sâmbătă, 4 aprilie 2015

Demonii universului *Machembuchus(Materbuchus)



Mechembuchus, Meterbuchus)

Etimiologia cuvântului este necunoscută, dar cei mai mulţi traduc acest cuvânt ca “fără valoare”. Într-un apocrif ebraic intitulat”Cartea Jubileelor“, cei necircumscrişi sunt numiţi “fiii lui Belial”. În scriptura islamică, se spune că demonul Belial ar fi petrecut la un ospăţ al unui sărac, şi l-ar fi hrănit pe un om bogat cu resturile vomate. Atunci când cel bogat n-a mai avut nevoie de el, a fost trimis în lumea subterană pentru a-l servi pe însuşi Satan.
Într-o carte de practici de evocare a demonilor, se spune că Belial este un rege puternic, ce conduce peste 50 de legiuni de demoni, şi a fost creat imediat după Lucifer. Belial apare şi în Biblie, ca în următorul pasaj:
Cor.II (6:15): “Şi ce învoire este între Hristos şi Beliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?”
Celebrul vizionar Edgar Cayce, vorbind despre existenţa Atlantidei, afirma că societatea atlantidică era divizată în două fracţiuni: una bună, denumită “fiii legii” şi alta malefică denumită “fiii lui Belial”.

Sursa:http://www.recorduri.lovendal.ro/cei-mai-mari-7-demoni-ai-universului/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu