Sasca-Cheile Nerei-Valea Beiului*muntii Semanicului

SASCA-CHEILE NEREI—VALEA BEIULUI

Distanta: 16 km.                                                                                                                                          

Timp necesar: 4—5 ore.

Afluent al Nerei din partea nordica, Beiul si-a sapat albia mai mult in calcar, in coltul de sud-vest al Muntilor Aninei. La obirsia sa, in apropiere de Steierdorf, relieful este deosebit de interesant, bazinul sau patrunzind ca o pana intre bazinele vailor Pauleasca si Mindrisag, afluenti ai vaii Minisului. Sec in partea sa superioara (de unde si denumirea cantonului, Beiul Sec) el poarta prinosul apelor si curiozitatile pe care le creeaza intr-un asemenea relief, abia in partea inferioara. Pe o lungime de aproximativ 15 km, valea ofera drumetului variate frumuseti, culminind cu cele din partea mijlocie, unde se varsa principalul afluent, valea Beusnitei. Intregul bazin al vaii Beusnita, precum si alte suprafete invecinate cu cheile Nerei, constituie o intinsa rezervatie naturala. Obiectivul ocrotit aici este atit peisajul variat si salbatic, cit si vegetatia forestiera si ierbacee.
Se intilnesc aici numeroase exemplare batrine de alun turcesc, poate cele mai numeroase in Carpatii nostri. Alaturi de intinsele paduri de fag se intilnesc speciile termofile caracteristice stincariilor calcaroase, intr-o abundenta rara: liliac, scumpie, mojdrean, corn etc. Vegetatia ierboasa este si ea deosebit de bogata in specii, multe din ele relicte ale unor specii climatice indepartate. Datorita importantei floristice, o parte din valea Beusnitei a fost decretata rezervatie inca din anul 1943. Recent, ea a fost extinsa asupra intregului bazin.
Se poate ajunge aici pe trei cai de acces principale:
— din nord, de la Anina—Steierdorf, prin cantonul silvic Crivina (traseul descris anterior);
— din sud, din valea Nerei (traseul descris anterior), urcind pe valea Beiului, circa 5 km pina la cantonul Beiul, apoi inca circa 2 km pina la Ochiul Beiului;
— al treilea drum de acces vine din vest, din drumul Oravita—Moldova Noua. Aproximativ la jumatatea distantei dintre Moceris si Slatina-Nera se desparte un drum care duce in comuna Potoc — 4 km, apoi la Socolari, alti 2 km. La intrarea in Socolari un drum pe dreapta face legatura cu valea Beiului. Drumul este greu practicabil pentru masini.
Pornind din marginea satului, drumul urca intii o coasta intinsa, dupa care urmeaza aproximativ curba de nivel, intr-un peisaj despadurit, cu destula stincarie, dezolant. Trece firul unui piriias, apoi ocoleste Dealul Cetatii, unde ruinele unei vechi cetati cocotate pe virful stincos al dealului stapinesc intinderile spre vest. Cetatea, construita se pare in timpul turcilor, a fost un important punct strategic.
Amintirea beiului — fostul comandant al cetatii — s-a pastrat in denumirile locurilor. Pe valea Beiului se afla Ochiul Beiului, imediat la poalele cetatii si la varsarea vaii Beusnita. Dupa ce trece pe la poalele cetatii, la cel mult l km de ea, drumul coboara repede spre vale, pe un versant stincos, ajungind in valea Beiului ceva mai sus de cantonul Beiul. Mergind in sus pe vale, dupa aproximativ un kilometru si jumatate, la o cotitura a vaii, o padurice de brad ne atrage atentia. In fata paduricii, linga varsarea Beusnitei in valea Beiului, se afla minunatul Ochi al Beiului. In stinca alba a versantului, un gavan mic are pe fundul sau un izbuc, care il umple cu apa. Apa cristalina, venita pe cai subterane din locuri indepartate, se revarsa printr-o parte a gavanului, formind dintr-o dala un piriias. Prin cristalinul apei pietrele de pe fund au culori verzui-vinetii, cele doua culori estompindu-se pe masura adincimii. Culorile se datoreaza muschilor ce acopera pietrele, precum si reflexelor cerului si ale paduricii de brad ce completeaza admirabil locul.
Ochiul Beiului! Ochii beiului ar fi fost negri ca ai intregului sau neam, dar lacrimile lui, adunate in gaocul acesta al stincii dupa pierderea fiicei, au furat azurul cerului, topindu-l in ele. Veacurile au sters treptat realitatile, iar imaginatia a inceput sa coloreze ea legende pe fundalul privelistilor. Variante sint multe. Unii au inecat-o aici pe fiica beiului, umplind apoi cu lacrimile tatalui stinca seaca. Altii i-au gasit ei prilej de dragoste cu un voinic al locurilor, iar neinduplecarea tatalui a iscat izvor de lacrimi curate, ce s-au pastrat peste veacuri, ca si credinta in dragoste.
La un pas de Ochiul Beiului, valea Beusnitei se avinta naprasnic peste o suita de cascade: un salt si o involburare continua, inainte de a se varsa in valea Beiului.
Jocul zglobiu al apei te indeamna sa-i cunosti cursul. O poteca ce urmareste firul vaii te ajuta. Rasfirarea suvitelor de apa, pragurile continue se datoresc depunerilor de tuf calcaros, opera constructiva a apelor. Dupa ce le urmaresti citeva sute de metri, poteca ce trece prin padure te scoate intr-o poiana frumoasa. Perspectiva ce se deschide iti arata in lungimea ei valea Beusnitei, terminata sus in asprimea peretilor stincosi ai Plesivei. Dar chiar in apropiere, stincariile din virful Cerboanei sint maiestuoase.
Trecind de aceasta poiana, minunat loc pentru asezarea unei cabane, padurea se inchide iarasi si dupa un pilc de brazi ne apare surpriza celei de-a doua cascade. Toate cascadele Beusnitei au ceva aparte. Pragurile de pe care sare apa sint in continua geneza, datorita depunerilor de tuf calcaros din apa prea bogata in calcar. Ele nu sint simple praguri de roca, cu o singura cadere. Aici apa se imprastie in numeroase brate mai mici, cu diferite caderi in pinze continue, in suvoaie neregulate, in jerbe de stropi, dind un admirabil spectacol. Si pragul inainteaza mereu, depunerile cresc, schimbind tot mereu fizionomia cascadei. Sub toata aceasta cladarie de tuf exista un labirint de grote in miniatura, de galerii, cu ape ce gilgiie peste tot. In jur, padurea ce se intinde chiar peste cascada ascunde in umbra admirabilul spectacol al apelor, luminindu-1 doar ici-colo cu cite o raza razleata.
O poteca le urca deasupra cascadei, unde apele sint linistite, curgind in meandre domoale. Mai sus, mersul lor e iarasi grabit si, la vreun kilometru, intilnim a treia cascada a Beusnitei, la fel de mareata ca cea pe care am depasit-o. Am urcat deja mult pe vale in sus, sub peretii salbatici ai Plesivei, spre obirsia apelor. Splendoarea locurilor ne impinge gindul acolo, sus — unde cu multa greutate se poate ajunge — in culmea Plesivei, in platoul neregulat dinspre Fata Albilor, impreunare de culmi de sub care izvorasc jur imprejur cinci vai, unde ochiul cuprinde intinsul acestei minunate parti de tara.
Ii sfatuim pe drumet sa lase aceste locuri salbatice si putin umblate si sa se intoarca la minunea ochiului albastru, de neuitat, al Beiului.                                                                                                            

Sursa:scrigroup.com