către URSS, iar acum Maniu încerca să se apropie de Polonia şi pe alte planuri.
 Problema româno-rusă pe chestiunea Basarabiei era vie, cu toate că prin protocolul din 1920 Franţa şi Anglia recunoscuseră autodeterminarea şi revenirea Basarabiei în sânul României. În schimb, Japonia şi Italia nu ratificaseră protocolul.
Pe 10 iunie 1926, Aristide Briand şi Diamandi (ministrul României la Paris) semnaseră tratatul de alianţă franco-român, în condiţiile în care preşedintele Raymond Poincare promisese acest lucru. Doar URSS era nemulţumită - tratatul încheiat confirma Basarabia ca pământ românesc - şi printr-o notă anunţa că aceasta putea conduce la o ruptură a relaţiilor între Paris şi Moscova. în acest timp, România purta discuţii şi cu Italia în vederea încheierii unui tratat.
 Anul 1926 fusese un an politic foarte agitat, mai ales prin cererea Germaniei de a fi primită în Societatea Naţiunilor. Fuseseră discuţii furtunoase, Brazilia se retrăsese şi până la urmă tot Briand a reuşit să pună lucrurile la punct, într-un discurs fulminant, în care arătase că în timp ce pământurile sunt încă îmbibate de sânge şi când popoarele care se înfruntaseră atât de crâncen erau pe cale să se întâlnească într-o adunare paşnică pentru a conlucra la desăvârşirea păcii, Briand se întreba cum este posibil să se pună obstacole? Şi încheia: „înapoi cu armele, cu mitralierele, cu tunurile şi să lăsăm loc discuţiilor, arbitrajului şi păcii".
 Iuliu Maniu, o dată venit la putere, a căutat pe planul politicii externe să-facă politica ţării, nu una de partid. Această politică voia s-o continue şi s-o completeze în interesul integrării României în politica europeană. în declaraţia făcută după depunerea jurământului, Maniu a precizat:
 „... Vom menţine şi vom întări alianţele existente, vom păstra şi vom cultiva legăturile de amiciţie actuale şi vom căuta a stabili relatiuni de bună vecinătate cu statele dimprejur şi relaţii normale cu toate statele. Vom uita ceea ce ne-a despărţit în trecut şi vom ţine seama numai de ceea ce trebuie să ne unească în interesul păcii şi al propăşirii omenirii. Politica externă fiind o politică esenţialmente o politică de pace, România îşi pune speranţele cele mai bune în Liga Naţiunilor."
 Şi, într-adevăr, primul act săvârşit de diplomaţii naţional ţărănişti a fost aderarea la pactul „Briand-Kellogg" semnat de 15 state la Paris pe data de 27 august 1928 şi prin care se prevedea:
 „Marile puteri declară solemn în numele popoarelor că vor condamna recurgerea la război ca mijloc de a rezolva diferendele internaţionale... că reglementarea tuturor diferendelor sau conflictelor, indiferent de orice origine ar fi şi care ar izbucni între ele, vor fi rezolvate numai prin mijloace paşnice...".
 Ministrul de externe, G. G. Mironescu, după indicaţiile PNŢ-ului, a semnat pe 9 februarie 1929 „Protocolul de la Moscova" în care URSS, România, Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania se angajau să-şi rezolve diferendele pe cale paşnică. Iniţiativa a fost susţinută de toate partidele.
 După semnarea acestui protocol, în februarie 1929, Preşedintele Consiliului de Miniştri s-a întreţinut cu Graig (ministrul ambasador al Angliei) şi cu Gabriel Puaux (ministru ambasador al Franţei) împreună cu ministrul de externe român, asupra unei acţiuni pe care intenţiona s-o inaugureze în vederea realizării unei Confederaţii Economice Sud-Est Europene. Ministrul Franţei îşi nota: „Iuliu Maniu m-a convins repede că iubea Franţa evocând figurile mareşalului Franchet d'Esperey şi a generalului Berthelot... era până în măduva oaselor un democrat ataşat unui ideal de libertate, nepunând nimic deasupra binelui public, al cărui simplu slujitor se socotea...".
 Cele două ţări au dat răspunsuri favorabile, încurajându-l pe Iuliu Maniu în planurile pe care şi le propunea.
 În cadrul Conferinţei Micii înţelegeri din 21 mai 1929 s-a încheiat „Actul general de conciliaţie, de arbitraj şi de reglementare juridică", socotit ca o nouă contribuţie în domeniul pacificării şi consolidării organizaţiei regionale. Începându-se agitaţia revizionistă, şefii Marilor State Majore ale ţărilor din Mica înţelegere au întocmit un plan de apărare militară în cazul în care Cehoslovacia ar fi atacată de Ungaria singură sau împreună cu Germania.
 Urmarea vizitei mareşalului Iosif Pilsudski şi discuţiilor purtate cu Iuliu Maniu, în cursul lunii octombrie a sosit în România ministrul de externe polonez şi s-a semnat la Bucureşti „Tratatul de conciliaţiune şi arbitraj" prin care cele două ţări se supuneau procedurii hotărâte de Societatea Naţiunilor în caz de neînţelegeri. S-a mers şi mai departe cu strângerea relaţiilor între cele două ţări, încât, pe 27 martie 1931, la Geneva s-a semnat între Polonia şi România „Tratatul de garanţie" prin care îşi lua îndatorirea de a respecta şi menţine integritatea lor teritorială actuală şi independenţa politică în chip reciproc, în cazul în care s-ar vedea atacate fără provocare, dându-şi imediat ajutor şi sprijin.
 Acest tratat era prelungirea celui din 1926 şi automat se prelungea în viitor dacă nu se da un preaviz cu un an înainte de expirare.
 Datorită crizei economice mondiale, Iuliu Maniu s-a gândit să acţioneze pe plan internaţional şi iată ce a făcut (citat din Iuliu Maniu):
 „Am şi ajuns de acord asupra unui plan de procedare, care deocamdată vrea să se mărginească la acţiuni de informatiuni diplomatice si la o propagandă ştiinţifică, socială si economică în opinia publică a tuturor statelor interesate, în scurtă vreme însă lucrurile s-au precipitat în aşa măsură încât n-a mai fost nevoie de această acţiune.
 S-au produs două evenimente de o extremă importanţă: publicarea Memorandum-ului d-lui Briand despre Confederaţiunea Statelor Europene si eruperea crizei economice în Europa, care a pus în discuţia oficială a statelor marea problemă a Confederaţiunii şi a necesităţii inexorabile a unei înţelegeri economice între Statele Sud-Est Europene şi în general între Statele agrare. Sub impresiunea acestei necesităţi s-au produs: Conferinţa vamală de la Geneva (ianuarie 1930), înţelegerea economică a Miniştrilor de externe ai Micii Antante (ţinută în Cehoslovacia), Conferinţa delegaţilor din Iugoslavia, din Ungaria şi din România (tot în 1930 la Bucureşti).
 La scurt timp după asta, are loc Conferinţa Agrară de la Varşovia, la care în afară de statele sus¬menţionate iau parte: Bulgaria, Cehoslovacia, Letonia şi Estonia. La 24 octombrie 1930 s-au întrunit la Belgrad experţii exportului de cereale din Ungaria, Iugoslavia, Polonia, Bulgaria şi România, iar în noiembrie 1930 s-a întrunit Conferinţa economică de la Geneva şi mai târziu Conferinţa grâului de la Roma. Toate acestea s-au ocupat de criza statelor agrare şi au găsit soluţii pentru asanarea ei.
 Aceste conferinţe în concluziunile lor nu s-au fixat asupra ideii unei confederaţiuni economice propriu-zise a statelor respective, ci s-au mărginit la precizarea unor puncte privitoare la un sistem preferenţial şi de contingentare, o foarte importantă colaborare a guvernului nostru şi în special a d-lui Madgearu, în această stare de lucruri am părăsit Preşedenţia Consiliului de Miniştri...împrejurarea că între timp s-a ivit prin surprindere acţiunea Germaniei pentru realizarea Anschluss-ului cu Austria mi-a dat bun prilej, în primăvara anului 1931, să arăt domnilor Briand şi Tardieu, pe atunci Miniştrii activi, domnului Barthou, actualul ministru de externe, domnilor Chautemps şi Loucheur şi mai multor conducători ai vieţii politice din Franţa, efectele prejudicioase pe care le-ar putea avea Anschluss-ul în ceea ce priveşte România şi politica internaţională în Centrul şi în Sud-Estul Europei, şi de a ne arăta convingerea că este o profundă greşeală din partea Marilor Puteri de a lua o atitudine pur negativă faţă de Austria, ci este necesar să se inaugureze neîntârziat o acţiune pozitivă pentru salvarea economică şi financiară a Austriei, care nu mai poate rezista greutăţilor imense.
 Am arătat că în special Franţa trebuie să ia imediat iniţiativa în privinţa aceasta. Am fost determinat în această direcţie şi de faptul că în timp de două luni, cât am stat la Viena, mi-am câştigat impresia hotărâtă că industriaşii, agricultorii, profesioniştii şi mare parte a intelectualilor din Austria nu erau aderenţii Anschluss-ului. Am arătat mai departe că, în afară de Austria toate statele din Sud-Estul Europei şi în special cele agrare, împreună cu Ungaria, vor ajunge din ce în ce mai mult în situaţiuni insuportabile economice şi financiare, sub povara cărora se vor găsi în imposibilitatea de a satisface îndatoririle lor financiare interne şi externe şi vor fi expuse la grave nelinişti interne.
Ca soluţie practică, am susţinut ideea Confederaţiei Economice Sud-Est Europene sau deocamdată a statelor din bazinul Dunării. Am putut constata cu satisfacţie că propunerile mele au găsit apreciere şi aprobare.
 Ştiind însă foarte bine că o Confederaţie a Statelor Sud-Est Europene şi a Statelor Dunărene nu se poate face şi nu trebuieşte făcută fără asentimentul şi colaborarea activă a Italiei şi în urma unei sugestiuni primite prin d-l Madgearu, care se afla la Conferinţa grâului la Roma, m-am hotărât să plec de la Paris la Roma, pentru a cerceta pe d-l Musolini, a-i arăta vederile partidului nostru şi a-i câştiga eventual colaborarea în realizarea acestei idei în oarecare formă, în drum spre Roma, am fost surprins de ştirea că guvernul Mironescu, pe neaşteptate, a demisionat şi că sunt reclamat acasă.
 Astfel, a trebuit să ia sfârşit acţiunea mea concretă pentru realizarea unei Confederaţiuni Sud-Est Europene sau Dunărene".
Situaţia din ţară s-a degradat din cauza numirii unui guvern personal al regelui Carol II, sub conducerea lui Iorga-Argentoianu, care a făcut numai greşeli pe plan extern dar şi pe plan intern, mergând până acolo încât funcţionarii publici nu au fost plătiţi timp de nouă luni.
Prima încercare a regelui de a guverna fără partide, ci prin aşa zise coaliţii hibride a eşuat, făcându-l până şi pe Argentoianu să ajungă la concluzia: „... că nu se poate clădi nimic serios numai pe sprijinul coroanei" deşi acceptase punctul de vedere al acesteia de a conduce fără consultări politice şi fără negocieri spre a dovedi că este posibilă închiderea gurii partidelor politice. Experienţă dăunătoare pentru ţară, şi, spre nenorocire, Carol II nu a învăţat nimic, fiind preocupat de acum înainte numai, de această idee, de a găsi oameni care să accepte jugul lui.
 Pe plan extern în această perioadă s-au început discuţii la Riga pentru încheierea unei înţelegeri româno-ruse pe chestiunea neagresiunii, fără rezultat însă, deoarece ambasadorul Tomoniakov, diplomatul rus voia să se menţioneze cel puţin în preambulul acordului că problema Basarabiei nu va fi luată în discuţie. România nu a fost de acord socotind rezolvată problema Basarabiei prin plebiscitul din 1918.
 Problema înfiinţării înţelegerii economice a statelor dunărene, evidenţiată după cum am văzut de Iuliu Maniu, a fost inclusă în planul Tardieu, preşedintele Consiliului de Miniştri al Franţei, dar a împotrivirea Italiei şi Germaniei.
 Iuliu Maniu, readus la guvern în 20 octombrie 1932, relatează astfel:
 „... Greutăţile imense ale tuturor statelor agrare şi în special ale celor din bazinul Dunării, au dăinuit mai departe şi Statele interesate au continuat opera lor de a găsi o soluţie oarecare... Ca urmare a acestei năzuinţi s-a convocat şi s-a ţinut conferinţa de la Stresa şi pe urmă Conferinţa Mondială de la Londra, care însă nu au putut avea alte rezultate decât stabilirea la Conferinţa de la Stresa, a unor principii şi directive foarte interesante, foarte utile, fără posibilitea însă de a putea fi puse până acum în aplicare. Drept urmare, criza economico-financiară în întreg Sud-Estul Europei continuă, simţind cu toţii, zi de zi, efectele ei sociale si economice dezastruoase.
 Venind a doua oară la guvern în 1932, toamna, m-am decis a relua firul acţiunii pentru realizarea Confederaţiunii Economice, în acest scop am plănuit să iau contact, în cel mai scurt timp posibil cu statele interesate şi cu Guvernul Italiei. în vederea acestui plan, am fost de acord cu d-l Titulescu, care m-a onorat cu colaborarea sa atât de preţioasă ca Ministru de externe, ca acţiunea Micii înţelegeri să fie lipsită de orice nuanţă, cât de palidă, de ascunziş contra Italiei şi Conferinţa Micii înţelegeri de la Belgrad să aibă timbrul unor cât mai bune sentimente faţă de Italia, ceea ce s-a şi întâmplat.
 Tot în vederea acestui scop am plănuit ca guvernul prezidat de mine, în timpul cel mai apropiat, să ia contact personal la Roma, fie prin d-l Titulescu, fie prin mine, cu şeful Guvernului italian. Nu am realizat acest plan, fiindcă, în ianuarie 1933, am fost nevoit din nou să mă retrag de la Preşedenţia Consiliului, iar realizarea lui ulterioară a fost îngreuiată de alte evenimente survenite nu din vina noastră..."
 În guvernarea naţional ţărănistă, în ceea ce priveşte politica externă, Iuliu Maniu şi-a urmat drumul drept, de la începutul vieţii lui de a lupta alături de Puterile care au susţinut eliberarea de sub sistemul asupritor al imperialismului austro-ungar. A continuat după întregirea ţării să rămână alături de democraţiile occidentale şi a militat la guvernare pentru constituirea de confederaţiuni de State în care fiecare naţiune să-şi păstreze independenţa. Guvernul condus de el a dus tratative cu toate ţările din Centrul şi din Sud-Estul Europei, referitor la tot felul de probleme legate de dezvoltarea economico-socială şi împotriva celor ce urmăreau agresiune şi revizuirea frontierelor.
Politica sănătoasă, conformă cu interesele poporului român, după guvernarea lui a început să fie alterată de Statele ce s-au dovedit agresoare în scopul schimbării orânduirii existente şi care, şi-au găsit discipoli în sânul politicienilor români. Alţii s-au aruncat în jocul dictaturii personale începută de regele Carol –II-, joc de destrămare şi care a dus ţara la dezastru.
După plecarea lui Iuliu Maniu de la guvernare au început şi pe plan internaţional ciocniri de interese în care oameni politici au fost asasinaţi, ţări agresate şi state dezmembrate sub „lozinci" demagogice de crearea unor noi ordini în omenire, sub imperiul forţelor nimicitoare.


Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-016)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/878-Politica-externă-a-lui-Iuliu-Maniu

Amenajarea taberei de noapte(Bushcraft)

Bushcraft-Kit minimal de supravietuire iarna

Aprinderea focului cu amnarul

Aventuri in Alaska

Filmul este alb-negru si a fost realizat in anul 1926.Filmul este mut asa cum sunt tehnologiile in aceea vreme

Cele mai ascunse secrete din dormitorul familiei Einstein

Rezultatele remarcabile ale personalitatilor ce au marcat istoria umanitatii, evidentiaza in mod deosebit performantele acestora, dar, fara indoiala, toate aveau si trairi, angoase, pasiuni si rautati firesti si comune fiecaruia dintre noi, muritorii de rand, scrie jurnalul.ro.

Geniul fizicii moderne, Albert Einstein, simtind ca dupa 11 ani de mariaj dragostea care-i unise familia se epuizase complet, propunea sotiei sale, Mileva Maric, un set de reguli sub auspiciile carora urma sa se desfasoare viata lor in comun, bineinteles, de dragul copiilor.

Regulile au fost publicate in cartea biografica "Einstein: Viata si Universul", de Walter Isaacson:

"Conditii:

A. Vei avea grija ca:

1. Hainele si lenjeria mea sa fie puse in ordine

2. Voi primi zilnic cele trei mese in camera mea

3. Dormitorul si biroul sa fie curate, iar in mod special pupitrul meu sa imi fie rezervat numai mie

B. Vei renunta la toate relatiile personale cu mine, cat timp ele nu sunt necesare din punct de vedere social. Vei renunta in special la:

1. Timpul petrecut acasa alaturi de mine

2. Calatoriile sau iesirile impreuna

C Te vei supune urmatoarelor cerinte in relatia cu mine:

1. Nu vei primi din partea mea vreo apropiere intima si nu-mi vei reprosa lipsa acesteia

2. Nu vei mai vorbi cu mine atunci cand iti voi cere sa taci

3. Vei pleca imediat din biroul sau dormitorul meu, daca iti voi cere asta

D. Nu ma vei ironiza in fata copiilor, nici prin gesturi, nici prin cuvinte."

Desi acceptase initial sa se supuna acestor reguli, Mileva Maric si-a parasit sotul mutandu-se, dupa numai cateva saptamani, impreuna cu copiii intr-un alt oras.

Divortul dintre cei doi s-a produs dupa cinci ani de la separare.

Suresa:http://cultural.bzi.ro/cele-mai-ascunse-secrete-din-dormitorul-familiei-einstein-8783

Calugarii siddhisi la izvoarele Gangelui

Mult mai grea decat viata calugarilor din manastiri, viata calugarilor siddhisi prevede o totala recluziune in singuratate, cautata cel mai adesea in salbaticia de piatra a muntelui, avand drept tovarasie doar cerul, chilia de piatra a vreunei pesteri, pasarile si fiarele aciuate pe culmi. In Europa, recordul de inaltime e detinut de calugarii ortodocsi de pe Muntele Athos (Grecia). Dar recordul mondial absolut le apartine siddhisilor, un ordin de calugari hindusi, ascunsi in inaltimile muntilor Himalaya, la 4500 de metri altitudine, in apropierea izvoarelor "sfinte" ale Gangelui. Pentru curiozitatea contemporana nu exista insa recluziuni. An de an, la pesterile de piatra locuite de sihastrii hindusi ajung adevarate cohorte de pelerini, unii cu bune intentii, credinciosi in cautarea sinelui si a marelui zeu, altii - amatori de senzatii tari, dornici de o publicitate excentrica, menita sa atraga atentia asupra lor. Dar indiferent carei categorii apartin, drumul lor pe povarnisurile himalaiene este in mod egal o adevarata Golgota, presarata cu suferinte, amenintare si morti.

Purificare la izvoarele Gangelui

Locul cel mai sfant si mai cautat al hinduismului se numeste Gaumukh ("Gura Vacii"). Un ghetar aflat la 3900 m altitudine, asezat pe un pat de morene si care emana o iradiere albastra, translucida si misterioasa, semanand cu un munte urias de opal. In mijlocul sau se afla o deschizatura larga, din care tasneste un suvoi de apa vijelioasa si tumultuoasa, amestecata cu sloiuri de gheata care stralucesc in lumina soarelui orbitor: Gangele, raul sfant al tuturor indienilor, scrie formula-as.ro.

Aici, la izvoarele lui, pelerinii vin cu miile sa se reculeaga, intr-un amestec de devotiune febrila, de incantare copilareasca si de fascinatie reverentioasa, intimidati de privelistea grandioasa a muntelui. Ei sosesc din toata India, la sfarsitul unor lungi saptamani de pelerinaj cu piciorul - pentru cei care vor sa se purifice integral, sau dupa doar cateva zile cu camionul - pentru ceilalti, pe niste drumuri ingrozitoare, taiate in stanca masivului himalaian. Pe jos sau pe roate, aceasta Golgota a hinduismului este lovita mereu de furtuni si alunecari de teren, care blocheaza drumurile pe tot parcursul verii. Dar cine ajunge la capat e rasplatit din belsug de euforia aerului rarefiat. Ca la un semn, calatorii nu mai simt nici foame, nici sete, ci pornesc toti sa se roage si sa se purifice, intrand cu picioarele in apele sacre (de gheata), strigand incantatii exaltate spre cer. Fiecare an turistic isi are lotul sau de pelerini imprudenti, smulsi de pe mal de fluviul care spumega. Cu toate astea, nimeni nu se ingrijoreaza: moartea in bratele reci, dar divine, ale Gangelui, este pentru hindusi o binecuvantare suprema, garantia reincarnarii pe un plan superior.

Gradina de pe Acoperisul pamantului

Calugarii siddhisi locuiesc mai sus de Gaumukh. Ca sa ajungi la ei, treci prin toate incercarile lui Harap Alb: un ghetar imens care geme si paraie, munti care se bat in capete, un labirint de pietre care se pravalesc sub picior.

Dar la capatul drumului este Raiul: o priveliste nepamanteana, halucinanta, o intindere de verdeata, prinsa intre ghetari si stanci: un mic miracol de blandete si armonie in haosul mineral. Aici traiesc siddhisii, versiunea ascetica a calugarilor hindusi, care formeaza o comunitate aparte, de-a dreptul socanta, prin aspectul si comportamentul ei. Goi, manjiti cu cenusa, purtand pe crestet parul legat in cocuri spectaculoase, vopsiti pe frunte in culorile sectei si purtand in mana tridente, ei traiesc permanent intre vis si realitate, atat din pricina infometarii, cat si din cauza marihuanei, "iarba vrajitorilor", "ganga", pe care o fumeaza intruna si care creste acolo, in oaza din desertul de piatra al Himalayei, ca urzicile de la noi. "Hari om-Hari om", salutul ritual "Dumnezeu se afla peste tot" este adresat tuturor. In fata lor, ai sentimentul puternic ca te afli printre sfinti: in ciuda mizeriei corporale, siddhisii iradiaza, in jurul lor exista o luminiscenta vizibila, o aura ca de stea. Ei sunt inspirati de dragostea pentru orice fiinta vie, nu ucid nici o musca, nu cunosc gustul carnii, traiesc efectiv suprematia spiritului asupra materiei, incremeniti ca niste statui, la intrarea pesterilor de piatra, in pozitia de yoga "Lotus", punctul de decolare in abisul meditatiei.

Mama muntelui

Dar cea mai tulburatoare experienta pentru pelerinul care se incumeta sa urce potecile Himalayei este intalnirea cu Mata Ji, "Mama Muntelui" cum o numeste cu dragoste toata lumea; faptura cea mai ciudata de la izvoarele Gangelui. In ciuda modestiei, a saraciei ei legendare, ea degaja o stralucire si o "prezenta" care te fac sa te infiori. Mata Ji este singura care ramane in grota ei ca un cuib de vultur, chiar si in timpul iernii, cand ceilalti asceti coboara in vai. Asta inseamna sase sau sapte luni de izolare totala, in pustiul de gheata al muntelui, avand prieteni doar pasarile si caprele de munte, pe care "mama" le-a imblanzit si cu care vorbeste pe graiul lor. In afara spatiului si a timpului, Mata Ji nu se mai afla in cautarea gratiei divine: este strabatuta de ea. E suficient sa ii stai inainte - afirma pelerinii care au intalnit-o - ca sa te simti spalat de toate pacatele pamantesti.
Sursa:http://cultural.bzi.ro/calugarii-siddhisi-la-izvoarele-gangelui-8796