Stat major al miscarii de rezistenta(1946-1958)Partea I

PRELUAT din Rex Histrianorum
Stat Major al mişcării de rezistenţă (1946 – 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-VII-)

PARTEA I

Anul 1947 aduce pe primul plan intensificarea organizării şi pregătirii retragerii în munţi, în caz de pericol, a unui "stat-major" al mişcării de rezistenţă. Pe data de 9 martie am fost invitat să discut cu domnul "Alecu" despre posibilităţile de cazare şi securitate din masivul Piatra Craiului, întâlnirea a avut loc la Biserica Albă din Bucureşti, în cadrul convorbirii am expus situaţia din munţi, locurile de popas, de acces şi cazare. După părerea noastră, erau munţii cel mai puţin frecventaţi, deci prezentau un plus de siguranţă, şi cu legătura cea mai sigură spre Bucureşti, Braşov, Cluj sau Sibiu. Mi s-a dat de înţeles că domnul"Alecu" era persoana care conducea această mişcare pregătitoare în vederea unei acţiuni de salvare de sub comunişti.
Prezentarea tuturor aspectelor referitoare la viaţa nouă ce-i aştepta pe cei ce se retrăgeau în munţi a fost analizată cu deosebit interes, urmând să se pregătească posibilităţile de aprovizionare şi depozitare de alimente care pot fi conservate pe timp îndelungat. Despre aspectul legal de apărare urma să se discute cu o persoană de specialitate, avându-se în vedere configuraţia terenului. Ne-am despărţit, urmând să ţinem contactul prin legătura creată.
Lunile martie, mai, iulie au adus valuri de arestări din ce in ce mai masive. Eu am picat; au picat şi alţii. Domnul "Alecu" de asemenea. El nu era altul decât inginerul Pop, directorul "Uzinelor Reşiţa", şi a fost implicat în procesul Mişcării de rezistenţă, alături de inginerii Bujoiu şi Balş; amiralul Horia Măcelaru, profesorul George Mânu, Dumitru Zama, Nelu Pădureanu şi mulţi alţii. Printre alte învinuiri li s-a adus şi aceea că, printr-un tunel săpat sub localul Adunării Deputaţilor, urmăreau să-l arunce în aer.
Tot în primăvara anului 1947 am dat de o fracţiune a acestei mişcări, dirijată de un anume Paul Tomescu. Cu acea ocazie unul din membrii acestei mişcări m-a avertizat să ne ferim de Drăgulescu, care devenise agent din septembrie 1946, când a fost ridicat şi dus la Serviciul Secret al lui Bodnăraş, de pe Calea Victoriei colţ cu Grigore Alexandrescu.
Discuţia am purtat-o la una din locuinţele conspirative de pe strada Hagi Ghiţă, unde se găsea şi Costică lonaşcu, care a fost arestat după multe peripeţii, în mai puţin de un an au fost arestaţi şi ceilalţi. Pe unii i-am văzut prin închisori. Dar despre Paul Tomescu nimeni n-a mai auzit nimic. Se bănuieşte că avea alt nume. însă nici figura nu i-a mai fost zărită. Printre cei exterminaţi în închisori s-au reţinut următorii: Ion Pop, Ion Bujoiu, Petre Balş, George Mânu.

PREGĂTIRI DE LUPTĂ ŞI LA CRAIOVA

La Craiova, maiorul de cavalerie Lucian Dimitriu conducea o ramură a organizaţiei militare a generalului Ion Carlaonţ. El a fost român de mare curaj, gata oricând să-şi sacrifice viaţa pentru ţară. De trei ori Lucian Dimitriu a fost voluntar pe frontul antibolşevic şi de trei ori a fost rănit. De pe patul spitalului îi ruga pe doctori să-l pună mai repede pe picioare pentru a pleca ca-şi facă datoria pe front. Imediat după confiscarea puterii de către comunişti, maiorul Lucian Dimitriu s-a gândit la modul prin care să-i înlăture şi să dea posibilitatea poporului să-şi aleagă adevăraţii reprezentanţi.
Activând pe această linie, Lucian Dimitriu a aflat că pe data de 6 martie 1948, cu ocazia inaugurării Depoului C.F.R. din Craiova, cel mai mare depou din Sud-estul european, Gheorghe Gheorghiu-Dej urma să ţină o cuvântare în Piaţa Prefecturii judeţului Dolj. Atunci a propus câtorva ofiţeri din Organizaţia generalului Carlaonţ să-l asasineze pe secretarul Partidului Comunist. Urma ca atentatorul să fie desemnat prin tragere la sorţi şi în ziua respectivă să se afle cât mai aproape de vorbitor, iar după executarea planului să se sinucidă pe loc. Dar cu câteva zile înainte de inaugurare s-a anunţat schimbarea vorbitorului, prin Niculae Guină, un comunist marcant, în această situaţie ofiţerii au renunţat la plan.
Printre cei care făceau parte din grupul maiorului Lucian Dimitriu se aflau ofiţerii de cavalerie: Remus Radina, din comuna Segarcea, judeţul Dolj, Tiberiu Ţolescu, din comuna Cîrcea şi ofiţerul de artilerie Constantin Grădinaru. Fiecare membru al organizaţiei avea obligaţia să recruteze alţi 5 membri, fără a comunica numele lor nici superiorilor şi nici inferiorilor. Maiorul Lucian Dimitriu absolvise şi A.N.E.F.-ul (Academia Naţionala de Educaţie Fizică). El strânsese în jurul lui un grup de tineri elevi din Craiova, cărora le dădea lecţii de înot şi cu care făcea gimnastică la aparate, pregătindu-i pentru lupta armată, pe care cei mai mulţi ofiţeri superiori din vechea armată o vedeau izbucnind în cel mult doi ani.
Lucian Dimitriu l-a sfătuit pe Remus Radina să facă şi el la fel cu elevii claselor superioare de la Şcoala Normală "Ştefan Velovan" din Craiova, unde era pedagog. Organele comuniste l-au criticat în public pe Remus Radina afirmând că face instrucţie militară cu elevii, şi nu simple lecţii de gimnastică, ce l-a surprins şi i-a creat impresia că cineva divulgase intenţiile lui. În vara anului 1948 Lucian Dimitriu s-a dus să facă o recunoaşterea regiunii munţilor Olteniei, cu scopul de a pregăti declanşarea luptei armate împotriva regimului comunist.
În toamna anului 1948, la sugestia maiorului Lucian Dimitriu, Remus Radina a trecut frontiera în Iugoslavia, pentru a discuta cu autorităţile iugoslave posibilităţile lor de a sprijini cu armament şi muniţie această organizaţie. Cum iugoslavii au dat un răspuns evaziv, iar situaţia acolo era total diferită de afirmaţiile făcute de presa română, şi anume că pe teritoriul iugoslav se află trupe anglo-americane, Radina a transmis o scrisoare lui Tiberiu Ţolescu, comunicându-i următorul mesaj pentru maiorul Dimitriu: "Să nu ducă oile în Iugoslavia, ci să le ducă la Vâlcea".
Conform înţelegerii prealabile, aceasta însemna că Maiorul Dimitriu Lucian trebuia să se retragă în munţi, deoarece soluţia iugoslavă era periculoasă. Între timp grupul respectiv a fost arestat în România.
La Securitatea din Craiova, Lucian Dimitriu a fost bătut de anchetatorul Oancă, un renumit călău. Cum Lucian Dimitriu era un tip atletic şi nu suporta să fie înjosit, într-una din zile, când Oancă a încercat să-l lovească, s-a sculat de pe scaun, l-a prins în braţe şi a plecat cu el pe sus, până la fereastră. Oancă îngălbenise şi-i pierise graiul. Era un fulg în mâinile maiorului Dimitriu, care, ţinându-l sus, i-a zis, uitându-se pe fereastră: "Vezi ?" Numai atâta, după care l-a lăsat jos. Din acel moment călăul Oancă şi-a schimbat complet atitudinea faţă de maiorul Dimitriu.
Sublocotenentul Constantin Grădinaru a murit în închisoare din cauza torturilor suferite în timpul anchetei. Ş i maiorul Lucian Dimitriu a murit la scurt timp după arestare, tot din cauza tratamentului la care a fost supus in închisoare.

Singur în lupta cu opresorul ţării

În judeţul Dîmboviţa oamenii îşi amintesc, mai degrabă de "Gogu Geagu" decât de Marinescu, ţăranul din comuna Izvoarele, cu o casă de zece copii, dintre care patru băieţi. Şi dacă bătrânii satelor s-au stins, vestea despre Traian "Geagu" a ajuns până în zilele noastre; mărturie fiind şi crucea din marginea satului, rămasă până acum vreo zece ani! Şi dacă astăzi nu mai este, omul şi Jocul s-au proiectat în veşnicie.
Traian Marinescu s-a născut în anul 1922. După ce a terminat liceul "Ienăchiţă Văcărescu" din Târgovişte, a urmat Academia Comercială. În ziua de 19 noiembrie 1946, când comuniştii au încercat să falsifice alegerile de la secţia Izvoarele, introducând buletine străine, Traian Marinescu a pus mâna pe urnă şi i-a dat foc, în timp ce pistoalele şi mitralierele au început să răsune şi din partea comuniştilor jefuitori ale voinţei naţionale, şi din partea poporului ce-şi apăra dreptul să decidă liber asupra soartei lui.
Rezultatul alegerilor falsificate a fost publicat fără cel al comunei Izvoarele. Traian Marinescu a luat calea codrului; prefectul comunist, învăţătorul Gogu Popescu, vinovat de teroarea şi operaţiile de falsificare a alegerilor din judeţul Dîmboviţa, a plecat în Goana.
După trei ani, în 1949, Traian Marinescu a fost descoperit în comuna lui natală. Securitatea a ocupat casa din apropierea ascunzătorii lui şi a pregătit asaltul. Traian Marinescu a simţit pericolul şi a ieşit înarmat cu o grenadă şi cu o mitralieră. A tras o rafală în casa în care se aflau securiştii şi a aruncat grenada spre fereastră; aceasta a lovit însă cerceveaua şi s-a rostogolit pe pantă; el a prins-o şi a încercat să o arunce din nou, dar când a ridicat-o a făcut explozie şi i-a rupt degetul mare de la mâna dreaptă. Plin de sânge s-a retras în camera lui. Când a intrat potera, era întins pe pal. A mai avut putere să-l lovească cu piciorul pe primul care a intrai şi să-l doboare. A fost dezarmat şi i s-a spus că-l vor duce să-l panseze. Voi să mă pansaţi pe mine ? Şi cu mâna stângă şi-a rupt degetul ce-i atârna în piele şi l-a azvârlit în ei. A fost dus la Securitate.
După câteva luni, într-o noapte, l-au dus cu maşina la marginea comunei Izvoarele şi i-au spus să coboare şi să se ducă acasă. Traian Marinescu cunoştea sistemul criminalilor comunişti, al împuşcării pe la spate. El le-a zis: Vă mulţumesc că m-aţi adus să mă împuşcaţi în satul meu pe care îl iubesc ! Au fost ultimele lui cuvinte; în timp ce păşea semeţ pe calea fără întoarcere, o rafală l-a dărâmat pe vecie.
După ani de zile, la marginea satului a răsărit o cruce, care marca locul sacrificiului. Până acum vreo zece ani mai era. Poate mai este şi azi? Dumnezeu ştie! Aşa a fost exterminat Traian Marinescu, eroul din comuna Izvoarele, pentru că a încercat să se împotrivească liftelor care au înăbuşii voinţa ţării şi au vândut-o ruşilor.

Organizaţia de rezistenţă din judeţul Gorj

Ca protest împotriva politicii comuniste de subjugare a ţării de către mercenarii aduşi şi instalaţi la conducere de trupele sovietice, un mănunchi de români, refugiaţi în munţii judeţului Gorj, au început să răspândească o scrie de manifeste prin care era demascată politica nefastă a regimului, precum şi o broşură intitulată"Spaţiul etnic şi istoric românesc".
Din această organizaţie au făcut parte: Locotenent-colonel Ionescu Vintilă Micandru; căpitan Brâncuşi Grigore, nepot de văr al lui Constantin Brâncuşi; învăţătorii Ion Rădoi şi Alexandru Stoichiţescu, din comuna Arcani şi Constantin Tabacu, din comuna Hobiţa; Martin Gheorghe, din Valea Mare, comuna Runcu, condamnat la 10 ani muncă silnică; Dineu Gheorghe, din comuna Broşteni; Tabacu Constanţa (născută Brîncuşi) şi Sîrbulescu Polina (născută Brîncuşi). Acţiunea a fost lansată la începutul anului 1949 şi a durat până în 1951. Printre cei care au sprijinit răspândirea manifestelor se afla şi Ionel Isac. Coordonarea se făcea din cabana situată în zona muntoasă de deasupra satului Topeşti, din judeţul Gorj.
Pe data de 10 mai 1951, agenţii de securitate din Târgu Jiu au înconjurat regiunea şi au dat foc cabanei, unde se găsea numai căpitanul Grigore Brâncuşi; însoţitorul sau, Gheorghe Marău, ţăran din Valea Mare-Runcu, coborâse pentru a aduce apă. Deşi căpitanul Grigore Brâncuşi era înarmat şi se afla în poziţie bună de apărare, n-a deschis focul asupra soldaţilor, preferind să se prăvălească în valea din spatele cabanei, în schimb ofiţerul de securitate Goga a tras şi l-a împuşcat în plămânul drept şi în deltoid, cu două gloanţe. Rănit grav şi pierzând mult sânge, Grigore Brâncuşi a fost coborât pe o targa improvizată şi dus la Târgu Jiu cu un camion al Securităţii.
La spital a fost operat de doctorul Adameşteanu, care şi-a dat tot interesul pentru a-l salva. Dar, imediat după operaţie. Securiştii l-au aruncat într-un grajd, unde rănile s-au vindecat cu greu şi numai după o nouă intervenţie chirurgicală. Condamnat la 20 de ani muncă silnică, Grigore Brâncuşi a trecut prin iadul închisorilor comuniste, la Craiova, Jilava, Valea Nistrului, Satu Mare, Aiud, Gherla, Grindu şi prezenţa lui a fost semnalată în numeroase greve de protest împotriva regimului de exterminare.
Sursa:universulromanesc.com