Sasca Romana-Sopotu Nou(Cheile Nerei)*muntii Smenicului

SASCA ROMANA—SOPOTU NOU (CHEILE NEREI)

Poteca nemarcata.

Distanta: 20 km.

Timp necesar: 8—10 ore.

Poteca, din golul muntelui, strabate apoi paduri de fag ce se intind intunecate si dese spre sud, pina departe in Tara Almajului. Alintata la inceput cu diferite nume ca Nergana, Nerganita, cit timp curge prin padure, ramine cu numele de Nera atunci cind strabate agale Tara Almajului.
Imbogatita cu apele ce vin din sud, din Muntii Almajului, ea vrea sa scape, sa-si incerce norocul in alte zari. Dar muntii, care i-au plamadit cosita viorie, vor s-o retina. Dupa un cot spectaculos la Sopotu Nou, apa se avinta in imparatia pietrei albe, pe care o ferastruieste cu rabdarea mileniilor si, abia departe, in zarea indepartata a Carasului, scapa, ducindu-si multumita limpezimea si fiorul spre destinul sau geografic.
Te indeamna ineditul ei, te indeamna izolarea sa-i cunosti framintarea in lungul celor 20 km de chei. Drumetul trebuie sa se obisnuiasca de la inceput cu un gind: minimele amenajari ce te ajuta sa strabati cheile nu te scutesc de neplacerea citorva treceri prin vad. Apa, caldicica vara, ajunge pina sub genunchi.
Sosit cu autobuzul sau masina din Oravita, cobori in Sasca Montana, imediat dupa podul de la intrare. De aici, la numai 2 km se afla Sasca Romana. Sat vechi, de bastinasi, asezat in loc larg, unde Nera iesita din chei si-a intins lunca, dupa ce a ros si nivelat un deal intins. Perspectiva aici este frumoasa si intinsa in lungul Nerei. La intrarea in Sasca Romana se urmeaza un drum pe stinga, in apropiere de cursul Nerei, in timp ce comuna ramine mai mult in dreapta, pe un usor platou. Drumul, dupa iesirea din sat, se apropie mai mult de Nera si la un moment dat apare o punte peste apa. Este o punte noua, suspendata pe cabluri, in locul nenumaratelor punti pe care apele infuriate le-au smuls. Poteca strabate apoi lunci cu livezi, culturi, apropiindu-se de chei. Sint aproximativ 2 km de la punte pina in locul unde piciorul incepe sa simta coltul dur al pietrei de calcar si ochiul se opreste in peretii cheilor.
Peretii de stinca, crestele ce rasar din peisaj se numesc aici, in general, ,,cirsii', spre deosebire de ,.geanturi' si „Ciuceve' cum sint denumite pe valea Cernei, intilnim astfel, la aproximativ o ora de mers din Sasca Montana, prima cirse: Foeroaga Mare sau Cirsia Tunelului, cu care se termina cheile.
Poteca veche, sapata in stinca pe o mare lungime a Nerei, cu tunele si prispe, se incadreaza aproape organic in peisaj. Aceasta poteca veche, amenajare minima care permite vizitarea cheilor, nu afecteaza cu nimic salbaticia si originalitatea cheilor. De la prima intilnire cu stinca, de la cirsia amintita, intilnim si tunelele. La o inaltime de mai multi metri deasupra apei, poteca nu a putut ocoli anumite picioare de stinca si atunci le-a strapuns. Tunelele mici, scurte de citiva metri, prin care abia te strecori, te obisnuiesc cu stinca. In dreapta, Nera iti ofera perspectiva unei cotituri bruste, la poalele unui perete pe care l-a sapat drept in dealul montan. Pe malul opus celui in care izbeste stinca, apa a depus nisip si pietris. Aici, un picior de culme coboara prelung pina in cotitura vaii. Ai impresia ca va trebui sa-l urci, dar poteca te conduce la intrarea unui alt tunel de 40 m, cel mai lung din suita lor.
Dupa citeva clipe de intuneric apar secventele unui decor schimbat: o lunca destul de larga, cu mari dune de pietris, coaste impadurite, cu citeva poieni, silueta altor creste in fund si valea ce serpuieste agale, ia: in spate, peretele pe care l-a strabatut poteca. Oamenii spun ca luncile acestea largi, cu depuneri de pietris, isi schimba fizionomia de la un an la altul, dupa fiecare viitura a Nerei.
In locul unde se termina lunca, poteca intra din nou in stincarii acoperite cu o vegetatie caracteristica acestor regiuni: mojdrean, carpinita, scumpie, liliac, cu liane de curpen, cu lastari de vita de vie salbatica ce se catara pe tufisuri. Te asteapta aici surpriza unei alte serii de tunele. Tunelele sint apropiate unul de altul si la iesirea din ultimul iti apare in fata valea Beiului, coborind din padurile intinse spre nord, din interesanta rezervatie a Beusnitei. Tot aici se intilneste si drumul forestier ce vine din Potoc-Socolari si continua pina la valea Lindinei. Aici se poate ajunge si cu masina, pierzindu-se insa, in acest caz, aceasta portiune a tunelelor.
Drumul forestier se construieste pe urmele unui vechi drum de caruta. Pe aceasta portiune Nera curge domoala pe sub salcii si anini, pe sub revarsarea de ierburi si brusturi de pe maluri. Fundul apei e adeseori un covor de nisip si pietricele.
La ogasul Lindina se intinde o lunca, apoi peisajul devine mai salbatic, versantele mai strinse, stincoase. Txancurile incep sa cistiga in semetie pe masura ce ne apropiem de primul mare cot al Nerei de sub Cirsia Rolului. Drumul vechi de caruta, comod, destul de larg, ne scoate usor in unul din cele mai placute locuri ale vaii, pe care-l reprezinta acest cot. O culme joasa, mai mult impoienita, patrunde ca o spinare in bucla pe care o face Nera, intre impresionantii pereti ai Cirsiei Rolului la nord si Cirsia cu turnurile Begului la sud. Culmea Ciochini, cum este denumita aceasta culme joasa dintre ape, cu o perspectiva panoramica splendida, este poate unul din cele mai reusite locuri in care o cabana ar oferi incintare. Gospodarii padurilor din trecut au apreciat acest loc si au construit aici un canton silvic, denumit cantonul Damian. El se afla intr-o poiana, dupa cotul mare al Nerei, pe versantul drept. O cladire sanatoasa ce poate oferi drumetului adapost (timp de mers din Sasca Montana 2½-3½ ore).
Se spune ca in stincile inalte ale Cirsiei Rolului si Begului, cu ascunzatori si putine poteci, si-ar fi gasit loc de ascunzis si siguranta haiducul legendar Adam Neamtu.
Continuindu-ne drumul de la cantonul Damian, drumul de caruta ne conduce tot pe stinga apei inca citiva kilometri. Peisajul se schimba treptat, cistigind in salbaticie. Pe partea cealalta a apei apare Cirsia Soimului, imensa despicatura de piatra, cu desene originale in stratigrafie rocii, cu o culoare batind adeseori in rosiatic, cu guri de pesteri, cu o vegetatie saraca catarata prin prispe ratacite. Cleanturile apar si pe versantul pe care trece poteca, valea devenind din ce in ce mai ingusta, De aici incepe cea mai salbatica zona a cheilor. Apa simte si ea strinsoarea pietrei, din domoala devenind sprintena, galagioasa, nelinistita prin multimea de bolovani ce-i garnisesc albia.
Cind poteca se ingusteaza si se pierde in stinci, in cleanturile de „La Cirsige', drumetul trebuie sa treaca prin vad. Poteca pe care o gasim pe celalalt mal, de la inceput mai putin prietenoasa, mai ingusta, adeseori in mers neregulat, jos-sus, din cauza viiturilor ce au sapat-o, ne conduce totusi cale de kilometri in sus, de-a lungul cheilor. Foarte greu de observat, un alt bazin care — Valea Rea — se deschide in valea Nerei. Portiunea este foarte salbatica, o imbinare de stinci, vegetatie si apa.
Salbaticia cheilor continua pe mai bine de 3 km. Poteca, tot mai greoaie, te conduce prin mai multe prispe sapate in piatra, in peretii Cirsiei Barbesului, apoi al cirsiilor dese. Cursul apei este pe aici mereu cotit, in zvircoliri salbatice. Una din prispe, sapata adinc in stinca, iti lasa deasupra un tavan urias de piatra. Jos, la circa 4 m sub poteca, Nera a adincit o toaie intinsa, o viitoare intunecata, verzuie, cu lunecari de pesti si reflexe de soare. Putin mai departe, piciorul de munte, prelungit jos in cotul vaii, asemanator celui de la Damian, iti da iar nostalgia unei sederi pline de visare, in vreun adapost cit de mic. Un adapost la care ai trece peste o punte suspendata, ti-ar oferi aici o incintatoare sihastrie in ragazul zilelor de drumetie. O mica plaja, stincarii, padure, apa ce te ocoleste si in care se oglindeste o frintura de cer, constituie decorul locului.
In peretii cirsiilor printre care trecem se afla citeva pesteri scurte, greu de gasit fara indicatii. In aceasta zona, poteca trece iarasi printr-un tunel. Ceva mai departe, pestera Boilor, de circa 100 m, se desprinde in marginea potecii. In apropiere de padina Ulmului se insira pesterile lui Vit.
In dreptul Cirsiei Caprarului Nera face un cot mare, apoi perspectiva se deschide, oferind spatiu, mai mult cer. Am ajuns in luncile de la Ogasul Alunilor, unde si-a durat vatra un om: Mos Vogiun. Denumirea s-a incetatenit repede, onorind — nu postum — pe cel caruia i-au placut singuratatile si tariile locurilor. Mos Vogiun e gospodar bun, are vite, stupi, holde si vrea sa-si innoiasca casa marunta de piatra.
In finul placut mirositor, cu o cana de lapte gras, cu povestile lui Mos Vogiun, un popas de noapte nu e de dispretuit. Peste apa Nerei, in apropiere de salasul lui Vogiun, se afla o puternica izbucnire de apa, numita Izvorul Iordanului. De aici in sus peisajul, care s-a mai indulcit putin, ne mai rezerva inca ineditul a doua coturi mari (conveie sau coveie) pe care le face apa, precum si o surpriza. Coborind, Nera a izbit masivitatea Cirsiei Albinei, pe care nu a putut-o despica. I-a spalat pieptul, lasind un urias perete vertical, cu linii paralele si neregulate descrise de stratificarea rocii, apoi a ocolit-o pe stinga cu o bucla eleganta spre Ogasul Porcului, unde a gasit slabiciune. Si-a redresat apoi mersul si a izbit din nou Cirsia Iordanului. Dupa o lupta dirza apele au trebuit iarasi sa ocoleasca. Acest al doilea ocol, Coveiul Scurt, ne intimpina in amonte de casa lui Vogiun, cu bolovani imensi in albie, rupti din coasta, cu pereti spalati de ape si cu o frumoasa plaja de nisip pe mal. Depasim acest covel, fie urmarind poteca dificila de pe dreapta, fie trecind de citeva ori apa si mentinindu-ne pe mal pentru a-i sorbi mai bine farmecul. La intrarea in Coveiul Lung, cind valea coteste iar brusc spre stinga, poteca urca pe Culmea Lacului. Trecind de aici in partea cealalta a culmii, se ajunge iarasi in valea Nerei, scurtind un ocol mare, Coveiul Lung. Dar trecind pe aici se pierde cea mai neasteptata surpriza pe care Nera o ofera drumetului, Lacul Dracului. Asa ca ajuns sus la locul in care poteca se intretaie cu alta, se apuca poteca din stinga, urcind usor pe culme la inceput, printr-o padure de liliac, apoi coborind pina la lac, in serpentine repezi pe versant.
Ca o aparitie diabolica, brusca, emotionanta, imaginea Lacului Dracului rasare in fata ochilor. Ai ajuns aproape de vale, mai sint vreo douazeci de pasi si pe pragul unde te-ai oprit esti fascinat de ochiul de apa cernita, ascuns pe jumatate in gura unei pesteri. E destul de mare, mai bine de 200 m, si apa aceasta linistita, cu citeva trunchiuri de arbori uscati pe mal, e atit de neobisnuita, incit te tintuieste locului. Se pare ca nivelul lacului se ridica pina la cel al apei Nerei, de care il despart doar vreo 25 m. Intre lac si vale se ridica un prag inalt, de vreo 8 m, bine impadurit. Pe alte doua parti ale lacului se inalta pereti abrupti si intunecati, deasupra carora padurea isi apleaca bolta. In toiul zilei, cind peretii sint batuti de soare, ei contrasteaza puternic cu culoarea apei, de albastrul marii indepartate. In pestera se poate intra coborind atent de pe prispa de la gura ei.
Peisajul este cu totul neobisnuit. Oglinda aceasta cornelie, intre lumina si intuneric, depaseste orice inchipuire. In timpul aceleiasi zile chiar, sau in zile diferite, culoarea si infatisarea ei e parca mereu alta. Se poate ajunge la lac si urmind cursul Nerei, prin Coveiul Lung. Iesind insa din ultima curba a vaii, de sub peretele stincos, la aproximativ 400— 500 m, trebuie sa te opresti si sa iscodesti versantul, pentru ca nimic deosebit nu semnaleaza de pe mal prezenta aceasta atit de neobisnuita.
De aici in sus, Nera are un curs fara conveie mari, mai putin salbatic. Pe stinga se mai apleaca asupra vaii o cirsie mare, cea a Meliugului, si inca citeva, dupa care versantele vaii Nerei, desi inalte, devin mai putin abrupte, apar lunci si case. Un drum de carute rasare iarasi sub picioare si datorita alternantei de paduri, lanuri si livezi, cu aparitii izolate de cleanturi, uiti treptat salbaticia vaii Nerei si te integrezi in peisajul Tarii Almajului. De la primul salas al lui Trifu, pina la Sopotu Nou, drumul se strabate fara dificultate.
Poteca ce urca de linga lac prin padurea de liliac si ajunge pe Culmea Lacului, inainte amintita, continua din acel punct de rascruce a potecilor pe versantul din dreapta, in usor urcus, pina la Ogasul Porcului. Apoi, urmind mai multi kilometri firul acestui ogas, intr-un decor uniform de padure, iese in drumul Stinapari—Sopoiu Nou, in punctul denumit de drumeti ,,Fagul ingemanat'. Punctul se poate recunoaste pe acest drum prin borna silvica 113, aflata la o cotitura, la numai 300 m de km 4 al drumului, unde se ramifica si un drum forestier.
Sursa:scrigroup.com