PRELUAT de pe Rex Histrianorum
Răscoala ţăranilor din judeţul Vlaşca a fost înăbuşită în sânge - (cap-XVII-)
Toata admiraţia şi recunoştinţa noastră o închinăm ţărănimii care s-a ridicat, uriaş zăgaz de oţel, opunându-se celor ce voiau să-i cheltuiască atât de ieftin independenţa şi demnitatea naţională. Acest omagiu a fost adus de Iuliu Maniu ţărănimii, căreia regimul comunist i-a furat voinţa exprimată pe 19 noiembrie 1946. Ţăranul a apărat cu străşnicie burată de pământ moştenită din moşi-strămoşi. Şi atunci când au venit să-i măture ultimul bob din hambar, părinţii, crescuţi in suferinţa, au murit apărând pământul copiilor lor, dar nu s-au lăsat îngenuncheaţi.
Dând la o parte vălul uitării intenţionate, aşternut de mercenarii aduşi de sovietici şi instalaţi în guvernele şi comitetele centrale în ultimii patruzeci şi cinci de ani, descoperim tributul de sânge plătii de ţăranii români în apărarea ogorului lor. Ne oprim asupra dramei ce a cuprins Vlaşca şi Teleormanul, întinzându-se până la comuna Prisaca din judeţul Olt.
În noaptea de 6 spre 7 iulie 1950, securiştii l-au arestat pe învăţătorul Marin Ionescu, din comuna Ciuperceni, pentru că ceruse revizuirea cotelor, care erau foarte mari, în timp ce seceta pârjolise pământul. Oamenii trudeau să ducă grâul Ia şura de la batoză, când o bură de ploaie i-a înmuiat până la piele. Cu toate acestea, câţiva ţărani din Ciuperceni au alergat la fraţii lor din Siliştea, anunţându-i că securiştii au început să-i aresteze pe cei care încercau să obţină scăderea cotelor.
Asupra satului Ciuperceni se abătuseră focuri de puşcă şi de mitralieră. Cei de pe câmp, uzi de ploaie şi însoţiţi de zgomotul armelor de foc, au înjurat şi au plecat spre casă. Călin Petre, din Siliştea, a spus: Măi, oameni buni, hai spre casă că nu-i a bine cu împuşcăturile astea. În satul Siliştea plutonierul-major de miliţie Trifan V., originar din comuna Fereiu, judeţul Teleorman, arestase doi ţărani din Ciuperceni.
Pe la orele 8 dimineaţa, peste douăzeci de ţărani, care asistaseră la scena arestării, s-au îndreptai spre postul de miliţie, au spart uşa şi i-au eliberat pe cei doi fraţi ai lor. Călin Petre, după ce a dejugat, i-a spus lui Cornel să intre în casă pentru că ce se petrece în sat înseamnă răscoală. Era speriat de mulţimea care pusese mâna pe topoare, coase şi furci şi se îndrepta spre sediul partidului comunist. Copiii, cu pietre în mână, îşi însoţeau mamele şi taţii, care strigau:
- Fraţilor, haideţi să spargem sediul partidului, să spargem moara şi să ne luăm pământul, fiindcă murim de foame. În timp ce Călin Petre îşi schimba hainele ude, a început să se tragă clopotul de la biserica unde oficia preotul Rafailescu. Cornel, la cei nouăsprezece ani ai lui şi cu gândul la cei doi copilaşi pe care trebuia să-i hrănească, a sărit pe fereastră şi s-a îndreptat spre centrul satului.
Şoseaua era plină.
Gărăgăianu Maria, de nouăsprezece ani, se urcase în jurul orei nouă dimineaţa în clopotniţa bisericii şi trăgea neîncetat clopotul, care pusese satul în picioare; şi nu numai Siliştea, începuseră să sosească ţăranii din Purani, Mirea, Talpa, Preajba, Ciuperceni, Buteşti. Ţăranii de pe valea Glavaciogului erau în mare fierbere, în timp ce două-trei ore clopotul de alarmă n-a încetat să bată. Lumea era îndârjită.
Pe ascuns, activistul Vîrlan Dumitru s-a dus şi a împuşcat pe tânăra Maria Gărgăianu în stomac, dar ea a continuat să tragă clopotul. Atunci bestia comunistă s-a urcat la ea şi a tras-o în jos în timp ce intestinele îi atârnau din abdomen, în faţa acestui spectacol barbar, oamenii au fugit după Vîrlan.
Ţăranul Badea Bou l-a dezarmat şi activistul a fost frământat în pumni şi călcat în picioare de furia poporului. În câteva minute n-avea să mai rămână nimic în sediul partidului comunist, simbol al opresiunii şi crimei. Printre primii intraţi în sediu s-au numărat: Călin Cornel, Badea Bou, Ionel Bou (invalid de război, în cârje), fraţii Ion şi Nicolae Crăiţă, Frusina Bratu şi mulţi alţii. Tablourile satrapilor comunişti au fost rupte şi jucate în picioare. Maculatura marxistă a fost arsă. Geamurile şi uşile au fost făcute praf. Comuniştii găsiţi înăuntru, aici şi la primărie, au fost legaţi şi închişi în şcoală., În jurul prânzului au sosit trei camioane cu soldaţi de la Giurgiu, care i-au încercuit pe cei trei-patru mii de ţărani.
O parte din soldaţi cărau lăzile cu cartuşe intr-o şură. Femeile li s-au adresat cu cuvintele: Măi băieţi, aveţi şi voi părinţi, fraţi sau copii. Gândiţi-vă că şi ei mor de foame ca şi noi. Hoţii ăştia de comunişti ne-au jefuit pe toţi şi acum vor să ne omoare.
Călin P. Cornel s-a repezit şi a pus mâna pe un pistol cu treizeci şi două de focuri şi pe doi saci cu cartuşe, în timp ce mulţimea înfuriată a dezarmat şi legat pe cei veniţi în frunte cu un maior. Au fost duşi tot în şcoală, unde se găseau cozile de topor ale comuniştilor. Pe la orele 4 după-amiază a sosit armată foarte multă, cu tunuri şi cu mitraliere fixate pe maşini, şi s-a tras în ţărani.
Activistul comunist Dumitrescu a luat o pelerină de ploaie de la un securist şi cu un automat ascuns sub aceasta s-a îndreptat spre Popa N. Stan, din comuna Siliştea, care striga: Să dăm comuniştii jos! Eu am văzut în Rusia ce înseamnă comunismul, care a adus pe om in stare animalică. Nici n-a apucat bine să-şi termine caracterizarea sistemului diabolic marxist, şi călăul Dumitrescu a descărcat un încărcător în el. Capul lui Popa N. Stan n-a mai existat... din el a rămas doar trupul neînsufleţit.
Trăgând în mulţime, bestia a strigat: Cine se mai opune intrării în colectiv. Şi Ontică Ion, din satul Purani, tată a două fetiţe (Tita de şase luni şi Aristiţa de doi ani), a ieşit în faţă ridicându-şi cămaşa şi, cu pieptul gol, a strigat: Trageţi, că şi aşa murim de foame. Călăul Dumitrescu a tras o rafală în piept şi o a doua la picioare. Ontică Ion a căzut luând în braţe ulucile din gardul bisericii în timp ce i se auzeau ultimele cuvinte: M-aţi ucis, nenorociţilor. Lacrimile se scurgeau de pe obrajii lui Călin Cornel în timp ce Burcea Ion, tot din comuna Purani, care ieşise după Ontică, era şi el secerat de gloanţe. Mulţimea a fost respinsă circa cinci sute de metri. Aproape douăzeci de persoane au fost rănite.
Pe loc au rămas moarte două fete având fiecare şaisprezece ani, ambele din comuna Siliştea: Aurica Crăciun şi Olimpia Colibaşu. De pe jos l-au adunat pe Ontică Ion, de douăzeci şi opt de ani, care mai sufla. A fost aruncat într-o maşină şi în drum spre spital l-au frământat cu patul puştii. Au dat jos un cadavru. Burcea Ion, în vârstă de treizeci şi opt de ani, a ajuns la spital în nesimţire, iar pe ziua de 14 iulie 1950 a murit din cauza rănilor. Printre cei răniţi au fost semnalaţi: Gărgăianu Maria, Mantu Mihai, Crăiţă Elena, Neagu Ion, Băjenaru Stere, Gărgăianu Tudor, Rizea Tudor.
În noaptea de 7 spre 8 iulie, Călin P. Cornel a fost până la ora trei într-un ulm foarte mare şi de acolo împuşca numai cauciucurile maşinilor. Când a fost depistat, s-a pierdut în noapte cu pistolul şi, furişându-se prin păduri, a ajuns după cinci zile la Rucăr, unde s-a angajat la o stână în munte. Auzind că părinţii i-au fost arestaţi şi, soţia cu cei doi copilaşi (de doi ani şi de un an) a plecat la părinţii ei, Călin Cornel s-a hotărât să se predea. A venit acasă şi nu s-a lăsat prins decât după ce s-a luptat cu securiştii. Chinurile pe care le-a îndurat acest tânăr de nouăsprezece ani sunt de neimaginat şi, când le citeşti, te cutremuri. Dar, într-o zi vor fi cunoscute!
O bună parte din ţăranii care s-au răsculat au fost condamnaţi şi purtaţi prin închisori şi lagăre de exterminare. Printre cei şaizeci şi patru de ţărani ce au trecut pe la "Canalul Morţii" s-au numărat: Vasilescu Tudor (zece ani), Popa N. Constantin (şase ani), Neagu Ion (cinci ani), Călin Cornel (cinci ani), Bratu Frusina (trei ani), Badea Bou (un an), Bratu Sterea (doi ani), Tălpeanu Sterea (doi ani), Gheorghe Ciortan (doi ani), Ene Oprea (un an), Stancu Ene (un an), Crăiţă Nicolae (trei ani), Berbecaru Ilie (şase ani), Trăistaru Ilinca (trei luni), Vasilescu Durica (trei luni).
Printre schingiuitorii din anchetele răsculaţilor au fost: Stănescu Marin (locotenent-major), Seceră (plutonier), Cristea (locotenent-major), Ionescu (elev la Şcoala de Securitate).
Alţi 211 ţărani au fost chinuiţi în cercetări, fără să fie condamnaţi, sau au fost pur şi simplu deportaţi în Bărăgan. Printre cei anchetaţi au fost identificaţi: Băjenaru Stere, Băjenaru Vasile, Anghelescu Gogu, Bou Stan, Ciobănescu Radu, Bou Maria, Bou Păun, Bou Ionel, Bou Ilie, Crăiţă Constantin, Crăiţă loan, Dragnea Stan, Dicu lancu, Dicu Nicolae, Dicu Ion, Dobre Firică, Dan Alexandru, Dănac Grigore, Gărgăianu Radu-Ion, Ghinea Traian, Gărgăianu Nicolae, Irimescu Răducu, Modoran Nicolae, Neagu Tudor, Minai Ion, Păun Bou Ioana, Radu Petre, Rizca Alexandru, Turcu Constantin, Urian llie şi alţii. Anchetele au încetat pe 23 august 1951, după care a urmat exodul.
Familii întregi au fost dislocate şi deportate in Bărăgan, după ce li s-au luat toate bunurile, tot ce agonisiseră: Albuţel Constantin, Burcea Marin, Braticievici Iancu, Ciobănescu Florea, Dănac Vasile, Constantinescu Aurica, Constantinescu Gheorghe-Gică, Constantinescu Nicolae, Florescu Barbu, Dinculescu Ecaterina. Dumitrescu Mihai, Golescu Marin, Sonescu Elena, lonescu Gheorghe, Ionescu Mircea, lonescu Cornelia, Iliescu Gheorghe, Mărgărilescu Stelian, Manole Dumitru, Marin Mişu, Negoescu Gogu, Neaţă Traian, Păun Maria, Petrescu Gheorghe, Oprea I., Tucu loan, Vişan Marin, Maican Grigore, Maican Cîrstea, Saru (din Udeni), Tucu Nicolae, Pană llie, Ghinea Grigore, Ghinea Alexandru (Augustin) şi alţii.
Satele care au avut de suferit de pe urma acestei răscoale ţărăneşti au fost: Ciupercem, Siliştea, Buteşti, Purani, Şopîrleşti, Poeni, Moşeni, Ghimpaţi, Cămineasca, Udeni, Sîrbeni, Ungureni, Blăjeşti. Sericu, Talpa Biscoveni, Babele, întinzându-se focul nemulţumirilor până dincolo de Corbii Mari, Drăgoeşti de Ilfov, Vînătorii Mici şi Vînătorii Mari.
Chinurile au continuat dezlănţuindu-se nu numai asupra celor arestaţi, dar şi asupra urmaşilor acestora. Nu se poate uita batjocorirea tatălui Iui Călin P. Cornel, care era obligat să ducă recolta la Videle, însoţit de ţiganii lăutari, în timp ce fiul muncea ca un sclav la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Nici familiile celor împuşcaţi în timpul răscoalei nu erau scutite de teroarea dezlănţuită de forţele opresive. Timp de 14 ani Ioana Ontică a fost dusă pe la Securitate, interogată, ameninţată şi lovită, iar cele două fetiţe o însoţeau de teamă să nu fie arestată.
Jalea se aşternuse peste glia strămoşească....Răscoala ţăranilor din judeţul Olt a fost înăbuşită în sânge
Şi sătenii din Băiculeşti, comuna Oporeu, de pe valea pârâului Teslui, nu departe de Scorniceşti, s*au răsculat în anul 1960 împotriva colectivizării forţate. Trupele de securitate au intervenit cu promptitudine şi au împuşcat pe ţăranul Nătărău Ion, zis Codreanu. Printre zecile de arestaţi s-au numărat: Cristea Ion din satul Beria Mare şi Burciu Gheorghe din comuna Oporelu. Cu această ocazie asupra locuitorilor s-a dezlănţuit o cruntă teroare. Sute de săteni au fost aduşi la primăria din Oporelu şi, după ce au fost bătuţi bine, au sfârşit prin a iscăli intrarea în colectiv. Un nou val de teroare s-a abătut în regiunea de sud a judeţului Dîmboviţa în anul următor. De data aceasta au avut de suferit sătenii din apropierea comunei Petreşti, locul de naştere al Elenei Ceauşescu.
Şalele de la izvorul Neajlovului până la Corbii Mari, printre ele numărându-se: Răscăieţi, Broşteni, Vişina, Jugureni, Croitori, Ragu, Ulieşli, Morteni, grupate în vestita Cîmpie a Neajlovului, s*au văzut de-a dreptul ameninţate în existenţa lor. Fugăriţi prin pădurile din apropiere, arestaţi şi trimişi în închisori pe baza unor procese înscenate, asaltaţi de politrucii care mergeau din casă în casă pentru a smulge adeziunea la colectiv, ţăranii n-au mai putut suporta şi au trecut la acţiune, chemând, prin tragerea clopotelor, pe tot omul să se alăture pentru a împiedica colectivizarea forţată.
Autorităţile şi agitatorii politici au fugit şi au cerut ajutor. Trupele de securitate şi-au făcut apariţia, prinzându-i ca într-un cleşte pe răsculaţi, după care a venit nemernicul de Ceauşescu, care le-a promis libertatea de a hotărî asupra înscrierii. Dar numai până a doua zi, fiindcă peste noapte armata i-a ocupat şi au început chinurile şi semnarea cererilor de intrare în colective sub tortură. Mulţi au murit după aceste schingiuiri care au avut loc mai ales în comuna Vişina. Şi nu puţini au fost cei care au luat drumul lagărelor de exterminare din bălţile Dunării.
Şi, cu acest sistem de transformare a ţăranului în sclav, s-a ajuns în 1962, când s-a hotărât ca nici un ţăran să nu rămână în afara colectivelor, cu alte cuvinte putea să fie chiar omorât, dar pământul trebuia să-i fie adus în colhoz.
În acea primăvară anului 1962 au început să bată clopotele pe valea Iminogului, din judeţul Olt. În dangătul lor de alarmă ce prevestea urgie, locuitorii satelor: Miceşti, Dealul Mare, Bărcăneşti, Măndineşti, Liceşti, Vîlcele s-au îndreptat spre primăria din comuna Olteni, înarmaţi cu ce apucaseră: furci, topoare, sape, coase. La podul de pe pârâul Iminog îi aşteptau trupele de securitate şi miliţie. Li s-a cerut sa se înscrie în colectiv "de bunăvoie" şi să se retragă pe la casele lor. Refuzând, asupra miilor de ţărani s-a deschis focul, în plin.
Au fost împuşcaţi mortal: Păduţ Pavel, Brăileanu Ion şi Liciu Marin al lui Anton Lazăr, frate cu Străinu. In total au murit şase ţărani. Câteva zeci au fost răniţi, alte sute, după ce au fost torturaţi, au luat drumul lagărelor de exterminare din bălţile Dunării. S-a reţinut numele unuia dintre ei, anume Florescu C. Constantin, zis Vintilă.
După aceste groaznice represiuni, trupele de securitate au ocupat satele timp de trei săptămâni. Ţăranii n-au putut ieşi din curţile lor până nu au iscălit cererile de intrare în colective. Împotriva acestor sate s-a tras şi cu tunul, ca la Babadag, Suraia. Un caz ce nu poate fi uitat este cel al Elenei Petcu, gravidă, care a fost arestată şi chinuită la Piteşti.
CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gîndirea Românească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Sursa:universulromanesc.com
Răscoala ţăranilor din judeţul Vlaşca a fost înăbuşită în sânge - (cap-XVII-)
Toata admiraţia şi recunoştinţa noastră o închinăm ţărănimii care s-a ridicat, uriaş zăgaz de oţel, opunându-se celor ce voiau să-i cheltuiască atât de ieftin independenţa şi demnitatea naţională. Acest omagiu a fost adus de Iuliu Maniu ţărănimii, căreia regimul comunist i-a furat voinţa exprimată pe 19 noiembrie 1946. Ţăranul a apărat cu străşnicie burată de pământ moştenită din moşi-strămoşi. Şi atunci când au venit să-i măture ultimul bob din hambar, părinţii, crescuţi in suferinţa, au murit apărând pământul copiilor lor, dar nu s-au lăsat îngenuncheaţi.
Dând la o parte vălul uitării intenţionate, aşternut de mercenarii aduşi de sovietici şi instalaţi în guvernele şi comitetele centrale în ultimii patruzeci şi cinci de ani, descoperim tributul de sânge plătii de ţăranii români în apărarea ogorului lor. Ne oprim asupra dramei ce a cuprins Vlaşca şi Teleormanul, întinzându-se până la comuna Prisaca din judeţul Olt.
În noaptea de 6 spre 7 iulie 1950, securiştii l-au arestat pe învăţătorul Marin Ionescu, din comuna Ciuperceni, pentru că ceruse revizuirea cotelor, care erau foarte mari, în timp ce seceta pârjolise pământul. Oamenii trudeau să ducă grâul Ia şura de la batoză, când o bură de ploaie i-a înmuiat până la piele. Cu toate acestea, câţiva ţărani din Ciuperceni au alergat la fraţii lor din Siliştea, anunţându-i că securiştii au început să-i aresteze pe cei care încercau să obţină scăderea cotelor.
Asupra satului Ciuperceni se abătuseră focuri de puşcă şi de mitralieră. Cei de pe câmp, uzi de ploaie şi însoţiţi de zgomotul armelor de foc, au înjurat şi au plecat spre casă. Călin Petre, din Siliştea, a spus: Măi, oameni buni, hai spre casă că nu-i a bine cu împuşcăturile astea. În satul Siliştea plutonierul-major de miliţie Trifan V., originar din comuna Fereiu, judeţul Teleorman, arestase doi ţărani din Ciuperceni.
Pe la orele 8 dimineaţa, peste douăzeci de ţărani, care asistaseră la scena arestării, s-au îndreptai spre postul de miliţie, au spart uşa şi i-au eliberat pe cei doi fraţi ai lor. Călin Petre, după ce a dejugat, i-a spus lui Cornel să intre în casă pentru că ce se petrece în sat înseamnă răscoală. Era speriat de mulţimea care pusese mâna pe topoare, coase şi furci şi se îndrepta spre sediul partidului comunist. Copiii, cu pietre în mână, îşi însoţeau mamele şi taţii, care strigau:
- Fraţilor, haideţi să spargem sediul partidului, să spargem moara şi să ne luăm pământul, fiindcă murim de foame. În timp ce Călin Petre îşi schimba hainele ude, a început să se tragă clopotul de la biserica unde oficia preotul Rafailescu. Cornel, la cei nouăsprezece ani ai lui şi cu gândul la cei doi copilaşi pe care trebuia să-i hrănească, a sărit pe fereastră şi s-a îndreptat spre centrul satului.
Şoseaua era plină.
Gărăgăianu Maria, de nouăsprezece ani, se urcase în jurul orei nouă dimineaţa în clopotniţa bisericii şi trăgea neîncetat clopotul, care pusese satul în picioare; şi nu numai Siliştea, începuseră să sosească ţăranii din Purani, Mirea, Talpa, Preajba, Ciuperceni, Buteşti. Ţăranii de pe valea Glavaciogului erau în mare fierbere, în timp ce două-trei ore clopotul de alarmă n-a încetat să bată. Lumea era îndârjită.
Pe ascuns, activistul Vîrlan Dumitru s-a dus şi a împuşcat pe tânăra Maria Gărgăianu în stomac, dar ea a continuat să tragă clopotul. Atunci bestia comunistă s-a urcat la ea şi a tras-o în jos în timp ce intestinele îi atârnau din abdomen, în faţa acestui spectacol barbar, oamenii au fugit după Vîrlan.
Ţăranul Badea Bou l-a dezarmat şi activistul a fost frământat în pumni şi călcat în picioare de furia poporului. În câteva minute n-avea să mai rămână nimic în sediul partidului comunist, simbol al opresiunii şi crimei. Printre primii intraţi în sediu s-au numărat: Călin Cornel, Badea Bou, Ionel Bou (invalid de război, în cârje), fraţii Ion şi Nicolae Crăiţă, Frusina Bratu şi mulţi alţii. Tablourile satrapilor comunişti au fost rupte şi jucate în picioare. Maculatura marxistă a fost arsă. Geamurile şi uşile au fost făcute praf. Comuniştii găsiţi înăuntru, aici şi la primărie, au fost legaţi şi închişi în şcoală., În jurul prânzului au sosit trei camioane cu soldaţi de la Giurgiu, care i-au încercuit pe cei trei-patru mii de ţărani.
O parte din soldaţi cărau lăzile cu cartuşe intr-o şură. Femeile li s-au adresat cu cuvintele: Măi băieţi, aveţi şi voi părinţi, fraţi sau copii. Gândiţi-vă că şi ei mor de foame ca şi noi. Hoţii ăştia de comunişti ne-au jefuit pe toţi şi acum vor să ne omoare.
Călin P. Cornel s-a repezit şi a pus mâna pe un pistol cu treizeci şi două de focuri şi pe doi saci cu cartuşe, în timp ce mulţimea înfuriată a dezarmat şi legat pe cei veniţi în frunte cu un maior. Au fost duşi tot în şcoală, unde se găseau cozile de topor ale comuniştilor. Pe la orele 4 după-amiază a sosit armată foarte multă, cu tunuri şi cu mitraliere fixate pe maşini, şi s-a tras în ţărani.
Activistul comunist Dumitrescu a luat o pelerină de ploaie de la un securist şi cu un automat ascuns sub aceasta s-a îndreptat spre Popa N. Stan, din comuna Siliştea, care striga: Să dăm comuniştii jos! Eu am văzut în Rusia ce înseamnă comunismul, care a adus pe om in stare animalică. Nici n-a apucat bine să-şi termine caracterizarea sistemului diabolic marxist, şi călăul Dumitrescu a descărcat un încărcător în el. Capul lui Popa N. Stan n-a mai existat... din el a rămas doar trupul neînsufleţit.
Trăgând în mulţime, bestia a strigat: Cine se mai opune intrării în colectiv. Şi Ontică Ion, din satul Purani, tată a două fetiţe (Tita de şase luni şi Aristiţa de doi ani), a ieşit în faţă ridicându-şi cămaşa şi, cu pieptul gol, a strigat: Trageţi, că şi aşa murim de foame. Călăul Dumitrescu a tras o rafală în piept şi o a doua la picioare. Ontică Ion a căzut luând în braţe ulucile din gardul bisericii în timp ce i se auzeau ultimele cuvinte: M-aţi ucis, nenorociţilor. Lacrimile se scurgeau de pe obrajii lui Călin Cornel în timp ce Burcea Ion, tot din comuna Purani, care ieşise după Ontică, era şi el secerat de gloanţe. Mulţimea a fost respinsă circa cinci sute de metri. Aproape douăzeci de persoane au fost rănite.
Pe loc au rămas moarte două fete având fiecare şaisprezece ani, ambele din comuna Siliştea: Aurica Crăciun şi Olimpia Colibaşu. De pe jos l-au adunat pe Ontică Ion, de douăzeci şi opt de ani, care mai sufla. A fost aruncat într-o maşină şi în drum spre spital l-au frământat cu patul puştii. Au dat jos un cadavru. Burcea Ion, în vârstă de treizeci şi opt de ani, a ajuns la spital în nesimţire, iar pe ziua de 14 iulie 1950 a murit din cauza rănilor. Printre cei răniţi au fost semnalaţi: Gărgăianu Maria, Mantu Mihai, Crăiţă Elena, Neagu Ion, Băjenaru Stere, Gărgăianu Tudor, Rizea Tudor.
În noaptea de 7 spre 8 iulie, Călin P. Cornel a fost până la ora trei într-un ulm foarte mare şi de acolo împuşca numai cauciucurile maşinilor. Când a fost depistat, s-a pierdut în noapte cu pistolul şi, furişându-se prin păduri, a ajuns după cinci zile la Rucăr, unde s-a angajat la o stână în munte. Auzind că părinţii i-au fost arestaţi şi, soţia cu cei doi copilaşi (de doi ani şi de un an) a plecat la părinţii ei, Călin Cornel s-a hotărât să se predea. A venit acasă şi nu s-a lăsat prins decât după ce s-a luptat cu securiştii. Chinurile pe care le-a îndurat acest tânăr de nouăsprezece ani sunt de neimaginat şi, când le citeşti, te cutremuri. Dar, într-o zi vor fi cunoscute!
O bună parte din ţăranii care s-au răsculat au fost condamnaţi şi purtaţi prin închisori şi lagăre de exterminare. Printre cei şaizeci şi patru de ţărani ce au trecut pe la "Canalul Morţii" s-au numărat: Vasilescu Tudor (zece ani), Popa N. Constantin (şase ani), Neagu Ion (cinci ani), Călin Cornel (cinci ani), Bratu Frusina (trei ani), Badea Bou (un an), Bratu Sterea (doi ani), Tălpeanu Sterea (doi ani), Gheorghe Ciortan (doi ani), Ene Oprea (un an), Stancu Ene (un an), Crăiţă Nicolae (trei ani), Berbecaru Ilie (şase ani), Trăistaru Ilinca (trei luni), Vasilescu Durica (trei luni).
Printre schingiuitorii din anchetele răsculaţilor au fost: Stănescu Marin (locotenent-major), Seceră (plutonier), Cristea (locotenent-major), Ionescu (elev la Şcoala de Securitate).
Alţi 211 ţărani au fost chinuiţi în cercetări, fără să fie condamnaţi, sau au fost pur şi simplu deportaţi în Bărăgan. Printre cei anchetaţi au fost identificaţi: Băjenaru Stere, Băjenaru Vasile, Anghelescu Gogu, Bou Stan, Ciobănescu Radu, Bou Maria, Bou Păun, Bou Ionel, Bou Ilie, Crăiţă Constantin, Crăiţă loan, Dragnea Stan, Dicu lancu, Dicu Nicolae, Dicu Ion, Dobre Firică, Dan Alexandru, Dănac Grigore, Gărgăianu Radu-Ion, Ghinea Traian, Gărgăianu Nicolae, Irimescu Răducu, Modoran Nicolae, Neagu Tudor, Minai Ion, Păun Bou Ioana, Radu Petre, Rizca Alexandru, Turcu Constantin, Urian llie şi alţii. Anchetele au încetat pe 23 august 1951, după care a urmat exodul.
Familii întregi au fost dislocate şi deportate in Bărăgan, după ce li s-au luat toate bunurile, tot ce agonisiseră: Albuţel Constantin, Burcea Marin, Braticievici Iancu, Ciobănescu Florea, Dănac Vasile, Constantinescu Aurica, Constantinescu Gheorghe-Gică, Constantinescu Nicolae, Florescu Barbu, Dinculescu Ecaterina. Dumitrescu Mihai, Golescu Marin, Sonescu Elena, lonescu Gheorghe, Ionescu Mircea, lonescu Cornelia, Iliescu Gheorghe, Mărgărilescu Stelian, Manole Dumitru, Marin Mişu, Negoescu Gogu, Neaţă Traian, Păun Maria, Petrescu Gheorghe, Oprea I., Tucu loan, Vişan Marin, Maican Grigore, Maican Cîrstea, Saru (din Udeni), Tucu Nicolae, Pană llie, Ghinea Grigore, Ghinea Alexandru (Augustin) şi alţii.
Satele care au avut de suferit de pe urma acestei răscoale ţărăneşti au fost: Ciupercem, Siliştea, Buteşti, Purani, Şopîrleşti, Poeni, Moşeni, Ghimpaţi, Cămineasca, Udeni, Sîrbeni, Ungureni, Blăjeşti. Sericu, Talpa Biscoveni, Babele, întinzându-se focul nemulţumirilor până dincolo de Corbii Mari, Drăgoeşti de Ilfov, Vînătorii Mici şi Vînătorii Mari.
Chinurile au continuat dezlănţuindu-se nu numai asupra celor arestaţi, dar şi asupra urmaşilor acestora. Nu se poate uita batjocorirea tatălui Iui Călin P. Cornel, care era obligat să ducă recolta la Videle, însoţit de ţiganii lăutari, în timp ce fiul muncea ca un sclav la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Nici familiile celor împuşcaţi în timpul răscoalei nu erau scutite de teroarea dezlănţuită de forţele opresive. Timp de 14 ani Ioana Ontică a fost dusă pe la Securitate, interogată, ameninţată şi lovită, iar cele două fetiţe o însoţeau de teamă să nu fie arestată.
Jalea se aşternuse peste glia strămoşească....Răscoala ţăranilor din judeţul Olt a fost înăbuşită în sânge
Şi sătenii din Băiculeşti, comuna Oporeu, de pe valea pârâului Teslui, nu departe de Scorniceşti, s*au răsculat în anul 1960 împotriva colectivizării forţate. Trupele de securitate au intervenit cu promptitudine şi au împuşcat pe ţăranul Nătărău Ion, zis Codreanu. Printre zecile de arestaţi s-au numărat: Cristea Ion din satul Beria Mare şi Burciu Gheorghe din comuna Oporelu. Cu această ocazie asupra locuitorilor s-a dezlănţuit o cruntă teroare. Sute de săteni au fost aduşi la primăria din Oporelu şi, după ce au fost bătuţi bine, au sfârşit prin a iscăli intrarea în colectiv. Un nou val de teroare s-a abătut în regiunea de sud a judeţului Dîmboviţa în anul următor. De data aceasta au avut de suferit sătenii din apropierea comunei Petreşti, locul de naştere al Elenei Ceauşescu.
Şalele de la izvorul Neajlovului până la Corbii Mari, printre ele numărându-se: Răscăieţi, Broşteni, Vişina, Jugureni, Croitori, Ragu, Ulieşli, Morteni, grupate în vestita Cîmpie a Neajlovului, s*au văzut de-a dreptul ameninţate în existenţa lor. Fugăriţi prin pădurile din apropiere, arestaţi şi trimişi în închisori pe baza unor procese înscenate, asaltaţi de politrucii care mergeau din casă în casă pentru a smulge adeziunea la colectiv, ţăranii n-au mai putut suporta şi au trecut la acţiune, chemând, prin tragerea clopotelor, pe tot omul să se alăture pentru a împiedica colectivizarea forţată.
Autorităţile şi agitatorii politici au fugit şi au cerut ajutor. Trupele de securitate şi-au făcut apariţia, prinzându-i ca într-un cleşte pe răsculaţi, după care a venit nemernicul de Ceauşescu, care le-a promis libertatea de a hotărî asupra înscrierii. Dar numai până a doua zi, fiindcă peste noapte armata i-a ocupat şi au început chinurile şi semnarea cererilor de intrare în colective sub tortură. Mulţi au murit după aceste schingiuiri care au avut loc mai ales în comuna Vişina. Şi nu puţini au fost cei care au luat drumul lagărelor de exterminare din bălţile Dunării.
Şi, cu acest sistem de transformare a ţăranului în sclav, s-a ajuns în 1962, când s-a hotărât ca nici un ţăran să nu rămână în afara colectivelor, cu alte cuvinte putea să fie chiar omorât, dar pământul trebuia să-i fie adus în colhoz.
În acea primăvară anului 1962 au început să bată clopotele pe valea Iminogului, din judeţul Olt. În dangătul lor de alarmă ce prevestea urgie, locuitorii satelor: Miceşti, Dealul Mare, Bărcăneşti, Măndineşti, Liceşti, Vîlcele s-au îndreptat spre primăria din comuna Olteni, înarmaţi cu ce apucaseră: furci, topoare, sape, coase. La podul de pe pârâul Iminog îi aşteptau trupele de securitate şi miliţie. Li s-a cerut sa se înscrie în colectiv "de bunăvoie" şi să se retragă pe la casele lor. Refuzând, asupra miilor de ţărani s-a deschis focul, în plin.
Au fost împuşcaţi mortal: Păduţ Pavel, Brăileanu Ion şi Liciu Marin al lui Anton Lazăr, frate cu Străinu. In total au murit şase ţărani. Câteva zeci au fost răniţi, alte sute, după ce au fost torturaţi, au luat drumul lagărelor de exterminare din bălţile Dunării. S-a reţinut numele unuia dintre ei, anume Florescu C. Constantin, zis Vintilă.
După aceste groaznice represiuni, trupele de securitate au ocupat satele timp de trei săptămâni. Ţăranii n-au putut ieşi din curţile lor până nu au iscălit cererile de intrare în colective. Împotriva acestor sate s-a tras şi cu tunul, ca la Babadag, Suraia. Un caz ce nu poate fi uitat este cel al Elenei Petcu, gravidă, care a fost arestată şi chinuită la Piteşti.
CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gîndirea Românească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
Sursa:universulromanesc.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu