PRELUAT din Rex Histrianorum
Stat Major al mişcării de rezistenţă (1946 – 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-VII-)
-PARTEA II-
Luptele din munţii Olteniei
Dacă ieşi din Cornereva şi traversezi Munţii Cernei, pe splendida vale cu acelaşi nume, pentru a ajunge pe creasta Munţilor Mehedinţi, ţi se deschide în faţa ochilor panorama măreaţă a Munţilor Subcarpatici şi a platoului Mehedinţi. În această regiune cuprinsă între izvoarele torenţilor Topolniţa, Cosustea şi Motru, unde timpul a săpat pentru totdeauna nenumărate peşteri, ca cele de la Balta, Molaresca, Cloşcani, luase fiinţă o altă mişcare de partizani. Este posibil ca ea să fi avut legătură cu mişcarea de partizani din Munţii Banatului, cu atât mai mult cu cât, în aceste două sectoare, a fost înregistrată trecerea lui Petre Domăşneanu.
Luptele cu securiştii, angajate după căderea partizanilor din Banat, s-au soldat cu morţi de ambele părţi. Printre partizani se găseau fraţii Bocîrnea, băieţii şefului de gară din Turnu Severin. Primul, Ion-Puiu, student în drept la Cluj, a murit în luptele de la Isverna - din judeţul Mehedinţi. Al doilea, Ovidiu, licean la Turnu Severin, a murit de asemenea în luptă. Un alt elev de la liceul "Traian" din Turnu Severin. Gheorghe Eftimie, a murit în aceleaşi condiţii. Printre cei care au participat la asasinarea celor trei tineri se găseau plutonierul Cioabă, mare torţionar, şi şeful Securităţii, Mihuţ, acelaşi care l-a ucis pe Vărzan în pădurea din Bistriţa, în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 1946.
În anul 1950 numeroase trupe de Securitate au invadat judeţul Mehedinţi, de la Hinova la Gruia. Aici a fost împuşcat în spate un partizan, care îşi avea ascunzătoarea în hambarul aparţinând unor bătrâni din comuna Dănceu. Singura lui armă era o puşcă cu ţeava tăiată. Doctorul Ion Ciontescu din Flămînda, care a fost adus să-i facă autopsia, a fost închis la scurt timp după aceea pentru că nu scrisese în raportul său concluziile pe care le ceruse Securitatea asupra felului cum fusese ucis partizanul.
Numărul partizanilor arestaţi în acest sector este de ordinul câtorva zeci. Condamnaţii, după torturi teribile, aplicate de Securitate, au trecut apoi prin închisorile şi lagărele de exterminare. Printre ei se găseau numeroşi studenţi. Arestările de la nord de mănăstirea Arnota, pe valea Bistriţei, demonstrează existenţa unei voinţe de a construi un front solidar contra regimului comunist.
Prezenţa în mijlocul partizanilor din Munţii Olteniei a doi generali, fraţii Dimitrie şi lancu Carlaonţ, şi a doi colonei, Grigorescu şi Ştefan Hălălău (comandantul Şcolii de ofiţeri de rezervă de artilerie din Craiova), ale căror corpuri sunt astăzi în gropile comune ale închisorilor de exterminare, va rămâne pentru generaţiile viitoare o mărturie a luptei împotriva comunismului înscrisă în "Cartea de aur a rezistenţei române".
Haiducii se înfrăţesc în codrii Mehedinţiului
Ş i în acest colţ de ţară teroarea comunistă se dezlănţuise încă din 1946. Atunci doi tineri ţărani din comuna Pristol, Constantin Vărzan şi Vasile Brutaru, au fost împuşcaţi de către jandarmul Minut în noaptea alegerilor din 19 noiembrie 1946, în pădurea Bistriţa, de lângă Turnu Severin. Teroarea a continuat an de an, prin arestările masive efectuate în 1947, 1948 şi 1949, perioadă când fruntaşii intelectualităţii, profesorii Constantin Danciu şi Constantin Dicu-Diculescu, avocaţii Licea şi Mircea Dumitrescu, au pornit prin infernul comunist urmaţi de mii de feciori ai acestor plaiuri.
După ce în anul 1949 conducătorii mişcării de rezistenţă din Banat fuseseră exterminaţi, la Mehedinţi se înjghebase o altă mişcare, condusă de Dumitru Totir, profesor şi fost deputat naţional ţărănist, avocatul Gheorghe Florescu şi Dumitru Năsărîmbă, reprezentantul Partidului Social Democrat Titel Petrescu. Cei trei acţionează încurajând lumea la rezistenţă şi reuşesc, prin intermediul tipografului Sabin Cotarcea, să tipărească şi să răspândească manifeste. Dumitru Totir era născut în comuna Vladimireşti, de lingă Baia de Aramă şi, după ce desfăşurase o activitate susţinută la Turnu Severin, a fost arestat pe 27 mai 1952. Grupul respectiv începuse să-şi creeze legături la sate şi printre muncitorii din oraş.
Ramura activă a mişcării de rezistenţă acţiona cu arma în mână, în regiunea dintre râurile Motru, Coşustea şi Topolniţa, ajungând vestea despre trecerea lor până la Isverna, Cloşani şi Turnu Severin. Ea izvorâse din nemulţumirile provocate de opresiunea ţăranilor. Sufletul acestei mişcări s-a dovedit a fi tânărul Nicolae-Nae Trocan, născut pe 14 martie 1923, în comuna Zegujani. După ce terminase liceul Traian" din Turnu Severin, Nicolae Trocan plecase voluntar pentru dezrobirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, iar în anul 1944 îl găsim paraşutist la Rotila -l- Pantelimon-Bucureşti.
Revenit din armată se zbate între mizeria acelor timpuri, provocată atât la oraş cât şi la sate de trupele invadatoare ruseşti, până când mama lui, Polina Trocan, a fost arestată abuziv din ordinul pretorului Iulian Ciuciu din Broşteni, pentru nepredarea cotelor extraordinar de mari. Feciorul, Nicolae Trocan, înarmat, s-a dus şi şi-a eliberat mama. Jandarmii vor încerca să-l urmărească şi să-l dezarmeze, dar în zadar. El refuză să predea arma şi muniţia şi, împreună cu vărul lui, Nicolae Vulcănescu, din Şovarna, se retrag în pădurea de la Zegujani, unde se găseşte şi Sever Popescu, ascuns la fratele lui, Victor Popescu.
Denunţaţi de notarul din Zegujani, au fost înconjuraţi de miliţie şi în lupta ce a avut loc a fost împuşcat mortal Sever Popescu. Atunci, Nicolae Trocan şi Nicolae Vulcănescu se retrag în codrii de la Ohaba şi se ascund la stâna familiei Copilu de la Ilovăţ. Aici, în cursul unei lupte, a fost împuşcat un miliţian, iar un altul a fost rănit, în continuare, sunt aduse noi forţe armate, iar cei doi se retrag spre pădurile din jurul comunei Noapteş. Pe aceste meleaguri încep să fie arestaţi zeci de ţărani.
Prin trădarea învăţătoarei din comună, se află ascunzătoarea celor doi partizani, în lupta de la Malu, de lângă comuna Noapteş, va fi împuşcat Nicolae Vulcănescu. Rămas singur, Nicolae Trocan se va ascunde la familia Ursunoiu, din comuna Şovarna. Tot prin trădare s-a aflat şi aici locul unde era ascuns, în lupta ce a avut loc, Nicolae Trocan a reuşit să scape împuşcând pe şeful trupelor ce-l urmăreau. Pentru a îngrozi populaţia, drept represalii, miliţia, condusă se pare de vestitul borfaş Aiimănescu, va spânzura pe fata lui Ursunoiu.
Pădurile din jurul Ohabei devin loc de ascunzătoare, iar preotul Jorga, care l-a ajutat în această perioadă, a fost arestat şi condamnat. Un nou val de arestări s-au abătut asupra locurilor şi printre cei trecuţi prin schingiuiri s-au numărat: Dumitru Viasu din Floreşti, Jort din Noapteş, Copilu din Dîlbocita şi mulţi alţi zeci de ţărani de la Peşteana. Drept represalii, familia lui Nicolae Trocan a fost ridicată pe 18 iunie 1951 şi dusă cu domiciliul obligatoriu în comuna Dropia de lângă Călăraşi.
Un prim lot fusese condamnat în legătură cu ei, iar prin sentinţa 458 din 5 iunie 1950 lui i se dăduse pedeapsa cu moartea în contumacie. În schimb Nicolae Trocan, deghizat, colinda regiunea din Gorj, până la Turnu Severin, îngrozind trupele de miliţie. Pe capul lui se pusese un premiu de 100.000 lei. Devenise un personaj de legendă, îndrăgit de populaţie, care vedea in el un salvator. În timpul arestării profesorului Dumitru Totir (mai 1952), Nicolae Trocan se găsea ascuns în regiunea Cătune-Valea Perilor din judeţul Gorj. De aici a fost arestat pe 27 august 1952, fiind trădat de vechi prieteni din copilărie, învăţătorul Boulescu şi Ticu Chiţimia, care, în loc de premiul aşteptat, au fost condamnaţi pentru omisiune şi găzduire.
Procesul a avut loc la Craiova, în noiembrie 1952, unde se găseau arestaţi câteva sute de oameni. Nicolae Trocan a spus că oamenii nu au ştiut nimic despre scopul acţiunii lui. Prin sentinţa 307 din 26 noiembrie 1952, Nicolae Trocan a fost condamnat la moarte, iar pe 20 iulie 1953, în ziua de Sfântul Ilie, a avut loc executarea acestui erou ai Olteniei.
Partizanii din Arnota
Primăvara anului 1949, care înăbuşă mişcarea de rezistenţă din Banat, nu reuşeşte să stăvilească organizarea grupurilor de partizani care se înmulţesc în Munţii Olteniei. Prin intermediul lui Aristide Ionescu începe să se facă lumină asupra grupului Arnota, de care a fost legat prin sprijinul acordat acestora şi prin relatările revelatoare ale lui Tărăşescu Nicolae şi Văduva Constantin.
Ciocnirea grupului cu Securitatea a avut loc in zilele Pastelul din 1949, când urmau să sosească câteva zeci de studenţi de la Bucureşti. Cel care făcea legătura cu cei din munte a fost observat că urca urmărit de filatori, care au fost somaţi să se predea, în timp ce frizerul Săndulescu, din Râmnicu Vâlcea, a fugit, ceilalţi doi agenţi au fost prinşi. Este vorba de Nistor Nicolae, din Călimăneşli, şi de Mitroi Nicolae, din comuna Pietrari, de lângă Arnota. Cel fugit ,desigur, a alertat Securitatea, care a înconjurat muntele cu batalionul din Drăgăşani şi cu o unitate de vânători de munte din Sibiu.
La ora 5 dimineaţa, în a treia zi de Paşti, s-a deschis focul asupra partizanilor şi Pavel Ion, student din Bucovina, a fost împuşcat in timpul luptei. Cu acea ocazie au fost prinşi: Huţan Ion (student din Bucovina), Anghelescu Nicolae (student), Bencescu Mircea şi Bănică Ion, care au fost împuşcaţi pe ioc. Tot în munte au fost arestaţi Petrescu David (din judeţul Romanaţi) şi Copilu (din judeţul Mehedinţi), care după procesul de la Tribunalul Militar au fost condamnaţi la moarte şi executaţi.
Printre cei arestaţi şi trimişi în judecată pentru participare la grupul partizanilor din Arnota se numără: învăţătorul Văduva Constantin (condamnat la 18 ani muncă silnică, prin sentinţa 1562/1949, după ce i se ceruse pedeapsa cu moartea). Tărăşescu Nicolae (scăpat din încercuire a stat ascuns la Cupea Gheorghe, din comuna Oteşani, până la 10 ianuarie 1950, când a fost arestat şi condamnat la 20 ani muncă silnică), lonescu Gheorghe, lonescu Ilie (din Şuteşti-Vâlcea), Marinovici Ion (din Ş uteşti), Popescu Sergiu (din Bucureşti, condamnat la 12 ani temniţă grea), lonescu Aristide (economist, din Ştefăneşti), Păunescu Nicolae (C.F.R.-ist, din Râmnicu Vâlcea), Sanfrancisco Emil (elev din Râmnicu Vâlcea), Grecu Ion (din Şuteşti), Ocnescu Mişu (student din Olăneşti), Nicolae Constantin, Penciu Oprea, Stoianu Gh., Teodorescu Ion şi alţii.
Mai merită menţionat faptul că maiorul Creţu, din Slatina, şi locotenentul Simescu, din Piatra Olt, au furnizat arme grupului din Arnota şi au fost condamnaţi prin sentinţa nr. 1562/1949 la câte 12 ani muncă silnică, după ce li se ceruse pedeapsa capitală. Până azi a rămas o enigmă grupul partizanilor din pădurea Saru, care ţinea legătura cu ceilalţi prin Costin Ion, responsabilul din gara Piatra Olt. Se ştie numai că era compus din 28 de persoane, sub conducerea colonelului Enăchescu. Costin Ion a fost omorât în torturi de locotenentul Fracase şi locotenentul Mihuţ, în Securitatea Craiova, la 21 mai 1949, pentru că refuza să facă declaraţii. Şeful grupului, Opriţescu Mişu, şi ajutorul lui, Cetăţeanu Ion, au scăpat din încercuire şi se pare că au fost prinşi şi executaţi cu un grup de partizani din Hunedoara. Datoria noastră este de a descoperi pe toţi aceşti martiri ai neamului românesc în lupta anticomunistă.
-va urma-
Sursa:universulromanesc.com
Stat Major al mişcării de rezistenţă (1946 – 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-VII-)
-PARTEA II-
Luptele din munţii Olteniei
Dacă ieşi din Cornereva şi traversezi Munţii Cernei, pe splendida vale cu acelaşi nume, pentru a ajunge pe creasta Munţilor Mehedinţi, ţi se deschide în faţa ochilor panorama măreaţă a Munţilor Subcarpatici şi a platoului Mehedinţi. În această regiune cuprinsă între izvoarele torenţilor Topolniţa, Cosustea şi Motru, unde timpul a săpat pentru totdeauna nenumărate peşteri, ca cele de la Balta, Molaresca, Cloşcani, luase fiinţă o altă mişcare de partizani. Este posibil ca ea să fi avut legătură cu mişcarea de partizani din Munţii Banatului, cu atât mai mult cu cât, în aceste două sectoare, a fost înregistrată trecerea lui Petre Domăşneanu.
Luptele cu securiştii, angajate după căderea partizanilor din Banat, s-au soldat cu morţi de ambele părţi. Printre partizani se găseau fraţii Bocîrnea, băieţii şefului de gară din Turnu Severin. Primul, Ion-Puiu, student în drept la Cluj, a murit în luptele de la Isverna - din judeţul Mehedinţi. Al doilea, Ovidiu, licean la Turnu Severin, a murit de asemenea în luptă. Un alt elev de la liceul "Traian" din Turnu Severin. Gheorghe Eftimie, a murit în aceleaşi condiţii. Printre cei care au participat la asasinarea celor trei tineri se găseau plutonierul Cioabă, mare torţionar, şi şeful Securităţii, Mihuţ, acelaşi care l-a ucis pe Vărzan în pădurea din Bistriţa, în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 1946.
În anul 1950 numeroase trupe de Securitate au invadat judeţul Mehedinţi, de la Hinova la Gruia. Aici a fost împuşcat în spate un partizan, care îşi avea ascunzătoarea în hambarul aparţinând unor bătrâni din comuna Dănceu. Singura lui armă era o puşcă cu ţeava tăiată. Doctorul Ion Ciontescu din Flămînda, care a fost adus să-i facă autopsia, a fost închis la scurt timp după aceea pentru că nu scrisese în raportul său concluziile pe care le ceruse Securitatea asupra felului cum fusese ucis partizanul.
Numărul partizanilor arestaţi în acest sector este de ordinul câtorva zeci. Condamnaţii, după torturi teribile, aplicate de Securitate, au trecut apoi prin închisorile şi lagărele de exterminare. Printre ei se găseau numeroşi studenţi. Arestările de la nord de mănăstirea Arnota, pe valea Bistriţei, demonstrează existenţa unei voinţe de a construi un front solidar contra regimului comunist.
Prezenţa în mijlocul partizanilor din Munţii Olteniei a doi generali, fraţii Dimitrie şi lancu Carlaonţ, şi a doi colonei, Grigorescu şi Ştefan Hălălău (comandantul Şcolii de ofiţeri de rezervă de artilerie din Craiova), ale căror corpuri sunt astăzi în gropile comune ale închisorilor de exterminare, va rămâne pentru generaţiile viitoare o mărturie a luptei împotriva comunismului înscrisă în "Cartea de aur a rezistenţei române".
Haiducii se înfrăţesc în codrii Mehedinţiului
Ş i în acest colţ de ţară teroarea comunistă se dezlănţuise încă din 1946. Atunci doi tineri ţărani din comuna Pristol, Constantin Vărzan şi Vasile Brutaru, au fost împuşcaţi de către jandarmul Minut în noaptea alegerilor din 19 noiembrie 1946, în pădurea Bistriţa, de lângă Turnu Severin. Teroarea a continuat an de an, prin arestările masive efectuate în 1947, 1948 şi 1949, perioadă când fruntaşii intelectualităţii, profesorii Constantin Danciu şi Constantin Dicu-Diculescu, avocaţii Licea şi Mircea Dumitrescu, au pornit prin infernul comunist urmaţi de mii de feciori ai acestor plaiuri.
După ce în anul 1949 conducătorii mişcării de rezistenţă din Banat fuseseră exterminaţi, la Mehedinţi se înjghebase o altă mişcare, condusă de Dumitru Totir, profesor şi fost deputat naţional ţărănist, avocatul Gheorghe Florescu şi Dumitru Năsărîmbă, reprezentantul Partidului Social Democrat Titel Petrescu. Cei trei acţionează încurajând lumea la rezistenţă şi reuşesc, prin intermediul tipografului Sabin Cotarcea, să tipărească şi să răspândească manifeste. Dumitru Totir era născut în comuna Vladimireşti, de lingă Baia de Aramă şi, după ce desfăşurase o activitate susţinută la Turnu Severin, a fost arestat pe 27 mai 1952. Grupul respectiv începuse să-şi creeze legături la sate şi printre muncitorii din oraş.
Ramura activă a mişcării de rezistenţă acţiona cu arma în mână, în regiunea dintre râurile Motru, Coşustea şi Topolniţa, ajungând vestea despre trecerea lor până la Isverna, Cloşani şi Turnu Severin. Ea izvorâse din nemulţumirile provocate de opresiunea ţăranilor. Sufletul acestei mişcări s-a dovedit a fi tânărul Nicolae-Nae Trocan, născut pe 14 martie 1923, în comuna Zegujani. După ce terminase liceul Traian" din Turnu Severin, Nicolae Trocan plecase voluntar pentru dezrobirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, iar în anul 1944 îl găsim paraşutist la Rotila -l- Pantelimon-Bucureşti.
Revenit din armată se zbate între mizeria acelor timpuri, provocată atât la oraş cât şi la sate de trupele invadatoare ruseşti, până când mama lui, Polina Trocan, a fost arestată abuziv din ordinul pretorului Iulian Ciuciu din Broşteni, pentru nepredarea cotelor extraordinar de mari. Feciorul, Nicolae Trocan, înarmat, s-a dus şi şi-a eliberat mama. Jandarmii vor încerca să-l urmărească şi să-l dezarmeze, dar în zadar. El refuză să predea arma şi muniţia şi, împreună cu vărul lui, Nicolae Vulcănescu, din Şovarna, se retrag în pădurea de la Zegujani, unde se găseşte şi Sever Popescu, ascuns la fratele lui, Victor Popescu.
Denunţaţi de notarul din Zegujani, au fost înconjuraţi de miliţie şi în lupta ce a avut loc a fost împuşcat mortal Sever Popescu. Atunci, Nicolae Trocan şi Nicolae Vulcănescu se retrag în codrii de la Ohaba şi se ascund la stâna familiei Copilu de la Ilovăţ. Aici, în cursul unei lupte, a fost împuşcat un miliţian, iar un altul a fost rănit, în continuare, sunt aduse noi forţe armate, iar cei doi se retrag spre pădurile din jurul comunei Noapteş. Pe aceste meleaguri încep să fie arestaţi zeci de ţărani.
Prin trădarea învăţătoarei din comună, se află ascunzătoarea celor doi partizani, în lupta de la Malu, de lângă comuna Noapteş, va fi împuşcat Nicolae Vulcănescu. Rămas singur, Nicolae Trocan se va ascunde la familia Ursunoiu, din comuna Şovarna. Tot prin trădare s-a aflat şi aici locul unde era ascuns, în lupta ce a avut loc, Nicolae Trocan a reuşit să scape împuşcând pe şeful trupelor ce-l urmăreau. Pentru a îngrozi populaţia, drept represalii, miliţia, condusă se pare de vestitul borfaş Aiimănescu, va spânzura pe fata lui Ursunoiu.
Pădurile din jurul Ohabei devin loc de ascunzătoare, iar preotul Jorga, care l-a ajutat în această perioadă, a fost arestat şi condamnat. Un nou val de arestări s-au abătut asupra locurilor şi printre cei trecuţi prin schingiuiri s-au numărat: Dumitru Viasu din Floreşti, Jort din Noapteş, Copilu din Dîlbocita şi mulţi alţi zeci de ţărani de la Peşteana. Drept represalii, familia lui Nicolae Trocan a fost ridicată pe 18 iunie 1951 şi dusă cu domiciliul obligatoriu în comuna Dropia de lângă Călăraşi.
Un prim lot fusese condamnat în legătură cu ei, iar prin sentinţa 458 din 5 iunie 1950 lui i se dăduse pedeapsa cu moartea în contumacie. În schimb Nicolae Trocan, deghizat, colinda regiunea din Gorj, până la Turnu Severin, îngrozind trupele de miliţie. Pe capul lui se pusese un premiu de 100.000 lei. Devenise un personaj de legendă, îndrăgit de populaţie, care vedea in el un salvator. În timpul arestării profesorului Dumitru Totir (mai 1952), Nicolae Trocan se găsea ascuns în regiunea Cătune-Valea Perilor din judeţul Gorj. De aici a fost arestat pe 27 august 1952, fiind trădat de vechi prieteni din copilărie, învăţătorul Boulescu şi Ticu Chiţimia, care, în loc de premiul aşteptat, au fost condamnaţi pentru omisiune şi găzduire.
Procesul a avut loc la Craiova, în noiembrie 1952, unde se găseau arestaţi câteva sute de oameni. Nicolae Trocan a spus că oamenii nu au ştiut nimic despre scopul acţiunii lui. Prin sentinţa 307 din 26 noiembrie 1952, Nicolae Trocan a fost condamnat la moarte, iar pe 20 iulie 1953, în ziua de Sfântul Ilie, a avut loc executarea acestui erou ai Olteniei.
Partizanii din Arnota
Primăvara anului 1949, care înăbuşă mişcarea de rezistenţă din Banat, nu reuşeşte să stăvilească organizarea grupurilor de partizani care se înmulţesc în Munţii Olteniei. Prin intermediul lui Aristide Ionescu începe să se facă lumină asupra grupului Arnota, de care a fost legat prin sprijinul acordat acestora şi prin relatările revelatoare ale lui Tărăşescu Nicolae şi Văduva Constantin.
Ciocnirea grupului cu Securitatea a avut loc in zilele Pastelul din 1949, când urmau să sosească câteva zeci de studenţi de la Bucureşti. Cel care făcea legătura cu cei din munte a fost observat că urca urmărit de filatori, care au fost somaţi să se predea, în timp ce frizerul Săndulescu, din Râmnicu Vâlcea, a fugit, ceilalţi doi agenţi au fost prinşi. Este vorba de Nistor Nicolae, din Călimăneşli, şi de Mitroi Nicolae, din comuna Pietrari, de lângă Arnota. Cel fugit ,desigur, a alertat Securitatea, care a înconjurat muntele cu batalionul din Drăgăşani şi cu o unitate de vânători de munte din Sibiu.
La ora 5 dimineaţa, în a treia zi de Paşti, s-a deschis focul asupra partizanilor şi Pavel Ion, student din Bucovina, a fost împuşcat in timpul luptei. Cu acea ocazie au fost prinşi: Huţan Ion (student din Bucovina), Anghelescu Nicolae (student), Bencescu Mircea şi Bănică Ion, care au fost împuşcaţi pe ioc. Tot în munte au fost arestaţi Petrescu David (din judeţul Romanaţi) şi Copilu (din judeţul Mehedinţi), care după procesul de la Tribunalul Militar au fost condamnaţi la moarte şi executaţi.
Printre cei arestaţi şi trimişi în judecată pentru participare la grupul partizanilor din Arnota se numără: învăţătorul Văduva Constantin (condamnat la 18 ani muncă silnică, prin sentinţa 1562/1949, după ce i se ceruse pedeapsa cu moartea). Tărăşescu Nicolae (scăpat din încercuire a stat ascuns la Cupea Gheorghe, din comuna Oteşani, până la 10 ianuarie 1950, când a fost arestat şi condamnat la 20 ani muncă silnică), lonescu Gheorghe, lonescu Ilie (din Şuteşti-Vâlcea), Marinovici Ion (din Ş uteşti), Popescu Sergiu (din Bucureşti, condamnat la 12 ani temniţă grea), lonescu Aristide (economist, din Ştefăneşti), Păunescu Nicolae (C.F.R.-ist, din Râmnicu Vâlcea), Sanfrancisco Emil (elev din Râmnicu Vâlcea), Grecu Ion (din Şuteşti), Ocnescu Mişu (student din Olăneşti), Nicolae Constantin, Penciu Oprea, Stoianu Gh., Teodorescu Ion şi alţii.
Mai merită menţionat faptul că maiorul Creţu, din Slatina, şi locotenentul Simescu, din Piatra Olt, au furnizat arme grupului din Arnota şi au fost condamnaţi prin sentinţa nr. 1562/1949 la câte 12 ani muncă silnică, după ce li se ceruse pedeapsa capitală. Până azi a rămas o enigmă grupul partizanilor din pădurea Saru, care ţinea legătura cu ceilalţi prin Costin Ion, responsabilul din gara Piatra Olt. Se ştie numai că era compus din 28 de persoane, sub conducerea colonelului Enăchescu. Costin Ion a fost omorât în torturi de locotenentul Fracase şi locotenentul Mihuţ, în Securitatea Craiova, la 21 mai 1949, pentru că refuza să facă declaraţii. Şeful grupului, Opriţescu Mişu, şi ajutorul lui, Cetăţeanu Ion, au scăpat din încercuire şi se pare că au fost prinşi şi executaţi cu un grup de partizani din Hunedoara. Datoria noastră este de a descoperi pe toţi aceşti martiri ai neamului românesc în lupta anticomunistă.
-va urma-
Sursa:universulromanesc.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu