Sovieticii se apropie de graniţele României (1)
de Cicerone Ionitoiu
În vara anului 1943 forţele ruseşti se apropiau mereu de România, cu toate încercările disperate ale nemţilor de a-i opri. Nici războiul total anunţat nu mai avea efect. Şeful rezistenţei româneşti, Iuliu Maniu, am mai spus-o, era cel mai supravegheat om din România şi nu numai de serviciile secrete române, dar şi de cele nemţeşti, fiecare pe cont propriu şi cu buget separat, dar tot de pe spatele contribuabilului român, care desigur n-ar fi dorit-o dacă ştia. Erau bani aruncaţi în vânt, fiindcă pe Maniu nimeni nu-l împiedica să acţioneze, nici chiar prietenii cei mai buni.
Răsfoind „Notele" informative ale postului fix care stătea de la ora 7,30 până la orele 22, se reliefează şi minutele, nu numai orele când l-a vizitat cineva pe Iuliu Maniu, dar şi cât a stat şi dacă a sosit cu maşina i se dădea numărul de înmatriculare. Nota informativă din ziua de 18 iunie 1943 observă evidenţa persoanelor care l-au vizitat pe Iuliu Maniu, printre ele fiind: Corneliu Coposu de trei ori, Ghiţă Pop de trei ori, Virgil Solomon de două ori, şi câte o dată avocatul E. Răutu, Alex. Racotă, Ilie Lazăr, Aurel Leucuţia, Gruia, iar la 21,40 când s-a suspendat postul s-a menţionat că Maniu nu părăsise locuinţa.
Şi aşa se continuă cu note informative zi de zi, de afară, în plus de cele pe care Eugen Cristescu le primea de la cei infiltraţi în anturaj. Dar contactele lui Iuliu Maniu erau şi cu cei din afara partidului, care acum roiau în jurul lui. De exemplu social democraţii lui Titel Petrescu, curtaţi şi de comunişti şi de Tătărăscu, optaseră pentru a da concursul partidelor democratice, ataşându-se de Iuliu Maniu. Posturile de observaţie erau continuate şi pe timpul nopţii şi nu numai în Capitală, ci şi în provincie, peste tot pe unde umbla Maniu.
O altă notă informativă datată nr. 1860 din 28 iulie 1943, relatează că Iuliu Maniu sosit la staţiunea Geoagiu Băi, a luat legătura cu dr. Alexandru Vaida Voievod, la orele 21, după ce acesta sosise cu toată familia în staţiune la orele 20 pe 26 iulie şi au avut o convorbire politică de o oră. Au mers pe terasă şi au venit şi însoţitorii lui Maniu, printre care Ilie Lazăr, dr. Ciupe etc. Masa a continuat cu un banchet, până la 4 dimineaţa, de la care au lipsit Maniu şi Vaida. Pe 27 iulie Maniu s-a sculat la 8 şi a ieşit la plimbare singur, prin incinta băilor, până la 9 când a intrat în cameră tot singur. La 11 a mers la bazin unde s-a întâlnit cu Ilie Lazăr şi dr. Aurel Vlad. La ora 13 ia masa la restaurant şi la ora 14 intră singur în cameră. La ora 17 iese din cameră şi vorbeşte cu preotul Basarab din comuna Romos, care sosise dimineaţa la 9 cu o căruţă cu un cal condusă de o ţărancă din Romos. Discuţia a durat 15 minute. La ora 20,30 s-a dus la restaurant, unde a luat masa împreună cu Ilie lazăr, dr. Ciupe şi nişte doamne, iar la 22 a intrat în cameră de unde n-a mai ieşit. In ziua de 27 a fost aşteptat să vină şi generalul Dănilă Papp, ambasadorul de la Vatican, dar n-a sosit încă în staţiune. De asemenea n-a sosit nici dr. Romulus Boilă care era aşteptat... Deci straşnică supraveghere.
Dacă ruşii veneau de-a valma, nici apusenii nu ne-au uitat şi au trimis o escadrilă de 130 de avioane, de la Derna din Africa de Nord şi la orele 13,40 au bombardat Ploieştiul (rafinăriile Steaua Română, Vega, Orion, Unirea, Astra Română şi Columbia), rafinăria Steaua Română din Câmpina, Creditul Minier de la Brazi, sondele din regiunea Bucşani, întinzându-se bombardamentul până spre Târgovişte. în gara Ploieşti au fost incendiate 14 vagoane cu muniţii şi calea ferată spre Buzău întreruptă, distrugerile au fost mari şi s-au soldat cu morţi şi răniţi. Anglo-americanii au pierdut 27 de avioane. Prizonierii au fost trataţi bine şi au cerut să nu fie predaţi germanilor, ci să stea toţi la un loc, dorind să li se dea un profesor de limba română.
Pe 8 august generalul de Gaulle face o declaraţie care este interesantă: „Ceea ce noi vrem pentru victorie, pentru renaştere în continuare, e uniunea naţională. Dar uniunea naţională nu se poate face decât dacă statul ştie să distingă intre francezi, să recompenseze pe adevăraţii servitori şi să pedepsească criminalii..."
Din nenorocire, popoarele n-au ştiut să-şi cinstească servitorii nici cu o mângâiere a amintirii lor, preferând să fie împinse prin mijloace necinstite în jurul colaboraţioniştilor, care oportunişti şi linguşitori urmăreau să-şi acopere mârşăviile trecutului. Dar Iuliu Maniu a rămas pe aceeaşi poziţie izvorâtă din demnitatea strămoşilor, subliniind că: „Nimic nu mă poate împiedica să-mi servesc ţara. "
Mergând pe acelaşi drum al dreptăţii pentru neamul său în pericol, pe data de 12 august 1943, a adresat un nou memoriu, împreună cu C.I.C. Brătianu, în care îi reamintea Mareşalului:
„... încă din clipa când trupele noastre recâştigând provinciile răpite... au înce*put a purta războiul alături de trupele germane, dincolo de Nistru, v-am atras continuu atenţia că România nu trebuie să depăşească, în operaţiunile militare... caracterul strict defensiv... am repetat înaintea ofensivei din 1942, ce a dus trupele noastre până în Caucaz şipe Volga prevestind, din nenorocire, dezastrele la care erau expu*se. .. am intervenit după dureroasa experienţă a pierderilor uriaşe suferite în cotul Donului şi la Stalingrad... în fine, nu de mult, după ce primul ministru al Ungariei, Dl Kallay, a anunţat în declaraţiile sale că întreaga armată ungară a fost retrasă de pe frontul de răsărit şi că ea se pregăteşte să lupte pentru ţelurile politicii maghiare, am cerut din nou să se aducă în ţară trupele de pe frontul îndepărtat al Cubanului, pentru a străjui hotarul descoperit al Ardealului românesc... "
Durerea era cu atât mai mare pentru Maniu, cu cât în acelaşi timp pe teritoriul răpit prin dictatul de la Viena se făceau declaraţii demenţiale. Chiar la Şimleul Silvaniei, pe 8 august, în cadrul unei serbări, baronul Atzel Eduard, din Zăul de Câmpie-Turda, trecut în toamna anului 1941 la Cluj, unde era preşedintele unei asociaţii de tir, cu caracter revizionist, ce pregătea pe tinerii de la 14 ani în sus cu mânuirea armelor, declara:
„Pe aceşti puturoşi de valahi opincari, ca pe cei mai înverşunaţi duşmani ai noştri, trebuie să-i extirpăm, trebuie să-i asasinăm... Preoţii şi funcţionarii, precum şi conducătorii, predică dragostea aproapelui, dar aceasta este numai mătrăgună pentru că Dumnezeu ajută numai forţa brută şi noi trebuie să folosim această forţă brută, să asasinăm şi să extirpăm acesta bandă puturoasă de opincari...
Vom orga*niza o noapte a Sfântului Bartolomeu şi vom extirpa şi copilul din pântecele mamei. Iuliu Maniu a spus că această chestiune (a Ardealului) nu se poate aranja pe cale de bună înţelegere şi că una din părţi trebuie să dispară... Ei bine, una din părţi va dispărea, însă aceea nu vom fi noi... Să luăm exemplu şi de la partizanii ruşi, unde luptă şi copii de 12 ani. Noi trebuie să-şi învăţăm şi pe copiii de 6 ani să mânuiască armele, pentru ca astfel să putem extirpa josnicul inamic valah... "
Aceasta era gândirea unora care se înfruptaseră din rodul leagănului românesc. Continuând memoriul, şefii celor două partide de opoziţie scriau:
„ Toate aceste demersuri au întâmpinat din partea d-voastră o hotărâtă împotrivire... Nu trebuie să uităm că guvernul britanic, cu care ne aflăm în război, a declarat că nu va ţine seama de arbitrajul de la Viena, pe când actualii noştri aliaţi sunt autorii arbitrajului... Nu trebuie date, de asemenea, pretexte Rusiei, spre a invoca pretexte de securitate în îndeplinirea scopurilor ei imperialiste, nici să înrăutăţim raporturile noastre pentru viitor cu Rusia, care trebuie să rămână de bună vecinătate. De altă parte, nu putem pierde din vedere că Germania nu mai are iniţiativa operaţiunilor militare şi nu va mai putea dicta condiţiunile păcii. Prăbuşirea fascismului nu mai face posibilă organizarea unitară a Europei, după programul Axei--- S-a înfăţişat participarea noastră la război ca o cruciadă în contra bolşevismului, în loc să se arate că scopul nostru nu a fost decât redobândirea Basarabiei şi Bucovinei...Nu este admisibil ca Naţiunea română să fie angajată şi reţinută într-o conflagaţiune universală, prin voinţa unei ocârmuiri, în contra opiniei publice, iar armata ei ţinută departe de hotarele ţării, periclitate din toate părţile... Naţiunea română cere să se pună capăt acestui război, iar armata ei să fie adusă acasă, ca să apere hotarele ţării şi glia strămoşească... " Bucureşti, 12 august 1943
Am menţionat mai sus că centrala de la Cairo trimisese în Grecia şi Iugoslavia echipe care să lucreze cu partizanii la acţiuni de sabotare şi diversiune în ceea ce pri*veşte viitoarele debarcări din Europa. Adoptând aceeaşi linie au procedat la fel şi cu România, unde au trimis o echipă formată dintr-un ofiţer experimentat englez, Russell, şi un telegrafist român Nicolae Ţurcanu care pe 15 iulie au fost paraşutaţi în Iugoslavia, spre a lua legătura cu Iuliu Maniu şi a restabili legătura radiotelegrafică a acestuia cu străinătatea. Pe data de 2 august cei doi au trecut Dunărea şi de la Vârciorova au luat legătura cu Iuliu Maniu care a trimis pe cineva să-i aducă la Bucureşti. Intre timp, englezul David Russelll fusese omorât de cetnicul sârb care le era călăuză.
Ajuns la Bucureşti, Nicolae Ţurcanu a fost instalat într-o locuinţă fiind anturat de un grup de prieteni, printre care Protopopescu, Virgil Tabacu (ofiţer de poliţie la circa 3) şi Sandu Ion (căpitan de aviaţie, comandant la Ploieşti), care i-au înlesnit procurarea unui buletin şi o angajare la serviciu. În luna septembrie Ţurcanu a anunţat uciderea lui Russell şi a cerut pe cineva ca specialist să întreprindă acţiuni de sabotaj. Atunci s-a trecut la accelerarea plecării misiunii „Autonomus", care era în curs de pregătire şi care va sosi cu noi directive după Conferinţa de la Moscova. Până atunci mai avuseseră loc acţiuni de sabotaj, puţine şi de mică anvergură, din partea unor muncitori comunişti, însă mai mult se răspândiseră manifeste de protest împotriva ocupaţiei germane în mai multe oraşe din ţară şi prin Bucureşti. Fuseseră arestate multe persoane, condamnate şi unii chiar executaţi. In acelaşi timp siguranţa ducea o acţiune de racolare din rândurile lor a numeroşi agenţi, printre care se numărau fruntaşi comunişti ca Vasile Luca, Margulius Samuel, Teohari Georgescu, Grigore Preoteasa şi mulţi, mulţi alţii, activişti notorii ai partidului comunist din România.
In timp ce Italia ducea tratative secrete pentru încheierea armistiţiului pe care l-a semnat la 3 septembrie 1943, Ion Antonescu era chemat la Hitler, pe 2-3 septembrie, pentru a discuta probleme militare legate de frontul de răsărit care mergea foar*te prost, nemţii fiind nevoiţi din cauza presiunii ruseşti să se retragă de la Kerci spre Crimeea, fiind urmaţi şi de trupele române. Pe plan diplomatic au loc unele mişcări în personalul Ministerului de externe care lucra în străinătate. Printre mutaţiile mai importante se remarcă numirea generalului Ion Gheorghe la Berlin, în locul lui Raoul Bossy, care va pleca la Vatican şi-l va înlocui pe generalul Dănilă Papp. Frederic Nanu şi George Duca vor pleca la Stockholm, în Elveţia a fost numit Vespasian Pella în locul lui Nicolae Lahovary şi numirea cea mai bătătoare la ochi a fost a lui Alexandru Cretzianu la Ankara. În centrala Ministerului de externe rămânea Grigore Niculescu-Buzeşti în calitate de director al cifrului, prin care comunica şi Maniu cu străinătatea.
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1152-Sovieticii-se-apropie-de-graniţele-României
Răsfoind „Notele" informative ale postului fix care stătea de la ora 7,30 până la orele 22, se reliefează şi minutele, nu numai orele când l-a vizitat cineva pe Iuliu Maniu, dar şi cât a stat şi dacă a sosit cu maşina i se dădea numărul de înmatriculare. Nota informativă din ziua de 18 iunie 1943 observă evidenţa persoanelor care l-au vizitat pe Iuliu Maniu, printre ele fiind: Corneliu Coposu de trei ori, Ghiţă Pop de trei ori, Virgil Solomon de două ori, şi câte o dată avocatul E. Răutu, Alex. Racotă, Ilie Lazăr, Aurel Leucuţia, Gruia, iar la 21,40 când s-a suspendat postul s-a menţionat că Maniu nu părăsise locuinţa.
Şi aşa se continuă cu note informative zi de zi, de afară, în plus de cele pe care Eugen Cristescu le primea de la cei infiltraţi în anturaj. Dar contactele lui Iuliu Maniu erau şi cu cei din afara partidului, care acum roiau în jurul lui. De exemplu social democraţii lui Titel Petrescu, curtaţi şi de comunişti şi de Tătărăscu, optaseră pentru a da concursul partidelor democratice, ataşându-se de Iuliu Maniu. Posturile de observaţie erau continuate şi pe timpul nopţii şi nu numai în Capitală, ci şi în provincie, peste tot pe unde umbla Maniu.
O altă notă informativă datată nr. 1860 din 28 iulie 1943, relatează că Iuliu Maniu sosit la staţiunea Geoagiu Băi, a luat legătura cu dr. Alexandru Vaida Voievod, la orele 21, după ce acesta sosise cu toată familia în staţiune la orele 20 pe 26 iulie şi au avut o convorbire politică de o oră. Au mers pe terasă şi au venit şi însoţitorii lui Maniu, printre care Ilie Lazăr, dr. Ciupe etc. Masa a continuat cu un banchet, până la 4 dimineaţa, de la care au lipsit Maniu şi Vaida. Pe 27 iulie Maniu s-a sculat la 8 şi a ieşit la plimbare singur, prin incinta băilor, până la 9 când a intrat în cameră tot singur. La 11 a mers la bazin unde s-a întâlnit cu Ilie Lazăr şi dr. Aurel Vlad. La ora 13 ia masa la restaurant şi la ora 14 intră singur în cameră. La ora 17 iese din cameră şi vorbeşte cu preotul Basarab din comuna Romos, care sosise dimineaţa la 9 cu o căruţă cu un cal condusă de o ţărancă din Romos. Discuţia a durat 15 minute. La ora 20,30 s-a dus la restaurant, unde a luat masa împreună cu Ilie lazăr, dr. Ciupe şi nişte doamne, iar la 22 a intrat în cameră de unde n-a mai ieşit. In ziua de 27 a fost aşteptat să vină şi generalul Dănilă Papp, ambasadorul de la Vatican, dar n-a sosit încă în staţiune. De asemenea n-a sosit nici dr. Romulus Boilă care era aşteptat... Deci straşnică supraveghere.
Dacă ruşii veneau de-a valma, nici apusenii nu ne-au uitat şi au trimis o escadrilă de 130 de avioane, de la Derna din Africa de Nord şi la orele 13,40 au bombardat Ploieştiul (rafinăriile Steaua Română, Vega, Orion, Unirea, Astra Română şi Columbia), rafinăria Steaua Română din Câmpina, Creditul Minier de la Brazi, sondele din regiunea Bucşani, întinzându-se bombardamentul până spre Târgovişte. în gara Ploieşti au fost incendiate 14 vagoane cu muniţii şi calea ferată spre Buzău întreruptă, distrugerile au fost mari şi s-au soldat cu morţi şi răniţi. Anglo-americanii au pierdut 27 de avioane. Prizonierii au fost trataţi bine şi au cerut să nu fie predaţi germanilor, ci să stea toţi la un loc, dorind să li se dea un profesor de limba română.
Pe 8 august generalul de Gaulle face o declaraţie care este interesantă: „Ceea ce noi vrem pentru victorie, pentru renaştere în continuare, e uniunea naţională. Dar uniunea naţională nu se poate face decât dacă statul ştie să distingă intre francezi, să recompenseze pe adevăraţii servitori şi să pedepsească criminalii..."
Din nenorocire, popoarele n-au ştiut să-şi cinstească servitorii nici cu o mângâiere a amintirii lor, preferând să fie împinse prin mijloace necinstite în jurul colaboraţioniştilor, care oportunişti şi linguşitori urmăreau să-şi acopere mârşăviile trecutului. Dar Iuliu Maniu a rămas pe aceeaşi poziţie izvorâtă din demnitatea strămoşilor, subliniind că: „Nimic nu mă poate împiedica să-mi servesc ţara. "
Mergând pe acelaşi drum al dreptăţii pentru neamul său în pericol, pe data de 12 august 1943, a adresat un nou memoriu, împreună cu C.I.C. Brătianu, în care îi reamintea Mareşalului:
„... încă din clipa când trupele noastre recâştigând provinciile răpite... au înce*put a purta războiul alături de trupele germane, dincolo de Nistru, v-am atras continuu atenţia că România nu trebuie să depăşească, în operaţiunile militare... caracterul strict defensiv... am repetat înaintea ofensivei din 1942, ce a dus trupele noastre până în Caucaz şipe Volga prevestind, din nenorocire, dezastrele la care erau expu*se. .. am intervenit după dureroasa experienţă a pierderilor uriaşe suferite în cotul Donului şi la Stalingrad... în fine, nu de mult, după ce primul ministru al Ungariei, Dl Kallay, a anunţat în declaraţiile sale că întreaga armată ungară a fost retrasă de pe frontul de răsărit şi că ea se pregăteşte să lupte pentru ţelurile politicii maghiare, am cerut din nou să se aducă în ţară trupele de pe frontul îndepărtat al Cubanului, pentru a străjui hotarul descoperit al Ardealului românesc... "
Durerea era cu atât mai mare pentru Maniu, cu cât în acelaşi timp pe teritoriul răpit prin dictatul de la Viena se făceau declaraţii demenţiale. Chiar la Şimleul Silvaniei, pe 8 august, în cadrul unei serbări, baronul Atzel Eduard, din Zăul de Câmpie-Turda, trecut în toamna anului 1941 la Cluj, unde era preşedintele unei asociaţii de tir, cu caracter revizionist, ce pregătea pe tinerii de la 14 ani în sus cu mânuirea armelor, declara:
„Pe aceşti puturoşi de valahi opincari, ca pe cei mai înverşunaţi duşmani ai noştri, trebuie să-i extirpăm, trebuie să-i asasinăm... Preoţii şi funcţionarii, precum şi conducătorii, predică dragostea aproapelui, dar aceasta este numai mătrăgună pentru că Dumnezeu ajută numai forţa brută şi noi trebuie să folosim această forţă brută, să asasinăm şi să extirpăm acesta bandă puturoasă de opincari...
Vom orga*niza o noapte a Sfântului Bartolomeu şi vom extirpa şi copilul din pântecele mamei. Iuliu Maniu a spus că această chestiune (a Ardealului) nu se poate aranja pe cale de bună înţelegere şi că una din părţi trebuie să dispară... Ei bine, una din părţi va dispărea, însă aceea nu vom fi noi... Să luăm exemplu şi de la partizanii ruşi, unde luptă şi copii de 12 ani. Noi trebuie să-şi învăţăm şi pe copiii de 6 ani să mânuiască armele, pentru ca astfel să putem extirpa josnicul inamic valah... "
Aceasta era gândirea unora care se înfruptaseră din rodul leagănului românesc. Continuând memoriul, şefii celor două partide de opoziţie scriau:
„ Toate aceste demersuri au întâmpinat din partea d-voastră o hotărâtă împotrivire... Nu trebuie să uităm că guvernul britanic, cu care ne aflăm în război, a declarat că nu va ţine seama de arbitrajul de la Viena, pe când actualii noştri aliaţi sunt autorii arbitrajului... Nu trebuie date, de asemenea, pretexte Rusiei, spre a invoca pretexte de securitate în îndeplinirea scopurilor ei imperialiste, nici să înrăutăţim raporturile noastre pentru viitor cu Rusia, care trebuie să rămână de bună vecinătate. De altă parte, nu putem pierde din vedere că Germania nu mai are iniţiativa operaţiunilor militare şi nu va mai putea dicta condiţiunile păcii. Prăbuşirea fascismului nu mai face posibilă organizarea unitară a Europei, după programul Axei--- S-a înfăţişat participarea noastră la război ca o cruciadă în contra bolşevismului, în loc să se arate că scopul nostru nu a fost decât redobândirea Basarabiei şi Bucovinei...Nu este admisibil ca Naţiunea română să fie angajată şi reţinută într-o conflagaţiune universală, prin voinţa unei ocârmuiri, în contra opiniei publice, iar armata ei ţinută departe de hotarele ţării, periclitate din toate părţile... Naţiunea română cere să se pună capăt acestui război, iar armata ei să fie adusă acasă, ca să apere hotarele ţării şi glia strămoşească... " Bucureşti, 12 august 1943
Am menţionat mai sus că centrala de la Cairo trimisese în Grecia şi Iugoslavia echipe care să lucreze cu partizanii la acţiuni de sabotare şi diversiune în ceea ce pri*veşte viitoarele debarcări din Europa. Adoptând aceeaşi linie au procedat la fel şi cu România, unde au trimis o echipă formată dintr-un ofiţer experimentat englez, Russell, şi un telegrafist român Nicolae Ţurcanu care pe 15 iulie au fost paraşutaţi în Iugoslavia, spre a lua legătura cu Iuliu Maniu şi a restabili legătura radiotelegrafică a acestuia cu străinătatea. Pe data de 2 august cei doi au trecut Dunărea şi de la Vârciorova au luat legătura cu Iuliu Maniu care a trimis pe cineva să-i aducă la Bucureşti. Intre timp, englezul David Russelll fusese omorât de cetnicul sârb care le era călăuză.
Ajuns la Bucureşti, Nicolae Ţurcanu a fost instalat într-o locuinţă fiind anturat de un grup de prieteni, printre care Protopopescu, Virgil Tabacu (ofiţer de poliţie la circa 3) şi Sandu Ion (căpitan de aviaţie, comandant la Ploieşti), care i-au înlesnit procurarea unui buletin şi o angajare la serviciu. În luna septembrie Ţurcanu a anunţat uciderea lui Russell şi a cerut pe cineva ca specialist să întreprindă acţiuni de sabotaj. Atunci s-a trecut la accelerarea plecării misiunii „Autonomus", care era în curs de pregătire şi care va sosi cu noi directive după Conferinţa de la Moscova. Până atunci mai avuseseră loc acţiuni de sabotaj, puţine şi de mică anvergură, din partea unor muncitori comunişti, însă mai mult se răspândiseră manifeste de protest împotriva ocupaţiei germane în mai multe oraşe din ţară şi prin Bucureşti. Fuseseră arestate multe persoane, condamnate şi unii chiar executaţi. In acelaşi timp siguranţa ducea o acţiune de racolare din rândurile lor a numeroşi agenţi, printre care se numărau fruntaşi comunişti ca Vasile Luca, Margulius Samuel, Teohari Georgescu, Grigore Preoteasa şi mulţi, mulţi alţii, activişti notorii ai partidului comunist din România.
In timp ce Italia ducea tratative secrete pentru încheierea armistiţiului pe care l-a semnat la 3 septembrie 1943, Ion Antonescu era chemat la Hitler, pe 2-3 septembrie, pentru a discuta probleme militare legate de frontul de răsărit care mergea foar*te prost, nemţii fiind nevoiţi din cauza presiunii ruseşti să se retragă de la Kerci spre Crimeea, fiind urmaţi şi de trupele române. Pe plan diplomatic au loc unele mişcări în personalul Ministerului de externe care lucra în străinătate. Printre mutaţiile mai importante se remarcă numirea generalului Ion Gheorghe la Berlin, în locul lui Raoul Bossy, care va pleca la Vatican şi-l va înlocui pe generalul Dănilă Papp. Frederic Nanu şi George Duca vor pleca la Stockholm, în Elveţia a fost numit Vespasian Pella în locul lui Nicolae Lahovary şi numirea cea mai bătătoare la ochi a fost a lui Alexandru Cretzianu la Ankara. În centrala Ministerului de externe rămânea Grigore Niculescu-Buzeşti în calitate de director al cifrului, prin care comunica şi Maniu cu străinătatea.
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1152-Sovieticii-se-apropie-de-graniţele-României
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu