Oravita-Anina(cu trenul)*muntii Semenicului

ORAVITA—ANINA (CU TRENUL)

Distanta: 34 km.                                                                

Durata calatoriei: 2—3 ore.

Oravita reprezenta in secolul al XIX-lea un important centru economic si industrial, dovada linia ferata ce s-a construit de la Bazias inaintea altora. In apropierea ei, la actuala Anina, s-a descoperit atunci un bogat zacamint de carbune superior. Necesitatea economica de a valorifica aceasta bogatie a determinat construirea liniei ferate Oravita—Anina, un exemplu al indraznelii de proiectare, al gindirii si al energiei creatoare chiar pentru tehnica timpurilor noastre. Trebuiau rezolvate doua probleme dificile: neregularitalea si salbaticia reliefului si diferenta mare de nivel (de peste 300 m) intr-un traseu scurt. Solutionarea diferentei mari de nivel s-a facut prin lungirea traseului. In ceea ce priveste dificultatea reliefului, singura solutie a fost indrazneala: lupta cu stinca, cu haurile adinci ale vailor, cu culmile prelungi ce ieseau in cale. Din aceasta lupta, anticipata tehnic si tactic de ingineri si dusa de miinile harnice ale oamenilor, s-a nascut aceasta linie, cu numeroase viaducte si tunele, adevaratii constructie de arta.
La pornirea din Oravita, in timp ce strabate pantele domoale si cultivate cu finete si livezi ale Braduletului (fost Maidan), nici nu banuiesti originalitatea ei. Treptat, ea intra in privelistea inchisa a vaii Lisava, dupa care relieful tot mai accidentat o obliga sa strabata tunele si sa treaca peste viaducte. Traseul, pe o mare lungime, este sapat in versantul stincos de calcar. Dupa un tunel, viaductul peste valea Jitinului este un indraznet salt de pe un munte pe altul. Pe versantele stincoase, acoperite cu liliac si mojdrean, trenul se strecoara incet, parca abia tirindu-se prin piatra dura, cu perspectiva ce creste mereu. Undeva la poalele versantului apare colonia Ciudanovitei, peste care, departe, se vede valea Carasului si, undeva mai sus. comuna Carasova, cu drumul ce duce la Resita. Dupa gara Girliste se strabate un tunel, apoi linia iese in pasunea Girliste, de unde ochiul cuprinde o mare parte a Muntilor Semenicului, ispraviti cu insusi golul de munte.
Apropiindu-ne de Anina, linia angajata acum in bazinul vaii Aninei se zbenguie la inaltimi ametitoare deasupra vaii, uneori cu adevarate abrupturi sub ea. Trenul merge foarte incet, pentru a avea deplina siguranta si parca pentru a te lasa sa te saturi de splendoarea peisajului. Un ultim viaduct, dupa care intrarea in Anina se face pe linga mina centrala, ispravindu-se astfel o calatorie cu trenul, aproape unica in tara.

In prezentarea acestui traseu, socotim binevenit un expresiv citat al scriitorului banatean Virgil Birou:

„Sa descrii frumusetea liniei ? Dar ea trebuie traita ! Nu se poate povesti, cum nu se poate povesti farmecul unui tablou facut de un mester mare. Trebuie sa traiesti cu linia, sa te cateri cu ea pe coaste, cu ea sa te guduri sub frunzis de fag si sa te scalzi in razele de lumina ce se strecoara prin frunzis. Trebuie sa ametesti cu ea deasupra prapastiilor si pe viaducte inalte, sa te infioare fluierul locomotivei cind ai intrat in adincul tunelului si sa zburzi cu voiosia unui copil cind ai iesit la lumina, ca peste un minut sa intri iar in negura din sinul muntelui. Pe dreapta, stinca inalta, pe stinga, prapastia abrupta. O intorsatura, un salt de pe un munte pe altul si tabloul se schimba, acolo unde ai avut coasta, privirea ti se afunda intr-o vale insorita, in care pacurarul ti se pare copil, iar oaia cit pisica. De cealalta parte, in schimb, nu poti scoate capul pe geam, ca-ti freci nasul de stinci. Iar sufletul tau se bucura ca sta sigur intre ele pe o platforma lata de trei metri.'

Sursa:scrigroup.com