Ghe NICA-Blog: Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(14)

marți, 26 aprilie 2011

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(14)

Ma intindeam frecvent pe buncarul micului nostru vas si observam foarte sus in cer bolta sa albastra; si, in pofida soarelui care stralucea departe la est, vedeam intotdeauna o singura stea deasupra mea. Timp de mai multe zile, cand am scrutat aceasta stea, ea era intotdeauna acolo direct deasupra noastra. Atat cat imi amintesc, era 1 august. Soarele sus pe cer era atat de stralucitor incat nu mai puteam sa vad steaua singuratica care mi-a atras atentia cu cateva zile mai devreme. In una din aceste zile, tatal meu m-a facut sa susotesc atragandu-mi atentia asupra unui nou spectacol care se prezenta departe in fata noastra, aproape la orizont. „Este un soare artificial”, a urlat tatal meu. „Am citi deja asta undeva; este numit o reflexie sau un miraj. Va disparea curand. (va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;