Ghe NICA-Blog: Comoara capitanului William Thompson

joi, 25 mai 2017

Comoara capitanului William Thompson

Comoara capitanului William Thompson

Comoara: bijuterii, aur

Zonă posibilă: Insulele Cocos, Peru

În anul 1820, Peru a fost aproape de o revoltă. Viceregele a vrut să transporte bogăţiile ţării departe, până când apele s-ar fi calmat. El a desemnat pe capitanul William Thompson să ducă cele 11 nave pline de comori în Mexic. Din păcate,viceregele nu s-a interesat destul de mult asupra trecutului acestui căpitan. Thompson a fost pirat odată, iar noua ispită era mult prea mare: de îndată ce a părăsit portul, Thompson a ucis gardienii peruviani şi s-a îndreptat spre apele Oceanului Indian.
”The Dear Mary”, nava principală lui Thompson, a fost capturată la scurt timp după aceea, iar echipajul trimis în judecată. Tot echipajul a fost condamnat şi spânzurat, mai puțin Thompson şi primul său ofiţer, care au reușit să scape: cei doi au încheiat un acord cu autoritățile, urmând să îi conducă pe aceștia la locul unde se afla ascunsă comoara. Ei au navigat în Oceanul Indian, spre Insulele Cocos, dar cei doi au reușit să ajungă pe o insulă şi să dispără în junglă. Niciunul nu a mai fost văzut vreodată, dar nici comoara nu a mai putut fi recuperată. Vreo 300 de expediții au încercat de-a lungul vremii să localizeze comoara. Cele mai multe dintre ele au căutat-o în Insulele Cocos, dar expediţii mai noi s-au concentrat și pe asupra insulelor din largul coastei peruane. Fără succes.

Sursa:https://aliceboboc.wordpress.com/2010/04/11/5-comori-ramase-nedescoperite/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;