luni, 12 decembrie 2022

Cârnic – Lacul Galeș – Șaua Zănoaagelor – Valea Rea - Cârnic * muntii Retezat



Cârnic – Lacul Galeș – Șaua Zănoaagelor – Valea Rea - Cârnic * muntii Retezat
*Foto:Wikimedia Commons

Timp de parcurgere: 8-9 ore

Grad de dificultate: mediu

Diferență de nivel: 1550 m

Nivel de echipare: echipament de drumeție, special pe timp de iarnă.

Sezonalitate: Nu poate fi parcurs iarna integral ci doar până la Lacul Galeș din cauza lungimii relativ mari.

Prezentare:

Pornind din locul de parcare Cârnic, traseul urmărește drumul de acces la Cabana Pietrele până în locul numit curba Soacrei. De aici se părăsește marcajul bandă albastră ce urcă spre Cabana Pietrele, traversând Valea Stânișoarei pe marcaj triunghi albastru o porțiune de câteva sute de metri, după care traversează Valea Pietrele urmând marcajul triunghi roșu. Poteca urcă prin pădurea de molid, unde la circa o oră, se poate devia pentru circa 20 minute pentru a admira Tăul dintre Brazi, traversând Valea Galeșului și având marcaj punct roșu. Revenind la traseul principal, se ajunge la limita superioară a pădurii de molid, apoi după traversarea unei zone cu jneapăn, la aproape 2000m alt, întâlnim Lacul Galeș.
Din acest punct se urmărește marcajul triunghi roșu, se ajunge în punctul de altitudine maximă Șaua Zănoagelor apoi se coboară la Tăurile din Valea Rea unde se intersectează cu marcajul triunghi galben care pe lângă Tăul Mutătorii coboară în Valea Rea. Urmează o coborâre lungă de-a lungul văii până se ajunge în traseul triunghi albastru care ne conduce la drumul principal care coboară la Cârnic.
Parcurgerea traseului necesită atenție la traversarea celor patru punți de pe traseu și poate pune probleme de orientare în caz de ceață în zona Tăurilor din Valea Rea la intrarea spre Valea Rea.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu