Anul hotărîtor 1944 - Sovieticii nu neglijau nici asaltul ideologic
de Cicerone Ionitoiu
Anul 1944 a început cu masive bombardamente asupra capitalei Reichului. în acea zi de 1 ianuarie, Hitler a ţinut un discurs, poate numai pentru el, sub zgomotul asurzitor al exploziilor bombelor de toate calibrele, aruncând vorbe în vânt: „Eu zic cu încredere poporului german: unde Aliaţii vor debarca, ei vor avea primirea ce li se cuvine. " Şi într-adevăr au avut o primire entuziastă, spre deziluzia Fuhrerului. La celălalt capăt care mai rămăsese Axei, împăratul Japoniei îşi da curaj în mesajul de Anul Nou: „Poporul este strâns unit pentru a zdrobi Anglia şi USA."
Iar Laval, care nu bănuia ce-l aşteaptă în anul ce venea, vorbea în vânt: „Eu vă spun cu o asigurare liniştită că armata germană nu va fi învinsă. " Probabil era o încurajare tardivă după atacul asupra Parisului din noaptea de Anul Nou care făcuse 250 de morţi şi peste 300 de răniţi, după radio Londra.
Mihai Antonescu, responsabilul politicii noastre externe, era obsedat de o pace de compromis care ar putea salva Europa de bolşevism şi pe această linie de autoîncurajare se înscrie şi textul ministrului Fr. Nanu lăsat ministrului belgian de la Stockholm, prinţul de Croy, din însărcinarea Mareşalului. La început de an, pe 4 ianuarie 1943, a avut loc acasă la dr. Lucian Stănculescu, şedinţa PNŢ, cu participarea lui Ghiţă Pop, Aurel Dobrescu, Cezar Simionescu, Ilie Lazăr, generalul Gabriel Negrei, Anton Chrihan, Mihai Răutu, Teodor Roxin, Costache Lupu... şi unde s-a discutat situaţia politică şi mersul războiului.
Pe 8 ianuarie 1943 Secretarul de Stat american, Cordell Hull, preciza că poblema condiţiilor capitulării României este de competenţa Comisiei Consultative Europene de la Londra, hotărâtă în cadrul Conferinţei de la Moscova: „ Ca una din sarcinile prime ale Comisiei, pe care le doresc cele trei guverne este ca să prezinte, cât mai repede posibil, recomandări detaliate privind condiţiile capitulării ce urmează a fi impuse fiecăruia din statele europene cu care una din cele trei mari Puteri se află în război şi mecanismul necesar pentru asigurarea îndeplinirii acestor condiţii."
În timp ce preocuparea Aliaţilor era de a se ajunge la convingerea Românilor pentru o capitulare necondiţionată, în discuţiile ce le va avea cu reprezentantul lui Iuliu Maniu, Mihai Antonescu îi comunica lui Frederic Nanu la Stockholm să conti*nue tactica tratativelor neangajate şi să nu se ia noi angajamente faţă de Rusia, prin delegaţii ei oficiali din capitala Suediei.
Încă de pe 5 ianuarie începuse ofensiva sovietică în Ucraina, în direcţia Kirovograd şi deocamdată nemţii încearcă să se apere cu disperare, spre a evita încercuirea într-o pungă, în care până la sfârşitul lunii ianuarie vor fi prinse peste 10 divizii germane, ce vor fi măcinate până la mijlocul lui februarie. Nu trebuie uitat că în aceeaşi perioadă, românii aveau 7 divizii, alături de cele 5 divizii germane în capcana din Crimeea, a căror soartă va fi foarte dificilă în mai puţin de 4 luni.
La celălalt capăt al Axei, în Oceanul Pacific, japonezii începuseră să bată în retragere în timpul anului 1943 şi pierdeau atol după atol, insulă după insulă, retrăgându-se de la porţile Australiei. Mai aveau şi un necaz în coastă: China, care fusese abandonată, fiind lăsată pentru sfârşit. China izolată şi fără aprovizionare din partea americanilor şi englezilor, după ocuparea Birmaniei, continua să fie susţinută cu ajutorul aviaţiei, peste munţii Hymalaia - un adevărat pod aerian. La Cairo, în drum spre Teheran, Roosevelt şi Churchill îi promiseseră lui Tchan Kai-Chek sprijin ca să pornească lupta, şi în acest sens trimiseseră întărituri în golful Bengal. Armata care fusese nevoită să se retragă din Birmania era antrenată şi pregătită de luptă în India. în acelaşi timp, trupele de gherilă chineze hărţuiau armata japoneză de ocupaţie de pe coasta de est a Asiei.
În februarie 1944, americanii au realizat o mare spărtură în perimetrul defensiv japonez, ceea ce a scurtat drumul spre victorie. Interesul americanilor era ca să nu se lase China la discreţia japonezilor, fiindcă astfel un milion de niponi aflaţi pe continent, răspândiţi până la Singapore, ar fi putut fi utilizaţi în luptele din arhipelagurile Pacificului. În februarie 1944 în Birmania au început lupte înverşunate cu japonezii care cu greu dădeau înapoi, dar au fost nevoiţi s-o facă şi anglo-indienii au pus un picior solid în această ţară, venind cu întărituri dinspre golful Bengal. Puterea zdrobitoare a Aliaţilor începea să se simtă şi în Pacific.
După ocuparea arhipelagului Marshall, americanii au hotărât din punct de vedere strategic să ocupe arhipelagul Mariane şi în vederea acestui scop au pus la punct o flotă „cea mai mare care a existat vreodată în Pacific", compusă din 535 de vase de luptă şi alte nave, care să transporte aproape 128.000 de oameni pregătiţi pentru asalt. Ceea ce este important este faptul că această forţă se pregătea în acelaşi timp cu cea care urma să invadeze Franţa şi amândouă vor acţiona simultan atacând forţele ce se aflau în debandadă la cele două capete ale Axei.
Iuliu Maniu constituia obiectivul principal al serviciilor de informaţii, nu numai româneşti, dar şi a celor germane. După o serie de intervenţii cu privire la condiţiile de detenţie a celor arestaţi, guvernul a hotărât să trimită pe 11 ianuarie pe maiorul magistrat Titus Goruneanu la Maniu acasă şi să-i încredinţeze spre a fi citit, răspunsul forurilor oficiale la comunicările ce le făcuse şi după ce a luat la cunoştinţă, le-a restituit, cu mulţumiri şi a transmis guvernului rugămintea pentru ofiţerii englezi prizonieri la Timiş: „ Sunt mulţumiţi de tratamentul ce-l au din partea autorităţilor, cu singura observare însă că deşi primesc solda gradului ofiţeresc respectiv, nu primesc totuşi şi accesoriile soldei... şi Dl Maniu atrage atenţia că gradaţii englezi sunt trataţi corespunzător gradului militar, dar nu şi titlurilor academice ori situaţiei lor sociale... Este în interesul nostru să li se amelioreze tratamentul printr-o hrană mai bună şi locuinţă cu baie."
Referitor la intervenţia pentru Petru Groza, Maniu primeşte informaţia că se ştie că e un om bogat şi deci nu poate fi comunist, dar e cunoscut ca total neserios şi îşi închipuie că e capabil să se amestece în ideologii politice pe care nu le înţelege şi din care cauză a avut neplăceri acum, ca şi în trecut. Şi cazul Groza, ca şi al legionarilor, va fi soluţionat de justiţie în conformitate cu legile Ţării şi interesele de Stat. Faptul că supravegherea lui Iuliu Maniu de către germani devenise bătătoare la ochi şi făcea să circule fel de fel de zvonuri, l-a făcut pe Eugen Cristescu, şeful serviciului special de informaţii, să se adreseze colonelului Rodler, şeful secţiunii din România a S.I.A.G., pe 18 ianuarie şi să-i spună:„Locuinţa lui Maniu din Str. Sfinţilor 10 este supravegheată de automobilul nr. 416 Sibiu, schimbat după aceea cu un Mercedes foarte elegant şi e posibil ca acei indivizi să recurgă şi la acte de violenţă contra dlui Maniu. Dl Mareşal a rugat să se intervină pentru încetarea acestei acţiuni, deoarece domnia sa cunoaşte acest caz şi acţiunea dlui Maniu, pe care o consideră că nu are nici un ecou în masa populaţiei."
Eugen Cristescu menţionează că socoteşte aceste servicii de informaţii, cu caracter clandestin, ce execută operaţiuni pe teritoriul României, ştirbind suveranitatea Statului român şi se mai poate trage concluzia că însăşi supravegherea oficială româ*nească este controlată de germani, în mod public şi în condiţii să jignească guvernul şi să rănească simţămintele de demnitate românească.
Partidul Naţional-Ţărănesc era preocupat şi de soarta postbelică şi prin fruntaşii săi căuta să discute şi să cristalizeze hotărâri care se vor pune în aplicare „mâine". Astfel în seara de miercuri 19 ianuarie 1944 a avut loc o şedinţă a fruntaşilor din cercurile de studii, la care a fost prezent şi Ion Mihalache şi la care Iuliu Maniu în cuvântul său a vorbit despre situaţia generală şi s-a referit la activitatea tehnicienilor chemaţi să studieze probleme şi să sugereze soluţii ce vor putea fi luate în considerare când partidul va avea răspunderea. Soluţiile propuse trebuie să fie cele mai bune şi cele mai cuminţi, indiferent de linia pe care ei îşi închipuie că partidul trebuie s-o aibă.
„ Un partid de opinie publică, un partid viu nu trebuie să se sperie de curentele din sânul său; ele sunt de dorit, fiindcă numai partidele moarte, înţepenite în idei vechi şi refractare oricăror pulsaţii, îşi asigură o omogenitate. Partidul este naţional şi de dreptate socială. Ţelul suprem este reîntregirea ţării; pentru îndeplinirea lui nici o jertfă, nici o muncă şi nici o strădanie nu vor fi neglijate. Politica generală a partidului, dusă în împrejurări atât de vitrege şi în mijlocul atâtor primejdii, ţinteşte la atingerea acestui ţel. Dar partidul nu poate să rămână străin de spiritul vremii, cu atât mai mult cu cât ideea de dreptate socială figurează în programul său de la început. Tehnicienii adunaţi în cercurile de studii vor găsi soluţiile cele mai bune care să pună de acord interesele ţării cu exigenţele de ordin internaţional, pentru a asigura poporului român dreptatea socială de care este însetat."
Spania care participase în răsărit cu o „divizie albastră" şi-a retras-o pe 19 ia*nuarie 1943, ea probabil ştiind mai multe decât noi, fiind şi mai aproape de izbucnirea vulcanului din Canalul Mânecii. Şi generalul Charles de Gaulle vorbea cu mai multă siguranţă în discursul de la Dakar de pe 25 ianuarie: „Acest război este pentru noi o chestiune de viaţă sau de moarte. Nu se va sfârşi odată cu terminarea războiului. Franţa va avea nevoie de concursul tuturor fiilor ei..."
Fiind întrebat în Camera Comunelor referitor la Polonia, Eden a spus, după relatarea BBC din 28 ianuarie: „ Pentru Anglia, frontierele Poloniei sunt şi azi cele din 1939, înaintea agresiunii Germaniei; cât despre viitor, baza poziţiei noastre rămâne Charta Atlanticului. "
Îngrijorarea creşte în rândurile politicienilor ardeleni din cauza frământărilor interne din Ungaria, unde lumea e nemulţumită de continuarea războiului şi le este teamă că opoziţia ungară va încheia armistiţiu cu anglo-americanii, în schimbul întregii Transilvanii. Anglia la această oră găzduieşte deja 200.000 de oameni ce se pregătesc intens pentru invazia Europei, în timp ce serviciile ei de informaţii urmăresc intoxicarea şi dezinformarea Germaniei, prin tot felul de manevre derutante. Numai Adolf Hitler se încurajează în discursul din 30 ianuarie: „în ciuda tuturor acţiunilor diabolice ale adversarilor noştri, această luptă se va termina în cele din urmă cu cea mai mare victorie a Reichului German... " Răspunsul a venit prompt, în următoarele 24 de ore. Englezii, în două raiduri, pe 31 ianuarie, au lansat 5.000 de tone de bombe asupra Berlinului.
Sovieticii şi ei trecuseră al terciuirea celor zece divizii germane prinse în încercuirea din Ucraina. Ei nu neglijau nici asaltul ideologic pe care îl neglijaseră odată cu desfiinţarea Comintemului. După anunţarea acelei desfiinţări, Dimitrov, secretarul acelui organism de expansiune a ideologiei comuniste, după un turneu de studii în ţările Orientului apropiat (Siria, Turcia, Iranul, Irakul, Cairo şi Palestina) s-a instalat în Transcaucazia, la Tiflis, unde a stabilit posturi de radio pentru a face propagandă în limbile popoarelor balcanice şi de unde se expediau şi curieri în aceste ţări, ce urmau „să fie eliberate de armata roşie", fiindcă nu se mai punea problema unei debarcări anglo-americane.
Pe 31 ianuarie americanii anunţaseră că în cursul lunii ianuarie fabricaseră 8.789 de avioane, gata de a fi folosite pe fronturile împotriva Axei. Minai Antonescu face aluzie prietenilor lui Maniu că ar fi bine să aibă loc o convorbire cu Mareşalul. Pistonat şi de Mihai Popovici şi de dr. Lupu, Iuliu Maniu le spune: „Nu stau de vorbă cu acest nebun decât dacă se decide să plece de la conduce*re, ori să formeze un guvern naţional, altceva nu am de discutat cu el. "
Preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc nu vedea altă soluţie decât plecarea cât mai grabnică a lui Barbu Ştirbei la Cairo şi a aranjat ca pe 2 februarie să meargă la Buftea cu Ion Hudiţă. Maniu, ferm convins că anglo-americanii vor merge uniţi cu ruşii până la capăt si nu vor discuta decât pe baza capitulării necondiţionate, i-a spus lui Barbu Ştirbei: „În aceşti ani de război, mentalitatea englezilor faţă de germani s-a schimbat în aşa măsură, a continuat el, încât astăzi ei acceptă nu numai desfacerea unităţii Reichului, dar sunt dispuşi să-i lase şi pe ruşi să ocupe o mare parte din el, pentru 20-30 de ani; toate celelalte probleme privind raporturile cu ruşii pierd din importanţă în faţa hotărârii Angliei de a pedepsi Germania; aceasta este convingerea mea fermă şi de aceea, d-le Ştirbei, eu te rog din tot sufletul meu să pleci cât mai repede în afară, unde, sunt sigur, că te vei convinge, ca şi mine, că nu mai e cazul să ne facem iluzii şi că ieşirea noastră din alianţa germană este o necesitate urgentă şi vitală. "
În faţa agravării situaţiei prin înaintarea rusească, Mareşalul Antonescu s-a pregătit pentru evacuarea autorităţilor din Basarabia şi Bucovina de Nord, ceea ce a făcut pe Iuliu Maniu să transmită conducătorului statului să nu facă acest lucru. Se zvonea că Mareşalul luase hotărârea să se depună în Elveţia un fond de zece milioane franci elveţieni pentru sprijinirea fruntaşilor basarabeni şi bucovineni în cazul când aceştia ar fi nevoiţi să se refugieze din faţa tăvălugului rusesc. Şi în aprilie vom asista la o „bătălie" pentru ocuparea unui loc pe listă, chiar de unele cadre universitare care nu erau legate de cele două provincii.
Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. ....
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1156-Anul-hotărîtor-1944-Sovieticii-nu-neglijau-nici-asaltul-ideologic
de Cicerone Ionitoiu
Anul 1944 a început cu masive bombardamente asupra capitalei Reichului. în acea zi de 1 ianuarie, Hitler a ţinut un discurs, poate numai pentru el, sub zgomotul asurzitor al exploziilor bombelor de toate calibrele, aruncând vorbe în vânt: „Eu zic cu încredere poporului german: unde Aliaţii vor debarca, ei vor avea primirea ce li se cuvine. " Şi într-adevăr au avut o primire entuziastă, spre deziluzia Fuhrerului. La celălalt capăt care mai rămăsese Axei, împăratul Japoniei îşi da curaj în mesajul de Anul Nou: „Poporul este strâns unit pentru a zdrobi Anglia şi USA."
Iar Laval, care nu bănuia ce-l aşteaptă în anul ce venea, vorbea în vânt: „Eu vă spun cu o asigurare liniştită că armata germană nu va fi învinsă. " Probabil era o încurajare tardivă după atacul asupra Parisului din noaptea de Anul Nou care făcuse 250 de morţi şi peste 300 de răniţi, după radio Londra.
Mihai Antonescu, responsabilul politicii noastre externe, era obsedat de o pace de compromis care ar putea salva Europa de bolşevism şi pe această linie de autoîncurajare se înscrie şi textul ministrului Fr. Nanu lăsat ministrului belgian de la Stockholm, prinţul de Croy, din însărcinarea Mareşalului. La început de an, pe 4 ianuarie 1943, a avut loc acasă la dr. Lucian Stănculescu, şedinţa PNŢ, cu participarea lui Ghiţă Pop, Aurel Dobrescu, Cezar Simionescu, Ilie Lazăr, generalul Gabriel Negrei, Anton Chrihan, Mihai Răutu, Teodor Roxin, Costache Lupu... şi unde s-a discutat situaţia politică şi mersul războiului.
Pe 8 ianuarie 1943 Secretarul de Stat american, Cordell Hull, preciza că poblema condiţiilor capitulării României este de competenţa Comisiei Consultative Europene de la Londra, hotărâtă în cadrul Conferinţei de la Moscova: „ Ca una din sarcinile prime ale Comisiei, pe care le doresc cele trei guverne este ca să prezinte, cât mai repede posibil, recomandări detaliate privind condiţiile capitulării ce urmează a fi impuse fiecăruia din statele europene cu care una din cele trei mari Puteri se află în război şi mecanismul necesar pentru asigurarea îndeplinirii acestor condiţii."
În timp ce preocuparea Aliaţilor era de a se ajunge la convingerea Românilor pentru o capitulare necondiţionată, în discuţiile ce le va avea cu reprezentantul lui Iuliu Maniu, Mihai Antonescu îi comunica lui Frederic Nanu la Stockholm să conti*nue tactica tratativelor neangajate şi să nu se ia noi angajamente faţă de Rusia, prin delegaţii ei oficiali din capitala Suediei.
Încă de pe 5 ianuarie începuse ofensiva sovietică în Ucraina, în direcţia Kirovograd şi deocamdată nemţii încearcă să se apere cu disperare, spre a evita încercuirea într-o pungă, în care până la sfârşitul lunii ianuarie vor fi prinse peste 10 divizii germane, ce vor fi măcinate până la mijlocul lui februarie. Nu trebuie uitat că în aceeaşi perioadă, românii aveau 7 divizii, alături de cele 5 divizii germane în capcana din Crimeea, a căror soartă va fi foarte dificilă în mai puţin de 4 luni.
La celălalt capăt al Axei, în Oceanul Pacific, japonezii începuseră să bată în retragere în timpul anului 1943 şi pierdeau atol după atol, insulă după insulă, retrăgându-se de la porţile Australiei. Mai aveau şi un necaz în coastă: China, care fusese abandonată, fiind lăsată pentru sfârşit. China izolată şi fără aprovizionare din partea americanilor şi englezilor, după ocuparea Birmaniei, continua să fie susţinută cu ajutorul aviaţiei, peste munţii Hymalaia - un adevărat pod aerian. La Cairo, în drum spre Teheran, Roosevelt şi Churchill îi promiseseră lui Tchan Kai-Chek sprijin ca să pornească lupta, şi în acest sens trimiseseră întărituri în golful Bengal. Armata care fusese nevoită să se retragă din Birmania era antrenată şi pregătită de luptă în India. în acelaşi timp, trupele de gherilă chineze hărţuiau armata japoneză de ocupaţie de pe coasta de est a Asiei.
În februarie 1944, americanii au realizat o mare spărtură în perimetrul defensiv japonez, ceea ce a scurtat drumul spre victorie. Interesul americanilor era ca să nu se lase China la discreţia japonezilor, fiindcă astfel un milion de niponi aflaţi pe continent, răspândiţi până la Singapore, ar fi putut fi utilizaţi în luptele din arhipelagurile Pacificului. În februarie 1944 în Birmania au început lupte înverşunate cu japonezii care cu greu dădeau înapoi, dar au fost nevoiţi s-o facă şi anglo-indienii au pus un picior solid în această ţară, venind cu întărituri dinspre golful Bengal. Puterea zdrobitoare a Aliaţilor începea să se simtă şi în Pacific.
După ocuparea arhipelagului Marshall, americanii au hotărât din punct de vedere strategic să ocupe arhipelagul Mariane şi în vederea acestui scop au pus la punct o flotă „cea mai mare care a existat vreodată în Pacific", compusă din 535 de vase de luptă şi alte nave, care să transporte aproape 128.000 de oameni pregătiţi pentru asalt. Ceea ce este important este faptul că această forţă se pregătea în acelaşi timp cu cea care urma să invadeze Franţa şi amândouă vor acţiona simultan atacând forţele ce se aflau în debandadă la cele două capete ale Axei.
Iuliu Maniu constituia obiectivul principal al serviciilor de informaţii, nu numai româneşti, dar şi a celor germane. După o serie de intervenţii cu privire la condiţiile de detenţie a celor arestaţi, guvernul a hotărât să trimită pe 11 ianuarie pe maiorul magistrat Titus Goruneanu la Maniu acasă şi să-i încredinţeze spre a fi citit, răspunsul forurilor oficiale la comunicările ce le făcuse şi după ce a luat la cunoştinţă, le-a restituit, cu mulţumiri şi a transmis guvernului rugămintea pentru ofiţerii englezi prizonieri la Timiş: „ Sunt mulţumiţi de tratamentul ce-l au din partea autorităţilor, cu singura observare însă că deşi primesc solda gradului ofiţeresc respectiv, nu primesc totuşi şi accesoriile soldei... şi Dl Maniu atrage atenţia că gradaţii englezi sunt trataţi corespunzător gradului militar, dar nu şi titlurilor academice ori situaţiei lor sociale... Este în interesul nostru să li se amelioreze tratamentul printr-o hrană mai bună şi locuinţă cu baie."
Referitor la intervenţia pentru Petru Groza, Maniu primeşte informaţia că se ştie că e un om bogat şi deci nu poate fi comunist, dar e cunoscut ca total neserios şi îşi închipuie că e capabil să se amestece în ideologii politice pe care nu le înţelege şi din care cauză a avut neplăceri acum, ca şi în trecut. Şi cazul Groza, ca şi al legionarilor, va fi soluţionat de justiţie în conformitate cu legile Ţării şi interesele de Stat. Faptul că supravegherea lui Iuliu Maniu de către germani devenise bătătoare la ochi şi făcea să circule fel de fel de zvonuri, l-a făcut pe Eugen Cristescu, şeful serviciului special de informaţii, să se adreseze colonelului Rodler, şeful secţiunii din România a S.I.A.G., pe 18 ianuarie şi să-i spună:„Locuinţa lui Maniu din Str. Sfinţilor 10 este supravegheată de automobilul nr. 416 Sibiu, schimbat după aceea cu un Mercedes foarte elegant şi e posibil ca acei indivizi să recurgă şi la acte de violenţă contra dlui Maniu. Dl Mareşal a rugat să se intervină pentru încetarea acestei acţiuni, deoarece domnia sa cunoaşte acest caz şi acţiunea dlui Maniu, pe care o consideră că nu are nici un ecou în masa populaţiei."
Eugen Cristescu menţionează că socoteşte aceste servicii de informaţii, cu caracter clandestin, ce execută operaţiuni pe teritoriul României, ştirbind suveranitatea Statului român şi se mai poate trage concluzia că însăşi supravegherea oficială româ*nească este controlată de germani, în mod public şi în condiţii să jignească guvernul şi să rănească simţămintele de demnitate românească.
Partidul Naţional-Ţărănesc era preocupat şi de soarta postbelică şi prin fruntaşii săi căuta să discute şi să cristalizeze hotărâri care se vor pune în aplicare „mâine". Astfel în seara de miercuri 19 ianuarie 1944 a avut loc o şedinţă a fruntaşilor din cercurile de studii, la care a fost prezent şi Ion Mihalache şi la care Iuliu Maniu în cuvântul său a vorbit despre situaţia generală şi s-a referit la activitatea tehnicienilor chemaţi să studieze probleme şi să sugereze soluţii ce vor putea fi luate în considerare când partidul va avea răspunderea. Soluţiile propuse trebuie să fie cele mai bune şi cele mai cuminţi, indiferent de linia pe care ei îşi închipuie că partidul trebuie s-o aibă.
„ Un partid de opinie publică, un partid viu nu trebuie să se sperie de curentele din sânul său; ele sunt de dorit, fiindcă numai partidele moarte, înţepenite în idei vechi şi refractare oricăror pulsaţii, îşi asigură o omogenitate. Partidul este naţional şi de dreptate socială. Ţelul suprem este reîntregirea ţării; pentru îndeplinirea lui nici o jertfă, nici o muncă şi nici o strădanie nu vor fi neglijate. Politica generală a partidului, dusă în împrejurări atât de vitrege şi în mijlocul atâtor primejdii, ţinteşte la atingerea acestui ţel. Dar partidul nu poate să rămână străin de spiritul vremii, cu atât mai mult cu cât ideea de dreptate socială figurează în programul său de la început. Tehnicienii adunaţi în cercurile de studii vor găsi soluţiile cele mai bune care să pună de acord interesele ţării cu exigenţele de ordin internaţional, pentru a asigura poporului român dreptatea socială de care este însetat."
Spania care participase în răsărit cu o „divizie albastră" şi-a retras-o pe 19 ia*nuarie 1943, ea probabil ştiind mai multe decât noi, fiind şi mai aproape de izbucnirea vulcanului din Canalul Mânecii. Şi generalul Charles de Gaulle vorbea cu mai multă siguranţă în discursul de la Dakar de pe 25 ianuarie: „Acest război este pentru noi o chestiune de viaţă sau de moarte. Nu se va sfârşi odată cu terminarea războiului. Franţa va avea nevoie de concursul tuturor fiilor ei..."
Fiind întrebat în Camera Comunelor referitor la Polonia, Eden a spus, după relatarea BBC din 28 ianuarie: „ Pentru Anglia, frontierele Poloniei sunt şi azi cele din 1939, înaintea agresiunii Germaniei; cât despre viitor, baza poziţiei noastre rămâne Charta Atlanticului. "
Îngrijorarea creşte în rândurile politicienilor ardeleni din cauza frământărilor interne din Ungaria, unde lumea e nemulţumită de continuarea războiului şi le este teamă că opoziţia ungară va încheia armistiţiu cu anglo-americanii, în schimbul întregii Transilvanii. Anglia la această oră găzduieşte deja 200.000 de oameni ce se pregătesc intens pentru invazia Europei, în timp ce serviciile ei de informaţii urmăresc intoxicarea şi dezinformarea Germaniei, prin tot felul de manevre derutante. Numai Adolf Hitler se încurajează în discursul din 30 ianuarie: „în ciuda tuturor acţiunilor diabolice ale adversarilor noştri, această luptă se va termina în cele din urmă cu cea mai mare victorie a Reichului German... " Răspunsul a venit prompt, în următoarele 24 de ore. Englezii, în două raiduri, pe 31 ianuarie, au lansat 5.000 de tone de bombe asupra Berlinului.
Sovieticii şi ei trecuseră al terciuirea celor zece divizii germane prinse în încercuirea din Ucraina. Ei nu neglijau nici asaltul ideologic pe care îl neglijaseră odată cu desfiinţarea Comintemului. După anunţarea acelei desfiinţări, Dimitrov, secretarul acelui organism de expansiune a ideologiei comuniste, după un turneu de studii în ţările Orientului apropiat (Siria, Turcia, Iranul, Irakul, Cairo şi Palestina) s-a instalat în Transcaucazia, la Tiflis, unde a stabilit posturi de radio pentru a face propagandă în limbile popoarelor balcanice şi de unde se expediau şi curieri în aceste ţări, ce urmau „să fie eliberate de armata roşie", fiindcă nu se mai punea problema unei debarcări anglo-americane.
Pe 31 ianuarie americanii anunţaseră că în cursul lunii ianuarie fabricaseră 8.789 de avioane, gata de a fi folosite pe fronturile împotriva Axei. Minai Antonescu face aluzie prietenilor lui Maniu că ar fi bine să aibă loc o convorbire cu Mareşalul. Pistonat şi de Mihai Popovici şi de dr. Lupu, Iuliu Maniu le spune: „Nu stau de vorbă cu acest nebun decât dacă se decide să plece de la conduce*re, ori să formeze un guvern naţional, altceva nu am de discutat cu el. "
Preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc nu vedea altă soluţie decât plecarea cât mai grabnică a lui Barbu Ştirbei la Cairo şi a aranjat ca pe 2 februarie să meargă la Buftea cu Ion Hudiţă. Maniu, ferm convins că anglo-americanii vor merge uniţi cu ruşii până la capăt si nu vor discuta decât pe baza capitulării necondiţionate, i-a spus lui Barbu Ştirbei: „În aceşti ani de război, mentalitatea englezilor faţă de germani s-a schimbat în aşa măsură, a continuat el, încât astăzi ei acceptă nu numai desfacerea unităţii Reichului, dar sunt dispuşi să-i lase şi pe ruşi să ocupe o mare parte din el, pentru 20-30 de ani; toate celelalte probleme privind raporturile cu ruşii pierd din importanţă în faţa hotărârii Angliei de a pedepsi Germania; aceasta este convingerea mea fermă şi de aceea, d-le Ştirbei, eu te rog din tot sufletul meu să pleci cât mai repede în afară, unde, sunt sigur, că te vei convinge, ca şi mine, că nu mai e cazul să ne facem iluzii şi că ieşirea noastră din alianţa germană este o necesitate urgentă şi vitală. "
În faţa agravării situaţiei prin înaintarea rusească, Mareşalul Antonescu s-a pregătit pentru evacuarea autorităţilor din Basarabia şi Bucovina de Nord, ceea ce a făcut pe Iuliu Maniu să transmită conducătorului statului să nu facă acest lucru. Se zvonea că Mareşalul luase hotărârea să se depună în Elveţia un fond de zece milioane franci elveţieni pentru sprijinirea fruntaşilor basarabeni şi bucovineni în cazul când aceştia ar fi nevoiţi să se refugieze din faţa tăvălugului rusesc. Şi în aprilie vom asista la o „bătălie" pentru ocuparea unui loc pe listă, chiar de unele cadre universitare care nu erau legate de cele două provincii.
Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. ....
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1156-Anul-hotărîtor-1944-Sovieticii-nu-neglijau-nici-asaltul-ideologic
