Ghe NICA-Blog: Insula Crimei-Canada

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Insula Crimei-Canada

Situata in sud-estul Canadei, in provincia Nova Scotia, Insula Crimei este un loc pitoresc, in care te poti simti minunant si in care poti admira frumusetile naturii pastrate extraordinar de bine. Nimic care sa aminteasca de morbidul sau nume. Legendele locale spun, insa, ca insula a fost mereu un loc asociat cu moartea. Cea mai veche legenda sustina ca totul a pornit in anul 1735, atunci cand nava “Baltimore” a fost descoperita plutind in deriva de catre localnici. Intreaga cala era improscata cu sange desi niciun cadavru nu a fost descoperit. Exista, in schimb, un supravietuitor, o femeia care a reusit sa ingaime cateva vorbe despre o revolta e unor detinuti si un masacru pus la cale de pieile rosii. Femeia a disparut, insa, fara urma si fara a lasa alte informatii legate de bizara disparitie e echipajului.

O alta intamplare, petrecuta tot in secolul al XVIII-lea, este redata intr-o poveste cutremuratoare. Se spune ca o intreaga flota franceza a fost lovita de variola, sute de cadavre din randul echipajelor fiind aruncate in mare pentru ca multe dintre ele sa ajunga apoi pe tarm. Localnicii le-au ingropat la repezeala, chiar pe tarm, iar relatari despre oasele umane care ies uneori din nisip au continuat sa apara pana in secolul XX. In schimb, niciuna dintre povestile de mai sus nu a fost confirmata de catre istorici ceea ce inseamna ca secretul numelui poate nu a fost inca dezvaluit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;