Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea (1946 – 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-III-)
Cicerone Ionitoiu
-CAPITOLUL III-
Cicerone Ionitoiu
-CAPITOLUL III-
Dobrogea, o provincie ancestrală, populată de ţărani sârguincioşi printre care mulţi români din Macedonia, a cunoscut o cruntă teroare, dezlănţuită mai întâi de Victor Dusa şi Vasile Vîlcu, însărcinaţi de Partidul Comunist cu colectivizarea pământurilor.
Acestor semănători de teroare li s-au adăugat: Doicaru, devenit şef al Securităţii, şi Nicolae Ceauşescu, călăul de mai târziu al naţiunii, pe atunci delegat cu activizarea colectivizării acestei regiuni desemnată de a fi prima care să cunoască "fericirea comunistă". Cum s-a procedat ? S-au numit primari noi, recrutaţi din scursorile satelor, iar jandarmeria a făcut un joc murdar. Au curs lacrimi şi s-a vărsat sânge.
Pădurile Babadagului, de-a lungul Slavei, de la Ceamurlia şi până la izvoarele din Casimcea, s-au cutremurat în 1947 de jalea ţăranilor umiliţi şi ameninţaţi in însăşi existenţa lor şi a familiilor lor. În vara anului 1947, cei arestaţi în păduri erau supuşi interogatoriilor, unii la Ministerul de Interne din Bucureşti, alţii la Constanţa. Populaţia judeţelor Tulcea şi Constanţa începuse să reacţioneze la opresiune. Jandarmii îi arestau pe ţăranii care refuzau să-şi predea recoltele.
În vara respectivă a fost adus la Bucureşti, pentru a fi anchetat de miliţie, un legionar de origine macedo-română, Gogu Puiu, revenit din Germania cu câţiva oameni, printre care Eugen Teodorescu din Constanţa. La începutul lui 1948, Gogu Puiu este eliberat de Curtea Marţială din Bucureşti, situată pe strada Uranus, după o întâlnire cu anumiţi şefi politici ai Partidului Comunist.
În luna martie a luat fiinţă grupul de rezistenţă din pădurea Babadag, care s-a constituit în urma discuţiilor ce au avut loc în comuna Panduru şi la care au participat: Gogu Puiu, Garofil Gheorghe, Piştalu Stere, Gogu Minai, Moceanu Gheorghe, Manafu Gheorghe, Zoricu lancu, Pirnea lancu şi profesor Florian.
Organizarea s-a făcut pe grupe de câte trei persoane, păstrându-se un secret absolut, şi s-a extins atât în judeţul Tulcea, cât şi în judeţul Constanţa. Gogu Puiu se deplasa între cele două judeţe, mai ales că s-a căsătorit la Cobadin, lângă Viişoara, unde era un puternic centru al macedonenilor care luaseră locul nemţilor plecaţi în Germania.
Pentru a ne da seama de gravitatea situaţiei care domnea la începutul anului 1949 în regiunea celebrelor păduri de la Babadag, trebuie subliniat faptul că după arestarea şi deportarea din 3-5 martie 1949 a proprietarilor cu mai mult de 50 de hectare, s-a decis colectivizarea întregii suprafeţe agricole a ţării, începând cu Dobrogea.
Comuna aleasă pentru a face experienţă a fost Ioan Corvin, situată pe şoseaua naţională Constanţa-Silistra, la mijlocul drumului Cobadin-Silistra. Această comună era celebră pentru grădinile sale de legume şi s-a găsit un învăţător de joasă speţă, un anume Chiru Marin, de ascendenţă bulgară, rudă cu călăul Vasile Vîlcu, şi el tot bulgar, care s-a angajat să execute ordinele comuniştilor de a distruge ţărănimea.
După ce l-a îndepărtat pe preotul Manea Panait şi a arestat câţiva ţărani, el a decis colectivizarea, începutul a fost dificil, dar aceasta nu l-a împiedicat pe Nicolae Ceauşescu să-l considere încurajator, cazul de la Ioan Corvin, pentru generalizarea colectivizării în toată Dobrogea, unde a început să curgă sânge.
Cu sprijinul armatei, ca la război, şi cu securiştii în spatele său, a pornit campania de sclavizare a Dobrogei. Şi, judeţul Tulcea a fost colectivizat. Dar cum?
Satele din regiune: Ciucurova, Mihai Viteazu, Visterna, Cemen, Baspunar, Slava, Stejaru, Panduru, Baia, Fântânile, Sarighiol şi Zebril au fost cutreierate în lung şi în lat de jandarmi, aducând oamenii la disperare. Acei care refuzau să cedeze erau nevoiţi să se refugieze în pădurile de la Babadag. Aici, în mare parte, ţăranii înarmaţi au opus rezistenţă.
S-au produs ciocniri sângeroase. Se povesteşte că, în timpul confruntărilor, Florica Bagsadar, sora lui Ciumeti, membru marcant al P.C.R., a fost trimisă la faţa locului, cu fostul prefect de Tulcea, un anume Gioga, pentru a discuta cu macedonenii şi a le promite măsuri de proiecţie. Dar în timpul tratativelor a intervenit Securitatea şi a făcut arestări.
Un prim incident avusese loc prin luna mai 1949, când intr-o seară, pe la orele 23-24, grupul partizanilor format din Gogu Puiu, Giuvea, Garofil Gheorghe, Beca şi Cioşca se îndreptau din comuna Panduru spre comuna Baia. Soldaţii din patrulă au fost somaţi şi arestaţi. Constatându-se că erau de la Postul de Jandarmi Baia, condus de plutonierul Cenuşe care-i aprovizionase cu arme şi muniţie, li s-a dat drumul, iar a doua zi Garofil Gheorghe a aranjat cu plutonierul ca să liniştească, pe soldaţi să nu mai facă raport. Mai târziu plutonierul Cenuşe a fost condamnat şi, ridicat de la Gherla, a fost executat aproape de Timişoara, pe perioada 4-6 aprilie 1950, în vestitul tren al morţii.
În luptele din pădurea Babadag, din iunie 1949, Fudulea Micea a fost ucis în tranşee, iar fratele lui, Fudulea Cuşa, şi Grasu Stere au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte de Tribunalul Militar Constanţa.
Securitatea, lucra intens şi căuta să-şi infiltreze informatori în rândul partizanilor. Astfel, în luna mai 1949 a fost descoperit Corneliu Oţelea, care căuta prin Hapa să intre în mijlocul lor. A fost prins la marginea comunei Panduru, şi Garofil Gheorghe l-a convins pe Gogu Puiu să-l lase în viaţă. Strângându-se cercul în jurul lor, la începutul lunii iulie, s-au împărţit in două grupe. Unii au plecat prin Gălbioru, spre a ieşi din încercuire, şi la Sarei, fiind urmăriţi de Securitate, au fost arestaţi: Giuvea lancu, Beca şi Ciocia.
Gogu Puiu cu alţii s-au îndreptat spre Cobadin unde urma să aibă loc căsătoria religioasă a acestuia. Acolo a căutat să discute cu macedonenii din regiune un plan de acţiune. Dar Securitatea a înconjurat satul şi casa lui Radu Fieraru, în care se găsea adăpostit. Tot acolo se găsea ascuns în pod Dică Petre, care făcea legătura între grupele din nord şi din sud. Gogu Puiu s-a trezit din somn şi, la somaţia de a se preda, a deschis focul.
Securitatea a aruncat pe fereastră o grenadă care n-a explodat şi imediat Gogu Puiu a luat-o şi a aruncat-o, omorând un securist. A reuşit să sară pe fereastră şi să fugă spre marginea satului. O parte din locuitori s-au refugiat într-o plantaţie de arbori, înspre comuna Viişoara. Trupele Securităţii şi tractoriştii de la I.A.S. l-au încolţit pe Gogu lângă o şură de paie.
După ce a folosit muniţia ce o avea şi nemaiavând nici o şansă de scăpare, Gogu Puiu a făcut să explodeze ultima grenadă şi s-aruncat pe ea, fiindu-i distrusă astfel partea stingă a trupului. S-au produs numeroase arestări pe tot teritoriul Dobrogei. Printre cei din Cobadin s-au numărat: Filip Gheorghe, Radu Fierar gazda din momentul asaltului Securităţii, preotul Ionescu şi alţii. Ceamurlia de Jos a fost răscolită şi zeci de ţărani au luat drumul închisorilor, printre ei: Gima Enache, Gima Stere, Gioga Stere, Stere, Mătărangă Nicolae care a fost rănit în luptă la Babadag.
Din comuna Cameria au fost prinşi: Loliu Gheorghe, Econon Dumitru, Gheaşu şi alţii.
Din comuna Beidaut au trecut prin închisoare: Gogu Alexandru Jianu Tudor, Caracostea Dimcea şi alţii.
Din comuna Cotelia au fost arestaţi: Ghindiş Gheorghe, Tudorache Bebe şi alţii. Din comuna Sinoe printre cei arestaţi s-au numărat: Vlahbei Dine Gioga, avocat Hristu şi alţii. În oraşul Tulcea a existat un grup format din: Constantinescu (avocat), Mircea Aslan (avocat), Stratulat (profesor de istorie), un grup de 12 elevi cu Gîndca, fraţii Gheorghe şi Dinu Iorgulescu, şi alţii. În noaptea de 29/30 iulie 1949, a fost arestat şi împuşcat la margine satului Arau Gioga, din comuna Panduru, şi tot atunci a fost ucis Pulp din satul Sarighiol.
Printre arestaţii din comuna Baia se numărau: Afgante, Anagnost Iane, plutonierul major Cenuşe, iar din comuna Gălbioru au fost prinşi Rădulescu Gheorghe, Bazac Nicolae, Oancea Nicolae, zis Boeru, şi mulţi alţii.
Numărul celor ce-au luat drumul închisorilor, legaţi de pădure Babadag, s-a numărat cu miile. Printre ei se mai numără trei fraţi Vîlcu din Pantelimon, Dragor din Ciocîrlia, Nicolae Cocoş, Gheorghe Beiu.
Tribunalul Militar Constanţa s-a transformat într-o fabrică de procese, în care veneau, schilodiţi de la Securitate, bieţii oameni ce încercaseră să-şi apere proprietatea şi dreptul de a trăi liberi.
De la închisoarea din Constanţa a evadat Grosu Stere, care în poartă a fost împuşcat de sentinelă, şi Fudulea Cuşa care a luat calea codrului unde s-a întâlnit cu Stere Alexe. Acesta din urmă a fost prins viu mai târziu şi, după condamnarea pe viaţă, a murit in temniţa Aiudului. Fudulea Cuşa a dispărut şi nu se mai ştie nimic despre el.
Giuvea Iancu, Beca, Ciocia, Hapa, Haşoti şi alţi condamnaţi la moarte au fost executaţi.
Garofil Gheorghe, dintre organizatori, a fost prins în iulie 1949: condamnat la 10 ani muncă silnică şi, la expirare, i s-au mai dat alţi 5; condamnare administrativă. A trecut prin Tulcea, Constanţa, Gherla, Peninsula, Baia Sprie, Aiud, până în 1964. Fratele lui, Garofil Dimcea, care reuşise să fugă, a fost prins la Triest şi, dat înapoi de sârbi, a avut o soartă tragică. Condamnat, a trecut prin Gherla unde în decembrie 1950 a fost omorât, se zice de către grupul de studenţi reeducaţi, vorbindu-se de numele unuia Ambruş Romulus.
Nu trebuie uitaţi cei care i-au oprimat pe ţăranii din Dobrogea, printre aceştia numărându-se: Doicaru Nicolae, Panait (ofiţer din Ciocîrlia), căpitanul Dinu (ţigan din Ovidiu), Bota Mihăilă, Codin şi alţi oameni ai Securităţii. Cum am spus, banda era comandată de Nicolae Ceauşescu, care cu acest prilej a dovedit o cruzime neroniană.
Dobrogea a cunoscut zilele terorii înainte de a fi îngenuncheată. Pentru a-i pedepsi pe ţăranii care refuzau să se înscrie în gospodăriile colective, s-a tras cu tunul asupra satelor, din ordinul personal al lui Ceauşescu. Într-o comună din judeţul Tulcea, un tânăr ţăran şi socrul său au fost împuşcaţi în propria grădină. Tânăra ţărancă Ioana Lefterache a fost aruncată în închisoare să-şi plângă soţul şi tatăl.
Operaţia de "pacificare" a satelor a durat mult. Pentru a o desăvârşi, a trebuit ca numeroşi ţărani să fie trimişi în lagărele de exterminare ale Canalului Dunăre - Marea Neagră.
CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gîndirea Românească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
Sursa:universulromanesc.com
Acestor semănători de teroare li s-au adăugat: Doicaru, devenit şef al Securităţii, şi Nicolae Ceauşescu, călăul de mai târziu al naţiunii, pe atunci delegat cu activizarea colectivizării acestei regiuni desemnată de a fi prima care să cunoască "fericirea comunistă". Cum s-a procedat ? S-au numit primari noi, recrutaţi din scursorile satelor, iar jandarmeria a făcut un joc murdar. Au curs lacrimi şi s-a vărsat sânge.
Pădurile Babadagului, de-a lungul Slavei, de la Ceamurlia şi până la izvoarele din Casimcea, s-au cutremurat în 1947 de jalea ţăranilor umiliţi şi ameninţaţi in însăşi existenţa lor şi a familiilor lor. În vara anului 1947, cei arestaţi în păduri erau supuşi interogatoriilor, unii la Ministerul de Interne din Bucureşti, alţii la Constanţa. Populaţia judeţelor Tulcea şi Constanţa începuse să reacţioneze la opresiune. Jandarmii îi arestau pe ţăranii care refuzau să-şi predea recoltele.
În vara respectivă a fost adus la Bucureşti, pentru a fi anchetat de miliţie, un legionar de origine macedo-română, Gogu Puiu, revenit din Germania cu câţiva oameni, printre care Eugen Teodorescu din Constanţa. La începutul lui 1948, Gogu Puiu este eliberat de Curtea Marţială din Bucureşti, situată pe strada Uranus, după o întâlnire cu anumiţi şefi politici ai Partidului Comunist.
În luna martie a luat fiinţă grupul de rezistenţă din pădurea Babadag, care s-a constituit în urma discuţiilor ce au avut loc în comuna Panduru şi la care au participat: Gogu Puiu, Garofil Gheorghe, Piştalu Stere, Gogu Minai, Moceanu Gheorghe, Manafu Gheorghe, Zoricu lancu, Pirnea lancu şi profesor Florian.
Organizarea s-a făcut pe grupe de câte trei persoane, păstrându-se un secret absolut, şi s-a extins atât în judeţul Tulcea, cât şi în judeţul Constanţa. Gogu Puiu se deplasa între cele două judeţe, mai ales că s-a căsătorit la Cobadin, lângă Viişoara, unde era un puternic centru al macedonenilor care luaseră locul nemţilor plecaţi în Germania.
Pentru a ne da seama de gravitatea situaţiei care domnea la începutul anului 1949 în regiunea celebrelor păduri de la Babadag, trebuie subliniat faptul că după arestarea şi deportarea din 3-5 martie 1949 a proprietarilor cu mai mult de 50 de hectare, s-a decis colectivizarea întregii suprafeţe agricole a ţării, începând cu Dobrogea.
Comuna aleasă pentru a face experienţă a fost Ioan Corvin, situată pe şoseaua naţională Constanţa-Silistra, la mijlocul drumului Cobadin-Silistra. Această comună era celebră pentru grădinile sale de legume şi s-a găsit un învăţător de joasă speţă, un anume Chiru Marin, de ascendenţă bulgară, rudă cu călăul Vasile Vîlcu, şi el tot bulgar, care s-a angajat să execute ordinele comuniştilor de a distruge ţărănimea.
După ce l-a îndepărtat pe preotul Manea Panait şi a arestat câţiva ţărani, el a decis colectivizarea, începutul a fost dificil, dar aceasta nu l-a împiedicat pe Nicolae Ceauşescu să-l considere încurajator, cazul de la Ioan Corvin, pentru generalizarea colectivizării în toată Dobrogea, unde a început să curgă sânge.
Cu sprijinul armatei, ca la război, şi cu securiştii în spatele său, a pornit campania de sclavizare a Dobrogei. Şi, judeţul Tulcea a fost colectivizat. Dar cum?
Satele din regiune: Ciucurova, Mihai Viteazu, Visterna, Cemen, Baspunar, Slava, Stejaru, Panduru, Baia, Fântânile, Sarighiol şi Zebril au fost cutreierate în lung şi în lat de jandarmi, aducând oamenii la disperare. Acei care refuzau să cedeze erau nevoiţi să se refugieze în pădurile de la Babadag. Aici, în mare parte, ţăranii înarmaţi au opus rezistenţă.
S-au produs ciocniri sângeroase. Se povesteşte că, în timpul confruntărilor, Florica Bagsadar, sora lui Ciumeti, membru marcant al P.C.R., a fost trimisă la faţa locului, cu fostul prefect de Tulcea, un anume Gioga, pentru a discuta cu macedonenii şi a le promite măsuri de proiecţie. Dar în timpul tratativelor a intervenit Securitatea şi a făcut arestări.
Un prim incident avusese loc prin luna mai 1949, când intr-o seară, pe la orele 23-24, grupul partizanilor format din Gogu Puiu, Giuvea, Garofil Gheorghe, Beca şi Cioşca se îndreptau din comuna Panduru spre comuna Baia. Soldaţii din patrulă au fost somaţi şi arestaţi. Constatându-se că erau de la Postul de Jandarmi Baia, condus de plutonierul Cenuşe care-i aprovizionase cu arme şi muniţie, li s-a dat drumul, iar a doua zi Garofil Gheorghe a aranjat cu plutonierul ca să liniştească, pe soldaţi să nu mai facă raport. Mai târziu plutonierul Cenuşe a fost condamnat şi, ridicat de la Gherla, a fost executat aproape de Timişoara, pe perioada 4-6 aprilie 1950, în vestitul tren al morţii.
În luptele din pădurea Babadag, din iunie 1949, Fudulea Micea a fost ucis în tranşee, iar fratele lui, Fudulea Cuşa, şi Grasu Stere au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte de Tribunalul Militar Constanţa.
Securitatea, lucra intens şi căuta să-şi infiltreze informatori în rândul partizanilor. Astfel, în luna mai 1949 a fost descoperit Corneliu Oţelea, care căuta prin Hapa să intre în mijlocul lor. A fost prins la marginea comunei Panduru, şi Garofil Gheorghe l-a convins pe Gogu Puiu să-l lase în viaţă. Strângându-se cercul în jurul lor, la începutul lunii iulie, s-au împărţit in două grupe. Unii au plecat prin Gălbioru, spre a ieşi din încercuire, şi la Sarei, fiind urmăriţi de Securitate, au fost arestaţi: Giuvea lancu, Beca şi Ciocia.
Gogu Puiu cu alţii s-au îndreptat spre Cobadin unde urma să aibă loc căsătoria religioasă a acestuia. Acolo a căutat să discute cu macedonenii din regiune un plan de acţiune. Dar Securitatea a înconjurat satul şi casa lui Radu Fieraru, în care se găsea adăpostit. Tot acolo se găsea ascuns în pod Dică Petre, care făcea legătura între grupele din nord şi din sud. Gogu Puiu s-a trezit din somn şi, la somaţia de a se preda, a deschis focul.
Securitatea a aruncat pe fereastră o grenadă care n-a explodat şi imediat Gogu Puiu a luat-o şi a aruncat-o, omorând un securist. A reuşit să sară pe fereastră şi să fugă spre marginea satului. O parte din locuitori s-au refugiat într-o plantaţie de arbori, înspre comuna Viişoara. Trupele Securităţii şi tractoriştii de la I.A.S. l-au încolţit pe Gogu lângă o şură de paie.
După ce a folosit muniţia ce o avea şi nemaiavând nici o şansă de scăpare, Gogu Puiu a făcut să explodeze ultima grenadă şi s-aruncat pe ea, fiindu-i distrusă astfel partea stingă a trupului. S-au produs numeroase arestări pe tot teritoriul Dobrogei. Printre cei din Cobadin s-au numărat: Filip Gheorghe, Radu Fierar gazda din momentul asaltului Securităţii, preotul Ionescu şi alţii. Ceamurlia de Jos a fost răscolită şi zeci de ţărani au luat drumul închisorilor, printre ei: Gima Enache, Gima Stere, Gioga Stere, Stere, Mătărangă Nicolae care a fost rănit în luptă la Babadag.
Din comuna Cameria au fost prinşi: Loliu Gheorghe, Econon Dumitru, Gheaşu şi alţii.
Din comuna Beidaut au trecut prin închisoare: Gogu Alexandru Jianu Tudor, Caracostea Dimcea şi alţii.
Din comuna Cotelia au fost arestaţi: Ghindiş Gheorghe, Tudorache Bebe şi alţii. Din comuna Sinoe printre cei arestaţi s-au numărat: Vlahbei Dine Gioga, avocat Hristu şi alţii. În oraşul Tulcea a existat un grup format din: Constantinescu (avocat), Mircea Aslan (avocat), Stratulat (profesor de istorie), un grup de 12 elevi cu Gîndca, fraţii Gheorghe şi Dinu Iorgulescu, şi alţii. În noaptea de 29/30 iulie 1949, a fost arestat şi împuşcat la margine satului Arau Gioga, din comuna Panduru, şi tot atunci a fost ucis Pulp din satul Sarighiol.
Printre arestaţii din comuna Baia se numărau: Afgante, Anagnost Iane, plutonierul major Cenuşe, iar din comuna Gălbioru au fost prinşi Rădulescu Gheorghe, Bazac Nicolae, Oancea Nicolae, zis Boeru, şi mulţi alţii.
Numărul celor ce-au luat drumul închisorilor, legaţi de pădure Babadag, s-a numărat cu miile. Printre ei se mai numără trei fraţi Vîlcu din Pantelimon, Dragor din Ciocîrlia, Nicolae Cocoş, Gheorghe Beiu.
Tribunalul Militar Constanţa s-a transformat într-o fabrică de procese, în care veneau, schilodiţi de la Securitate, bieţii oameni ce încercaseră să-şi apere proprietatea şi dreptul de a trăi liberi.
De la închisoarea din Constanţa a evadat Grosu Stere, care în poartă a fost împuşcat de sentinelă, şi Fudulea Cuşa care a luat calea codrului unde s-a întâlnit cu Stere Alexe. Acesta din urmă a fost prins viu mai târziu şi, după condamnarea pe viaţă, a murit in temniţa Aiudului. Fudulea Cuşa a dispărut şi nu se mai ştie nimic despre el.
Giuvea Iancu, Beca, Ciocia, Hapa, Haşoti şi alţi condamnaţi la moarte au fost executaţi.
Garofil Gheorghe, dintre organizatori, a fost prins în iulie 1949: condamnat la 10 ani muncă silnică şi, la expirare, i s-au mai dat alţi 5; condamnare administrativă. A trecut prin Tulcea, Constanţa, Gherla, Peninsula, Baia Sprie, Aiud, până în 1964. Fratele lui, Garofil Dimcea, care reuşise să fugă, a fost prins la Triest şi, dat înapoi de sârbi, a avut o soartă tragică. Condamnat, a trecut prin Gherla unde în decembrie 1950 a fost omorât, se zice de către grupul de studenţi reeducaţi, vorbindu-se de numele unuia Ambruş Romulus.
Nu trebuie uitaţi cei care i-au oprimat pe ţăranii din Dobrogea, printre aceştia numărându-se: Doicaru Nicolae, Panait (ofiţer din Ciocîrlia), căpitanul Dinu (ţigan din Ovidiu), Bota Mihăilă, Codin şi alţi oameni ai Securităţii. Cum am spus, banda era comandată de Nicolae Ceauşescu, care cu acest prilej a dovedit o cruzime neroniană.
Dobrogea a cunoscut zilele terorii înainte de a fi îngenuncheată. Pentru a-i pedepsi pe ţăranii care refuzau să se înscrie în gospodăriile colective, s-a tras cu tunul asupra satelor, din ordinul personal al lui Ceauşescu. Într-o comună din judeţul Tulcea, un tânăr ţăran şi socrul său au fost împuşcaţi în propria grădină. Tânăra ţărancă Ioana Lefterache a fost aruncată în închisoare să-şi plângă soţul şi tatăl.
Operaţia de "pacificare" a satelor a durat mult. Pentru a o desăvârşi, a trebuit ca numeroşi ţărani să fie trimişi în lagărele de exterminare ale Canalului Dunăre - Marea Neagră.
CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gîndirea Românească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
Sursa:universulromanesc.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu