miercuri, 6 noiembrie 2024

Cabana Turistica Tudor Petrimanu – Lacul Petrimanu – Turcinu Mic – Baraj Lac Petrimanu * muntii Latoritei




Cabana Turistica Tudor Petrimanu – Lacul Petrimanu – Turcinu Mic – Baraj Lac Petrimanu * muntii Latoritei

Traseu: nemarcat, accesibil tot timpul

Durata: 1,5 ore

Foto:Creative Commons













vineri, 1 noiembrie 2024

Vremea din batrani * Luna Noiembrie 2024


Vremea din batrani
*Luna Noiembrie 2024
*Gromovnicul


Noiembrie debutează fantastic de bine, după cum s-a văzut pe data de 1, 2, 3, inclusiv 4. Vânt și alternanțe dimineața, seara frig, iar la prânz, plăcut.
Luna aceasta este acceptabilă, ca luna octombrie, referitor la temperatura caldă.
După 5 până pe 8 noiembrie, vremea este bună, nu mai bate atât de mult vântul, este bine, este plăcut.
Apoi, în perioada 9-20 noiembrie, vântul ne dă târcoale. Se pornește din nou, indiferent că e zonă de munte sau zonă de șes.
După 20 noiembrie, ne putem aștepta ca în zonele montane să fie frig și ger, să cadă zăpadă. Pe 21-22-23 noiembrie, se mai îndulcește vremea, e bine, e plăcut.
În schimb, pe 24 noiembrie, un strat mic de zăpadă, dar pe 25-26 noiembrie, va fi ger dimineață cu temperaturi sub 0 grade.
După aceea, din 27 până pe 30 noiembrie, va fi la fel de bine, deci are alternanțe câte 2-3 zile frig, un pic de vânt

sâmbătă, 12 octombrie 2024

Manastirea Zografu * Muntele Athos

Manastirea Zografu
*Muntele Athos
*Foto:Creative Commons(Licenta gratuita)

Zografu (zugrav) înseamnă "pictor". Mănăstirea a fost fondată în timpul domniei lui Leon Filozoful de către trei frați din orașul Ohrid din Bulgaria: Moise, Aaron și Ioan. S-au așezat în chilii, pe coloane separate, dar apoi au construit o biserică comună, după ce au primit o revelație în rugăciune de a-i dedica numele marelui martir Gheorghe, al cărui chip s-a înfățișat singur pe o placă de icoane.
Cheiul Mănăstirii Zografu este primul pe care îl întâlnește un călător care pleaca din Ouranoupolis spre Dafin . În apropierea acestuia, aproape de mare, se pot distinge ruinele unei așezări antice. Mănăstirea se află la o oră de mers pe jos de aceste ruine. Clădirile maiestuoase ale mănăstirii datează din diferite epoci, începând cu anul 1500. Cu toate acestea, majoritatea clădirilor sunt construite relativ recent.
Biserica principală a mănăstirii este dedicată Sfântului Gheorghe și a fost construită, precum și decorată cu fresce, în sec. al XIX-lea. Inscripția ctitorită, care ne spune povestea fondatoarelor mănăstirii, Eufemia și Porfirie, este scrisă în greacă și slavonă. Construită din blocuri de piatră și cărămizi, clădirea include și câteva basoreliefuri încorporate. Iconostasul și altarul sunt sculptați în lemn și decorați cu aurire. Cele mai importante icoane sunt păstrate în această biserică, printre care merită amintite trei icoane ale Sfântului Gheorghe și o icoană a Maicii Domnului Cea Care Aude.
Există 17 capele care aparțin mănăstirii. Capela Adormirii Maicii Domnului, situată în partea de nord a curții, păstrează o icoană a Maicii Domnului Acatist. Deasupra refectoriului a fost construită, în 1900, Capela lui Chiril și Metodiu. Mănăstirea include o chilie în Karyes dedicată „Înălțării”, care este folosită ca oficiul de reprezentare. Mănăstirea are, de asemenea, o chilie dedicată „Schimbării La Față a Domnului” și două ateliere în Karyes.



sâmbătă, 5 octombrie 2024

Cabana Turistica Tudor Petrimanu – Paraul Zanoaga – Zanoaga captare * muntii Latoritei

Cabana Turistica Tudor Petrimanu – Paraul Zanoaga – Zanoaga captare*muntii Latoritei

*Traseu: nemarcat, accesibil tot timpul

*Durata: 2 ore

*Foto:Creative Commons












vineri, 4 octombrie 2024

Manastirea Xiropotamu * Muntele Athos

Manastirea Xiropotamu
*Manastiri de pe Muntele Athos
*Foto:Creative Commons

Mănăstirea Xiropotamu este considerată cea mai veche mănăstire din Athos și a doua casă după Karyes. Numele mănăstirii (Pârâul uscat) provine de la locul unde se află o râpă adâncă cu un pârâu care seacă în timpul verii, dar care este larg și adânc iarna.
Biserica catedrală a mănăstirii este închinată celor 40 de Sfinți Martiri. A fost construită în 1761 și pictată în 1783 cu ajutorul donațiilor colectate în Vlahia de călugărul Cæsarius Dapontae, din insula Skopelos. Două icoane care îi înfățișează pe Arhanghelii Gabriel și Mihail, decorează intrarea în biserica mare a mănăstirii.
Mănăstirea este situată aproape în mijlocul părții de sud-vest a peninsulei Athos. Complexul mănăstiresc are o formă pătrată de 70m x 90m și are patru etaje. Intrarea în mănăstire, situată în partea de est, este decorată cu două coloane de marmură. Pe fronton există o inscripție memorială despre fondatorii și moaștele mănăstirii. Intrarea în mănăstire are două porți și un pasaj între ele. Aproape toate clădirile mănăstirii datează din sec. al XVIII-lea, al XIX-lea și al XX-lea, dar s-au păstrat și rămășițe ale unor construcții mai vechi.
Iconostasul din lemn sculptat și aurit ar trebui să fie din vreme cu biserica însăși. Frescele magnifice datează din 1783. Există o inscripție deasupra intrării principale a bisericii, care relatează povestea acestei picturi. Sacristia și biblioteca mănăstirii sunt situate deasupra nartexului.
În dreapta bisericii se află o cristelniță construită din marmură roșie. A fost instalată aici de Caesar da Ponte, după cum reiese din inscripție.
În fața bisericii, la parterul aripii sudice, se află refectoriul, pictat în 1852.
Mănăstirea are 16 capele, 4 chilii în zona bisericii și una în Karyes, care este folosită ca reprezentanță, precum și câteva ateliere. Cele mai multe dintre clădirile din portul Dafni aparțin mănăstirii. Cheiul mănăstirii se află la o scurtă plimbare pe Dafni; aici a existat cândva un turn cu capela Sfântului Andrei.




marți, 1 octombrie 2024

Vremea din batrani * Luna Octombrie 2024

Vremea din batrani * Octombrie 2024
*Gromovnicul
*Foto:Creative Commons

După reperele Gromovnicului din bătrâni:
Pe 2 octombrie - ceva vânt rece și o vreme destul de schimbătoare
Pe 3 în unele zone montane va cădea bruma.
Pe 4 și 5 este bine. Pe 6, 7, 8 și 9 în zona montană cade zăpadă.
În schimb pe 10, iese soarele! Pe 11 va fi înnorat și mai frig. Pe 12 și 13 avem parte de zăpadă în anumite zone submontane și montane.
Dar pe 14 răsare soarele! Pe 15 - un nor. Pe 16, 17, 18 anumite zone din țară vor beneficia de ploaie dar nu o ploaie de toamnă, ci mai mocănească, spre iarnă.
Din 20 până spre 23 vremea se mai îndulcește.
24, 25, 26 se îndreaptă vremea și e bine. Apoi, până pe 31, în anumite zone zăpada își face prezența.

duminică, 8 septembrie 2024

Cabana Turistica Tudor Petrimanu – Lacul Galbenu – Coasta Benghi – Strategica – Varful Petrimanu – Lacul Petrimanu * muntii Latoritei



Cabana Turistica Tudor Petrimanu – Lacul Galbenu – Coasta Benghi – Strategica – Varful Petrimanu – Lacul Petrimanu * muntii Latoritei

*Traseu: nemarcat, interzis iarna

*Durata: 6 ore

*Foto:Creative Commons





















miercuri, 4 septembrie 2024

Cel mai mare cutremur produs vreodata 9,5 pe scara Richter * Seismul din Valdivia (Chile)

Cel mai mare cutremur produs vreodata 9,5 pe scara Richter * Seismul din Valdivia (Chile)
*Foto:Creative Commons

Până în prezent, seismul de 9, 5 grade pe scara Richter a fost inclus în arhive ca drept cel mai puternic din istoria lumii. A început la ora 15: 11, iar durata lui a fost una record, 10 minute
Ziua de 22 mai 1960 este una ce trezește amintiri extrem de triste locuitorilor din Chile, căci în țara lor a avut loc, de fapt, cutremurul de 9, 5 grade pe scara Richter, sub forma unui tsunami. Și, de parcă nu era suficient, au urmat replicile, cu magnitudini la fel de mari, de peste 7, 5 grade, care au ținut până la începutul lui iunie.
Cutremurul a mai rămas în istorie și ca seismul din Valdivia, deoarece acest oraș a fost cel mai afectat de una de șoc. Efectele fenomenului tectonic s-au întins pe o lungime ce a depășit 1.000 de kilometri. Epicentul a fost la Lumaco, la aproximativ 500 km de Santiago.
Jumătate din casele și clădirile din Valvidia au fost puse la pământ. Al doilea oraș în care mișcarea telurică a distrus aproape tot în cale a fost Puerto Montt. În total, la nivel național, efectele s-au” întins” pe o suprafață de 400.000 de kilometri pătrați, de la Talca și până în insula Chiloe.
Cutremurul s-a mai făcut simțit și în alte zone, atât din apropiere, cât și de pe alte continente, mai exact: în Japonia, în Filipine, în Hawaii, în Noua Zeelandă, în Los Angeles, în San Diego și în Long Beach. Totuși, aici nu au fost magnitudinile și pagubele la fel de mari ca cele de pe coasta chiliană.
În urma cutremurului din 1960, de 9, 5 grade, în Chile, la nivel național, au murit aproape 6.000 de persoane. Alte peste două milioane au rămas pe drumuri, după ce casele le-au fost înghițite de tsnuamiul devastator. Pe lângă acestea, peisajul s-a modificat vizibil, precum alunecările de teren sau copaci distruși.
Nu au lipsit nici pagubele economice. Acestea s-au ridicat la peste 550 de milioane de dolari.



luni, 2 septembrie 2024

Manastirea Pantocrator * muntele Athos

Manastirea Pantocrator
*Muntele Athos
*Foto:Creative Commons

Mănăstirea Pantocrator este situată la 2 ore distanță de Karyes pe nord-estul peninsulei Athos, în apropiere de ruinele orașului antic. Este situată pe un deal stâncos, la o altitudine de 50 de metri.
Pantocrator reprezintă o fortăreață din patru unghiuri cu portiere și este împărțită în interior în două curți. Pe primul se află chilii pentru oaspeți, diverse ateliere și un turn înalt cu o biserică alăturată de sacristie; pe al doilea - hramul principal al Schimbării la Față, turnul clopotniță și trapeza.
Mănăstirea a fost fondată de doi aristocrați greci care și-au încheiat viața aici în monahism: stratopedarhul Alexis și fratele său Ioan. Cu toate acestea, există o legendă că mănăstirea a fost fondată de împăratul Alexis Comnenos.
Biserica principală a mănăstirii se află în partea de vest a curții înguste și, ca și alte biserici din Sfântul Munte, aparține tipului de biserică „cupolă în cruce”. Cele două pronaose ale templului s-au unit în 1847. Catapeteasma a fost creată în 1640. Templul a fost pictat în sec. al XIV-lea, imediat după finalizarea construcției; acesta este un exemplu viu de artă macedoneană, dar, din păcate, majoritatea frescelor s-au pierdut, deoarece templul a fost pictat din nou în 1854.




duminică, 1 septembrie 2024

Vremea din batrani * Septembrie 2024


Vremea din batrani pentru luna septembrie 2024
*Gromovnicul
*Foto:Creative Commons


Pe 1 canicula in toata tara.Intre 2 si 9 seceta indeosebi in nord ,vest si centrul tarii.In saptamana 9-16 temperatura aerului va fi mai ridicata decat cea normala.In aceasta saptamana vor aparea ploile cu precadere in vest.In perioada 16-23 va fi bine si cald ,vor fi si ceva ploi.Intre 23 si 30 Septembrie va fi mai cald decat in mod normal cu ploi razlete.

joi, 8 august 2024

Cabana Turistica Tudor Petrimanu – Lacul Galbenu – Lacul Glaciar Muntinu – Iezerul Latoritei*muntii Latoritei


Cabana Turistica Tudor Petrimanu – Lacul Galbenu – Lacul Glaciar Muntinu – Iezerul Latoritei*muntii Latoritei

Traseu: nemarcat, nerecomandat iarna

Durata: 5 ore

*Foto:Creative Commons













duminică, 4 august 2024

Manastirea Cutlumus * muntele Athos

Manastirea Cutlumus
*muntele Athos
*Foto :Creative Commons



Cutlumuș (Kutlumusiu, în greacă Μονή Κουτλουμουσίου) este o mănăstire ortodoxă de pe Muntele Athos, a șasea în ierarhia mănăstirilor din Athos. Este situată în centrul versantului nord-estic al Muntelui Athos, în apropiere de Karyes. Cutlumuș are cel mai bun port de agrement de pe Muntele Athos, numit Kamegra, care se află la o jumătate de oră mers, spre est de la portul mănăstirii Iveron. Navele către Muntele Athos acostează la Kamegra.
Mănăstirea este construită sub forma unui patrulater și este înconjurată de ziduri cu chilii pe trei niveluri. În zidul vestic, în treapta superioară, se află un refectoriu, iar în partea de nord sunt două porți. Biserica Schimbarea la Față a Domnului - are o singură cupolă; vestibulul este din marmură, în biserica ce este în formă de cruce. Unul dintre schiturile din Cutlumuș este schitul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, a cărui colibă în cinstea Sfântului Ioan Gură de Aur, a fost administrată timp de peste 25 de ani de celebrul călugăr, scriitor duhovnicesc athonit Moise Svyatogoreț (1952-2014).




joi, 1 august 2024

Vremea din batrani * August 2024

Vremea din batrani
*Luna August 2024
*Gromovnicul
*Foto:Creative Commons

Pe data de 1 și 2 august 2024 vremea este plăcută. Este bine, deoarece va bate vântul. Acesta este un factor foarte important de punctat.
În schimb, pe 3 și 4 august 2024, se anunță ploaie Acum să nu vă gândiți doar la București. Ați văzut că și în capitală sunt sectoare în care nu a căzut nicio picătură de apă, nu a venit nicio vijelie. În timp ce alte zone sunt foarte afectate. Așa că, ce vă spun eu acum este pentru toată țara.
Pe 5 și 6 august 2024 vremea se îndreaptă și devine plăcută.
În următoarele două zile, pe 7 și 8 august 2024, apare din nou ploile. Cred că vor să compenseze pentru săptămânile în care au fost temperaturi extreme.Din data de 9 august până în 27 august 2024 vom avea parte doar de vânt și ploaie. Dacă nu ne-am răcorit în luna iulie, o facem în august. Este a opta lună și optul acesta este plin de neprevăzut întotdeauna.
După data de 27 august 2024 vremea se îndreaptă paradoxal.
Între 28 și 31 august 2024, temperaturile revin în parametri normali. Va fi plăcut, nu va mai sufla nici vântul. Nu mai dăm ochii nici cu ploaia.