Ghe NICA-Blog: Poiana Florilor *muntii Apuseni

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Poiana Florilor *muntii Apuseni

Poiana Florilor

Situată pe versantul ce coboară de sub abruptul Pietrei Galbenei până în Valea Galbenei, Poiana Florilor este constituită dintr-un grup de poieni ca nişte insule în pădurea de fag. Meritându-şi pe deplin numele, Poiana Florilor este un adevărat paradis în lunile de vară când sute de specii de flori inundă parcă pantele însorite, colorându-le viu. Fâneţele sunt deosebit de bogate în această zonă.
În partea de jos a poienii, la marginea drumului forestier pe Valea Galbenei este un izvor cu apă rece, potabilă. Peisajul este dominat spre nord de Piatra Galbenei, ale cărei abrupturi depăşesc 200 m.
Versantul opus este un abrupt împădurit despicat de Valea Seacă, ce coboară de pe Muntele Ţapu, aducând aluviuni loesice din Groapa Ruginoasă.
În dreapta Văii Seci, Dealul Vârseci adăposteşte peştera cu acelaşi nume, având un portal impunător şi o galerie de 440 m, concreţionată.
O serie de pâraie, marcate de benzi de pădure şi tufărişuri, traversează partea superioară a poienii, creând o vale cu debit considerabil. Din aceasta cauză, pe alocuri terenul este destul de mlăştinos.
Sursa:parcapuseni.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;