Revolta ţărănească din satul Piscuri-comuna Plopşoru, jud Gorj-septembrie 1950
de Cicerone Ionitoiu
#9
Încă din luna august începuseră presiunile asupra ţăranilor chiar din satele cele mai sărace, urmărindu-se să rămână flămânzi în prag de iarnă. Activiştii de partid şi securitatea erau permanent pe capul oamenilor.
Satul Piscuri, situat la izvorul Pârâului Groşerea, afluent al Gilortului, aparţinând de comuna Plopşoru, de pe şoseaua Filiaşi-Rovinari, era socotit reacţionar, datorită împotrivirilor la măsurile de renunţare la pământ şi adversităţii manifestate la predarea cotelor de cereale din recoltă.
Locuitorii prevedeau cât de curând o confruntate cu autorităţile represive. Într-una din zile, o mână de săteni i-au aşteptat pe cei de la securitate la o bifurcaţie de la intrarea în sat, cum se vine dinspre Tg.Jiu-Plopşoru. Acolo au încercuit maşinile, iar securiştii, nemaiavând cum să fugă, au făcut uz de arme şi au tras asupra populaţiei, rănindu-l grav pe ţăranul Ion Bubuiocu. Câţiva locuitori printre care Constantinescu Constantin, Piscureanu Ştefan si Bratu Grigore au ripostat dezarmând securitatea, luându-le pistoalele mitralieră. Securiştii au încercat să folosească pistoalele de buzunar dar n-au mai avut timp fiind blocaţi. Căpitanul comandant al securităţii a fost rănit grav.
Atunci s-au înţeles ca cei doi răniţi să fie ridicaţi pentru a fi duşi la spital la Tg.Jiu. Pe drum au murit amândoi. Trupul lui Ion Bubuiocu nu a putut fi obţinut de rude şi se crede că s-a turnat benzină pe el şi i s-a dat foc. Evenimentul fiind anunţat la Bucureşti, la faţa locului a venit însuşi ministrul de interne Teohari Georgescu care a ordonat urmărirea celor care erau înarmaţi.
Desigur asupra satului s-a abătut o complexă represiune şi până la urmă au fost arestaţi: Constantin Constantinescu, Ştefan Piscureanu şi Grigore Bratu. Trimişi în judecată, după chinurile de la securitatea Craiova unde au cunoscut sălbăticia lui Oancă, Tribunalul Militar Craiova i-a condamnat la moarte pe Constantinescu Constantin şi Bratu Grigore.
După 3 luni lui Constantinescu Constantin i s-a comutat pedeapsa în muncă silnică pe viaţă, pe când celuilalt i s-a respins cererea de graţiere. Pe data de 29 mai 1952 a fost executat la Craiova ţăranul Grigore Bratu. Dar nemulţumirile nu au fost înăbuşite, ele vor răbufni în continuare în judeţul Gorj ca şi în toată ţara.
SE SIMŢEA UNITATEA SUFLETEASCA A ŢĂRANULUI JEFUIT
Activiştii comunişti se plângeau ca în com. Lazuri de lângă Satu Mare, preotul Cesernei Anton, bătea clopotul în fiecare zi şi ţinea
slujba până la prânz ca ţăranii să nu iasă pe câmp, sfătuindu-i să nu dea cote, că este munca lor.
În schimb,preotul Ioniţă Petre din com. Guşoieni (aproape de Drăgăsani), jud.Vâlcea, nu incita ci da exemplu personal. A refuzat să duca grâul la arie şi-l căra acasă unde în timpul noptii îl treiera ca pe vremuri, cu băţul. Exemplul preotului Ioniţă Petre a fost pus în practică şi de ţăranii din com. Leu (Romanaţi) la peste 150 km. sud de Guşoieni. Aici au făcut vinovaţi de instigare pe ţăranii fruntaşi, "chiaburi" şi au arestat pe Niţă P.Matei, Ionită P.Matei, Dumitru P.Matei, Marin Dincă, Marin Vertaşu,Vasile Mustaţă, Radu Mustaţă, Ştefan Dincă, şi Dumitru Marinescu.
Miliţia i-a arestat, securitatea a trecut l-a anchetarea lor iar ţăranii ceilalţi au continuat să-şi duca grâul acasă şi să nu mai dea cote pentru că după informaţiile ce le aveau, trebuia să înceapă războiul care deja pornise în Coreea iar la noi începuse construirea cazematelor de la Buziaş până la Mare.
In mai multe comune din jud.Dolj ţăranii au refuzat să ducă grâul la arie. Ca să-i forţeze, securitatea a trecut la arestarea lui Lepădatu-Dumitru, care fusese primar cu 30 de ani mai înainte(pe timpul lui Averescu),alături de Popescu C.Grigore şi Marcu Nicolae, socotindu-i instigatori şi au găsit martori falşi care au afirmat că i-a îndemnat să iasă cu topoarele şi sapele contra organelor administrative ca să-si apere munca împotriva celor ce le cer cote.
Dacă aceasta se întâmpla în com. Tiu, pe malul Dunării, la Gighera arestaseră pe Dănescu Ion, Fane Florea şi Popescu Gheorghe, învinuindu-i ca anunţaseră începerea războiului şi vor scapă de cote.
Securitatea avea necazuri că nu găsise delatori în com.Cornu, spre Calafat, unde ţăranii motivau că nu ies la treierat fiindcă e devreme.Este posibil să fi găsit acest argument în aşteptarea desfăşurării evenimentelor.
PACOSTEA PESTE TRANSILVANIA
Dacă luna iulie a fost caracterizată prin crime făcute de securitate pentru strângerea cotelor la refuzul ţăranilor de a treiera, luna August s-a caracterizat prin uciderea unor ţărani de frunte din Tara Moţilor, din ordinul col.Patriciu Mihai (fost Mihai Weiss), şeful securităţii din Cluj. După ce executase în primăvară zeci de deţinuţi în baza ordinului lui A.Nicolschi, trimiţându-i la Timişoara, acum el personal a dat dispoziţie ca până la 23 aug.1950 să se urgenteze colectivizarea prin executarea ţăranilor fruntaşi ai satelor, care aveau influenţă asupra ţăranilor, sfătuindu-i să reziste la colectivizare. Ordinul verbal a fost pus în practica de maiorul Kovaci Mihai de la securitatea din Turda.
Astfel, ţăranul fruntaş BIHOREANU Viorel, din com.Papiu Ilarian jud.Turda, arestat pe. 20 Iunie .1950., a fost. scos din închisoare de la Turda _şi dus în noaptea de 2/3 August 1950 pe păşunea de vite a satului, unde a fost împuşcat cu un glonţ în cap şi cu altul în piept, de o echipa alcătuită din trei securişti criminali. Trei zile a stat pe câmp acoperit cu un cearceaf şi în a patra zi, primarul Nemeş Alexandru a dat ordin să se sape o groapă şi să-l arunce ca pe un animal, fără să i se pună cruce. Oamenii speriaţi s-au înscris şi după 10 zile s-a format colectivul prin sacrificarea unui om.
LELUŢ Remus din com.Oroşia, jud.Turda a fost împuşcat în noaptea următoare, 3/4 August 1950, poate tot de aceiaşi criminali conduşi de acelaşi Covaci Mihai şi aruncat după câteva zile tot într-o groapa la margine de drum.
Au mai fost împuşcaţi în aceiaşi noapte următorii ţărani: BRUSTUR Gheorghe din com.Lechinţa, jud.Mureş tot la marginea comunei lui şi lăsat la vedere. GRINDEANU Ion, ţăran din com.Silvaşu de Câmpie, a fost împuşcat în aceiaşi noapte de 3 August la marginea drumului către Camaraşu. AMAŞ din Luduş a fost împuşcat între Luduş şi com.Cheţani.
Continuând acţiunea criminala pentru înfiinţarea colhozurilor, din ordinul lui Patriciu Mihai au fost arestaţi 34 de ţărani din Bistra şi satele din jur, de securitatea din Câmpeni . Ancheta a fost făcută tot de securitatea Turda prin lt.Herţa Vasile şi slt.Tăutu Valentin.
Au fost alese trei persoane influente printre moţi şi s-a hotărît executarea lor.TRIFA Iosif, pe lângă faptul că era ţăran înstărit, era şi fratele episcopului ortodox din America ce făcea mari greutăţi regimului represiv din România. A fost împuşcat în noaptea de 16/17 August pe Dealul Muntelui la 6 km. de Bistra şi lăsat la margine de drum. POM Traian a fost împuşcat la 8 km. de Bistra în aceiaşi noapte de 16/17 August. ANDREŞEL Ion a fost împuşcat la 12 km.de Bistra ,în aceiaşi noapte şi lăsat la margine de drum.
După aceste crime oribile, maiorul Kovaci Mihai a întocmit un raport mincinos motivând că aceşti ultimi trei ţărani au murit în lupta cu organele securităţii, pe care le-au atacat cu armele ce le aveau asupra lor. Deci crime justificate prin minciuni ce au stat la baza înfăptuirii colhozului din Tara Moţilor.
Tot în Transilvania,în comuna Cistei pe Mureş,a venit Ion Moraru, secretarul de partid, într-o Duminică din Iulie şi le-a spus că cine intra în colectiv le dă 3 ha de pământ, putând să ţină o vaca cu lapte, 10 oi...si a adăugat că "ori vreţi, ori nu vreţi, colectiv tot se face. Vă bat cu capul de pereţi şi tot facem colectiv. Luni, a doua zi seara, a venit o maşina şi a ridicat 5 ţărani şi marţi i-a adus bătuţi groaznic. Lui Varadi Ion îi curgea sângele din cap.
Femeilor le-a spus că dacă bărbaţii nu se înscriu, o să-i ducă la Canal de unde nu se vor mai întoarce. Din altă comună, Şoimuş, prin August au ridicat 6 oameni, i-au dus la securitatea din Blaj şi după ce i-a bătut bine i-a trimis acasă obligându-i să spună că au căzut din tren. Intr-o săptămâna din 192 familii s-au înscris 180 de familii, aproape tot satul. Şi totul a pornit de la un rămăşag pe vin între preşedintele şi secretarul Comitetului provizoriu, cu secretarul organizaţiei de bază, că într-o săptămână se va face colectiv. Şi s-a făcut. Vai de ţărani.
Abuzurile de tot felul ale comuniştilor se practicau peste tot. In August 1950 ajunseseră să se intensifice în jud.Trei Scaune. Şi aici, ca peste tot, domnea între conducătorii locali, suspiciunea şi imoralitatea. Dar aici ungurii se înscriseseră pentru ca unii să-şi uite trecutul compromiţător, alţii pentru a-şi face carieră şi a se folosi de privilegiile oferite spre înavuţire fără control.
Despre morală nici nu se punea pune vorba, iar beţia ce-i prinsese pe conducători, făcea ravagii. Pentru menţinerea privilegiilor, au recurs la tot felul de artificii când li s-a ordonat să înceapă întovărăşirile ca momeală şi transformarea lor în colectiv. Au trimis elevii de la şcoli, sub ameninţarea că nu vor mai fi primiţi dacă părinţii nu se vor înscrie. Au trimis militarii sau funcţionarii în acelaşi scop.
Asaltul se da împotriva ţăranului. Arestările, bătăile erau la ordinea de zi. Secretarul de partid Deneş a intrat cu pistolul în mâna în casa unui ţăran din com. Let ca să-l forţeze să se înscrie, pe când Abraham, secretarul plăşii Tg.Secuiesc, îi aducea noaptea pe ţărani, cu miliţia, la organizaţia de partid ca să-i facă să semneze intrarea în colhoz. Toth Geza, secretarul judetean, despre care se zicea că era fratele lui Vasile Luca, făcea presiuni asupra intelectualilor şi proprietarilor care aveau influenţă asupra "norodului".
Practicarea minciunilor şi promisiunilor era o altă metoda încetăţenită de comunişti pentru a-i determina pe nehotărâţi să se înscrie: Ba că vor fi scutiţi de dări şi obligaţii către Stat, ba că vitele le vor folosi în continuare, sau că îmbrăcămintea şi alimentele nu vor lipsi din cooperativele ce vor funcţiona pentru ei, pe când tinerilor căsătoriţi le oferea creşe pentru copii, când ei vor fi la muncă, unde pe lângă bani buni vor primi şi cantităţi de cereale destul de mari...
Cu toate acestea neîncrederea domnea printre ei. Atunci au încercat să aţâţe pe muncitori împotriva ţăranilor. Începutul s-a făcut cu muncitorii din minele de andezit de la Micfalău-Malnaş ,din munţii Baraolt, la sud de băile Tuşnad. Începutul a fost un eşec, deoarece secretarul organizaţiei de bază ce era în capul acţiunii, era în acelaşi timp un beţiv ce mergea noaptea prin sat la siluirea femeilor minierilor care se aflau în şut. Minierii l-au prins şi bătut bine - şi minierii au sărit în ajutorul ţăranilor ameninţaţi să predea vitele Statului după ce se înscriseseră în colectiv.
In Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond CC. al P. C . R . -Cancelarie-, Dosar 59/1950, file 55-56, se spune: "Timp de 5 zile, oamenii cu coase, topoare, furci au înconjurat comuna, n-a putut nimeni intra, activiştii nu erau lăsaşi afara din comună şi erau ameninţaţi cu moartea."
Ţărancele care fuseseră amăgite cu minciuni să insiste pe lângă bărbaţi să iscălească intrarea în colectiv, acum s-au dovedit cele mai aprige şi la gura şi la mânuirea uneltelor.
Comuna Moacşa, situată între Covasna şi Sf.Gheorghe, a făcut un pas mai departe pe drumul "liberalizării" de comunism. Sătenii au redactat o moţiune prin care se declarau comuna independentă, precizând că va întreţine numai relaţii comerciale cu Statul român. In timp ce 40-50 "independeti" semnaseră Rezoluţia, un activist a sărit să o rupă şi în învălmăşeala ce a urmat unii au rămas cu tevtul în mâna iar alţii cu iscăliturile.
Leţ, o altă comuna lângă Moacşa, prin promisiuni false, arestări şi bătai, activiştii reuşiseră să înscrie toată comuna în colectiv. Ţăranilor nu le venea să creadă când s-au dus la serbarea de inaugurare a colectivului. Dându-si seama de batjocura în care fuseseră târâţi prin minciună, ţăranii n-au mai ieşit la lucru şi pe 11 Septembrie 1950 a izbucnit revolta. După câteva zile a intervenit securitatea şi miliţia.
In comuna Marcus, spre Braşov(în apropiere de Prejmer), ţăranii au păţit la fel, fiind trecuţi prin minciună în colectiv. Deşteptându-se au făcut trei zile greva foamei, cu pancarte strigând: NU VREM COLECTIV.
Comuna Lemina, de lângă Breţcu, a devenit şi ea centrul rezistenţei împotriva colectivizării. Sfântul Gheorghe, capitala judeţului, a cunoscut emoţia revoltei ţărăneşti, miliţia şi securitatea fiind pregătite de intervenţie. La 5-6 km de oraş, în comuna Vadul Crişului, solidari cu ţăranii s-au răsculat până şi ţiganii.
Revoltele au continuat extinzându-se în această regiune spre nord, spre Miercurea Ciuc. Cu toate presiunile exercitate asupra ţăranilor, la sfârşitul anului 1950 se poate spune ca era un eşec deoarece 50 de gospodării agricole nu funcţionau decât ca prezente pe liste, iar alte 60 de colhozuri îşi stagnaseră procesul colectivizării.
Unele din datele culese în jurul Bucureştiului sunt elocvente. In plasa Buftea, unde sarcina de partid urmarea înfiinţarea colectivelor în comunele Tămaşi, Crevedia şi Flamânzeni, nu au reuşit. Chiar agentul agricol, ţăran sărac, Toma D.Florea din Flamânzeni a fost primul retras din colectiv deoarece n-a fost lămurit de la început despre ce este vorba.... La Chiseleţ(lângă Olteniţa),din cei 80 de membrii înscrişi în colectiv s-au retras 40 pentru aceleaşi motive. La Valea Dragului,pe Argeş, vicepreşedintele Comitetului provizoriu şi agentul agricol deşi membrii ai p.c.r. au refuzat înfiinţarea colectivului, pe când cei din satul Plăţărestl (com.Podul Pitarului) pe Dâmbovita, la sud de Bucureşti, după ce un număr de 15 membrii de familie, ţărani săraci s-au înscris în colectiv, s-au adunat în şedinţa din proprie iniţiativa şi au hotărît să se retragă.
Colectivizarea întâmpina o mare rezistentă şi revenea acum securităţii sarcina să vegheze, să nu doarmă noaptea şi să adune sau mai precis să inventeze pe adversari şi să pregătească noi asalturi.
80.000
O cifra după modelul sovietic. Şi poate a fost depăşită dacă ne gândim la proporţia dintre populaţiei URSS-ului şi a României. Cu siguranţă am depăşit-o referindu-ne că ea a fost realizată într-un timp foarte scurt de şcoliţii Moscovei.
Cifra se referă la ţăranii arestaţi la acest început sângeros deceniu când, ridicaţi din mijlocul familiilor, judecaţi în procese înscenate sau fără procese, au luat drumul Canalului, îngroşând numărului victimelor genocidului împotriva ţărănimii române.
"...în numele luptei împotriva chiaburilor, peste 80.000 de ţărani, în majoritatea lor ţărani muncitori, au fost trimişi în judecată peste 30.000 fiind judecaţi în procese publice."( Din articole şi cuvântări, Ed.Politică 1962,p.206)
Prin arestări, foame şi frică, satele se goleau. O altă formă de rezistenta se năştea. Cei mai tineri, cei mai curajoşi luau viata în piept, lăsau totul şi porneau pe drumul oraşelor unde cu greu reuşeau să se încadreze la întreprinderi şi uzine, la acest început de industrializare.
La sate rămâneau bătrânii, femeile şi copiii, braţele de munca vânjoase împuţinându-se, iar modelul sovietic se înrădăcina după lozinca populara ... Ana, Luca, Teo, Dej au băgat spaima-n burghezi... Metodele de constrângere abundau odată cu mărirea şi diversificarea cotelor, de la nuca din vârful pomului până la ultimul spic rămas în urma secerătorii.
Obiectivul colectivizării era pe lângă sărăcirea ţăranilor, atacarea spiritualităţii ancestrale ce începuse transformarea Bisericii în curea de transmisie a p.c.r-ului şi distrugerea structurii lor statului românesc.
Pe unde treceau activiştii de partid însoţiţi de miliţie ,totul se distrugea... In urmă lăsau numai haos. Curţile oamenilor răvăşite, pătulele maturate şi de ultimul bob, curţile vraişte fără vietăţi iar de ieşeai din sat, în fată apărea o imagine dezolantă, câmpul o paragina.
Strigătul trântorilor răsuna în goL.Toată lumea la munca. In vorbirea curentă apăruseră cuvinte noi: chiabur, burjui, normă, cotă, grafic, colhoz, stahanovist... fiecare însemnând câte o măciucă în spatele ţăranului.
Pe lângă produse, în primăvara lui 1951, "organele" de partid sprijinite de securitate, căutau instigatori. Se zicea că din cauza lor ţăranii nu vor să se înscrie, să dea cote, să muncească, fiindcă vine războiul sau mai precis, pentru că lor nu le rămâne nimic după muncă.
Această nouă activitate a trântorilor a adus altă "binefacere" rusească: delaţiunea. Astfel în Com.Mierleşti, aşezată la izvorul pariului Cleja şi în comuna Brebeni, de pe valea Dârjovului, au găsit elementele căutate în persoana unor săteni gospodari. Au pus mâna pe ei şi i-au dus cap. Ion Cârnu la securitatea din Piteşti. După proba "focului" care le-a muiat oasele, au ajuns la tribunal unde Prună M.Ilie, tată a 3 copiii(n.1897) şi Nacu Marin cu PENCIU Alexandru au fost condamnaţi; primul la 10 ani, ceilalţi la câte 6 ani, prin Sent.nr.50/1952, pentru că ei anunţaseră venirea războiului şi terminarea cotelor.
Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0023]
Sursa:universulromanesc.com
de Cicerone Ionitoiu
#9
Încă din luna august începuseră presiunile asupra ţăranilor chiar din satele cele mai sărace, urmărindu-se să rămână flămânzi în prag de iarnă. Activiştii de partid şi securitatea erau permanent pe capul oamenilor.
Satul Piscuri, situat la izvorul Pârâului Groşerea, afluent al Gilortului, aparţinând de comuna Plopşoru, de pe şoseaua Filiaşi-Rovinari, era socotit reacţionar, datorită împotrivirilor la măsurile de renunţare la pământ şi adversităţii manifestate la predarea cotelor de cereale din recoltă.
Locuitorii prevedeau cât de curând o confruntate cu autorităţile represive. Într-una din zile, o mână de săteni i-au aşteptat pe cei de la securitate la o bifurcaţie de la intrarea în sat, cum se vine dinspre Tg.Jiu-Plopşoru. Acolo au încercuit maşinile, iar securiştii, nemaiavând cum să fugă, au făcut uz de arme şi au tras asupra populaţiei, rănindu-l grav pe ţăranul Ion Bubuiocu. Câţiva locuitori printre care Constantinescu Constantin, Piscureanu Ştefan si Bratu Grigore au ripostat dezarmând securitatea, luându-le pistoalele mitralieră. Securiştii au încercat să folosească pistoalele de buzunar dar n-au mai avut timp fiind blocaţi. Căpitanul comandant al securităţii a fost rănit grav.
Atunci s-au înţeles ca cei doi răniţi să fie ridicaţi pentru a fi duşi la spital la Tg.Jiu. Pe drum au murit amândoi. Trupul lui Ion Bubuiocu nu a putut fi obţinut de rude şi se crede că s-a turnat benzină pe el şi i s-a dat foc. Evenimentul fiind anunţat la Bucureşti, la faţa locului a venit însuşi ministrul de interne Teohari Georgescu care a ordonat urmărirea celor care erau înarmaţi.
Desigur asupra satului s-a abătut o complexă represiune şi până la urmă au fost arestaţi: Constantin Constantinescu, Ştefan Piscureanu şi Grigore Bratu. Trimişi în judecată, după chinurile de la securitatea Craiova unde au cunoscut sălbăticia lui Oancă, Tribunalul Militar Craiova i-a condamnat la moarte pe Constantinescu Constantin şi Bratu Grigore.
După 3 luni lui Constantinescu Constantin i s-a comutat pedeapsa în muncă silnică pe viaţă, pe când celuilalt i s-a respins cererea de graţiere. Pe data de 29 mai 1952 a fost executat la Craiova ţăranul Grigore Bratu. Dar nemulţumirile nu au fost înăbuşite, ele vor răbufni în continuare în judeţul Gorj ca şi în toată ţara.
SE SIMŢEA UNITATEA SUFLETEASCA A ŢĂRANULUI JEFUIT
Activiştii comunişti se plângeau ca în com. Lazuri de lângă Satu Mare, preotul Cesernei Anton, bătea clopotul în fiecare zi şi ţinea
slujba până la prânz ca ţăranii să nu iasă pe câmp, sfătuindu-i să nu dea cote, că este munca lor.
În schimb,preotul Ioniţă Petre din com. Guşoieni (aproape de Drăgăsani), jud.Vâlcea, nu incita ci da exemplu personal. A refuzat să duca grâul la arie şi-l căra acasă unde în timpul noptii îl treiera ca pe vremuri, cu băţul. Exemplul preotului Ioniţă Petre a fost pus în practică şi de ţăranii din com. Leu (Romanaţi) la peste 150 km. sud de Guşoieni. Aici au făcut vinovaţi de instigare pe ţăranii fruntaşi, "chiaburi" şi au arestat pe Niţă P.Matei, Ionită P.Matei, Dumitru P.Matei, Marin Dincă, Marin Vertaşu,Vasile Mustaţă, Radu Mustaţă, Ştefan Dincă, şi Dumitru Marinescu.
Miliţia i-a arestat, securitatea a trecut l-a anchetarea lor iar ţăranii ceilalţi au continuat să-şi duca grâul acasă şi să nu mai dea cote pentru că după informaţiile ce le aveau, trebuia să înceapă războiul care deja pornise în Coreea iar la noi începuse construirea cazematelor de la Buziaş până la Mare.
In mai multe comune din jud.Dolj ţăranii au refuzat să ducă grâul la arie. Ca să-i forţeze, securitatea a trecut la arestarea lui Lepădatu-Dumitru, care fusese primar cu 30 de ani mai înainte(pe timpul lui Averescu),alături de Popescu C.Grigore şi Marcu Nicolae, socotindu-i instigatori şi au găsit martori falşi care au afirmat că i-a îndemnat să iasă cu topoarele şi sapele contra organelor administrative ca să-si apere munca împotriva celor ce le cer cote.
Dacă aceasta se întâmpla în com. Tiu, pe malul Dunării, la Gighera arestaseră pe Dănescu Ion, Fane Florea şi Popescu Gheorghe, învinuindu-i ca anunţaseră începerea războiului şi vor scapă de cote.
Securitatea avea necazuri că nu găsise delatori în com.Cornu, spre Calafat, unde ţăranii motivau că nu ies la treierat fiindcă e devreme.Este posibil să fi găsit acest argument în aşteptarea desfăşurării evenimentelor.
PACOSTEA PESTE TRANSILVANIA
Dacă luna iulie a fost caracterizată prin crime făcute de securitate pentru strângerea cotelor la refuzul ţăranilor de a treiera, luna August s-a caracterizat prin uciderea unor ţărani de frunte din Tara Moţilor, din ordinul col.Patriciu Mihai (fost Mihai Weiss), şeful securităţii din Cluj. După ce executase în primăvară zeci de deţinuţi în baza ordinului lui A.Nicolschi, trimiţându-i la Timişoara, acum el personal a dat dispoziţie ca până la 23 aug.1950 să se urgenteze colectivizarea prin executarea ţăranilor fruntaşi ai satelor, care aveau influenţă asupra ţăranilor, sfătuindu-i să reziste la colectivizare. Ordinul verbal a fost pus în practica de maiorul Kovaci Mihai de la securitatea din Turda.
Astfel, ţăranul fruntaş BIHOREANU Viorel, din com.Papiu Ilarian jud.Turda, arestat pe. 20 Iunie .1950., a fost. scos din închisoare de la Turda _şi dus în noaptea de 2/3 August 1950 pe păşunea de vite a satului, unde a fost împuşcat cu un glonţ în cap şi cu altul în piept, de o echipa alcătuită din trei securişti criminali. Trei zile a stat pe câmp acoperit cu un cearceaf şi în a patra zi, primarul Nemeş Alexandru a dat ordin să se sape o groapă şi să-l arunce ca pe un animal, fără să i se pună cruce. Oamenii speriaţi s-au înscris şi după 10 zile s-a format colectivul prin sacrificarea unui om.
LELUŢ Remus din com.Oroşia, jud.Turda a fost împuşcat în noaptea următoare, 3/4 August 1950, poate tot de aceiaşi criminali conduşi de acelaşi Covaci Mihai şi aruncat după câteva zile tot într-o groapa la margine de drum.
Au mai fost împuşcaţi în aceiaşi noapte următorii ţărani: BRUSTUR Gheorghe din com.Lechinţa, jud.Mureş tot la marginea comunei lui şi lăsat la vedere. GRINDEANU Ion, ţăran din com.Silvaşu de Câmpie, a fost împuşcat în aceiaşi noapte de 3 August la marginea drumului către Camaraşu. AMAŞ din Luduş a fost împuşcat între Luduş şi com.Cheţani.
Continuând acţiunea criminala pentru înfiinţarea colhozurilor, din ordinul lui Patriciu Mihai au fost arestaţi 34 de ţărani din Bistra şi satele din jur, de securitatea din Câmpeni . Ancheta a fost făcută tot de securitatea Turda prin lt.Herţa Vasile şi slt.Tăutu Valentin.
Au fost alese trei persoane influente printre moţi şi s-a hotărît executarea lor.TRIFA Iosif, pe lângă faptul că era ţăran înstărit, era şi fratele episcopului ortodox din America ce făcea mari greutăţi regimului represiv din România. A fost împuşcat în noaptea de 16/17 August pe Dealul Muntelui la 6 km. de Bistra şi lăsat la margine de drum. POM Traian a fost împuşcat la 8 km. de Bistra în aceiaşi noapte de 16/17 August. ANDREŞEL Ion a fost împuşcat la 12 km.de Bistra ,în aceiaşi noapte şi lăsat la margine de drum.
După aceste crime oribile, maiorul Kovaci Mihai a întocmit un raport mincinos motivând că aceşti ultimi trei ţărani au murit în lupta cu organele securităţii, pe care le-au atacat cu armele ce le aveau asupra lor. Deci crime justificate prin minciuni ce au stat la baza înfăptuirii colhozului din Tara Moţilor.
Tot în Transilvania,în comuna Cistei pe Mureş,a venit Ion Moraru, secretarul de partid, într-o Duminică din Iulie şi le-a spus că cine intra în colectiv le dă 3 ha de pământ, putând să ţină o vaca cu lapte, 10 oi...si a adăugat că "ori vreţi, ori nu vreţi, colectiv tot se face. Vă bat cu capul de pereţi şi tot facem colectiv. Luni, a doua zi seara, a venit o maşina şi a ridicat 5 ţărani şi marţi i-a adus bătuţi groaznic. Lui Varadi Ion îi curgea sângele din cap.
Femeilor le-a spus că dacă bărbaţii nu se înscriu, o să-i ducă la Canal de unde nu se vor mai întoarce. Din altă comună, Şoimuş, prin August au ridicat 6 oameni, i-au dus la securitatea din Blaj şi după ce i-a bătut bine i-a trimis acasă obligându-i să spună că au căzut din tren. Intr-o săptămâna din 192 familii s-au înscris 180 de familii, aproape tot satul. Şi totul a pornit de la un rămăşag pe vin între preşedintele şi secretarul Comitetului provizoriu, cu secretarul organizaţiei de bază, că într-o săptămână se va face colectiv. Şi s-a făcut. Vai de ţărani.
Abuzurile de tot felul ale comuniştilor se practicau peste tot. In August 1950 ajunseseră să se intensifice în jud.Trei Scaune. Şi aici, ca peste tot, domnea între conducătorii locali, suspiciunea şi imoralitatea. Dar aici ungurii se înscriseseră pentru ca unii să-şi uite trecutul compromiţător, alţii pentru a-şi face carieră şi a se folosi de privilegiile oferite spre înavuţire fără control.
Despre morală nici nu se punea pune vorba, iar beţia ce-i prinsese pe conducători, făcea ravagii. Pentru menţinerea privilegiilor, au recurs la tot felul de artificii când li s-a ordonat să înceapă întovărăşirile ca momeală şi transformarea lor în colectiv. Au trimis elevii de la şcoli, sub ameninţarea că nu vor mai fi primiţi dacă părinţii nu se vor înscrie. Au trimis militarii sau funcţionarii în acelaşi scop.
Asaltul se da împotriva ţăranului. Arestările, bătăile erau la ordinea de zi. Secretarul de partid Deneş a intrat cu pistolul în mâna în casa unui ţăran din com. Let ca să-l forţeze să se înscrie, pe când Abraham, secretarul plăşii Tg.Secuiesc, îi aducea noaptea pe ţărani, cu miliţia, la organizaţia de partid ca să-i facă să semneze intrarea în colhoz. Toth Geza, secretarul judetean, despre care se zicea că era fratele lui Vasile Luca, făcea presiuni asupra intelectualilor şi proprietarilor care aveau influenţă asupra "norodului".
Practicarea minciunilor şi promisiunilor era o altă metoda încetăţenită de comunişti pentru a-i determina pe nehotărâţi să se înscrie: Ba că vor fi scutiţi de dări şi obligaţii către Stat, ba că vitele le vor folosi în continuare, sau că îmbrăcămintea şi alimentele nu vor lipsi din cooperativele ce vor funcţiona pentru ei, pe când tinerilor căsătoriţi le oferea creşe pentru copii, când ei vor fi la muncă, unde pe lângă bani buni vor primi şi cantităţi de cereale destul de mari...
Cu toate acestea neîncrederea domnea printre ei. Atunci au încercat să aţâţe pe muncitori împotriva ţăranilor. Începutul s-a făcut cu muncitorii din minele de andezit de la Micfalău-Malnaş ,din munţii Baraolt, la sud de băile Tuşnad. Începutul a fost un eşec, deoarece secretarul organizaţiei de bază ce era în capul acţiunii, era în acelaşi timp un beţiv ce mergea noaptea prin sat la siluirea femeilor minierilor care se aflau în şut. Minierii l-au prins şi bătut bine - şi minierii au sărit în ajutorul ţăranilor ameninţaţi să predea vitele Statului după ce se înscriseseră în colectiv.
In Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond CC. al P. C . R . -Cancelarie-, Dosar 59/1950, file 55-56, se spune: "Timp de 5 zile, oamenii cu coase, topoare, furci au înconjurat comuna, n-a putut nimeni intra, activiştii nu erau lăsaşi afara din comună şi erau ameninţaţi cu moartea."
Ţărancele care fuseseră amăgite cu minciuni să insiste pe lângă bărbaţi să iscălească intrarea în colectiv, acum s-au dovedit cele mai aprige şi la gura şi la mânuirea uneltelor.
Comuna Moacşa, situată între Covasna şi Sf.Gheorghe, a făcut un pas mai departe pe drumul "liberalizării" de comunism. Sătenii au redactat o moţiune prin care se declarau comuna independentă, precizând că va întreţine numai relaţii comerciale cu Statul român. In timp ce 40-50 "independeti" semnaseră Rezoluţia, un activist a sărit să o rupă şi în învălmăşeala ce a urmat unii au rămas cu tevtul în mâna iar alţii cu iscăliturile.
Leţ, o altă comuna lângă Moacşa, prin promisiuni false, arestări şi bătai, activiştii reuşiseră să înscrie toată comuna în colectiv. Ţăranilor nu le venea să creadă când s-au dus la serbarea de inaugurare a colectivului. Dându-si seama de batjocura în care fuseseră târâţi prin minciună, ţăranii n-au mai ieşit la lucru şi pe 11 Septembrie 1950 a izbucnit revolta. După câteva zile a intervenit securitatea şi miliţia.
In comuna Marcus, spre Braşov(în apropiere de Prejmer), ţăranii au păţit la fel, fiind trecuţi prin minciună în colectiv. Deşteptându-se au făcut trei zile greva foamei, cu pancarte strigând: NU VREM COLECTIV.
Comuna Lemina, de lângă Breţcu, a devenit şi ea centrul rezistenţei împotriva colectivizării. Sfântul Gheorghe, capitala judeţului, a cunoscut emoţia revoltei ţărăneşti, miliţia şi securitatea fiind pregătite de intervenţie. La 5-6 km de oraş, în comuna Vadul Crişului, solidari cu ţăranii s-au răsculat până şi ţiganii.
Revoltele au continuat extinzându-se în această regiune spre nord, spre Miercurea Ciuc. Cu toate presiunile exercitate asupra ţăranilor, la sfârşitul anului 1950 se poate spune ca era un eşec deoarece 50 de gospodării agricole nu funcţionau decât ca prezente pe liste, iar alte 60 de colhozuri îşi stagnaseră procesul colectivizării.
Unele din datele culese în jurul Bucureştiului sunt elocvente. In plasa Buftea, unde sarcina de partid urmarea înfiinţarea colectivelor în comunele Tămaşi, Crevedia şi Flamânzeni, nu au reuşit. Chiar agentul agricol, ţăran sărac, Toma D.Florea din Flamânzeni a fost primul retras din colectiv deoarece n-a fost lămurit de la început despre ce este vorba.... La Chiseleţ(lângă Olteniţa),din cei 80 de membrii înscrişi în colectiv s-au retras 40 pentru aceleaşi motive. La Valea Dragului,pe Argeş, vicepreşedintele Comitetului provizoriu şi agentul agricol deşi membrii ai p.c.r. au refuzat înfiinţarea colectivului, pe când cei din satul Plăţărestl (com.Podul Pitarului) pe Dâmbovita, la sud de Bucureşti, după ce un număr de 15 membrii de familie, ţărani săraci s-au înscris în colectiv, s-au adunat în şedinţa din proprie iniţiativa şi au hotărît să se retragă.
Colectivizarea întâmpina o mare rezistentă şi revenea acum securităţii sarcina să vegheze, să nu doarmă noaptea şi să adune sau mai precis să inventeze pe adversari şi să pregătească noi asalturi.
80.000
O cifra după modelul sovietic. Şi poate a fost depăşită dacă ne gândim la proporţia dintre populaţiei URSS-ului şi a României. Cu siguranţă am depăşit-o referindu-ne că ea a fost realizată într-un timp foarte scurt de şcoliţii Moscovei.
Cifra se referă la ţăranii arestaţi la acest început sângeros deceniu când, ridicaţi din mijlocul familiilor, judecaţi în procese înscenate sau fără procese, au luat drumul Canalului, îngroşând numărului victimelor genocidului împotriva ţărănimii române.
"...în numele luptei împotriva chiaburilor, peste 80.000 de ţărani, în majoritatea lor ţărani muncitori, au fost trimişi în judecată peste 30.000 fiind judecaţi în procese publice."( Din articole şi cuvântări, Ed.Politică 1962,p.206)
Prin arestări, foame şi frică, satele se goleau. O altă formă de rezistenta se năştea. Cei mai tineri, cei mai curajoşi luau viata în piept, lăsau totul şi porneau pe drumul oraşelor unde cu greu reuşeau să se încadreze la întreprinderi şi uzine, la acest început de industrializare.
La sate rămâneau bătrânii, femeile şi copiii, braţele de munca vânjoase împuţinându-se, iar modelul sovietic se înrădăcina după lozinca populara ... Ana, Luca, Teo, Dej au băgat spaima-n burghezi... Metodele de constrângere abundau odată cu mărirea şi diversificarea cotelor, de la nuca din vârful pomului până la ultimul spic rămas în urma secerătorii.
Obiectivul colectivizării era pe lângă sărăcirea ţăranilor, atacarea spiritualităţii ancestrale ce începuse transformarea Bisericii în curea de transmisie a p.c.r-ului şi distrugerea structurii lor statului românesc.
Pe unde treceau activiştii de partid însoţiţi de miliţie ,totul se distrugea... In urmă lăsau numai haos. Curţile oamenilor răvăşite, pătulele maturate şi de ultimul bob, curţile vraişte fără vietăţi iar de ieşeai din sat, în fată apărea o imagine dezolantă, câmpul o paragina.
Strigătul trântorilor răsuna în goL.Toată lumea la munca. In vorbirea curentă apăruseră cuvinte noi: chiabur, burjui, normă, cotă, grafic, colhoz, stahanovist... fiecare însemnând câte o măciucă în spatele ţăranului.
Pe lângă produse, în primăvara lui 1951, "organele" de partid sprijinite de securitate, căutau instigatori. Se zicea că din cauza lor ţăranii nu vor să se înscrie, să dea cote, să muncească, fiindcă vine războiul sau mai precis, pentru că lor nu le rămâne nimic după muncă.
Această nouă activitate a trântorilor a adus altă "binefacere" rusească: delaţiunea. Astfel în Com.Mierleşti, aşezată la izvorul pariului Cleja şi în comuna Brebeni, de pe valea Dârjovului, au găsit elementele căutate în persoana unor săteni gospodari. Au pus mâna pe ei şi i-au dus cap. Ion Cârnu la securitatea din Piteşti. După proba "focului" care le-a muiat oasele, au ajuns la tribunal unde Prună M.Ilie, tată a 3 copiii(n.1897) şi Nacu Marin cu PENCIU Alexandru au fost condamnaţi; primul la 10 ani, ceilalţi la câte 6 ani, prin Sent.nr.50/1952, pentru că ei anunţaseră venirea războiului şi terminarea cotelor.
Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0023]
Sursa:universulromanesc.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu