Pescarul
de Alexandru Uiuiu
Ţipari de lumină se alungau pe crestele mărunte într-un neînţeles joc al soarelui cu apa ce bucura privirea şi liniştea sufletul. Cînd îşi miji ochii formele prelungi ale acestora deveniră pete albe, difuze, care dizolvară peisajul ca într-un tablou impresionist: de fiecare dată cînd ajungea aici rămînea ca într-o rugăciune multă vreme mulţumind lacului şi spunîndu-i cu gînduri limpezi cît de dor i-a fost de el. Aşeză încetişor rucsacul în iarbă şi scoase dinăuntru cutia cu plumbi, cea cu ace, mulinetele de rezervă, trusa de momeli artificiale, setul de cuţitaşe şi lame, banda de lipit şi preţioasa cutie cu rîme. Le aranjă una lîngă alta în ordinea importanţei şi apoi se apucă să-şi monteze undiţa. Nu prinsese niciodată un peşte şi de altfel, renunţă de mult la gîndul de a prinde vreunul cu vremea învăţă a se mulţumi cu o îndeletnicire care acum îl captiva pe de-a-ntregul: devenise un expert al introducerii rimei în cîrlig! Inventariase o sută treizeci şi şapte de posibilităţi de sacrificare a viermelui şi nu se îndoia că viitorul ii va da şansa unor noi variante. Putea să pună o rîmă în stilul ghilotină, înjumatăţind-o, sau să-i lase o treime în afară în cruda figură a cobrei, să o împingă pînă în praselele acului în figura Elisabeta pe care o poreclise aşa cu gîndul la gulerele perioadei elisabetane, sau să o bage răsucind-o succesiv, după regula burghiului în figura filet Cînd obosea trăgea cîte un cotidian care consta în simpla traversare dreaptă a rîmei cu acul. Cînd undiţa fu pregatită se hotărî să înceapă cu un fluture Alegînd atent dintre rîme, se opri la una subţirică şi nervoasă care avea un corp inelar ireproşabil ce răspîndea sclipiri roş-albastre. Işi aminti ce greu o prinse scormonind pămîntul de sub o buturugă şi zîmbi încăpăţînării ei inutile. O apucă între degete şi o croşetă cu repezeală şi îndemînare, fixand-o în ac după un sistem de simetrie descris de ineluşele trandafirii. Cînd sfîrşi, ţinu cîteva clipe în faţa ochilor cîrligul în care rîma, zbătîndu-se, descria conturul unui fluture într-un zbor fragil. Făcuse o treabă bună! Legănă de cîteva ori undiţa pentru elan, apoi lansă cu putere aruncînd momeala la vreo douăzeci de paşi de mal. În locul în care aceasta a căzut oglinda lacului s-a încreţit ca-ntr-un spasm, dar curînd s-a liniştit lăsînd ţiparii de lumină să-şi reia jocul pe crestele mărunte stîrnite de vîntul după-amiezii. Aruncare după aruncare, montură după montură, ceas după ceas pescarul execută cu minuţiozitate şi precizie toate procedurile... Abia cînd soarele coborî spre zenit îşi strînse sculele, îşi săltă rucsacul în spinare şi o apucă pe cărăruia ce ducea spre şosea. În urma lui pe malul lacului apăru o bătrînică ducînd în mîna dreaptă o pungă grea. Se opri lîngă o salcie, scoase o lopăţică şi începu să sape. Cînd groapa fu suficient de mare ca să încapă în ea conţinutul pungii, răsturnă din ea trupul neînsufleţit al unui căţel negru şi-l aşeză înăuntru acoperindu-l pios cu ţărîna uşoară. După aceasta îşi împreună mîinile şi privind peste lacul în care se îneca un minunat soare roşu, plînse mult.
Sursa:http://www.poezie.ro/index.php/prose/13937994/index.html
de Alexandru Uiuiu
Ţipari de lumină se alungau pe crestele mărunte într-un neînţeles joc al soarelui cu apa ce bucura privirea şi liniştea sufletul. Cînd îşi miji ochii formele prelungi ale acestora deveniră pete albe, difuze, care dizolvară peisajul ca într-un tablou impresionist: de fiecare dată cînd ajungea aici rămînea ca într-o rugăciune multă vreme mulţumind lacului şi spunîndu-i cu gînduri limpezi cît de dor i-a fost de el. Aşeză încetişor rucsacul în iarbă şi scoase dinăuntru cutia cu plumbi, cea cu ace, mulinetele de rezervă, trusa de momeli artificiale, setul de cuţitaşe şi lame, banda de lipit şi preţioasa cutie cu rîme. Le aranjă una lîngă alta în ordinea importanţei şi apoi se apucă să-şi monteze undiţa. Nu prinsese niciodată un peşte şi de altfel, renunţă de mult la gîndul de a prinde vreunul cu vremea învăţă a se mulţumi cu o îndeletnicire care acum îl captiva pe de-a-ntregul: devenise un expert al introducerii rimei în cîrlig! Inventariase o sută treizeci şi şapte de posibilităţi de sacrificare a viermelui şi nu se îndoia că viitorul ii va da şansa unor noi variante. Putea să pună o rîmă în stilul ghilotină, înjumatăţind-o, sau să-i lase o treime în afară în cruda figură a cobrei, să o împingă pînă în praselele acului în figura Elisabeta pe care o poreclise aşa cu gîndul la gulerele perioadei elisabetane, sau să o bage răsucind-o succesiv, după regula burghiului în figura filet Cînd obosea trăgea cîte un cotidian care consta în simpla traversare dreaptă a rîmei cu acul. Cînd undiţa fu pregatită se hotărî să înceapă cu un fluture Alegînd atent dintre rîme, se opri la una subţirică şi nervoasă care avea un corp inelar ireproşabil ce răspîndea sclipiri roş-albastre. Işi aminti ce greu o prinse scormonind pămîntul de sub o buturugă şi zîmbi încăpăţînării ei inutile. O apucă între degete şi o croşetă cu repezeală şi îndemînare, fixand-o în ac după un sistem de simetrie descris de ineluşele trandafirii. Cînd sfîrşi, ţinu cîteva clipe în faţa ochilor cîrligul în care rîma, zbătîndu-se, descria conturul unui fluture într-un zbor fragil. Făcuse o treabă bună! Legănă de cîteva ori undiţa pentru elan, apoi lansă cu putere aruncînd momeala la vreo douăzeci de paşi de mal. În locul în care aceasta a căzut oglinda lacului s-a încreţit ca-ntr-un spasm, dar curînd s-a liniştit lăsînd ţiparii de lumină să-şi reia jocul pe crestele mărunte stîrnite de vîntul după-amiezii. Aruncare după aruncare, montură după montură, ceas după ceas pescarul execută cu minuţiozitate şi precizie toate procedurile... Abia cînd soarele coborî spre zenit îşi strînse sculele, îşi săltă rucsacul în spinare şi o apucă pe cărăruia ce ducea spre şosea. În urma lui pe malul lacului apăru o bătrînică ducînd în mîna dreaptă o pungă grea. Se opri lîngă o salcie, scoase o lopăţică şi începu să sape. Cînd groapa fu suficient de mare ca să încapă în ea conţinutul pungii, răsturnă din ea trupul neînsufleţit al unui căţel negru şi-l aşeză înăuntru acoperindu-l pios cu ţărîna uşoară. După aceasta îşi împreună mîinile şi privind peste lacul în care se îneca un minunat soare roşu, plînse mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu