Ghe NICA-Blog: Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(4)

marți, 19 aprilie 2011

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(4)

Aveam 19 ani cand am intreprins ceea ce s-a adeverit a fi ultima noastra calatorie ca pescari si care a ajuns la povestea stranie care trebuia revelata lumii, dar nu inainte de a ajunge la capatul calatoriei mele pamantene.
Nu am permis ca faptele pe care le cunosc sa fie publicate cat traiesc de teama sa nu suport umilire, inchisoare si suferinta. Mai intai, am fost pus in lanturi de capitanul navei baleniere care m-a salvat, pentru simplul motiv ca i-am vorbit de minunatele descoperiri facute de tatal meu si de mine. Dar eram departe de a ajunge la sfarsitul torturilor mele.

Dupa patru ani si opt luni de absenta am ajuns la Stockholm, pentru a constata doar ca mama mea murise anul precedent si ca proprietatea fusese lasata de parintii mei familiei mamei mele, insa ea mi-a restituit-o imediat. Totul ar fi putut sa continue bine astfel daca as fi eliminat din memoria mea povestea aventurii noastre si moartea inspaimantatoare a tatalui meu.
In fine, intr-o zi am povestit istoria in detaliu unchiului meu, Gustav Osterlind, un barbat avand bunuri considerabile si pe care l-am grabit de a organiza o expeditie pentru mine in scopul de a realiza o alta calatorie catre pamantul straniu.

Mai intai am crezut ca el va favoriza proiectul meu. Parea interesat si m-a invitat sa ma prezint in fata anumitor functionari si sa le explic, cum am facut pentru el, povestea calatoriilor noastre si a descoperirilor noastre. Imaginati-va deceptia si oroarea mea cand, pe concluzia povestii mele, unele hartii au fost semnate de unchiul meu si fara avertisment, am fost arestat si m-am gasit repede sub efectul si ingrozitoare incarcerari intr-un azil de nebuni, unde am ramas timp de 28 de ani, ani lungi, plictisitori si plini de suferinte!
Nu am incetat niciodata de a afirma ca aveam un spirit sfant si de a protesta contra nedreptatii inchiderii mele. In fine, la 17 octombrie 1862, am fost eliberat. Unchiul meu era mort si prietenii din tineretea mea erau acum straini. Intr-adevar, un barbat de peste 50 de ani, a carui singura informatie care se cunostea despre el privea un nebun, care nu are niciun prieten.
(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;