Sovieticii se apropie de granitele Romaniei (2)

Sovieticii se apropie de graniţele României (2)
de Cicerone Ionitoiu

Alexandru Cretzianu se manifestase încă din 1941 împotriva politicii externe a guvernului Antonescu, el fiind un anglofil. De aceea la început nu a fost încântat de noul post, dar după discuţia cu Maniu care i-a spus „. ..noi avem nevoie urgentă de o legătură de încredere cu Aliaţii şi probabil că dumneata vei avea posibilităţi mai mari de comunicare cu România, dacă vei accepta un post oficial", a acceptat... înainte de plecare, mareşalul Antonescu i-a atras atenţia că la Ankara trebuie să fie prudent din cauza numărului mare de germani agenţi şi i-a făcut măturisirea:
„N-am crezut niciodată că Anglia ar putea fi învinsă. A trebuit să mă sacrific şi să fac politica iniţiată de Carol, pe care nu cred că ar fi posibil s-o schimb fără a provoca o ocupaţie germană completă. Datorită mie au rămas intacte cel puţin organizaţia noastră de stat şi economia noastră. Deşi eu nu pot spune aceasta cu voce tare, de teamă că germanii mi-ar cere să trimit trupe proaspete pe font, eu pot să-ţi spun dumitale că am refăcut complet armata noastră după eşecurile din anul precedent, şi acum avem 21 de divizii disponibile, complet echipate, cu excepţia blindatelor."
Şi pe Frederic Nanu l-a chemat mareşalul Antonescu înainte de plecarea la Stockholm şi i-a spus: „Puteţi să spuneţi celor interesaţi în această pivinţă că eu l-am informat pe Hitler că nu va fi tras nici un glonte asupra trupelor britanice şi americane în cazul când acestea îşi vor face apariţia în România. "
Această „spovedanie" făcută celor doi reprezentanţi în posturile „cheie" ale politicii de deschidere către Aliaţi era contrară limbajului dur pe care-l folosise de curând în răspunsurile trimise lui Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu. Şi totuşi era pe gândul lor, căci în sfârşit mareşalul era frământat de sfârşitul războiului, pe care Iuliu Maniu i l-a trâmbiţat chiar din ziua trecerii Prutului, avertizându-l să se oprească pe Nistru.
Paralel, Mihai Antonescu a căutat în cursul lunii septembrie să-l informeze pe Allen Dulles, directorul CI. A. şi fratele secretarului de stat John Foster Dulles că „par*ticiparea României la acest război este doar simbolică ", iar o schimbare nu este posibilă din cauza represaliilor nemţeşti, care ar putea ocupa ţara şi ar aduce pe legionari la putere, ori guvernul mareşalului poate refuza nemţilor rezervele preţioase de care mai dispune şi nu ar pune în pericol elita românească. Această contactare a lui Mihai Antonescu venea după ce ocuparea Siciliei era o problemă rezolvată de anglo-americani, în timp ce ruşii ocupaseră Donbassul, vestit centru carbonifer şi reuşiseră să ajungă pe Nipru, trecând peste patru linii de fortificaţii nemţeşti, eliberând astfel Ucraina de Nord, iar în jurul lui 25 septembrie ajunseseră pe Niprul mijlociu şi eliberaseră Smolenskul. In acelaşi timp se anunţa producţia americană din primele 8 luni ale anului, cifrându-se la 52.000 de avioane, 23.000 de tancuri şi 40.000 de tunuri.
Forţele care se confruntau în acest moment în centrul Ucrainei se cifrau şi ele la ruşi 1.253.000 de oameni, 20.000 de tunuri, 1.400 de tancuri şi 900 de avioane, având în faţă pe nemţi, cu 850.000 de ostaşi, 8.800 de tunuri, 500 de tancuri şi 700 de avioane. Diferenţa apreciabilă prevestea soarta ofensivei ruseşti, care nu mai putea fi dată înapoi, ci doar oprită pentru scurt timp, din când în când, până ce va ajunge la Berlin.
Germania l-a răpit pe Mussolini din captivitatea Regelui Italiei şi i-a aranjat un guvern, obligându-i pe sateliţii ei să-l recunoască, în faţa acestui act de necugetare politică, Iuliu Maniu a protestat şi împreună cu C.I.C. Brătianu i-au trimis mareşalului Ion Antonescu următoarea scrisoare, pe 30 septembrie:
„Domnule Mareşal,......Regele Italiei a primit demisia dlui Mussolini şi a însărcinat cu formarea unui alt guvern pe mareşalul Badoglio. Acest guvern a fost recunoscut de puterile Axei şi de Aliaţi - Nu avem dreptul să ne amestecăm în treburile interne ale altui stat. Marile puteri pot să treacă, uneori, peste principii. Lumea este nevoită, de frica puterii pe care o reprezintă, să treacă cu vederea eventualele greşeli săvârşite. Forţa statelor mici stă însă tocmai în aceste norme de drept internaţional, pe care ele nu le pot nesocoti, fără să-şi rişte câteodată chiar independenţa. Poporul italian nu şi-a dat o formă nouă de guvernământ. Guvernul regal român nu poate să recunoască decăderea Regelui Italiei din drepturile sale la coroană mai înainte ca poporul italian să fi hotărât aceasta.
Când alte state s-ar amesteca în aşezarea noastră internă, n-am mai putea protesta, fiindcă noi înşine am făcut la fel. Pe lângă consideraţiunile juridice sunt şi puternice motive de ordin diplomatic care îndreptăţeau guvernul român să refuze recunoaşterea aceasta. Ea înăspreşte şi mai mult situaţia României faţă de Anglia şi Statele Unite. Poporul român a dorit întotdeauna raporturi de prietenie cu aceste mari pu*teri, cărora el le-a datorat reîntregire. Acţiunea noastră în răsărit trebuie să se limiteze la un singur obiectiv naţional: redobândirea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, pierdute de altfel în urma acordului ruso-german. Alte scopuri de război de ordin doctrinar sau imperialist sunt străine Români*ei, în afară de reîntregirea Ardealului.
Adeziunea guvernului român la Pactul Tripartit s-a făcut fără consultarea poporului român. Niciodată acesta n-ar fi admis să stea într-o alianţă alături de Ungaria şi Bulgaria, alianţă îndreptată contra democraţiilor occidentale. Noi am protestat la timp împotriva acestei adeziuni. Pe de altă parte, ea s-a făcut chiar de d-voastră, cu condiţionarea subînţeleasă a menţinerii Pactului Tripartit. Acesta nu mai există. Capitularea Italiei şi condiţiunile armistiţiului încheiat de ea cu naţiunile aliate au făcut ca Pactul Tripartit să devină bipartit (germano-japonez). Italia a părăsit alianţa atât sub raport formal juridic, cât şi practic, deoarece guvernul ei legal, prezidat de mareşalul Badoglio, guvern recunoscut de toţi beligeranţii, inclusiv Germania şi Japonia, a încheiat armistiţiu, iar în fapt forţa armată italiană este Parte dizolvată, care luptă alături de aliaţi. Nu la acest pact aţi aderat d-voastră.
Recunoaşterea regimului Mussolini are drept scop să creeze o ficţiune care să ascundă caducitatea pactului iniţial. Scopurile Politice urmărite de puterile interesate nu sunt şi ale României. După cum v-am arătat şi prin memoriul anterior, opinia publică românească vrea ca războiul să înceteze. Recunoaşterea regimului republican al dlui Mussolini este înţeleasă ca o ma*nifestare nouă a guvernului român pentru continuarea războiului. De aceea protestăm, şi de data aceasta, împotriva unui act politic, ce este potrivnic voinţei poporului român, care cere ieşirea din război...
C.I.C. Brătianu IuliuManiu" Bucureşti, 30 septembrie 1943Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1152-Sovieticii-se-apropie-de-graniţele-României