PRELUAT din Rex Histrianorum
Stat Major al mişcării de rezistenţă (1946 – 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-VII-)
-PARTEA III-
Stat Major al mişcării de rezistenţă (1946 – 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-VII-)
-PARTEA III-
MARAMUREŞUL PREZENT ÎN LUPTA PENTRU LIBERTATE
Maramureşul, această minunată fortăreaţă naturală, e locuit de o populaţie autohtonă, produs al pământului şi istoriei locale, care a păstrat legătura cu marea masă românească, reuşind, în ciuda vitregiei vremurilor, să-şi conserve intact trecutul glorios, manifestat pe toate planurile. Încununat cu cinstea de a fi dat descălecători de ţară, Maramureşul a ştiut să-şi apere cu demnitate onoarea şi drepturile. Maramureşenilor le-a rămas neştearsă în memorie data de 4 septembrie 1717, când din văi s-a ridicat până la unul, salvând de la sclavie peste 7000 de creştini şi zdrobind peste zece mii de tătari ce le călcaseră ţara, după ce prădaseră regiunile vecine.
Au intrat în legendă faptele de vitejie ale lui Pintea, care a organizat o ceată de haiduci, ridicându-se împotriva terorii nobililor maghiari. Răsunetul faptelor a fost aşa de mare, încât, pentru respectarea memoriei eroului popular, coiful şi armura lui au rămas în păstrarea bisericii din Budeşti, comuna natală a haiducului.
Proaspătă le era amintirea măreţelor fapte ale gărzilor naţionale, care au colaborat cu trupele române la curăţirea provinciei de bandele ungureşti bolşevizate ale lui Bela Kun, dar mai vii le erau, în faţa ochilor şi pe trupuri, chinurile suferite sub vremelnica ocupaţie maghiară din 1940-1944. De aceea, intrarea ruşilor şi pângărirea vetrei strămoşeşti, cu toată suita blestemăţiilor "eliberării frăţeşti", au făcut pe mult încercaţii copii ai durerii să se ridice şi să pedepsească.
Au fost înfruntări crâncene în acea primăvară a lui 1945, când se zicea că ordinul "la arme" l-a dat şeful de plasă Gavrilă Strifundă. La Vadul Izei, pe data de 5 martie, câteva mii de maramureşeni au început lupta împotriva instaurării noii dictaturi. Gavrilă Strifundă, originar din comuna Borşa, a fost arestat în august 1949 şi a dispărut fără urmă.
În perioada premergătoare alegerilor din 1946, teroarea comunistă s-a accentuat pe aceste locuri, unde popularitatea tribunului Ilie Lazăr devenise şi mai mare după condamnarea lui în procesul "Sumanelor Negre". Acest fapt dovedea adevăratele intenţii ale comuniştilor. Mişeii au săvârşit crime pe văile Mare, Cosăului şi Izei.
Când s-a instaurat teroarea, ciobanul Dunca Vasile era prezent în lupta protestatară, făcându-şi dreptate în felul lui. Cum îi prindea pe comunişti, îi punea să-şi mănânce hârtiile de la partid. Originar din comuna Budeşti, Vasile Dunca îşi crease un mic nucleu de rezistenţă, cutreierând satele, pentru a plăti celor ce comiteau nedreptăţi. Poterele puse pe urmele lui au reuşit să-l prindă, tot prin trădare, ca de obicei. Arestarea a avut loc la moara Bîcului, din comuna Călineştî, de pe malul pârăului Cosău, afluent al Marei. Odată cu el a căzut şi Părăseau în mâinile Securităţii. Despre cei doi se spune că au fost împuşcaţi de plutonierul Coza din Săpînţa.
În una din ciocniri a fost rănit în mână şi pădurarul Şerban Vasile-Simion, din comuna Călineşti, care ducea alimente partizanilor. Condamnat, acesta a murit în închisoarea Gherla, în anul 1961, lăsând orfani 5 copii. Tot atunci au mai fost arestaţi cei doi fraţi Gherman din comuna Sîrbi (unul avea prenumele Vasile), Frunză Ion, tot din comuna Sîrbi, doi fraţi Şandordin Budeşti (unul dintre ei, Puiu, era învăţător în comună), Andreiea Ion din comuna Călineşti, Tomoioagă Vasile, Gheorghe Dunca din Borşa şi alţii. Cu numele de Dunca vom găsi prin închisori mulţi arestaţi.
Elevii de liceu, crescuţi în dragostea de neam şi ţară pe locurile legendare ale Iui Dragoş şi Bogdan, sunt prezenţi cu armele în mână in această luptă de rezistenţă. Pe Aurel Vîşovan, profesor la liceul din Sighet, îl vom găsi atât la cursuri, cât şi în organizarea mişcării, alături de cei ce reprezentau viitorul ţării. După Sărbătorile Paştelui din anul 1949, elevii de liceu ai claselor 5 şi 6 din leud şi Dragomireşti nu se mai duc la şcoală. Părinţii, fraţii şi rudele lor zăceau în închisori. Copiii se pregătesc de luptă pentru a-şi salva neamul. Se retrag în munţi şi cutreieră satele, încercând să adune cit mai multă lume într-o acţiune de înlăturare a trădătorilor care confiscaseră conducerea stalului.
Securitatea, aflând de această fierbere, introduce o iudă în mijlocul lor, şi anume pe Vlad Dănilă, elev din comuna Sălişte. Acesta a vândut parola folosită pentru a se ajunge la cel ce se ocupa de organizare şi pregătea declanşarea acţiunii. Când Securitatea a trimis un agent să întrebe, conform consemnului "unde este popa", gazda, de bună-credinţă, a răspuns că se află la Gavrilă Pîţu.
Colonelul Ludovic Cseller, comandantul regiunii Baia Mare, şi căpitanul Retezan, care conduceau operaţiile de înăbuşire a mişcării, s-au apropiat cu soldaţii de casa lui Gavrilă Piţu din comuna leud şi i-au somai pe cei din interior să se predea. Din casă s-a răspuns cu focuri de arme şi grenade.
Popşa Vasile-Lică, student, originar din Sighet, a fost împuşcat mortal de către căpitanul Retezan. Fratele lui, Popşa Ion-Mihai, tot student, a sărit pe fereastră cu puşca mitralieră şi a început să tragă, croindu-şi culoar şi reuşind să dispară în pădure. Casa a fost luată cu asalt şi ocupată, în pivniţă au mai fost găsiţi doi elevi: lusco Gavrilă-Sfîcă din Ieud şi Iusco Doru din Sieu.
Arestările s-au ridicat la peste 100 de persoane, dintre care sunt cunoscuţi până în prezent: Bogdan Ion, elev, condamnat la 12 ani; Dunca Ion, elev din Jeud; Dunca Vasile, elev din leud; Dunca Vasile-Petre, funcţionar din Dragomireşti; Mân Nestor, elev din leud, condamnat la 5 ani; Susco Gavrilă, medic din Dragomireşti; Motrea Ion, elev; Ofrim Vasile-Morea, ţăran, condamnat la 6 ani şi arestat din nou după 1958; Otic Vasile, contabil din Dragomireşti, condamnat de două ori; Radu Costică, elev; Rubel Ianoş, meseriaş; Ticăia Vasile, ţăran din Dragomireşti, mort în anul 1950 în lagărul de exterminare de la Peninsula; Aurel Vlad, elev; Vlad Gheorghe, medic; Vlad Mihai, elev din Sighet; Vlad Minai, tehnician din Dragomireşti: Zubaşu Ilie, ţăran din Dragomireşti.
Corpul neînsufleţit a lui Popşa Vasile-Lică a fost plimbat prin Sighet pentru a înfricoşa populaţia, care a fost obligată, inclusiv copiii, să iasă pe stradă. Pentru a aresta pe celălalt frate, Popşa lon-Mihai, fugit în munţi, colonelul Cseller, care conducea operaţia, l-a eliberat pe un anume Vlad Mitrucă, condamnat de drept comun, unchiul trădătorului Vlad Dănilă, cu condiţia ca să-l ademenească pe cel dispărut. După ce şi-a îndeplinit misiunea, această iudă a fost arestată pentru a-şi continua pedeapsa. Popşa Ion-Mihai, din cauza bătăilor şi a regimului de pedeapsă la care a fost supus, a murit în închisoarea de la Târgu Ocna.
CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gîndirea Românească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Sursa:universulromanesc.com
Maramureşul, această minunată fortăreaţă naturală, e locuit de o populaţie autohtonă, produs al pământului şi istoriei locale, care a păstrat legătura cu marea masă românească, reuşind, în ciuda vitregiei vremurilor, să-şi conserve intact trecutul glorios, manifestat pe toate planurile. Încununat cu cinstea de a fi dat descălecători de ţară, Maramureşul a ştiut să-şi apere cu demnitate onoarea şi drepturile. Maramureşenilor le-a rămas neştearsă în memorie data de 4 septembrie 1717, când din văi s-a ridicat până la unul, salvând de la sclavie peste 7000 de creştini şi zdrobind peste zece mii de tătari ce le călcaseră ţara, după ce prădaseră regiunile vecine.
Au intrat în legendă faptele de vitejie ale lui Pintea, care a organizat o ceată de haiduci, ridicându-se împotriva terorii nobililor maghiari. Răsunetul faptelor a fost aşa de mare, încât, pentru respectarea memoriei eroului popular, coiful şi armura lui au rămas în păstrarea bisericii din Budeşti, comuna natală a haiducului.
Proaspătă le era amintirea măreţelor fapte ale gărzilor naţionale, care au colaborat cu trupele române la curăţirea provinciei de bandele ungureşti bolşevizate ale lui Bela Kun, dar mai vii le erau, în faţa ochilor şi pe trupuri, chinurile suferite sub vremelnica ocupaţie maghiară din 1940-1944. De aceea, intrarea ruşilor şi pângărirea vetrei strămoşeşti, cu toată suita blestemăţiilor "eliberării frăţeşti", au făcut pe mult încercaţii copii ai durerii să se ridice şi să pedepsească.
Au fost înfruntări crâncene în acea primăvară a lui 1945, când se zicea că ordinul "la arme" l-a dat şeful de plasă Gavrilă Strifundă. La Vadul Izei, pe data de 5 martie, câteva mii de maramureşeni au început lupta împotriva instaurării noii dictaturi. Gavrilă Strifundă, originar din comuna Borşa, a fost arestat în august 1949 şi a dispărut fără urmă.
În perioada premergătoare alegerilor din 1946, teroarea comunistă s-a accentuat pe aceste locuri, unde popularitatea tribunului Ilie Lazăr devenise şi mai mare după condamnarea lui în procesul "Sumanelor Negre". Acest fapt dovedea adevăratele intenţii ale comuniştilor. Mişeii au săvârşit crime pe văile Mare, Cosăului şi Izei.
Când s-a instaurat teroarea, ciobanul Dunca Vasile era prezent în lupta protestatară, făcându-şi dreptate în felul lui. Cum îi prindea pe comunişti, îi punea să-şi mănânce hârtiile de la partid. Originar din comuna Budeşti, Vasile Dunca îşi crease un mic nucleu de rezistenţă, cutreierând satele, pentru a plăti celor ce comiteau nedreptăţi. Poterele puse pe urmele lui au reuşit să-l prindă, tot prin trădare, ca de obicei. Arestarea a avut loc la moara Bîcului, din comuna Călineştî, de pe malul pârăului Cosău, afluent al Marei. Odată cu el a căzut şi Părăseau în mâinile Securităţii. Despre cei doi se spune că au fost împuşcaţi de plutonierul Coza din Săpînţa.
În una din ciocniri a fost rănit în mână şi pădurarul Şerban Vasile-Simion, din comuna Călineşti, care ducea alimente partizanilor. Condamnat, acesta a murit în închisoarea Gherla, în anul 1961, lăsând orfani 5 copii. Tot atunci au mai fost arestaţi cei doi fraţi Gherman din comuna Sîrbi (unul avea prenumele Vasile), Frunză Ion, tot din comuna Sîrbi, doi fraţi Şandordin Budeşti (unul dintre ei, Puiu, era învăţător în comună), Andreiea Ion din comuna Călineşti, Tomoioagă Vasile, Gheorghe Dunca din Borşa şi alţii. Cu numele de Dunca vom găsi prin închisori mulţi arestaţi.
Elevii de liceu, crescuţi în dragostea de neam şi ţară pe locurile legendare ale Iui Dragoş şi Bogdan, sunt prezenţi cu armele în mână in această luptă de rezistenţă. Pe Aurel Vîşovan, profesor la liceul din Sighet, îl vom găsi atât la cursuri, cât şi în organizarea mişcării, alături de cei ce reprezentau viitorul ţării. După Sărbătorile Paştelui din anul 1949, elevii de liceu ai claselor 5 şi 6 din leud şi Dragomireşti nu se mai duc la şcoală. Părinţii, fraţii şi rudele lor zăceau în închisori. Copiii se pregătesc de luptă pentru a-şi salva neamul. Se retrag în munţi şi cutreieră satele, încercând să adune cit mai multă lume într-o acţiune de înlăturare a trădătorilor care confiscaseră conducerea stalului.
Securitatea, aflând de această fierbere, introduce o iudă în mijlocul lor, şi anume pe Vlad Dănilă, elev din comuna Sălişte. Acesta a vândut parola folosită pentru a se ajunge la cel ce se ocupa de organizare şi pregătea declanşarea acţiunii. Când Securitatea a trimis un agent să întrebe, conform consemnului "unde este popa", gazda, de bună-credinţă, a răspuns că se află la Gavrilă Pîţu.
Colonelul Ludovic Cseller, comandantul regiunii Baia Mare, şi căpitanul Retezan, care conduceau operaţiile de înăbuşire a mişcării, s-au apropiat cu soldaţii de casa lui Gavrilă Piţu din comuna leud şi i-au somai pe cei din interior să se predea. Din casă s-a răspuns cu focuri de arme şi grenade.
Popşa Vasile-Lică, student, originar din Sighet, a fost împuşcat mortal de către căpitanul Retezan. Fratele lui, Popşa Ion-Mihai, tot student, a sărit pe fereastră cu puşca mitralieră şi a început să tragă, croindu-şi culoar şi reuşind să dispară în pădure. Casa a fost luată cu asalt şi ocupată, în pivniţă au mai fost găsiţi doi elevi: lusco Gavrilă-Sfîcă din Ieud şi Iusco Doru din Sieu.
Arestările s-au ridicat la peste 100 de persoane, dintre care sunt cunoscuţi până în prezent: Bogdan Ion, elev, condamnat la 12 ani; Dunca Ion, elev din Jeud; Dunca Vasile, elev din leud; Dunca Vasile-Petre, funcţionar din Dragomireşti; Mân Nestor, elev din leud, condamnat la 5 ani; Susco Gavrilă, medic din Dragomireşti; Motrea Ion, elev; Ofrim Vasile-Morea, ţăran, condamnat la 6 ani şi arestat din nou după 1958; Otic Vasile, contabil din Dragomireşti, condamnat de două ori; Radu Costică, elev; Rubel Ianoş, meseriaş; Ticăia Vasile, ţăran din Dragomireşti, mort în anul 1950 în lagărul de exterminare de la Peninsula; Aurel Vlad, elev; Vlad Gheorghe, medic; Vlad Mihai, elev din Sighet; Vlad Minai, tehnician din Dragomireşti: Zubaşu Ilie, ţăran din Dragomireşti.
Corpul neînsufleţit a lui Popşa Vasile-Lică a fost plimbat prin Sighet pentru a înfricoşa populaţia, care a fost obligată, inclusiv copiii, să iasă pe stradă. Pentru a aresta pe celălalt frate, Popşa lon-Mihai, fugit în munţi, colonelul Cseller, care conducea operaţia, l-a eliberat pe un anume Vlad Mitrucă, condamnat de drept comun, unchiul trădătorului Vlad Dănilă, cu condiţia ca să-l ademenească pe cel dispărut. După ce şi-a îndeplinit misiunea, această iudă a fost arestată pentru a-şi continua pedeapsa. Popşa Ion-Mihai, din cauza bătăilor şi a regimului de pedeapsă la care a fost supus, a murit în închisoarea de la Târgu Ocna.
CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gîndirea Românească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Sursa:universulromanesc.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu