Grupul "Haiducii Muscelului"-Rezistenta anticomunista(1946-1958)Partea I

 PRELUAT din Rex Histrianorum
Grupul "Haiducii Muscelului" - Rezistenţa anticomunistă (1946 – 1958) (cap-IX-)
 Cicerine Ionitoiu
- PARTEA I-

Grupul "Haiducii Muscelului" condus de Gheorghe Arsenescu şi fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu ............. În primăvara anului 1948, deci după ce fruntaşii conduşi de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, reprezentanţii rezistenţei naţionale împotriva barbariei sovietice, fuseseră întemniţaţi, s-a declanşat, din instinctul salvării naţionale, ca o comandă, mişcarea armată în toţi munţii României. Astfel asistăm la gruparea elementelor active de la poalele Făgăraşului, din nordul judeţelor Argeş, Muscel şi Dîmboviţa.
Mişcarea ce se va înfiripa avea să stăpânească această regiune peste un deceniu urmărind înfricoşarea şi la nevoie pedepsirea celor vânduţi ruşilor în scopul terorizării poporului şi distrugerii instituţiilor de bază ale României. Odată cu începutul primăverii anului 1948, Apostol Dumitru-Milu, originar din comuna Seci-Argeş, profesor la liceul Brătianu din Piteşti, a trecut la organizarea grupului de rezistenţă de pe Valea Topologului, din Munţii Frunţii. A fost prins în toamna lui 1948 şi, după condamnarea la 25 de ani muncă silnică, a fost ridicat din închisoare de căpitanul Cîrnu, călăul Securităţii din Piteşti, şi împuşcat la marginea comunei natale.
Dar ceea ce nu ştia Securitatea la acea dată era faptul că Dumitru Apostol luase legătura şi cu Gheorghe Arsenescu, care începuse organizarea pe valea Dîmboviţei, între Dragoslavele şi Rucăr. De fapt munţii începuseră să fiarbă. Se ştie că în aceeaşi vară a lui 1948, colonelul Ion Uţă colinda sălaşele de pe văile Mehadicăi până la Luncăvăţ şi Cornereva, pe valea Belea Rea, în căutare de oameni şi locuri pentru punerea în practică a unei rezistenţe armate anticomuniste.
Versantul nordic al Făgăraşului de asemenea începuse să-şi coordoneze acţiunile prin înmănuncherca într-un lot a organizaţiilor răzleţe ce se înfiripaseră fie la liceul Negru Vodă, fie printre muncitorii de la I.A.R. şi Astra Braşov, a organizaţiilor veteranilor de război şi ofiţerilor scoşi din armată, conduşi de învăţătorul Ion Prodan (socotit iniţiatorul mişcării de rezistenţă făgărăşană), precum şi a grupului intelectualilor dintre văile Viştea şi Ucea de sub ascultarea lui Olimpiu Borza.
Organizarea grupului "Haiducii Muscelului"
După arestarea lui Apostol Dumitru, în toamna lui 1948, la Bucureşti se întîlnesc Gheorghe Arsenescu, Dumitrescu Lazea şi Toma Arnăuţoiu şi hotărăsc extinderea mişcării de rezistenţă şi trecerea la acţiune armată. La început se conta pe armamentul pe care Arsenescu îl avea ascuns în munte. Colonelul Gheorghe Arsenescu fusese comandantul Regimentului 30 Muscel şi şef de stat major al Diviziei a IlI-a. Toma Arnăuţoiu era ofiţer de cavalerie din Garda Regală, iar Ion Lazea Dumitrescu era proprietar, fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc.
În aceeaşi perioadă s-a mai întîlnit Arsenescu cu Andrei Gheorghe care, condamnat după aceea, a murit la canal, şi cu Vişoianu Iosif, trecut de asemenea pe la Canalul morţii, ambii din comuna Domneşti, judeţul Muscel. La sfirşitul lunii septembrie 1948, Gheorghe Arsenescu, Toma Arnăuţoiu şi Dumitrescu Lazea au sosit din comuna Brădetu de pe Valea Vîlsanului, la locuinţa preotului Victor Popescu. În continuare merg în comuna Nucşoara, la casa învăţătorului Iancu Arnăuţoiu, tatăl lui Toma, pentru a pune la punct problemele legate de organizare.
Reveniţi la Bucureşii şi informaţi că sînt urmăriţi de organele de securitate, la sfirşilul lui februarie 1949, Gheorghe Arsenescu şi Toma Arnăuţoiu părăsesc ascunzătoarea din capitală şi pe 1 martie 1949 ajung din nou la casa preotului Victor Popescu, de unde după un scurt popas de câteva ore pleacă la Nucşoara, care se găsea la o distanţă de numai 4 kilometri de Brădetu.
În Nucşoara, în casa lui Rizea Gheorghe, la sfîrşitul lunii martie 1949 s-a constituit conducerea mişcării de rezistenţă formată din următoarele persoane: Gheorghe Arsenescu, Toma Arnăuţoiu (locotenent de cavalerie, absolvent al Liceului Militar Regele Ferdinand -I-, de la Chişinău, refugiat la Craiova; a fost coleg cu Jenică Arnăutu, tot ofiţer, care s-a ocupat de organizarea rezisienţei armate din Obcinile Bucovinei şi cu Tiberiu Ţolescu, ofiţer de cavalerie, component al mişcării de rezistenţă condusă de generalul Carlaonţ); Petre Arnăuţoiu (proprietar în comuna Nucşoara, fratele lui Toma, secretarul organizaţiei, având pseudonimul "Bujor"); Jubleanu Titu (din Nucşoara, şef al serviciului aprovizionare, cu pseudonimul "Prisăcaru"); Chircă Ion (ţăran, satul Slătioara, comuna Nucşoara);
Jubleanu Constantin-Tică (fiul celui de mai sus, care a murit în luptă); Jubleanu Maria (soţia lui Tică, a murii în luptă); Milea Benone (absolvent de liceu, din comuna Nucşoara); Marinescu Virgil (învăţător din salul Secături, comuna Nucşoara, membru P.N.Ţ.); Marinescu Ion (student la medicină, fiul celui de mai sus, omorât în munte în condiţii neclare); Marinescu Alexandru (elev de liceu, fratele celui de mai sus); Mămăligă Gheorghe (ţăran basarabean stabilit în Nucşoara); Plop Maria (refugiată din Basarabia, stabilită în Nucşoara); Drăgoi Cornel (student la litere în Bucureşti, fiul preotului din Nucşoara); preotul Drăgoi Ion (la acea întâlnire a oficial o rugăciune invocându-se ajutorul lui Dumnezeu pentru cauza la care participanţii s-au legat prin jurământ ca să lupte cu arma în mână împotriva comunismului).
Cu această ocazie s-a hotărât ca statul major al organizaţiei să fie la Rucăr, de unde păstrau legătura cu satele. Despre constituirea organizaţiei ştia tot satul, care era foarte solidar; până şi jandarmii din localitate, Ionescu Nicolae (şef de post) şi Dumitrescu Luca (plutonier), au fost la curent cu aceasta, fiind ulterior arestaţi şi condamnaţi. Procurarea şi transportul armamentului începuse să se facă încă din toamna lui 1948 spre adăposturile din munte pregătite de Chircă Ion. Printre cei ce au contribuit la această operaţie s-au numărat: Ciolan Nicolae şi Niţă Iosif din Petroşani, Cosea Aurelia din satul Slatina pendinte de comuna Nucşoara, apoi Chircă Elena cu fiul ei, Popescu Constantin, Samoilă Constantin, Chircă Marina şi Simion Ana, toţi din Nucşoara, şi alţii.
Casa învăţătorului Toma Arnăuţoiu a fost pusă sub observaţia Securităţii din Piteşti, condusă de căpitanul călău Cîrnu. În vinerea Paştelui din 1949 a sosit acasă al treilea fiu al învăţătorului, anume Anton Arnăuţoiu, care venea din sanatoriul Turia (judeţul Trei Scaune - azi Covasna) pentru a face sărbătorile împreună cu familia. Era bolnav de T.B.C. În urma rănilor de la plămâni pe care le suferise în timpul celui de al doilea război mondial în timpul unei lupte aeriene. Nu ştia nimic din ceea ce se petrecuse pe acasă. Ajuns în curte a fost somat de căpitanul Cîrnu. Acesta şi însoţitorii lui au intrat în casă, după ce Anton a deschis uşa, şi au răscolit toate încăperile, după care au arestat pe bătrânul Iancu Arnăuţoiu, spunându-i să-şi la hainele de schimb. După două zile Anton a plecat la sanatoriu, acasă rămânând numai Laurenţia, mama lui.
În a treia zi după Duminica Învierii, din acelaşi an, organele de Securitate au arestat pe preotul Popescu Victor şi pe fiul acestuia, Daniel. După şase zile de anchetă în arestul Securităţii din Piteşti, timp în care au fost supuşi la diferite torturi fizice, ancheta nu a reuşit să stabilească probe pentru implicarea lor în proces. Au fost eliberaţi atât tatăl cât şi fiul şi ameninţaţi de Cîrnu că, dacă nu vor colabora la prinderea "bandiţilor", vor fi omorâţi ca nişte câini şi aruncaţi la marginea drumului.
La începutul verii, după frecvente căutări în munte şi împrejurimile satului, soldate cu eşec, organele de Securitate au hotărât să întreprindă o acţiune de mare anvergură, în acest scop au pregătit cadre speciale şi numeroase camioane cu ostaşi gata de intervenţie când se va da alarma de acţionare. Alarmarea Securităţii se făcuse din luna aprilie când grupul lui Toma Arnăuţoiu fusese semnalat că acţiona în munţii Şteviuţa şi Olicu, la vărsarea pârâului cu acelaşi nume în pârâul Zîrnei, ce-şi mâna apele spre râul Doamnei. Se aflase acest lucru prin agenţii infiltraţi printre forestierii din regiunile respective.
În seara de 18 iunie, Toma Arnăuţoiu s-a întâlnit cu plutonierul Paul Paul, din comuna Brăduleţ, căruia i-a solicitat să-i procure armament. Dar a doua zi dimineaţa, duminică 19 iunie, securiştii au dat buzna în casa învăţătorului Arnăuţoiu, fiind informaţi că se găsesc acolo membrii organizaţiei "Haiducii Muscelului", într-adevăr erau cei doi fraţi Arnăuţoiu, Gheorghe Arsenescu, Milea Benone şi Chircă Ion. Această grupă de securişti a fost condusă de Ionel Iorgulescu. Soldaţii se aflau postaţi la toate colţurile clădirii. Doi plutonieri, Apăvăloaiei Constantin şi Lungu Florea, au intrat prin spatele locuinţei incercând să forţeze intrarea în care se aflau partizanii.
Arsenescu ţinea uşa cu piciorul şi, când aceasta s-a deschis, cei dinăuntru au tras, doborând pe cei doi plutonieri. Milea Benone a băgat baioneta într-unul, iar Arsenescu, care era bun trăgător, folosind amândouă mâinile, a croit drumul pe care au dispărut cu toţii. El personal a ieşit pe uşa principală mânuind uluitor de repede cele două pistoale din mâini, ca-n filme. Soldaţii s-au dezmeticit după dispariţia partizanilor şi au deschis foc în vânt.
După acest eşec, securiştii s-au împărţit în grupuri şi au plecat pe la casele indicate ca având legătură cu partizanii. Unul a ajuns şi la preotul Ion Drăgoi unde a găsit bunica şi doi copii. Preotul tocmai se întorcea de peste dealuri când cineva i-a strigat să fugă căci vine Securitatea. El s-a ascuns şi de pe măgură a privit spectacolul ce a urmat. O fată a fugit şi a anunţat pe Cornel Drăgoi, băiatul preotului. Acesta a fugit imediat sărind 5 garduri, prin grădini, urmărit cu pistoalele. Ajungând la marginea lacului a mers puţin pe potecă şi a intrat în apă, îmbrăcat cum era, sub o scândură ce folosea drept punte pentru pescarii cu undiţa. Securiştii care-l urmăreau au fost îndreptaţi pe piste false de Samoilă Nicolae.
Şi au fugit aşa până la oficiul telefonic de unde au făcut cale-ntoarsă. La înapoiere l-au văzut pe Cornel Drăgoi care scosese capul din apă numai cât să respire. El şi cu Victoria Arnăuţoiu au fost singurii arestaţi în acea zi de duminică. Preotul continua să privească neputincios la arestarea copilului său. Toma Arnăuţoiu fusese rănit la un picior, dar a reuşit să ajungă din urmă grupul şi să se retragă în ascunzătoarea de la izvorul Grosului.
În cursul lunii iulie 1949 partizanii s-au împărţit în două grupuri: unul condus de Gheorghe Arsenescu, iar celălalt de Toma Arnăuţoiu. Grupurile ţineau legătura între ele. Schimbîndu-şi locul pentru a deruta Securitatea şi pentru a-şi procura alimente, îi găsim la scurt timp semnalaţi la Gura Lespezilor, pentru a-l pedepsi pe Gheorghe Dobrescu, preşedintele cooperativei Muşeteşti, care era informatorul regimului.
Numărul partizanilor s-a mărit, printre ei făcîndu-şi apariţia: Ciolan Nicolae din comuna Petroşani şi Gheorghe Mihai, Păţitu Ion, Păţitu Nicolae, Săndoiu Ion, Adămoiu Nicolae, toţi din comuna Nucşoara. Tot în luna septembrie, partizanii sunt semnalaţi întorcându-se de la "Cruce" şi mergând pe valea Plăşorului unde au întâlnit oamenii coborând cu brânză de la stână. Li s-a dat şi lor ca să aibă de mâncare, bineînţeles după ce au cerut, pentru ca oamenii să nu fie bănuiţi că pactizează cu ei. Ba i-au pus să strige şi lozinci împotriva regimului. S-au tras focuri de armă în aer, ca să se poată spune că au fost obligaţi să procedeze astfel. Oamenii fiind din regiune, erau cu sufletul alături de ei şi-i ajutau de câte ori aveau ocazia.
Colonelul Gheorghe Arsenescu urma să se întâlnească în luna noiembrie 1949 în comuna Bughea de Sus, din apropierea oraşului Cîmpulung-Muscel, la sora lui Chircă Ionel, cu nişte ofiţeri. Se pare că a fost trădat de Ionel Chircă, care se întâlnise cu maiorul Marin de la Securitatea din Piteşti, A fost trimis Popescu Moangă cu o echipă de securişti. Gheorghe Arsenescu cu Nicolae Chircă (rudă cu Ion) şi cu Mămăligă Gheorghe au picat în cursă. Ciolan fusese deja arestat, în ultimul moment Arsenescu îşi dă seama de pericol, se dezbracă de haină şi fuge din încercuire. Mămăligă a fugit şi el, dar a fost reperat după cămaşă şi l-au rănit; a reuşit totuşi să scape pentru încă zece luni. La câteva zile a fost împuşcat şi Chircă Ion de către Mămăligă, deoarece se dovedise că trădase Securităţii întâlnirea de la Bughea de Sus.
Gheorghe Arsenescu fuge şi se adăposteşte la Iosif Marinescu, perceptorul din comuna Măţău de lîngă Cîmpulung, şi se ascunde într-o groapă săpată sub cameră. Nicula s-a dus şi a anunţat Securitatea unde se găseşte ascuns. Cîrnu a venit de la Piteşti şi a împânzit grădina perceptorului cu soldaţi. Arsenescu, cu prezenţa lui de spirit, a ieşit şi s-a strecurat printre ei strigând "dă-i! trage, mă!" şi dus a fost. Nu a mai fost prins până în 1960, şi atunci printr-o trădare.Conducerea grupului a fost luată de Toma Arnăuţoiu şi de fratele său, Petre. Partizanii s-au retras în munte pentru a petrece iarna.
După ieşirea din acţiune a lui Gheorghe Arsenescu, Milea Benone s-a predat şi a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, iar după arestarea grupului Arnăuţoiu, a fost rejudecat şi executat cu tot lotul, pe 21 iulie 1959.
După ce fraţii Arnăuţoiu şi Gheorghe Arsenescu au scăpat din încercuirea din 19 iulie, în comună s-a instalat un detaşament operativ şi represiv, care mult timp i-a terorizat pe ţărani; erau acostaţi toţi suspecţii care treceau pe acolo. Legăturile satului cu exteriorul au fost tăiate. Singura sursă de aprovizionare a locuitorilor o constituiau ciobanii care veneau cu brânză şi bruma de rezerve ce o mai aveau prin casă. În plus ţăranii erau obligaţi să asigure şi mâncarea pentru noii ocupanţi ai satelor.
Unul din cadrele superioare securiste, cu "experienţă", îşi freca palmele în primărie afirmând că a doua zi îl va aduce pe Tomiţă legat pe cal. La întoarcerea din misiune erau legaţi pe cai cadrul superior şi coada de topor din sat, care-i servise drept călăuză.
În luna septembrie 1949, ţăranul Daniil Popescu, fiul preotului Victor Pupescu din Nucşoara, cu sprijinul lui Luca Florea din Brădetu, pădurar la Ocolul Silvic local, a contactat grupul de rezistenţă la punctul "Varniţa Ulmu" ajutat fiind şi de Ion Mierlită. Cu această ocazie a dat celor din grup alimente şi ţigări şi a purtat discuţii cu privire la soarta părinţilor şi rudelor familiei Arnăuţoiu, arestaţi încă din ziua confruntării armate cu securiştii. Despre această întâlnire, Securitatea nu a fost informată decât în anul 1958, în urma denunţului făcut de pădurarul Luca Florea. Între anii 1949-1955, preotul Victor Popescu a acordat de mai multe ori ajutoare în alimente, trimise grupului prin diverşi locuitori care păstrau contactul. Deşi unii săteni au fost descoperiţi şi arestaţi, implicarea preotului în sprijinirea grupului de partizani nu a fost dovedită decât în anul 1958, după arestarea ultimilor membri ai rezistenţei.
În anul 1949 a fost arestată preoteasa Ecaterina Drăgoi şi a fost chinuită în mod barbar de colonelul de Securitate Mihăilă, de la Piteşti. Pe data de 15 decembrie, acelaşi an, a mai fost arestat Preda Ion, născut la Nucşoara pe 27 februarie 1907 şi a fost condamnat la cinci ani pentru legături cu mişcarea de rezistenţă, executând pedeapsa la Peninsula şi Ovidiu. După eliberare a fost din nou arestat, pe 22 iunie 1958, şi condamnat de data aceasta la 25 de ani pentru reluarea legăturilor cu cei din munţi.
Pe data de 2 noiembrie 1949 a fost arestat învăţătorul Virgil Marinescu din comuna Nucşoara şi va sta în temniţă până în aprilie 1964. Băiatul lui, Alexandru Marinescu, va fi şi el arestat pe 2 martie 1950 şi va sta peste opt ani închis, până pe 6 iunie 1958, când va fi eliberat numai pentru o jumătate de an, deoarece pe 26 ianuarie 1958 va fi rearestat până pe data de 29 august 1964.
Un alt frate al lui a plecat pe 3 martie 1950 să întregească grupul partizanilor. Este vorba de Ionel Marinescu, care făcuse liceul militar şi care, după doi ani şi jumătate va avea o moarte tragică. Nenorocirile se ţineau lanţ în sînul familiilor din Nucşoara; şi soţia învăţătorului, Ecaterina Marinescu, a fost arestată în acelaşi an, adică pe 16 noiembrie 1950, făcând 5 ani de închisoare, până în iunie 1955.
Mămăligă Gheorghe, din Nucşoara, a fost împuşcat mortal pe data de 6 iunie 1950, în munte. Tot în aceeaşi lună, Marinescu Ion, Jubleanu Constantin-Tică, Jubleanu Titu şi Jubleanu Marioara urmăresc pedepsirea unor activişti ce terorizau satul Nucşoara şi se deplasează în muntele Căpăţîna unde aveau loc de întâlnire cu fraţii Arnăuţoiu şi Maria Plop, care veneau din munţii Gălăşescu. Săndoia Gheorghe, cioban, care era informatorul Securităţii, a reuşit să scape cu fuga.
Pe 7 august, o parte din partizani coborau pe valea râului Vîlsan, au fost surprinşi de un grup de securişti condus de locotenentul major Ghiţă Alexandru, care a deschis foc asupra lor, somându-i. Acţiunea se petrecea cam în dreptul muntelui Dobrogeanu şi a avut loc pe 7 august. Partizanii au ripostat deschizând focul: atât Jublenii, cât şi Ionel Marinescu. Maria Jubleanu striga: "trage, Titule, ca să scape băieţii!". Şi într-adevăr locotenentul şi caporalul Balaciu Ion au fost omorâţi.
Arestările continuă în satul Nucşoara şi Poinărei. Preotul Drăgoi Ion a fost arestat în comuna Vîlsăneşti şi a fost chinuit până în anul 1959, când a fost prinsă conducerea organizaţiei, şi a fost executat la Jilava; în aprilie 1950 fusese arestată Maria Popescu, soţia învăţătorului din Poinăici, care a stat în închisoare până în 1954, când au eliberat-o. Soţul ei, Popescu Gheorghe, a fost arestat în noiembrie acelaşi an şi a stat închis până în 1956, când i s-a dat domiciliu obligatoriu. De acolo a fost re-arestat în iunie 1959.
Pe data de 2 septembrie a avut loc o ciocnire armată în muntele Gălăşescu, cu agenţi ai Securităţii deghizaţi în turişti. Cu altă ocazie, în muntele Berevoiu au înconjurat cabana unde se adunaseră muncitorii pentru a fi prelucraţi în legătură cu partizanii care circulau prin regiune. Toma Arnăuţoiu a intrat înăuntru, a ţinut un discurs împotriva regimului care distrugea ţara, punând-o la dispoziţia ruşilor. Maria Plop a distrus tablourile ce se aflau pe pereţi. Se făceau presiuni din ce în ce mai mari asupra sătenilor pentru a-i denunţa pe partizani, şi pentru ca presiunile să fie şi mai mari se trecea şi la arestări.
Preoţii Andreescu Nicolae, din comuna Poinărei şi Constantinescu Ion, din aceeaşi comună, au început să se ocupe din 1952 de aprovizionarea cu arme şi alimente a celor urmăriţi de Securitate, în 1959 vor fi şi ei executaţi. Cabanele şi stânele sunt colindate tot mai des de către partizani pentru că legaturile cu satele le fuseseră tăiate. Şi deplasările le făceau cât mai des pentru a deruta Securitatea. Astfel, aceasta primea informaţii cât mai diversificate cu privire la poziţiile partizanilor. Prezenţa lor este semnalată în 1952 când la Gruişor, când la Zîrna, Pecineaga, Brătila, Robiţa, Fireşti, Valea Lespezi, Năneasa, Udrea, Dobroneaga, ori în muntele Drăghia sau chiar în Bucegi, pentru derulare.
Astfel pe 2 august 1952 securiştii trec pe la stânele presărate de-a lungul Dîmboviţei şi pe 17-18 august îşi fac simţită prezenţa la Padina. Pe data de 7 septembrie 1952 este omorât Marinescu Ionel, în condiţii neelucidate. Tot în toamna lui 1952 este arestată preoteasa Justina Constantinescu din comuna Poinărei, care îi ajutase foarte mult pe cei fugiţi şi care după tortură a stat 5 ani în temniţele comuniste.
În anul 1953 cei din grupul "Haiducii Muscelului" se retrag spre comuna Poinărei şi în apropiere de aceasta, la "Rîpa Colţului", îşi fac un adăpost principal; de aici vor ieşi numai la nevoie, pentru aprovizionare, deoarece poterele se înteţesc pe urmele lor. Sunt făcute noi recrutări, printre care Tomeci Gheorghe cu soţia lui, Elisabeta, Sorescu Nicolae, Sorescu Gheorghe, Sorescu Maria şi alţii.
Acţiunea lor se îndreaptă şi spre pedepsirea cozilor de topor care îi terorizau pe ţăranii din comunele Corbi, Stăneşti, Brăduleţ, Nucşoara... Legăturile cu oamenii de încredere încep să fie făcute prin căsuţe poştale pentru a-i feri de arestări. Un anume Grigore Ion, zis Lepărău, le procură un aparat de radio pentru a putea asculta ştirile posturilor străine.
Fata preotului Nicolae Constantinescu va fi bănuită că i-a ajutat pe partizani cu alimente între 1954-57. Căsătorită Pedruţ, a fost numită profesoară de istorie la Cobadin. De acolo a fost arestată pe 21 iunie 1958 şi a primii 12 ani prin sentinţa 174-21 septembrie 1959. Pe data de 18 septembrie 1958 născuse în temniţa de la Văcăreşti pe Justina-Libertatea, care a trebuit să stea închisă cu mama ei. Dar cu doi ani înainte, în anul 1956, răsărise o "Floare de colţ" în voievodatul partizanilor. S-a născut Oana, fata Măriei şi a lui Tomiţă. Pe lingă bucurie au apărut şi mai multe griji.
Anul următor s-au întors din închisoare părinţii, Iancu şi Laurenţia Arnăuţoiu, după 7 ani de detenţie. Locuitorii comunei l-au întâmpinat pe învăţătorul lor cu bucurie şi simpatie conducându-l trei kilometri până la Nucşoara. Tot în acest an, preotul Vasile Popescu a fost anchetat şi torturat timp de 36 de ore, intr-un pavilion al băii de la staţiunea Brădetu, de către ofiţerii de securitate Ploscaru şi Zamfirescu, pentru a-l determina să recunoască oficierea botezului Oanei. Nici de această dată ancheta n-a reuşit să obţină probele pentru arestarea preotului. Adevărul s-a stabilit numai după arestarea grupului partizanilor în 1958.
Pentru a deruta pe urmăritori, bărbaţii din grup apăreau pentru scurt timp în munte, se făceau văzuţi, şi goana pornea după ei, în timp ce se retrăgeau cu atenţie spre grota de la Poinărei.
Sursa:universulromanesc.com